Tag Archives: beyond media srl

Teapa Romano Germana in publicitatea online

Sursa: Supervizor.ro

BEYOND MEDIA SRL Bucureşti (CUI 14273418) a fost o agenţie de publicitate orientată în special pe mediul online şi care s-a remarcat prin faptul că nu îşi achita obligaţiile financiareconform contractelor încheiate (deşi acestea aveau termene de plată şi de peste 100 de zile).

Printre clienţii pentru care a comandat spaţii publicitare ŞI NU LE-A MAI PLĂTIT se numără“Vodafone”, HP, sau “Ymens”, demn de menţionat fiind faptul că această agenţie a lucrat în cârdăşie cu o alta, AD.EVOLUTION SRL (CUI 18896532), astfel încât să poată “prinde” clienţi concurenţi (de exemplu: BEYOND MEDIA achiziţiona spaţii publicitare pentru VODAFONE, iar AD.EVOLUTION pentru ORANGE). AD.EVOLUTION SRL, agenţie controlată de Val(eriu) VOICU, este în faliment.

În decembrie 2011, RINGIER MAGAZINES SRL (fosta SC EDIPRESSE A.S. SRL) a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei BEYMOND MEDIA SRL, invocând o creanţă certă, lichidă si exigibilă în valoare de 273.668,73 lei. După aproape doi ani de amânări, Tribunalul Bucureşti decide deschiderea procedurii de insolvenţă la data de 18.10.2013 (Dosar 77823/3/2011), în acest interval fiind depuse cereri similare şi de către alţi creditori.

De atunci şi până în prezent, administratorul judiciar ACTIV LICHIDATOR IPURL a reuşit doar să întocmească tabelul definitiv al creanţelor, în condiţiile în care a existat o singură contestaţie. Despre raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei,nici vorbă. Mai mult, pe 8 mai 2014, administratorul judiciar a publicat în BPI convocarea adunării creditorilor. Până în prezent nu a mai comunicat dacă s-a ţinut acea adunare, ce s-a decis etc. Asta în condiţiile în care, în sentinţa de deschidere a insolvenţei, se spune că ACTIV LICHIDATOR IPURL a făcut dovada “calităţii sale de practician în reorganizare şi asigurării profesionale, beneficiind de un suport logistic şi organizatoric avansat, de experienţă în domeniul insolvenţei ce-i permite îndeplinirea atribuţiilor stabilite în lege”.

Din tabelul creditorilor observăm că statul a fost ţepuit cu “numai” 4,88 miliarde lei vechi, diferenţa până la 2,65 milioane lei fiind reprezentată de “sponsorizări” venite, în special, de la grupuri de presă sau agenţii media.

BEYOND MEDIA SRL este deţinută de Marius Dorin GHEONEA (90,2%) şi Mihnea George Radu MOCANU (9,8%), dar un aspect care ar trebui să fie şi în atenţia administratorului judiciar (desigur, dacă urmăreşte interesele creditorilor, nu ale ţeparilor) este structura asociaţilor ŞI ADMINISTRATORILOR din 2010-2012, perioadă în care au fost aplicate mai mulţe ţepe partenerilor de afaceri.

Pe 31 martie 2010, se înregistrează o cesiune de părţi sociale şi o majorare de capital social care duc la următoarea structură a asociaţilor:

  • BALLROOM INTERNATIONAL GmbH (Germania) – 51%
  • GHEONEA Marius Dorin – 39,20%
  • MOCANU Mihnea George Radu – 9,80%.

Tot atunci a fost numit şi un Consiliu de Administraţie, format din 3 membri: GHEONEA Marius Dorin plus cetăţenii germani SIGL ALEXANDER KARL MARIO şi BERGNER OLAF FRIEDRICH, ambii reprezentând noul asociat majoritar. Se observă foarte clar că, la acel moment, controlul asupra firmei a fost preluat de partea germană.

Pe 18 octombrie 2012, nemţii “spală putina”: SIGL şi BERGER demisionează, iar BALLROOM INTERNATIONAL GmbH cesionează părţile sociale către Marius Dorin GHEONEA.

Chiar dacă unii susţin că, de fapt, nemţii au fost animaţi de bune intenţii şi doar GHEONEA a fost autorul ţepelor, administratorul judiciar şi judecătorul sindic ar trebui să ţină cont de următoarele aspecte:

cererea de deschidere a insolvenţei formulată de RINGIER MAGAZINES SRL a fost depusăîn timpul mandatului german

în 2012, cereri similare au depus COMPUTER GAMES ONLINE SRL şi MEDIACENTRIX SRL, ceea ce denotă că încălcările de contracte s-au înregistrat tot în mandatul german

– în 2010-2012, BEYOND MEDIA SRL a înregistrat obligaţii restante la bugetele de stat, inclusiv stopaj la sursă, acestea nemaifiind achitate ulterior decât în mică parte.

Dacă mai luăm în calcul şi faptul că şmecheria cu investitorul german s-a înregistrat şi la AD.EVOLUTION SRL, cu menţiunea că de aici s-au retras ceva mai târziu, putem ajunge la concluzia că nu ar strica o analiză a administrării germane şi o atragere a răspunderii, dacă e cazul.

BEYOND MEDIA SRL Bucureşti – tabel definitiv al creanţelor

Tagged , , , , , , , , ,