Monthly Archives: August 2016

De ce nu cere ANAF dizolvarea eMAG ? Sau a Uber ? | Saptamana Financiara

Un articol excelent in supervizor.ro-o initiativa foarte buna a colegilor de acolo pe care o   sprijinim din toata inima…pentru ca ne-am saturat de ”companii mari” de tip eMAG unde proprietarul Stanciu isi da singur interviuri prin Cancan dar ”uita” sa arate prostilor romani daca-n anul de baza 2015 a inregistrat din nou pierderi… In 2014 asa cum v-am mai informat eMAG a inregistrat aproape 20 de milioane de euro pierderi -nu din banii personali ai lui Stanciu- ci din banii actionarilor prosti ai fondului de investii care a cumparat acest magazin virtual…In acest timp pe modelul -banii la mine cheltuielile la tine- Stanciu se da manager, se ocupa cu vinderea de bere la Beraria H, mai vinde si haine pe la Fashion Days sa-i iasa si lui un ban. Mai repara o bicicleta le Pegas….asta in timp ce umfla cifra de afaceri a Emag la maximum prostindu-i pe actionari ca afacerea creste ”organica” -iar pierderile la fel…

E-Mag ca si Uber uita sa-si declare veniturile publice pe site-urile Anaf…Uber are zero venituri in Romania… Citi mai jos si va cruciti si incercati sa raspundeti la intrebarea -De ce nu cere ANAF dizolvarea firmelor cu pierderi repetate an de an si fara perspectiva de a aduce valoare adaugata economiei romanesti?

Pentru ca doar asa ajungem sa avem 4000 de firme cu profit din 650.000 firme in total in Romania…

După ce taximetriştii şi poliţiştii din Cluj-Napoca şi-au dat mâna pentru sancţionarea serviciului clandestin de transport persoane UBER, ar fi timpul ca şi Registrul Comerţului, Fiscul sau opersoană fizică ori juridică bine intenţionată să încerce o mişcare prin care această firmă să fie atenţionată că legile nu sunt valabile doar pentru unii.

 Despre ce e vorba? Conform Legii nr.152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau orice persoană interesată poate solicita dizolvarea unei societăţi comerciale în cazul în care aceasta “nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare“. Termenul de depunere a situaţiilor financiare aferente anului 2015 a fost 30 mai 2016.

Societatea UBER SYSTEMS ROMANIA SRL Bucureşti (CUI: 33437533) a fost înmatriculată pe 30 iulie 2014. În anul respectiv nu a avut niciun angajat, a raportatvenituri – 0 (zero) şi cheltuieli de 6.792 lei.

 Pentru anul 2015 – “canci” bilanţ pe site-ul mfinante.ro (sau mfinante.gov.ro), ceea ce înseamnă că ori firma nu a depus situaţiile financiare pentru anul 2015, orifinanţişti “au uitat” să îl facă public prin postarea pe site (există zvonul că unele firme aranjează să nu li se publice bilanţurile sau/şi datoriile pe site). Dacă e a doua variantă, să facă bine finanţiştii să îl publice, dacă e prima – hai cu cererea de dizolvare, că săptămâna viitoare se împlinesc cele 60 de zile LUCRĂTOARE.

 Desigur, cererea de dizolvare nu înseamnă automat radierea firmei şi sistarea serviciul de taximetrie clandestină efectuat de aşa-zişii şoferi colaboratori la această firmă (pare a fi şi un fel de muncă “la gri”), dar nişte avertizări pentru intrarea în legalitate nu strică niciodată. Apropo: oficial firma nu se ocupă de transport (de persoane), ci prestează “alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.” (cod CAEN 8299). Are un capital social de 17.580 lei (4.000 euro), deţinut de două companii olandeze (UBER INTERNATIONAL HOLDING BV şi UBER INTERNATIONAL BV), şi NU este plătitoare de TVA.

 În 2015, UBER România s-a remarcat prin faptul că a angajat-o pe Nicoleta DIACONU SCHROEDER (29 de ani) în funcţia de General Manager. Doamna respectivă este soţia unui avocat american (deşi numele aduce a Germania) şi fiica fostulul şef ANAF Gelu-Ştefan DIACONU (la vremea recrutării odraslei încă mai era şef, acum e doar acuzat în dosarul deputaţilor romi Mădălin VOICU şi Nicolae PĂUN), dar probabil nu pentru asta a fost selectată de UBER, ci pentru calităţile manageriale dovedite la firma proprie, YOGOBERRY SRL Bucureşti (CUI: 27946168). Această societate (înfiinţată în ianuarie 2011) vinde un brand celebru de iaurt îngheţat prin nişte mall-uri şi a încheiat anii 2012-2015 cu pierderi totale de 485.402 lei (peste 100.000 euro). La ora actuală, apare pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 11.313 lei. Acestea nu conţin accesorii, ceea ce înseamnă că sunt de dată recentă. Totuşi, o “bilă albă” pentru că a depus bilanţul pe 2015.

YOGOBERRY-6-ani-(2015)-w

 Revenind la dizolvare, merită menţionat faptul că mai sunt firme/branduri celebre în aceeaşi situaţie – bilanţuri nedepuse sau neafişate pe site-ul Finanţelor. De exemplu,ultimul bilanţ public al societăţii RIN HOTEL MANAGEMENT SRL Voluntari (CUI: 24351947) este din 2012! O fi înţeles managementul acestei firme că bilanţul se depune numai pentru anii electorali Şi asta numai dacă e (re)ales Robert NEGOIŢĂ!

 Un brand naţional care nu vrea să vadă “prostimea” şi concurenţa dacă a mai raportat pierderi şi anul acesta sau poate că finalizează bilanţul în ritmul în care livrează comenzile de Black Friday este eMAG. Ultimul bilanţ public al firmei DANTE INTERNATIONAL SA Bucureşti (CUI: 14399840) este din 2014, an încheiat cupierderi de 58,33 milioane lei, la o cifră de afaceri de 1,25 miliarde lei.

 Probabil ocupaţi să ne prostească “puţin, foarte puţin” (dar de mai multe ori!), nici LEROY MERLIN ROMANIA SRL (CUI: 16702141) şi nici LEROY MERLIN BRICOLAJ SRL (CUI: 24464962) nu figurează că ar fi depus situaţiile financiare pe 2015. Poate că au vrut să nu-şi întristeze şi mai mult cumpăratorii, după ce în 2014 au raportat pierderi de 21.228.938 lei (cu 3 angajaţi) şi, respectiv, 36.514.361 lei (277 de angajaţi).

 Şi pentru că tot ne bat unii la cap să cumpărăm (numai) produse locale, să “laud” şi un brand din zonă – ZIARUL DE IAŞI, care, cu jumătate de gură, a zis că anul acesta ar fi împlinit 25 de ani (luând în considerare data de apariţie a ziarului MONITORUL DE IAŞI). Editorul acestei gazete (care încă mai apare în formă tipărită, în tiraj de aproximativ 3.800 exemplare/zi, conform BRAT, situaţia din octombrie-decembrie 2015) se numeşte GRUPUL DE PRESĂ MEDIANET SRL Iaşi (CUI: 13398286), iar ultimul bilanţ public este cel din 2013.

Source: De ce nu cere ANAF dizolvarea eMAG ? Sau a Uber ? | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , ,

Scoala Austriaca de Economie – Banii NU sunt neutri | Saptamana Financiara

Școala austriacă de economie a fost fondată în 1871, odată cu publicarea lucrării lui Carl Menger, “Principiile economiei”. Menger, alături de William Stanley Jevons șiLeon Walras, a dezvoltat teoria marginalismului în analiza economică. Menger a dedicat lucrarea sa, “Principiile economiei”, colegului său german, William Roscher, o figură proeminentă în școala istorică germană, școală cu puternice influențe în țările vorbitoare de limbă germană. În volumul său, Menger susține că analiza economică este universal aplicabilă și la baza analizei trebuie să se afle individul și alegerile sale. Iar alegerile sunt determinate de preferințele individuale subiective și logica marginală a luării deciziilor (vezimarginalismul). Potrivit lui Menger, logica selecției constituie piatra de temelie a unei teorii economice universal valabilă. Pe de altă parte, potrivit școlii tradiționale germane, știința economică nu este capabilă să genereze principii universal valabile, iar cercetarea științifică ar trebui să se bazeze pe o analiză istorică minuțioasă. Școala traditioanală germană afirmă că economiștii clasici englezi greșeau crezând în legi economice care transcend timpul și granițele teritoriale.

“Principiile economiei” a lui Menger, lucrare bazată pe analiza marginală, reafirma poziția politico-economică clasică a legilor universale. Studenții lui Roscher, în special, Gustav Schmoller, l-au criticat pe Menger că susținea această teorie iar lucrării lui Menger și ale discipolilor săi, Eugen Böhm-Bawerk și Friedrich Wieser, i-au atribuit numele peiorativ “Școala Austrică”, datorită posturilor universitare deținute la Universitatea din Viena. Și termenul a rămas.

