Tag Archives: franta

Studiu: Finanțarea sectorului Autovehiculelor

Sursa: Sfin.ro

Digitalizarea, vehiculele electrice și schimbările în mentalitatea publică influențează piața de finanțare a autovehiculelor în Europa

Comunicat de presă

 

Rețeaua de consultanță Nextcontinent prin partenerul afiliat în România, Ensight Management Consulting, a derulat o analiză în două etape pentru a explora impactul asupra pieței de finanțare a autovehiculelor. Ca prim demers, a fost realizată o cercetare pe piața autovehiculelor și piața de finanțare a autovehiculelor în șase țări Europene: Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Spania și România. În paralel, au fost organizate interviuri cu 20 de persoane cu rol decizional din 16 companii de finanțare a autovehiculelor, pentru a dobândi o înțelegere aprofundată a opiniilor și viziunilor câtorva dintre companiile afectate.

Studiul subliniază faptul că finanțarea în domeniul autovehiculelor încă este și va continua să fie o piață prioritară pentru furnizorii de servicii financiare. Totuși, competiția a crescut, în ultimul deceniu în special, de vreme ce non-captivii[i], adică acele companii financiar bancare care nu aparțin de un producător auto, au reintrat pe piață (după ieșirea din timpul crizei financiare). Au acum o acoperire mai bună a portofoliului de produse și o rețea din ce în ce mai amplă a dealerilor de autovehicule.

În 2014 o parte din piețe au început să se redreseze și au arătat o creștere în înmatriculările de mașini de pasageri noi. Ca urmare, înmatriculările de mașini noi în Europa au ajuns la numărul de 12.55 milioane. Acest fapt reflectă o creștere de 5,6% comparativ cu anul 2013 și a fost prima rată de creștere pozitivă după șase ani.

În iunie 2015 un număr semnificativ mai mare de autovehicule de pasageri noi ieșeau pe porțile fabricilor. Înmatriculările de mașini noi au crescut în Europa cu 14.6% la 1.36 milioane. Din acest an, aproape fiecare piață de autovehicule din Europa și-a revenit după criza financiară.

Conform studiului, sunt trei factori care au un impact semnificativ pe piața de finanțare a autovehiculelor, putând provoca o schimbare în modul de operare a instituțiilor financiare: o reorganizare a valorilor în societate referitor la autovehicule, creșterea gradului de digitalizare, și dezvoltarea electromobilității.   

Reorganizarea valorilor

În prezent are loc o reorganizare a valorilor, în special în rândul tinerelor generații. Din ce în ce mai puțini tineri se grăbesc să își obțină permisul de conducere. Prioritățile lor se schimbă, preferând să își cheltuiască banii pe telefoane inteligente, articolele vestimentare și călătorii. În plus, legătura emoțională cu mașinile nu mai este la fel de puternică. Mașinile rămân importante, însă strict ca mijloc de transport. Ca urmare, înțelesul mașinii ca un simbol al statutului a încetat să mai fie actualDin cauza reorganizării valorilor, interesul în deținerea unei mașini a scăzut, declanșând prin urmare o scădere și în atractivitatea pieței de finanțare a autovehiculelor. În consecință, piața de produse financiare se mută din zona de finanțare către leasing.

În România, sectorul de finanțare auto este susținut de către piața corporativă pe când vânzările către persoanele fizice se îndreaptă spre noi produse datorită creșterii achiziției de vehicule la mâna a doua pe fondul scăderii apetitului pentru finanțare la nivelul persoanelor fizice.

Digitalizarea

Digitalizarea afectează piața autovehiculelor în mai multe moduri. Un factor de influență îl reprezintă schimbarea comportamentului de consum pe parcursul procesului de cumpărare. Din ce în ce mai multi clienți preferă să meargă online pentru căutarea unei mașini potrivite și a unui produs de finanțare potrivit în mediul online, în locul unei vizite la punctul de lucru al unui dealer. Drept consecință, între client și dealerii de mașini se poate crea o fracțiune. Mai important însă, companiile ce oferă servicii financiare din partea producătorilor sunt separate, de asemenea, de client. Acest fapt ar putea avea impactul cel mai semnificativ pe piața de finanțare a autovehiculelor deoarece aceste companii își pierd avantajul competitiv în fața băncilor. În plus, dealerii auto, instituțiile financiare aparținând producătorilor auto și băncile se confruntă cu o nouă provocare reprezentată de poziționarea în mediul online astfel încât să ofere canale media noi și inovative pentru a comunica cu clientul.

Al doilea mod în care digitalizarea a influențat industria automobilelor în trecutul recent vizează noile funcționalități ale mașinilor. Datorită tehnologiilor inovatoare, serviciile de conexiune digitală, cum sunt noile funcționalități de siguranță și diferite nivele de conducere autonomă, sunt acum posibile.

Aceste servicii necesită tehnologii de ultima oră, prin care mașina devine un produs high tech. Drept rezultat, aceste noi tehnologii sporesc costurile de producție și prin urmare și prețul mediu per mașină.

Prețul mediu per mașină a crescut constant în unele țări europene. În ultimii 5 ani prețul a crescut în Germania cu 26%, în Franța cu 20% și în Mare Britanie cu 18%. Factorii de influență variază, de la o listă mai amplă cuprinzând caracteristici speciale precum funcționalități high tech și de securitate, până la utilizarea materialelor de calitate ridicată. În consecință, cererea pentru produse de finanțare a crescut, de vreme ce din ce în ce mai mulți clienți caută surse externe de finanțare a automobilului.

Tendința de digitalizare influențează de asemenea piața locală din România. Digitalizarea afectează în special managementul flotelor auto și reprezintă un serviciu în plus pentru a susține vânzările de leasing operațional, deoarece este un avantaj care crește valoarea ofertei către client.

Din ce în ce mai multe companii de finanțare utilizează tehnologii moderne și oferă instrumente online interactive pentru clienții lor, un exemplu fiind “localizatorul de servicii” din domeniul leasing-ului auto, care permite clienților să analizeze, în timp real, proximitatea punctelor de service din rețeaua agreată a furnizorilor pentru toate tipurile de servicii.

Vehiculele cu încărcare electrică

Un alt promotor al succesului electromobilității este schimbarea în modul de gândire al societății. Mentalitatea devine “mai verde” pe măsură ce începe să ne pese din ce în ce mai mult de mediul înconjurător. Suntem mai atenți la poluarea cauzată de motoarele cu combustie. Așadar, s-a ajuns la o schimbare în mobilitate în favoarea motoarelor electrice care protejează mediul. Mentalitatea “verde” și progresul în tehnologia electromobilității au condus la o creștere, la nivelul UE, a cererii pentru vehicule încărcate electric (ECV). (Termenul ECV include vehicule electrice exclusiv cu baterie, vehicule electrice cu gama extinsă și vehicule hibrid).

În 2014, 75,331 ECV noi au fost înmatriculate în Uniunea Europeană. Acest fapt reflectă o creștere de 36.6% la nivelul țărilor analizate.

Observăm la piețele majore ale Uniunii Europene faptul că Marea Britanie a înregistrat cea mai mare creștere de-a lungul anului 2014 (+300.8%), urmată de Germania (+70.2%) și Franta (+29.8%).

Chiar dacă Comisia Europeană a propus interzicerea mașinilor diesel până în 2050, popularitatea acestora crește în România. Însă numărul înmatriculărilor de mașini diesel nu crește semnificativ, este afectată ponderea cu înclinație spre mașinile cu combustie diesel.

Vă invităm să accesați www.ensight.ro/automotive2016 pentru a descărca infograficul și pentru mai multe informații.

***

Ensight Management Consulting (www.ensight.ro) este liderul pe piaţa companiilor româneşti de consultanță în management, raportat la cifra de afaceri și numărul de consultanți.

