Monthly Archives: June 2015

Se ieftineşte apa

Sursa: Dobrogea TV
Apa va fi mai ieftină de la anul. Ministrul finanţelor a anunțat astăzi că va reduce TVA-ul de la 24 la 9%. Declaraţia a fost făcută la Expoapa, în cadrul forumului regional „Dunărea-Europa de Est” care are loc la Palatul Parlamentului.

Tagged , , , , , ,

De la 500 mil eur in 2007 la insolventa de azi

Sursa: Zf.ro

Dafora, businessul de 200 mil. lei de foraj controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a anunţat ieri că se predă în faţa barilului ieftin, cerându-şi singur insolvenţa.

Dafora devine astfel prima victimă a unui mediu de afaceri din ce în ce mai ostil în domeniul petrolier, marcat de reducerea bugetelor de investiţii ale marilor companii sau de retragerea acestora din proiectele de explorare şi producţie.

La mijlocul anului 2007, deţinerile lui Călburean pe bursă valorau 500 de milioane de euro. Ieri, după evoluţia înregistrată imediat după anun­ţul insolvenţei, care a dus la prăbu­şirea acţiunilor Dafora şi Condmag, constructorul de conducte, cu aproape 15%, cele două companii mai valorau 5,9 milioane de euro. Banca Transilvania este cel mai mare creditor al Dafora.

„Pe lângă problemele de piaţă cu care se confruntă toată industria, la noi au apărut şi alte evenimente care ne-au pus în imposibilitatea de a merge mai departe. Deodată ne-am trezit cu securea deasupra capului pentru că exista o sumă de 14 milioane de lei pentru care puteam să ajungem în situaţia de a avea conturile blocate în orice moment. Având acest mecanism la dispoziţie, am decis să apelăm la el“, spune Claudiu Mureşan, membru în consiliul de administraţie al Dafora.

Tagged , , , , , , ,

O analiza competenta de business de la BNR

Sursa: HotNews

Cele mai presante probleme cu care se confrunta companiile sunt fiscalitatea, concurenta si lipsa cererii, in aceasta ordine, se arata intr-o analiza a rezultatelor unui sondaj derulat de Banca Nationala. Ponderea companiilor care au declarat ca accesul la finantare reprezinta o problema presanta a ramas neschimbata fata de sondajul anterior (16% dintre firme). Ponderea companiilor cu credite este superioara ponderii companiilor fara credite din punct de vedere al considerarii accesului la finantare ca fiind o problema presanta (20%, respectiv 13%). Apelarea la fonduri europene se mentine la un nivel foarte scazut, se mai arata in analiza pe care o puteti descarca si citi integral din atasament .

Alte concluzii la care au ajuns economistii Bancii Centrale:

  • Majoritatea firmelor (62%) a raportat ca nu au solicitat credite de la institutiile financiare in perioada octombrie 2014 – martie 2015.
  • Similar exercitiului precedent, pentru perioada octombrie 2014 – martie 2015, rezultatele cu privire la dificultatile majore intampinate in accesarea finantarii de la banci si/sau IFN se mentin. Piedicile majore intampinate de catre companii in accesarea de finantare sunt: cerintele privind valoarea sau tipul garantiei, nivelul prea ridicat al dobanzilor si comisioanelor si clauzele contractuale.
  • Companiile continua sa se bazeze preponderent pe finantarea interna. 44% dintre respondenti au optat pentru reinvestirea profitului sau vanzarea de active ca sursa de finantare, inclusiv acele companii care au indicat o scadere a profitului in perioada de referinta (35% din firmele in aceasta situatie)
  • Companiile au declarat majoritar ca intentioneaza sa isi mentina sau sa isi reduca gradul de indatorare bancara: 64% dintre firme nu ar lua un credit in lei si 68% dintre firme nu ar lua un credit in euro, indiferent de cost.
  • Majoritatea companiilor cu credite in moneda nationala se finanteaza cu o rata a dobanzii intre 4 si 8% (55% dintre companiile cu credite in lei) si majoritatea companiilor cu credite in euro au o rata medie a dobanzii intre 2% si 6% (68% dintre companiile cu credite in euro)
  • Capacitatea companiilor de a face fata unor evolutii nefavorabile privind rata dobanzii este scazuta, dar cunoaste o imbunatatire comparativ cu exercitiul anterior. Aproximativ o treime din companii spun ca ar fi afectate de o majorare intre 1 si 3 puncte procentuale a ratei dobanzii, atat la lei, cat si la euro, categoria celor care indica problematic un soc de pana la 1 punct procentual fiind in scadere.
  • Apelarea la fonduri europene se mentine la un nivel foarte scazut. Se observa o crestere a ponderii companiilor carora le-au fost rambursate astfel de fonduri in perioada octombrie 2014 – martie 2015, fata de semestrul precedent.