După 1930, niciun economist de la Universitatea din Viena ori de la oricare altă facultate austriacă nu s-a mai remarcat în așa numita școală austriacă de economie. În anii€’30, ’40, școala austriacă a avansat în Anglia și în Statele Unite ale Americii iar intelectualii care îmbrățișau această abordare a științei economice aparțineau în principal de London School of Economics (1931 – 1950), New York University (1944), Auburn University (1983 ) și George Mason University (1981). Multe dintre ideile unor mari economiști autrieci ai secolului douăzeci precum Ludwig von Mises și F. A. Hayek au la bază principiile unor economiști clasici ca Adam Smith și David Hume, ori ale unor profesioniști de la începutul secolului douăzeci, precum Knut Wicksell, ori Menger, Böhm-Bawerk, și Friedrich von Wieser.

Această diversitate de idei în știința economică este și mai pronunțată la economiștii aparținând școlii austriece contemporane, aceștia fiind influențați de personalitățile din economia modernă, printre care: Armen Alchian, James Buchanan, Ronald Coase, Harold Demsetz, Axel Leijonhufvud, Douglass North, Mancur Olson, Vernon Smith, Gordon Tullock, Leland Yeager, și Oliver Williamson, sau Israel Kirzner și Murray Rothbard.

Dacă, pe de o parte, s-ar putea afirma că o școală austriacă distinctă operează în cadrul profesiei economice actuale, pe de altă parte se poate susține că eticheta ”austriac” nu mai posedă niciun înţeles semnificativ. În acest articol mă concentrez asupra principalelor afirmaţii privind economia în care cred aşa-numiţii “austrieci”.

Știința economică 

Afirmaţia 1: Numai oamenii pot face alegeri.

Individul, cu planurile și scopurile sale, stă la baza tuturor analizelor economice. Numai indivizii pot face alegeri, entitățile colective nu au această abilitate. Principala sarcină a analizei economice este de a face fenomenul economic inteligibil, punând la baza lui obiectivele și planurile individului. Sarcina secundară a analizei economice constă în studierea consecințelor neintenţionate generate de alegerile individuale.

Afirmaţia 2: Studiul pieței se referă în principal la analiza schimbului și la instituțiile în cadrul cărora schimburile se produc.

Prețurile și economia de piață sunt cel mai bine definite ca și “catalaxii”, prin urmare știința care studiază ordinea pieţei se află sub incidența “catalacticii”. Termenii provin de la cuvântul grecesc “katallaxy” care înseamnă “a schimba” și “străini deveniți prieteni datorită relațiilor de schimb”. Catalactica este, așadar, știința centrată pe relațiile de schimb ce apar în cadrul piețelor, pe negocierea ce caracterizează procesul de schimb si pe instituțiile în cadrul cărora schimburile au loc.

Afirmaţia 3: “Faptele” în științele sociale reprezintă ceea ce oamenii cred și gândesc 

Spre deosebire de științele exacte, științele sociale au la bază scopurile şi planurile indivizilor. Dacă, în științele exacte, eliminarea antropomorfismului, respectiv a scopurilor și planurilor subiectului a generat descoperiri senzaționale, eliminarea scopurilor și planurilor individului în științele sociale înseamnă, a elimina studiul comportamentului uman propriu-zis. În ştiinţele sociale “datele” despre lumea înconjurătoare sunt generate de ceea ce “actorii” acestei lumi, deci indivizii, gândesc și își doresc.

Importanța pe care oamenii o acordă obiectelor, acțiunilor, locurilor, celorlalți oameni determină modul lor de orientare în luarea deciziilor. Scopul științelor umane este înțelegerea și nu predicția. Științele sociale își pot atinge scopul deorece noi suntem propriul nostru comportament, deci deținem o cunoaștere internă, pe când științele exacte se bazează pe o cunoaștere din exterior. Putem înțelege scopurile și planurile celorlalți indivizi deorece noi înșine suntem actori umani.

Experimentul clasic folosit pentru a reda diferența esențială dintre științele exacte și cele sociale se referă la un marțian care urmărește “informaţia” din Gara Centrală din New York. Marțianul nostru poate observa că atunci când acele ceasornicului indică ora 800 se produce o mare agitație pe măsură ce oamenii părăsesc trenurile iar când ceasornicul indică oră 1700 aceeași agitație reapare când oamenii reintră în trenuri și pleacă. Dar, până când marțianul nu va ajunge să înțeleagă scopul acestei agitații – navetă (de) la locul de muncă – interpretarea doar “ştiinţifică” a acestei informații va fi limitată. Științele sociale diferă de ştiinţele exacte iar noi le sărăcim când încercăm să le modelăm după cele exacte.

Microeconomie

Afirmaţia 4: Utilitatea și costurile sunt subiective.

Toate fenomenele economice sunt trecute prin filtrul minții umane. După 1870 economiștii s-au pus de accord asupra faptului că valoarea este subiectivă dar, urmându-l peAlfred Marshall, mulți au susținut că latura costului este determinată de fapte obiective. Marshall a pretins că așa cum ambele lame ale foarfecii taie o bucată de hârtie, așa și valoarea subiectivă împreună cu costul obiectiv contribuie la stabilirea prețului (veziMicroeconomia). Dar, Marshall a omis să recunoască că și costurile sunt subiective, întrucât el însuși este determinat de valoarea unor utilizări alternative a resurselor limitate. Este adevărat că ambele lame ale foarfecii taie hârtia, dar “lama” cererii este determinată de evaluările subiective ale indivizilor.

Pentru a acționa, individul trebuie să aleagă; va selecta o anumită variantă, nu le poate alege pe toate. Concentrarea pe existența alternativelor conduce la unul din conceptele definitorii ale gândirii economice: costul de oportunitate. Costul oricărei acțiuni este valoarea celei mai bune alternative dintre cele la care s-a renunțat. Din moment ce alternativa nerealizabilă, prin definiție, nu este niciodată aleasă, individul compară între ele beneficiile așteptate de la variantele disponibile.

Afirmaţia 5: Sistemul prețurilor reduce costurile informării necesară indivizilor pentru a lua o decizie.  

Prețul rezumă termenii schimbului pe piață. Sistemul prețurilor indică participanțilorinformația relevantă, ajutându-i să obțină avantaje reciproce de pe urma schimburilor. În binecunoscutul exemplu al lui Hayek, când indivizii observă că prețul cositorului a crescut, ei nu trebuie să știe dacă modificarea prețului a fost generată de creștereacererii sau diminuarea ofertei. Oricare ar fi fost cauza, creșterea prețului îi va determina să îl utilizeze cu mai mult raționament. Prețurile de piață se modifică rapid atunci când factorii care îl influențează se schimbă, iar acest fapt va determina ca și indivizii să se adapteze rapid.

Afirmaţia 6: Proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie este o condiție necesară calculului economic rațional

Economiștii și intelectualii sociali au admis cu mult timp în urmă că proprietatea privată stimulează alocarea eficientă a resurselor limitate. Dar, adepții socialismuluiconsiderau că acesta poate înlătura acest atu al proprietății private, schimbând natura umană. Ludwig von Mises a demonstrat că, dacă schimbarea naturii umane ar avea loc, socialismul ar eșua totuşi din cauza incapacității decidenților economici de a identifica variantele de utilizare a resurselor. Mises consideră că fără proprietate privată, nu ar exista nicio piață pentru mijloacele de producție, așadar, niciun preț pentru acestea. Iar fără prețurile care reflectă relativa limitare/raritate a mijloacelor de producție, decidenții economici nu ar fi capabili să calculeze alternativele de utilizare a mijloacelor de producție.

Afirmaţia 7: Piața concurenţială este un proces antreprenorial de inovare 

Mulți economiști consideră concurenţa ca fiind o stare de fapt. Dar, termenul “concurenţă” presupune o activitate. Dacă concurenţa ar fi o stare de fapt, întreprinzătorul nu ar avea niciun rol. Dar, pentru că concurenţa este o activitate, întreprinzătorul joacă un rol important ca agent al schimbării, care atrage sau împinge piața în noi direcții. Întreprinzătorul este atent la oportunități neexploatate. Identificând oportunități, întreprinzătorul obține profituri.

Învățarea generată de identificarea câștigurilor obținute de pe urma schimburilor orientează piața spre o alocare mai eficientă a resurselor. Inovația antreprenorială garantează faptul că piața liberă se mișcă înspre cea mai eficientă alocare a resurselor. Mai mult, ispita profitului îi determină pe întreprinzători să realizeze inovații care măresc capacitatea productivă. Pentru un întreprinzător capabil să identifice oportunități, imperfecțiunile de azi sunt profitul[1] de mâine. Prețurile și economia de piață sunt instrumente de învățare care ghidează indivizii spre descoperirea de câștiguri reciproce și utilizarea eficientă a resurselor limitate.

Macroeconomie

Afirmaţia 8: Banii nu sunt neutri.

