Tag Archives: adrian sarbu

Adrian Sarbu – datorii totale de 44 Milioane Euro. Sechestre pe toate actiunile

Sursa: Supervizor.ro

PUBLIONE MEDIA SRL Bucureşti (CUI: 18721751) este editorul publicaţiei THE ONE, revistăcondusă timp de aproape 10 ani de Andreea ESCA. Prezentată drept “membră a MEDIAFAX GROUP”, această societate… a intrat “în rândul firmelor MEDIAFAX”, adică în incapacitate de plată. Cererea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti chiar de debitoare, pe 30 septembrie 2015, şi a fost admisă pe 2 noiembrie 2015 (Dosarul 35153/3/2015), deşi legea prevede un termen maxim de judecată de 10 zile.

În 2014, PUBLIONE MEDIA SRL a înregistrat pierderi de 67.369 lei, la o cifră de afaceri de 4,52 milioane lei, iar pentru finalul anului a raportat datorii totale de 3,39 milioane lei. La aceeaşi dată, creanţele depăşeau 5,30 milioane lei, o valoare aproape egală cu cea consemnată cu un an în urmă, iar suma din casă şi conturi era de numai 11.703 lei.

Unul dintre principalii creditori ai editorului THE ONE, la fel ca şi în cazul celorlalte firme din Grupul MEDIAFAX, este statul român. Astfel, la data de 30 septembrie 2015, PUBLIONE MEDIA SRL figura pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 979.817 lei, defalcate astfel:

  • Bugetul de stat = 698.170 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 190.870 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 8.225
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 82.552

Dobânzile şi penalităţile incluse în aceste sume nu sunt de speriat, ceea ce înseamnă că datoriile nu au o vechime prea mare.

PUBLIONE-MEDIA-9-ani-600

Conform evidenţelor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, PUBLIONE MEDIA SRL deţine două mărci THE ONE (una verbală şi una combinată), o marcă “Street Chic by The ONE”, iar pentru ONE.ro are o dispută cu OSIM după un aviz de refuz. Site-ul one.ro înregistrează aproximativun milion de vizitatori unici pe lună şi vreo 7 milioane de afişări.

În cadrul procedurii de insolvenţă, KPMG RESTRUCTURING SPRL este administrator judiciar provizoriu, iar termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 18 decembrie 2015. Prima Adunare a Creditorilor este programată pe 14 ianuarie 2016, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr.69-71, Victoria Business Park, sector 1).

PUBLIONE MEDIA SRL are un capital social de 4.000 lei, TEORETIC deţinut de MEDIAFAX MALL SRL (CUI: 33614503) – 62,50% şi MEDIAFAX GROUP SA (CUI: 27189522) – 37,50%. În realitate, aceste părţi sociale sunt sub sechestru, măsura fiind instituită de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – STRUCTURA CENTRALĂ. La Registrul Comerţului figurează menţiunea că sechestrul vizează toate acţiunile şi părţile sociale care au legătură cu Adrian SÂRBU “până la concurenţa sumei de 43.500.000 euro“.

În august 2015, administrator al societăţii PUBLIONE MEDIA SRL a fost numit Andrei BONCEA(43 de ani), soţul Loredanei GROZA, anterior această funcţie fiind deţinută de Adrian SÂRBU.

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Securitatea …MEDIA

Sursa: Hotnews

​Piata media din Romania se aseamana din multe puncte de vedere cu cea din alte tari central si est-europene, dar se diferentiaza din acestea in special prin “sentimentul puternic si durabil ca structurile sale sunt bantuite de trecutul comunist”, arata un raport publicat zilele acestea de The Centre for Media Transparency (Centrul pentru Transparenta Media) , intitulat “Oamenii care au muscat cainii (de paza)”. Raportul, semnat de Manuela Preoteasa si Andrei Schwartz, prezinta evolutia proprietatii media in Romania post-comunista si cinci profile de proprietari romani de presa: CME/Adrian Sarbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu, Sebastian Ghita si Dinu Patriciu.

  • Raportul argumenteaza ca “felul cum media au evoluat in Romania urmeaza, in mare masura, de tiparele evolutiei ce a caracterizat perioada de tranzitie post-comunista. Din acest punct de vedere, Romania post-comunista ofera un scenariu oarecum haotic. Urmarind evenimentele recente, anume un fost premier condamnat pentru coruptie, premierul in functie care este urmarit penal, doi magnati media trimisi la inchisoare si inca unul care se confrunta cu diverse acuzatii penale, ar parea ca politica si “kapitalismul” au urmarit o reteta originala”.

Potrivit raportului, “media au jucat un rol esential in viata politica si economica aparte a Romaniei si in triunghiul politica-afaceri-justitie. Fapt pentru care jurnalistii romani se confrunta cu o situatie dificila: pe alocuri aparatori ai justitiei si ai anticoruptiei, altadata protectori ai secretelor, ei lucreaza intr-un mediu profesional caracterizat de concentrari economice si politice, dar si de surse de finantare opace”.

