Tag Archives: arest la domiciliu

Kilograme la hectar…

Sursa: Stiripesurse.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au finalizat o megaanchetă şi au trimis în judecată opt personaje importante, printre care fosta şefă ANRP, fostă şefă de cabinet a lui Tăriceanu, un fost prefect de Cluj, doi foşti deputaţi şi un milionar.

Au fost trimişi în judecată:

1. ZAAROUR INGRID – cercetată sub control judiciar, la date faptei președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
2. IUORAȘ MIHNEA-REMUS – cercetat sub control judiciar în altă cauză, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
3. NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN – cercetat în stare de arest la domiciliu în altă cauză, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar la data faptei secretar de stat la Ministerul Justiției, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
4. ZAHARIA LEFTER CONSTANTIN – cercetat sub control judiciar, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
5. MARKO ATTILA GABOR – cercetat în lipsă întrucât s-a sustras urmăririi penale, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
6. NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA – cercetată sub control judiciar, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
7. SIMU HORIA – cercetat în stare de arest preventiv, economist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– spălare a banilor,
8. HANU ALEXANDRU FLORIN – arestat la domiciliu în altă cauză, la data faptei, expert evaluator, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 28.02.2008, inculpații Zaarour Ingrid, Iuoraș Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin, Zaharia Lefter Constantin, Marko Attila Gabor și Nicolescu (Fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși aveau atribuția exclusivă de a analiza și stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piață, tranzacții de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase pe baza unui raport de evaluare întocmit de inculpatul Hanu Alexandru Florin, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea terenului în suprafață de 97.509 mp cu aproape 50%.

În aceste condiții, cesionarul drepturilor litigioase, inculpatul Simu Horia a intrat în posesia unor despăgubiri necuvenite, în detrimentul statului român și în condițiile în care membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au hotărât rezolvarea cu celeritate a dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007 pe motivele invocate de inculpatul Simu Horia, conform cărora nesoluționarea cu prioritate a dosarului i-ar provoca o puternică stare de stres care i-ar afecta grav sănătatea. Decizia a fost luată cu nerespectării dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, implicit, a Standardelor Internaționale de Evaluare.

Începând cu anul 2006 și până la data de 15.01.2008, Simu Horia a sprijinit și înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către președintele, vicepreședintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007 a mai multor înscrisuri (adeverințe medicală și o expertiză extra judiciară) prin care s-au justificat, necorespunzător realității, o stare de sănătate precară și o identificare greșită a terenului, în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură și de urgență în soluționarea dosarului. Aceasta a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire și care, împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de evaluatorul Hanu Alexandru Florin, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiții nelegale.

Prin acțiunile sau inacțiunile lor conștiente, inculpații au contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei, și la obținerea unor foloase necuvenite în aceleași cuantum de către inculpatul Simu Horia.

Prejudiciul provine din aceea că, în dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007, a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 97.509 metri pătrați de 128.276.015 euro (1315,53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei.

După obținerea despăgubirilor, în condiții nelegale, inculpatul Simu Horia cunoscând proveniența ilegală a sumelor de bani obținute din dosarul de despăgubire și în scopul disimulării naturii reale a acestora a procedat la transformarea lor, schimbându-le din lei în valută și apoi transferând cea mai mare parte a fondurilor bănești realizate din valorificarea acțiunilor de la Fondul Proprietatea în favoarea unor societăți off-shore, controlate de către el, cu justificarea „contract de împrumut”/„ restituire împrumut”. Din aceste societăți, produsul infracțional a fost utilizat pentru achiziționarea de acțiuni la societăți comerciale din România, răscumpărarea unor creanțe de la bănci, etc.

Concret, în perioada martie 2008 – august 2008, inculpatul Simu Horia a dispus transferul și a schimbat sumele de 9.577.000 euro, 10.010.000 dolari și 3.828.623 lei, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în conturile unor societăți de tip off-shore, pentru ca apoi să le transforme în acțiuni la Compania de Construcții Căi Ferate – CCCF București S.A, SC FORADEX SA și CUPROM SA.

