Tag Archives: cuba

Cuba, o Romanie a anilor 90

Sursa: Sfin.ro

Havana veche e o zonă plină de clădiri vechi, coloniale, de 2-5 etaje, lipite una de alta, despărțite de străduțe înguste și din când în când de câte un bulevard larg.

E visul lui Nicuşor Dan: jumătate dintre clădiri sunt abandonate, cele mai multe în stare de degradare, mirosind puternic a gunoi și igrasie, și nu există clădiri noi moderne ori case renovate în stil futurist.

Dintre cele locuite, tot cam jumătate sunt neîngrijite, (am văzut o femeie măturând tencuială în fața casei), cu modificări și adăugiri artizanale, iar pe cele mai multe se vede efectul ploilor abundente și a umezelii din aer.

Multe dintre clădirile locuite poartă o siglă care certifică licența de operare în regim de casă particulară, adică gazdă și pensiune, un lucru bun pe care l-am întâlnit și în alte două orașe.

Din loc în loc găsești câte o gheretă de 3mp unde se vând sandvișuri cu șuncă presată și brânză topită, apă, sucuri și bere. De regulă nu au nici o siglă, doar o listă de prețuri în geam, care se astupă cu obloanele când închid.

De fapt, geam e mult spus. Fereastră e mai corect, pentru că cele mai multe clădiri nu au geamuri, doar gratii și/sau obloane. Căldura și umezeala îi fac pe oameni să țină mai tot timpul ușile și obloanele larg deschise și să stea mult în fața casei, ceea ce dă o atmosferă plăcută de familiaritate și siguranță. Vecinii umblă liber între casele lor, intră și ies pe toate ușile ori stau împreună pe o treaptă ori bordură și pălăvrăgesc ori se uită la televizorul dat la maxim în holul casei.

O bună parte dintre clădiri nu e racordată la sistemul de distribuție a apei potabile, așa că primesc zilnic apă din cisterne și o cară pe scări cu gălețile pentru a o turna în niște bidoane mari și albastre de pe acoperiș. Toate acoperișurile sunt dotate cu astfel de rezervoare, pentru că și cei conectați la rețea își fac rezerve de apă.

Cuba 2

În afara acestor clădiri de locuințe mai găsim vile coloniale transformate în restaurante, hoteluri istorice, alimentare cu galantare pustii dar rafturi ticsite cu rom, standuri cu înghețată ori sucuri de fructe și nelipsitele chioșcuri cu suveniruri.

Străduțele sunt toate prevăzute cu rigole pe ambele părți, în care mai tot timpul băltește un pic de apă amestecată cu resturi de alimente, gunoaie și moloz de la ruine. Toate astea duc la un mix de mirosuri de mucegai, gunoaie, apă stătută, ulei încins din bucătării, fum de trabuc și gaze de eșapament.

Sunt pline de la 7 dimineață la 2 noaptea cu bicitaxi, carturi cu legume și fructe ori pâine și biscuiți tari ca piatra, taxiuri, cisterne, vânzători de te miri ce, combinatori, agățători pentru restaurante ori plimbări cu decapotabila și turiști. Mai toate sunt brăzdate de șanțuri și gropi, ceea ce îngreunează traficul și face dificilă viața proprietarilor de bicitaxi.

Bulevardele sunt mai largi, au câte 3 benzi pe sens, arhisuficient pentru autocare, taxiuri, bicitaxi și şarete cu cai. Spre deosebire de străduțe, sunt mai curate și mai ingrijite, asfaltul e mai întreg, dar mirosul se schimbă într-un nor de praf și gaze de eșapament, ocazional condimentat de izul provenit de la cai.

Orașul e plin de viață, de vânzoleală, de oameni care vând ori prestează ceva sau sigur au un văr ori un vecin care face asta și de turiști cu gura căscată.

Fun fact: Toată lumea, dar TOATĂ lumea are câte un Patrocle de juma de metru plus un papagal, canar ori altceva. Nu am auzit nici un lătrat de câine, sunt pur și simplu bibelouri, iar pisicile străzii sunt cele mai costelive pe care le-am văzut vreodată.

Cuba

***

Cubanezii trăiesc cu, pentru și prin muzică și dans.