De la înființarea sa în anul 2000, Ensight a evoluat continuu, dezvoltând un portofoliu complex de servicii de consultanță pentru următoarele arii de activitate: strategie, operațiuni, financiar, resurse umane și tehnologie, oferind astfel soluții integrate de consultanță și răspunzând nevoilor din ce în ce mai complexe ale companiilor.

Din anul 2014, Ensight Management Consulting este membru fondator al uneia dintre cele mai puternice rețele de consultanță în management din Europa: Nextcontinent, cu 33 de birouri în 28 de țări și o echipă de 1.100 de consultanți.

Media contact:

Daniel A. Bujorean, Responsabil PR si Comunicare, [email protected], Tel: 0746 284 541

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Adevarul despre Franta

Sursa: Comisarul.ro

Filosoful Jean Lauxerois scrie pentru Contributors.ro un amplu articol critic in care descrie starea actuala a Frantei, vulnerabila la barbarie si supusa unei “decivilizari” accentuate. “Parisul a fost insangerat de barbarie. 130 de morti, 350 de raniti. In Franta, precum in lumea intreaga, tragedia a starnit o emotie teribila. Clopotele au batut la Notre-Dame. Tara a fost in doliu national pentru trei zile – pentru prima data in istoria noastra. Dincolo de traumatism, dincolo de stupoarea care ne invadeaza in fata terorii islamiste, trebuie sa lamurim fara ocolire realitatile care au prefacut Franta intr-o tara bolnava, fragila, expusa, realitati ce ar trebui sa ii insufle curajul sa infrunte in sfarsit si de urgenta, gravitatea situatiei.” 

                                                     ***

Parisul a fost însângerat de barbarie. 130 de morţi, 350 de răniţi. În Franţa, precum în lumea întreagă, tragedia a stârnit o emoţie teribilă, care ne împarte între tristeţe şi revoltă. Clopotele au bătut la Notre-Dame. Țara a fost în doliu naţional pentru trei zile – pentru primă dată în istoria noastră –, şi a fost proclamată starea de urgenţă, care, din pricina circumstanţelor excepţionale, instituie timp de trei luni stare de excepţie. Însă, reluând formula într-un alt sens, starea de urgenţă este prezentă de mult în Franţa, într-un fel zilnic şi obişnuit, chiar dacă mulţi nu sunt pregătiţi să admită această evidenţă. Dincolo de traumatism, dincolo de stupoarea care ne învadează în faţa terorii islamiste, capabilă să asasineze cu sânge rece atâţia inocenţi, trebuie să lămurim fără ocolire realităţile care au prefăcut Franţa într-o ţară bolnavă, fragilă, expusă, realități ce ar trebui să îi insufle curajul să înfrunte în sfârşit şi de urgenţă, gravitatea situaţiei.

O primă întrebare se impune: de ce s-au întâmplat aceste atentate, când erau previzibile, chiar anticipate de mult – de săptămâni, de luni, de ani ? Deja în anii 2000 amicul meu Kostas Axelos, mare filosof acum stins din viaţă, care cunoscuse Rezistenţa şi războiul civil din Grecia, îmi spunea mereu că în curând oameni înarmaţi vor veni de la periferie şi din suburbie în Paris ca să deschidă foc asupra mulţimii. De la atacurile din ianuarie, era clar, după mai multe semne, că unele atentate vor avea loc din nou; şi într-adevăr, de câteva săptămâni, ipoteza atentatului devenise o certitudine : numai că momentul era necunoscut. Însă, în ciuda unor semne evidente, nimic n-a fost făcut ca evenimentul să fie preîntâmpinat. Oficial, Franţa era în alertă : ceea ce se numeşte, în mod umflat, « planul Vigipirate » era în vigoare. Dar fără nicio eficienţă; totul s-a redus la câţiva militari plimbându-se prin gări… Deci, răspunderile s-au volatilizat şi prima urgenţă este să ne punem întrebarea privind răspunderile în faţa unei asemenea defecţiuni, a unui asemenea eşec. Întrăbările sunt simple : de ce naţiunea nu a fost informată că situaţia era primejdioasă? De ce autorităţile nu au spus pe şleau că vigilenţa era urgentă şi necesară? Pentru ca poporul să nu fie ingrijorat, zguduit? Pentru ca turiştii să nu fie descurajaţi? De ce autorităţile au întârziat atât, de ani, să mobilizeze toate mijloacele, poliţia, justiţia, serviciile de informaţii, pe teren şi pe Internet? De ce nu i-au expulzat pe imamii care propovăduiesc ura împotriva ţării noastre? De ce au întârziat atât să ia măsurile necesare împotriva tuturor acelor a căror radicalizare islamistă era cunoscută şi care aveau fişa « S », adică « securitate » ? Franţa nu a fost protejată cum trebuia. Din nepăsare? Din neglijenţă? Poate din complezenţă?

Acum, când lucrurile s-au întâmplat, ne întrebăm de ce nici un om politic francez n-areniciodată curajul să mărturisească răspunderea şi să asume greşeala. « Responsabil, dar nu vinovat » : mi se pare că această formulă nemaipomenită pe care a găsit-o un ministru din anii ‘80 este mereu folosită de guvernanţi ca să se apere! De ce politicienii noştri sunt mereu atât de multumiţi de sine şi de acţiuni lor ? De ce atâta autosatisfacţie, chiar în situaţii mai dezastroase ? Ca să nu-şi compromită cariera? Ca partidul să nu  rişte să piardă alegerile viitoare ? Orice e mai bine decât să-şi recunoască greşelile şi rătăcirile.

In mod fatal, astăzi, ţara nu mai este în stare să-şi asigure securitatea. Franţa nu e capabilă să facă față situaţiilor primejdioase la care trebuie să faca fata. Mai ales pentru că ea însăşi s-a dus singură în capcana pe și-a întins-o îm mod ineluctabil. Țara noastră este caracterizată  de o slăbiciune dublă pe care o recunosc experţii înzestraţi cu un pic de integritate : o slăbiciune a forţelor armate, o slăbiciune a serviciilor de informaţii. Armata franceză nu are putinţa să mobilizeze destule unităţi pentru conflictele în care ţara a angajat-o şi se ştie că aviaţia este insuficientă în tipurile actuale de război : dacă trece singură la acţiune, eşecul este sigur. Cât despre serviciile de informaţii, e bine cunoscut că au pierdut de mult contactul cu terenul, care,  rămâne mijlocul cel mai eficient, în ciuda evoluţiei technologice. Mai rau: când serviciile de informaţii funcţionează sunt prea puţin urmărite în sfera de decizie şi de acţiune.  Persoanele fişate şi cunoscute nu încetează să opereze, așa cum s-a întamplat cu unul dintre criminalii din ultimul atentat. În plus, Franţa nu a fost niciodată o ţară cu tradiţie de securitate internă : în acest sens ea rămâne, mai mult decât altele, o ţară expusă la primejdii şi puţin capabilă să se apere în faţa unui duşman intern. Or, în ciuda acestei realităţi, care o face vulnerabilă, Franţa afişează ambiţii militare şi ideologice: îşi dă aere eroice, chiar de fanfaronadă. Ceea ce o expune şi mai mult la loviturile maligne. Este urgent să înţelegem riscurile la care ne expun guvernanţii noştri, din îngâmfare naivă şi din orbire.

Aceasta atitudine este cu atât mai gravă cu cât în momentul de faţă Franţa nu este înzestrată cu energia unei ţări luptătoare. Suntem la ani lumină de Franţa din 1914 !  Nu mai avem serviciu militar, dar, mai grav, Franţa de astăzi este divizată, uneori dezbinată, mistuită de îndoială şi de şovăială; o ţară aproape depresivă, cu recorduri în consumul de produse antidepresive şi de somnifere. Pe scurt, din lipsă de utopii, Franţa actuală – toate generaţii împreună – are nevoie să se ameţească pentru a nu-şi privi semnele declinului, realitatea somajului, dezmăţul bugetar, greutatea taxelor mereu mai mari, fuga tinerilor învăţaţi care pleacă în străinătate, descurajaţi de o societate pe care o consideră blocată şi lipsită de perspective… Iată paradoxul narcisismului unei ţari care pretinde statutul de mare putere, când forţele ei materiale şi morale nu îi permit să fie la înălţimea ambiţiilor!

