Tag Archives: elena udrea parlament

Manual de spalare a banilor

Sursa: Digi24

Banii pe care Dorin Cocoş i-ar fi primit în cazul Microsoft, spun anchetatorii, ar fi fost, ulterior, folosiţi pentru cumpărarea de terenuri şi construcţia unor clădiri, dar şi pentru creditarea unor societăţi comerciale ce îi aparţineau. De toate tranzacţiile, susţin anchetatorii, ar fi avut cunoştinţă şi Elena Udrea.

Astfel, cei doi foşti soţi ar fi încercat să mascheze sumele de bani primite drept mită: Dorin Cocoş şi Dinu Pescariu au semnat un document din care reieşea că fostul sportiv l-a împrumutat pe omul de afaceri cu 500.000 de euro. Suma apare în declaraţia de avere a Elenei Udrea din anul 2009.

„Mă întreba cineva de ce nu m-am mirat când am auzit că s-a împrumutat cu 500.000 de euro. Păi, cum să mă mir că s-a împrumutat? M-aş fi mirat dacă era angajat pe 1.000 de lei, 2.000 de lei”, spunea Elena Udrea.

O altă operaţiune economică fictivă făcută de Dorin Cocoş şi de care Elena Udrea ar fi ştiut este legată de contractarea unui împrumut de 3,26 milioane de euro de la BRD Dorobanţi. Suma a fost folosită pentru cumpărarea unui teren de aproximativ 12.000 de metri pătrați pe malul lacului Griviţa, pe strada Neajlovului.

Terenul şi creditul au fost preluate, în 2010, de Alexandru Faur şi au dispărut din declaraţia de avere a Elenei Udrea. Cunoscut ca un apropiat al lui Gheorghe Stelian, Alexandru Faur a cerut Primăriei sectorului 1 eliberarea unui plan urbanistic zonal pentru ridicarea, pe terenul din strada Neajlovului, a unui imobil cu subsol, parter şi două etaje.

Cu toate acestea, spun anchetatorii, beneficiarii reali ai investiţiei ar fi fost Dorin Cocoş şi Elena Udrea, iar preluarea creditului reprezenta, de fapt, o mită mascată.

Astfel, între aprilie şi iunie 2013, direct, prin intermediul unor apropiaţi şi al societăţii Centrul de Diagnostic Internaţional SRL, Dorin Cocoş a început să cumpere suprafețe importante din imobilul care urma să fie construit pe terenul pe care îl cedase. Asta însemna, spun anchetatorii, că, de fapt, el era adevăratul investitor. Prin încheierea de acte juridice succesive, Dorin Cocoş, susţine DNA, ascundea banii pe care îi câştigase din mită. Din cele 3,26 de milioane de euro credit, Dorin Cocoş urma să achite 2,1 milioane. Sora lui, Anca Dinu, ar fi achitat deja 200.000 de euro din creditul care, oficial, era pe numele lui Alexandru Faur.

„Acesta este terenul unde urma să fie construit imobilul de patru etaje. În 2013, au fost înregistrate singurele tranzacţii pentru vânzarea spaţiilor care urmau să se construiască aici. La puţină vreme după încheierea tranzacţiilor, procurorii au deschis ancheta în dosarul Microsoft. Ratele la bancă nu au mai fost plătite. Construcţia clădirii nu a mai început. În prezent, BRD a solicitat unui executor scoaterea terenului la licitaţie, sperând că-şi va recupera restul creditului – aproximativ 1,6 milioane de euro”, relatează Sergiu Voicu, reporter Digi24.

O altă metodă de ascundere a banilor, se arată în documentele DNA, ar fi fost creditarea propriilor societăţi comerciale cu bani. O astfel de tranzacţie, în valoare de 540.000 de lei plus TVA, a fost către societatea Clamari Trading Impex. Creditarea firmei de către Dorin Cocoş apare în declaraţia de avere a Elenei Udrea din anul 2009.