“Doua dintre elementele comune multora dintre jucatorii de pe aceasta piata sunt legaturile proprietarilor cu fosta Securitate si folosirea banilor obtinuti pe cai obscure in perioada comunista si carora nu le-a tinut mai nimeni socoteala in peerioada de tranzitie. Ca atare, unii dintre cei mai importanti proprietari media – persoane publice care au jucat roluri esentiale in viata socio-economica si culturala a Romaniei post-comuniste – au radacini foarte complexe, ca fosti colaboratori ai politiei secrete comuniste si ca beneficiari de business ai perioadei de tranzitie”, arata raportul.

Documentul a fost comentat si de reputatul jurnalist Roy Greenslade in The Guardian . Documentul, afirma acesta, “ilustreaza cat de dificila este dezvoltarea liberatii presei in Europa de Est” si apare “intr-un moment in de haos pe scena interna [din Romania], cu doi proprietari media trimisi la inchisoare, un altul acuzat penal si cu premierul Victor Ponta inculpat (…)”. Roy Greenslade acorda o atentie aparte povestii Ronald Lauder (CME)/Adrian Sarbu, aratand cum acesta din urma a devenit din “primul roman numit CEO la o companie listata la bursa in SUA) intr-un personaj care anul acesta a fost retinut pentru evaziune fiscala si spalare de bani.

  • Raportul “The men who bit the (watch) dogs” poate fi consultat integral aici
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

Radu Dimofte si sinapsele coruptiei

Sursa: Mareaspovedanie.ro

Exista însă un pericol în anii 2000, presa. Năstase o adusese la tăcere, dar și multinaționalele și consorțiul au contribuit din belșug la acea stare de fapt. Dacă în 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro și se credea că va începe din nou să latre ca la începutul anilor ‘90, consorțiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precădere în presa prietenă. Întâi, au bătut palma cu mogulii, dar și așa tot mai rămâneau niște ziariști „duși cu capul”, care aveau chef de anchete și scoop-uri. Firmele din IT au început atunci să plătească salarii direct ziariștilor, de obicei celor influenți.

Eram într-un bar bucureștean cu șeful unei mulținaționale americane din IT și la televizor era o emisiune cu Dan Turturică, de la România Liberă. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms și l-a scos din emisiune, așa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie și celor din jur că l-a cumpărat deja. La fel a procedat și Vîntu când își freca, de față cu mine și Mircea Dinescu, mâinile, la crearea ziarului Gândul (pentru aceasta poveste puteți citi spovedania “SOV și junimiștii”, publicată în Hotnews, în 2010).

La sfârșitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maximă, neuronii actorilor nu mai gândeau, erau deja pe regim de rutină. Exista însă o hibă imensă în acest sistem, hibă ce provenea din lăcomia lui Năstase, care nu împărțea și care nici nu-i lăsa pe cei mai mici să ciupească și ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decât cu persoane de la minister, secretar de stat în sus, și toți inspectorii școlari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfă achiziționează, la ce prețuri, fără să poată beneficia de vreun sfanț, ba mai mult erau și obligați să semneze la ordin orice matrapazlâc. Revolta sfințișorilor PDSR din teritoriu s-a simțit greu la alegeri, unde favoritul Năstase a pierdut cu brio.

O să mă întrebați ce făceau Justiția și Serviciile. Evident, făceau afaceri. Dacă veți analiza acționariatul Siveco și Omnilogic, trecând prin câteva societăți austriece și baltice și prin câțiva acționari de la Viena, veți afla că sinapsa acționarului majoritar ajunge tot în România, la ofițerii din Serviciile lui Măgureanu, retrași în afaceri cu IT în 1996. De multe ori, când unii politicieni, chiar de la PDSR, erau înspăimântați de jaful ce se punea la cale și refuzau să semneze sau să publice caietele de sarcini facute de consorțiu, băieții retrași din Servicii interveneau direct șantajând politicienii recalcitranti, dându-i pe brazdă.

Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat șpaga anticipată, fără obiect. La un moment dat, în plină criză, când apăruseră nişte zvonuri că cineva se gândeşte să-mi ofere postul de la Finanţe, înainte cu mult de a primi vreo propunere sau măcar vreo sugestie, consorţiul a venit și mi-a propus să-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era să ai deja șpagă pe cont când ajungi ministru, astfel încât să o treci de la început în declaraţia de avere şi să nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat șpaga anticipată, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, în 2012, când se făcea Guvernul MRU. Am refuzat direct şi astfel mi-a spus fără jenă ca o să-l pună pe Drăgoi, ceea ce s-a şi întâmplat. Gândind retroactiv, este evident că Radu avea putere la acea vreme. Îl sprijinea pe Băsescu, era ofiţer acoperit SIE, ba chiar şi fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE şi avea nevoie de oameni din sistem.

