economisti | Mihai Craiu

– Mai puține reglementări și nici o schimbare pentru NAFTA

– Băncile centrale nu ar trebui să reacționeze exagerat la inflație

– Președintele Statelor Unite a semnat un ordin executiv prin care solicita agențiilor federale să elimine două regulamente aflate în vigoare, pentru fiecare regulament nou, emis. Măsura se înscrie în efortul susţinut al administraţiei Trump de a reduce costurile și birocrația.

– Perspectiva comerțului internațional este încă incertă. Linia dură a protecționismului ar putea avea consecințe dăunătoare pe mai multe planuri, pe care domnul Trump nu le poate ignora.

– Într-adevăr, inflaţia a luat sfârşit. Nu este o surpriză, însă economiştii estimează că această situație va dura doar câteva luni. Prin urmare, băncile centrale nu ar trebui să-şi înăsprească politicile monetare.

În timpul campaniei sale, Donald Trump s-a axat, pe trei teme principale: stimulare fiscală, comerț internațional și dereglementare. Primul subiect a fost greu de menționat in scurta perioadă scursă de la alegeri, dar celelalte două au făcut obiectul mai multor declarații.

În privinţa dereglementarii, domnul Trump a semnat un ordin executiv, pe 30 ianuarie 2017, prin care solicita agenţiilor federale să elimine două regulamente în vigoare pentru fiecare nou regulament, emis. În acest fel, noul președinte speră să reducă costul birocrației. Biroul pentru Management și Buget (The Office of Management and Budget (OMB) a stabilit costurile totale de reglementare, pentru perioada cuprinsă între 2006 și 2015, la o medie de aproximativ 720 dolari per angajat, aproximativ 0,7% din PIB-ul SUA insă, aceste cifre ar trebui privite cu multă precauţie deoarece OMB a luat în calcul doar 130 de regulamente majore din cele 36,289 emise de agențiile federale, în aceiași perioadă.

În privinţa comerțului internațional, dl Trump a semnat ordinul de retragere al Statelor Unite ale Americii din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), tăind astfel orice şansă acestuia de a fi ratificat de către Congres. Pe de altă parte, președintele mexican, Enrique Nieto, a anunțat demararea procesului de consultare, de 90 de zile, cu privire la viitorul Acordului Nord American de Liber Schimb (North American Free Trade Agreement NAFTA). Acţiunea preşedintelui mexican este un răspuns la numeroasele declarații ale lui Trump cu privire la retragerea Statelor Unite din NAFTA și la aplicarea unui tarif de 20% pentru mărfurile importate din Mexic. Orice membru NAFTA poate invoca articolul 2205 pentru a se retrage din acord, după șase luni de la transmiterea unei notificări scrise, celorlalte părți. În Statele Unite, din punct de vedere tehnic, NAFTA nu are acelaşi regim de reglementare ca în Mexic. Fiind un acord executiv, Trump nu are nevoie de aprobarea Congresului pentru ca SUA să se retragă. Dacă acest lucru se va întâmpla, schimburile comerciale dintre Statele Unite și Mexic vor intra sub reglementarea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în baza principiului „naţiunii celei mai favorizate”. Acest principiu nediscriminatoriu prevede că o țară nu poate aplica tarife de import mai mari, diferenţiate membrilor OMC. Mărfurile importate din Mexic, prin urmare, vor trece de la o rată de taxare de aproape 0%, cât este conform Acordului NAFTA la, nu mai mult de, 3,5% conform normelor OMC. Acest lucru pune într-o nouă lumină propunerea lui Trump de taxare a produselor mexicane cu 20% sau chiar cu 35%, cât promisese în campanie. Dacă SUA vor merge mai departe și vor percepe aceste tarife ridicate, vor încălca principiul „națiunii celei mai favorizate”, iar Mexicul va avea dreptul să aplice măsuri compensatorii pentru a-şi recupera prejudiciul.