O altă tranzacţie care nu apare în actele oficiale a fost creditarea de către Dorin Cocoş a societăţii Eurohotels Internaţional Company, în anul 2010. Banii, spun procurorii anti-corupţie, ar fi ajuns în conturile societăţii, dar nu ar fi fost trecuţi în declaraţia de avere a Elenei Udrea, aşa cum ar cere legea.

Anchetatorii spun că declaraţiile de avere ale deputatului şi actul de partaj făcut cu Dorin Cocoş la divorţ demonstrează că Elena Udrea era, de fapt, adevăratul destinatar al banilor primiţi de soţ din încheierea contractului care priveşte licenţele Microsoft.

Atât investiţia făcută într-o societate care îi aparţinea exclusiv lui Dorin Cocoş, cât şi datoria de 500.000 de euro către Dinu Pescariu sunt asumate în actul de partaj de către ambii soţi.

După divorţul de Dorin Cocoş, Elena Udrea a rămas, prin partaj, cu majoritatea bunurilor. Procurorii afirmă că acest fapt ar fi o dovadă în plus a faptului că fostul ministru ar fi fost beneficiarul mitei de la Claudiu Florică.

În 2012, Elena Udrea trecea în declaraţia de avere 7 terenuri, 4 case şi apartamente, un Fiat şi un Mercedes. Alături de soţul său avea în conturi 511.000 de euro şi 1,4 milioane de lei. La divorţ, din cele 7 terenuri comune, Elena Udrea primeşte cinci în proprietate exclusivă, după cum apare în declaraţia sa de avere din anul următor.

Un alt teren îl împarte cu Dorin Cocoş. Din cel de al şaptelea, deputatul capătă un sfert. Primeşte toate bijuteriile familiei şi cele două maşini. Din cele cinci locuinţe, Elenei Udrea îi rămân în proprietate exclusivă două case şi un apartament, plus un sfert dintr-un imobil de 635 de metri pătraţi. Tot la ea rămân şi banii din conturi. Mai mult, primeşte, spun anchetatorii, încă două milioane de euro, care reprezintă o diferenţă de bani pentru bunurile rămase la Dorin Cocoş.

Tagged , , , , , , , , ,

Tăcerea de aur a fostului preşedinte Traian Băsescu

Sursa: Adevarul

Câţiva ziarişti de notorietate au condamnat tăcerea lui Traian Băsescu, lipsa sa de fair play în megascandalul iscat pe scena politică românească de către Elena Udrea. Fostul preşedinte ar fi trebuit să vorbească, spun ei, să ia apărarea Elenei Udrea, care riscă să fie arestată săptămâna viitoare pentru corupţie.

Unul dintre cei care acuză a afirmat chiar că Traian Băsescu „este un laş”. Totodată, se induce ideea că, după o prietenie de peste 10 ani cu Elena Udrea, cu protejarea acesteia în mod transparent, cu numirea acesteia într-un post în care gestiona câteva miliarde bune de Euro, acum, când blonda de la Cotroceni este în atenţia DNA-ului, fostul preşedinte ar trebui să sară în ajutorul pupilei sale.

Argumentele celor care îl critică pe Băsescu sunt de bun-simţ: aşa se cuvine, aşa este frumos, aşa e normal etc. În faţa acestei avalanşe de reproşuri Băsescu tace, ba mai mult spune că îi este bine în mijlocul familiei, pozând brusc în două ipostaze: soţ fidel şi bunic model.

În faţa acestei situaţii, întoarcem foaia pe dos şi spunem răspicat: preşedintele tace şi bine face. Nu poate fi vorba de laşitate, ci de imposibilitatea de a mai vorbi. El este izolat complet pe scena politică românească, iar imaginea lui este mai mult decât şifonată. Are simţul ridicolului şi realizează că nu l-ar lua nimeni în consideraţie. Sau l-ar lua, dar ar nimeri exact în centrul scandalului de care trebuie să se depărteze cât mai mult.

Pe de altă parte, intervenţia sa ar fi ca nuca în perete: solidarizându-se cu Elena Udrea, ar demonstra că este împotriva activităţii DNA-ului, de la care se poate aştepta oricând la o chemare în calitate de martor, sau de…cine mai ştie? Cum poţi să iei apărarea unui om care este suspectat de mai multe acte de corupţie, tu care cel puţin declarativ ai luptat împotriva acesteia, jucând rolul omului cinstit?