Dintre îngrijorările care chinuiesc ţara noastră, o a treia urgentă, care nu este nouă, dar ajunge acum la obsesie : realitatea suburbiilor (« banlieues »). În jurul Parisului, dar şi al oraşelor Grenoble, Toulouse, şi aşa mai departe, suburbiile noastre sunt locurile unde propaganda islamistă şi-a facut mai uşor drum.  Politicienii cunosc de mult urgenţa problemei, mai ales de când au avut loc unele răscoale violente, în 2005. De la acea dată încoace, în ciuda câtorva semne de bunăvoinţă şi a unor mărunte decizii, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Viaţa imigranţilor este izolată în blocuri triste, cangrenate de traficuri de toate felurile, trafic de droguri, trafic de arme, cărora li se dedică tineri lipsiţi de ocupaţie. De mai bine de 20 de ani, e bine cunoscut că mai multe zone sunt interzise poliţiei însăşi, ce nu are nicio dorinţă să intre în ele, cu toate că stocuri de arme sunt îngrămădite în pivniţele blocurilor. Încă și mai rău : știm că există un fel de cumpromis tacit, dacă poliţia nu deranjează traficanţii, ei oferă garanţia că nu va fi niciun fel de răscoală în zonă.

E recunoscut acum eşecul tuturor « politicilor pentru oraş », care au fost duse de treizeci de ani. Cine trece prin suburbiile pariziene este străbatut deseori de un fior de groază. Totul pare străin în aceste no man’s land fără orizont. Te întrebi daca locuitorii au cunoscut vreodată placerea de a trăi. De asemenea şcoala nu oferă niciun fel de viitor. Mă încumet să afirm că şcoala franceză, republicană, mândră de sine, a pierdut partida. Școlile din suburbii au reputaţia – pe bună dreptate – să fie foarte dificile: deci sunt clasate în « zone prioritare », unde majoritatea elevilor sunt destinaţi ghetourilor. Dacă sunteţi o dată la ora de iesire din orice şcoală primară din suburbie (dar şi în anumite cartiere din Paris): aţi aterizat în mijlocul femeilor voalate, care îsi asteaptă copilul, şi aveţi impresie apăsătoare că străinul, cel exclus acum, este copilul bălai cu ochi albaştri : el trebuie să se adapteze la un mediu care nu este al său şi care uneori i-o dă de înţeles, în ciuda rămăşitelor persistente de prietenie. Acest fapt explică succesul instituţiilor de învăţământ privat, în Franţa întreagă. Aşadar soluţia cea mai simplă de supravieţuire care se oferă tinerilor de suburbie este delincvenţa şi traficul ; puţini au norocul să iasă din aceste locuri de excludere, unde viaţa se desfăşoară pe un fundal al eşecului economic şi şcolar, pe fundalul unor răni istorice şi de suferinţă identitară.

Prin urmare nu e uimitor că aceste suburbii alcătuiesc un fel de pepinieră pentru islamismul radical. Micii delincventi se radicalizează în contact cu imamii ce-și fac prozeliţi, uneori în moschei clandestine, uneori chiar în puşcărie, unde recrutatorii au prilejul  să convingă şi să convertească pe îndelete. Unul dintre teroriştii de săptămâna trecută nu face excepţie de la regulă : a fost un mic delincvent în oraşul Chartres, cu un cazier judiciar care se limita la infracţiuni minore ; era fişat în secţiuna « Securitate », dar nu fusese niciodată după gratii. În jurul oraşului Chartres frecventase un islamist radical ajuns aici ca să facă propagandă. Se bănuieste că apoi s-ar fi dus în Siria, fără să-i ceară nimeni vreo socoteală când s-a întors. Acest caz este exemplar şi frecvent. Toţii teroriştii au acelaşi profil, sunt în general cunoscuţi de serviciile de informaţie şi trec la acţiune fără nicio dificultate. În Franţa precum în Belgia.

Această realitate a islamului în suburbii, foarte bine cunoscută, a devenit mai primejdioasă de când delincvenţii radicalizaţi au hotărât să ajungă în Siria (via Turcia), unde primesc o instruire militară accelerată. Ea pune în chestiune marea idee franceză, renumita « laicitate » (laïcité), de care se vorbeşte întruna ca despre o formulă magică, cu o îngâmfare universalistă, când această idee nu este decât un caz de excepţie şi care deseori este prost definită și prost înțeleasă chiar de cei ce se reclamă de la ea. Astăzi partizanii ideologici ai laicităţii trebuie să înfrunte evidenţa : laicitatea este suicidară când tolerează pe pământul francez doctrine religioase care pretind, în numele lui Allah, să distrugă ţara ce i-a primit. Până la ce limită laicitatea poate să tolereze o religie care, în esenţă, are un ţel politic şi care poartă în sine, mai ales în ceea ce priveşte femeile, « valori » care stau în contradicţie cu valorile legate de laicitatea republicană? Exemplele sunt mai multe. Aşa am aflat că la RATP (agenţia pariziană pentru autobuze şi metrou) conducători musulmani refuză uneori să conducă un autobuz, pe motiv că o femeie a fost înainte la volan. Mai neliniştitor: am avut prilejul în metrou, călătorind cu un amic vorbitor de limbă arabă, să descopăr cuvintele dispreţuitoare, chiar ofensatoare, venind din partea unor tineri împotriva Franţei şi a francezilor ; şi se ştie, de pildă, că după atentatele din ianuarie unii elevi, la şcoala elementară ( !), au refuzat să respecte momentul de reculegere, cerut de învăţători. Poate încă mai groaznic : imediat a doua zi după atentatele trecute, un trecător a filmat o scenă cumplită, există pe Internet, unde se vede o femeie voalată însoţită de doi bărbaţi, care desfăşoară steagul Daesh, şi care manifestă în mod ostentativ și războinic orgoliul ce li-l dă desfășurarea acestei baniere.

Aşadar, o altă urgenţă ţine de situaţia reală a legaturilor între Franţa şi ţările arabe, cu diversitatea şi complexitatea lor. Pentru că politica noastră externă ne-a pus de mult în stare de urgenţă, cu rătăcirile sale până la contradicţie. În această direcţie, o primă întrebare : care sunt relaţiile Franţei cu ţările din Golf, mai ales cu Qatar? Omniprezent la Paris, cumpărând hoteluri de lux şi clubul parizian de fotbal (PSG), Qatar-ul și-a propus să dea bani pentru suburbii. Or această ţară nu e deloc – sau nu numai – o instituţie de caritate, care pune bani la dispoziţia săracilor din suburbie. Anumiţi experţi au denunţat deja strategia de « disimulare » a Qatar-ului, prin care pragmatismul economic este partea vizibilă a activitaţii, iar prozelitismul religios partea ascunsă. Or, în acest caz, prozelitismul se face în profitul unui aşa-zis « neo-wahhabism », adică a unui integrism musulman nou, specific qatari, care ţintuieşte să impună influenţa wahhabismului asupra islamului. Interesele economice şi financiare i-au orbit pe guvernanţii noştri : ar trebui să se gândească mai mult la natura relaţiilor noastre cu ţările din Golf, al căror liberalism economic iartă prea adesea poziţiile şi acţiunile fundamentaliste. Cum se poate ca numai câteva zile după atentate preşedintele nostru să îl primească oficial pe premierul din Qatar ?