Există încă numeroase incertitudini legate de politica de comerț internațional a SUA. Dl Trump ar putea merge atât de departe încât să părăsească OMC, pentru a avea libertatea de a majora tarifele la bunurile importate. În acest caz, partenerii comerciali ai Statelor Unite ar răspunde, probabil, prin creșterea tarifelor vamale aplicate mărfurilor importate din Statele Unite ale Americii. Dincolo de posibilitatea retragerii din OMC, dl Trump ar putea face uz de Legea privind dezvoltarea comerțului din 1962 sau de Legea Comerțului din 1974 pentru a impune măsuri protecționiste. Dincolo de toate acestea relațiile comerciale dintre SUA şi Mexic sunt deosebit de complexe iar impunerea unei linii protecţioniste va fi extrem de dificilă.

Pe plan intern, în luna ianuarie, s-au adăugat 227.000 de locuri de muncă în economia Statelor Unite, iar rata de participare a forței de muncă, a urcat până la 62,9%. Șomajul a crescut cu 0,1 puncte procentuale, până la 4,8%, iar salariile, pe oră, au crescut cu o rată anuală de 2,5%. Acest lucru va permite Rezervei Federale sa îşi restrânge politica monetară, fără grabă.

Băncile nu ar trebui să reacţioneze exagerat la inflație

Cifrele privind inflația din SUA și din zona euro, au crescut brusc, în decembrie și ianuarie.

În Statele Unite, rata globală a inflației, care a atins un minim de 0,9% în luna iulie a anului trecut, a fost de 2,1% în luna decembrie, faţă de 1,7% în luna noiembrie.

În zona euro, Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum (IAPC) care a atins cel mai scăzut nivel în luna februarie, 2016, de 0.2%, a urcat la 0,6%, în luna noiembrie, la 1,1%, în luna decembrie şi la 1,8%, în luna ianuarie 2017. Aceste cifre au condus la o creștere suplimentară a așteptărilor inflaționiste pe termen lung, care deja fuseseră estimate în creştere, pentru a doua jumătate a anului 2016.

Redresarea inflației, la sfârșitul anului, nu a fost o surpriză. O privire mai atentă asupra indicelui prețurilor de consum ne arată că, în mare parte, în spatele acestui trend ascendent, se află creșterea prețurilor la energie.

Fluctuațiile prețului petrolului a creat efecte care modifică modul în care prețurile la energie au impact asupra inflației. Când prețul petrolului brut a scăzut brusc, între jumătatea anului 2014 și sfârșitul anului 2015, s-a înregistrat o presiune descendentă majoră asupra ratei globale a inflației care s-a resimţit până în vara anului 2016. În schimb, când prețul petrolului brut a început să crească, la începutul anului 2016 și ulterior, către sfârșitul anului, rata globală a inflaţiei a început să crească din nou,

Inflația de bază, calculată cu excepția componentelor volatile, cum ar fi energia, a rămas relativ stabilă în ultimele luni. În Statele Unite, aceasta a fost de 2,2%, în luna decembrie, similară cu rata medie a anului 2016. În zona euro, inflația de bază a fost de 0,9%, în decembrie 2016 și ianuarie 2017, similară cu rata medie a anului 2016.

Efectele de bază ale creșterii reînnoite a prețului petrolului, ar trebui să continue să împingă ascendent inflația globală, în Statele Unite și zona euro, în următoarele luni, dar aceste efecte ar trebui apoi să dispară treptat, dacă şi prețurile se vor stabiliza, așa cum ne așteptăm. În cazul în care, trendul ascendent al inflației, înregistrat la sfârșitul anului 2016, vă continua, inflația de bază va crește uşor, în egală măsură. Noi nu credem, insă, că acest lucru se va întâmpla.

