Mihai Craiu

Sursa: Saptamana-Financiara.ro

Proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Ciolos arata ca bugetul Serviciului Roman de Informatii (SRI) inregistreaza o crestere spectaculoasa de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei in anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Cresterea bugetara extraordinara vine dupa o serie de impresionante cresteri succesive in cei doi ani precedenti. Astfel, din 2013, bugetul serviciului intern de informatii sau de securitate a tarii – sau, in orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informatii si securitate, ca mai sunt cateva – a crescut cu nu mai putin de 60%!
Simpla etalare a cifrelor nominale nu este totusi suficienta pentru a intelege ordinul de marime pe care il reprezinta actualmente bugetul SRI din punct de vedere economic. Daca proiectul de buget Ciolos va fi adoptat in forma actuala – si nu exista niciun motiv sa credem ca acest lucru nu se va intampla – bugetul SRI va atinge 0,25% din PIB!

Asta inseamna – judecand dupa acelasi proiect de buget dat publicitatii de cabinetul Ciolos – valoarea bugetului cumulat a nu mai putin de trei ministere, si nu chiar dintre cele mai neimportante, macar in ordine simbolica (Ministerul Culturii; Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor; Ministerul Tineretului si Sportului), plus bugetul a inca doua agentii independente (Agentia Nationala de Integritate si Institutul Cultural Roman, de pilda). Un astfel de nivel de finantare raportat la avutia nationala a unui serviciu secret intern – sa nu uitam ca mai exista, in mod mai justificat de altfel, si unul extern! – este absolut fara echivalent in Europa, cu care atat politicienilor, cat si jurnalistilor romani le place sa faca ample comparatii, desi Europa numara in randul sau state cu o politica externa mult mai activa, care s-au confruntat cu atacuri teroriste extrem de grave si care efectiv prezinta riscuri interne de securitate mult mai ridicate decat este cazul, dupa orice masura am judeca lucrurile, in Romania. Mai mult, daca s-ar mentine o tendinta liniara a cresterii inregistrate de bugetul SRI intre anii 2013 si 2016, atunci in anul 2018, adica peste doar doi ani, bugetul SRI ar atinge 0,3% din PIB al tarii, adica o treime din bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii din proiectul prezentat de guvernul Ciolos…
Surse date: SRI, Guvernul Romaniei

Siguranta cetateanului este, bineinteles, o indatorire regaliana fundamentala a statului si un bun public esential, insa o crestere bugetara de o astfel de magnitudine pentru un serviciu intern de informatii intr-o tara care nu este o tinta prioritara pentru gruparile teroriste islamiste si nu prezinta amenintari imediate, dar care este in schimb relativ saraca si cu multe alte nevoi publice, nu se poate face fara explicatii mai amanuntite.

Acestea sunt cu atat mai necesare, cu cat avem de-a face cu o institutie sensibila, cu o istorie complicata si nu tocmai fericita sau lipsita de pete, care coboara pana in regimul comunist si anii nebulosi ai violentului prim deceniu postcomunist: pe scurt, este vorba de o institutie care, pe drept sau pe nedrept, nu se bucura catusi de putin de o mare credibilitate publica, desi este mult prea des in atentia publica. (Arestarea preventiva, chiar in preziua lui 1 decembrie, sarbatoarea nationala oficiala din prezent, a unui cetatean roman de origine maghiara asociat cu organizatia iredentista si de extrema dreapta „Miscarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, care ar fi planuit – conform comunicatului procurorilor DIICOT, dat publicitatii cu prea putin tact in aceeasi festiva dupa-amiaza – sa detoneze o bomba artizanala la parada militara din Targul Secuiesc este o chestiune grava, dar separata, care nu trebuie sa deturneze atentia de la discutia generala privind evolutia ascendenta a bugetului SRI).

In plus, asa cum au remarcat si alti comentatori – precum Melania Cincea de la bisaptamanalul Timpolis sau Cristian Campeanu de la cotidianul Romania Libera, de exemplu –, SRI este sub standardele corespunzatoare acestui tip de institutii din democratiile avansate în ce priveste transparenta cheltuielilor si a personalului. In sfarsit, supravegherea democratica si controlul legal asupra activitatilor si operatiunilor secrete ale acestui serviciu intern de securitate ridica de asemenea semne mari de întrebare, în conditiile în care: 1) comisia parlamentara de control a SRI este dominata de persoane aflate într-un conflict moral de interese pentru ca fie si-au facut studiile în „academiile de informatii” ale acestui serviciu, fie detin companii care au facut afaceri cu acest serviciu si 2) SRI si-a arogat în mai multe ocazii în mod informal initiativa legislativa, încercand cu insistenta sa impuna o lege privind interceptarea si stocarea convorbirilor private care era croita de propriii oameni si care elimina orice fel de supraveghere juridica.
Comentariul ambasadorului american la Bucuresti, Hans Klemm, facut în fata unui reporter al agentiei de stiri Mediafax duminica, evident orientat spre chestiunea noului buget în crestere al SRI, cum ca „sunt necesare investitii foarte mari în dezvoltarea serviciilor, în schimbul de informatii si în a fi pregatiti”, dezamageste prin optica sa mai degraba autocentrata si o anumita lipsa de întelegere diplomatica a particularitatilor culturale romanesti cand vine vorba de servicii interne de securitate. Bineînteles, un comentariu aluziv de o asemenea generalitate este acoperit de toate caveat-urile protocolului diplomatic si nu trebuie suprainterpretat. Nu îl mentionam decat pentru faptul ca el reprezinta un reper pentru o parte importanta a formatorilor de opinie autohtoni.

Cu toate acestea, este important de precizat ca – desi Romania este si a fost de la bun început un membru al coalitiei internationale împotriva terorismului în cadrul careia îmi închipui ca participa si la schimburi de informatii – serviciile secrete de informatii romanesti – si mai ales serviciul intern de securitate romanesc – sunt în primul rand responsabile în fata publicului romanesc si a poporului roman si abia în al doilea rand niste furnizori de informatii pentru aliati si partenerii externi ai Romaniei. In consecinta, daca aceste servicii romanesti de informatii nu sunt in masura sa castige increderea publica a romanilor, cand se pune problema de a renunta la un pic de libertate – si o gramada de bani! – pentru ceva mai multa securitate, atunci chiar si domnul ambasador Klemm ar trebui sa inteleaga ca acest schimb, de altfel nerecomandat chiar de catre unul dintre cei mai inteligenti Parinti Fondatori ai SUA, nu poate realmente sa aiba loc, cel putin nu in mod durabil.