Alegerea lui Băsescu nu a deranjat pe nimeni iniţial. Se credea că totul va merge la fel. Gabi Marin şi alţi lideri din consorţiu se duseseră să pupe papucul noului sultan crezând că totul va continua pe aceleaşi sinapse, doar neuronii vor fi alţii. În plus, în perioada 2000-2004, Opoziţia a primit şi ea câteva fărâme şi atenţii, pentru că nu se ştie ce îţi aduce viitorul. Îmi aduc perfect aminte că, după întâlnirea cu noii aleşi, visau deja la aceiaşi cai mari, fuseseră liniştiţi şi luaseră girul Noii Puteri. Cel puţin aşa credeau atunci. Afaceriştii români duseseră ipocrizia şi curvăsăria morală la paroxism, dar au avut surpriza ca Băsescu să-i depăşească cu mult, şi chiar din prima clipă. Una li s-a spus în fata şi alta au primit. Ba, chiar au început să fie hăituiţi. În 2007, la referendumul de demitere, erau deja toţi în tabăra adversă preşedintelui şi aveau o ură profundă pe el şi pe ţiitoarele sale. Când Udrea afirmă azi că nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevărat, cel puţin până în 2012, când am plecat eu, tot sectorul din IT o înjura cu spume. Sunt convins că Udrea împroaşcă şi cu adevăruri şi cu invenţii, dar de această afirmaţie sunt absolut sigur.

În guvernarea Tăriceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decât pe vremea lui Năstase, pentru că acum eram în plin boom economic şi erau bani prea mulţi la guvern, risipa era de-a dreptul fără limite. Ca să vă dau un exemplu, preşedintele Asociaţiei Orbilor s-a dus la Vosganian să-i ceară 100.000 şi Vosganian, generos, cu casa plină, i-a dat 1 milion. La doar câteva luni încheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, în campania pentru legislative, în 2008, când Predoiu candida la Buzău şi s-a dus la Tăriceanu să se plângă că nu ia bani, acesta i-a răspuns: “Păi nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban șpagă, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat pături la oameni şi l-au votat. Predoiu are însă marea vină că a delegat sectorul Achiziţii şi, drept urmare, Alina Bica, în mandatul Boc a putut să facă ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, îl reprezenta pe Băsescu şi în rest se făcea că plouă.

Lumea IT-ului a fost însă profund zdruncinată în timpul guvernării Boc. Ăştia erau total dezorganizaţi, erau flămânzi, mult mai lacomi decât cei de dinainte şi erau foarte mulţi decidenţi. Când Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul şoc a fost că i s-a cerut să dea tribut şi pentru afacerile în derulare făcute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat şi i-a spus noului ministru PDL: “Înţeleg să împărţim ce muncim împreună, dar ce am muncit cu alţii rămâne aşa!”. „Munca” însemna aranjarea licitaţiilor, fixarea sinapselor şi împărţirea prăzii.

Evident că s-a iscat un scandal monstru între Gabi Marin și Gabi Sandu. Aici a apărut mediatorul-şef, Bogdan Chirieac. Când afacerile au luat o amploare şi mai mare, a apărut Niro, care de fapt i-a împăcat pe toţi, contra unui comision.

Pentru a înţelege cum a ajuns Dorin Cocoş în afacerile cu IT, deşi săracul nu cred că ştia nimic despre calculatoare, trebuie să ne întoarcem în anii 2000-2004, când la restaurantul Trei Cocoşi din Parcul Herăstrău se puneau la cale toate sinapsele corupţiei. Clienţi nelipsiţi erau Chirieac, Miki Șpagă zis Bebiţă şi elveţianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret şi circumspect, văzând ca Dorin Cocoș, botezat şi Gorgorin, începuse nu doar să servească la masă, dar şi să facă uneori cărţile.

Să analizăm sinapsele una câte una, cu argumente şi detalii.

Sinapsele care pleacă de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nașul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR în 2000. Chirieac devine un pion important după campania din 2000, făcând legătura între multinaţionale şi partide. Chirieac achiziţionează de la Adrian Lustig, soţul Eugeniei Vodă, un apartament lângă Piaţa Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achiziţionează şi el un apartament în acelaşi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari şi Petrescu îi plăteşte lui Lustig şi apartamentul său. Chirieac primeşte de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeşte de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui în campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uită de Stolojan şi Mugur Isărescu, deşi ştie că nu au şanse în fata Bunicuţei în campanie. Doar Vadim nu primeşte nimic.