La 7 dimineață deja mișună bicitaxiurile pe străzi, mai toate fiind dotate cu o baterie de mașină și 2 boxe sub scaune. De regulă zbârnâie reggaeton, dar le plac mult pop-ul, rap-ul și R&B-ul modern și mare mi-a fost mirarea să aud “Ich Will” de la unul dintre ei.

La fel și taxiurile, au casetofoanele pregătite pentru orice gust, iar când circulă fără clienți dau cu bassul și toba mare de sar oglinzile.

Fiecare terasă mai spălată are o mică trupă care face show live și ocazional câte un cuplu de dansatori care după ce își face numărul merge printre mese și scoate clienții la dans: salsa, bachata, cha cha, etc. Nu mai zic de hoteluri, unde în fiecare seară se țin spectacole de dans, concerte ori show-uri de iluzionism.

Cei mai mulți căntăreți și dansatori fac asta cu o plăcere și o pasiune vizibile pe chipurile lor, pe care le transmit și spectatorilor, care de cele mai multe ori se lasă atrași pe ringul de dans și se pun în mișcare cu stângăcie.

La hotelul la care am stat în Varadero aveau o trupă de 4 băieți și 4 fete care dansau de rupeau, într-o recuzită jalnică. Ciorapii fetelor erau mai mult petice și ață decât dantelă, pantofii erau scofâlciți, iar ei se schimbau în toaleta localului, grăbiți și emoționați pentru că venea numărul următor. Dansau cu suflet, cu pasiune, cu gura până la urechi.

În fiecare oraș se găsește cel puțin o “Casa de la Musica”, local ori spațiu public unde se cântă și se dansează. Vin artiști locali pe scenă, iar spectatorii se adună pe marginea piațetei, pe borduri ori la terasele dimprejur și ascultă sau ies la dans. Printre spectatori se numără mereu și localnici, ei fiind și cei mai curajoși și talentați dintre dansatori.

În Havana se țin în fiecare seară 1-2 spectacole ale Buena Vista Social Club, la care sunt afiliați zeci de artiști, care cântă în diferite localuri. Sunt ca o mare familie, se cunosc toți între ei și fac un show de zile mari. La cel la care am fost noi a venit și o solistă de 80 de ani, îmbrăcată sclipitor și cu mărgele roșii la gât. Abia mergea, dar zbiera la microfon mai ceva ca Fidel în zilele lui tumultuoase.

***

Che Guevara domină autoritar domeniul suvenirurilor, de la tricouri și magneți la tablouri și berete verzi cu steluță roșie. Picturile cu Fidel sunt și ele des întâlnite, dar propaganda oficială e aproape inexistentă în Havana. Magazinele pentru turiști fac toată treaba gratis.

Pe autostradă (remarcabil de bine întreținută, în condițiile în care nu umblă camioane de mare tonaj iar traficul auto e lejer) și șosele se găsesc din loc în loc panouri cu mesaje înălțătoare, menite să crească mândria și mânia proletară.

Am observat că sunt mai rare în apropierea orașelor și mai dese în zonele rurale. Probabil trebuie să îi țină motivați pe țăranii care merg la câmp câte 40 într-o remorcă de camion preistoric, în timp ce 20 de români trec pe lângă ei într-un autocar cu aer condiționat.

Cu toate astea, afișele nu par a fi întreținute prea bine, multe sunt îngălbenite de vreme ori șterse de ploi și dau impresia că nici măcar cei responsabili nu mai cred de mult în mesaj ori eficiența lui. Asta sau n-au bani de vopsea.

Citate de pe panouri:

– Nimic nu poate opri cursul istoriei. (Dar o poate încremeni timp de 60 de ani).

– Principiile nu se negociază – Fidel (Treningul Adidas inclus).

– Studenții sunt prima linie în lupta pentru libertate.

– Poporul și Revoluția.

– Doar socialismul face posibil imposibilul + foto Chavez.

– Socialismo: prospero y sustenable. (Sărăcia e cel mai sustenabil sistem).

Am făcut și o constatare: Dictator grandoman e pleonasm

***

Economia Cubei este una încă puternic centralizată și dirijistă, deși în ultimii ani a cunoscut o oarecare deschidere și liberalizare.

