Tag Archives: cosr

De ce nu aș vota pentru Gabriela Szabo

Sursa: Sfin.ro

În primul rând pentru că, la fel ca majoritatea marilor sportivi, Gabi nu a vrut să între în sport de jos. A vrut mereu ,,de sus,,. În al doilea rând pentru că a pierdut toate ,,cursele,, începute ,,de sus,, de după retragerea din activitatea sportivă: președinția FRA și postul de deputat în fața unui liberal de 27 de ani. În al treilea, dar nu în ultimul rând, pentru că partidul din care face parte, dar și televiziunile vor să o propulseze la șefia COSR.

Trebuie să mărturisesc că am fost o persoană care a crezut în Gabriela Szabo în două rânduri. Prima dată la alegerile pentru șefia Federației Române de Atletism, unde a candidat împotriva lui Ion Sandu. A doua oară când a fost numită Ministru al Tineretului și Sportului.

De sus, nu de jos

Am crezut, naiv fiind, că un mare campion, și Gabi face parte din galeria monștrilor sacri ai sportului românesc, poate schimba mentalitatea dâmbovițeană. Că poate aduce ceva din aerul rarefiat și cam străin nouă al victoriei. Că știe cum se obțin succesele și ce trebuie făcut pentru ca ele să vină. Norocul se provoacă, nu se așteaptă (așteptare a fost frica de a semna documente pe vremea când era ministru sau frica de a conduce pentru a nu fi acuzată de trafic de influență – toată lumea știe că juridicul și economicul făceau legea în MTS în Guvernarea Szabo)!

Petre Țuțea spunea: ,,Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!,,. De ce am trecut de la ,,stânga,,, pro Gabi Szabo, la ,,dreapta,, adică împotriva lui Gabi Szabo? În primul rând pentru că am realizat, că marii campioni acceptă greu că trebuie să învețe pentru a face ceva pentru sport. Că tot ei vor să înceapă direct de ,,sus,,, uitând că în sport legea umilinței te învață foarte multe. Eșecul ne învață umilința, ne arată care ne sunt limitele, dar ne ajută să înțelegem că nu putem deveni peste noapte înțelepți. Gabi a luat-o de sus. A vrut să fie președintele FR Atletism. Nu a reușit. A uitat de acest post în momentul în care i s-a ivit ocazia de a conduce atletismul dintr-o nouă postură, ministru al Tineretului și Sportului. Numită, nu aleasă! Tot de sus. Acum vrea să fie președintele COSR.

Noi le știm pe toate, nu trebuie să învățăm

Și Hagi a vrut prima oară tot ,,de sus,,. A vrut direct antrenorul echipei naționale. Și a eșuat! A luat-o apoi de jos, din Divizia B, cu copii, și a avut succes. Din păcate, în general foștii mari sportivi cred că le știu pe toate. Fără să învețe. De ce? Pentru că ei cred că le știu pe toate. ,,Doar am fost mare campion,,. Uneori acesta este argumentul suprem în discuții contradictorii și am auzit-o de multe ori pe Gabi, ca ministru, spunând că știe tot despre sport. Despre lupte, judo, sporturi de echipă pe care nu le-a practicat! Toate erau judecate prin prisma atletismului. Și atunci când le știi pe toate, nu mai poți învăța nimic! Îmi amintesc că un celebru ziarist, David Randall, spunea în cartea Ziaristul Universal că a învățat în primii 30 de ani ai carierei 80% din ce este jurnalismul și că până la moarte va continua să acumuleze cunoștințe despre presă. Tipul ăsta chiar vrea să învețe! Tot de sus a luat Gabi și politica. Adică nu de la umilul statut de membru, ci direct de la candidat la Camera Deputaților. Și a învins-o un tânăr liberal de 27 de ani. Acum vrea tot de ,,sus,, să fie șeful COSR. Un nou eșec ar fi dramatic! Poate că i-ar face un bine și at ajuta-o să înțeleagă că întâi trebuie să fii soldat, apoi caporal, un pic locotenent și mai apoi general. La ,,excepțional,, nu se făceau cadre decât înainte de 1989.

