Tag Archives: gabriel sandu

MIcrosoft face pui

Sursa: Comisarul.ro

In niciun alt caz nu au fost mai terfeliti procurorii anticoruptie decat ca in ancheta privind traficul de influenta la nivel guvernamental pentru prelungirea si cumpararea de noi licente „Microsoft” pentru institutiile de stat. Si, intr-adevar, la prima vedere poate parea ca oamenii Laurei Codruta Kovesi ar fi dat dovada de slabiciune pe parcursul instrumentarii acestui dosar, nereusind sa fructifice la maximum aceasta pista. Nimic mai fals insa, dupa cum sustin sursele noastre, pentru ca DNA a extras tot ce se putea din aceasta „pepita” informationala. 

Astfel ca, dupa ce au stors cat au putut numele grele din acest dosar, devenite pe parcursul anchetei „surse autorizate informative”, procurorii pot disjunge acum pe banda rulanta zeci de alte dosare penale. Mai ales ca oameni ca Dorin Cocos, Gabriel Sandu sau Dumitru Nicolae „NIRO”, ca sa-i amintim doar pe ultimii trei inculpati care si-au recunoscut integral vina si au facut denunturi cu lux de amanunte, au fost implicati, de-a lungul vremii, si in alte „tunuri” de miliarde date bugetului de stat. Iar toti cei care au facut combinatii cu acestia, au profitat de pe urma afacerilor derulate impreuna sau i-au manipulat discret din umbra au acum toate motivele sa se teama, intrucat dosarul „Microsoft” va face pui, cat de curand, in incubatorul DNA!

Lotul „pocaitilor”

„Bomba” a fost detonata de catre DNA in 2014, prin audierea fostului secretar general al guvernului, Ioan Morar. A urmat apoi o mutare fara precedent a Laurei Codruta Kovesi, care a cerut oficial ridicarea imunitatii pentru nu mai putin de noua ministri deodata. Astfel ca Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu au intrat la randul lor in hora audierilor. Concomitent, in timp ce descindeau si la personaje ca miliardarul Remus Truica si fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, procurorii au reusit sa obtina „spovedania” totala a afaceristilor Claudiu Florica si Dinu Pescariu. Astfel ca tavalugul DNA devenise oricum de neoprit in acest caz, numai ca, dupa ce „lotul pocaitilor” din dosar s-a imbogatit cu Dorin Cocos, Gabriel Sandu si, mai ales, Dumitru Nicolae „NIRO”, procurorii par sa fi fost nevoiti sa faca o schimbare majora de strategie. Si, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, sa reziste tentatiei de a finaliza in graba ancheta, preferand sa fructifice denunturile pur si simplu uluitoare facute, cu privire la alte spete, cu mult mai spectaculoase decat „Micrsoft”, de catre „pocaiti”.

Practic, este ca si cum, inaintand pe o galerie principala, au continuat sapaturile in nenumarate alte directii. Strategie usor de inteles, daca ne gandim la influenta pe care oameni ca „Niro” sau Cocos au avut-o vreme indelungata la varful statului, indiferent de ce formatiune politica s-a aflat la putere.

Au furat startul!

Desigur, principalii beneficiari ai prevederilor noului cod penal, care se aplica inculpatilor care pun pe tava anchetatorilor probe care pot fi exploatate in cursul investigatiei, au fost Dinu Pescariu si Claudiu Florica. Iata insa ca, dupa ce au cugetat intens, din „Beciul Domnesc”, la strategia de aparare a celor doi afaceristi care „au furat startul” in acest sens, si alte nume grele din lotul „Microsoft” au decis ca este mult mai avantajos, juridic vorbind, sa se puna cu totul la dispozitia procurorilor. Iar cei mai silitori dintre noii „scriitori” au fost Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Dumitru Nicolae „NIRO”. Care, recent, au cerut instantei sa fie judecati prin procedura simplificata, solicitare acceptata de catre magistrati. Astfel ca, pentru ca si-au recunoscut in totalitate faptele inca din aceasta faza a anchetei, cei trei pot beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor.

Au „varsat” tot!

Insa acestea nu sunt singurele avantaje de care pot beneficia Cocos, Sandu si „NIRO”. Pentru ca ei se mai pot alege cu inca o reducere de o treime a pedepsei, in urma intocmirii unor denunturi care sa-i conduca pe procurori la deschiderea unor noi dosare penale. Lucru pe care, dupa stiinta noastra, cei trei l-au si facut, ei „varsand” tot ce stiau. Si chiar stiau! Pentru ca aceasta retea transpartinica specializata in „ungerea rotitelor” a fost folosita si in nenumarate alte cazuri de trafic de influenta. Astfel ca, din „dosarul anului”, cazul „Microsoft” se poate transforma acum intr-un bulgare de zapada care va provoca avalansa care va ingropa deopotriva in dosare o mare parte din clasa politica si din mediul de afaceri. Inclusiv pe adevaratii nababi  care se retrasesera din schema, sperand ca au scapat cu bine din „ghearele” DNA…   Cătălin TACHE

Galerie foto

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

EXCLUSIV. Înţelegerea SECRETĂ a fostului ministru Cristian David cu afaceriști cercetați în DOSARUL „Microsoft”. Banca Mondială a dat 7,5 milioane de euro pentru un SISTEM DE SALVARE care nu funcţionează

Sursa: Evz.ro

Fostul ministru de Interne, Cristian David FOTO: RĂZVAN PETRESCU

Printr-un ordin al fostului ministru de Interne, arestat, acum, pentru șpagă, au fost secretizate, în 2008, detaliile legate de implementarea sistemului informațional pentru situații de urgență.

Printre beneficiarii banilor se numără Călin Tatomir, fost director Microsoft, Dan Roman și Bogdan Cocora, reprezentanții S&T Romania. Cei trei sunt cercetați de DNA pentru trafic de influență și dare de mită.

Pe lista lungă a celor care sunt cercetați în dosarul „Microsoft” se numără și re prezentanții firmei S&T Romania, Dan Roman și Bogdan Cocora. Societatea este una și aceeași care trebuia să implementeze, încă din anul 2008, Sistemul de Management Informațional pentru Situații de Urgență (SMISU). Pentru acest sistem național pentru intervenții în caz de calamități sau accidente aviatice, care putea salva viața studentei Aura Ion și a pilotului Adrian Iovan, în tragedia din Munții Apuseni, Banca Mondială a alocat 7,5 milioane de euro Guvernului României, iar principalul beneficiar este Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„Strict confidențiale”

Interesant este că, după tragedia din 20 ianuarie 2014, oficiali IGSU declarau, pentru HotNews, că valoarea proiectului este de 6,5 milioane de euro, cu un milion mai puțin decât anunțase S&T Romania, în anul 2008, însă datele legate de contract sunt „strict confidențiale”.

 

 

Implementarea SMISU este parte a acordului de împrumut semnat, în anul 2004, de Guvernul României și Banca Mondială, privind o finanțare de 150 de milioane de dolari, în Proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență. „Afacerea SMISU” a fost pusă în aplicare printr-un ordin semnat de fostul ministru de Interne, Cristian David.

