Tag Archives: george becali

Topul milionarilor cu dosare penale

Sursa: Digi24.ro

Unii dintre cei mai bogaţi români au ajuns în ultimul an în faţa procurorilor, anchetaţi după ce ar fi făcut afaceri ilegale în energie, fotbal, agricultură sau presă. Averilor lor însumate ajung la 3,4 miliarde de euro, arată calculele făcute de jurnaliştii „Adevărul” pe baza topurilor întocmite în ultimii ani de presa economică. „Microsoft”, „Carpatica”, „I.C.A” sau cazul retrocedărilor ilegale de păduri sunt doar câteva dintre dosarele milionarilor.

În fruntea acestui top este Ioan Niculae, cu o avere de aproximativ un miliard de euro. Omul de afaceri este urmărit penal în dosarul Gazelor Ieftine, pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Ovidiu Tender, cu o avere estimată la 400 milioane de euro, are deja o condamnare în primă instanţă. Anul trecut a primit 11 ani și patru luni de închisoare în dosarul CAROM.

Dan Adamescu are o avere de peste jumătate de miliard de euro din afaceri cu asigurări, construcţii şi presă. A fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru că a mituit doi judecători, însă decizia nu este definitivă.

O condamnare definitivă are însă fostul patron al grupului media „Intact”, Dan Voiculescu. El a fost trimis după gratii pentru 10 ani în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Averea fostului parlamentar se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

Adrian Sârbu, recent arestat pentru instigare la evaziune fiscală, are o avere de aproximativ 50 de milioane de euro. Procurorii au însă date care arată că a adunat o parte din bani înşelând statul.

Adrian Sârbu: Totul e o fabricație, acuzațiile sunt ridicole. Iată, astea sunt cătușele, ca să fie clar, da?

Adriean Videanu se alfă şi el în topul milionarilor care au probleme cu legea. Averea sa este estimată la 21 de milioane de euro. Fostul ministru al Economiei a stat o săptămână în arest, dar este anchetat în continuare în cel de-al doilea dosar de corupţie al Alinei Bica.

Dan Diaconescu, fostul candidat la prezidențiale, este condamnat la trei ani de închisoare cu executare, dar cu drept la recurs pentru șantaj. Averea liderului PP-DD este estimată la 7 milioane de euro.

În acest top se regăseşte și George Becali, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Valiza, cu o avere de 49 milioane de euro.

Cristian Borcea, cu 34 de milioane de euro în conturi, execută 6 ani în închisoare îndosarul Transferurilor.

Şi George Copos este printre milionarii condamnaţi. Are o avere estimată la peste 100 de milioane de euro şi patru ani de închisoare de executat.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,