Banii sunt definiți ca mijloc de schimb. Dacă guvernul denaturează unitatea monetară, schimbul e denaturat și el. Scopul politicii monetare ar trebui să fie acela de a diminua aceste distorsiuni. Orice creștere a ofertei de bani ce nu este contrabalansată de o creștere a cererii de monedă va conduce la inflație. Dar, prețurile nu se ajustează automat. Unele ajustări se produc mai repede decât altele, ceea ce înseamnă că prețurile relative se schimbă. Fiecare din aceste modificări își exercită influența asupra schimburilor și a producției. Banii, așadar, nu sunt neutri.

Importanța acestei afirmaţii devine evidentă în discuția despre costurile inflației. Teoria cantitativă a banilor afirmă, corect, că tipărirea banilor nu produce mai multă bogăție. Așadar, dacă guvernul dublează cantitatea de bani, puterea de cumpărare a individului nu se va dubla din cauza dublării prețurilor. Dar, dacă teoria cantitativă a banilor reprezintă un progres important în știința economică, o interpretare mecanică a acestei teorii subestimeaza costurile politicii inflaționiste. Dacă prețurile doar s-ar dubla atunci când guvernul dublează oferta de bani, atunci agenții economici ar putea anticipa această ajustare a prețurilor urmărind valoarea ofertei de bani și și-ar ajusta corespunzător comportamentul. Costul inflației ar fi așadar minim.

Dar inflația este dăunătoare social din mai multe puncte de vedere. În primul rând, chiar și inflația anticipată distruge încrederea cetățenilor în guvern întrucât acesta, folosind inflația, confiscă avuția cetățenilor. În al doilea rând, inflația neanticipată este redistributivă din moment ce datornicii câștigă în detrimentul creditorilor. În al treilea rând, populația nu poate anticipa în totalitate inflația și pentru că banii sunt adăugați altundeva în sistem – de exemplu prin cumpărare de obligațiuni de către guvern – unele prețuri (de exemplu prețul obligațiunilor) se modifică înaintea altor prețuri, ceea ce înseamnă că inflația deformează termenii schimbului şi producția.

Din moment ce banii sunt elementul de legătură între aproape toate tranzacțiile aparținând economiei moderne, distorsiunile monetare afectează aceste tranzacții. Așadar, scopul politicii monetare ar trebui să fie minimizarea acestor distorsiuni monetare, tocmai pentru că banii nu sunt neutri[2].

Afirmaţia 9: Structura capitalului se compune din bunuri diverse cu utilizări multiple.  

Chiar în acest moment, oameni în Detroit, Stuttgart și Tokyo proiectează mașini ce nu vor fi cumpărate în următorii 10 ani. Cum știu ei să aloce resursele pentru îndeplinirea unui asemenea obiectiv? Producția se bazează întotdeauna pe o cerere incertă în viitor iar procesul de producție necesită diverse etape de investiții variind de la cele mai îndepărtate (extracția de minereu de fier) până la cele imediate (dealer de mașini). Valoarea tuturor bunurilor unui producător este egală cu valoarea pe care consumatorii o acordă bunurilor produse. Planurile de producție armonizează resursele în cea mai eficientă structură pentru a realiza produsul final în modul cel mai eficient posibil.

Dacă bunurile de capital ar fi omogene, ar putea fi utilizate pentru producția bunurilor finale dorite de către consumatori. Dacă ar apărea greșeli, resursele ar putea fi realocate rapid, cu costuri minime, către producția bunurilor solicitate. Dar, bunurile de capital sunt eterogene și au multiple întrebuințări; o uzină auto poate produce mașini, dar nu și cipuri pentru calculator. Sistemul complex de orientare a capitalului către producția de diverse bunuri pentru consumatori este guvernat de semnalele pe care prețurile le dau și de calculele economice atente ale investitorilor. Dacă sistemul de prețuri este distorsionat, investorii vor aloca greșit bunurile de capital. O data ce erorile vor fi descoperite, agenții economici își vor reorienta investițiile, dar între timp resursele vor fi pierdute[3].

Afirmaţia 10: Instituțiile sociale reflectă adesea acțiunile indivizilor, dar nu și tipul acestora

Multe dintre instituții și politici nu sunt rezultatul direct al anumitor acțiuni ci sunt rezultatul unor acțiuni desfășurate pentru a atinge alte scopuri.

Dacă un student ce se grăbește să ajungă la oră în luna ianuarie, o ia de-a dreptul prin zăpadă, urme ale pașilor săi prin zăpada vor fi observate de alți studenți. Aceștia vor urma și ei aceeași cale, creând astfel o poteca prin zăpadă. Chiar dacă scopul lor e doar să scurteze drumul până la clasă, ei vor crea o potecă ce îi ajută si pe alți studenți să atingă același obiectiv mai ușor. “Poteca prin zapadă” este un exemplu de “produs al acțiunii, și nu al intenției indivizilor” (Hayek 1948, p. 7).

Economia de piață și sistemul de prețuri sunt exemple ale aceluiași proces. Oamenii nu intenționează să creeze sisteme complexe de schimb și de prețuri care formează practic economia de piață. Intenția lor este doar aceea de a-și îmbunătăți propria viață, dar comportamentul lor generează sistemul de piață. Banii, legea, limba, știința, etc, sunt fenomene sociale generate nu de intenția indivizilor, ci rezultate din dorința acestora de a progresa, conducând la apariția acestor fenomene utile întregii societăți[4].

Implicațiile acestor zece afirmaţii sunt semnificative. Dacă ele s-ar aplica, teoria economică s-ar baza pe logica verbală iar activitatea practică ar fi centrată pe fapte istorice. În ceea ce privește politica publică, îndoieli serioase ar apărea referitor la capacitatea oficialilor guvernamentali de a interveni optim în sistemul economic, ca să nu mai vorbim de abilitatea acestora de a conduce economia.

Poate că economiștii ar trebui să adopte principiul de bază al medicilor: “În primul rând să nu faci rău”. Economia de piață rezultă din dorința naturală a indivizilor de a-și îmbunătăți situația economică ce conduce la descoperirea de schimburi reciproc benefice, contribuind astfel la atingerea obiectivului. Adam Smith a fost primul care a sintetizat această idee în cartea sa “Avutia natiunilor”. În secolul douăzeci, economiștii Școlii austriece au fost cei mai hotărâți partizani ai acestui mesaj, nu neapărat din cauza unui angajament ideologic precedent, ci datorită logicii argumentelor lor.

Source: Scoala Austriaca de Economie – Banii NU sunt neutri | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , , ,

Benzinariile SOCAR – Bani spalati in familie | Saptamana Financiara

În 2014, la început, un azer și-un turc cărau de zor prin București sacoșe pline cu sute de mii de euro. Banii proveneau de la filiala Socar din România și au ajuns la fratele celui care o conducea. Erau taxe neplătite la stat și profituri ilegale. Atunci, grupul petrolier de la Marea Caspică își dezvolta rețeaua locală de benzinării. 

Cash-ul plimbat cu sacoșa fusese spălat printr-un circuit de firme-fantomă.

Hamza Karimov, directorul general al Socar Petroleum, filiala implicată în ancheta procurorilor. Foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto.

Hamza Karimov avea 23 de ani când a venit la București, în 2007, să conducă prima filială a grupului de petrol și gaze al statului azer. Tural Karimov, fratele lui vitreg, a ajuns mai târziu la București și s-a lansat în afaceri imobiliare de milioane de euro, trecând o scurtă perioadă și prin departamentul de achiziții al Socar .

Tatăl celor doi, Tahir Karimov, a fost până recent o figură politică importantă în Azerbaidjan, guvernator al raionului Salyan, situat la circa 100 de kilometri de Baku, capitala statului de la Marea Caspică. Karimov senior a fost schimbat din funcție în martie 2016 de Ilham Aliyev, șeful autoritar al statului azer.

Mezinul familiei Karimov a fost arestat în urmă cu o lună și jumătate la București pentru evaziune și spălare de bani.

BANI LA SACOȘĂ Tural Karimov a fost acuzat, la sfârșitul lunii iunie, că a coordonat o rețea de firme și interpuși, prin intermediul cărora a păgubit bugetul public și a spălat banii proveniți din evaziune. Operațiunile frauduloase, spun procurorii, s-au derulat în prima parte a anului 2014.

În prima linie s-au aflat două firme bucureștene, Latina Admin Imob și Intermarket Trade SRL. Ambele au primit bani de la Socar Petroleum pentru construirea unor benzinării. Fără experiență în domeniu, cele două SRL-uri au subcontractat lucrările și serviciile aferente, dar nu o dată, ci de două ori, umflând astfel artificial achizițiile. Sumele în plus pentru lucrările și serviciile fictive au diminuat valoarea taxelor plătite la stat și au alimentat conturile unei alte firme – AM&T Construcții Metalice.

De aici au intrat într-un circuit de firme-fantomă și au ajuns, la final, în mâinile lui Tural Karimov. În total, procurorii au calculat că 4,39 milioane de lei (aproape 1 milion de euro) au ajuns, în pungi, în mai multe tranșe, la Karimov junior.

În acte, SRL-urile din prima linie erau deținute de offshore-ul cipriot, Naltrinda Ltd.

Documentele firmei cipriote îi listau ca proprietari pe avocatul român Emanuel Teodoru, 42 de ani, și pe fosta lui soție. Naltrinda Ltd era controlată de alte două offshore-uri, iar acestea erau deținute de cei doi Teodoru.