În Statele Unite, ne așteptăm ca inflația, excluzând produsele energetice și alimentare, să fie stabilă, întrucât tendințele pozitive de creștere ale PIB-ului şi ale dolarului american, începând cu luna August 2016, ar trebui să rămână moderate în prima jumătate a acestui an, mai ales datorită prețurilor de import.

În zona euro, am prognoza o creștere a PIB-ului cu 1,6% în 2017, după 1,7% în 2016. Acest lucru nu va fi suficient pentru a acoperi deficitul, astfel încât, creșterea inflației de bază ar trebui să ramană modestă.

În opinia noastră, creșterea puternică a inflației globale va continua în lunile următoare, dar nu va dura pe termen lung. Băncile centrale, prin urmare, nu vor trebui să reacționeze în grabă la cifrele inflației, înregistrate sau prognozate.

În conferinţa de presă care a urmat reuniunii Băncii Centrale Europene, din luna ianuarie, preşedintele Mario Draghi a apărat politica monetară a BCE în ciuda creșterii recente a inflației din zona euro și a susținut că nu a existat nicio „tendință ascendentă convingătoare”.

Federal Reserve, a cărei reuniune a avut loc la 1 februarie, nu a schimbat politica monetară. Banca centrală a Statelor Unite se aşteaptă ca inflația să atingă obiectivul de 2,0% pe termen mediu, ceea ce indică faptul că recenta creștere a prognozelor inflaționiste nu a venit ca o surpriză, motiv pentru care nici nu a solicitat o intervenţie fermă din partea Federal Reserve.

Banca Japoniei și Banca Angliei şi-au menținut politicile monetare în cadrul reuniunilor din 31 ianuarie și respectiv 2 februarie. Ambele bănci au prezentat rapoarte macro în care și-au revizuit ascendent previziunile de creștere, în lumina perspectivelor economice globale, mai pozitive.

In schimb, niciuna dintre cele două bănci nu şi-a schimbat previziunile privind inflația. Banca Japoniei consideră că politicile economice ale partenerilor, în special ale celor din Statele Unite ale Americii, sunt prea nesigure, în timp ce Bancă Angliei consideră că decalajul de producție este mult mai mare decât se credea anterior.

Implicații

În ciuda creșterii cifrelor inflației, ne menținem prognoza cu privire la creşterea ratei dobânzii Federal Reserve, în lunile iunie și decembrie ale acestui an.

Ne așteptăm ca Banca Centrală Europeană și Banca Japoniei să își continue programele de relaxare cantitativă pe tot parcursul anului.

Banca Angliei ar trebui să continue să acorde o atenție sporită creșterii inflației, care a fost impulsionată de scăderea puternică a lirei. Slăbirea monedei a fost declanșată de incertitudinile legate de Brexit și de dezechilibrele structurale din economia Marii Britanii, însă Banca Angliei este puțin probabil să fie în măsură să consolideze lira prin creșterea ratelor dobânzilor. Prin urmare, ne menținem prognoza ca în anul 2017 nu vom asista la nicio schimbare în politica monetară a Băncii Angliei.

Analiza a fost efectuată de economiştii:

Sophie Casanova, Economist, Central Banks

François Léonet, Economist, Emerging Markets

Lisa Turk, Economist, United States

Matthias van den Heuvel, Economist

Sursa: Zf

Ştiam că există două Românii – una urbană şi alta rurală.

Ştiam că mai există două Românii – una a celor rămaşi acasă şi alta a celor plecaţi.

Şi mai ştiam că există două Românii chiar în rândurile celor plecaţi.

În vremea comunismului – spun unii din cei care au trăit acele vremuri şi au bătut străinătăţurile – românii din afara graniţelor, vârfurile cel puţin, cei care contau cu adevărat în structurarea unei opoziţii solide la regim, nu au putut fi o adevărată diaspora pentru că au fost divizaţi.

Nu am ştiut însă că există o Românie a “economiştilor” şi o alta a “oamenilor de afaceri”. Până miercuri, când dl Valentin Lazea economistul-şef al Băncii Naţionale a explicat ce este cu cele două Românii noi.