Desemnat să acorde asistență tehnică proiectului a fost consorțiul format din firmele asociate: AAM Management Information Consulting Ltd., Intech AS și Societatea Comercială „Cabinetul Călin Tatomir” – SRL. Călin Tatomir a devenit, în același an, directorul Microsoft România. Anul trecut, în referatul DNA, un martor preciza că, „în 2008, Tatomir a fost numit director general la Microsoft. El a declarat în piață că a acceptat această funcție doar pentru a se ocupa împreună cu Claudiu Florică (pion principal în dosarul Microsoft – n.r.) de reînnoirea contractului de licențiere cu Guvernul României. De altfel, Tatomir a părăsit Microsoft în 2010, după semnarea acestui contract.”

Sistemul care salvează vieți, în mâna unor corupți

Contractul privind construirea Sistemului a fost atribuit, în 2008, către S&T Romania și APD Communica tions Ltd. (Marea Britanie). Pentru implementarea proiectului a fost emis Ordinul nr. 612 din 11 septembrie 2008, semnat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Cristian David.



● Din Comitetul de coordonare a implementării SMISU, denumit CCI, au fost desemnați să facă parte Victor Paul Dobre – președinte, fost secretar de stat MIRA (fosta denumire a MAI), alături de membrii: Ionel Sorinel Vasilca, adjunct tehnic al directorului STS; Valentin Oniciu, director adjunct MIRA; Vladimir Secară, inspector general IGSU, utilizator; Aurel Bilanici, director Unitatea de Management al Proiectului (UMP-MIRA).

● Conform articolului 7 din ordinul semnat de Cristian David reiese că „documentele au caracter de confidențialitate” și „accesul la aceste documente este permis numai personalului nominalizat în prezentul ordin”. Printre aceste persoane se numără Cristian David – arestat pentru luare de mită, Victor Paul Dobre – cercetat în dosarul fraudării referendumului privind suspendarea fostului președinte, Traian Băsescu, sau generalul Vladimir Secară – trimis în judecată pentru angajări ilegale la IGSU.


FOTO: Tragedia din Munții Apuseni, din ianuarie 2014, în care și-au pierdut viața studenta Aura Ion și pilotul Adrian Iovan, ar fi fost evitată dacă se implementa sistemul SMISU



Am căutat să vedem care sunt explicațiile date de IGSU, principalul beneficiar al SMISU, pentru perioada lungă scursă de la alocarea fondurilor de la Banca Mondială. Am găsit un raport al ISU Teleorman care făcea referire, în octombrie 2014, la acest sistem, pe site-ul prefecturii.

Explicațiile țin, mai mult, de o birocrație tipic românească: pregătire de personal, amenajarea unor spații, organizarea în raport cu consiliile județene etc. Abia în aprilie 2012, sistemul a fost testat, iar acum proiectul s-ar afla în faza de acceptanță finală – echipamente hardware și software comercial.

România riscă să piardă banii

Oficiali din MAI ne-au precizat că țara noastră poate fi nevoită să înapoieze banii alocați acestui proiect din cauza neîndeplinirii clauzelor contractuale. Printre piedicile invocate în implementarea sistemului se numără lipsa actelor normative de care IGSU avea nevoie pentru a funcționa la parametrii optimi, implicit evitarea birocrației. Spre exemplu, lipsa unei legi unitare a pompierilor. IGSU s-a înființat în anul 2004, prin fuziunea Corpului Pompierilor Militari și a Inspectoratului Protecției Civile. După 11 ani, instituția funcționează prin ordonanțe de Guvern, în baza legilor celor două instituții care au fuzionat, Legea 307/2006 a pompierilor și Legea 481 a protecției civile.

În perioada scursă de la semnarea acordului cu Banca Mondială, în 2004, timp de șapte ani la șefia IGSU s-a aflat generalul Vladimir Secară. În anul 2011, el a părăsit instituția, după ce a fost acuzat, și apoi trimis în judecată de Parchetul General pentru fraudă la angajări. Din anul 2007, SMURD-ul, înființat prin fundația doctorului Raed Arafat – pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Sănătății -, a luat o amploare nebănuită: s-a extins la nivel național, la inspectoratele pentru situații de urgență.

În anul 2011, atunci când a demisionat de la șefia IGSU, generalul Vladimir Secară a fost numit vicepreședintele Fundației SMURD.

MEGAINVESTIGAȚIE ANTICORUPȚIE

Dosarul „Microsoft” este unul din cele mai mediatizate cazuri de la DNA. Totul a început pe 26 septembrie 2014, atunci când procurorii DNA au cerut începerea urmării penale în cazul a nouă foști miniștri: Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Mihai Tănăsescu, Alexandru Athanasiu și Adriana Țicău.

Primele rețineri din acest dosar au fost pe 28 octombrie 2014: afaceriștii Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, Gheorghe Ștefan (singurul arestat) și Sandu Gabriel. Pe 10 februarie au reținut-o în acest caz pe Elena Udrea – a fost arestată câteva zile, în prezent are mandat în dosarul „Gala Bute”.

Curtea de Conturi: „Implementarea a început în 2008

Iată principalele momente ale implementării SMISU și conexiunile cu oamenii implicați în dosarul Microsoft:


FOTO: Sistemul care putea salva viața studentei Aura Ion și a pilotului Adrian Iovan în tragedia din Munții Apuseni nu funcționează nici astăzi, deși trebuia realizat în 12 luni



● Pe data de 8 august 2008, S&T Romania anunța lansarea oficială în România a proiectului SMISU, de aproximativ 7,5 milioane de euro ce urma să fie implementat, în termen de 12 luni, de către un consorțiu format din companiile S&T Romania și APD Communications Ltd. (Marea Britanie). Dacă funcționa, sistemul ar fi reprezentat un avantaj decisiv în operațiunea de salvare a victimelor din Apuseni. După tragedie, Raed Arafat a fost numit secretar de stat în cadrul MAI pentru a gestiona situațiile de urgență. La mai bine de un an de la tragedie, SMISU este încă nefuncțional.

● Pe data de 30 septembrie 2014, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a transmis Camerei Deputaților și Senatului referatele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin care se solicită declanșarea procedurilor de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu și Valerian Vreme, în celebrul caz „Microsoft”.

● Pe 1 octombrie 2014, „Evenimentul zilei” dezvăluia date din referatul DNA, în dosarul „Microsoft”. Printre persoanele implicate în traficul de influență și darea de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct sunt Dan Roman și Bogdan Cocora – S&T Romania – și Călin Tatomir, fost director general Microsoft România. DNA preciza că toate firmele menționate sunt implicate oficial în contractul cu Ministerul Educației, „făcând fiecare la rândul său trafic de influență și dare de mită pentru a-și maximiza cota din contract și a-și proteja rămânerea lor în acest contract.”

● În ianuarie 2015, „Evenimentul zilei” prezenta raportul Curții de Conturi care arăta: „Sistemul SMISU nu este operațional, din cauza întârzierilor înregistrate în derularea Proiectului, deși finanțarea acestuia a fost asigurată, iar implementarea a început încă din anul 2008”.