Toate industriile majore sunt deținute de stat sau operate cu licență de la stat. Există 201 domenii în care cetățenii cubanezi se pot ocupa pe cont propriu, cel puțin o jumătate de milion de oameni fiind azi proprietari de butic cu băuturi și sandvișuri, terasă ori restaurant, pensiune bed&breakfast, șoferi de taxi (de multe ori închiriing mașina de la stat), vânzători ambulanți, ghizi, etc. Sunt speranțe că numărul categoriilor va crește.

Un ghid pe care l-am cunoscut în Havana ne spunea că sunt azi mai mulți turiști decât oricând. Iar pensiunile apar peste noapte, peste tot se lucrează la renovarea sau extinderea caselor particulare (pensiuni).

Este interzisă deținerea de ambarcațiuni, cu excepția câtorva pescari cu licență, cărora le e interzis să ia pe barcă turiști ori cetățeni cubanezi. Ăsta e motivul pentru care oceanul e imaculat, nu există nici o pată albă cât vezi cu ochii (foto la comment).

Sistemul monetar e all fucked up. Există moneda locală, peso cubanez sau CUP, în care sunt plătiți mai toți angajații, în special cei de la stat. Din 1993 până prin 2004 a fost legală deținerea și utilizarea de USD, apoi a fost introdus peso convertible, sau CUC, a cărui valoare e legată de cea a dolarului. Turiștii schimbă valuta lor în CUC și îl folosesc pe acesta, uneori primind restul în CUP. Makes sense, right?

Sistemul bancar este astăzi mai mic decât era în 1959.

Fun fact: Cuba primește cam 100.000 de barili de petrol pe zi de la Venezuela, pe care îi plătește în principal cu servicii ale angajaților companiilor de stat cubaneze.

Alimentara in Cuba

Alimentara in Cuba

***

Când mergi pe șosea ori autostradă te surprinde numărul mic de mașini și camioane și mai ales vechimea lor. Majoritatea sunt din anii ’50-’60, iar tractoarele pe care le vezi ocazional pe câmp la fel.

De fapt, camioanele sunt destul de rare, iar utilitarele de marfă sunt aproape inexistente, inclusiv în orașe.

Relieful e foarte fragmentat, spectaculos pentru turiști, însă nepotrivit pentru agricultură. Solul are mai peste tot culoarea și textura de cărămidă pisată: e roșu și grunjos, motiv pentru care livezile de banane, mango ori citrice sunt cele mai vizibile.

Producțiile de trestie de zahăr și tutun sunt, practic, vedetele Cubei, furnizând cele mai de succes produse de export: romul și havanele.

Cu toate acestea, producția de zahăr a scăzut masiv după căderea URSS, unul dintre principalii clienți. Agricultura reprezintă sub 5% din PIB, dar ocupă 10% din forța de muncă. Utilajele și echipamentele vechi, lipsa semințelor de hibrizi avansați și a fertilizatorilor și pesticidelor moderne își spun cuvântul.

O mare parte din alimente este importată, inclusiv cantități mari de orez, produs de bază al bucătăriei cubaneze. Doar cu cartofii se pare că sunt probleme, din moment ce nu se găsesc în afara “sezonului”.

Vitele de pe câmp sunt puține și sfrijite de le numeri coastele. Mi-au trebuit 9 zile ca să descopăr lapte lichid la magazin, dar am văzut saci de 25kg de lapte praf din Mexic.

Există o singură marcă de apă îmbuteliată, aceeași fabrică producând și un suc de portocale, unul de lămâie și unul tip Cola. Există două mărci de bere, Cristal (bere blondă) și Bucanero (bere arămie și brună, stron). Cristal se găsește peste tot și are drept slogan “berea preferată a cubanezilor” ?

Salariul mediu este estimat la aproximativ 30$ pe lună în Havana, dar nu cred că depășește 15-20$ în zonele rurale.

Concluzii

Cuba seamănă întrucâtva cu România la începutul anilor ’90. Începe să miroasă a libertate și a prosperitate, iar cei care se află în prima linie sunt cei care au contact cu turiștii.

E drept, Cuba nu are mamuții industriali pe care îi avea România, dar poate că ăsta nu e un lucru rău. În cazul în care va alege calea deschiderii, “tranziția” nu va fi îngreunată de sifonări cu ajutoare de stat, privatizări către afaceriști de carton și mitinguri cu “nu ne vindem țara”.