În general, Franţa este prea naivă în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu şi cade într-un simplism care o condamnă la greşeli. De fapt, ţara noastră a intrat fără circumspecţie în capcana libiană şi, de asemenea, astazi, în capcana siriană : s-a încurcat, ignorând complexitatea mizelor pe care nu le putem lămuri aici – îndeosebi, în ceea ce priveşte luptele istorice între suniţi şi şiiţi. Dincolo de realitatea forţelor, de când Franţa a intrat în război, trebuie să constatăm că până acum acţiunea a rămas fără eficienţă, chiar are urmări primejdioase. Ea a alimentat o adâncire a crizei economice ce loveşte musulmanii atât în Europa cât în Orientul Mijlociu, şi, peste tot, conduce minorităţile să se solidarizeze în numele unui islam radical, care îi atacă şi pe musulmani tradiţionali şi pe europeni, priviţi drept degeneraţi. Avem aici de a face cu ideologia numită « takfirism », alcătuită în anii ‘70.

Sigur că Daesh este un monstru care s-a născut şi s-a dezvoltat datorită pescuitorilor în ape tulburi, Arabia Saudita îndeosebi, dar în acelaşi măsură Siria şi anumite ţări occidentale, ce au încercat să folosească jihadismul pentru interesul lor; însă rămâne evident că rădăcinile « statului islamic » sunt lungi şi puternice. Sunt alcătuite de visul vechi de a fi restaurat califatul, desfiinţat în 1924, şi hrănesc planul unui stat care ar fi în stare să stăpânească finanţele, organizaţia administrativă şi puterea militară. Controlând astăzi o zonă mai extinsă decât Marea Britanie, Daesh devine acum o formă puternică, capabilă să adune toate neliniştile şi tulburările identităţii musulmane, toate înjosirile istorice şi prezente, în numele unei solidarităţi care se întăreşte cu o dimensiune apocaliptică şi nihilistă : moartea este valoare şi biruinţă. În acest sens, Franţa a ignorat – şi tot ignoră – realitatea islamică a Daesh, şi nu a înţeles bine că războiul intern şi extern împotriva acestei organizaţii cere mijloace mai numeroase și mai complexe, mai abile decât cele ce au fost folosite până acum.

Pe deasupra, a eşuat și strategia internă a guvernanţilor noştri, care ţinteşte să întărească la noi un islam oficial şi cumsecade, bine intenţionat. Nici în acest caz nu au socotit cât era de simplistă este politica aleasă în faţa problemelor din suburbie. Se aude astăzi că demnitarii musulmani din India şi din Maroc ar lansa o « fatwa » împotriva Daeshului, pe motivul că îl trădează pe Allah şi Islam. Ne-ar fi plăcut dacă musulmanii francezi ar fi fost în linia întâi ca să denunţe public şi oficial acţiunile Daeshului.  Dar se pare că reținerea care îi caracterizează de multa vreme îi duce la paralizie.

A cincea urgenţă priveşte Franţa în legatura sa cu Europa. Din ce în ce a devenit mai clar că UE îşi plăteşte acum incapacitatea de nu se mai fi gândit la altceva decât la economie si finanţe. Nu are o politică externă comună, nicio apărare comună, nicio strategie de poliţie comună. După atentatele din ianuarie trecut, Comisia a pretins că numai statele au la dizpoziţie servicii de informaţii, ca să evalueze greutatea unei ameninţări. În Franţa, autorităţile s-au opus la cea mai mică măsură de urgenţă, dar au cerut Uniunii Europene să adopte trei măsuri menite să facă mai uşoară schimbarea informaţiilor, îndeosebi în domeniul aerian. Or, propunerea a fost blocată în Parlament – şi chiar câţiva deputaţi francezi au votat împotrivă. Faptul că Belgia a adăpostit o bază ce a sprijinit atentatele de la Paris doveşte cât au greşit şi cât sunt de responsabili guvernanţii din mai multe ţări. Aşadar UE nu e în stare să măsoare cât de gravă a ajuns situaţia, care s-a degradat în ultimi doi ani, şi nu e în stare nici să reacţioneze repede în faţa evenimentelor, iar lentoarea aparatului de decizie duce la paralizie.

Devine evident că UE nu a fost concepută ca să evolueze în faţa sfidarilor din lumea contemporană. Este aşezată pe schemele unei situaţii istorice depăşite ; nu a fost în stare, într-un mod clar, să-şi pună fundamentele, nici să-şi gândeste graniţele, nici să contureze articulaţia între naţional şi european, amestecând de la început naţiune şi naţionalism. Nu are gândirea, nu are structura, nu are oamenii, nu are putinţa să se schimbe şi să dea un răspuns la situaţii noi pe care trebuie să le înfrunte. Ca să nu vorbim aici despre tratamentul dezastruos al problemei migranţilor, despre care se ştie, în plus, că unii sunt bineînţeles terorişti infiltraţi – aşa cum cel care, venind din Siria şi trecând prin insula Leros, a participat la ultimele atentate. Ne mirăm că, de la tragedie încoace, un singur deputat de la noi a cerut un moratoriu de trei luni privind imigranţii.

Mai mult decât oricând, unitatea europeană este în pericol, deoarece resurgenţele identitare sunt produse ale rătăcirilor politice; pe această bază, nu se vede bine cum ar putea UE astăzi să-şi găsească mijloacele de securitate. Să adăugăm tabloului un amănunt ce nu este de ignorat : până acum UE nu a acceptat să pună la loc instrumentele de luptă împotriva practicilor financiare criminale, adică împotriva reţetelor mafiote care s-au întărit în Europa – care sunt de folos şi djihadiştilor.

În sfârşit, ultimă urgenţă, care ar trebui să fie cea întâi, dintr-un punct de vedere filosofic. Ar fi potrivit astăzi să reluăm pe baze noi gândirea despre faimoasele valori pe care Franţa are tendinţa să le afişeze, în faţă lumii, drept dovezi ale unei superiorităţi istorice. O sarcină urgentă, pentru că nu trebuie de acum încolo să mai amestecăm valori şi mitologii, nici să ne hrănim cu iluzii sau cu vrăji care sunt de două ori vinovate : din cauza lor minţile se amestecă şi ţara trăieşte într-un fel de negare a realitaţi. Gândirea trebuie neapărat să-şi reia drepturile, în loc să lase ideologii şi politicienii, toţi alcătuiţi după acelaşi model, să manipuleze minţile în serviciul intereselor de castă.

E timpul să înceteze acest narcisism tipic francez, care trebuie să recunoască realitatea unui declin evident. Sistemul şcolar este pe cale să se prăbuşească şi, de asemenea, cultura fundamentală ce îi era asociată – la care ideologii ne-au cerut să renunţăm în numele egalitarismului, pe motiv că cultura ar fi elitistă. De asemenea, şi limba este în pericol la noi, pentru că nu mai e predată cum trebuie, din aceeaşi pricină a egalitarismului  care nivelează totul. De exemplu administratia trimite circulare cerându-le funcţionarilor să renunţe la folosirea anumitor cuvinte franceze! Vai de noi, ameninţaţi, de-acum înainte, de limba de lemn şi sabir, urmări ale analfabetismul funcțional înfloritor, care face imposibilă gândirea personală și exprimarea fiecăruia. Suntem ameninţaţi deopotrivă de gândirea unică, răspândită de autoproclamate şi pretinse elite, înfiripate de aceleaşi veşnice figuri, omniprezente în mass-media, care împun o cenzură invizibilă, un fel de « cenzură albă », nu departe de spalarea de creier într-un regim totalitar.

O sa trebuiască să deschidem alte dezbateri, despre care, în acest context, vom da numai o scurtă listă. O să trebuiască să reluăm dezbaterea despre laicitate, un cuvânt nelămurit (mot-valise) care autorizează toate simplificările şi chiar laşităţile demagogice. Deşi complexitatea subiectului depăşeşte cadrul acestui articol, putem afirma că va fi necesar să ne dăm de seama cât este de limitată sau chiar cât este de primejdioasă o ideologie laică foarte şovăitoare între o toleranţă minimală asupra faptului religios şi o adevărată duşmanie împotriva concepţiilor religioase de viaţă (în tradiţia legii din 1905, care s-a nascut intr-un context istoric de duşmănie declarată împotriva creştinismului catolic).