Sistemul a fost testat abia în aprilie 2012. Acum, proiectul s-ar afla în faza de acceptanță finală – echipamente hardware și software comercial


Cum poate localiza SMISU locul unei prăbușiri

Sistemul este conceput să permită o mai bună coordonare și comunicare între toate componentele ISU din țară, într-un caz de urgență, și este prevăzut să ajute autoritățile ca să acționeze eficent în caz de inundații, ninsori puternice, cutremur sau accidente aviatice.


FOTO: Aura Ion



Așa cum reiese din documentele intrate în posesia „Evenimentul zilei”, prin acest sistem se poate localiza pe hartă locul unei tragedii și trimise la fața locului toate forțele operaționale aflate în zonă. Numai că, deși trebuia să fie gata într-un an, el nu funcționează nici astăzi. Mulți specialiști în situații de urgență susțin că, dacă SMISU era operațional, avionul care s-a prăbușit, pe 20 ianuarie 2014, în munții Apuseni – și în care au pierit studenta la medicină Aura Ion și pilotul Adrian Iovan – ar fi fost găsit mult mai repede.


FOTO:Adrian Iovan

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Spovedania lui Cocos

Sursa: Jurnalul National

Intrat in zona confesiunilor sub semnatura, Dorin Cocos a facut un denunt cu adevarat exploziv la DNA. El explicat cati bani a dat în campania lui Traian Basescu din 2009, dar si rolul jucat in aceasta mare afacere de Vasile Blaga si Elena Udrea.

”Personal le-am spus lui Dinu Pescariu si Claudiu Florica ca doresc ca din sumele ce-mi revin sa fie finantata campania PDL de la finalul anului 2009, pentru prezidentiale. În acest sens, spre sfarsitul anului 2009, i-a solicitat lui Dinu Pescariu sa efectueze urmatoarele plati:

– Un avans de 500.000 de euro catre o firma chinezeasca numita Shanzen pentru urmatoarele produse: 300.000 de geci, 1.000.000 de pixuri, 300.000 de fesuri, 300.000 de fulare, 1.000.000 de brichete.

– Suma de 300.000 de euro la o alta sucursala din Austria pentru achitarea altor produse de campanie electorala.

– Spre sfarsitul anului 2009 – începutul anului 2010, Dinu Pescariu mi-a adus cash, în mai multe transe, suma de 1.700.000 de euro. Din acesti bani i-am remis domnului Gabriel Sandu, cu titlu de împrumut, suma de 500.000 de euro întrucat acesta mi-a spus ca are nevoie urgent pentru a face plati aferente campaniei electorale prezidentiale.

– 600.000 de euro i-am depus, în transe, la sediul PDL din Modrogran, mai precis i-am remis domnului Ivascu, la solicitarea domnului Vasile Blaga: precizez ca Vasile Blaga era la acel moment secretar general al partidului si sef al campaniei electorale. Banii i-am remis fara a primi vreo chitanta în acest sens. Din cate cunosc, din acesti 600.000 de euro, circa 400.000-450.000 de euro au fost achitati catre reprezentanta din Romania a firmei Shanzen. Cunosc acest aspect întrucat am vazut personal factura emisa de firma Shanzen catre PDL.

– 50.000 de euro i-am dat domnului Alin Albu, trezorierul PDL pentru achizitia unor galeti. De asemenea, fara chitanta.

– 30.000 de euro i-am dat domnului Radian Tufa, secretar general al Ministerului transportului pentru a transporta containerul cu produsele electorale în tara, precum si costurile de depozitare.

-300.000 de euro i-am cheltuit în folos personal.

– 200.000 de euro i-am remis firmei Shanzen din Romania”, afirma Dorin Cocos, în denuntul sau de la DNA.

În continuare, Dorin Cocos a explicat procurorilor DNA cum s-au primit banii spaga din Dosarul Microsoft.
”- În perioada 2008-200 am primit de la Dinu Pescariu suma de 700.000 de euro în contul meu de la Banca Transilvania, sume care se regasesc si în declaratiile de avere ale fostei mele sotii, Elena Udrea.

– Am mai primit, tot de la Dinu Pescariu, suma de 200.000 de euro într-un cont din Dubai ai unei prietene pe numele Dumitrache Doina, care a deschis un restaurant cu specific romanesc.

– Am mai primit cash de la Dinu Pescariu suma de aproximativ 100.000 de euro, restrase de pe 2 carduri ale lui Dinu Pescariu, în mai multe randuri.

Precizez ca am sprijinit personal campania electorala din 2009 pentru a obtine sprijinul Guvernului în vederea derularii acestui contract. În acest sens am fost sprijinit de Vasile Blaga.

Într-o discutie cu Vasile Blaga mi s-a comunicat ca trebuie sa platesc contravaloarea produselor din lista mai sus mentionata, precizandu-mi ca suma ajunge la aproximativ 3.000.000 de euro. Din cauza blocarii conturilor lui Dinu Pescariu din Elvetia, suma ce mi-a fost remisa mie, cu titlu de beneficiu propriu a fost de aproximativ 1.800.000 milioane de euro, adica cei 700.000 de euro din cont, 200.000 de euro în Dubai, 100.000 de euro retragerile din cartile de credit si cei 800.000 de euro cash, din care 500.000 de euro i-am împrumutat lui Gabriel Sandu.

Din banii primiti în cont de la Dinu Pescariu am achizitionat pe persoana fizica împreuna cu fosta mea sotie, Elena Udrea, 1/2 din Hotelul Grivita, avand fiecare în proprietate 1/4, chiar si astazi.

Precizez ca Elena Udrea Gabriela cunostea demersurile facute de mine în vederea derularii contractului de licentiere Microsoft si despre banii primiti si asa cum am spus mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru stia si Vasile Blaga, care de asemenea a sustinut derularea contractului”, a mai declarat, pe propria raspundere, Dorin Cocos.

Tagged , , , , , , , , ,

CRISTIAN SIMA II SIFONEAZA PE TOTI! ZIARISTI, POLITICIENI SI AFACERISTI IN MALAXORUL BROKERULUI

Sursa: Masapresei.ro

Fostul broker CRISTIAN SIMA face o serie de DEZVALUIRI INCENDIARE despre toate scandalurile recente care au socat Romania in ultima perioada culminand cu DOSARELE MICROSOFT si GALA BUTE. SIMA nu se limiteaza in a povesti faptele, acesta descriind cu lux de amanunte o serie de episoade la care a asistat.

BOGDAN CHIREAC, SORIN OVIDIU VANTU, DAN TURTURICA, CALIN POPESCU TARICEANU, ALINA BICA, TRAIAN BASESCU, CATALIN PREDOIU, GABRIEL SANDU, IOAN TALPES, DORIN COCOS, ADRIAN NASTASE, ELENA UDREA, fratii MICULA, dosarele DNA, combinatii, spagi – totul este descris amanuntit de CRISTIAN SIMA pe blogul sau personal mareaspovedanie.ro in cadrul unui serial episodic intitulat sugestiv MAREA SPOVEDANIE. SIMA promite ca, in cazul in care va supravietui acestor MARTURII INCREDIBILE, va continua sa dezvaluie lucruri HALUCINANTE.