Sondajul privind accesul la finantare al companiilor nefinanciare din Romania si capacitatea acestora de a face fata unor conditii financiare nefavorabile (FCNEF) surprinde opiniile sectorului real cu privire la: cele mai presante probleme in desfasurarea activitatii, disponibilitatea si evolutia surselor de finantare, rata de succes in accesarea finantarii de la banci si IFN si in accesarea fondurilor europene, relatia firmelor cu bancile si IFN, perceptia privind costul finantarii, nivelul maxim suportabil privind rata dobanzii si efectele unor posibile evolutii nefavorabile ale ratei dobanzii, perceptia asupra implicatiilor unei posibile aprecieri/deprecieri a monedei nationale etc. Analiza este realizata pe baza raspunsurilor companiilor la sondajul mentionat, perioada investigata este octombrie 2014 – martie 2015.

 

Tagged , , , , , , , , , ,

Semnalul din sistem

Sursa: Stiripesurse.ro

Fost membru CSM, Adrian Toni Neacsu descrie ‘o forta sinistra de reactie’ care ar exista in Romania si care pregateste terenul pentru actiuni judiciare in forta. “Ce se intampla zilele acestea am vazut de nenumarate ori din interior in ultimii ani. Pentru mine lucrurile sunt clare, s-a dat semnalul, clovnul a fost trimis la televiziuni, jurnalistii au fost asmutiti”, spune acesta, fara sa precizeze cu exactitate la ce evenimente se refera.

“Intr-o Cronica de la Consiliul Superior al Magistraturii, pe care nu o voi scrie probabil niciodata, as spune ca exista o forta sinistra de reactie rapida pe orice tema se da alarma, din care fac parte cam aceleasi persoane, institutii publice, institutii de presa, diplomati si asa zisi reprezentanti ai societatii civile. Se lucreaza coordonat, sub o comanda unica, intotdeauna pe aceleasi canale media si intotdeauna pregatind terenul pentru actiuni judiciare in forta. In deschidere este trimis pentru a pregati terenul unul din fanfaronii fara egal ai sistemului judiciar, un saltimbanc care are singura misiune de a induce indoiala si de a testa gradul de acceptabilitate din partea opiniei publice. Urmeaza jurnalistii de salon, simbriasii fara onoare ai internetului si sfarseste prin a fi pus in miscare mecanismul greoi dar nemilos al institutiilor. Ce se intampla zilele acestea am vazut de nenumarate ori din interior in ultimii ani. Pentru mine lucrurile sunt clare, s-a dat semnalul, clovnul a fost trimis la televiziuni, jurnalistii au fost asmutiti, urmeaza executiile sumare ale sistemului”, a scris acesta pe contul sau de Facebook.

Adrian Toni Neacsu, fost judecator si membru al CSM, a fost condamnat definitiv in martie 2015 de Inalta Curte de Casatie si Justitie la un an inchisoare cu suspendare, pentru savarsirea infractiunilor de participatie improprie la infractiunea de abuz in serviciu, fals intelectual, participatie improprie la infractiunea de uz de fals si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

 

Tagged , , , , , , , , , ,

Toti securistii presedintelui…

Sursa: Comisarul.ro

Klaus Iohannis nu s-a putut întâlni miercuri cu amicul său instituțional Victor Ponta. A fost ocupat.

Miercuri, președintele României a participat, în privat, că pe agenda oficială nu scrie nimic, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea Casei de Avocatură Mușat și Asociații, anunță postul de televiziune Realitatea.

Această casă de avocatură l-a reprezentat pe Iohannis în procesul cu ANI, scrie Flux 24.ro.

Conforma aceleiași SURSE, Casa de avocatură a fost fondată de un fost ofițer de Securitate, Gheorghe Mușat (foto). Soția acestuia, Carmen Mușat, conduce revista Observator Cultural, despre care s-a spus că a fost implicată în scrierea cărților lui Klaus Iohannis.

   ——————–

Gheorghe Musat a fost timp de 13 ani ofiter de Securitate (1970-1983), dupa care este trecut in rezerva si devine avocat. In 1984, este arestat pentru ca a dezvaluit unor cunostinte ca fusese securist si este condamnat la inchisoare. Face 4 ani de detentie la Aiud, unde este din nou recrutat de Securitate ca informator, avand numele conspirativ MIRON. Isi indeplineste constiincios datoria si intocmeste 100 de note informative despre colegii sai de celula, majoritatea condamnati politic. Este eliberat conditionat in 1988 si imediat dupa caderea regimului comunist infiinteaza poate cea mai importanta casa de avocatura din Romania, scria ancheteonline.ro despre fondatorul casei de avocatură aniversată acum de Iohannis.

