ANAF-vanatorul de zestre

Am participat astazi la un seminar organizat de o casa de consultanta fiscala la care au fost invitati consultati si media precum si special guest-ANAF prin Mr Director Eugen Serban si o casa de avocatura.Papioane, cravate, costume, cafea, piscoturi.

Power pointuri, explicatii, unele pertinente altele albe ca foaia de hartie.Tema e ..Conformarea Voluntara.Sec, plat, cifre.

Privirea de vultur arogant a d-lui Eugen Serban de la ANAF- Directia Mari Averi sau cum s-o numi ea popular si nu stiintific m-a facut sa-l intreb cateva lucruri , este drept, stricand ordinea frumoasa a seminarului…

Mai intai am expus un argument interesant adus in discutie  de un partener al casei de consultanta , acela ca in SUA, 1% din populatia detinatoare de mare avere genereaza 40% din impozitul pe venituri ale persoanelor fizice, ceea ce e imens…

Vine si timpul asta in Romania…Dar pana atunci ? – I-am intrebat.

Ce faceti dvs pentru Marele Contribuabil din Romania?

Pentru ca ANAF nu face nimic pentru producatorul de buget.Si uita ca va dau eu cateva idei ca sa nu ziceti ca nu fac altceva decat sa va critic.

1.Construiti o punte de comunicare intre Marele Detinator de Avere si ANAF.

2.Construiti un Gevern Privat al platitorului de taxe si cereti-i parerea despre ce probleme fiscale are si cum le poate rezolva.
3.Construiti un Birou de Consultanta compus din 2-3 membri care sa poata raspunde pertinent, in scris si luandu-si raspunderea, la intrebarile generate de contribuabil pentru ca apoi, cand tot voi veniti in control, eu contribuabilul sa va pot spune ca m-am bazat pe opinia voastra scrisa atunci cand , nestiind cum sa ma descurc in hatisul actelor, v-am intrebat…
4. Construiti un sistem de premii si bonusuri pentru cei care semnaleaza in scris catre ANAF indicii si fapte care duc la recuperarea unor prejudicii aduse statului pe linie fiscala pe modelul american al Bounty Hunter ilor…..si veti fi surprinsi de cate lucruri pot observa oamenii obisnuiti si cate importante indicii veti primi fara sa cheltuiti nimic, ba dimpotriva…

Am propus si o Lege a Amnistiei Fiscale care sa repatrieze capital autohton ascuns prin balarii offshore…

Evident raspunsul reprezentantului ANAF- nu am nimic cu el , a nu se intelege gresit- a fost ca aceste propuneri depasesc sfera lui de decizie….

Evident. Dar poti propune la randul tau. Poti actiona. Poti spune-voi gasi solutii si voi trimite catre decidenti. Poti face multe..Nu doar sa-ti arati neputinta dar sa-ti incordezi muschii de controlor fiscal cand, foarte probabil nu ai platit in viata ta salariu unei femei de serviciu.

Cum sa stii tu ANAF cum se platesc salariile cand oamenii de acolo nu au facut un stagiu de practica intr-o firma ca sa invete ce inseamna sa produci buget?

Niciodata nu vom avansa cu asemenea oameni lipsiti de experienta, viziune si intelegere.Nu e un repros.E o amaraciune, legata de ruperea de realitate.De faptul ca profesorii de economie te invata la ASE despre SRL uri dar n-au condus niciodata o intreprindere.Nu au facut profit niciodata.

Vorbim limbi diferite. De aceea nu voi mai participa la aceste sesiuni si seminarii niciodata.

Iata ce consemneaza niste colegi de presa – sursa: Hotnews:

Pentru a repatria banii pe care romanii care detin mari averi ii au plasati in conturi off-shore, Romania ar trebui sa adopte o amnistie fiscala in baza unei legislatii fiscale clare si flexibile, a sustinut miercuri Mihaela Mitroi,  Liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania, in cadrul conferintei “Este timpul conformarii voluntare?” desfasurata la Bucuresti. “Pentru succesul unui astfel de program de conformare voluntara in Romania este insa nevoie de anumite clarificari legislative, pentru ca acele persoane fizice cu detineri in strainatate sa aleaga declararea acestora autoritatilor fiscale fara a exista riscul unor consecinte de natura penala sau contraventionala”, a precizat Mitroi.Ideea este asemanatoare unei amnistii fiscale – chiar daca in aceasta faza nu se discuta de potentiale discounturi la plata taxelor pe sumele repatriate- si functioneaza in multe alte tari, insa pana acum autoritatile nu au fost interesate de asemenea initiative.

Declaratiile Mihaelei Mitroi vin in contextul in care recent a izbucnit scandalul Swissleaks- o ancheta desfasurata intre Paris, Washington, Bruxelles si Geneva- care dezvaluie dedesubturile unui vast sistem de evaziune fiscala acceptat, ba chiar incurajat de institutia financiara britanica HSBC, al doilea grup bancar ca marime din lume, prin intermediul filialei sale elvetiene HSBC Private Bank.

Vezi mai jos cume reglementata conformarea voluntara in unele state

Ideea amnistiei fiscale e simpla. Se stabileste un plafon, se zicem de 500.000 de euro. Ai averi inafara tarii peste acest plafon, pe care nu le-ai declarat din varii motive ? Nicio problema. Fiscul te iarta de – sa zicem- 70% din plata taxelor dar adu-le in tara. Daca nu le aduci si te prindem, faci puscarie si ti se confisca totul. La nivelul intregii Elvetii, s-au strans cateva sute de milioane de euro, din datele pe care le am. In SUA, aproape ca nu are rost sa mai vorbim despre efectele amnistiei fiscale. Circa 15.000 de cetateni “s-au predat” IRS-ului, conditiile fiind mai dure (plateau o amenda, dar nu li se deschidea dosar penal). Majoritatea erau americani cu conturi in Elvetia. Geneva a procedat la fel. Pana si Spania, care initial se opunea din rarunchi unei asemena masuri, a decis in aceasta vara sa studieze problema. Italia a adus 95 de miliarde la buget. Franta a infiintat un departament special pentru asta.

Impotriva acestei idei se aduce argumentul referitor la incurajarea hazardului moral. “Nu ar fi corect ca unii sa fie scutiti fie si partial de impozite fata de cei corecti, care sunt la zi cu plata lor catre stat si care nu fac evaziune fiscala. I-ar incuraja sa-si mute banii in conturi off-sore si sa astepte aceasta gratiere fiscala”, spun opozantii acestei idei.

“Suntem convinsi ca adoptarea unor astfel de clarificari legislative va stimula apetitul persoanelor fizice cu venituri mari pentru conformarea voluntara si va duce totodata la cresterea veniturilor bugetare, generand astfel beneficii la nivelul intregii societati”, a mai spus Mihaela Mitroi.

In cadrul conferintei de miercuri s-au prezentat tendintele la nivel mondial in privinta schimbului de informatii financiare si fiscale referitoare la persoanele fizice, accentul tot mai mare pus pe plan global pe incurajarea conformarii fiscale voluntare, reliefandu-se totodata problemele cu care se confrunta inspectorii fiscali din Romania insarcinati cu controalele persoanelor cu venituri mari.  De asemenea, in cadrul conferintei au fost dezbatute si aspectele practice ale conformarii voluntare, precum si chestiuni legate de drepturile contribuabililor.

Tagged , , , , , , , ,