In continuare va prezentam primele trei episoare din MAREA SPOVEDANIA a brokerul CRISTIAN SIMA, cel despre care se crede ca este stabilit undeva in Elvetia dupa ce ar fi parasit Romania cu o mare parte dintre banii investiti de clientii sai cu greutate.

“Nu stiu daca de aici, din munti, as putea privi mai distant si mai realist brambureala damboviteana, dar stiu cu siguranta ca pot discerne cateva adevaruri si cateva intoxicari livrate populatiei in ultima saptamana. Am cunoscut personal toate personajele pe care le voi analiza si cunosc cateva detalii din afacerile care inflameaza presa si mai ales publicul de acasa.

Ce au in comun actorii ultimei saptamani? In primul rand, un bagaj cultural precar. Vorbesc mult, actioneaza haotic, fara fineturile unui plan bine gandit. Lucrurile au luat-o razna si fiecare arunca si improasca cu ce are la indemana fara a aprecia unde loveste, cum loveste si mai ales daca o lovitura reusita ii poate fi si benefica.

Nu cred ca mai exista vreun cetatean cu scaun la cap care sa creada ca exista vreo institutie a statului neatinsa de coruptie. De la Parlament, Presedintie, Justitie, Servicii, Presa, Biserica sau Armata si pana la cel mai mai mic organism statal de reglementare sau verificare, peste tot exista metastaze, mai mici sau mai mari ale cancerului coruptiei care se tot dezvolta de 25 de ani, sub privirile noastre, cu ingaduinta noastra si mai ales in fata resemnarii noastre. Amatorii teoriei conspiratiei, nu putini la numar, vor spune ca exact asta se doreste, haos. Din haos nu se poate iesi decat cu o dictatura sau cu o noua Putere, marioneta a unei Puteri straine. Eu cred insa contrariul, acest haos ne caracterizeaza, il gustam cu placere si l-am creat cu placere. Fiecare dintre noi isi poate azi revarsa ura pe oricine. Putem uri cu placere si in voie orice politician, orice om de afaceri, orice Putere straina, aliata sau nu, toti suntem fericiti ca am avut dreptate si toti spunem cu mandrie amicilor: “Ti-am spus eu, si asta era corupt!”. Scandalul e prea mare si nimeni nu vrea sa analizeze situatia creata fara ranchiuna si fara parti-pris-uri. Avem sute, mii de corupti si corupatori, evident ca toti au o vina profunda in scufundarea Romaniei in mocirla din ultimii 25 de ani, dar nimeni, absolut nimeni pana acum, nu vrea sa analizeze sinapsele acestei coruptii generalizate.

Umil, foarte umil, fara a crede ca detin suficiente informatii pentru a contura perfect adevarata stare de lucruri din societatea romaneasca, voi incerca sa fac o analiza a sinapselor si a neuronilor cei mai importanti din fenomenul comisioanelor si al para-ndaraturilor in afacerile cu statul.
Dupa 1990, am asistat la un boom al economiei de piata prin nasterea a zeci de mii de afaceri private. Din pacate, selectia naturala nu a functionat corect, pentru ca singurele societati care au reusit sa prospere si sa creasca, uneori disproportionat intr-o asa scurta perioada, au fost doar acelea care au beneficiat de contracte cu statul. Pana si cei care au avut succes in afaceri private cu privati jinduiau la o mica afacere cu statul. Cu statul, nu puteai sa pierzi, riscul era zero, statul pierdea mereu si asta facea diferenta. Intr-o discutie cu Florin Talpes, CEO-ul de la Softwin, care reusise sa-si vanda cu succes produsul BitDifender, atat la noi, cat si in strainatate, am fost surprins de regretul si disperarea sa ca nu reuseste sa castige nicio licitatie cu statul in IT, pentru ca Siveco, Omnilogic si HP iau tot si nu lasa nici macar cateva firimituri. Cum decidentii de la aceste trei mari entitati din IT imi erau clienti, ba chiar unul mi-a fost actionar la WBS, am intrebat cu curiozitate de ce nu ii lasa si pe ceilalti sa culeaga firimiturile de la masa bogatilor, erau multe contracte de cateva milioane, ei erau atrasi mai ales de cele ce depaseau 100 de milioane. Raspunsul a fost pe cat de simplu, pe atat de logic. Puterea politica, odata ce isi perfectiona un canal de fraudat statul si de incasat usor comisioane si para-ndaraturi, nu mai voia si alti jucatori in ecuatie, asa ca, inevitabil, chiar si la contracte de sute de mii, se ducea la acelasi consortiu, unde sinapsele functionau perfect, si il ruga, il implora sa accepte si un contract mic.

Sinapsele au fost create profesionist si unse cu atentie in perioada 2000-2004. Acesta este si logica pentru care Nastase a fost atat de apreciat de mediul de afaceri. Totul era de dinainte stabilit si sistemul functiona perfect. O sa va explic cum functiona in IT si metalurgie, pentru ca de acolo am cele mai multe informatii. Sa presupunem ca Ministerul Educatiei vrea sa-si doteze scolile cu hard si soft intr-un program agreat unanim, si de beneficiar, si de furnizori. Ministerul Educatiei stabileste bugetul, atat, doar cifra ce va fi cheltuita. Cu aceasta cifra in mana, liderul consortiului, de obicei un executiv de la o multinationala americana, in cazul nostru ruda prin alianta cu Presedintele Bush Jr., face caietele de sarcini. Este esential ca cei ce vor castiga licitatia sa faca si caietele de sarcini. Ei vor hotari de ce are nevoie scoala romaneasca, evident in functie de ce au ei de vanzare, adica materialele nevandabile, uzate moral, resturile din productiile mai vechi. In plus, caietele de sarcini trebuie sa aiba niste cerinte imposibil de indeplinit de concurenta, adica de alte multinationale care ar dori sa le strice afacerile. Numai ca statul roman e un prost platnic, el plateste tarziu si exista riscuri de devalorizare, multinationalele nu accepta asa ceva, ele vand cu banii inainte, ca la curve. Va rog sa-mi scuzati comparatia, dar sunt convins ca politicienii care aprobau aceste achizitii se incadreaza perfect in aceasta descriere. Deci, odata hotarat cine va castiga licitatia, ramane de aranjat consortiul castigator si circulatia banilor. Multinationala americana ii vinde lui Omnilogic partea de hard cu credit furnizor si cash.