S-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor:

– conturi bancare inculpaților ZAAROUR INGRID, IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, SIMU HORIA,
– bunuri imobile (clădiri și terenuri) aparținând inculpaților ZAAROUR INGRID, ZAHARIA LEFTER CONSTANTIN, IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA, MARKO ATTILA-GABOR, SIMU HORIA
– autoturisme de lux aparținând inculpaților IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN și NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA
– alte bunuri aparținând inculpatului SIMU HORIA, constând în ceasuri de marcă în valoare totală de 62.290 euro; 205 opere de artă în valoare totală de 1.919.750 euro; 130 de obiecte de cult și pietre semiprețioase în valoare de 2.005.920 euro și 338.460 lire sterline.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constituit parte civilă în cauză pentru un prejudiciu total de 69.897.373 euro (echivalentul a 254.458.830).

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Cu referire la alte posibile fapte, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în dosare separate, în legătură cu soluționarea altor cereri de despăgubire.

Tagged , , , , , , , , , , ,

Daca ar fi fata voastra domnilor procurori, ati fi la fel de indolenti ?

Sursa: B1

Procurorii care nu au contestat decizia de a trimite acasă pe cei șapte violatori din Vaslui, au găsit motive revoltătoare pentru situația creată, dând vina unii pe altii.

Astfel, procurorul de caz susţine că el nu a contestat eliberarea violatorilor pentru că aşa i-a spus şeful său, în vreme ce  procurorul-şef de la Vaslui spune că el nici nu a fost informat, scrie Romania TV.

Procurorul de caz le-ar fi spus inspectorilor judiciari, care desfășoară o anchetă disciplinară în cazul de la Vaslui, că s-a consultat cu superiorul său privind contestarea arestării la domiciliu a violatorilor, iar acesta i-ar fi spus că nu este cazul ăa o facă tocmai pentru că trei dintre suspecți și-au recunoscut fapta.

La rândul său, procurorul-şef de la Vaslui a spus că nici nu avea habar că acesta nu a contestat măsura arestului la domiciliu, decis în instanţă.

Din cauza declaraţiilor contradictorii, cei doi procurori ar putea fi puşi faţă în faţă de inspectorii judiciari care îi cercetează disciplinar.

Procurorul-şef este în concediu, însă este posibilă o confruntare între cei doi pentru a se stabili adevărul.

Tagged , , , , , ,

Cum sa faci bani din puscarie-profesor Elena Udrea

Sursa: Cancan

Cat a stat in arest, Elena Udrea n-a avut motive de ingrijoare din punct de vedere financiar. Fostul ministru a aflat datele financiare ale firmelor pe care le infiintase si, surprinzator, acestea au fost incurajatoare!

Elena Udrea s-a aflat in arest preventiv aproape trei luni de zile, intre 25 februarie si 7 mai. Liderul politic s-a declarat ingrozita de conditiile de dupa gratii, iar intoarsa acasa si-a afisat, atat cat ii permite arestul la domiciliu, aceeasi bunastare ca odinioara. Avea si de ce, pentru ca business-urile ii merg ca pe roate!

In ultimii ani, Elena Udrea a investit in trei afaceri si a fost inspirata 100%, fie ca era vorba de agricultura, de zona serviciilor hoteliere sau de transport feroviar.

Cultiva orez la Nana!

Deschisa in 2013, Agro Green Nana SRL a raportat pierderi si datorii pentru anul 2013, dar si-a revenit spectaculos in 2014. Chiar daca avea un singur angajat, societatea a inregistrat o cifra de afaceri de 974.019 lei si un profit net de 40.445 lei, conform datelor raportate la Fisc.

Firma de agricultura a Elenei Udrea se ocupa de “cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase”, potrivit obiectului sau de activitate.

A pornit-o bine cu camerele de hotel

Obiectul de activitate a altei socitati, din industria hoteliera este de “Hoteluri si alte facilitati de cazare similar”, iar Elena Udrea este pe pozitia de actionar majoritar.

