Tag Archives: amazon

Amazon se implică în sectorul farmaceutic, tulburând ordinea existentă, oferind serviciul de livrare a medicamentelor la domiciliul pacienţilor

2349-amazon-header-2

Preluarea PillPack, companie full-service care sortează, dozează şi livrează la uşa pacienţilor medicamentele prescrise de medici, va oferi grupului american premizele unei creșteri substanţiale pentru că Amazon va beneficia de toate facilităţile și contractele existente.

În 1940, Karl Hanke a obţinut slujba de curier-livrator la Colt Drug Store, o farmacie independentă din Woodland, California. Treaba lui era să livreze medicamente, cu bicicletă, la domiciliul pacienților. După ceva vreme, Karl Henke a mers în armată unde s-a instruit ca farmacist pentru ca, în cele din urmă să preia afacerea. “La un moment dat, am avut și o licență pentru băuturi alcoolice, așa că am vândut alcool alături de medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală”, îşi reaminteşte Lisa Shelley, fiica lui Karl Henke, cea care în anul 1999, a cumpărat magazinul, de la tatăl său.

În zilele noastre, se livrează totul, de la alimente, la televizoarele cu ecran plat, către clienţii care plasează comenzi online, fapt care afectează companiile tradiționale care își vând produsele în magazine fizice.

În domeniul asistenței medicale, în SUA, tendințele au fost total opuse. Anul trecut, aproximativ 88% dintre rețete au fost eliberate în farmacii, comparativ cu 82% cât s-a eliberat în anul 2009, potrivit Goldman Sachs.

Amazon speră să schimbe aceste proporţii prin intrarea în forţă pe piața de 560 de miliarde de dolari a medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală din SUA. Din acest motiv a plătit aproximativ 1 miliard de dolari pentru achiziția PillPack, o farmacie care sortează şi împarte tabletele în porții zilnice înainte de livrarea prin poştă.

PillPack este specializată în servicii prestate mai ales pacienților care suferă de una sau mai multe boli cronice și, prin urmare, trebuie să ia o mulțime de medicamente în fiecare zi. Acest grup de pacienţi este unul mic, dar profitabil. Express Scripts, Pharmacy Benefit Managers (PBMs), spune că “super-cheltuitorii”, cei care plătesc anual 50.000 de dolari pe medicamente, reprezintă aproximativ 20% din valoarea vânzărilor globale ale acestora.

Cu toate acestea, puțini observatori consideră că Amazon își va limita ambițiile doar la această nişă de piața. Aceştia văd achiziția PillPack ca pe un prim pas înainte de lansarea atacului complet, frontal, asupra pieţei.

Michael Rea, directorul executiv al Rx Savings Solutions, companie care a realizat software-ul care ajută oamenii să reducă facturile lor de medicamente, spune că „prin achiziţia companiei PillPack, Amazon se va mişca mult mai repede decât dacă şi-ar fi lansat propria farmacie.”

“Acesta este nu este o treabă care poate fi făcută în viteză. Este nevoie de mult timp și de muncă pentru a lansa o farmacie cu toate licențele corespunzătoare”, a mai declarat Michael Rea, fost farmacist.

Eric Kinariwala, director executiv al companiei Capsule, a fost de acord. “Amazon prin PillPack a cumpărat autorizații de reglementare și contracte cu asigurătorii de sănătate fapt care îi va accelera intrarea pe piață”.

Amazon va trebui în primul rând să stabilească de ce încă mulți oameni își ridică prescripțiile din farmacii, chiar dacă vizitele în celelalte magazine fizice sunt în scădere.

Unul dintre motive este faptul că farmaciile online nu sunt foarte convenabile. Express Scripts, unul dintre cei mai mari operatori, livrează o comandă, pe o prescripţie existentă, în opt zile și în aproximativ două săptămâni în cazul unei noi prescripții.

Procesul de obținere a unei rețete, în SUA, a devenit, de asemenea, mult mai complex în ultimii ani, deoarece asigurătorii de sănătate introduc măsuri menite să controleze creșterea prețurilor la medicamente.

Mulți pacienți ajung la farmacie doar pentru a descoperi că medicamentul care le-a fost prescris nu este acoperit de poliţa de sănătate sau pentru că trebuie să facă o coplata, “inutilă şi inaccesibilă”, de multe ori.

„Dacă Amazon dorește să se extindă piața medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală, va trebui să rezolve toate aceste probleme”, a spus Eric Kinariwala.