DOCUMENT. Firme offshore interpuse au fost folosite pentru a ascunde identitatea beneficiarilor

Avocatul Emanuel Teodoru ne-a explicat: “Intelektus Network și Anonimis Management sunt acționarii fiduciari ai Naltindra. Un client a apelat la serviciile unui avocat care m-a contactat pe mine ca să înființăm aceste companii. Nu pot să vă spun cine este beneficiarul real. Pot să vă spun că eu nu mai am nici o treabă cu aceste companii. Nu am fost chemat de procurori. Nu îi cunosc pe Hamza și Tural Karimov”. Teodoru nu a dorit să spună numele avocatului care a apelat la el pentru înființarea firmelor offshore.

Unul dintre colaboratorii casei “Teodoru și Asociații” a fost Valeriu Timuș, 34 de ani, avocatul filialei Socar Petroleum încă de la înființarea ei, în 2011, pe scheletul unei companii locale. Valeriu Timuș ne-a spus că a lucrat pentru Teodoru înainte să colaboreze cu divizia grupului azer: “Am încetat orice colaborare cu Socar Petroleum acum mai bine de doi ani. La acel moment, nu exista nicio problemă cu vreun dosar penal. Contractul de asistență juridică cu Socar a fost încheiat cu cabinetul meu, nu mai colaboram atunci cu domnul Teodoru”.

Valeriu Timuș a furnizat serviciile juridice către Socar în tandem cu avocatul Stelian Mic. Acesta din urmă a asigurat ulterior asistență juridică și pentru una din companiile imobiliare ale lui Karimov junior: “Pe domnul Tural Karimov l-am cunoscut la Socar, lucra în departamentul de achiziții, dar nu știam că firma MTK din Turcia e a lui. Am fost contactat direct de administratorul companiei (n.r.- Andreea Gabriela Irinie, acuzată în dosarul penal). Am încetat colaborarea cu Socar Petroleum în ianuarie 2014″.

Contactată telefonic, Andreea Gabriela Irinie, administrator și al Intermarket Trade, ne-a spus că nu poate da detalii despre acest caz, motivând că ar încălca astfel dispozițiile primite de la procurori.

Reporterii RISE Project au mers la sediile celor două firme bucureștene implicate în evaziune, dar nu au găsit pe nimeni.

În actul de acuzare, procurorii susțin că azerul Bayram Rzazade, 23 de ani, reprezentantul legal al offshore-ului cipriot, a gestionat operațiunile financiare și a acționat ca interpus al lui Tural Karimov.

Una dintre benzinăriile inaugurat de Socar în 2014. Foto: Alexandru Hreniuc/Mediafax Foto

De partea celalaltă, AM&T Construcții Metalice era deținută, la momentul operațiunilor, de frații Naci și Guneș Kenan, cetățeni români de origine turcă. Compania susține că a construit opt din cele 34 de benzinării pe care le deține Socar în România.

Extras din referatul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Guneș Kenan a fost acuzat că i-a livrat sacoșele cu bani lui Tural Karimov, uneori direct, iar alteori prin intermediul lui Rzazade. Guneș Kenan nu a răspuns întrebărilor trimise de RISE Project, iar Rzazade, aflat acum sub control judiciar, nu a putut fi contactat.

Karimov junior a cedat compania turcă MTK Group, implicată în tranzacțiile imobiliare, cu doar o lună înainte să fie arestat la București. Cel care i-a preluat afacerea a fost azerul Umid Abuzarli, care împarte aceeași clădire în Baku cu familia Karimov, potrivit documentelor obținute de RISE Project.

În documentele companiei MTK Group, Tural Karimov figura cu reședința oficială într-un apartament din București, din strada Dinu Vintilă. Apartamentul a fost folosit până atunci atât de fratele său Hamza Karimov, cât și de Socar Assets Company – prima filială a grupului azer.

Dosarul penal în care a ajuns să fie implicată celalaltă filială a provocat modificări la vârful acesteia.

În iulie 2016, consiliul de administrație al Socar Petroleum a numit un director cu mandat limitat, pe lângă Hamza Karimov, ca să reprezinte filiala în relația cu autoritățile române și să-i conducă operațiunile curente.

Hamza Karimov, directorul general al Socar Petroleum, ne-a declarat: “Informațiile procurorilor sunt false. Socar nu are nicio legătură cu această poveste. Dacă alții au făcut ceva, Socar nu este responsabil. (…)Fratele meu este un om foarte bun, a investit mult în România. El nu mai lucrează la Socar. (…) Vă pot spune că Socar o să continue dezvoltarea rețelei de benzinării. Aceste acuzații sunt false, sunt persoane și companii care au o problemă cu activitatea Socar “.

Directorul filialelor Socar ne-a mai spus că nu a fost citat de procurori în acest caz și că a plecat pentru o scurtă perioadă din țară: “Eu am plecat din România pentru Jocurile Olimpice. Sunt vicepreședintele Federației de Judo din Azerbaidjan”.

Grupul Socar, sponsorul oficial al Euro’ 2016, ultimul campionat european de fotbal, are un rol cheie în planurile României de a-și reduce dependența energetică față de Rusia. Proiectul strategic poartă numele AGRI și presupune construirea unui gazoduct pe ruta Baku (Azerbaidjan) – Kulevi (Georgia) – Constanța (România), cu o capacitate de 7 miliarde de metri cubi de gaze pe an, din care aproape o treime ar urma să fie consumate în România. Relațiile dintre Azerbaidjan și Occident sunt însă tot mai afectate de acțiunile interne ale regimului de la Baku, acuzat că încalcă constant drepturile omului.(Detalii, AICI)

Source: Benzinariile SOCAR – Bani spalati in familie | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , ,

Acordul cu FMI din 2008: criza de lichiditate putea deveni una de insolventa pentru Romania | Saptamana Financiara

Se discuta din nou despre asistenta financiara primita de Romania de la UE si institutii financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) dupa 2008. Sunt, in principal, doua teme controversate: daca a fost nevoie de imprumut; si daca dimensiunea asistentei a fost indreptatita. Voi incepe cu un fapt din activitatea mea de eurodeputat.

Dupa prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers (toamna lui 2008) si fiind tot mai clar catre ce se indreapta economia globala, impreuna cu un coleg polonez si unul din Ungaria am discutat cu seful comisiei de probleme monetare si economice din PE (Pervenche Beres) pentru ca mecanismul de sprijin pentru tari cu dificultati de balanta de plati sa fie activat, la nevoie, si pentru state care au aderat la Uniune in 2004 si 2007.  Mecanismul amintit a fost dublat la 25 miliarde in prima faza si, ulterior, la 50 de miliarde euro.

O criza financiara de proportii, ce a cuprins lumea dezvoltata (dar suprafinancializata), conducea in mod inevitabil la inghetarea pietelor financiare, limitarea drastica, sau chiar inchiderea lor pentru tari cu dezechilibre externe mari. Se manifestau pe piete „sudden stops”, limitari/stopari ale accesului la finantare. Cand acest acces este tot mai dificil si cand pietele devin schizofrenice, o criza de lichiditate se poate usor transforma intr-una de solventa, chiar cand datoria publica este relativ mica. Istoria economica a lumii este presarata cu asemenea situatii.

„Sudden stop” a fost o amenintare reala pentru nu putine economii din Europa centrala si de Rasarit care aveau un model de dezvoltare bazat pe import masiv de capital, care, din pacate, s-a orientat mult catre sectoare non-tradables (bunuri putin exportabile). Ma refer in special la tari baltice (Letonia si Lituania), Romania, chiar Ungaria. Deficitele de cont curent in cele doua tari baltice erau de doua cifre (peste 12% din PIB), in Romania fiind 12,7% in 2007 si 11,8 din PIB in 2008. Paradoxul este ca economiile nou intrate in UE (cu exceptia Ungariei)  aveau datorii publice mult inferioare ca medie economiilor avansate –in cazul Romanie sub 15% din PIB in 2008. Dar, pietele financiare, asa cum arata episoade de criza de balanta de plati in America Latina si Asia, in deceniile trecute, nu fac distinctie intre provenienta imbalantei, intre sectorul public si privat; ce conteaza, in ultima instanta, este indatorarea externa totala. Desi cea mai mare parte din datoria externa a Romaniei in 2008 era formata din obligatii ale sectorului privat un guvern responsabil nu putea sta impasibil fata de probabilitatea mare ca necazuri de plata sa se accentueze; trebuia evitat ca o criza de lichiditate, oricare ar fi sursa, sa morfeze intr-una de solventa a economiei.

Este de remarcat ca „ciclul financiar”, cu alternanta de expansiune si retragere a creditarii (cu deznodamanul nefericit al crizei financiare)  , a lovit atat economii din euroarie (Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia) cat si economiile din Europa centrala si de Rasarit mentionate; dinamica creditului in termeni reali a fost extrem de inalta intre 2005-2008. Intr-un fel sau altul, crize de lichiditate au izbucnit peste tot unde deficitele externe erau mari, chiar daca diferente notabile erau intre stocuri de datorie, publica si private.