Situatia financiara a fost roza inca din anul 2013, cand firma a inregistrat o cifra de afaceri de 162.942 lei, un profit net de 1.992 lei. Potrivit supervizor.ro, pentru anul 2014, firma de turism a Elenei Udrea a raportat un profit net de 407.045 lei si o cifra de afaceri de 1.916.959 lei.

12 angajati au muncit ca 120

De departe insa cea mai profitabila afacere a Elenei Udrea a fost transportul de marfuri pe calea ferata. Aici, fostul ministru  apare in firma “Tim Rail Cargo”. Cei 12 angajati au muncit pe rupte, asta daca este sa ne luam dupa datele finaciare. Cifra de afaceri din 2013 a ajuns la un milion de lei, iar in 2014, a depasit 13 milioane de lei! Profitul net raportat a fost de 1,6 milioane de lei.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Romania Statului de Drepti

Sursa: Evz

Spre finele dialogului telefonic de la B1tv, o premieră în istoria tv, de care postul n-are nici o vină, pentru că Elena Udrea s-a răzgîndit în ultimul moment în privința transmisiei în direct de la domiciliul în care e arestată, am întrebat-o cum își vede destinul în continuare. De-a lungul și de-a latul interviului de la B1tv, în cadrul căruia am fost secundul lui Cătălin Striblea, am remarcat, deloc plăcut impresionat, tendința Elenei Udrea de a ocoli răspunsurile tranșante, cele care i-au conferit un stil în spațiul mediatic românesc și au propulsat-o în chip de vedetă a scenei politice.

La un moment dat, cînd interlocutoarea a zis că intrarea ei în succesiunea de aresturi preventive și-a avut cauza în ceea ce știe ea despre Instituțiile de forță devenite atotputernice în cei zece ani de mandat al lui Traian Băsescu, am rugat-o să dea un procentaj. Spovedaniile, Jurnalul, Denunțul la DNA din zilele premergătoare arestării preventive – i-am spus – s-au constituit într-o parte a întregului întruchipat de ceea ce știți și ați putea spune dumneavoastră despre Puterea Ocultă din România postdecembristă. Cît la sută din ceea ce știți ați dezvăluit în zilele premergătoare arestării preventive? Strădaniile mele de a afla de la Elena Udrea o cifră concretă – 1%, 10%, 50% – s-au dovedit zadarnice. Interlocutoarea, profitînd și de avantajul de a nu fi în direct ca imagine – poate de aceea a renunțat la transmisia de acasă –, m-a plimbat pe coclauri cu clișee și vorbe goale.

Culmea floricelelor pe cîmpii a fost atinsă în chestiunea criticilor aduse abuzurilor din partea Binomului SRI-DNA (formula e folosită de mine în acest text, Elena Udrea a evitat-o cu măiestrie!). În discursul despre folosirea arestării preventive pentru imaginea Codruței Kovesi și mai ales despre abuzul de arestări preventive, Elena Udrea a dezvăluit că în pușcărie fiind, colegele de celulă, arestate de-a valma, ținute între gratii fără nici un motiv temeinic, doar așa pentru că-n ziua chemării la DNA un procuror era mahmur după beția de peste noapte, iar o procuroare era indispusă, deoarece i de dusese firul la ciorap, i-au reproșat tot ceea ce li se întîmpla lor absurd ei, Elenei Udrea, susținătoarea, timp de zece ani, a unei Politici de supradimensionare a Statului de Drepți în detrimentul Statului de Drept. Cum Elena Udrea susținea și ea cam același lucru, în ton cu Antena 3, am rugat-o să-mi precizeze trei lucruri care trebuie îndreptate urgent pentru ca Statul de Drept să-și reia autoritatea asupra Statului de Drepți. Și în acest caz, contrar stilului cu care mă obișnuise în multele interviuri luate din 2005 pînă azi, Elena Udrea a ocolit răspunsul concret, preferîndu-i un tren marfar de vorbe goale.

După emisiune am postat pe cristoiublog.ro  textul intitulat Eliberarea Elenei Udrea – rezultatul unor negocieri prin care ea s-a angajat să nu facă dezvăluiri primejdioase despre Binomul SRI-DNA?!