75% din PIB e generat de servicii, iar sumele cresc de la an la an. Hoteluri, pensiuni și restaurante se construiesc și renovează în ritm alert. Turiștii nu aduc doar bani, ci, aș zice eu, mai important, aduc informații și mentalități din țări mult mai prospere. Astea sunt esențiale pentru o țară în care televiziunea și internetul sunt cenzurate.

Accesul la internet trebuie să devină mult mai ieftin și mai liber, deși ăsta e un proces pe care Partidul Comunist din Cuba cred că vrea să îl amâne cât mai mult.

La fel, deschiderea granițelor pentru proprii cetățeni e foarte importantă, cu tot riscul unui exod pe termen scurt și mediu. Cubanezii care ar pleca (și mulți ar pleca a doua zi, cu pluta din nuci de cocos dacă trebuie) ar trimite bani acasă și idei de business. Spre deosebire de România, Cuba e la doar 350km de o țară foarte prosperă, cu care ar putea lega imediat relații comerciale și financiare solide.

Deschiderea granițelor pentru importuri de mașini și echipamente ar trebui să fie prioritate 0. Capitalul tehnic e atât de vechi și uzat moral, încât centrele de reciclare de fer vechi ar avea de lucru ani întregi, iar nevoia de investiții e imensă.

Trendul pare să fie deja definit, apar tot mai multe întreprinderi individuale (cuentapropismos), iar presiunea se pune către creșterea numărului lor și a domeniilor în care pot opera. Mai e nevoie de dezvoltarea sistemului financiar și, oricât de SF ar suna, de o bursă de valori la Havana.

Ar mai fi mica problemă a sistemului monetar, cu 2 monezi proprii și convertibilitatea redusă a valutei. Moneda localnicilor trebuie să dispară, iar schimbul și deținerea de valută să fie libere. Aici văd unul dintre cele mai mari riscuri, la tentația statului de a se finanța prin inflație, ceea ce ar îngreuna masiv calculul antreprenorilor.

Direcția asta nu e suficient de sigură, Cuba a mai cunoscut câteva perioade de oarecare liberalizare, urmate de inversarea curentului și recuperarea rolului statului, dar nici una de așa o anvergură. Mă tem că o întoarcere la un regim mai comunist de atât ar însemna uz de forță, naționalizări și un bilet doar dus spre Venezuela.

Cel mai bun lucru pe care îl poate face acum cineva e să viziteze Cuba. Să se bucure de ea așa cum e acum, să cheltuie bani, să povestească despre cum e în restul lumii, să poarte discuții subversive cu un solist de la Buena Vista Social Club și să încurajeze inițiativa privată și deschiderea țării.

Cuba ar putea deveni în scurt timp destinația de concediu preferată și un centru logistic important pentru America de N și nu numai.

Trăiască Rom + Cola!

Tagged , , , , ,

Patriotism economico financiar in Europa

Sursa: Hotnews.ro

In umbra crizei grecesti, care tine economistii si investitorii cu sufletul la gura, marile tari emergente se confrunta cu o vara dificila, intre prabusirea burselor chinezesti si criza din Brazilia, scrie AFP.

