Mihai Craiu

Sursa: Zf

Acum două săptămâni la prezentarea raportului de stabilitate financiară a României, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR a adus în discuţie faptul că 200.000 de firme private din România, adică o treime, nu raportează şi nu fac profit. Pentru ce există aceste firme, care este scopul lor, întreba public Isărescu. Toate aceste firme într-un fel sau altul afectează economia, sistemul bancar şi dau o notă proastă mediului de afaceri românesc.

“Numărul extrem de mare, 200.000 de întreprinderi private cu pierderi permanente, arată două probleme majore: de ce nu se respectă regulile economiei de piaţă în România? În anii 90 (…) ni s-a spus următorul lucru: concurenţa şi curăţenia pieţei sunt esenţiale, adică intrări, dar şi ieşiri. Să poţi să înfiinţezi firme, să lucreze, să fie concurenţă loială, dar să existe şi ieşiri la fel. Dacă nu face faţă sau dacă are pierderi, să poată fi radiată rapid. Păstrarea unui număr mare de societăţi cu pierderi permanente nu numai că ecranează situaţia sectorului privat, dar îngreunează chiar procesul de finanţare”.  Unele dintre aceste firme sunt foste societăţi de apartament, create pentru a “mişca” banii, iar altele reprezintă nereuşite familiale, a mai comentat guvernatorul.

România are 600.000 de firme care raportează afaceri anuale de 250 mld. euro(1.125 de miliarde de lei) şi un profit net de 2,5 miliarde de euro(adică în jur de 1%).

România nu este o ţară unde a raporta profit la finalul anului pentru o companies să fie un titlu de glorie. Ideea generală este că dacă raportezi profit eşti un fraier pentru că apoi trebuie să  plăteşti impozit pe profit la stat.

La prima vedere cei care nu ar raporta profit ar fi antreprenorii români, pentru că ei au afaceri familiale, ei plimbă banii, ei înfiinţează companii pentru plata unor venituri, pentru acţionari sau management, deoarece prin această formă s-ar plăti mai puţine taxe pe munca la stat.

Dacă ne uităm puţin în statistica ultimilor şapte ani, lucrurile se schimbă radical: companiile româneşti raportează un profit mult mai mare decât companiile străine, multinaţionalele.

Din 2008 încoace, multinaţionalele au făcut un profit de 2,5 miliarde lei, în timp ce firmele româneşti au raportat un câştig net de 55 de miliarde de lei.

Petrom, încadrată la multinaţională este compania care a raportat cele mai mari profituri: în ultimii 7 ani câştigul net a fost de 18,83 miliarde de lei(4,18 miliarde de euro).

Dacă Petrom a raportat un profit de 18,83 miliarde de lei, la care adăugăm operatorii de telefonie mobilă Orange şi Vodafone, plus Dacia care raportează şi ei profit an de an, iar soldul pentru toate companiile străine în 7 ani este de numai 2,5 miliarde de lei, înseamnă că la restul multinaţionalelor totul este un „dezastru”. Ar trebui să închidă şi să plece. Dar toate stau în piaţă şi ocupă poziţii de top în sectoarele în care activează, fiind la masa discuţiilor guvernamentale.

În cifra de afaceri totală a companiilor din România, de 250 de miliarde de euro pe an, jumătate este realizată de multinaţionale, iar cealaltă jumătate de companiile româneşti. Dar cei care raportează cel mai mare profit sunt firmele româneşti:  55 mld.lei în 7 ani vs 2,5 mld. lei.

În comentarile lui, Isărescu nu a făcut această departajarea  între firmele româneşti şi companii străine.

Mai întodeauna antreprenorii români sunt arătaţi cu degetul, ca fiind vinovaţii de serviciu, însă datele arată altceva.

Iar exemplul personal al guvernatorului BNR cu afacerea lui proprie(Măr SRL- producţia şi vânzarea de vin sub brandul Casa Isărescu) arată ce se întâmplă la finalul contului de profit şi pierderi din economia românească.

Din 2009 încoace, compania lui, unde are 50% din acţiuni, a raportat o cifră de afaceri cumulată pe 6 ani de 11,93 milioane de lei, cu un profit net de 2,77 milioane de lei, adică o marjă de 23,21%. Am putea spune că Isărescu deja avea o piaţă prin funcţia şi numele lui, care deschide toate uşile şi îi este mult mai uşor să-şi vândă produsele.

La polul opus, Bergenbier S.A., cunoscutul producător de bere, a raportat numai pentru anul 2014 o pierdere de 104 milioane de lei, la afaceri de 406 milioane de lei. Rompetrol Rafinare, Petromidia, o companie care nu a mai simţit gustul profitului de nimeni nu-şi mai aminteşte de când, a raportat în 2014 o pierdere de 1.074 milioane de lei, la afaceri de 13.491 milioane de lei.

Este adevărat că antreprenorii români îşi devalizează de multe ori proprile companii şi băncile de unde au luat credite, dar cifrele sunt mult mai mari la multinaţionale în privinţa transferurilor.

Isărescu este revoltat pe bună dreptate, dar analiza lui ar trebui să se extindă mult mai adânc. Sistemul bancar nu are ce credita, pentru că multinaţionalele se creditează singure, au devenit adevărate bănci, dacă nu chiar mai puternice decât ele, deşi raportează numai pierderi, iar banii pleacă afară. Cum rezolvăm această problemă?