Tag Archives: George Perta

Cand nu ai onoare, esti dat afara

Sursa: DCNews.ro

Presedintele Federatiei Române de Box, Leonard Doroftei, pleaca la sfarsitul unei conferinte de presa, prilejuite de organizarea în 2014, la Bucuresti, a Campionatului European de box feminin, vineri, 29 noiembrie 2013. ALEXANDRU HOJDA / MEDIAFAX FOTO

Conform regulamentelor Federaţiei Române de Box, conducerea poate fi demisă dacă se întruneşte votul a peste o treime din numărul total al membrilor.

“Acum sunt 67 de semnături pentru demiterea conducerii federaţiei în Adunarea Generală, care sperăm să aibă loc în jurul datei de 15 noiembrie. Pentru a se realiza acest lucru e nevoie de o treime dintre cei 146 de membri afiliaţi. Dar vă asigurăm că sunt mult mai mulţi cei care doresc acest lucru. Sunt persoane dispuse să preia această funcţie şi mă gândesc acum rapid la Vasile Câtea, Francisc Vaştag sau Mihai Craiu. Eu cred că sunt oameni de valoare alături de noi”, a declarat fostul secretar general al Federaţiei Române de Box, Robert Băiatu, citat de Mediafax.

Printre cei care solicită demiterea lui Doroftei se numără antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, foştii antrenori ai lotului masculin Gheorghe Napoleon, Marian Simion, antrenorii George Perţa, Alec Năstac, Ştefan Băiatu şi Mihai Drăguţescu.

Leonard Doroftei se află la conducerea FR de Box din 23 noiembrie 2012 şi anul trecut a avut intenţia de a demisiona din funcţie, gest la care a renunţat ulterior.

Tagged , , , , , , ,

Scrisoare deschisa către Gabi Szabo, Carmen Tocala, Alin Petrache: De ce trebuie demis Doroftei

Federatia Romana de Box este una din primele 6 din Romania aducând 25 de medalii la Jocurile Olimpice si peste 200 de medalii la Campionatele Mondiale (CM) si Campionatele Europene (CE).
Federatia Romana de box trece printr-o perioada neagră, avand de vineri conturile blocate! Au inceput sa vina Executarile silite! FRB nu a platit banii la Federatia Bulgara pentru ringuri si bulgarii ne-au reclamat la EUBC si au spus ca nu ne vor primi la CE Sofia – August 2015! Europenele sunt criteriu de calificare la CM si CM criteriu de calificare la Jocurile Olimpice (JO)!
După 2014, un am in care boxul romanesc a obtinut 15 medalii la marile competitii internationale si in care am organizat după 45 de ani un Campionat European, presedintele Leonard Doroftei i-a îndepărtat pe toti oamenii importanți care l-au susținut in 2012. Leonard Doroftei deși nu are nici o solutie de redresare a FR Box se agata de funcția de presedinte doar din orgoliu. După cum stiti Adunarea Generala din 23 Aprilie a demis Biroul Federal iar vicepreședinții Vasile Catea si Francisc Vastag si-au dat demisia!
Leonard Doroftei a refuzat, agățându-se de scaunul de presedinte si rămânând singur in fruntea Federatiei. Noi i-am spus ca ne asumam situatia de azi a FR Box cu datoriile care sunt, având soluții pentru a o salva si pentru a încerca sa calificam sportivi la JO!
Ca oameni de sport ce sunteti va rugam sa aveti o întrevedere cu presedintele FR Box si sa ii cereti sa va spuna ce soluții are, daca are, pentru redresarea Federatiei! Daca nu considerați ca are o solutie viabila si concretă va rugam respectuos sa ii solicitați sa accepte oferta de a fi presedinte de onoare pentru ca boxul romanesc sa nu intre in faliment si sa nu aibă sportivi calificati la JO Rio 2016! Ar fi un caz unic in istoria boxului sa nu fim nici macar participanti, nemaivorbind de medalii! Apelul nostru vine către dumneavoastra ca oameni de sport si ca oameni care susțineți activitatea sportiva din Romania.
Noi si majoritatea cluburilor de box din tara solicitam la Adunarea Generala a FR Box demiterea presedintelui insa ar fi păcat ca un mare campion sa isi strice imaginea si falimentul boxului sa fie legat de numele lui!
Oricand suntem dispuși sa va prezentam soluțiile noastre pentru rezolvarea aceastei situatii!
Cu considerație, Vasile Catea, Mihai Craiu, Francisc Vastag, Dorel Simion, Alec Nastac, Adrian Lacatus, Relu Auras, Gheorghe Napoleon, Gheorghe Vlad, Silviu Muresan, George Perta, Viorel Sima.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,