Omnilogic, cum nu are cash, se duce la Marinel Burduja, la Raiffeisen, si ia un credit in baza contractului castigat cu statul sau, daca suma este prea mare, se poate apela la factoringul de 20% oferit cu generozitate de Standard Chartered (Ericsson prefera factoringul). Softul e preluat de Siveco, veriga slaba, Siveco nefiind capabila sa plateasca cu usurinta para-ndaratul. In acelasi consortiu castigator, mai intra o firma europeana, de obicei din tarile baltice, care acorda consultanta si alte prostii, dar care are rolul cel mai important, acela de a plati para-ndaraturile si comisioanele aferente. Firma baltica transfera tot ceea ce primeste, minus un comision infim, pe conturile private si cifrate ale managerilor de la firmele din consortiu, de obicei in Austria si Elvetia (moda Dubaiului a aparut mult mai tarziu, iar moda cipriota s-a dovedit falimentara dupa “nationalizarea” conturilor din insula.) Politicienii, in perioada 2000-2004, aveau taxa de 10%, dar doreau doar bani la punga. Dupa castigarea licitatiei si livrarea marfurilor, statul platind greu, anumiti decidenti trebuiau unsi pentru “a da drumul la bani“, cum se spunea in jargon. Deci, dintr-o licitatie de 100 de milioane, 10 ramaneau la factorul politic, iar marfa achizitionata nu costa mai mult de 50 si era si depasita moral. In schimb, contractele din IT aveau avantajul ca mai creau ceva plusvaloare pentru actorii principali, ca doar existau consumabile la hard si licentele de la soft… Un exemplu elocvent este ca, desi Softwin era distribuitorul de licente Microsoft, el nu apuca niciodata sa dea licente si la stat. Logic, erau prea ieftine si aveau discount prea mare.

Exista insa un pericol in anii 2000, presa. Nastase o adusese la tacere, dar si multinationalele si consortiul au contribuit din belsug la acea stare de fapt. Daca in 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro si se credea ca va incepe din nou sa latre ca la inceputul anilor ‘90, consortiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precadere in presa prietena. Intai, au batut palma cu mogulii, dar si asa tot mai ramaneau niste ziaristi “dusi cu capul”, care aveau chef de anchete si scoop-uri. Firmele din IT au inceput atunci sa plateasca salarii direct ziaristilor, de obicei celor influenti.

Eram intr-un bar bucurestean cu seful unei multinationale americane din IT sila televizor era o emisiune cu Dan Turturica, de la Romania Libera. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms si l-a scos din emisiune, asa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie si celor din jur ca l-a cumparat deja. La fel a procedat si Vintu cand isi freca, de fata cu mine si Mircea Dinescu, mainile, la crearea ziarului Gandul (pentru aceasta poveste puteti citi spovedania „SOV si jurnalistii”, publicata in Hotnews, in 2010).

La sfarsitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maxima, neuronii actorilor nu mai gandeau, erau deja pe regim de rutina. Exista insa o hiba imensa in acest sistem, hiba ce provenea din lacomia lui Nastase, care nu impartea si care nici nu-i lasa pe cei mai mici sa ciupeasca si ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decat cu persoane de la minister, secretar de stat in sus, si toti inspectorii scolari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfa achizitioneaza, la ce preturi, fara sa poata beneficia de vreun sfant, ba mai mult erau si obligati sa semneze la ordin orice matrapazlac. Revolta sfintisorilor PDSR din teritoriu s-a simtit greu la alegeri, unde favoritul Nastase a pierdut cu brio.

O sa ma intrebati ce faceau Justitia si Serviciile. Evident, faceau afaceri. Daca veti analiza actionariatul Siveco si Omnilogic, trecand prin cateva societati austriece si baltice si prin cativa actionari de la Viena, veti afla ca sinapsa actionarului majoritar ajunge tot in Romania, la ofiterii din Serviciile lui Magureanu, retrasi in afaceri cu IT in 1996. De multe ori, cand unii politicieni, chiar de la PDSR, erau inspaimantati de jaful ce se punea la cale si refuzau sa semneze sau sa publice caietele de sarcini facute de consortiu, baietii retrasi din Servicii interveneau direct santajand politicienii recalcitranti, dandu-i pe brazda.

Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat spaga anticipata, fara obiect. La un moment dat, in plina criza, cand aparusera niste zvonuri ca cineva se gandeste sa-mi ofere postul de la Finante, inainte cu mult de a primi vreo propunere sau macar vreo sugestie, consortiul a venit si mi-a propus sa-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era sa ai deja spaga pe cont cand ajungi ministru, astfel incat sa o treci de la inceput in declaratia de avere si sa nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat spaga anticipata, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, in 2012, cand se facea GUVERNUL MRU. Am refuzat direct si astfel mi-a spus fara jena ca o sa-l puna pe Dragoi, ceea ce s-a si intamplat. Gandind retroactiv, este evident ca Radu avea putere la acea vreme. Il sprijinea pe Basescu, era ofiter acoperit SIE, ba chiar si fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE si avea nevoie de oameni din sistem.

Alegerea lui Basescu nu a deranjat pe nimeni initial. Se credea ca totul va merge la fel. Gabi Marin si alti lideri din consortiu se dusesera sa pupe papucul noului sultan crezand ca totul va continua pe aceleasi sinapse, doar neuronii vor fi altii. In plus, in perioada 2000-2004, Opozitia a primit si ea cateva farame si atentii, pentru ca nu se stie ce iti aduce viitorul. Imi aduc perfect aminte ca, dupa intalnirea cu noii alesi, visau deja la aceiasi cai mari, fusesera linistiti si luasera girul Noii Puteri. Cel putin asa credeau atunci. Afaceristii romani dusesera ipocrizia si curvasaria morala la paroxism, dar au avut surpriza ca Basescu sa-i depaseasca cu mult, si chiar din prima clipa. Una li s-a spus in fata si alta au primit. Ba, chiar au inceput sa fie haituiti. In 2007, la referendumul de demitere, erau deja toti in tabara adversa presedintelui si aveau o ura profunda pe el si pe tiitoarele sale. Cand Udrea afirma azi ca nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevarat, cel putin pana in 2012, cand am plecat eu, tot sectorul din IT o injura cu spume. Sunt convins ca Udrea improasca si cu adevaruri si cu inventii, dar de aceasta afirmatie sunt absolut sigur.

In guvernarea Tariceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decat pe vremea lui Nastase, pentru ca acum eram in plin boom economic si erau bani prea multi la guvern, risipa era de-a dreptul fara limite. Ca sa va dau un exemplu, presedintele Asociatiei Orbilor s-a dus la Vosganian sa-i ceara 100.000 si Vosganian, generos, cu casa plina, i-a dat 1 milion. La doar cateva luni incheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, in campania pentru legislative, in 2008, cand Predoiu candida la Buzau si s-a dus la Tariceanu sa se planga ca nu ia bani, acesta i-a raspuns: “Pai nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban spaga, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat paturi la oameni si l-au votat. Predoiu are insa marea vina ca a delegat sectorul Achizitii si, drept urmare, Alina Bica, in mandatul Boc a putut sa faca ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, il reprezenta pe Basescu si in rest se facea ca ploua.

Lumea IT-ului a fost insa profund zdruncinata in timpul guvernarii Boc. Astia erau total dezorganizati, erau flamanzi, mult mai lacomi decat cei de dinainte si erau foarte multi decidenti. Cand Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul soc a fost ca i s-a cerut sa dea tribut si pentru afacerile in derulare facute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat si i-a spus noului ministru PDL: “Inteleg sa impartim ce muncim impreuna, dar ce am muncit cu altii ramane asa!”. “Munca” insemna aranjarea licitatiilor, fixarea sinapselor si impartirea prazii.