Compania să, Capsule, încearcă să abordeze “punctele dureroase” cu software-ul care permite medicului și farmacistului să comunice mai eficient. În plus, are o echipă de curieri care livrează medicamente către pacienți în termen de două ore de la primirea prescripției.

Dacă Amazon va putea face procesul de comandă online a medicamentelor mai rapid și mai puțin greoi, lanţurile de farmacii vor fi marii perdanți.

“Amazon își erodează deja afacerea de vânzare cu amănuntul și aceasta este cu siguranță o altă amenințare”, spune Ana Gupte, analist la Leerink.

Lanțurile mari au răspuns la mişcarea Amazon cu intenția de a-și transforma magazinele în clinici de sănătate, unde pacienții pot vedea un medic sau o asistentă medicală, înainte de a-și primi rețeta. În această lună, Walgreens a anunțat un parteneriat cu Humana, un asigurător de sănătate. Împreună vor lansa clinici pentru pacienţii în vârstă. Și CVS Health a declarat că prin achiziția Aetna, un alt asigurator cu o valoare de 69 de miliarde de dolari, îşi va transforma magazinele în “hub-uri de sănătate”.

“Ei se reinventează prin reorientarea către sănătatea populaţiei, încercând să devină acel magazin unic”, a spus doamna Gupte.

Nu toată lumea este convinsă că strategia va funcționa. “La urmă, urmei, cine vrea să-și consulte medicul într-un lanț de farmacii?”, A spus Eric Kinariwala. “Este groaznic, de neconceput”.

Dacă Amazon va reuși să tulbure piața farmaceutică, tot mai mulți pacienți ar putea, în curând, să primească medicamentele la ușă, aşa cum s-a întâmplat cu clienții Corner Drug Store, în toți acești ani. Astăzi bicicletele au fost înlocuite cu mașini mici, de oraș, iar medicamentele ajung, neînsoţite de băutură, de astă dată. „Am vândut licența de băuturi alcoolice încă din anii 1980 “, a spus doamna Shelley. “Nu regret, a meritat!”.

Tagged , , , ,

Steve Case: 3 moduri în care poţi deveni bogat cu „Al Treilea Val” al Internetului

„Al Treilea Val” va aduce bogăție antreprenorilor care vor ști să perturbe paradigmele depășite. Tu, vei fi unul dintre ei?

Suntem în mijlocul unei revoluții. The Internet of Things (IoT), care a câștigat legitimitate în anul 2015, se estimează că va creşte, în anul 2020, până la 1,7 trilioane dolari americani, de la 655.8 miliarde dolari americani, cât era în în anul 2014, datorită multor dispozitive, platforme și servicii provenite din on-line care se vor dezvolta. Pentru furnizorii de hardware și software veniturile vor depăși 470 miliarde dolari americani, în anul 2020.

Cum am ajuns aici?

Hai să ne amintim rapid câteva date de context.

Istoria internetului a avut două faze distincte. Primul val a început odată cu crearea lumii online. Oamenii s-au trezit încet cu infama notificare „You’ve got mail”.

Apoi, în jurul anului 2000, a venit al doilea val. Companiile create ne-au ajutat să navigăm online printr-o cantitate uriaşă de informații.

Piețele online, cum ar fi Amazon şi eBay au schimbat modul de vânzare al magazinelor. Au apărut marile platforme media sociale, Facebook și Twitter. Telefoanele inteligente au permis accesul la internet oricând și din orice loc.

Dezvoltatorii de jocuri și dezvoltatorii de aplicații au sărit în al doilea val, cu toată forţa, valorificând pofta consumatorilor de a se angaja și conectă. Considerate produse exclusiviste, pentru cei bogați, telefoanele inteligente, tabletele și PC-urile au devenit necesități, produse de bază.

Acum, internetul este inclus în ţesătura fiecărui aspect al vieții noastre, creând cel de-al treilea val. Devine standard, în casele și mașinile noastre. Orașele inteligente răsar în întreaga lume și industriile care au fost afectate de ineficiență sunt expuse dispariţiei.

Această evoluție fulminantă a atras recent 600 de IoT lideri și investitori la ConnectPreneur, unul dintre cele mai fierbinţi evenimente trimestriale ale regiunii DC. Cu acest prilej, unul dintre pionierii internetului, Steve Case a prezentat previziunile și observațiile sale cu privire la această revoluție, precum şi propriul volum, ajuns deja best-seller, intitulat „The Third Wave”.