Musat a avut gradele de locotenent (1973) si locotenent major (1975) in cadrul Securitatii Municipiului Bucuresti. Printre alte misiuni, el l-a avut sub observatie pe Gheorghe Dragulin, preot la Biserica “Ceaus Radu” din Capitala, fost detinut politic.

Tagged , , , , , , , , , ,

Reptile si Tradatori

Sursa: B1

Am ajuns exact la vârful guvernului Ponta. Cei trei magnifici care conduc guvernul sunt premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul de Interne și juniorul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Acum câteva luni, Daniel Constantin era și el vicepremier, între timp a fost retrogradat la rangul de simplu ministru. Acum, cariera sa este în mare pericol.

Ministrul Agriculturii este genul de politician tânăr, creat în laboratoarele politicii din București. Dacă l-am fi întrebat acum trei ani ce îl califică să fie ministrul Agriculturii, Daniel Constantin ne-ar fi răspuns: sunt președintele Partidului Conservator, sunt prieten cu Victor Ponta și, mai ales, sunt ”pupila” lui Dan Voiculescu.

După cum știm, Voiculescu se reculege acum la pușcărie după o condamnare de 10 de ani. Ironia sorții face ca tocmai Daniel Constantin, supranumit “pupila”, să fie cel care l-a băgat de fapt la închisoare pe mogulul Felix.

Astfel, în 2012, când Dan Voiculescu, patronul de presă, îi ghidona politic pe Victor Ponta și pe Crin Antonescu, s-a negociat cine va fi ministrul Agriculturii. Voiculescu avea o obsesie veche cu acest minister: afacerile sale depindeau de ministerul Agriculturii, de Agenția Domeniilor Statului și, de asemenea, dosarul său penal numit “dosarul ICA” depindea tot de acest minister.
Așa a ajuns ”pupila” Daniel Constantin șef la ministerul Agriculturii.

Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), ce aparținea ministerului Agriculturii, fusese privatizat de Voiculescu cu mulți ani în urmă. Institutul deținea un teren valoros pe care Voiculescu l-a transformat într-o afacere imobiliară. Așa s-a ales Voiculescu cu un dosar penal în care a fost condamnat în final că a prejudiciat statul, adica ministerul Agriculturii, cu 60 de milioane de euro.
În 2012, când Daniel Constantin a ajuns șef la Agricultură, Dan Voiculescu spera că va scapa de închisoare. Cheia acestui dosar era de fapt în mâna ”pupilei” Constantin. Dacă ministerul Agriculturii nu se constituia parte prejudiciată în dosarul ICA, Dan Voiculescu nu ar fi făcut închisoare. Fără prejudiciu, nu exista dosar iar mogul Felix urma să fie achitat. Însă, Daniel Constantin l-a trădat pe Dan Voiculescu: el a păstrat ministerul Agriculturii ca parte prejudiciată în privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare iar în final Voiculescu a primit 10 ani de închisoare.

Aflați mai multe despre acest dosar din materialul video de mai jos.

Dosar de politician: Daniel Constantin și politica trădării

Tagged , , , , , , , , ,

Marturia decisiva a fostului director juridic al Antena 3 ii ingroapa in santaj pe Camelia Si Dan Voiculescu

Sursa: Digi 24

Angajaţi-cheie ai Antena Group au fost audiaţi miercuri în dosarul în care Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu și Sorin Alexandrescu sunt acuzaţi că i-au şantajat pe reprezentanţii RCS & RDS. În faţa judecătorilor, ex-directoarea juridică a spus că fosta ei şefă – Camelia Voiculescu – a încercat să o influenţeze astfel încât să ascundă o parte din adevăr. Susține că şi-a dat demisia pentru că nu a vrut să mintă. Procesul merge mai departe, iar la următorul termen va fi audiat Mihai Gâdea.

Fosta directoare juridică a Antena TV Group, Raluca Puşcaş, este unul dintre martorii-cheie ai procurorilor DNA. Ştie cum funcţionau lucrurile în trustul Antena. A participat la mai multe ședinte cu Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, întâlniri a căror temă era compania RCS & RDS. Fosta directoare a povestit în sala de judecată ce presiuni s-au făcut asupra ei pentru a nu spune nimic despre discuţii şi participanţi.