Evident ca s-a iscat un scandal monstru intre Gabi Marin si Gabi Sandu. Aici a aparut mediatorul-sef, Bogdan Chirieac. Cand afacerile au luat o amploare si mai mare, a aparut Niro, care de fapt i-a impacat pe toti, contra unui comision.

Pentru a intelege cum a ajuns Dorin Cocos in afacerile cu IT, desi saracul nu cred ca stia nimic despre calculatoare, trebuie sa ne intoarcem in anii 2000-2004, cand la restaurantul Trei Cocosi din Parcul Herastrau se puneau la cale toate sinapsele coruptiei. Clienti nelipsiti erau Chirieac, Miki Spaga zis Bebita si elvetianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret si circumspect, vazand ca Dorin Cocos, botezat si Gorgorin, incepuse nu doar sa serveasca la masa, dar si sa faca uneori cartile.

Sa analizam sinapsele una cate una, cu argumente si detalii.

Sinapsele care pleaca de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nasul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR in 2000. Chirieac devine un pion important dupa campania din 2000, facand legatura intre multinationale si partide. Chirieac achizitioneaza de la Adrian Lustig, sotul Eugeniei Voda, un apartament langa Piata Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achizitioneaza si el un apartament in acelasi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari si Petrescu ii plateste lui Lustig si apartamentul sau. Chirieac primeste de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeste de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui in campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uita de Stolojan si Mugur Isarescu, desi stie ca nu au sanse in fata Bunicutei in campanie. Doar Vadim nu primeste nimic. Adrian Vasilescu primeste banii pentru campania lui Isarescu, desi nici el nu crede in succesul acestuia. Chirieac ii da 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo in casa, pe str. Episcopiei si, in acelasi timp, pregateste cu Miki Spaga achizitionarea de catre sicilian a Siderca Calarasi. Chirieac vrea sa faca televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sarbu ii cere sa vanda emisiunea inainte de a fi produsa. Sarbu imi vinde mie emisiunea ProVest, 10 editii, contra 30k dolari, urmand sa impart cu el, dupa ce imi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie sa caut publicitate. Reusesc sa vand publicitate la Ductil Steel, Sanofi si Aventis de peste 60k dolari. Sarbuincaseaza cei 60k, dar uita sa-mi mai dea vreun ban. Teapa! Ma duc la Londra si, intamplator la o cina in casa la Charles Franck, presedintele de atunci la EBRD, o gasesc invitata pe Janine. Deschid discutia despre Sarbu si il fac tepar si neserios. EBRD tocmai dorea sa imprumute pe CME cu multi bani. Pentru a nu-si pierde imaginea pe piata londoneza, Adrian Sarbu imi plateste a doua zi toti cei 60k din afacerea ProVest, invocand intarzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea multi bani spaga si nu mai avea de unde. Evident ca nu ii cred povestile. Chirieac are ca invitati la ProVest redactia Europei Libere, finantez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei si incepe sa-i faca voalat securisti. Aici am primul dubiu. Chirieac ii paseaza contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vilcu, care incepe sa le santajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amanunte aceste santaje.

La Restaurantul Trei Cocosi, il cunosc pe Dorin Cocos– Gorgorin, si pentru prima oara pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divortase si ne prezinta ultima achizitie. Udrea, in tricou mulat si blugi stramti parea scoasa din Discoteca Herastrau, care era la doi pasi de restaurant. Toti de la masa fac misto, eu le spun ca fata are tupeu si o sa faca un drum lung si de succes, nici macar Gorgorin nu imi da dreptate. O s-o reintalnesc pe Udrea dupa multi ani, intr-un avion de Viena, unde am stat alaturi, culmea, la economic.

Chirieac scrie contra fratilor Micula, unul dintre ei vine la masa, ii ofera un plic cu 10k dolari si apoi Chiriac suna la redactie, la Lelia Munteanu: “Opreste atacurile contra fratilor “Suc”, dar da-le drumul peste o luna si o sa dau vina pe CTP, ca el e de vina, si mai luam ceva de la ei.”

2000, marire de capital la WBS, Clubul Diplomatilor, printre actionari Terruzzi – CEO la Exxon Europa, Gruttadauria, patron la Ductil, fratii Fila, J. C. – CFO la Microsoft. Chirieac il aduce pe Isarescu, prim ministru la acea vreme, intalnirea e fructuoasa, strainii sunt toti dornici de investitii in Romania, multi le-au si facut, pacat ca Isarescu va fi inlocuit cu Nastase. Chirieac imi spune ca Isarescu si Vasilescu vor 5% din firma, ii dau cadou si apoi aflu ca era o minciuna, saracii nu cerusera nimic, era inventia lui Chirieac.

Gabi Marin de la Omnilogic isi da copilul la liceul de aici, din Elvetia, doar pentru ultimii doi ani. Gabi Marin ii sugereaza lui Nastase acelasi liceu si asa Mihnea ajunge elev aici in 2007. Nastase il aduce impreuna cu Mihnea si pe Edy Popa, fiul patronului Eddy Spedition. Multe dintre camioanele Eddy Spedition vor contine si saci cu bani. Chirieac ajunge salariat la Omnilogic, pe contract de colaborare, asa isi incasa partea lui din spaga. Gabi Marin isi deschide cont la WBS, 500k dolari, banii sunt pe contul lui de la BSI si vin din Austria, de pe un cont cifrat. Cartea de credit e pe numele fiului sau, dar cu o singura notare WBS Holding. Gabi Marin isi schimba sediul, noul sediu il face Luca G., arhitect elvetian, prietenul meu, in casa caruia stau actualmente cu chirie. Gabi Marin face plati pe conturile cifrate ale familiei Nastase sau ale principelui Dimitrie Sturdza.

Vazand ce face Chirieac, il fortez sa vanda actiunile la WBS lui Georges Madevat, care-l plateste cash. Scap si de actionarii de la Ericsson si devin actionar majoritar la WBS abia in 2006. Lundin fura de la WBS, in calitate de CEO, in sase luni, aproximativ 1 milion de dolari, il dam afara. Toti strainii raman cu mine si continuam sa facem bursa. Intra actionar cu 10% Orest Robciuc, cumnat cu varul lui Bush Jr. iar Irina Socol de la Siveco imi este impusa actionar la Sibex. Ericsson se retrage cu castiguri foarte bune in bursa, mai ales pe caderea din 2001 si pe cresterea actiunilor Ericsson din 2001-2006.

Apare in ecuatie cabinetul de avocatura ZRP si implicit Catalin Predoiu. Prin el ajung sa-l cunosc pe Daianu si apoi pe Coldea. Asta insa…. in episodul urmator. Tineti aproape, daca supravietuiesc o sa va termin povestea”, a scris brokerul CRISTIAN SIMA pe blogul sau mareaspovedanie.ro.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

GABI MARIN A DAT 15% ELENEI UDREA PENTRU DERULAREA E-ROMANIA. CÂT A FOST ȘPAGA LA SEMNAREA CONTRACTULUI?