Nu îmi place când partidul dictează

Am deschis deunăzi televizorul și am privit o știre. La Primăria București au fost premiate handbalistele de la CSM, scrimerele care au obținut aurul la Rio și echipa de volei tot de la CSM București. Și brusc reporterul televiziunii a spus că la eveniment a participat și Gabi Szabo. În calutate de ce? Logic de PSD-istă, primăria București fiind condusă de Gabi Firea, soția lui Iulian Pandele care a pus-o pe Szabo pe liste la Ilfov. Partidul e în toate! Recunosc că acestă știre a fost cea care m-a determinat să scriu articolul! Campanie electorală mascată! Apoi mă sună un prieten și îmi spune că președinții de federații au fost ,,rugați,, prin intermediari, să voteze cum dorește viitorul partid de guvernământ. Dau o căutare pe google și văd multe ,,susțineri,, pentru Gabi – emisiuni TV cu duiumul – și atacuri la adresa celor care îl susțin pe contracandidatul lui Szabo! Presa scrisă e în general cea care ,,nu e membră de partid,,. De asta m-am hotărât să scriu. Dacă Gabi demonstrează că merită, dacă ea demonstrează că după doi ani de ministrul TS a făcut ceva concret pentru sport – continui să cred că tot Bănicioiu care nu a fost un mare sportiv dar a lăsat ceva notabil pentru sport, orele de sport în școală, a fost cel mai bun din ultimii trei miniștri deși CV-ul lui nu intră pe câteva pagini de ziar cum e cazul celor care l-au urmat – dacă ea demonstrează că vrea să învețe, atunci ea poate fi votată! Dacă vrea să fie șef nu pentru ea, ci pentru ceilalți! Albert Einstein spunea ,,Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate,,. Până atunci, eu cred că va mai trece ceva timp! Și mai cred că și în 2009 și în 2014, doi oameni au avut toate televiziunile pro, dar oamenii au votat contra! Adevărul chiar și când e luat la bătaie, are puterea să se ridice.

Tagged , , , , , ,

Doroftei pe culmile incompetentei

Dupa ce a cerut COSR desfiintarea Centrului Olimpic de la Braila mintind ca sunt nereguli financiare – petitia oamenilor din box reusind sa determine COSR sa nu desfiinteze centrul – presedintele FRB continua sa se razbune pe antrenorii din Braila care l-au contestat si i-au cerut demisa, razbunandu-se acum pe sportivi. Doroftei a refuzat ieri sa semneze contractele sportivilor braileni Ghionea si Visan pentru APB. Antrenorul George Pertea anunta ca daca nici azi nu sunt contractele semnate – azi fiind ultima zi pentru semnarea lor – sportivii de la Braila vor boxa cu banderole albe pe maini la finala CN seniori de la Targu Mures.

Luni seara, pe toate forumurile boxului de pe Facebook, antrenorul brailean Gigi Moise a descris incredibilul si inacceptabilul caz al presedintelui FRB, Leonard Doroftei:

“Presedintele Doroftei continuă să se răzbune pe sportivii Brăilei pentru că ne-am opus lui!!! Nu a vrut să semneze contractele trimise de AIBA pentru ca Ghionea si Visan să boxeze in APB!!! Azi e ziua lui Visan!!! Frumos cadou.

După multa zbatere si asteptări, dorințe si sacrificii, am primit in fine o invitație din partea AIBA ca sportivii nostri să boxeze in China si Rusia. In China unde a fost invitat Dragos Ghionea va avea loc finala APB la categoria 49 de kg, iar in Rusia unde a fost invitat Marian Vișan finala APB la categoria 52 de kg. Sportivii nostri au sansa de a boxa in aceste gale, de a iesi in lume si de a dovedi că si alți boxeri romani pot merge pe drumul deschis de catre Mihai si Bogdan.

AIBA s-a ocupat de tot ce înseamnă organizare. Bilete de avion, vize, masă, cazare pe toată durata evenimentului. A trimis in acest sens contractele celor doi sportivi la FRB.