O să trebuiască să reluăm subiectul religiei, pe cel al creştinismul îndeosebi, care enervează neîncetat la noi ateismul integrist manifestat de cea mai mare parte a politicienilor. Aici să cităm pur şi simplu declaraţia Monseniorului Nona, arhiepiscopului catolic caldean din Mosul, declaraţia prevestitoare deoarece datează din luna august 2014 : « Durerile noastre sunt preludiul durerilor pe care voi, europeni şi creştini de la Vest, le veţi avea de suferit într-un viitor apropiat. Principiile voastre, liberale şi democratice, nu au nicio valoare aici. Sunteţi şi voi în pericol. Trebuie să luaţi unele decizi tari şi curajoase, chiar dacă sunt opuse principiilor voastre… »

O să trebuiască să reluăm, în paralel, problema islamului, şi cea a imigraţiei, cea a toleranţei, cea a limitelor multiculturalismului, care în momentul de faţă rămâne ideologia in vogă.  În sfârşit, şi mai pe larg, o să trebuiască să repunem întrebarea civilizaţiei şi a barbariei, ale căror forme nu sunt atât de uşor de priceput astăzi.

Invers, o să trebuiască să întrebăm ce speranţă are societatea franceză de oferit tineretului său. Dacă Franţa doreşte să aibă din nou un destin şi să nu renunţe la sine, o să trebuiască să depăşească obsesia creşterii economice drept unicul remediu pentru toate falimentele sale şi să nu se mulţumească cu aşa-zisă deschidere culturală, ca unica incantație şi destinație. Franţa trebuie să-şi gândească din nou viitorul : dacă nu, riscă să termine ca o ţară muzeală şi turistică, cu vinuri şi brânzeturi, redusă la celebrarea rituală patrimoniului său. Ce are Franţa de oferit, dacă într-adevăr viitorul nu poate fi limitat la TGV si la energia nucleară ? Societatea franceză trebuie să întrebe : ce speranţă are de oferit ? Prin urmare, ea trebuie să se întrebe asupra semnificaţiei plăcerii consumului: nu poate să fie unicul orizont de viaţă. Trebuie să ne întrebăm asupra unui fenomen mai grav : suferinţa psihică a numeroșilor tineri, aparţinând generaţiei expuse fricii de boli sexuale transmisibile, hrănită cu toate formele de adicţie, lipsită de orice ideal, şi, pe deasupra, ostatică a unei lumi virtuale, închisă din ce în ce mai mult într-o solitudine aproape schizofrenică. Această pierdere a simţului realităţii este un infern, care devine un loc comun, adică nu rezervat doar tinerilor din suburbie. Deodată am fost copleşit de o similitudine ciudată, între drogurile de toate felurile pe care le iau tot mai mulţi oameni în ţările lipsite de orice viaţă spirituală, şi droguri (îndeosebi « captagonul ») pe care le consumă tinerii djihadişti ca să uite frica şi să își amelioreze performanţele criminale. Aici şi acolo, societăţi drogate, unele capabile de crima rece, altele incapabile de a înfrunta viaţa.

Acest teribil rezumat al situatiei ne lasa să întrevedem și puterea unui fenomen contemporan care ne învadază pe toţi şi ne pune pe toți în pericol, adică nihilismul. Am avut de-a face deja cu nihilismul teroriştilor din Rusia, la sfârşitul din secolul al XIX-lea ; este nihilismul pe care Nietzsche l-a conturat şi lămurit foarte bine. Nihilism, apocalipsă. Pe de o parte triumful unei culturi a morții, în numele unui profetism morbid ; pe de altă parte prăbuşirea spiritului şi a sensibilităţii în hedonismul consumator, în irealitatea adicţiei şi în lumea virtuală…

Și Franta şi Europa întreagă trebuie urgent să se întrebe asupra orizontului viitorului şi semnificaţiei vieţii. Imperativ categoric, obligaţia civilizaţiei de a redefini sensul existenţei umane, la răspântia intre viaţa personală şi viața comună, materială şi spirituală, imanentă şi transcendentă. Suntem fară vreo îndoială în pragul unei « decivilizări » inedite. Suntem în stare de urgenţă.

Jean Lauxerois/Filosof, scriitor şi traducător. Fost membru al « Collège International de Philosophie », la Paris, unde a predat filosofia la nivel universitar, a tradus Platon, Aristotel, Sofocle, Heidegger, Adorno. Scrie despre etica, arta şi teoria culturii. Cea mai recentă carte, publicată în 2011, La Beauté des mortels, este un eseu despre gândirea greacă si importanţa ei pentru lumea contemporană.

Nota editor: Articolul a fost scris in romaneste, special pentru Contributors.ro.

Tagged , , , , , , , , , , ,

Cine luptă cu adevărat împotriva ISIS ?

Are si Putin vocea lui… Propaganda ruseasca scoate din uitare “razboiul” din Serbia, din 1999. Acest conflict atipic a fost putin popularizat la noi, si rezultatul lui a fost umilirea armatei sirbe si nasterea statului Kosovo. Am putea spune ca ivirea Kosovo a fost urmarea vointei aproape exclusive a Statelor Unite de a da nastere acestui stat independent, desi relatia Kosovo cu Serbia e, istoric vorbind, destul de complicata. Ea seamana cumva cu situatia Ardealului fata de Romania (de aceea nici n-am recunoscut Kosovo pina azi…), ori cu a Ucrainei fata de Rusia: vechi teritorii ingemanate, un fel de vetre legendare, legate in istorie de nasterea tarilor mai mari de alaturi…
Sigur, istoria s-a miscat intre timp, Kosovo, vecin (si infiltrat) cu Albania, a devenit musulman, iar in razboiul de dupa moartea lui Tito, care a dus la destramarea Jugoslaviei, conflictul a izbucnit cu violenta. Serbia si-a arogat rolul conducator, neaceptind sa piarda hegemonia asupra zonei, si invadind tarile vecine, nu numai pe cele musulmane, precum Bosnia, de exemplu, dar chiar si Croatia catolica, bombardind cu violenta orase si monumente istorice croate de mare valoare, din epocile bizantina si venetiana… E probabil ca amintirea aceastei arogante sirbesti din timpul razboiului anilor 1991-2 a stat la baza ripostei americane din 1999, care a distrus, de exemplu, podurile din Belgrad de peste Dunare, fortind Serbia sa se impace cu ideea independentei Kosovo.
Ciudat e ca rusii, aliatii traditionali ai fratilor sirbi ortodocsi, nu au miscat un deget (nici macar nu au protestat) in favoarea sirbilor, ceea ce lasa sa se presupuna o intelegere secreta prealabila intre americani si rusi cu privire la aceasta interventie americana in Serbia. Ce a determinat amestecul militar hotarit al Statelor Unite in favoarea Kosovo ramine pina azi un mister; Kosovo a fost si ramine un produs national si politic prea marunt, si fara succes, ca sa motiveze brutalitatea actiunii americane. Iar acum, in Siria si in Irak, americanii si rusii, desi evident implicati, sovaie sa intervina impreuna intr-un acord decisiv, pentru a stopa un razboi intern cu consecinte civile atit de grave, dintre care cea mai importanta pare a fi migrarea arabilor locali catre Europa (desi Turcia vecina, cu doua milioane de refugiati, e cu mult mai afectata). E prea ciudata aceasta deplasare masiva, aparent bine tocmita, de populatie, incit sa nu te intrebi cui foloseste ea, ce rezultat urmareste.
O posibila tinta, avuta in vedere, ar putea fi o eventuala destabilizare a Uniunii Europene in general, si in special a Europei centrale, prin accentuarea, pina la violenta, a prezentei arabe, care capata consistenta tot mai mare in Europa. E posibil ca atit Statele Unite (frate, frate, dar…), cit si Rusia sa vada aici un profit politic, lovind indirect intr-un competitor politic si economic important ca Europa. Ramine sa vedem care va fi reactia europeana; mingea s-a mutat acum in terenul sau, desi miezul problemei arabe e situat in Asia apropiata, unde insa americanii si rusii intirzie sa se puna de acord asupra unui conflict a carui solutie le sta in mare masura in putere. Iar slabiciunea Uniunii europene, care se vede bine acum, odata cu izbucnirea crizei, se afla tocmai in caracterul sau compozit, adica in pariul pe care si l-a propus, drept o mare amibitie, de a stringe impreuna tari atit de diferite din multe puncte de vedere. Exista oricum un fel de imigratie interna a periferiei europene catre centrul ei, superior economic si cultural; numai romanii plecati afara (adica inauntru…), in Europa centrala, sint intre trei si patru milioane… Dar falanga araba e simtita totusi de populatia locala drept un corp strain, ca religie, cutume, mod de viata. Arabii nu se integreza, ca romanii, ei se ghetoizeaza… E principalul repros adresat de europeni acestei imigratii arabe, si care nu va avea o solutie pe termen scurt.
Un singur exemplu, vazut in Maroc (tara araba relativ profund occidentalizata de indelungata influenta franceza): scoala elementara, de obicei alaturata unei moschei (ca pe vremea lui Creanga, cind badita Vasile, dascal la biserica, era si invatator…), are o singura “curicula”: studierea Coranului… Iar la sfirsitul anului, primeste premiul I si coronita copilul care recita cel mai bine cit mai multe versete din Coran… Cam asta ramine sa fie toata “cultura generala” a unui copil arab… Puneti aceasta scoala linga cea germana sau cea engleza… Aici se alege una din doua: ori invinge sistemul european, iar copilul va ajunge sa aseze in minte Coranul pe un plan secundar, in cadrul educatiei lui; ori copilul arab va invata numai Coranul, ca la el acasa in Asia, si atunci vorbim intr-adevar despre ghetto si izolare in mijlocul Europei, nu numai materiala, dar si spirituala, care e cea mai grava. Simpla mutare a Irakului sau a Afganistanului genuin in mijlocul Germaniei nu poate duce decit la o ciocnire grava, cu consecinte, mai devreme sau mai tirziu (depinde de masa critica pe care o va atinge populatia musulmana ce creste in Europa), catastrofale… E un fel de cruciada, deocamdata pasnica, inversata ca directie: dinspre Asia catre Europa. Cine ne-a pus sa stirnim furtuna, incepind in secolul 12, la indemnul Papei, razboiul crestin impotriva paginilor?  Raspunsul, iata, vine tirziu: razboiul s-a intors acum impotriva Europei, devenita intre timp democratica si toleranta; dar el are loc chiar intre zidurile cetatii europene, si se cheama Jihad