Sursa: Curentul

Una din cererile de arestare trimise în Parlament pentru Elena Udrea are la bază denunțul patronului și directorului general OMNILOGIC, Gabriel Marin care, în 7 ianuarie 2015 a depus un denunț la DNA prin care susţinea că, în anul 2011, pe fondul presiunilor exercitate de Cocoş Dorin a virat într-un cont din Dubai suma de 1.000.000 de euro pretinsă de Cocoş Dorin pentru deblocarea plăţilor aferente contractului e-România. La data de 19.01.2015, Sandu Gabriel a formulat denunţ cu privire la a fapte de corupţie săvârşite în legătură cu derularea acestui contract de Cocoş Dorin, Vreme Valerian şi Fecioru Marius.

Din denunţul formulat rezultă că administratorul SC Omnilogic – Marin Gabriel, a susţinut că este în imposibilitatea de a suporta costurile aferente proiectului întrucât Cocoş Dorin l-a condiţionat să plătească un comision de circa 2,5 milioane de euro, pe care l-a şi achitat.  DNA mai arată că “din probele administrate – declaraţiile martorilor Marin Gabriel, Pescariu Dinu Mihail, Sandu Gabriel, extrasele de cont identificate la percheziţie la Pescariu Dinu Mihail rezultă că, în anul 2010, numitul Cocoş Dorin, în baza înţelegerii cu Elena Udrea a pretins de Marin Gabriel suma de circa 3 milioane euro pentru a debloca plăţile aferente contractului. Suma de bani pretinsă a fost transferată din contul lui Pescariu Dinu Mihail într-un cont din Dubai, iar diferenţa a fost remisă numerar.”
În iunie 2010, fostul ministru al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu semnează cu firma Omnilogic, contractul numărul 105/23.06.2010 pentru portalul e-Romania.  Este portalul de 20 milioane de euro, nefuncțional despre care scriam în 14 ianuarie 2015.
Pe data de 11 iunie 2010 Gabriel Sandu transmitea următorul mesaj prin Agerpres: “ Eu am o singură problemă: neimplicarea tuturor în implementarea unui program. NU ne ajută deloc “insulițele “ create în lumea oamenilor de știință.  Consider că toată lumea trebuie să intre în joc pentru a implementa interconectarea tuturor serviciilor. MCSI a propus un mod de a lucra, iar eu spun industriei de profil că dacă nu vine cu propuneri concrete, și doar așteaptă la cei doi lei pe care îi avem la buget, degeaba. Eu gândesc eROMANIA strict pe partea de informare și de reducere a timpului petrecut de cetățean pentru a se informa. Germania are 551 servicii și 2,5 miliarde de euro/an pentru societatea informațională.

România are aceeași bani, dar din care trebuie să plătim și utilități și oameni. La ora actuală, știm foarte clar partea de universitar, cît și cea de cercetare, nu avem registre naționale. NU renunț nici la eROMANIA, nici la interconectivitate, nici la broadband. Strategia eROMANIA este pe masă și în maxim două luni dăm drumul la licențe. Vreau să vă spun că cei 84 milioane de euro de pe broadband îi trecem la eGuvernare”.
Cu siguranță fostul ministru Gabriel Sandu ar putea povesti foarte multe despre atribuirea  contractului eRomania către Omnilogic. Cum s-a reușit oare alocarea unui buget impresionant , pentru acest portal chiar din Fondul de Rezervă Bugetară? În condițiile în care acest portal nu funcționează nici astăzi după cum arătat aici. Cine poate aloca buget din fondul de rezervă bugetară și cum se aprobă alocarea acestui buget? Cum de a devenit acest portal atât de prioritar? Cui a dat șpagă Gabriel Marin timp de 13 ani după cum chiar el a mărturisit la DNA?
Ca și în alte anchete celebre și e-Romania a trecut prin mâinile a patru miniștri. Pentru Gabriel Sandu proiectul e-Romania a fost proiectul lui de suflet și el a asigurat atribuirea contractului. Între 3 septembrie 2010 și 6 februarie 2012 proiectul a fost preluat de Valerian Vreme. Proiectul a continuat și în scurta perioada a lui Răzvan Mustea între 9 februarie 2012 și 27 aprilie 2012.
În ultimii cinci ani au fost scrise pagini întregi dar nu în portal cum ar fi fost normal să fie,  ci despre portal, despre e-Romania, despre modul de atribuire și despre nefuncționalitatea portalului.
În data de 9 iunie 2013 a fost dată publicității “ Sinteza raportului de Control privind verificările efectuate la Ministerul pentru Societatea Informațională în legatură cu modul de implementare a proiectului e-Romania” precum și verificarea respectării dispozițiilor legale cu privire la atribuirea și executarea contractului de achiziție publică pentru implementarea proiectului e-Romania.
În urma acestui raport, în același an,  se anunța ancheta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Guvernul sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetarea unor posibile fapte de natură penală în cheltuirea de către Ministerul Comunicațiilor, în perioada 2010-2011, a banilor alocați din Fondul de rezervă bugetară pentru portalul e-Romania.
În  Raportul Corpului de Control al primului ministru se arată că angajați ai ambelor părți au realizat “posibile fapte de natură penală” pentru a determina continuarea contractului și continuarea plăților de la bugetul de stat.

Tot în cadrul Raportului se arată că neregulile în acest contract ar fi pornit încă din faza întocmirii documentației și ar fi culminat cu atribuirea unor numere de înregistrare false pentru documente și înlocuirea unei file din oferta pe baza căreia Omnilogic a câștigat contractul. Raportul Corpului de Control al primului ministru a identificat un număr de opt fapte “ posibil penale” ale angajaților Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și Omnilogic ce cuprind: fals în înscrisuri sub semnatură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor publice.
Cu surle și trâmbițe se anunță în martie 2014, deci cu o întârziere de câțiva ani, lansarea portalului eRomania. Cum funcționează chiar și astăzi intră în categoria “no comments”.
Patronul firmei Omnilogic , Gabriel Marin este unul din principalii denunțători în anchetele MICROSOFT , EADS. El a denunțat cum a dat mită pentru derularea contractului e-Romania. O fi denunțat și cum a câștigat contractul?

Tagged , , , , , , , , , , ,

REFERAT DNA. Elena Udrea a fost DENUNȚATĂ la DNA de Gabriel Sandu, Gabriel Marin și Dinu Pescariu. O parte din banii de șpagă s-ar fi dus în Dubai

Sursa: EVZ

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a cerut 500.000 de euro pentru a ajuta un om de afaceri vizat în dosarul Microsoft, anchetatorii arătând totodată că aceasta a încălcat condiţiile controlului judiciar, motiv pentru care se impune arestarea ei. Potrvit procurorilor DNA, două persoane implicate în dosarul Microsoft, Dinu Pescariu și fostul ministru Gabriel Sandu, au denunțat fapte de corupție în care ar fi implicată Elena Udrea.

Primul denunț

Potrivit DNA, la data de 15 decembrie 2014, Pescariu Dinu Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de Cocoş Dorin.

