Tag Archives: despre romania

Un articol exceptional…

Sursa: Adevarul

Îmi tot repet întruna că nu avem scăpare. Că-i imposibil să ne lepădăm odată de toţi analfabeţii, mafioţii şi puşcăriaşii puşi cu bocancii pe grumazul ţărişoarei. O luptă pierdută, chiar şi atunci când ne mai păcălim că i-am învins. Nu am învins nimic.

Doar propriile credinţe. Credinţe de oameni care ar vrea să viseze, dar nu ştiu cum. De oameni spetiţi de muncă, sălbăticiţi de grijile de zi cu zi, biciuţi de un sistem bolnav, scornit de nişte minţi puse numai pe jefuit.

Credinţe de oameni pentru care viaţa se măsoară simplu, de azi şi până mâine. De oameni pentru care universul se reduce la ei. Atât, nimic mai mult. La fericirea aceea pe care o căutăm ca nebunii, înjurând-o în fiecare clipă că nu ne este dată. La bucata de pâine, la patru pereţi plătiţi cu jumătate de viaţă, la o vacanţă pe care o blestemăm un an că ne-a costat prea mult, la o maşină pe care mai bine n-o aveam, că ce ne trebuia o bucată de fier cu patru roţi în care să ne aruncăm mereu toţi banii, la o goană dementă printre rafturile de pe care nu luăm niciodată nimic din ce ne-ar fi trebuit.

„Erau zile în care, dacă cineva ne-ar fi dat trei lei, i-am fi pupat mâinile de nu ştiu câte ori. Mâncam… nici nu ştiu ce. Eram pe stradă amândoi, încă o dată. Singuri. Fără nimic. Nimic, nimic. Căsuţa noastră cu chirie arsese, cu toate lucruşoarele noastre adunate după ce am plecat şi din orfelinat. Dar şi aşa, eu tot glumeam. Ziceam că sper să nu-mi fi ars bomboanele de sub pom, că mie îmi plac dulciurile. Ce puteam face? Râdeam şi aveam credinţă”.

Îmi tot repet întruna că nu avem scăpare cu noi aşa.

Nu cu fericirile noastre mici. Ne bucurăm degeaba că am scăpat de Oprea, de generalul-doctor inventat de un sistem corupt până în măduva oaselor. Ne exaltăm că l-am alungat pe Ponta, cu toată gaşca lui de infractori, care ne-au schilodit şi prăduit atâţia ani. Ce bine, l-au băgat pe Şova după gratii! Am scăpat şi de mafiotul ăsta miruit cu prostie, cu sângele îmbibat de hoţie. Hai c-am scăpat şi de elene cu buze ţuguiate şi puse numai pe căpătuială. I-au dus prin puşcării şi pe baroni, pe interlopii ăia în costume scumpe şi de neam-prost, înfipţi cu zecile de ani în fotoliile călduţe din ţărişoara asta. I-am alungat pe toţi nenorociţii care ne-au furat viaţa. E bine, acum putem fi fericiţi!

„Mie îmi place să-L încerc pe Dumnezeu, să mă joc cu El. Îi spun: «Tu eşti Tatăl orfanilor. Tu trebuie să mă ajuţi să fac asta. Tu trebuie să îmi dai putere să îi ajut pe sărmani, pe cei ca mine, pentru că eu le ştiu suferinţele». Eu văd doar binele, oricât mi-ar fi de greu. Şi când am fost pe stradă, şi când nu aveam ce mânca, şi când eram abandonat nu doar de părinţi, de toţi din jur, doar binele vedeam, de parcă îl aveam. Atât de mult credeam că Dumnezeu îmi dă. Şi îmi dădea”.

Îmi tot repet întruna că nu avem scăpare cu noi aşa.

Nu cu zbaterile noastre mici. Nu cu războaiale inventate de minţi meschine şi vândute, în care ne aruncăm aiurea, laolaltă cu vieţile noastre la care habar nu mai avem nici cum visa. Nu cu luptele lor duse mereu doar pentru bani, mereu pentru putere, din care noi ieşim întotdeauna pierzători. Luptăm degeaba, ne sfâşiem până la sânge între noi, citim ca proştii de prin jurnale scornite de dame blonde, de parcă am ţine-n mâini Sfintele Cărţi ale omenirii. Inventăm un binom şi-o ţinem ca nebunii că el există, că ne leagă nevinovaţii şi luptătorii ţărişoarei, că ne conduce neamul ăsta sfânt, că o să ne omoare pe toţi dacă nu-l doborîm. Ne împărţim în tabere, ne punem etichete de băsişti, iohanişti, pontişi şi iar ne schilodim ca proştii între noi. Ieşim în stradă, schimbăm guverne, îi dăm jos pe ai lor, îi punem pe ai noştri, dar tot pe-ai lor. Gata, am învins! Acum putem fi fericiţi!

„Niciodată nu mă uit la ceea ce am acum. Nu asta contează ca să fii om, să te vezi doar când îţi e bine. Mă uit la toată suferinţa prin care am trecut, la cum eram atunci, la ce speram atunci, la ce visam, la cum aveam credinţă. La cum din nimicul meu dădeam celor din jur la fel de suferinzi ca mine, pentru că îi înţelegeam. Asta e important, să ştim cum să rămânem noi, să ştim cum să fim buni, să ajutăm”.

Îmi tot repet întruna că nu avem scăpare cu noi aşa.

Prinşi cu sufletele în urile lor, în schimonositele lor de vieţi pătate cu şpăgi, minciuni, interese obscure de oameni măcinaţi de orgolii, obsedaţi de bani, turbaţi de gândul puterii şi cel al parvenirii. Înlănţuiţi în vieţile lor de oameni de nimic, uităm că singurii pe care putem să-i mai schimbăm suntem noi. Dar vom învinge iar. Şi vom fi fericiţi. Din nou.

Tagged , , , , , , , ,