Cele două Românii cu multiplele lor paradigme au un numitor comun. Se dispreţuiesc una pe cealaltă.

România urbană dispreţuieşte România rurală. România celor plecaţi o dispreţuieşte pe cealaltă rămasă acasă şi nici cea rămasă acasă nu-i rămâne datoare celei plecate.

Într-o întâlnire de miercuri, la BNR, unul dintre reputaţii economişti ai României Valentin Lazea a mai definit o schizmă: România economiştilor şi cea a oamenilor de afaceri.

Dl Lazea nu este deloc echivoc în ce spune, ci explicit dualist: Există, spune domnia sa, în România două viziuni complet diferite în ceea ce priveşte percepţia realităţii economice – una a mediului de afaceri şi cealaltă a economiştilor.

Evident că dl Lazea face parte din a doua categorie, a economiştilor.

Iată diferenţa, în opinia domniei sale: “Prima (viziunea antreprenorilor – n.n.) este pe termen scurt şi parohială cu accentul săgăsim o soluţie naţională la problema pe care o avem. A doua (a economiştilor – n.n.) este, de regulă, pe termen mediu şi lung, macroeconomică şi europeană sau globală. Mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că stabilitatea macroeconomică reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări durabile, şi nu doar un «nice to have»”.

Nu sunt vorbe spuse la nervi. Dl Lazea are mereu discursurile atent construite. Iar prezentarea sa de miercuri este, în privinţa cifrelor, foarte exactă.

Întreaga discuţie trebuie aşezată în contextul reducerilor de taxe într-un procent pe care Banca Naţională, Consiliul Fiscal, FMI Comisia Europeană îl consideră exagerat şi în măsură să pună în pericol stabilitatea macroeconomică. În mare, şi economiştii care nu lucrează pentru bănci şi mediul de afaceri au acceptat o astfel de poziţie şi, la vremea respectivă, chiar Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a avut obiecţii faţă de o reducere atât de abruptă a taxelor. Dar sentimentul general în rândul mediului de afaceri este că reducerile de taxe sunt bune: consumul creşte, prin urmare afacerile cresc. Nu este bine?

De ani de zile taxele au tot crescut. Taxa pe stâlp, taxe noi în agricultură, acciză nouă la carburanţi, reevaluare a facilităţilor fiscale. Toate lumea aplaudă faptul că cresc încasările la buget, dar nimeni nu face socoteala să vadă cum ar fi stat bugetul fără aceste noi taxe. Şi acum când se reduc taxele nu este bine că se reduc?

Aplauzele pentru reducerea puternică taxelor înseamnă “viziune pe termen scurt”, în opinia economistului-şef al BNR: “Mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că stabilitatea macroeconomică reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări durabile”.

Chiar trebuie muştruluit mediul de afaceri? Ce să fac el, prin urmare? Să spună că reducerile de taxe nu sunt bune pentru că încurajează consumul şi supraîncălzesc economia? Să ceară guvernului să renunţe la reducerile de taxe pentru păstrarea echilibrului macroeconomic?

În lunga criză a lumii, băncile, cu tot cu economiştii lor de renume, au fost salvate de state – erau “prea mari” ca să poată cădea. Nu şi companiile, ele erau “prea mici”.

În România, dacă te uiţi pe datele Registrului Comerţului, ai crede că nimic nu s-a schimbat din 2008 încoace – companiile intră, ies de pe piaţă, soldul rămâne cam acelaşi: în jur de 500.000 de companii. Diavolul se ascunde în detalii, însă: din 2008 până în 2014 din economie au dispărut peste 40.000 de companii antreprenoriale. Mai grav: aceleaşi companii antreprenoriale, au avut în 2014 cu 721.000 de angajaţi mai puţin decât în 2008. Iar datele nu arată că cei plecaţi s-ar fi angajaţi în multinaţionale care au şi ele cu 20.000 de angajaţi mai puţin în 2014 faţă de 2008.

