Tag Archives: CUPȘAN-CĂTĂLIN vasile

9,5 milioane RON, prejudiciu reclamat de DNA in cazul Luchi Georgescu,Vincon si Gigi Netoiu

Sursa: Sfin.ro
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu datele de 5 octombrie, respectiv 6 octombrie 2016, față de inculpații:

MARIAN DAN-MIHAI, la data faptei deputat în Parlamentul României și președinte al biroului politic teritorial al unei formațiuni politice – Filiala Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

CUPȘAN-CĂTĂLIN (fost CUPȘAN) VASILE, la data faptei secretar general al Instituției prefectului județului Vaslui și secretar al Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

LUCA (fostă STAN) GABRIELA, la data faptei funcționar public în cadrul Instituției Prefectului județului Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

PRUNILĂ DANIEL, la data faptei membru al Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui, respectiv de director al OCPI Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

STAFIE TUDOR, la data faptei primar al municipiului Huși, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

NEȚOIU GHEORGHE, la data faptei administrator în fapt al unei societăți viticole, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de :

– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

– instigare la complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată,

– spălare de bani, în formă continuată,

GEORGESCU (fostă VASILE) LUCHI, la data faptelor acționar și președinte al Consiliului de Administrație al unei societăți viticole, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

– instigare la complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată,

– spălare de bani, în formă continuată,

MOCANU (fostă MARDARE) EMANUELA, la data faptelor reprezentant punct de lucru Huși al unei societăți viticole, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

– complicitate la infracțiunea de spălare de bani, în formă continuată,

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2007, o societate viticolă controlată de inculpatul Nețoiu Gheorghe a dobândit în proprietate, în mod fraudulos, la prețuri sub valoarea de piață, suprafața totală de 692,685 ha – plantată cu viță de vie, situată pe amplasamentul fostelor plantații ale S.C. VIDIȘAMP S.A. Huși, jud. Vaslui, teren aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului (A.D.S.).

Concret, în primăvara anului 2006, inculpatul Nețoiu Gheorghe, în înțelegere cu inculpata Georgescu (fostă Vasile) Luchi, a căutat și identificat o modalitate ilicită prin care să dobândească în proprietate, la prețuri sub valoarea de piață, suprafața de teren în cauză.

Demersurile au fost făcute în contextul în care Nețoiu Gheorghe cunoștea că, potrivit legislației în domeniul fondului funciar, suprafețele de teren în cauză, aflate în proprietatea privată a statului și administrate de A.D.S., nu ar fi putut intra în proprietatea societății decât prin plata unor sume de bani, la valoarea de piață, către foștii proprietari ce deținuseră suprafețe de teren pe amplasamentul respectiv, iar cele care nu făceau obiectul solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu puteau fi înstrăinate de către stat, ci doar concesionate.

Astfel, atât personal, cât și prin intermediul unei alte persoane, inculpatul Nețoiu Gheorghe i-a solicitat inculpatului Marian Dan-Mihai, deputat la data faptelor, ca, în schimbul unor foloase materiale, să determine persoane cu funcții “cheie” în procesul decizional legat de retrocedări (printre care se aflau și inculpații Cupșan-Cătălin Vasile, Prunilă Daniel, Stafie Tudor) să-l ajute în acest demers infracțional.

Funcționarii respectivi, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, urmau să găsească, să deruleze și să se implice într-o procedură ilicită care, sub aparența unei activități legale de retrocedare către persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri din județul Vaslui, să aibă ca rezultat obținerea în proprietate, de către societatea viticolă controlată de inculpatul Nețoiu Gheorghe, a celor 692,685 ha cu viță de vie.

Inculpatul Marian Dan-Mihai a controlat “din umbră” procesul de retrocedare, implicându-se personal pe fiecare etapă (validare de către Comisia Județeană de Fond Funciar Vaslui, predare de către A.D.S., emitere titluri de proprietate) și cunoscând că activitatea este contrară legislației aplicabile în materia fondului funciar (documentele aflate la dosarele de retrocedare întocmite la nivelul comisiei județene sunt incomplete, necorespunzătoare situației de fapt și contrare actelor normative incidente în cazurile respective de retrocedare). Acest aspect i-a fost adus la cunoștință pe parcursul derulării procedurii, dar inculpatul Marian Dan-Mihai a insistat în demersurile ilicite față de persoanele sus-menționate pentru a finaliza procedura de retrocedare.

În concret, la instigarea inculpatului Marian Dan-Mihai și a persoanei la care a apelat inițial inculpatul Nețoiu Gheorghe, funcționarii publici implicați au făcut următoarele demersuri:

– au organizat activitatea de retrocedare prin solicitarea implicării primarilor și a unor funcționari publici din cadrul comunelor, în sensul întocmirii unor documente contrare normelor de fond funciar. De asemenea acestora le-a fost indicată și modalitatea de formulare a propunerilor de validare, prin introducerea pe ordinea de zi și prezentarea cazurilor în cadrul ședințelor Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui în modalitatea în care să se asigure de reușita validării propunerilor nelegale formulate.

– s-au implicat, cu încălcarea prevederilor legale, în derularea, în ședințele de fond funciar, a unei proceduri de validare a radierii unor persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole, pe raza mai multor comune și atribuirea altora, pe amplasamentul fostei SC VIDIȘAMP SA HUȘI (plantație de vie), din rezerva A.D.S.

– au aprobat prin vot în ședințele Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui validarea și nu au inițiat sistarea activităților ilicite atunci când le-au constatat,

– s-au ocupat de avizarea, semnarea și înaintarea către A.D.S. București a dosarelor de retrocedare și, ulterior, au semnat titlurile de proprietate emise nelegal.

Ulterior, reprezentanții A.D.S., cu încălcarea legislației aplicabile în materia fondului funciar, au avizat documentația de retrocedare și întocmire a protocoalelor de predare-preluare a terenurilor respective.

După predarea de către ADS București a suprafețelor de teren, către comisiile de fond funciar din municipiul Huși și alte două comune, au fost emise titluri de proprietate pentru o suprafața de 692,685 ha (aceasta în condițiile în care hotărârile Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui au vizat o suprafață totală de 636,44 ha, iar prin Protocoalele de predare-preluare s-a predat suprafața totală de 770,53 ha).

În aceste condiții, pe de o parte Statul Român (titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul A.D.S.) a fost prejudiciat cu suma de 9.598.656 lei. Aceasta reprezintă diferența valorii noului amplasament și valoarea de piață a vechilor amplasamente la care persoanele ar fi fost îndreptățite pentru reconstituirea proprietății.

Pe de altă parte, societatea viticolă controlată de inculpatul Nețoiu Gheorghe a obținut un folos injust, prin achiziția terenurilor în cauză la un preț inferior valorii de piață, în sumă de 11.482.021 lei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori sunt chemați,

b) să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuințelor,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,

d) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar,

e) să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Tagged , , , , , , ,