Principala cauză a  prestației catastrofale a Elenei Udrea trebuie căutată dacă nu într-o înțelegere cu Binomul SRI- DNA, atunci măcar într-o înțelegere a situației în care a ajuns după 10 ani de mărire și putere. Practic, ea se află în acest moment la mîna Binomului SRI-DNA. Dacă deschide gura și spune ceva primejdios despre Binom (dezvăluiri de documente și date exacte), după ce ofițerii acoperiți din presă o vor umple de scuipat, i se va  deschide un nou Dosar sau i se va cere arestarea preventivă pe motiv c-a încălcat regulile arestului la domiciliu. De aceea, a declarat că nu vrea să publice Jurnalul. De aceea, a susținut că nu poate face dezvăluiri, deoarece n-are dovezi să le susțină. Emisiunea de la B1tv a fost folosită pentru a da un semnal Binomului că a înțeles lecția. Pînă la întoarcerea Roții (dacă așa ceva se va întîmpla în acest veac!), ea  își va închina viața Tăcerii care, în cazul ei, se dovedește mai mult decît de aur, pentru că înseamnă fără cătușe.

În chip asemănător s-au petrecut lucrurile și în cazul răspunsului despre cum își vede ea viitorul. Îl reproduc în întregime, deoarece e semnificativ pentru ceea ce aș numi stilul Floricele pe cîmpii definitoriu pentru Elena Udrea aflată în arest la domiciliu:

„Eu cînd am supus că voi rămîne în politică am văzut că mulți au criticat afirmația mea și au găsit o mulțime de argumente împotriva ei. Eu nu am spus că de mîine mă apuc să îl contracandidez pe domnul Iohannis, Doamne ferește. Evident, pe viitor. Deocamdată am acest lucru de făcut, am acest dosar, acuzațiile diverse care mi se aduc și cu care trebuie să mă lupt. Din păcate, azi în România trebuie tu să te lupți să îți dovedești nevinovăția, nu cei care te acuză să dovedească că ești vinovat. Deci, afirmația mea nu se referea la faptul că de mîine o să mă vedeți făcînd politică.

Însă, eu cred că sînt foarte multe lucruri în acestă țară care trebuie corectate acum și văd foarte puțini oameni care au curajul să vorbească despre ele. De aceea am spus că eu consider că a fost destinul meu, faptul că am știut cu mult timp înainte ceea ce mi se va întîmpla, în condițiile în care nu aveam nicio acuzație la vremea aceea, faptul că, cumva am putut să intuiesc și să am premoniții despre asta, înseamnă că asta a fost destinul meu, să am această experiență. Era nevoie să mă aplec asupra unor lucruri pe care le priveam superficial ca mulți alții.”

Din punct de vedere filosofic, răspunsul e seducător. Dacă ar fi s-o credem pe Elena Udrea, experiența prin care a trecut i-a deschis ochii asupra unor realități ignorate voit sau nu de ea la vremea cînd era mare și tare în Republică. Mulți inși trăiesc experiența Căderii fără a înțelege nimic din ea, pentru că au în loc de creier o bucată de carne de vită. Elena Udrea, care nu-i deloc proastă, dimpotrivă, ne-a lăsat să înțelegem c-a învățat din experiența Căderii. Dincolo de faptul că, așa cum scriam pe cristoiublog.ro, dacă a învățat sau nu ne vom da seama doar dacă va fi din nou mare și tare, din punct de vedere politic, răspunsul e nul. Ar fi fost normal ca Elena Udrea să ne dezvăluie deja un Program de viață și luptă din perspectiva noii viziuni asupra lumii. Așa cum se vede din răspuns, ea n-a făcut-o.

De ce?

Răspunsul trimite la felul în care Elena Udrea a răspuns la toate întrebările concrete, reclamînd exactitate, puse de mine și Cătălin Striblea în timpului dialogului de duminică seara de la B1tv.