În timpul unei discuţii „la gura sobei” cu Wong Tien, creatorul ConnectPreneur, Case a oferit participanților un rezumat al celor trei lucruri de care antreprenorii ar trebui să profite de pe urma revoluției IoT:

1: Parteneriatele sunt esențiale pentru a avea succes.

În al doilea val, am văzut nenumărate companii care au obținut un succes masiv prin crearea unor produse devenite populare care au ajutat oamenii să se conecteze online. Google, Twitter, Linked In și Facebook sunt patru dintre cele mai răsunătoare exemple.

Cu toate acestea, pentru al treilea val, parteneriatele cu „stăpânii căilor de acces din industrie”, vor fi esenţiale pentru a construi credibilitatea și a fructifica momentul. „Doar o mare idee nu va mai fi suficientă”, a spus Case. Companiile vor avea nevoie de o strategie adecvată şi de un parteneriat solid.

De exemplu, companiile care îşi propun să intre pe piața de asistenţă medicală vor avea nevoie de parteneriate cu spitalele şi cu companiile de asistenţă medicală. Această piață cuprinde 1/6 din economia SUA, dar este de notorietate că sistemele sunt lente, ineficiente și costisitoare.

În al treilea val antreprenorii vor trebui să profite de aceste oportunități. Potrivit volumului „The Third Wave”, între anii 2010 și 2014 voalarea start-up-urilor de îngrijire digitală a sănătăţii, a crescut de patru ori.

2: Profită de industriile care se pregătesc să dispară

Este cunoscut faptul că cele mai mari oportunități antreprenoriale vor apărea tocmai din industriile care acum se pregătesc să dispară. În plus, față de piața de asistență medicală, piața produselor alimentare va reprezenta un interes major pentru antreprenorii celui de-al treilea val.

Industria alimentară are o valoare de 5 trilioane de dolari americani. Al treilea val va revoluționa modul în care ne dezvoltăm, depozităm, transportăm și livrăm produsele alimentare.

3: Esenţială va fi perseverența.

Cea mai nouă generaţie de antreprenori a crescut asistând la acumularea bogăției celor proveniţi din al doilea val. Succesul obţinut peste noapte este de domeniul trecutului.

Cei mai de succes antreprenori vor fi cei care se vor simţi confortabil cu disconfortul, care îşi vor asuma riscuri și care vor fi dispuși să sacrifice bugete importante pentru a susţine noi idei. Cei care vor fi dispuși să facă, la un moment dat, un pas înapoi pentru a putea sări trei dintr-o dată, înainte.

Impactul social și nivelul regulilor jocului vor conta deasemenea.

În opinia lui Case, în „Al treilea val” investițiile care vor fuziona cu afacerile tradiționale și filantropice, vor avea prioritate față de investiţiile destinate doar obţinerii profitului pur. Investitorii vor căuta, în special, companiile care le vor asigura şi un impact social semnificativ.

În plus, Case a subliniat faptul că lupta nu se dă doar la nivelul investiţiilor. În 2016, 70% din fondurile de capital de risc au mers către trei state: California, New York și Massachusetts. Statele din mijlocul Americii nu au văzut practic nicio investiție antreprenorială.

„Marea majoritate a Americii se confruntă în special cu latura negativă a avansului tehnologic, cel care crește productivitatea dar reduce masiv numărul locurilor de muncă, fără a beneficia de aceasta în sensul creșterii, pentru că aproape nimeni nu este interesat să investească în construirea unor companii noi și în crearea de noi locuri de muncă”, a explicat Case.

În plus, 90 la sută din investiţii au mers către fondatorii de sex masculin.

Pentru investitorii care vor gândi dincolo de granițele tradiționale și care vor avea încredere în valul de sex feminin a antreprenoriatului, va exista un potențial nelimitat.

Care va fi povestea ta?

Ne aflăm pe valul acestei revoluții, cum vom profita de oportunităţile ivite? Vom alege varianta unei soluții care ne va crea mai multe probleme? Vom vinde suport hardware și software? Vom înveşti în următoarea idee măreaţă? Îl vom descoperi pe următorul Steve Jobs, într-un micuţ oraș din mijlocul Americii?

Vă sugerez să începeţi căutarea răspunsurilor citind lucrarea „The Third Wave”.

Mult noroc!

Tagged , , , , , , , ,