Puternica federatie a industriei germane (BDI) a recunoscut, intr-un comunicat legat de evolutiile din China, ca “societatile germane sunt pregatite pentru o incetinire a cresterii chinezesti, dar au fost surprinse de evolutiile extreme de pe pietele bursiere”.
Bursele din China au intrat in degringolada de la jumatatea lui iunie (-30% in trei saptamani), suferind o corectie foarte puternica dupa cresteri spectaculoase si lovind dur micii jucatori, care constituie majoritatea zdrobitoare a investitorilor, pe fondul incetinirii generale a economiei Chinei.
Marti, a fost randul Braziliei sa devina tinta agentiei Standard and Poor’s, care a apreciat ca datoria tarii se apropie din ce in ce mai mult de categoria “speculativa”.
Atacuri asupra monedelor nationale
Pe pietele valutare, ‘dizgratia’ economiilor emergente este generalizata: monedele Braziliei, Mexicului, Africii de Sud, Columbiei si Turciei sunt atacate si evolueaza la minimele ultimilor ani.
Aceste caderi sunt legate in mare masura sa reducerea cotatiilor materiilor prime, fie ca e vorba de hidrocarburi sau metale, afectand puternic exporturile tarilor emergente.
Saptamana trecuta, doi giganti ai industriei mondiale a mineritului, Anglo American si Lonmin, au anuntat concedierea a circa 10.000 de oameni in urmatorii doi ani.
Iar numerosi economisti cred ca intrarea in joc a Cubei si Iranului va complica si mai mult situatia a numeroase tari.
Christopher Dembik, economist la Saxo Banque, arata ca majoritatea economiilor emergente “nu au facut reformele structurale necesare, nu si-au diversificat industriile si nu au creat o societate reala de consum” pentru a amortiza socurile externe.
Economistul vede in degradarea perspectivelor tarilor emergente un fenomen de fond care nu se explica doar asteptata majorare a dobanzilor in SUA, care va atrage investitorii spre dolar.
In conditiile in care tarile dezvoltate au beneficiat de lungi perioade de prosperitate pentru a-si consolida modelele economice, Dembik apreciaza ca va fi “strict imposibil” pentru acestea sa urmeze acelasi model din cauza “precipitarii ciclurilor economice”, tot mai scurte deoarece sunt tot mai legate de versatilitatea pietelor financiare.
El arata insa ca Beijingul este un “caz aparte” si se declara optimist pe termen mediu si lung pentru China.
Sefa FMI, Christine Lagarde, a apreciat miercuri ca economica Chinei este “rezistenta si suficient de puternica pentru a suporta acest gen de variatii importante pe piete”.
Contra-mondializarea
Pentru Patrick Artus, economist la Natixis, “incetinirea foarte importanta a cresterii potentiale a Chinei (de la 8% pe an in perioada 2000 – 2010, la 3% pe an in anii 2020) va avea efecte considerabile, reducand cresterea mondiala cu un punct pe an”.
Ludovic Subran, economist sef la asiguratorul Euler Hermes, subliniaza slabiciunea persistenta a comertului international si vede indiciile unei “contra-mondializari”, a aparitiei de “fortarete” in Statele Unite si in Europe, unde activitatea economica isi revine fara insa ca tarile emergente sa beneficieze de ea. “Consumatorii europeni si americani nu vor sa salveze lumea, patriotismul economic si financiar creste”, spune el.
Subran reaminteste de asemenea constituirea in tarile emergente a unor curente de opinie publica mai atente la inegalitati, mai retincente la exploatarea resurselor naturale, care cer socoteala pentru reformele puse in practica si care schimba datele pentru guverne si pentru investitori. Chiar si in China, avertizeaza el: “Nu poti importa capitaluri, sa ai cadre formate in afara, fara sa importi si un pic de democratie”.

 

Tagged , , , , , , , , , ,

Cu gura inchisa…

Sursa: Wall-Street

Meseria de jurnalist poate fi una dintre cele mai dificile, mai ales cand esti nevoit sa lucrezi in tarile in care dictatura face legea, asta mai ales din cauza restrictiilor impuse de catre autoritati in ceea ce priveste libertatea de exprimare. Ca jurnalist, in aceste 10 tari este aproape imposibil sa iti spui parerea.

Locul 10 – Cuba

Locul 10 - Cuba

In ciuda efoturilor si a imbunatatirii climatului social din ultimii ani, asa cum este cazul eliminarii vizelor pentru cei care isi doreau sa paraseasca tara, Cuba continua sa fie una dintre tarile cu cel mai restrictiv trai, mai ales in ceea ce priveste libertatea presei. Ziarele si televiziunile sunt controlate in totalitate de catre partidul comunist, care se afla la putere de mai bine de 50 de ani.

In ciuda faptului ca accesul la Internet s-a deschis timid, furnizorii de servicii sunt obligati sa blocheze continutul neadecvat. Jurnalistii sau bloggeri care lucreaza in industria online sunt obligati sa utilizeze site-uri in alte tari si trebuie sa mearga la ambasadele tarilor straine sau la hotel pentru a-si publica informatiile si a trece de filtrele de protectie impuse de regimul cubanez.

Blogurile care critica regimul comunist, dar si platformele online sunt inaccesibile publicului larg din Cuba, asta desi accesul utilizatorilor obisnuiti la Internet este un lux.

Exista si cazuri concrete de ziaristi care au fost trimisi la inchisoare pentru mai multe luni dupa ce acesta a fotogratiat un incident intre oameni si fortelele de ordine, in Havana. In plus, vizele pentru jurnalistii internationali se acorda in mod selectiv de catre oficiali.