Cine luptă cu adevărat împotriva ISIS ?

Aug 18, 2015 Valentin Vasilescu

mccain isis

Bombardamentele aeriene ale NATO împotriva armatei sîrbe bosniace au avut loc în perioada 30 august- 20 septembrie 1995. Ele au fost realizate de 400 de avioane și rachete de croazieră Tomahawk în folosul mercenarilor musulmani aduși de SUA, Iran, Arabia Saudită și Turcia ca să lupte împotriva sîrbilor. Operațiunea și-a atins scopul fiind distruse 338 de ținte terestre sîrbe ( concentrări de blindate, baterii de artilerie de calibru mare, coloane de infanterie motorizată în marș, etc ).
Bombardamentele NATO asupra Yugoslaviei s-au derulat în perioada 24 martie-10 iunie 1999 și au condus la moartea a 5-10.000 de militari și civili iugoslavi, la neutralizarea a 40 % din cele mai avansate arme ale trupelor de uscat ale armatei iugoslave și la distrugerea a 60 % din capacitățile industriale, a punctelor termice care livrau agent termic populației, a podurilor peste Dunăre și a nodurilor de cale ferată din Iugoslavia. Operațiunea și-a atins scopul, armata iugoslavă retrăgîndu-se din Kosovo, așa cum doreau americanii.
Surprinzător, dar de mai bine de un an, SUA împreună cu aliații săi din NATO ( Turcia, Canada, Anglia, Franța, Germania și Olanda ) dar și cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar, Iordania, Australia, bombardează din aer ISIS fără niciun rezultat. Deși forțele ISIS care numără 5-7.000 de luptători,  acționează în zone strict delimitate și în teren deschis ( cel mai adesea în zone de deșert ) unde reperarea și lovirea lor este cu mult mai ușoară decît în fosta Iugoslavie.
ISIS map of location
ISIS este alcătuit din detașamente tactice cu o mare mobilitate, avînd în compunere subunități de cercetare înzestrate cu autoturisme ușor blindate ( Humvee ), subunități de blindate înzestrate cu tancuri, mașini de luptă ale infanteriei și TAB-uri, subunități de artilerie tractată, subunități de transport dotate cu camioane ( pentru muniții, alimente, carburant, etc ), subunități de apărare AA cu tunuri, rachete portabile sau mitraliere montate pe camioane, etc. Puținele clipuri difuzate de presa occidentală, înfățișează doar obiective statice, de tip bunker ale ISIS, lovite de aviația americană. E foarte ciudat că nu se observă niciun autoturism, niciun blindat, niciun luptător ISIS în apropierea obiectivului. Ceea ce poate însemna că e vorba de un fals, întrucît presa occidentală care a difuzat aceste clipuri, pare să fi uitat că odată cu ocuparea Irakului de către armata SUA, geniștii americani au avut sarcina de a arunca în aer toate buncărele construite de Sadam Hussein. Unde au găsit luptătorii ISIS atîtea bunkere în Irak ?
Ocupantul American, începînd din 2003, a dat la fier vechi toate avioanele reactive supersonice  ( MiG-21, MiG-23, MiG-25, MiG-29, Mirage F-1 ) sau de atac la sol ( Su-17/22, Su-25 ), existente în armata irakiană. Ele fiind înlocuite cu avioane cu elice Cessna 208 Caravan, Cessna 172 și Beechcraft T-6 Texan II. Același lucru a făcut cu elicopterele de atac irakiene Mi-24, înlocuite cu elicopterele utilitare ”second hand” Bell 206, Bell UH-1, Bell OH-58C, Bell 407, niciunul dintre acestea nefiind blindat sau înarmat pentru a lupta cu blindatele.
3-bell-407-scout-helicopters-delivered-to-iraq
SUA a amînat în mod repetat livrarea celor 36 avioane F-16 block 52 plătite de Irak în 2011. Primele 4 F-16 au ajuns la baza aeriană irakiană Balard abia în iulie 2015, restul urmînd să sosească în 2018. Același lucru l-a făcut SUA și cu cele 36 AH-64E Apache cumpărate de Irak. Pus în situația să lupte cu ISIS, Irakul a apelat la Franța care după modelul Mistral, a refuzat să-i furnizeze elicoptere de atac Tiger, ca să nu supere SUA.
1333
De ce ar face SUA tot posibilul ca Irakul care se află în linia întîi a luptei cu ISIS să nu dispună de aeronave de luptă ? Simplu, pentru că altfel Irakul singur ar neutraliza din aer ISIS în două luni. Și atunci, s-ar devoala jocul la cacealma făcut de SUA și aliații săi în privința ISIS.
Rusia a înțeles adevăratele intenții ale SUA și a fost singurul stat care a sprijinit forțele care luptă cu adevărat împotriva ISIS. A semnat imediat un acord cu Irakul privind livrarea a 56 elicoptere de atac Mi-28 NE și Mi-35 ( în prezent operînd  deja 24 de elicoptere rusești ). Un clip irakian arată cum se derulează acum o luptă reală între un elicopter Mi-35 irakian și o coloană ISIS.
Rusia a mai furnizat Irakului și 12 avioane Su-25, piloții iranieni fiind în curs de trecere pe aceste aparate. Tot printr-o înțelegere intermediată de Rusia, alte 7 avioane Su-25 iraniene, fiind înapoiate Irakului și trimise să opereze împotriva ISIS de pe baza aeriană irakiană Balad pe 13 iulie 2015

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Martin Bouygues, proprietarul grupului Bouygues, gasit mort in resedinta sa din La Roche Mabile

Sursa: Wallstreet.ro

Martin Bouygues avea 62 de ani. Pompierii au intervenit in La Roche Mabile pentru un deces, fara a identifica victima. Primarul comunei vecine a declarat insa ca cel decedat este omul de afaceri. “Il cunosteam bine, familia sotiei sale era foarte implicata in viata comunei”, a spus primarul, potrivit Le Figaro.