Adrian Vasilescu primeşte banii pentru campania lui Isărescu, deşi nici el nu crede în succesul acestuia. Chirieac îi dă 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo în casă, pe str. Episcopiei şi, în acelaşi timp, pregăteşte cu Miki Șpagă achiziţionarea de către sicilian a Siderca Călăraşi. Chirieac vrea să facă televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sârbu îi cere să vândă emisiunea înainte de a fi produsă. Sârbu îmi vinde mie emisiunea ProVest, 10 ediţii, contra 30k dolari, urmând să împart cu el, după ce îmi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie să caut publicitate. Reuşesc să vând publicitate la Ductil Steel, Sanofi şi Aventis de peste 60k dolari. Sârbu încasează cei 60k, dar uită să-mi mai dea vreun ban. Țeapă!

Mă duc la Londra şi, întâmplător la o cină în casă la Charles Franck, preşedintele de atunci la EBRD, o găsesc invitata pe Janine. Deschid discuţia despre Sârbu şi îl fac ţepar şi neserios. EBRD tocmai dorea să împrumute pe CME cu mulţi bani. Pentru a nu-şi pierde imaginea pe piaţa londoneză, Adrian Sârbu îmi plăteşte a doua zi toţi cei 60k din afacerea ProVest, invocând întârzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea mulţi bani șpagă şi nu mai avea de unde. Evident că nu îi cred poveştile. Chirieac are ca invitaţi la ProVest redacţia Europei Libere, finanţez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei şi începe să-i facă voalat securişti. Aici am primul dubiu. Chirieac îi pasează contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vîlcu, care începe să le şantajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amănunte aceste şantaje.

La Restaurantul Trei Cocoşi, îl cunosc pe Dorin Cocoș- Gorgorin, şi pentru prima oară pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divorţase şi ne prezintă ultima achiziţie. Udrea, în tricou mulat şi blugi strâmţi părea scoasă din Discoteca Herăstrău, care era la doi paşi de restaurant. Toţi de la masă fac mişto, eu le spun că fata are tupeu şi o să facă un drum lung şi de succes, nici măcar Gorgorin nu îmi dă dreptate. O s-o reîntâlnesc pe Udrea după mulţi ani, într-un avion de Viena, unde am stat alături, culmea, la economic.

-va urma-

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

De ce tac ?!

Sursa: Nasul Tv

Cazul incredibil al numarului 3 din DNA Central, procurorul Danut Volintiru, a carui nevasta este notar in Gorj si incaseaza bani de la Ciurel – seful CEO, miliarde de lei, in timp ce Ciurel este anchetat de catre DNA iar Sova este la un pas de arestare a fost evitat de catre aproape toata presa si, ciudat, de catre intreaga clasa politica.

Alaltaieri, in afara de NASUL TV, Cartianu FB si Turcescu FB, doar EVZ, Curierul National si Ziare.com au publicat factura de peste 5,5 miliarde lei incasata de nevasta ditamai procurorului Volintiru taman de la cel cercetat de DNA-ul unde procurorul este ditamai seful, al treilea dupa Kovesi.

Am facut o lista cu toti cei care tac, in mod extrem de suspect, la unul dintre cele mai zguduitoare subiecte de presa din 2015. Bravo colegului Narcis Daju de la Gorjnews, “nasul” bombei de presa!

DE CE TAC ?

1. Kovesi – sefa DNA si a lui Volintiru, femeia care aresteaza tot in Romania si nu se teme de nimic.

2. De ce tac Hotnews si Dan Tapalaga, expertii nr.1 din presa pe institutia DNA?

3. De ce tace Traian Basescu, el avind doua motive grele sa nu taca?! Pai Volintiru a fost propus la DNA de catre Ponta, in urma celebrului blat politic, Basescu fiind cel care a semnat decretul. Si doi, Procurorul General Nitu il ancheteaza pe Basescu pentru un fis-fis, vrajeala cu Firea “santajata”.

4. De ce tace Udrea, avind in vedere ca tocmai ea a sustinut prima ca DNA este sub pulanul lui Coldea-SRI ?!

5. De ce tace Catalin Tolontan? El este un ziarist care nu doar ca a monitorizat activitatea unor procurori dar i-a luat celebrul interviu lui Geoana in Gazeta Sporturilor, in 3 decembrie 2009, in care acesta spunea ca o va schimba pe Kovesi din functia de Procuror general (cu 3 zile inainte de noaptea cu “Mihaela, Dragostea mea”).

6. In sfirsit, de ce tac ANI si CSM, care alteori se autosesizeaza pe cite-o pirlita de nevasta de parlamentar sau CSM-ul care a reactionat fulminant cind Basescu l-a piscat de nas pe Nitu, Procurorul general?

7. De ce tace Klaus Iohannis?! Pentru mine nu e o enigma, e clar o strategie. Desi, in asemenea caz flagrant, Presedintia ar trebui sa dea macar un comunicat!