Locul 9 – Myanmar

Locul 9 - Myanmar

Myanmar, stat situat in sud-estul Asiei, aplica una dintre cele mai stringente controale asupra mass-media. Legea presei din Myanmar elimina din start sticile care ar putea aduce prejudiciu religiei, ataca legile sau rani unitatea etnica din tara. Publicatiile trebuie sa fie inregistrate sub o anumita lege, iar daca sunt gasite ca afecteaza in vreun fel imaginea tarii sunt li se retrage licenta.

De exemplu, in Myanmar, cinci jurnalisti de la un saptamanal independent au fost trimisi la inchisoare pentru 10 ani de zile si la munca grea pentru dezvaluirea unor secrete militare care inludeau productia de arme chimice.

Locul 8 – China

Locul 8 - China

Pentru mai bine de un deceniu, China a fost in top 3 al tarilor care au incarcerat cei mai mult jurnalisti la nivel global, o distinctie care insa este greu de crezut ca se va schimba in viitorul apropiat.

Un document secret intrat in atentia presei la nivel global, si care dateaza din aprilie 2014, releva decizia guvernului chinez de a combate si elimina concetul “valorilor universale” si promovarea unui punct de vedere “occidental” al presei. Document 9, asa cum este cunoscut actul propus de guvenrul statului chinez, sustine in mod clar ca rolul institutiilor de presa din China este acela de a sustine politica partidului aflat la putere.

In ciuda faptului ca in China se afla cea mai mare populatie de pe glob, ceva mai putin de jumatate dintre acestia au acces la Internet, ceea ce reprezinta circa 650 de milioane de utilizatori, echivalentul a 22% din populatia totala a lumii conectata la Internet.

Exista de asemenea si restrictii in ceea ce priveste acordarea vizei intre SUA si China.

Locul 7 – Iran

Locul 7 - Iran

Guvernul iranian se foloseste de puterea pe care o detine pentru a inchide gura jurnalistilor care incalca restrictiile din statul asiatic. Iran a devenit in 2009 tara in care au fost incarcerati cei mai multi jurnalisti si se pozitioneaza in top in ultimii ani.

Autoritatile din Iran blocheaza accesul la Internet, ceea ce face ca acest regim sa fie unul dintre cele mai restrictive la nivel global. Statul iranian blocheaza milioane de site-uri, inclusiv site-uri de stiri sau retele de socializare. Autoritatile iraniene sunt suspectate ca utilizeaza tehnici extrem de avansate in asa fel incat sa blocheze in totalitate accesul la semnalul prin satelit.

Desi poarta aceasta povara a libertatii presei de ani de zile, sperantele Natiunilor Unite pentru un climat mai pozitiv in randul populatiei Iranului sunt ca si naruite, asta dupa ce actualul regim din tara asiatica impune un mod tot mai restrictiv al accesului la Internet.

Locul 6 – Vietnam

Locul 6 - Vietnam

Partidul Comunist din Vietnam nu permite niciunei publicatii sa functioneze in regim privat, toate mediile de informare din stat fiind controlate in totalitate de catre autoritati.

Articolul 1, capitolul 1 al legii canalelor de informare din Vietnam arata clar ca toate publicatiile care activeaza in Vietnam trebuie sa slujeasca drept “Vocea Partidului”.

Jurnalistii sau bloggerii independenti care publica informatii sensibile risca inchisoarea, Vietnamul fiind una dintre tarile cu cel mai mare numar de ziaristi incarcerati, numarul acestora ridicandu-se in prezent la 16.

Autoritatile din Vietnam blocheaza in dese randuri site-uri care aduc ofensa Guvernului, asa cum este si cazul blogului Danlambao, care acopera teme legate de politica, drepturile omului sau disputele cu China.

In septembrie 2013, o noua lege a fost promulgata si facereferire la platformele de social media, blocand si interzicand utilizatorilor sa publice orice materiale, dar mai ales articole ale presei internationale.

Locul 5 – Azerbaijan

Locul 5 - Azerbaijan

Principalele surse de informare in Azerbaijan sunt televiziunile, care sunt controlate si detinute de catre stat sau apropiati ai autoritatilor. Televiziunile internationale sunt blocat, iar publicatiile care critica regimul din aceasta tara au facut obiectul unor mari conflicte care au condus la un val de incarcerari.