Tarile din euroarie mentionate au avut si ele nevoie de asistenta financiara pentru a evita insolventa. Trebuie adaugat ca banci comerciale mari au avut un rol cheie in miscarea crossfrontaliera a capitalului, a largirii deficitelor externe (inclusiv prin externalizarea creditarii). Si este de gandit ca ceea ce numim acum masuri macroprudentiale nu au fost suficient de severe in acei ani.

Letonia si Lituania, Ungaria si Romania, au beneficiat de pachete de asistenta financiara, care au avut in vedere nevoi de finantare imediata si pe termen mediu  si care au fost puse in relatie cu masuri de corectie a dezechilibrelor macroeconomice. Sunt aspecte demne de evocat, de repetat, in judecarea asistentei financiare pentru Romania:

  • deficitele externe din ultimii ani precriza erau prea mari si au finantat in larga masura sectoare non-tradables, o bula speculativa majora fiind  pe piata imobiliara;
  • acele deficite nu puteau continua; o corectie mare a dezechilibrelor era inevitabila, in mod fortat, sau prin ajustari initiate de Guvern;
  • corectarea dezechilibrelor s-a vazut in caderea economiei, a investitiilor, care au plonjat de la cca 33,4% din PIB in 2008 la cca 27% in 2009; de retinut ca cea mai mare parte a acestei diminuari s-a produs in economia privata (peste 2/3) o explicatie fiind legata de investitii nepotrivite in anii pre-criza;
  • deficitul de cont curent (extern) a scazut la 4,8% din PIB in 2009 (de la 11,8% in 2008), ca rezultat al imploziei economiei, a investitiiilor fiind si o reflectare a accesului la finantare mult ingreunat pentru economie.

Este o disputa mai veche legata de raspunsul la criza, la inghetarea pietelor. Am avut in anii trecuti un dialog cu colegi economisti, care argumentau ca intr-o situatie de criza majora este firesc sa relaxezi politica monetara, sa diminuezi ratele de politica monetara. Asa este, mai cu seama cand nu ai grad de euroizare inalt in economie, cand increderea in moneda autohtona este solida, cand dezechilibrele (interne si externe) nu sunt amenintatoare. Adica, cand nu opereaza o constrangere valutara majora. Era Romania intr-o asemenea situatie avand in vedere deficite de cont curent de doua cifre, o aglomerare de scadente in viitorul imediat, un grad de euroizare care depasea 60% din volumul tranzactiilor/depozitelor, cand inflatia era inca inalta si, nu in cele din urma, cand pietele externe inghetau? Cand se invoca Polonia ca exemplu este bine sa nu omitem ca aceasta tara a avut deficite externe mult inferioare in anii precriza, ca bula speculativa a fost considerabil mai mica acolo. Dar si Polonia a avaut aranjamente prin linii de finantare special. Ce sa mai spunem de Cehia, unde gradul de euroizare este practic zero.

Nu cred ca era intelept sa relaxam politica monetara in mod dramatic (precum s-a facut in alte economii europene) avand in vedere vulnerabilitatile economiei noastre, inclusiv inflatia inca inalta (la finele lui 2008 a fost de 6,3; in 2009 inflatia scazuse la 4,8% (pe fondul recesiunii economiei), dar a urcat din nou in 2010 la aproape 8% ca efect al cresterii la TVA. In aceeasi perioada, rata medie de politica monetara a mers de la 10,25 in dec. 2008 la 8% in dec. 2009 si la 6,25% in 2010; pe piata monetara (la 3 luni) maximele si minimele lunare nu au fost mult indepartate de ratele de politica monetara . Deficitul bugetar s-a dus in sus in virtutea stabilizatorilor automati fiind nevoie de finantare mult mai mare decat in 2008 (deficitul in 2009 a ajuns la 7% dupa metodologia nationala si la cca 9,5% din PIB dupa metodologia europeana/ESA).

O politica monetara mult relaxata in conditiile de atunci, menita sa stimuleze economia (pe canalul creditului si sprijinirii exporturilor prin deprecierea leului), ar fi afectat bilanturi gospodaresti si ale firmelor prin „efectul de avutie”, ar fi afectat probabil negativ increderea in moneda nationala; nu putea fi exclus din scenarii de risc un run pe moneda nationala. Este legitima intrebarea daca pachetul de asistenta financiara nu ar fi permis o politica monetara considerabil mai laxa. Dar, datele problemei nu se modifica in termeni esentiali, in sensul prevenirii unui „run” pe moneda nationala prin limitarea deficitelor, masuri de corectie a dezechilibrelor.

Privind dimensiunea pachetului de asistenta financiara, se poate discuta. Avem repere pentru a examina un minimum necesar. Sa ne gandim ca finantarea deficitului bugetar era foarte dificila, cvasi- imposibila pe piata externa in 2009. Dincolo de cee ace oferea asitenta financiara oficiala, finantarea putea veni de pe piata interna si necesarul era considerabil; am amintit ca deficitul bugetului consolidat 2009 crescuse mult in 2009 in anul urmator fiind cocotat in continuare la peste 6,5% din PIB. In 2009 datoria externa pe termen scurt era in jur de 13% din PIB, adica aproape 20 miliarde euro. Pentru ca rezervele tarii sa ramana la un nivel corespunzator in conditiile in care au fost diminuate rezerve obligatorii ale bancilor comerciale (pentru finantari interne), imprumutul de la FMI, Banca Mondiala si UE a fost vital –vedem ca deficitele bugetare cumulate pentru 2009-2010 au insemnat peste 15% din PIB.

Pentru ca bancile comerciale sa accepte un supliment de finantare mult crescuta a fost necesara eliberarea de rezerve obligatorii si incetinirea dezintermedierii financiare (retragerii de fonduri din Romania) prin Initiativa de la Viena. Mai trebuie spus ca cea mai mare parte a imprumutului de la FMI a intrat in rezervele valutare compensand eliberarea de rezerve obligatorii pentru bancile comerciale; resursele atrase de la FMI au ajutat descurajarea atacurilor speculative pe leu.

Se poate discuta si pe marginea compozitiei masurilor de corectie a dezechilibrelor. Am exprimat opinii in acest sens, intrucat in politica economica nu exista o singura varianta. Si este un fapt ca programul de corectie a subestimat importanta absorbtiei de fonduri europene pentru atenuarea caderii economice. Dar este greu de tagaduit ca Romania avea nevoie de un pachet de asistenta financiara consistenta. Letonia si Lituania au avut cele mai severe caderi de activitate economica in 2009 si 2010. A contat acolo si imposibilitatea utilizarii cursului de schimb ca instrument de corectie (aviz amatorilor care vad in intrarea rapida in eurorie drept salvare de la orice necaz). Romania a trecut printrun proces dureros si complicat de ajustari macroeconomice, care a insemnat aducerea deficitului bugetar la cca.0,7% (metodologie ESA) in 2015 si a celui de cont curent la cca 1% din PIB in acelasi an. Si indatorarea externa totala (termen scurt si lung) s-a redus de la 68% in 2009 la cca 56% din PIB in 2015.

Vremurile rele din economia europeana, cea globala, ce continua, obliga la precautie; este de bun simt economic sa incercam sa reintram pe un traseu de consolidare bugetara din 2017 , sa revenim cu deficitul bugetului sub 2,5% din PIB. Mai ales ca avem crestere economica. Cat priveste deficitul de cont curent in acest an (se prefigureaza  2-2,5% din PIB), de retinut este ca alte economii emergente europene au surplusuri externe si ca fondurile europene au finantat balantele de plati in ultimii ani cu procente din PIB.

Source: Acordul cu FMI din 2008: criza de lichiditate putea deveni una de insolventa pentru Romania | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , , ,

Financial Times: Deprecierea lirei scade valoarea banilor trimisi acasa de catre români | Saptamana Financiara

Decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană produce valuri în economia globală printr-un canal important, dar ascuns: banii pe care muncitorii străini din Marea Britanie îi trimit acasă, scrie publicaţia Financial Times .

24,9 miliarde de dolari în 2015

Banca Mondială estimează că muncitorii străini din Marea Britanie au trimis înapoi în ţările de origine aproximativ 24,9 miliarde de dolari anul trecut, ceea ce plasează Regatul Unit pe locul patru în lume în topul surselor de remiteri. Scăderea abruptă a lirei de la Brexit, cu 14,6% în raport cu dolarul şi 13,2% în raport cu euro, înseamnă că banii trimişi înapoi la familii de către muncitori reprezintă mai puţin pentru cei care îi primesc, comparativ cu valoarea de dinainte de Brexit.

Nu pot compensa devalorizarea lirei

La nivel global, sumele trimise peste hotare sunt de 3-4 ori mai mari decât ajutorul umanitar venit prin canale oficiale şi reprezintă „o parte extrem de importantă pentru persoanele din ţările sărace”, a spus Vijaya Ramachandran de la Centrul de Dezvoltare Globală din SUA. „Chiar dacă migranţii din Marea Britanie vor lucra mai mult pentru a compensa o parte din pierderile suferite, va fi foarte dificil să compenseze devalorizarea lirei”, a adăugat Ramachandran.Problema se extinde mult peste graniţele Europei. Nigeria, India şi Pakistan sunt în topul ţărilor care primesc bani din Marea Britanie, excluzând ţările dezvoltate cu o forţă de muncă mobilă la nivel global.