Poziţia lui Traian Băsescu, bun cunoscător al păcatelor lumeşti, nu e, însă, deloc comodă, deoarece lucrurile nu se opresc aici. Se pare că relaţia cu Elena Udrea, o femeie frumoasă în continuare, a avut şi o altă componentă, pe lângă cea profesională: una sentimentală. Nu afirmăm ceea ce nu putem dovedi, dar ca să ghicim ce s-a întâmplat nu ne interzice nimeni. Există destule rumori în această privinţă, iar unii se pregătesc să vină chiar cu probe. Vom trăi şi vom vedea.

În acest context, Elena Udrea, lipsită de umbrela care a adăpostit-o peste un deceniu, aducătoare de uriaşe foloase necuvenite, apelează la uşoare aluzii şi reproşuri la adresa celor care nu o apără şi „stau ascunşi pe sub mese”, printre care se numără, logic, şi Traian Băsescu. Mai mult, ea, o femeie singură, cum se declară, care a dispus doar de un aşa-zis soţ sub acoperire, interpretează în public o melodie de muzică uşoară, un fel de cântec de sirenă pentru fostul marinar, în care apar versurile: „Îmi este foarte greu/Te aştept, iubitul meu/ Să vii de Anul Nou…”.

Există toate şansele ca această telenovelă de mare succes, urmărită în ţară, dar şi în străinătate, să se sfârşească trist, cel puţin pentru unul din cei doi. Va accepta Elena Udrea, sedusă şi abandonată, să suporte consecinţele legii de una singură, fiind doldora de informaţii compromiţătoare despre T.B.? Pe un taler stă sentimentul ei (eventual) de iubire, iar pe celălalt dorinţa de răzbunare. Va trebui să aleagă. Aşteptăm cu răbdarea din dotare.

În ce îl priveşte pe fostul preşedinte, tăcerea lui bruscă, după ce promisese declaraţii şi intervenţii, produce minuni: din numeroasele dosare penale active, celebrul ”Flota” a fost închis în mod miraculos, din lipsă de probe…, dar şi de nave, iar cel privind pe fratele său, Mircea Băsescu, pentru luare de mită recunoscută, prin sfidarea tuturor românilor, a avut aceeaşi soartă. Este limpede că acest deznodământ a fost pregătit cu mult timp înainte de plecarea de la Cotroceni, iar cu dosarele rămase s-ar putea întâmpla la fel, în prezenţa unei societăţi civile tot mai amorţite, mai inerte.

S-a procedat foarte abil: a fost scos în faţă un val masiv de arestări fulminante, alături de un megascandal cu Elena Udrea, în timp ce, printre…picături, cum se spune, s-a procedat la închiderea celor două dosare, când românii erau cu ochii în altă parte. Flota a fost uitată, Mircea Băsescu la fel, în timp ce toată lumea vorbeşte doar de Elena Udrea. Scopul manipulării a fost atins.

Conul de umbră în care stă Traian Băsescu îi prieşte de minune. Spre deosebire de Elena Udrea, a păstrat o bună relaţie cu serviciile secrete, dar acolo vor avea loc ceva modificări produse de noul preşedinte Klaus Iohannis. Oricum, bătrânul marinar îşi joacă ultima carte, reîntoarcerea în politică fiind blocată pentru o perioadă mai îndelungată. Justiţia română are cel mai greu examen de trecut din ultimii 25 de ani, în care trebuie să ia o hotărâre crucială şi istorică pentru statul de drept în care se pretinde că trăim: îi va condamna, sau nu, pe cei doi, (măcar în unul din mai multele dosare penale!), cele mai de vârf personaje ale fostei politici din România, plecând de la prezumţia de nevinovăţie?

Statul de drept va învinge, sau va muri. Să ne pregătim pentru ultimul act al telenovelei! Urmează un final… deschis.

Tagged , , , , ,