Tag Archives: elan group srl

Petre Ion și Elena Udrea-Dorin Cocoș

Sursa: investigatiicenzurate.wordpress.com

Petre Ion a fost partener în mai multe societăți comerciale cu familia Udrea-Cocoş (până recent, soțul Elenei Udrea). Petre Ion a fost asociat și cu ex-socrul Elenei Udrea, Victor Cocoș.

În firma Elan Group SRL, Petre Ion apare până în 2005 (când se decide dizolvarea societății) în acționariat alături de Elena Udrea, Dorin Cocoș și Ulrich Olimpia, administrator al firmei fiind tatăl lui Dorin Cocoș. Inițial, firma Elan Group fusese înființată de Elena Udrea și Ana Maria Topoliceanu, în 2002, pe vremea când Elena Udrea nu era măritată și cele două locuiau împreună în același apartament din București. Ulterior, Ana Maria Topoliceanu și-a cedat un procent din părțile sociale către Petre Ion și un altul către Dorin Cocoș, ieșind din firmă. Ulterior Ana Maria Topoliceanu a fost numită șefa Companiei Naționale de Investiții în mandatul Elenei Udrea la MDRT din Guvernarea Boc.

Esențial de subliniat este că firma Elan Group SRL a angajat pentru dizolvare, societatea Prestige Expert S.C.P.A.J.L. SRL, al cărei administrator era Caracaș Carmen.

Coincidență, aproximativ în aceeași perioadă (un an distanță), un expert contabil cu același nume, Caracaș Carmen (nu am mai identificat alt expert cu acest nume), este cea care a realizat expertiza pentru DNA în “Dosarul Flota” al Președintelui României Traian Băsescu, concluziile acesteia fiind favorabile președinetului.

Mai interesant este că o altă firmă în care apar Dorin Cocoș, sora lui Dorin Cocoș și Petre Ion, apelează la serviciile aceluiași lichidator pentru dizolvare. Deci concluzia este că atât Președintele României, cât și Dorin Cocoș (și Petre Ion) au lucrat cu același expert. (vezi captura foto de mai jos).

 

Soțul expertei contabile Carmen Caracaș, care s-a ocupat de firmele Elenei Udrea, lui Dorin Cocoș și Petre Ion, a ocupat în Guvernul Boc I poziția de membru în CNI a ANI. Mai jos puteți citi declarația sa de avere:

https://investigatiicenzurate.files.wordpress.com/2014/02/av_caracas_mugur_jak_15_06_2009.pdf

Petre Ion și Dorin Cocoș

Firmele legate de gruparea Cocoș în care apare Petre Ion sunt multe. De pildă, Petre Ion apare și în celebra firmă Trei Cocoși Interational SRL (Soseaua Nordului, nr 7-9), alături de Anca Dinu (sora lui Dorin Cocoș) și Ulrich Olimpia. În Trei Cocoși, printre alții, a fost acționar de-a lungul timpului și vicepremierul fără portofoliu Gabriel Oprea (general UNPR).

De asemenea, Petre Ion apare și în acționariatul firmei CENTRUL DE EVALUARE MEDICALA SI TESTARE A FORTEI DE MUNCA – S.A., alături de Dorin Cocoș, Ulrich Olimpia și Mioara Radu (n.r. Mioara Radu e alt personaj prezent adesea în firmele controlate de Dorin Cocoș, un fel de Petre Ion feminin).

Petre Ion apare și în firma Alexis Impex ’93 SRL, împreună cu tatăl lui Dorin Cocoș, Victor Cocoș.

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,