Am demisionat de la Antena Group la 18 iunie după ce, cu o zi înainte, am primit citaţie de la DNA. Am demisionat pentru că înainte de primirea citaţiei, Camelia Voiculescu mi-a solicitat că, în cazul în care voi fi chemată la DNA, să declar că ea şi Sorin Alexandrescu nu au avut nicio implicare. Cred că şi avocatul lui Sorin Alexandrescu mi-a solicitat, scriind pe un laptop, că în cazul în care voi fi chemată la DNA să spun adevărul (n.r. Adevărul – varianta propusă de Camelia Voiculescu)”, se arată în declarația dată de Raluca Puşcaş în faţa instanţei.

Raluca Puşcaş arată că se pusese la cale un adevărat mecanism pentru ca discuțiile să nu fie interceptate.

Deși eram în aceeași cameră, mi se scria pe ecranul unui laptop ceea ce putea să mi se spună prin viu grai. Ceea ce mi se sugerase să spun la DNA nu era real. Am preferat să demisionez”, a mărturisit ea.

Nu a fost singurul martor care susţine că şefii trustului s-au implicat direct în realizarea clipului care a rulat obsesiv pe posturile trustului Intact, clip care anunţa dezvăluirea unor fapte de corupţie în care ar fi fost implicată compania de cablu RCS & RDS.

Sorin Alexandrescu mi-a cerut să promovez o viitoare emisiune prin realizarea unui teaser care avea titlul: ‘Exploziv, mită în fotbal’. Sorin Alexandrescu mi-a spus ce text urma să aibă acest teaser, singura noastră contribuție fiind cuvântul ‘exploziv’. ” – se arată într-o declarație dată în fața instanței.

Miza şantajului era uriaşă, susţin procurorii DNA. Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, ar fi încercat, cu ameninţări, să îl convingă pe administratorul RCS & RDS să accepte un contract prestabilit, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru retransmisia pe satelit a posturilor Antena Group. Potrivit stenogramelor care există la dosar, tot planul de șantaj era coordonat de Dan Voiculescu și fiica sa, Camelia.

Interceptări din dosar:

Dan Voiculescu: Eu vreau trei lucruri: denunţ calomnios…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Plângere penală prealabilă…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi o delegaţie de la Antena 1, n-ar trebui Mihai…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: De la Antena 1, ba poate şi Mihai.

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Vorbiţi voi, vedeţi cine, care să se ducă la uşă la RCS…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi să ceară: “Vrem să vorbim cu domnu’ Bendei!”

Camelia Voiculescu: Da”.

(sursa: rechizitoriul DNA)

Fostul senator, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizarii ICA, a cerut instanței să nu fie scos din celula sa de la Rahova pentru a da declarații în acest proces. Următorul termen a fost fixat pentru 24 iunie, când va fi audiat Mihai Gâdea, directorul Antenei 3.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,

Elvetia publica numele clientilor evazionisti ai HSBC

Sursa: Mediafax

Elveţia a început să publice online numele persoanelor şi firmelor străine investigate în ţările de origine pentru evaziune fiscală, inclusiv în Germania, după ce autorităţile au fost asaltate cu solicitări oficiale din partea instituţiilor fiscale din alte ţări, relatează site-ul Deutsche Welle.

Cetăţenii americani vor fi identificaţi doar prin iniţialele numelor lor.

Publicaţia elveţiană Sonntagszeitung a relatat că în urma numeroaselor solicitări oficiale venite din partea autorităţilor fiscale străine, Elveţia a decis să publice numele, datele de naştere şi naţionalităţile persoanelor respective în gazeta federală în care sunt publicate textele oficiale.

Justificarea oficială este că publicarea permite celor identificaţi şansa de a angaja un avocat şi de a lua măsuri legale, potrivit Sonntagszeitung, care s-a referit la eliminarea recentă a secretului bancar în Elveţia, la presiunea în special a Statelor Unite.

Alexandre Dumas, oficial al autorităţii fiscale elveţiene, a spus că băncile nu mai sunt interesate să caute clienţi care nu îşi mai ţin conturile în Elveţia. În schimb, Elveţia primeşte solicitări oficiale din partea altor state, pentru sprijin în vederea identificării evazioniştilor, prin intermediul administraţiei fiscale federale elveţiene din Berna.

În schimb, Elveţia a cerut ca statele care primesc informaţiile solicitate despre suspecţi să păstreze detaliile confidenţiale.

Un avocat citat de Sonntagszeitung a spus că mulţi dintre suspecţi nu ştiu că pot face recurs în Elveţia.