Operațiunea Pe ea, băieți, dacă nu reușiți s-o violați, măcar călcați-o în picioare!, una dintre Operațiunile de succes ale Statului de Drepți creat și hrănit de Traian Băsescu în detrimentul Statului de Drept, a avut printre altele și scopul de a o scoate definitiv pe Elena Udrea din viața politică. E ușor să ne dăm seama de asta văzînd bucuria cu care Elena Udrea a primit plasarea în arest la domiciliu (o gravă limitarea a drepturilor cetățenești) după ce a fost ținută pe nedrept 72 de zile în arest preventiv. Dacă n-ar fi fost tîrîtă prin închisori, Elena Udrea ar fi făcut mare tărăboi c-a primit arest la domiciliu. Vă amintiți ce scandal a făcut în ianuarie 2015 cînd a fost pusă sub control judiciar? Fiți siguri că acum, dacă ar fi înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar, Elena Udrea s-ar ridica la cer de atîta fericire.

Operațiunea Elena Udrea din primele luni ale lui 2015 a fost gîndită de Binomul SRI-DNA ca avînd următoarele scopuri:

1. Umilirea celei care timp de 10 ani a văzut cum ștabii Structurilor de forță din România dădeau din coadă cînd erau chemați de Jupîn la Cotroceni.

2. S-o pedepsească pentru c-a pus bețe-n roate Diversiunii Miracolul din 16 noiembrie 2015, prin care la Cotroceni a ajuns rața mecanică a Structurilor.

3. Să-i scoată din cap gîndul de a mai face politică după încheierea mandatului prezidențial al lui Traian Băsescu.

Din toate aceste puncte de vedere, Operațiunea a reușit.

Binomul i-a dovedit Elenei Udrea că poate să facă cu ea ce vrea.

Abuzurile la care a fost supusă n-au stîrnit o prea mare tulburare.

Marea de epoleți acoperiți ai SRI din presă a aplaudat bătînd toba tot ce i s-a întîmplat Elenei Udrea.

E drept, Traian Băsescu i-a sărit în ajutor. Nu însă pînă la nivelul de a-și risca propria-i piele. Despre ștabii Structurilor de forță din România Traian Băsescu știe multe lucruri compromițătoare. E imposibil să nu fi aflat de îmbogățirea lor prin corupție, de amantlîcurile lor, de abuzurile lor, mai ales că ele au fost făcute sub Înalta supraveghere de la Cotroceni. Cu toate acestea, Traian Băsescu n-a dezvăluit nimic din ceea ce ar fi putut să le dea dureri de cap Ștabilor din Structurile de forță. Ba mai mult, văzînd că spusele sale în apărarea Elenei Udrea nu sînt luate în seamă, Traian Băsescu s-a grăbit să declare c-o susține pe Codruța Kovesi la un nou mandat, deși chestiuna se va pune abia la anul, și deși printr-un nou mandat România ar înregistra o premieră tipică de regulă republicilor bananiere:

O persoană care a stat în fruntea unei Instituții de forță nu mai puțin de 13 ani! Ce mai încolo și încoace, ditamai Edgar Hooverul României babuinizate! În celebrul film al lui Costas Gavras, L’Aveu, despre Procesul stalinist de la Praga din 1951, Artur London, unul dintre liderii comuniști, vîrît la beci, spune anchetatorilor:

Poporul se va revolta pentru că m-ați arestat.

La care anchetatorii îi zic rînjind într-un dinte:

Care Popor? Deja pe adresa Comitetului Central au venit camioane de adeziuni la arestarea voastră. Toate cer condamnarea voastră la moarte.

Păstrînd proporțiile, un adevăr asemănător va fi trăit și Elena Udrea.

Se va fi așteptat dacă nu la o revoltă, atunci măcar la o mîrîială față de abuzurile la care era supusă.

N-a fost nici revoltă, nici mîrîială.

A fost, cum ea însăși remarca în emisiune, un spor uriaș de popularitate în cazul celei care a arestat-o, străvechea ei dușmană, Codruța Kovesi.

Ea și-a dat seama că Binomul SRI-DNA poate să facă ce vrea cu ea, fără a risca nimic, dimpotrivă, atrăgîndu-și popularitatea.