Cel putin 10 jurnalisti si bloggeri, cat si un reporter premiat se afla in detentie in inchisorile azere. Mai multi jurnalisti au fugit din tara in anul 2014, iar cei care au ramas si aduc in continuare critici la adresa conducerii statului sunt hartuiti de catre autoritati.

Locul 4 – Ethiopia

Locul 4 - Ethiopia

In timp ce Ethiopia se pregateste pentru alegerile din luna mai a acestui an, autoritatile din statul african inca blocheaza sistematic presa independenta din tara, fie prin arest sau prin intimidare.

Presiunile facute de autoritatile din Ethiopia au facut ca numarul publicatiilor independente sa se reduca masiv, in prezent fiind doar o mana de ziare si site-uri informative la o populatie de aproximativ 90 de milioane de locuitori.

Un numar de 10 jurnalisti independenti bloggeri au fost incarcerat in cursul anului trecut. In Ethiopia nu exista televiziuni independente. Totodata statul controleaza industria telecomunicatiilor si are acces deplin la serviciile de Internet, blocand accesul la site-urile informative la nivel global.
In ciuda restrictiilor venite din partea autoritatilor, exista si jurnalisti internationali care lucreaza in Ehiopia, dar care scriu sub o atenta supraveghere. In ciuda faptului ca in trecut jurnalistii primeau acreditare, in prezent acestora le este tot mai greu sa o obtina.

Locul 3 – Arabia Saudita

Locul 3 - Arabia Saudita

In Arabia Saudita rolul presei este destul de bine tinut din scurt, insa aici mai multa atentie se acorda serviciilor de social media si a canalelor de tipul YouTube, care este folosit pentru a adresa probleme cu care populatia se confrunta.

In cursul anului trecut, “CNA-ul” din Arabia Saudita a anuntat ca va monitoriza serviciile online si cele de partajare-video, asa cum este cazul YouTube.

Locul 2 – Coreea de Nord

Locul 2 - Coreea de Nord

Coreea de Nord este cunoscuta drept tara cu cel mai asupritor regim in ceea ce priveste cenzura si libertarea presei in ultimii ani, asta desi si-a pierdut prima pozitie in top. In Coreea de Nord sunt 12 ziare, 20 de publicatii care apar periodic si televiziuni care apartin de Agentia de Presa Nord-Coreeana, principalele teme acoperite fiind cele de politica a statului si activitati variate.

Internetul poate fi accesat numai de catre liderii politici, dar anumite scoli si institutii ale statului au acces la un serviciu de intranet. Totodata, telefoanele mobile sunt interzise, unuii utilizatori avand acces in ultimii ani la diferite surse de continut informativ de antenele din China.

In cursul anului 2013, publicatii din Coreea de Sud sustineau ca nord-coreenii au inceput sa produca smartphone-uri care ruleaza pe baza unei retele construite de catre compania egipteana Orascom, cat si de Korea Post si Telecommunications Corp. Mai mult, comerciantii de pe strazi sunt in dese randuri vazuti purtand telefoane cu 3G, care suporta schimb de continut video si texte, potrivit mai multor turisti care s-au intors din tara comunista.

Locul 1 – Eritreea

Locul 1 - Eritreea

Prima pozitie in topul tarilor cu cea mai puternica cenzura este ocupata de catre Eritreea, statul african fiind singurul in care autoritatile aleg ce informatii sa apara. Aici, ultimul corespondent international a fost dat afara din tara in anul 2007. Inclusiv jurnalistii care lucreaza in cadrul publicatiilor aflate sub atenta supraveghere a autoritatilor traiesc in mod constant in frica si teama ca nu cumva informatii importante din stat sa ajunga in afara granitelor tarii.

Ultima publicatie privata din Eritreea si-a suspendat activitatea in anul 2001, iar jurnalistii au fost incarcerati. Multi dintre acestia inca isi isparesc pedepsele. Eritrea detine in prezent numarul cel mai mare de jurnalisti inchisi in inchisoare de pe intreg continentul african.

Toate comunicatiile si accesul la Internet se realizeaza prin compania de telefonie EriTel controlata de catre stat. In momentul de fata numai 1% din populatia tarii acceseaza Internetul, iar acest lucru se realizeaza la viteze extrem de mici, accesul fiind extrem de limitat.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,