Mai exista o categorie de “TACUTI” dar aici avem unele explicatii:

1. Adevarul, Prima Tv si mogulul Cristian Burci tac rau de tot fiindca Adevarul Holding are datorii de 100 de milioane de euro, Prima Tv tocmai a luat o amenda uriasa si inexplicabila marimea amenzii, de 2 Miliarde, din partea CNA, iar mogulul Burci tocmai a fost dus cu “insotitori” la Curtea de Apel in dosarul “Mita pentru PSD”, in calitate de martor.

2. De ce tace marele Cristian Tudor Popescu?! La pachet cu Mediafax, Gandul, Ziarul Financiar?! Pai nu e mogulul Adrian Sarbu retinut pentru 30 de zile in beciurile Politiei Capitalei pentru acuzatii grave?!

3. Nu urmaresc Antenele si nici nu citesc Jurnalul National, deci nu stiu daca tac desi banuiesc ca da, ca doar tatucul lor e legat pentru 10 ani !

4. De ce tac liderii Opozitiei, Domnisoara Gorghiu sau Marele Buldog Blaga?! Pai ori de frica, ori de blat, alta scuza nu au la un asemenea subiect bomba!

5. De ce tace Adrian Nastase, tocmai la procurorul prins cu cel mai mare conflict de interese din istorie, dar taman procurorul care l-a bagat la zdup?! Pai Bombo e terminat de frica (stie ce scheleti are in dulap) si cred ca si-a facut rost de oarece protectie in schimbul tacerii si al miilor de simpozioane pe care le va organiza in urmatorii ani.

Concluzie.

Oameni buni si normali, oare nu vedeti ca, desi sint in tabere opuse personajele si organele de mai sus, unele chiar in tabara neutrilor, cam prea TAC TOTI ?!

Tacerea asta e suspecta si ma pune pe ginduri. Ceva se intimpla si nu e de bine. Ne cam indreptam spre o Romanie “militarizata” si “disciplinata” in care in fiecare dimineata niste “insi” stabilesc ce are voie sa se vorbeasca sau sa se scrie in Romania!

Cit timp vom rezista si exista, va asigur ca NASUL TV nu pune botul la asa ceva si ma bucur ca Savin, Alexa, Cartianu, Turcescu au apreluat si comentat acest subiect greu!

Sa fiti iubiti!
Radu Moraru

P.S.
Evident ca RTV-Ghita sau Lavinia Sandru-Realitatea, nu se pot ocupa de un asemenea subiect bomba, au alte treburi, grele de tot!
Putini am mai ramas fratilor, mult prea putini pentru o tara atit de mare! Dar cine stie, poate ca noi astia putini, dar buni si neincovoiati, vom schimba Romania! Curaj Romania! Arata ca poti!

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

CME- Cleaning the house

Sursa: Hotnews

ME, compania-mama a Pro TV, a vandut la inceputul anului compania de distributie de film Media Pro Distribution, dupa cum reiese din documentele oficiale ce au insotit, saptamana trecuta, rezultatele financiare pe anul 2014. Informatia a fost confirmata de companie si intr-o serie de precizari transmise HotNews.ro. CME nu spune cine sunt cumparatorii, dar noul administrator MPD arata, fara multe detalii, ca aceasta firma si o alta companie de profil, Prorom, au devenit afiliate. CME mai precizeaza ca exista “un proces de vanzare in curs de desfasurare” si pentru operatiunile de cinema, muzica si studiouri pe care le detine in Romania – in proces de vanzare fiind si Cinema Pro, despre care, anul trecut, se stia ca a revenit la Adrian Sarbu.

  • MediaPro Distribution facea parte din divizia de continut si distributie a grupului international CME, MediaPro Entertainment, divizie afectata de o serie de anchete desfasurate, incepand de anul trecut, in Romania . Rolul MPD este acela de distribuitor de productii independente in Europa Centrala si de Est, de distribuitor al productiilor CME, precum si de distribuitor al productiilor Warner Bros Pictures in cinematografele romanesti. Vara trecuta, pe fondul schimbarilor din managementul Pro TV si al celorlalte companii CME din Romania, fostul manager MPD, Anca Truta, si-a dat demisia , infiintand ulterior propria companie de distributie. Tot anul trecut, CME a anuntat ca MPD, asemenea tuturor celorlalte operatiuni non-TV pe care le detinea in Romania, era de vanzare. Prima operatiune vanduta a fost cea de radio, Pro Fm/InfoPro, preluata de RCS&RDS iarna aceasta.
  • In 2013, MediaPro Distribution a avut o cifra de afaceri neta de 17,9 milioane euro si profit de circa 1 milion de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor.