Ediţiile săptămânale ale gazetei federale din luna mai au conţinut zeci de decrete în care sunt menţionaţi cetăţeni spanioli, indieni, olandezi, germani, britanici, americani şi sud-coreeni, precum şi companii înregistrate în Panama, Bahamas şi Spania.

În cazul Indiei şi Germaniei, Dumas a negat că cererile oficiale pentru informaţii au avut loc în urma achiziţiilor recente, de către autorităţile fiscale, a unor date furate, referitoare la suspecţi de evaziune fiscală.

“Nu suntem niciodată siguri dacă solicitările implică date furate. Se aplică principiul încrederii”, a spus Dumas.

În Germania, un număr record de 40.000 de suspecţi de evaziune fiscală au declarat anul trecut, în mod voluntar, fondurile ascunse în străinătate, potrivit unei legi noi care permite plata retroactivă a taxelor datorate şi a penalităţilor.

În luna februarie, International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) a publicat date referitoare la evazionişti care au ajuns în posesia autorităţilor franceze, într-un scandal numit SwissLeaks. Banca britanică HSBC a fost acuzată să a ajutat suspecţi de evaziune fiscală din aproximativ 200 de ţări.

HSBC a prezenta scuze, iar divizia elveţiană a instituţiei financiare a anunţat că a colaborat permanent cu autorităţile elveţiene de când a aflat despre furtul datelor, în 2008.

Anterior, cele mai mari bănci elveţiene, UBS şi Credit Suisse, au acceptat plata unor amenzi în Statele Unite, în urma acuzaţiilor că au ajutat cetăţeni americani să eludeze fiscul.

În luna martie, Elveţia a semnat un acord pentru schimb automat de informaţii cu Australia, acorduri similare urmând să intre în vigoare cu Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

50 de romani cu conturi in Elvetia sunt verificati de ANAF

Sursa: B1

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va verifica 50 de români care dețin conturi secrete deschise la HSBC Elveția, după ce a primit o serie de date de la instituția similară din Franța, informează B1 TV.

Inspectorii ANAF vor verifica dacă există diferențe între suma declarată de către respectivele persoane în România și sumele găsite în conturile din Elveția. În cazul bunurilor nedeclarate, acestea vot fi impozitate cu 16%.

Cele  50 de persoane vor fi chemate în fața inspectorilor fiscali pentru a da declarații referitoare la conturile secrete. Întreaga operațiune se va desfășura sub coordonarea unei structuri speciale, alcătuită din cinci insspectori, desemnată de șeful ANAF.
Daniela Florentina Ganea, soția fostului ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu, Ionuț Costea, cumnatul fostului lider PSD Mircea Geoană, celebrul medic Gabriel Hanganu, dar și Vladimir Cohn, fost acționar al clubului Diamo, sunt doar câteva dintre numele care apar pe această listă, conform riseproject.ro

Controalele vin în urma suspciunilor că filiala elvețiană a bancii britanice HSBC ar fi ajutat peste 100.000 de persoane să păcălească Fiscul, ascunzând identitatea deponenților.
În urma solicitărilor venite din partea autorităților fiscale străine, Elveția va publica numeșe, datele de naştere şi naţionalităţile persoanelor respective în gazeta federală în care sunt publicate textele oficiale. Astfel, cei identificați vor avea posibilitatea de a beneficia de un avocart și a lua măsuri legale.

În luna martie, Elveţia a semnat un acord pentru schimb automat de informaţii cu Australia, acorduri similare urmând să intre în vigoare cu Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Procurorul Stefan Crisu retinut

Sursa: Evz

Unul dintre cei mai vechi procurori criminaliști din Capitală, Ștefan Crișu, fost candidat la CSM, a fost prins ieri în flagrant de procurorii DNA Central în timp ce primea șpagă suma de 2.000 de euro de la o persoană care avea calitatea de inculpat, într-un dosar la o altă unitate de parchet, potrivit unor surse judiciare.

Ștefan Crișu a fost audiat, ieri, la sediul DNA, ulterior procurorii luând măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, potrivit Realitatea TV.

Sursele citate au explicat pentru “Evenimentul Zilei” că Ștefan Crișui ar fi promis că va interveni  pentru rezolvarea dosarului sau în schimbul a 3.000 de euro. De asemenea, sursele au arătat că procurorul a mai pretins și un telefon mobil. Ieri omul legii s-a întâlnit cu această persoană pe o terasă la o cafenea din București, pentru a primi prima tranșă, 2.000 de euro și tot ieri a fost organizat flagrantul.

Sursele EVZ au explicat că fiind infracţiunea flagrantă, nu este necesar avizul CSM pentru reținerea procurorului.

Tagged , , , , , ,