În sudul Asiei, o regiune cu legături istorice puternice cu Marea Britanie, milioane de oameni depind de banii primiţi de peste hotare. India este a doua economie la nivel mondial în topul banilor primiţi de la muncitorii de peste hotare, în condiţiile în care numai din Marea Britanie vin 3,6 miliarde de dolari. Banii trimişi de indienii care lucrează în străinătate reprezintă aproximativ 3,4% din PIB-ul ţării.

Singurele economii europene care intră în top 10 ţări ai căror muncitori trimit bani acasă din Marea Britanie sunt Polonia şi Ungaria. Totuşi, FT notează că remiterile din Marea Britanie sunt o importantă sursă de venit pentru ţările din „A8” est-europene, care au intrat în Uniunea Europeană în 2004.

Marea Britanie este pe locul doi în topul surselor de remiteri din ţările est-europene, după Germania.

Source: Financial Times: Deprecierea lirei scade valoarea banilor trimisi acasa de catre români | Saptamana Financiara

Tagged , , ,

O multinaționala a adus prejudicii de 10 milioane de euro statului! | Saptamana Financiara

ANAF susține ca o importantă firma din industria farmaceutica s-a sustras de la plata TVA-ului, dar nu da si numele firmei ci doar metodele prin care a încercat sa dribleze statul.
Inspectorii Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) au verificat activitatea unei firme specializate in comertul cu produse farmaceutice si au constatat un prejudiciu de 44,49 de milioane de lei (cca. 10 milioane de euro) cauzat bugetului de stat prin sustragere de la plata TVA. In iulie 2016, DGAMC a sesizat organele de urmarire penala pentru asigurarea recuperarii prejudiciului, anunta Agentia Nationala de Administrare Fiscala, intr-un comunicat, fara a preciza numele multinationalei.
Au beneficiat in străinătate de scutiri de TVA
Potrivit ANAF, societatea a prestat pe teritoriul Romaniei servicii de marketing, promovare si autorizare pentru firma mama din spatiul UE, dar le-a facturat ca si cand activitatea s-ar fi desfasurat in tara respectiva. Astfel, au beneficiat in strainatate pe nedrept de scutire la plata TVA, cu intentia de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adaugata in Romania.
De asemenea, aceeasi multinationala a facut plati catre agentii de turism pentru participarea unor medici si farmacisti la evenimente interne si internationale de specialitate si catre firme pentru organizarea de evenimente medicale (congrese, conferinte, cursuri, simpozioane, forumuri, aparitia unor publicatii s.a.). Pentru aceste servicii a solicitat deducerea TVA si le-a prezentat sub forma unor actiuni de sponsorizare si donatie cu toate ca acestea au fost puse la dispozitie in mod gratuit, fiind realizate de companie pentru promovarea produselor pe piata romaneasca, arata ANAF.Donații in scopuri de achiziții ulterioare de medicamente

Potrivit ANAF, in acest fel s-a evitat si colectarea TVA aferenta medicamentelor acordate gratuit ca si donatii catre spitale, camine, fundatii sau ca mostre catre medici, dar care, in fapt, au fost acordate in scopul efectuarii ulterioare de comenzi catre distribuitorii de medicamente.

Source: O multinaționala a adus prejudicii de 10 milioane de euro statului! | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , , ,

ABERATIILE ANAF- Condiționarea înregistrării in scopuri de TVA | Saptamana Financiara

Firmele romanești sunt prezumate vinovate, in timp ce cele străine sunt confirme!!!
ANAF a publicat in Monitorul Oficial Ordinul privind conditionarea inregistrarii in scopuri de TVA. Ca idee, se mentine procedura de legiferare in sensul ca societatilor ce au depasit plafonul de scutire de TVA de 220.000 lei nu li s-au impus criterii de conditionare, insa li se solicita capacitatea economica printr-un alt act normativ. „Situatia poate fi considerata o elucubratie fiscala, respectiv actul normativ se adreseaza numai societatilor romanesti, iar sucursalele din Romania ale societatilor straine sunt scutite de astfel de proceduri. Practic, societatile romanesti sunt prezumate a fi „vinovate”, iar cele straine intotdeauna conforme”, crede consultantul fiscal Adrian Benta.
Care sunt societățile care intra in acest document
Documentul il puteți consulta aici:
Acesta se adreseaza societatilor infiintate conform Legii nr. 31/1990 privind societatile, ce se regasesc in una din urmatoarele situatii:
a) solicita inregistrarea in scopuri de TVA de la infiintare, chiar daca nu au atins plafonul cifrei de afaceri de 220.000 lei, posibilitate reglementata de art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal – inregistrare in scopuri de TVA prin optiune de la infiintare;b) societatea a fost infiintata in perioada anterioara, pe parcursul exercitiului realizeaza o cifra de afaceri mai mica de 220.000 lei (nu atinge plafonul de la care ar fi obligata sa se inregistreze in scopuri de TVA), insa opteaza pentru inregistrarea in scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal;

c) societatea a fost anterior inregistrata in scopuri de TVA, autoritatile fiscale au anulat din oficiu codul de inregistrare in scopuri de TVA, societatea e eliminat cauzele ce au condus la anularea inregistrarii in scopuri de TVA si doreste sa se reinregistreze in scopuri de TVA conform art. 316 alin. (12) din Codul fiscal.

Celebrul formular 088

  • Observam asadar ca se pastreaza procedura anterioara de reglementare, in sensul ca in momentul in care societatea a depasit plafonul cifrei de afaceri de 220.000 lei, este obligata sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA in termen de 10 zile de la finele lunii cand s-a depasit plafonul, nu are conditionare de inregistrare in scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal.
Printr-un alt act normativ, respectiv prin OpANAF nr. 2048/2016, se solicita si in aceasta situatie depunerea celebrului formular 088, prin care trebuie sa justifici capacitatea si intentia economica de a fi platitor de TVA, fara insa sa se solicite criteriile de conditionare, o situatie de elucubratie fiscala.
Criteriile de conditionare privind inregistrarea in scopuri de TVA  sunt urmatoarele:
a) societatea are dreptul sa desfasoare activitati economice la sediu sau la punctul de lucru, respectiv nu se afla sub interdictia de a desfasura activitati la aceste puncte de lucru detinute;
b) administratorii sau asociatii ce detin mai mult de 50% din capitalul social nu trebuie sa aiba inscrise in cazierul fiscal infractiuni sau fapte prevazute la unul din articolele din OG nr. 39/2015;
c) evaluarea societatii pe baza analizei efectuate de organele fiscale privind intentia si capacitatea de a desfasura activitati in sfera TVA; se va efectua analiza pe baza formularului 088.
Care este efectul
In urma analizei, societatea va fi clasificata astfel:
– cu risc fiscal scazut;
– cu risc fiscal mediu;
– cu risc fiscal ridicat.
Efectul acestei clasificari este urmatorul:

  • Societatile cu risc fiscal scazut primesc dreptul de a se inregistra in scopuri de TVA.
  • Societatile cu risc fiscal ridicat sunt respinse la inregistrarea in scopuri de TVA.
  • Societatile cu risc fiscal mediu sunt invitate la sediul organului fiscal, in vederea dezvoltarii analizei situatiei societatii pentru a stabilii conditiile de aprobare sau respingere a solicitarii. Cu alte cuvinte societățile romanești sunt prezumate a fi vinovate in timp ce cele străine sunt confirme!!!

Source: ABERATIILE ANAF- Condiționarea înregistrării in scopuri de TVA | Saptamana Financiara

Tagged , , , ,

Activele Bancii Transilvania ajung la nivelul celor apartinand BRD astfel incat Banca Transilvania ajunge in curand a doua banca din sistem | Saptamana Financiara

BRD-SocGen, plasată pe locul doi în sistemul bancar după active, o poziţie devenită deja tradiţională în ultimii ani, poate fi pusă în situaţia să lupte pentru menţinerea acestei poziţii în condiţiile în care Banca Transilvania s-a apropiat ameninţător.

Pe o piaţă a creditului care a fost marcată de letargie în primii ani de criză şi a dat semne de redresare în special în ultimii doi ani, băncile care au vândut mai multe credite noi, dar şi cele care au făcut achiziţii au putut să se delimiteze, înregistrând creşteri vizibile la nivelul cotelor de piaţă după active.

Dacă în 2008 activele BRD erau de 49 mld. lei, cu 30 mld. de lei peste nivelul activelor Băncii Transilvania, acum banca din Cluj s-a apropiat la doar 2 mld. de lei de instituţia de credit cu capital francez.