Documentele pe care CME, companie listata la bursa, le-a depus la Securities and Exchange Commission din SUA cand si-a depus rezultatele aferente anului trecut au aratat ca operatiunea de distributie din Romania a fost vanduta in ianuarie, iar cele legate de studiouri, muzica si cinema urmeaza sa fie la randul lor vandute anul acesta. Informatia a fost reluata, fara alte detalii, de David Sturgeon, CFO al CME, in teleconferinta ce a insotit anuntarea rezultatelor.

  • La solicitarea HotNews.ro, reprezentantii CME nu au precizat cine este cumparatorul Media Pro Distribution, precizand doar ca aceasta “nu mai face parte din portofoliul CME din Romania. Detaliile contractuale ale tranzactiei nu sunt publice”.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, compania – detinuta in trecut de “CME Media Pro Distribution B.V.” din Olanda – are acum ca asociat unic compania Media Pro Distribution B.V.. In data de 8 ianuarie a.c., au fost numiti administratori Dan Diaconu, fost director de programe la National TV, si cetateanul slovac Lubomir Nemec. Acesta din urma a fost responsabil financiar in cadrul Prorom , companie germana cu activitati de distributie de film in Europa Centrala si de Est.

Contactat de HotNews.ro, Lubomir Nemec a spus ca entitatile din spatele companiei olandeze sunt “investitori privati din Europa” si ca “MPD SRL si Prorom au devenit companii afiliate prin portofoliul de business al unuia dintre investitori “. El a mai declarat, fara alte detalii, ca exista clauze de confidentialitate care nu permit acordarea de informatii suplimentare privind tranzactia, dar ca “toata legislatia din tarile acoperite (de activitatea MediaPro Distribution – n.red.) a fost respectata cu strictete”. Potrivit lui Nemec, “MPD va continua sa-si dezvolte activitatile profitabile si pe viitor”.

In ceea ce priveste operatiunile de cinema, muzica si studiouri pe care CME doreste sa le vanda anul acesta, compania a precizat, in raspunsurile transmise HotNews.ro, ca “aceste dispozitii sunt in conformitate cu strategia CME, aceea de a maximiza portofoliul nostru de companii specializate pe difuzare, continuand astfel sa livram programe de calitate pe care publicul din Romania le asteapta de la televiziunea lider. In momentul de fata exista un proces de vanzare in curs de desfasurare pentru aceste operatiuni , insa nu putem oferi mai multe detalii.”

Raspunsul este acelasi si la intrebarea daca fostul CEO al CME, Adrian Sarbu, si-a folosit drepturile de preemptiune in vreunul dintre aceste cazuri: “In momentul de fata, exista un proces de vanzare in curs de desfasurare pentru aceste companii.” Iar CME precizeaza ca si “compania Cinema Pro este in proces de vanzare “, desi, inca din vara anului trecut, in piata de profil se stia , neoficial, ca acest cinematograf bucurestean revenise la Adrian Sarbu.
Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,

Topul milionarilor cu dosare penale

Sursa: Digi24.ro

Unii dintre cei mai bogaţi români au ajuns în ultimul an în faţa procurorilor, anchetaţi după ce ar fi făcut afaceri ilegale în energie, fotbal, agricultură sau presă. Averilor lor însumate ajung la 3,4 miliarde de euro, arată calculele făcute de jurnaliştii „Adevărul” pe baza topurilor întocmite în ultimii ani de presa economică. „Microsoft”, „Carpatica”, „I.C.A” sau cazul retrocedărilor ilegale de păduri sunt doar câteva dintre dosarele milionarilor.

În fruntea acestui top este Ioan Niculae, cu o avere de aproximativ un miliard de euro. Omul de afaceri este urmărit penal în dosarul Gazelor Ieftine, pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Ovidiu Tender, cu o avere estimată la 400 milioane de euro, are deja o condamnare în primă instanţă. Anul trecut a primit 11 ani și patru luni de închisoare în dosarul CAROM.

Dan Adamescu are o avere de peste jumătate de miliard de euro din afaceri cu asigurări, construcţii şi presă. A fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru că a mituit doi judecători, însă decizia nu este definitivă.

O condamnare definitivă are însă fostul patron al grupului media „Intact”, Dan Voiculescu. El a fost trimis după gratii pentru 10 ani în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Averea fostului parlamentar se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

Adrian Sârbu, recent arestat pentru instigare la evaziune fiscală, are o avere de aproximativ 50 de milioane de euro. Procurorii au însă date care arată că a adunat o parte din bani înşelând statul.

Adrian Sârbu: Totul e o fabricație, acuzațiile sunt ridicole. Iată, astea sunt cătușele, ca să fie clar, da?

Adriean Videanu se alfă şi el în topul milionarilor care au probleme cu legea. Averea sa este estimată la 21 de milioane de euro. Fostul ministru al Economiei a stat o săptămână în arest, dar este anchetat în continuare în cel de-al doilea dosar de corupţie al Alinei Bica.