Grupul Bouygues are afaceri in imobiliare, constructii, media si telecom, detinand inclusiv grupul media TF1, care detine printre altele Eurosport. Din concernul Bouygues face parte si grupul Colas, care detine in Romania mai multe societati printre care Colas, Sorocam, Ancorad, SSCF Iasi si ISAF SA Bucuresti. Constructorul Bouygues a construit in Bucuresti hotelurile Pullman si Novotel. La inceputul acestui an, Boygues a anuntat ca vrea sa reia activitatea de constructii in Romania, dupa ce in anii crize a pus in stand-by activitatea pe plan local.

Grupul Colas, detinut tot de Bouygues, a fost potrivit unei analize a Consiliului Concurentei una din firmele de top in perioada crizei, la nivel de marje de profit. “Printre jucatorii care s-au mentinut in top, cu de peste 5%, institutia mentioneaza grupul francez Colas (Colas Drumuri, Colas SA Franta Sucursala Romania, Colas Romania, SCCF Iasi – Grup Colas, Sorocam Bucuresti, ADP Timisoara si ADP Constanta) – in perioada 2007 – 2010”, se mentioneaza intr-un raport al Consiliului Concurentei din 2013.

Martin Bouygues conducea gigantul francez din 1989

Compania Bouygues a fost fondata in 1952 de Francis Bouygues si din 1989 a fost condusa de Martin Bouygues, fiul fondatorului. Grupul Bouygues a inregistrat in 2014 vanzari totale de 33 mld. euro, in timp ce profitul net a depasit 800 mil. euro ( incluzand incasari exceptionale). Bouygues Constructii a inregistrat in 2014 comenzi de 11,6 mld. euro, in scadere usoara. Businessul imobiliar a insemnat rezervari de 2,5 mld. euro anul trecut in timp ce Colas a inregistrat comenzi de 7,2 mld. euro. Vanzarile in businessul de constructii au depasit 26,5 mld. euro in 2014, inregistrant o crestere de 10% pe pietele internationala si un declin de 4% in Franta.

TF1 a inregistrat vanzari de 2,2 mld. euro, in scadere cu 9% fata de 2013. Bouygues Telecom a inregistrat vanzari de 4,4 mld euro si vanzari din retea de 3,6 mld. euro.

Tagged , , , , , , , ,

Cine deține cheia averilor românești ascunse în Elveția

Sursa: EVZ

Miruna Ana Klaus, o româncă plecată din țară în urmă cu mai bine de 25 de ani, a fost director la Clariden Leu în perioada în care mai mulți milionari sau politicieni români și-au ascuns averile în Elveția. Ea neagă că ar fi avut legătură cu tranzacțiile.

„Evenimentul Zilei” a aflat, din surse confidențiale, că unul dintre foștii directori ai băncii Clariden ar avea cunoștință despre banii depozitați în Elveția de afaceriști români. Acesta ar fi Miruna Ana Klaus

Românca plecată din țară de mai bine de un sfert de veac nu ar fi străină, spun sursele, de operațiunile de „depozitare” în băncile elvețiene ale averilor mai multor oameni de afaceri sau politicieni din România, precum Dinu Patriciu, Cristi Borcea, Sergiu Sechelariu și alții.

Averea lui Sechelariu, „vămuită” de Coco

Într-adevăr, numele Mirunei Klaus a mai fost pomenit în urmă cu nouă ani în declarațiile date presei de Raluca Ioana Corneci, soția lui Cornel Ciocianu (zis Coco), șeful de cabinet al lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ea a povestit cum, împreună cu soțul său, a ajuns în Geneva la Clariden Bank unde, spre surprinderea ei, s-au întâlnit cu o angajată a băncii care îl cunoștea bine pe Coco și vorbea românește.

Angajata, care s-a prezentat ca Miruna, a intrat în biroul băncii și a adus o sacoșă plină cu dolari. Cornel Ciocianu ar fi luat din ei 10.000 de dolari, iar restul de 350.000 au fost puși la loc în pungă.


Miruna Klaus (dreapta) alături de contesa Rosiere,
la petrecerea dată în onoarea Regelui Mihai



Raluca Ioana Corneci își amintește că Miruna s-ar fi îngrijorat când Ciocianu a spus că semnează el pentru Sergiu Sechelariu: „Să nu se mai întâmple așa, se întâmplă prea des chestia asta”, ar fi spus Miruna.

Director pe operațiunile din Europa de Est

Miruna Ana Klaus a lucrat pentru Clariden Leu din 2003 până în 2011, potrivit profilului publicat pe LinkedIn.

A fost director pentru operațiunile din Europa de Est, dar s-a concentrat pe operațiunile de pe piața românească, potrivit propriei declarații. De la Clariden Leu, Miruna Klaus a plecat manager executiv Assya Asset Management (Switzerland), parte a LSK & Partners SA (Leyne, Strauss-Kahn), firmă controlată de fostul şef al FMI Dominique Strauss-Kahn.

Firma și-a declarat insolvența după ce Strauss-Kahn a fost trimis în judecată pentru proxenetism, iar pa r tenerul său, bancherul Thierry Leyne, s-a sinucis. Miruna Klaus este o apropiată a cluburilor de elită din Elveția, unde apare ca făcând parte din anturajul contesei Yves Donin de Rosière. Pe pagina de Internet a clubului este postată și o fotografie a celor două la un brunch dat de contesă pe 15 iunie 2008, în onoarea reginei Ana și a regelui Mihai și în beneficiul Fundației Principesei Margareta.

Miruna Klaus neagă informațiile

Contactată telefonic, Miruna Ana Klaus a negat că are sau a avut vreo legătură cu Dinu Patriciu, Cristi Borcea sau Sergiu Sechelariu. „Nu sunt deloc familiară cu țara”, ne-a spus Miruna Klaus. Cu toate acestea, pe pagina de facebook a Mirunei Klaus, ea apare ca fiind prietenă cu Mihaela Borcea iar o persoană cu același nume, Miruna Ana Klaus-Popescu, figurează în documentele oficiale din Elveția ca fiind, din 2009, membru al consiliului de administrație al Fundației Rompetrol Holding SA, alături de Obbie Luschen Moore, fost președinte al CA al holdingului lui Dinu Patriciu. Am întrebato pe Miruna Klaus dacă tiza sa îi este mamă sau rudă apropiată, dar a negat din nou, aparent destul de speriată. La întrebarea cum de nu este familiară cu țara din moment ce în profilul său scrie că s-a „focusat”, ca director la Clariden Leu, asupra operațiunilor de pe piața românească, Miruna Klaus a închis telefonul și nu a mai putut fi contactată ulterior.


FOTO: Miruna Ana Klaus- Popescu a fost membru în consiliul de administrație al Fundației Rompetrol Holding



SwissLeaks, „disjuns” din scandalul Offshore-Leaks

Scandalul Swiss-Leaks este unul dintre „copiii” unei ample dezvăluiri de presă din 2012-2013, neglijată însă de media din România, deoarece nu „oferea”, la acea vreme, și nume de mari afaceriști din România. Atunci, o sursă anonimă a livrat mass-media internaționale o cantitate uriașă de date, care cuprindea tranzacții financiare din zece paradisuri fiscale. Lista cuprinde 130.000 de nume din 170 de țări care își puseseră banii la adăpost în firme offshore.

