Tag Archives: avertizari harta

Google Maps introduce avertizări de calamităţi naturale

disastermaphero

Google anunţă că va aduce câteva noi funcţii aplicației Maps din iOS, Android și web. Acestea vor semnala producerea calamitaţilor naturale şi modul în care circulaţia va fi perturbată. Noile actualizări de tip SOS ale Google Maps vor avea în vedere trei tipuri de calamităţi: furtuni puternice (uragane), cutremure și inundații.

În cazul furtunilor puternice (uraganelor), Google Maps va prezenta o imagine grafică, de prognoză, asemănătoare celor pe care le vedem frecvent în rubricile meteo ale televiziunilor, însoţită de informaţii privind traiectoria posibilă, dată și ora aproximativă când ar urma să se producă.

După un cutremur, Google Maps va arăta hartă acestuia cu precizarea epicentrului și a magnitudinii. Cu ajutorul culorilor va fi evidenţiată intensitatea cu care cutremurul a fost resimţit în zonele înconjurătoare.

Google Maps va afișa şi previziuni privind inundațiile, unde urmează să se producă şi care va fi severitatea acestora.

Alături de atenţionările privind aceste calamităţi naturale, utilizatorii vor primi informaţii despre rutele alternative pentru ocolirea zonelor afectate.

Noile funcţii vor fi lansate în următoarele săptămâni, pentru utilizatorii Android, iOS, desktop și web, deocamdată în India, urmând ca, ulterior, să fie extinse la nivel global.

Tagged , ,