Dan Diaconescu, fostul candidat la prezidențiale, este condamnat la trei ani de închisoare cu executare, dar cu drept la recurs pentru șantaj. Averea liderului PP-DD este estimată la 7 milioane de euro.

În acest top se regăseşte și George Becali, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Valiza, cu o avere de 49 milioane de euro.

Cristian Borcea, cu 34 de milioane de euro în conturi, execută 6 ani în închisoare îndosarul Transferurilor.

Şi George Copos este printre milionarii condamnaţi. Are o avere estimată la peste 100 de milioane de euro şi patru ani de închisoare de executat.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Afaceri de 6 milioane de ron, pierderi de 30 milioane de ron , datorii de 300 milioane de ron

Sursa: Reporter Virtual

adrian sarbuAlerria Management Company, a omului de afaceri Adrian Sarbu, si-a cerut insolventa.

Cererea a fost depusa pe 22 ianuarie la Tribunalul Bucuresti, urmand ca instanta sa se pronunte asupra acesteia pe 29 ianuarie, relateazăDailybusiness.ro.

Potrivit aceleiași surse, în 2013, conform celor mai recente date publice de la Ministerul Finantelor Publice, Alerria Management raporta afaceri de circa 6 milioane de lei, pierderi de peste 5 ori mai mari si datorii de peste 10 ori mai mari.

Alerria Management Company este de asemenea principalul actionar al Mediafax Group. Anul trecut, grupul de presa detinut de Adrian Sarbu, Mediafax Group, si-a cerut insolventa printr-o cerere inregistrata pe 27 noiembrie la Tribunalul Bucuresti.

Tagged , , , ,

15 mil euro datoriile lui Sarbu de la Mediafax catre furnizori,28 milioane euro datoriile lui la ING Bank

Sursa:Paginademedia

Mediafax Group, companie deținută de Adrian Sârbu, a intrat în insolvenţă din cauza unor datorii de 62 de milioane de lei (aproximativ 14 milioane de euro), anunță site-ul antitepari.ro, care citează  documentaţia depusă la cererea de insolvenţă. Termenul de înscriere la masa credală este de 2 februarie 2015.

-În plus, aceeași sursă mai menționează că restanţele la bugetele de stat depăşesc 5 milioane lei

Mediafax Group, companie ce editează, printre altele, Ziarul Financiar și Business Magazin, a intrat în insolvență la data de 16 decembrie 2014. Administrator judiciar a fost numit KPMG Restructuring SPRL Bucureşti.

Societatea MEDIAFAX GROUP SA a fost înfiinţată în anul 2010, fiind specializată pe activităţi de editare a revistelor şi periodicelor.

Tagged , , , , , ,

Puscariile media 2015

Sursa: HotNews

Zbaterile Pro TV de la inceputul anului si felul in care acest post a reusit sa-si pastreze suprematia in fata ofensivei Intact au fost cea mai vizibila batalie de pe piata media in ultimul an. Dar razboiul pentru audiente n-a fost nici pe departe singurul care a afectat aceasta piata in 2014. Alte lupte au reusit sa schimbe radical peisajul presei si chiar al publicitatii si au diluat speranta ca 2015 va fi un an mai linistit: condamnarea lui Dan Voiculescu, actiunile penale in cazurile Mediafax si Media Pro, urmarirea penala a sefei CNA, Laura Georgescu, dar si paralizarea acestei institutii, angajarea totala a unor televiziuni in politica si in atacuri la justitie, “povestile” cu ofiteri acoperiti, amenzile Concurentei ce au lovit in premiera agentiile de publicitate.

Imagine

Laura Georgescu, Dan Voiculescu, Adrian Sarbu si Laura Codruta Kovesi / Sursa foto: Agerpres si Mediafax

Cazul Pro TV: Tulburarile post-Adrian Sarbu si izbanda in fata ofensivei Intact

2014 a fost primul an, dupa doua decenii, in care se poate spune ca a avut loc o batalie reala pentru suprematie in audiovizualul romanesc. Dupa plecarea lui Adrian Sarbu de la conducerea companiei-mama a Pro TV, in 2013, prima parte a anului a fost in buna masura o perioada de deruta pentru liderul pietei media din Romania.


Condamnarea lui Dan Voiculescu si efectele asupra Antenelor

Una dintre cele mai dure lovituri primite de media romaneasca din cauza patronatului a fost condamnarea lui Dan Voiculescu in dosarul ICA , insotita cu decizii de confiscare a unei parti din averea fiicelor acestuia, proprietarele trustului Intact, dar si a sediilor Grivco si Antena 3.