  • Procurorii arată că din probele administrate rezultă că, în anul 2010, în condiţiile în care Marin Gabriel – administrator SC OMNILOGIC SRL, întâmpina greutăţi în derularea contractului încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, contract având ca obiect prestare de servicii aferente proiectului e-România 2 şi livrarea produselor aferente infrastructurii hardware, software şi de reţea necesară funcţionării serviciilor, Pescariu Dinu Mihail i-a înlesnit lui Marin Gabriel mai multe întrevederi cu Cocoş Dorin şi remiterea prin conturile Barringwood Investment Limited a sumei de circa 3 milioane de euro pretinsă de acesta pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu atribuţii în acest sens în vederea realizării plăţilor.

Al doilea denunț

Cu privire la aceleaşi fapte, DNA a explicat că, la data de 7 ianuarie 2015 a făcut denunţ şi Marin Gabriel.

Acesta susţine că, in anul 2011, pe fondul presiunilor exercitate de Cocoş Dorin a virat într-un cont din Dubai suma de 1.000.000 de euro pretinsă de Cocoş Dorin pentru deblocarea plăţilor aferente contractului e-România. Tot din denunţul formulat de Marin Gabi rezultă că astfel de presiuni au fost exercitate şi de Andrei Săvulescu – manager de proiect, Vreme Valerian – ministru MCSI şi Mustea Răzvan,”susțin sursele citate.

Al treilea denunț

La data de 19.01.2015, Sandu Gabriel a formulat denunţ cu privire la a fapte de corupţie săvârşite în legătură cu derularea acestui contract de Cocoş Dorin, Vreme Valerian şi Fecioru Marius. Din denunţul formulat rezultă că administratorul SC Omnilogic – Marin Gabriel, a susţinut că este în imposibilitatea de a suporta costurile aferente proiectului întrucât Cocoş Dorin l-a condiţionat să plătească un comision de circa 2,5 milioane de euro, pe care l-a şi achitat. Din cuprinsul denunţului rezultă că pretinderea acestui comision a fost confirmată atât de ministrul Valerian Vreme cât şi de Fecioru Marius.

DNA mai arată că “din probele administrate – declaraţiile martorilor Marin Gabriel, Pescariu Dinu Mihail, Sandu Gabriel, extrasele de cont identificate la percheziţie la Pescariu Dinu Mihail rezultă că, în anul 2010, numitul Cocoş Dorin, în baza înţelegerii cu Elena Udrea a pretins de la Marin Gabriel suma de circa 3 milioane euro pentru a debloca plăţile aferente contractului. Suma de bani pretinsă a fost transferată din contul lui Pescariu Dinu Mihail într-un cont din Dubai, iar diferenţa a fost remisă numerar.”

Al doilea denunț al lui Dinu Pescariu

Potrivit DNA, la data de 05 noimebrie 2014, Pescariu Dinu – Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela.

Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elveţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014.

Procurorii arată că faptele sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont, înscrisuri olografe ridicate la percheziţie în care sunt indicate sume de bani plătite.

Tagged , , , , , , , , ,

Cat mai costa pozitia de MInistru?

Sursa: Luju.ro

Ex-ministrul Comunicatiilor Gabriel Sandu(foto), arestat preventiv in “Dosarul Microsoft”, a inceput sa-si toarne fostii parteneri de combinatii. Gabriel Sandu a acceptat sa colaboreze cu procurorii DNA si a oferit mai multe detalii despre afacerea Microsoft, dar si despre banii pe care i-a dat la partid si in campania lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale din 2009. De altfel, in urma acestei colaborari, procurorii vor cere inlocuirea arestului preventiv in cazul lui Gabriel Sandu cu arestul la domiciliu. La fel stau lucrurile in ceea ce-l priveste si pe Dumitru Nicolae, zis Niro, arestat la randul sau in “Dosarul Microsoft”, care a ales sa vorbeasca in fata procurorilor.

Gabriel Sandu a dezvaluit cum ii dadea bani direct lui Emil Boc

Astfel, Gabriel Sandu ar fi povestit la DNA cum a cotizat lunar la partid, in toata perioada in care a ocupat functia de ministru al Comunicatiilor. Problema este insa cum au fost facute aceste cotizatii. Conform declaratiilor publicate de Antena 3, Gabriel Sandu ar fi explicat ca a dat in total 300.000 de euro, banii fiind inmanati personal fostului premier si presedinte PDL Emil Boc:

Pe intreaga perioada a mandatului meu de ministru, am finantat PDL cu sume lunare insumand circa 300.000 de euro in total. Aceste sume le-am inmanat direct sefului meu, Emil Boc, primul ministru al Romaniei”.

Sandu: “Aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro… Trebuia sa particip la campania prezidentiala din 2009 cu 4 milioane de euro”

In aceleasi declaratii date la DNA, Gabriel Sandu ar fi recunoscut ca a dat bani la partid pentru a-si pastra functia de ministru al Comunicatiilor, precum si functiile de conducere din PDL. Sandu ar fi dezvaluit ca trebuia sa cotizeze la partid cu aproximativ cinci milioane de euro. De asemenea, Sandu ar fi explicat ca trebuia sa participe cu patru milioane de euro la campania electorala a lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale din 2009:

Recunosc si admit, de asemenea, ca am acceptat sa finantez partidul si actiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic si a-mi mentine functia de ministru dar si pozitia in conducerea centrala PDL. Mai precis, in cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat acesti bani din fondurile personale, legale, si le-am recuperat partial in modalitatea expusa de Claudiu Florica, Dorin Cocos si Gheorge Stefan. Practic eu trebuia sa particip la campania prezidentiala din 2009 cu 4 milioane de euro”.

Gheorghe Stefan si Dorin Cocos i-au dezvaluit lui sandu schema pentru a recupera banii

Gabriel Sandu a explicat si cum si-a recuperat banii cheltuiti cu partidul si campania prezidentiala a lui Traian Basescu. E drept, doar o parte din suma, asa cum sustine fostul ministru. Mai exact, acesta a precizat ca schema i-a fost dezvaluita de Dorin Cocos si Gheorghe Stefan:

Stiind ca nu dispun de aceasta suma, Cocos si Stefan, persoane interesate in derularea in continuare a contractului de licentiere Microsoft, mi-au propus sa inchei contractul in conditiile impuse de ei cu firma sustinuta de Florica si in contrapartida, ei sa plateasca la partid 2 milioane de euro si sa contribuie la campania prezidentiala cu alte doua milioane de euro. Chiar si in aceste conditii, din totalul cheltuielilor efectuate de mine pentru campania electorala, pe care le estimez la 5 milioane de euro, am recuperat doar 2,7 milioane de euro”.

Declaratiile lui Gabriel Sandu sunt unele extrem de grave, dupa cum s-a putut observa.

Desi in alte cazuri in care sunt formulate denunturi continand acuzatii mai usoare, DNA dispune imediat chiar si punerea in miscare a actiunii penale, ba chiar masuri privative de libertate, in aceasta situatie procurorii nici macar nu au indraznit sa il cheme la audieri pe Emil Boc. Ca sa nu mai vorbim de Traian Basescu.

Tagged , , , , , , , ,