BRD-SocGen, care a ocupat în perioada 2008-2015 locul doi în topul celor mai mari jucători din sistemul bancar, a pierdut cotă de piaţă. În 2014, BRD avea o felie de 12,4% din piaţă, pierzând mai mult de trei puncte procentuale la nivelul cotei de piaţă faţă de 2008. Situaţia băncii s-a complicat în mod neaşteptat, BRD înregistrând şi ani de pierderi, după ce în primii ani de criză fusese cea mai profitabilă.

Source: Activele Bancii Transilvania ajung la nivelul celor apartinand BRD astfel incat Banca Transilvania ajunge in curand a doua banca din sistem | Saptamana Financiara

Tagged , , , ,

Criza economica este modul de viata actual | Saptamana Financiara

Saptamana Financiara

dees-economic-collapse

 

Recesiunea din SUA s-a încheiat oficial în iunie 2009. Însă, un boom natural post-recesiune nu s-a concretizat. În schimb, a urmat o criză nedorită. De când recesiunea a fost depăşită, rata medie anuală de creştere a PIB a fost de un neînsemnat 1,6% – cu mult sub tendinţa de creştere pe termen lung de 3,1%. Reţetele de politică economică ale administraţiei Obama – contrare afirmaţiilor intens susţinute ale preşedintelui – au eşuat în atenuarea prejudiciilor din 2008-2009. Mai degrabă, ele au ţinut pacientul la infirmierie.

Primul sfat eronat a fost răspândit de către decidenţii de politică fiscală (keynesişti) care au dominat scena din Washington, D.C. Potrivit acestora, creşterea cheltuielilor guvernamentale, însoţită de deficite bugetare impulsionează economia. Această teorie nu corespunde faptelor reale.

Nimic nu contrazice mai clar dogma acestora decât constrângerile fiscale masive ale preşedintelui Clinton. Când preşedintele Clinton a preluat funcţia în 1993, cheltuielile guvernamentale reprezentau 22,1% din PIB, pentru ca la plecarea acestuia în 2000, ponderea cheltuielilor guvernului federal să ajungă sub pragul de 18,2% (vezi graficul şi tabelul alăturat). Şi aceasta nu este tot. În timpul ultimilor trei ani ai celui de-al doilea mandat al fostului preşedinte, guvernul federal a generat excedente fiscale. Preşedintele Clinton a fost suficient de încrezător încât să pretindă cu tărie în cadrul discursului „State of the Union” din 1996 că „epoca guvernului corupt s-a încheiat”.

Constrângerea creată de depreşedintele Clinton nu a trimis economia într-o criză, aşa cum keynesiştii ar sugera. Nicidecum. Virtuţiile fiscale victoriene ale preşedintelui Clinton au generat un şoc semnificativ de încredere şi economia a luat avânt.

În ceea ce priveşte proclamaţia preşedintelui Clinton referitoare la „epoca încheiată a guvernului corupt”, bineînţeles că el nu a anticipat cheltuielile necontrolate ale guvernului, cheltuieli care vor însoţi cei opt ani de mandat ai fostului preşedinte George W. Bush şi valoarea ridicată a cheltuielilor guvernamentale din cei doi ani sub administraţia Obama. În total, administraţiile George W. Bush şi Obama de tipul „La revedere recesiune, bine ai venit criză” au adăugat un procentaj imens de 5.6 puncte la cheltuielile guvernamentale ca pondere din PIB. Cheltuielile curente ale guvernului federal reprezintă 23,8% (vezi graficul şi tabelul alăturat). Aceasta este cu mult peste media de 20,1%.

Valul cheltuielilor guvernamentale coroborate cu retorica anti-piaţă, anti-business şi anti-bănci a preşedintelui Obama nu inspiră încredere. În consecinţă, orientarea fiscală actuală din SUA a generat o criză.

Acestea fiind spuse, este important să se sublinieze ceea ce decidenţii politicilor fiscale refuză să recunoască: banii domină. Când politicile fiscale şi monetare se deplasează în direcţii opuse, direcţia luată de politica monetară va impune cursul economiei. În timpul erei Clinton, politica fiscală era restrictivă (încrederea era „ridicată”), iar politica monetară era expansionistă. Economia a luat avânt.

De la Panica din 2008-2009, politica fiscală a fost ultra-expansionistă, în timp ce creşterea masei monetare s-a prăbuşit de la vârful anual al ratei de creştere de peste 15% la o rată anuală contractată sub 5% (vezi graficul alăturat). Nu e o surpriză faptul că economia a suferit o recesiune serioasă şi s-a afundat într-o criză. Cu o rată anemică a creşterii curente a masei monetare, se pare că o economie aflată în criză, fapt pe care l-am semnalat pentru prima dată în articolul „Money Dominates”, din august 2010 – se va manifesta, din nefericire, în viitorul apropiat.

Ceea ce face ca acele prognoze sumbre să pară mai probabile este perspectiva pentru o creştere continuă, deşi mai lentă, a agregatului lărgit al ofertei de bani, M3. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să sesizăm implicaţiile aşa-numitelor standarde Basel III pentru bănci, al nivelului capitalului propriu raportat la active, standarde care sunt stabilite de Bank for International Settlements din Basel, Elveţia – o bancă printre membrii căreia se numără SUA şi alte 26 de state.

Standardul Basel III va cere băncilor din statele membre, printre altele, să deţină mai mult capital propriu raportat la active decât sub impunerea anteriorului regim Basel II. În timp ce nivelurile superioare ale capitalului propriu raportat la active cerute de Basel III sunt destinate să consolideze băncile (şi economia), acestea, de fapt,  distrug banii. În consecinţă, raporturile bancare capital-active mai ridicate au un impuls – unul de slăbiciune şi nu de consolidare.

Pentru a dovedi acest lucru, trebuie doar să ne bazăm pe identitatea demonstrată şi adevărată a contabilitaţii: activele trebuie să fie egale cu pasivele. Pentru o bancă, activele sale (cash, împrumuturi şi titluri de valoare) trebuie să egaleze pasivele sale (capital, obligaţiuni şi garanţii pe care banca le datorează acţionarilor şi clienţilor ei). În majoritatea statelor, cea mai mare parte a pasivelor unei bănci (aproximativ 90%) sunt sub formă de depozite. Deoarece depozitele pot fi folosite ca modalitate de plată, ele reprezintă „bani”.

Ca atare, cele mai multe pasive bancare reprezintă, de fapt, bani.

Sub regimul Basel III, băncile vor fi nevoite să marească nivelul capitalului propriu raportat la active. Ele pot face acest lucru fie prin creşterea capitalului, fie prin scăderea activelor. Dacă băncile micşorează activele, pasivele din depozite vor fi distruse. În consecinţă, echilibrul monetar va fi destabilizat. Deci, în mod paradoxal, ţintirea către reducerea gradului de îndatorare şi micşorarea bilanţurilor în ideea de a face băncile mai sigure destabilizează, de fapt, echilibrul monetar. În schimb, diminuează lichiditatea companiei şi valoarea activelor. De asemenea, reduce cheltuielile comparativ cu situaţia în care nivelul capitalului propriu raportat la active nu ar fi fost ridicat.

Cealaltă modalitate de creştere a nivelului capitalului propriu raportat la active este prin atragere de capital nou. Şi această modalitate distruge banii. Atunci când un investitor cumpără bank equity nou emise, investitorul schimbă fondurile din depozitele bancare cu acţiuni noi. Aceasta reduce pasivele din depozite în cadrul sistemului bancar şi în acest fel se pierd bani.

Pe când băncile intensifică fie creşterea nivelului capitalului, fie scăderea activelor, în vederea introducerii standardului Basel III, observăm o stagnare în creşterea agregatelor lărgite ale ofertei de bani. Ca şi cum aceasta nu ar fi fost suficient de rău, Guvernatorul Federal Reserve, Daniel Tarullo, a sugerat ca nivelul capitalului propriu raportat la active pentru unele dintre cele mai mari bănci din SUA să fie decretat spre a fi stabilit la valori mai ridicate decât cele impuse de Basel III. Punctul de vedere al guvernatorului Tarullo pare să fie larg împărtăşit de colegii săi de la Federal Reserve şi de cei mai mulţi dintre cei care locuiesc în împrejurimile din Washington, D.C.

Cu toate acestea, ideea unui nivel ridicat al capitalului propriu raportat la active, cel puţin pentru unele bănci, nu va fi schimbată cu uşurinţă. Într-adevăr, Jamie Dimon, preşedinte şi CEO al JPMorganChase&Co, s-a confruntat recent cu Ben S. Bernanke, preşedintele Federal Reserve. Dimon a susţinut că o reglementare bancară excesivă, inclusiv cea a unui nivel foarte ridicat al capitalului propriu raportat la active va descuraja creşterea ofertei de bani şi economia SUA. În timp ce Dimon, care ar fi susţinut politica celor de la JPMorganChase&Co era de partea corectă a principiilor economice, directorul  Bernanke era de partea opusă.