Datele, care cuprindeau 2,2 milioane de documente, cumulând 260 de gigabytes, oglindesc modul ascuns prin care bogații planetei, trusturile dubioase și firmele „casuță poștală” își spală banii sau îi ascund de fisc.


FOTO: Potrivit unor surse ANAF, Dinu Patriciu ar fi depozitat o parte din avere în băncile din Elveția



Potrivit unui studiu din 2012 al Tax Justice Network, în sistemul off-shore cu sedii în paradisurile fiscale s-ar ascunde 21-32 de mii de miliarde de dolari. Din aceștia „ramura” SwissLeaks dezvăluie depozitarea, prin intermediul sucursalei din Geneva a băncii HSBC a mai mult de 180 de miliarde de euro între 2005 și 2007.

Băncile, „tăinuitorii” secolului XXI

Noile scandaluri arată cum oameni politici și guvernanți din întreaga lume, dar și familiile lor, au profitat de secretul bancar și de evaziunea facilitată în paradisurile fiscale. Rezultatul investigațiilor arată cum super-bogații folosesc structuri offshore neaccesibile omului de rând, pentru a-și păstra secretul depunerilor și a se sustrage de la obligațiile fiscale din țara de domiciliu.

Bănci de renume mondial, cum sunt UBS, Clariden sau Deutsche Bank au făcut o intensă campanie de atragere a clientelei bogate. Acestea le-au oferit soluții „creative” de păstrare a valorilor, prin care puteau ocoli fiscalitatea din țările de origine. Pentru aceasta băncile elvețiene le-au pus la dispoziție bogaților o industrie de contabili, intermediari și alți angajați operativi, foarte bine plătiți, care i-au ajutat în demersurile lor. De același sistem au profitat oligarhii, traficanții de arme, dar și jongleri din lumea finanțelor.

Ancheta internațională care a zguduit lumea financiar-bancară. Evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii

Cea mai mare bancă din Europa va fi din nou supusă unor controale ale guvernelor europene și american, după ce zeci de ziare din întreaga lume au scris, în același timp, despre evaziunea fiscală de proporții.


FOTO: HSBC Holdings este investigată în SUA, Marea Britanie, Franța și alte state, după ce a recunoscut că au avut loc nereguli FOTO: SHUTTERSTOCK



Politicienii se întrec în declarații

În Marea Britanie, ancheta jurnalistică asupra HSBC a dat naștere unui răspuns politic dur, ministrul Trezoreriei, David Gauke, fiind obligat să apară în fața Parlamentului pentru a explica eforturile făcute de autorități de a reduce evaziunea fiscală în țară. El a răspuns interpelărilor deputaților laburiști, care l-au întrebat despre fostul șef și președinte al HSBC, Stephen Green, care a fost numit ministru pentru Comerț, adică cel ce reprezintă interesele comerciale ale britanicilor în străinătate, după alegerile din mai 2010, scrie The Guardian.

Președinta Comisiei de Finanțe din Camera Comunelor, Margaret Hodge, a anunțat, ieri, redeschiderea investigației asupra consorțiului bancar HSBC și a cerut reprezentanților acesteia, inclusiv Lordului Green, să vină la audieri.

Danny Alexander, secretarul liberal-democrat al Trezoreriei, a declarat, pe de altă parte, că evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii și chiar să fie condamnați la închisoare. „Instituțiile financiare, care se dovedește că au complotat cu evazioniștii, ar trebui să suporte rigorile legii”, a afirmat el.

Și în alte state europene, au apărut solicitări ca aceste informații date publicității de către ziariști să fie subiectul unor investigații.

Autoritățile știau din 2010

Dovezile că banca a complotat cu sute de clienți pentru a ascunde „conturi negre” și a folosit filiala din Geneva pentru a da „cărămizi de bani” în diverse valute, de la euro la lire sterline, etc, se află, de fapt, în mâna autorităților din întreaga lume, încă din luna mai a anului 2010.

În timp ce Franța, Belgia, Spania, SUA și Argentina au lansat proce duri judiciare contra HSBC și bogații săi clienți, autoritățile fiscale britanice au folosit informațiile, în 5 ani, pentru a aduce în fața justiției un singur om.

Conform presei internaționale, o anchetă coordonată de Consiliul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație a dezvăluit că între 9 noiembrie 2006 și 31 martie 2007, circa 180,6 miliarde de euro au trecut prin conturile HSBC din Geneva, ascunse în spatele unor companii offshore din Panama şi Insulele Virgine britanice.

Consorțiul bancar, anchetat pentru evaziunea clienților

Autoritățile din multe țări europene, dar și cele din Statele Unite ale Americii au început să ia măsuri după publicarea la scară globală a anchetei jurnalistice.

  • În Belgia – unde HSBC Elveția este deja anchetată pentru acuzații de fraudă fiscală, un judecător ia în considerare posibilitatea de a emite mandate de arestare internațională pentru directori ai sucursalei elvețiene a băncii
  • În Elveția – lideri politici cer anchetarea amănunțită a informațiilor din scandalul actual, de către autoritățile de reglementare naționale
  • În Statele Unite – un membru important al Comisiei senatoriale pentru bănci a cerut guvernului american să explice în ce fel a acționat, după ce a primit un număr impresionant de date despre conturile bancare din Elveția. Autoritățile americane investighează și dacă HSBC a manipulat cursul valutar, iar un oficial a declarat că Departamentul de Justiție ar purtea redeschide un acord, convenit de Procuratură cu această bancă, în 2012.
  • În Danemarca – guvernul a anunțat că va căuta numele cetățenilor care au utilizat conturi în Elveția pentru a evita plata taxelor naționale.
  • În Franța – care, la rândul său, a lansat o investigație, premierul Manuel Valls s-a declarat hotărât să lupte contra evaziunii fiscale și a precizat că va continua să acționeze în acest sens, atât la nivel național, cât și european. „Recunoaștem și suntem răspunzători de deficiențele din trecut, legate de respectarea regulilor și problemele de control”, a precizat banca în urma dezvăluirilor.

Herve Falciani: Datele publicate sunt vârful icebergului

Informaticianul Herve Falciani (foto), fostul angajat al HSBC care a copiat fişierele cu informațiile privind evaziunea fiscală practicată de bancă, afirmă că există mai multe nume, nu doar cele 106.000 de titulari de conturi publicați în presă.


FOTO: Herve Falciani



„Este doar vârful icebergului”, a subliniat Falciani într- un interviu. Acesta a explicat că ziariștii au avut acces doar la o parte dintre fișierele pe care el le-a copiat în 2007.

IT-istul a precizat că acolo sunt înregistrate „mai multe milioane de tranzacţii” interbancare, care pot da o idee despre „ceea ce se află sub iceberg”. Întrebat dacă sunt implicate şi entităţi financiare franceze, Falciani a răspuns că „este imposibil ca marile bănci franceze să nu fie”, deoarece sunt bine poziționate pe piață. În opinia lui, noile dispoziţii internaţionale privind schimbul automat de informaţii bancare nu vor pune capăt evaziunii.„Reglementarea se va concentra în special pe clienți particulari, care declară un cont în nume propriu”, dar aceștia sunt „micii fraudatori”, iar la nivel înalt se recurge la societăţi paravan, „uneori create fraudulos”.

Elveția l-a inculpat, în 2014, pe Falciani, pentru furt de date și spionaj industrial. El se află sub protecția poliției, în Franța, după ce a dat autorităților CDul, într-o cafenea, pe aeroportul din Nisa, în timpul Crăciunului din 2008.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,