Este o viziune “pe termen scurt şi parohială, cu accentul să găsim o soluţie naţională”, dacă te uiţi la companii, în special la cele naţionale? – 422.000 de companii naţionale şi 38.000 de mutinaţionale erau înregistrate în România în 2014. Să le despovărezi de taxe?

Cine să facă atunci businessul dacă nu companiile româneşti – de vreme ce au cei mai mulţi angajaţi (2,4 milioane faţă de 1,2 milioane, multinaţionalele) şi, pe sold, raportează câştiguri şi plătesc, prin urmare, impozite pe profit de câteva ori mai mult decât mutinaţionale deşi au cifre de afaceri juma – juma? (Companiile cu capital străin au avut, potrivit calculelor ZF în baza datelor Recom, între 2008-2014, un sold al profitului net, calculat ca diferenţă între profitul şi pierderile nete raportate de numai 2,5 mld. lei. Acelaşi indicator în cazul antreprenorilor a fost de 22 de ori mai mare – 55 mld. lei).

Desigur că economiştii nu fac diferenţă între companiile locale şi multinaţionale. Nu a făcut-o nici dl Lazea. Obiecţiile domniei sala se referă la modul în care este stimulată economia; prin consum, în cazul în care scad taxele, lucru aplaudat de companii; prin investiţii, în cazul în care cineva s-ar îndura să le facă.

Cum împingi însă lucrurile în direcţia dorită de economişti precum dl Lazea – creştere prin investiţii şi excedent de cont curent (sic!)?

Investiţiile au început să crească începând cu trimestrul patru al anului trecut. Dar sunt investiţii private, pentru că cele ale statului nu sunt. Investiţiile de capital sunt, la nouă luni, cu 6% mai mici decât cele de anul trecut, an/an. Investiţiile totale (de capital şi din fonduri UE) sunt cu 15% mai mari, an/an, dar la ani lumină distanţă de programul stabilit la începutul anului. Bugetul ar trebui să cheltuiască pe investiţii 44,8 mld. lei în 2015 (cheltuieli de capital şi din fonduri UE), dar nu a cheltuit la nouă luni decât 19 miliarde de lei – este clar, prin urmare, că programul de investiţii nu va fi atins. Dar dl Lazea nu critică guvernul, nu se face ca instituţiile să se critice între ele!

Aşadar, investiţiile sunt aşteptate din mediul privat. Dar cum să crească investiţiile în mediul privat, dacă ele nu sunt stimulate? Nu ne învârtim în cerc?

La asta trebuie căutat răspuns. În rest, poveşti că trebuie să crească absorbţia fondurilor europene, că trebuie stimulate investiţiile, exporturile, astea le auzim de ani de zile. Ce nu auzisem până acum e că “economiştii” sunt europeni şi mondialişti, cu viziuni largi, în vreme ceilalţi din business sunt “parohialişti” şi limitaţi în timp şi spaţiu.

Nota 1

Dacă economiştii vor să limiteze consumul atunci ar fi bine să se mai uite şi la televizor să vadă ce reclame îşi mai fac băncile pentru încurajarea creditelor. Este unul bandajat ca vai de capul lui, chior şi şchiop, de nu dai doi lei pe el, dar o bancă tot îi dă credit şi nu-i cere niciun document.

Nota 2

Iată ce primesc pe e-mail de la o bancă: “(…) ne-a cuprins febra cumpărăturilor împreună cu (…) punem mână de la mână şi-ţi oferim reduceri speciale în perioada (…).

Deci cine încurajează consumul?

Mihai Craiu

Leading Emerging Markets, the Radiography of a Success

Tag Archives: economisti

Opinia economiştilor: băncile centrale nu ar trebui să reacționeze exagerat la inflație

Cele doua Romanii ale Bancii Nationale