Aici însă stupoare, d-nul presedinte nu vrea să semneze aceste contracte pentru că sunt in limba engleză si a cerut un traducător autorizat. In alte condiții nu a fost nevoie de asa ceva. Lăsând la o parte faptul că FRB nu s-a implicat cu nimic in pregatirea acestor sportivi consideram ca este o mare nedreptate ce li se face acestor sportivi. Doar pentru că sunt de la Brăila? Si doar pentru simplul motiv că noi avem alte păreri decat presedintele federatiei?
Nu credem că sunt suficiente motive pentru a se răzbuna pe acesti copii. Asa intelege conducerea federatiei să promoveze sportivii ?

FRB se plânge de lipsa banilor. Conform contractelor celor doi sportivi FRB ar fi castigat un procent de 30 la sută din valoarea acestora. Asta cu o simplă semnătura. Dacă d-nul presedinte nu intelege încă o dată ce implică functia dumnealui atunci ne chinuim degeaba. Dacă atunci cand gândesti altfel esti taxat in acest mod ce se mai poate spune ? Cum să mai motivam noi acesti copii ? Ce primesc ei in schimbul muncii si traspiratiei lor?

Nu poate persista acest mod de gândire, nu poți sta mereu la pândă vanand eventuale greseli. Când ai inima haină si te razbuni pe unii care nu au nici un mijloc de apărare atunci esti departe de adevarata semnificatie a cuvantului “OM”.

Azi e ziua de nastere a lui Visan! Frumos cadou i-ai facut Leonard Doroftei!“.

Reactiile lumii boxului pe Facebook
Ovidiu Bobirnat – fost boxer, medaliat la CE si CM
Citesc si nu-mi vine să cred ce se poate întâmpla în FRB. Pãcat că se pune ambiția si orgoliul înaintea acestor sanse de a avea sportivi în APB. Chiar nu mai existã bun simț???
Marian Ovidiu Mărgescu – fost boxer stabilit in Anglia
The president is officially out of his minds !
Iulian Botez – arbitru de box, patron sala de box Iasi
Fara cuvinte…
Dorine stii ce inseamna pumni si stii ce inseamna transpiratie,slabire, sacrificiul boxerului. Nu e omeneste in primul rand sa pedepsesti si sa lovesti in copiii boxului romanesc in fata carora emblema esti chiar tu !!!
 Romania – de aia se lasa saracii copii de box cu tot cu talent si ajung sa urasca sportul asta pe care il practica cu placere si dedicatie zambind la sacrificiile pe care trebuie sa le faci ca boxier in Romania- mare pacat ca ii impiedica exact oameni care au trecut prin acelasi chin la randul lor dar acum se pare ca au uitat. Mare pacat!!! LASATI COPII SA BOXEZE !
Marian Box Nu imi vine sa cred asa ceva. Cum sa te razbuni pe sportivi si cum sa nu le dai o sansa pentru ani petrecuti in sala si tonele de transpiratie domnilor antrenori si conducatori de cluburi. Asta ati votat la adunarea generala ? redresarea boxului spre cimitir ? UN ANTRENOR ESTE ,PARINTE,MENTOR, EDUCATOR……DACA NICI CIND CINEVA LE FACE RAU COPIIILOR VOSTRI NU VORBITI ATUNCI CHIAR SE INTIMPLA UN LUCRU BUN, DISPARITIA ACESTUI SPORT
Bahor Gina Ce rusine! No coment. ..
Mihaita Stelian Neculae Rusine Doroftei,nu esti pregatit pentru o functie asa de mare,pacat, mare pacat.
Caraman Tudor Ati uitat cum il balacarea pe Bute ? Ati uitat cat venin scotea din el ? …cand a vazut ca n-are incotro,a inceput sa-l pupe…in dos,ofcourse ! Asa ca,eu zic ca va semna. Dar poate vrea ceva plecaciuni,osanale ,sarmale…si-un plic…
Vera Cazacu …..sa tai drepturile si meritul unor copii, sa spulberi toata munca lor la o pocnitura de degete si sa calci in picioare Respectul acestor sportivi ce l-au daruit chiar si pt doroftei ,numai o minte bolnava poate recurge la astfel de ,,actiuni,, sau un om ce s-a VANDUT !!! Ar pune in aceasta balanta si destinul celor dragi lui ?
Tagged , , , , , , , , ,