Și, urmare a acestei consecințe, a tras concluzia că trebuie să stea cuminte.

Binomul SRI-DNA a reușit să-i scoată Elenei Udrea din cap gărgăunii personalității!

NB Nu m-a surprins atacul mizer al lui Rareș Bogdan la adresa mea și a lui Cătălin Striblea pentru emisiunea de pe B1tv.

Îi spun, mizer, pentru că trebuie să fii sau imbecil sau manevrat de Binomul SRI-DNA ca să nu înțelegi, deși te dai mare sculă în tv, venit de la Cluj nit și devenit la București cheie franceză, că un dialog prin telefon de două ore e totdeauna în avantajul interlocutorului și-n dezavantajul ziaristului din studio. Pitit în întuneric, interlocutorul poate trăncăni cît vrea și ce vrea, deoarece telespectatorul nu-i vede reacția cînd tu, jurnalist, vrei să-l întrerupi sau  reacționezi la o năzbătie spusă de el. Așa s-a întîmplat în emisiunea cu Elena Udrea, care a schimbat regulile jocului înainte cu puțin de emisiune, fără a cere s-o contramandăm.

Nu sunt surprins nici de atacarea mea, nici de atacarea Elenei Udrea.

Rareș Bogdan, îmi dau acum seama, e genul de maidanez care te linge cînd ești față-n față cu el  și te mușcă de pulpă cînd te-ai întors.

Și cînd spun asta nu mă refer atît la mine, cît mai ales la Elena Udrea.

Jurnalul Elenei Udrea îl dezvăluie pe Rareș Bogdan drept informatorul Divei în presa românească.

De ce o înjură acum atît de urît (în definitiv e o amărîtă de arestată la domiciliu, care se poate întoarce în celulă cînd vor buclele Codruței Kovesi) și fără motiv (nu l-a înjurat și n-a zis că Realitatea tv e buciumul Sasului de la Cotroceni)?

Pentru că a trecut pe sediul DNA și în loc de învinuit a ieșit de acolo doar martor.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Manual de spalare a banilor

Sursa: Digi24

Banii pe care Dorin Cocoş i-ar fi primit în cazul Microsoft, spun anchetatorii, ar fi fost, ulterior, folosiţi pentru cumpărarea de terenuri şi construcţia unor clădiri, dar şi pentru creditarea unor societăţi comerciale ce îi aparţineau. De toate tranzacţiile, susţin anchetatorii, ar fi avut cunoştinţă şi Elena Udrea.

Astfel, cei doi foşti soţi ar fi încercat să mascheze sumele de bani primite drept mită: Dorin Cocoş şi Dinu Pescariu au semnat un document din care reieşea că fostul sportiv l-a împrumutat pe omul de afaceri cu 500.000 de euro. Suma apare în declaraţia de avere a Elenei Udrea din anul 2009.

„Mă întreba cineva de ce nu m-am mirat când am auzit că s-a împrumutat cu 500.000 de euro. Păi, cum să mă mir că s-a împrumutat? M-aş fi mirat dacă era angajat pe 1.000 de lei, 2.000 de lei”, spunea Elena Udrea.

O altă operaţiune economică fictivă făcută de Dorin Cocoş şi de care Elena Udrea ar fi ştiut este legată de contractarea unui împrumut de 3,26 milioane de euro de la BRD Dorobanţi. Suma a fost folosită pentru cumpărarea unui teren de aproximativ 12.000 de metri pătrați pe malul lacului Griviţa, pe strada Neajlovului.

Terenul şi creditul au fost preluate, în 2010, de Alexandru Faur şi au dispărut din declaraţia de avere a Elenei Udrea. Cunoscut ca un apropiat al lui Gheorghe Stelian, Alexandru Faur a cerut Primăriei sectorului 1 eliberarea unui plan urbanistic zonal pentru ridicarea, pe terenul din strada Neajlovului, a unui imobil cu subsol, parter şi două etaje.