Băncile din zona euro intră în domeniul de aplicare al Basel III. La fel ca şi băncile din SUA, băncile din zona euro îşi scad activele în comparaţie cu capitalul propriu, astfel încât să îndeplinească standardul Basel III. Creşterea celor mai largi agregate monetare în zona euro este abia în revenire şi se deplasează spre dreapta, sus (vezi graficul alăturat). Şi Grecia, care se află la epicentrul crizei curente din Europa, se confruntă cu o diminuare rapidă a ofertei de bani. Aceste valori ale ofertei de bani vor reprezenta în cele din urmă cuţitul împins în inima economiei greceşti şi speranţele false de soluţionare paşnică a problemelor fiscale din Grecia. Grecia va fi un alt caz în care banii domină.

De asemenea, banii contează şi în China. În perioada 1995-2005, când China a fixat cursul de schimb yen-dolar american la 8,28, rata totală a inflaţiei Chinei o reflecta pe cea din SUA şi era relativ „scăzută”. O dată ce China a cedat în faţa presiunilor eronate – în special din partea SUA, Franţa şi a instituţiilor internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional – şi a permis cursului de schimb yen-dolar american să oscileze, au apărut problemele. Rata de creştere a ofertei de bani a răbufnit în urma Panicii din 2008-2009. Aşa cum ziua este urmată de noapte, inflaţia şi-a arătat colţii în China. Autorităţile monetare se grăbesc să tempereze presiunea inflaţionistă prin încetinirea creşterii monetare – de la aproape 30% pe an la 15%.

Asocierea dintre Basel III (sau Basel III, plus) şi încercarea Chinei de a tempera inflaţia din economie printr-o politică monetară restrictivă conduce la o perspectivă tot mai puţin încurajatoare a ofertei de bani. La revedere recesiune, bine ai venit criză.

Tagged , , , , ,

Am scăpat de Roșia Montana Gold Corporation dar ne-am pricopsit cu Eldorado Gold Corporation !!! | Saptamana Financiara

Acum cateva ore, firma Eldorado Gold Corporation anunta deschiderea in Romania a unei noi exploatări a aurului din Romania.
Iată comunicatul firmei care a fost preluat de mai multe surse de presa din străinătate:
Eldorado Announces New Exploration Projects in Romania, Serbia and Brazil 
Aug 22, 2016

TSX: ELD NYSE: EGO

VANCOUVERAug. 22, 2016 /CNW/ – Eldorado Gold Corporation, („Eldorado” or „the Company”) is pleased to announce plans at four new exploration projects.  

  • The large Bolcana porphyry copper-gold system in Romania, recently acquired through public auction, provides a new opportunity contiguous with the Company’s growing land package in the highly prospective Apuseni mining district in Romania
  • The Borborema and Nazareno gold projects in Brazil will be explored under an option agreement with Votorantim Metais. These new projects expand the Brazilian exploration portfolio into two regions with proven metallogenic potential, and establishes a partnership with a highly respected local mining company with a long history of discovery and mine development. 
  • The Karavansalija Mineralized Centre project in Serbia is a large skarn and epithermal system with multiple mineralized zones and untested targets, and provides an entry into this emerging mining-friendly jurisdiction.

Peter Lewis, Vice President of Exploration at Eldorado, stated: „Our team is excited by the addition of these projects to our exploration portfolio, as they all include defined targets that we plan to drill aggressively for the remainder of 2016, in addition to the outstanding long-term exploration potential on the surrounding license areas.”

Bolcana, Romania

In August 2016 the Romanian National Agency for Mineral Resources awarded the Troita – Pitigus exploration license covering the Bolcana project to Eldorado’s 100% owned Romania subsidiary SC European Goldfields Deva SRL.  The Bolcana project is located in the Golden Quadrilateral mining region of the Apuseni Mountains near the historic mining centers of Deva and Brad, and approximately six kilometres west of the Company’s Certej development project.  The Troita – Pitigus license area is contiguous with the Company’s existing exploration and mining licenses, bringing Eldorado’s land position in the district to 46 square kilometres.

The project area comprises a central copper-gold porphyry system, flanked by vein-hosted and disseminated epithermal gold deposits and occurrences.  The porphyry deposit was explored as a copper prospect by the Romanian state in the 1970s and 1980s. From 2002 to 2004, European Goldfields conducted detailed exploration in the upper 200 metres of the porphyry via drilling and resampling of five levels of underground workings.  Key results of the previous exploration work that highlight the potential of the porphyry target include:

  • A surface footprint of phyllic and argillic alteration of approximately 2 kilometre by 1 kilometre with localized potassic alteration and stockwork vein networks.
  • High copper and gold grades reported in the 2002 drilling program, including an intercept of 208 metres starting from 10 metres downhole grading 0.99 grams per tonne gold and 0.32% copper (see European Goldfields news release dated March 04, 2003). 
  • A geophysical signature consisting of an 850 metre by 500 metre magnetic anomaly coincident with a high chargability zone.

Distal portions of the Bolcana porphyry and epithermal gold deposits and occurrences on surrounding licenses have historically been explored. Drilling by Eldorado in both 2013 and 2015 on the Certej North exploration license abutting Bolcana to the north intersected porphyry-style mineralization (181 metres at 0.40 grams per tonne gold and 0.25% copper) interpreted as representing the northern edge of the Bolcana porphyry, as well as zones of disseminated epithermal mineralization (76 metres at 0.37 grams per tonne gold).

The Troita – Pitigus exploration license is granted for a period of five years and can be renewed for an additional three years.  Within the first year, Eldorado is obligated to complete a work program comprising target delineation work and 24,000 metres of drilling.  This drilling will test the Bolcana porphyry deposit over a north-south extent of over a kilometre, with drillhole fences spaced at approximately 100 metres.  Drillsite permitting is underway, and drilling is expected later this year.

– See more at: http://www.eldoradogold.com/news-and-media/news-releases/press-release-details/2016/Eldorado-Announces-New-Exploration-Projects-in-Romania-Serbia-and-Brazil/default.aspx#sthash.1XpTJint.awpR233P.dpuf

Iată ce găsim despre Bolcaba
Denumire perimetru minier: Bolcana
Localizare: sat Barbura, comuna Băiţa, Hunedoara
Licență: licenţă de concesiune pentru exploatare nr. 814/1999
Titular proiect 2013: Deva Gold SA
Acţionari: Eldorado Gold (80%) (prin subsidiara Deva Gold Barbados Ltd.) şi Minvest Deva (<20%)
Date despre zăcământ: minereuri polimetalice
Stadiu autorizare proiect: –
Bolcana – aspecte generale
Satul Barbura de pe raza comunei Băiţa din Hunedoara este cunoscut şi sub denumirea de Bolcana şi Troiţa, acestea fiind denumirile celor trei mine de aur existente în zonă. Mineritul în subteran a fost oprit în 1997, exploatarea aurului de la Bolcana continuând până în 2006 în carieră de suprafaţă (link). Nu există până în prezent informaţii publice privind mineralizarea zăcământului de la Bolcana.
Spălare de bani?
,,Cum se întâmplă acest lucru în cazul Eldorado Gold?
Eldorado investește, atât în România (Certej & more), cât și în Grecia (Skouries & more), prin intermediul unor filiale cu sediul în Olanda. În total, compania deține 12 subsidiare cu sediul în Olanda. Este interesant cum toate aceste subsidiare au sediul social la aceeași adresă, o adresă care, conform Camerei de Comerț olandeze, este folosită de peste alte 70 de companii. Mai mult decât atât, niciuna dintre aceste companii nu a avut angajați în anul 2013, cu excepția Eldorado Gold Cooperatief UA, care a avut 3 angajați.
Aceste companii olandeze sunt în practică mailbox companies. O astfel de companie (firmă de tip căsuță poștală) este o firmă deținută de o altă companie, în cadrul unui grup de firme (holding), cu activitate limitată sau nici o activitate în statul de reședință, specializată în tranzacții financiare transfrontaliere (definiție Eurostat). Pe scurt, e o firmă care există doar printr-o cutie poștală și printr-un cont bancar, fără să fie nevoită să aibă niciun angajat.
Toată această structură complexă a multinaționalei are rolul de a se eschiva de la plata taxelor în țările unde operează. Exemplul Greciei este cel mai elocvent în acest sens. Aceeași schemă financiară este folosită însă și în România.
Compania olandeza tip cutie poștala Eldorado Gold (Romania) BV, cu active de 15 milioane de dolari, dar nici un angajat, este proprietarul direct al Deva Gold care vrea sa opereze la mina Certej. Deva Gold este finanțata printr-o facilitate se credit de 200 milioane de dolari a unei alte firme de tip cutie poștala olandeza, Eldorado Gold Treasure BV, care la rândul sau, este finatata prin bilete la ordin emise de acționarul sau olandez, Eldorado Gold Cooperatief. Evidentele contabile arată ca Eldorado Gold Cooperatief a primit împrumuturi de la doua filiale din Barbados in 2013, in valoare de 100 de milioane, respectiv 25 de milioane de dolari. Mina românească e finanțata din Barbados!!!,,. Așteptam răspunsurile organelor statului la următoarele intrebari: 1. cine si pe ce sume a concesionat aurul din Hunedoara?
2. Cine le da acordul de mediu pentru exploatarea de la Bolcana?
3. Care este pozitia oficiala a Guvernului Romaniei fata de acest subiect!
Tagged , , , , , ,