  • Intact a luptat, pe tot parcursul anului, pe trei fronturi – cel al justitiei, cel politic (alegerile prezidentiale) si cel cu Pro TV. In aceasta din urma lupta, trustul familiei Voiculescu a incercat sa profite de pe urma destabilizarii simtite in Pro la inceputul anului: a atras numerosi oameni de la liderul pietei TV, directorul Sorin Alexandrescu mandrindu-se la un moment dat ca 80% din vedetele autohtone sunt la Antene ; a incercat sa-si intareasca portofoliul prin relansarea GSP TV ca Zu TV ; a anuntat modificari tehnice si a preluat modelul Pro intr-o tentativa – nefrunctificata pana la finele anului – de a iesi din must carry .


Adrian Sarbu – sub asediul ANAF si al procurorilor. Actiunile penale in cazurile Mediafax si Media Pro. Insolventa Mediafax

Intact nu a fost singurul trust de presa afectat de probleme cu justitia. Adrian Sarbu, fostul sef al CME/Pro TV care a mostenit problemele aparute in paienjenisul de firme din imperiul Media Pro si care a ramas proprietar Mediafax, s-a confruntat cu actiuni in justitie in ambele cazuri.

  • La sfarsitul acestui an, lui Adrian Sarbu ii expira interdictia contractuala , impusa la plecarea sa din CME, de a nu intra in concurenta cu operatiunile media ale grupului pe care l-a condus pana anul trecut. In toamna, doi dintre oamenii apropiati lui, Lucian Mandruta si fosta producatoare Ruxandra Ion, au obtinut de la CNA licente pentru doua noi televiziuni . Surse din piata vorbeau, in acel moment, de o intentie a lui Sarbu de a-si intari pozitia pe piata media prin mai multe noi canale TV de nisa, insa animatia a incetat dupa valul de actiuni ale procurorilor in cazurile Mediafax si Media Pro.

PDATE Alte cazuri de patroni de presa cu probleme in justitie

  • In iunie, proprietarul Romania libera, Dan Adamescu , era adus cu duba la DNA, procurorii hotarand ulterior sa-l trimita in judecata, impreuna cu alti suspecti, intr-un dosar privind interventii in cauze de insolventa. In octombrie, instanta suprema a decis ca omul de afaceri sa ramana in arest la domiciliu . Problemele lui Dan Adamescu, pe filiera Astra Asigurari, incepusera cu multe luni inainte http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16636389-cine-este-dan-grigore-adamescu-omul-din-centrul-scandalului-dintre-asf-astra-asigurari.htm. In domeniul presei, Dan Adamescu a primit o alta lovitura din partea BRAT, care in prima parte a anului a redus abrupt cifrele oficiale de vanzari ale ziarului Romania libera , dupa ce a aflat ca publicatia isi umflase masiv tirajul ani de zile.
  • Spre sfarsitul anului, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat definitiv pe Maricel Pacuraru – coproprietar la Realitatea TV alaturi de Cozmin Gusa – la patru ani de inchisoare cu executare intr-un dosar cu prejudiciu de peste patru milioane de euro.

Alte actiuni in justitie contra unor institutii media si jurnalisti

Tot in 2014 s-a generalizat fenomenul in care trusturile media, diverse posturi sau realizatori TV au fost date in judecata – sau au actionat in judecata pe altii – pentru actiuni de defaimare, denigrare sau insulte pur si simplu.


Dezastru la CNA. Urmarirea penala a sefei Laura Georgescu

Justitia a actionat, in 2014, si la varful principalei institutii responsabile cu ordinea in audiovizualul romanesc, CNA. Sefa Consiliului, Laura Georgescu, este urmarita penal intr-un caz de proportii in care este vizata, colateral, si fosta membra CNA Narcisa Iorga.

  • La sfarsitul anului, Laura Georgescu este, inca, in functie.


Consiliul Concurentei – amenda fara precedent pentru 11 agentii de media

O alta investigatie sonora, dar de alta natura, a fost cea a Consiliului Concurentei impotriva mai multor agentii de media, soldata in premiera cu amendarea a 11 agentii cu suma totala de 3,2 milioane de euro – amenzi sub pragul minim recomandat pentru cazurile de cartel.

  • Tot Consiliul Concurentei a declansat, la finele anului, o alta investigatie referitoare la preluarea agentiei Zenith Romania de catre Publicis Groupe.


Scandal dupa scandal la TVR

O zona in care s-a resimtit absenta unor investigatii oficiale este situatia de la Televiziunea romana. Aici, scandalul a fost cvasipermanent dupa ce, la finele anului trecut, Stelian Tanase a fost numit interimar la conducerea institutiei. Neregulile si reclamatiile s-au tinut lant:

  • Anul a inceput cu un scandal legat de alegerile interne pentru numirea reprezentantilor angajatilor in CA . Cei care aveau sa fie, in cele din urma, alesi de angajati au fost respinsi , moment in care a inceput o serie de actiuni in justitie care, pana la finele anului, au lasat Consiliul de Administratie al TVR fara reprezentanti ai angajatilor.

 

Tagged , , , , , , , , , ,