Cu toate acestea, spun anchetatorii, beneficiarii reali ai investiţiei ar fi fost Dorin Cocoş şi Elena Udrea, iar preluarea creditului reprezenta, de fapt, o mită mascată.

Astfel, între aprilie şi iunie 2013, direct, prin intermediul unor apropiaţi şi al societăţii Centrul de Diagnostic Internaţional SRL, Dorin Cocoş a început să cumpere suprafețe importante din imobilul care urma să fie construit pe terenul pe care îl cedase. Asta însemna, spun anchetatorii, că, de fapt, el era adevăratul investitor. Prin încheierea de acte juridice succesive, Dorin Cocoş, susţine DNA, ascundea banii pe care îi câştigase din mită. Din cele 3,26 de milioane de euro credit, Dorin Cocoş urma să achite 2,1 milioane. Sora lui, Anca Dinu, ar fi achitat deja 200.000 de euro din creditul care, oficial, era pe numele lui Alexandru Faur.

„Acesta este terenul unde urma să fie construit imobilul de patru etaje. În 2013, au fost înregistrate singurele tranzacţii pentru vânzarea spaţiilor care urmau să se construiască aici. La puţină vreme după încheierea tranzacţiilor, procurorii au deschis ancheta în dosarul Microsoft. Ratele la bancă nu au mai fost plătite. Construcţia clădirii nu a mai început. În prezent, BRD a solicitat unui executor scoaterea terenului la licitaţie, sperând că-şi va recupera restul creditului – aproximativ 1,6 milioane de euro”, relatează Sergiu Voicu, reporter Digi24.

O altă metodă de ascundere a banilor, se arată în documentele DNA, ar fi fost creditarea propriilor societăţi comerciale cu bani. O astfel de tranzacţie, în valoare de 540.000 de lei plus TVA, a fost către societatea Clamari Trading Impex. Creditarea firmei de către Dorin Cocoş apare în declaraţia de avere a Elenei Udrea din anul 2009.

O altă tranzacţie care nu apare în actele oficiale a fost creditarea de către Dorin Cocoş a societăţii Eurohotels Internaţional Company, în anul 2010. Banii, spun procurorii anti-corupţie, ar fi ajuns în conturile societăţii, dar nu ar fi fost trecuţi în declaraţia de avere a Elenei Udrea, aşa cum ar cere legea.

Anchetatorii spun că declaraţiile de avere ale deputatului şi actul de partaj făcut cu Dorin Cocoş la divorţ demonstrează că Elena Udrea era, de fapt, adevăratul destinatar al banilor primiţi de soţ din încheierea contractului care priveşte licenţele Microsoft.

Atât investiţia făcută într-o societate care îi aparţinea exclusiv lui Dorin Cocoş, cât şi datoria de 500.000 de euro către Dinu Pescariu sunt asumate în actul de partaj de către ambii soţi.

După divorţul de Dorin Cocoş, Elena Udrea a rămas, prin partaj, cu majoritatea bunurilor. Procurorii afirmă că acest fapt ar fi o dovadă în plus a faptului că fostul ministru ar fi fost beneficiarul mitei de la Claudiu Florică.

În 2012, Elena Udrea trecea în declaraţia de avere 7 terenuri, 4 case şi apartamente, un Fiat şi un Mercedes. Alături de soţul său avea în conturi 511.000 de euro şi 1,4 milioane de lei. La divorţ, din cele 7 terenuri comune, Elena Udrea primeşte cinci în proprietate exclusivă, după cum apare în declaraţia sa de avere din anul următor.

Un alt teren îl împarte cu Dorin Cocoş. Din cel de al şaptelea, deputatul capătă un sfert. Primeşte toate bijuteriile familiei şi cele două maşini. Din cele cinci locuinţe, Elenei Udrea îi rămân în proprietate exclusivă două case şi un apartament, plus un sfert dintr-un imobil de 635 de metri pătraţi. Tot la ea rămân şi banii din conturi. Mai mult, primeşte, spun anchetatorii, încă două milioane de euro, care reprezintă o diferenţă de bani pentru bunurile rămase la Dorin Cocoş.

Tagged , , , , , , , , ,