Tag Archives: guvern

Din cauza lipsei banilor, guvernul se pregătește să adopte măsuri dintre cele mai crunte, în perioada următoare un număr uriaș de bugetari urmând să fie concediați

taxe-si-impozite

Florin Cîțu, senator PNL susține că cele mai grave avertizări ale sale sunt confirmate în această perioadă chiar de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

„Doar postacii PSD+ALDE plătiți cu ruble nu văd criza finanțelor publice. Acum câteva zile Teodorivici anunța un împrumut de urgență negociat în secret cu Banca Mondială- 1 miliard de euro. Ieri, la televiziunea de casă a PSD ministrul de finanțe al României, așa cum îi place lui Orlando să-și spună, confirmă ce am arătat cu acte acum câteva săptămâni: urmează să concedize masiv din sectorul bugetar,” susține Florin Cîțu,pe pagina sa de Facebook,

Senatorul liberal mai anunță de asemenea că programul PSD, promovat cu surle și trâmbițe de social-democrați, aduce doar șomaj, inflație și dobânzi mari.

„Gaura la buget este foarte mare și urmează taxe pentru cei cu venituri medii și mari și concedieri din sectorul bugetar. Așa cum am anticipat din 2017. Programul de guvernare al PSD +ALDE susținut și votat și de UDMR și minorități duce doar la șomaj, inflație, dobânzi mari. Avem inflație mare. Avem dobânzi mari. Urmează șomaj”, a completat Florin Cîțu.

Tagged , , ,

Puterea poveștilor în Turcia

Sursa: Sfin.ro

ISTANBUL, TURKEY – JULY 15: Turkish soldiers block Istanbul’s Bosphorus Brigde on July 15, 2016 in Istanbul, Turkey. Istanbul’s bridges across the Bosphorus, the strait separating the European and Asian sides of the city, have been closed to traffic. Reports have suggested that a group within Turkey’s military have attempted to overthrow the government. Security forces have been called in as Turkey’s Prime Minister Binali Yildirim denounced an “illegal action” by a military “group”, with bridges closed in Istanbul and aircraft flying low over the capital of Ankara. (Photo by Gokhan Tan/Getty Images)

La sfârșitul lunii martie, o ultimă etapă procesuală a dus în cele din urmă la achitarea a peste 200 de ofițeri militari turci, care fuseseră condamnați pentru plănuirea unei lovituri de stat în 2003, împotriva guvernului islamist nou ales la acel moment. Inculpații au primit pedepse lungi închisoare după primul proces, încheiat în septembrie 2012, chiar dacă dovezile împotriva lor au fost falsificat în mod clar. De atunci, până la momentul în care s-a încheiat rejudecarea cauzei, cei mai mulți observatori au recunoscut că primul proces a fost o făcătură.

Dar, până de curând, cazul “Sledgehammer” a fost considerat în general ca prevestind aducerea sub control a armatei Turciei, prea băgăcioase în politică, și ținerea ei în frâu de către guvernul ales în mod democratic. Intelectualii liberali și observatorii occidentali au aplaudat urmărirea penală și a salutat-o ca una dintre cele mai mari realizări ale guvernului prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan, care venise la putere. Acum, că s-a demonstrat că procesul a fost o făcătură – încercarea unui guvern format din bandiți de a-și slăbi rivalii și de a-și consolida controlul asupra puterii în stat – întrebarea este oare de ce atât de mulți observatori bine-intentionați au analizat complet greșit situația?

Socrul meu a fost presupusul creier din spatele complotului Sledgehammer, astfel încât eu și cu soția mea ne-am trezit făcând muncă de detectivi criminaliști și de activiști politici. În cei cinci ani în care am investigat această poveste bizară, am învățat să apreciez puterea poveștilor. Ceea ce s-a dovedit a fi cel mai eficient instrument folosit de guvern nu a fost forța brută, ci poveștile înșirate despre presupusele activități nocive ale elitei laice și militare a Turciei. Acestei elite i s-a opus un presupus angajament asumat de Erdoğan pentru stabilirea unui stat democratic (deși cu nuanțe islamiste), printr-o reformă a justiției. Exagerări grotești bazate pe jumătăți de adevăr, aceste povești i-au oferit în realitate lui Erdoğan și aliaților săi de spațiul de manevră necesar în care să facă regimul politic mai mult, nu mai puțin, autoritar.

Sprijinul unui mare aliat s-a dovedit a fi crucial, în toată această istorie. Mișcarea Gülen – formată din adepții imamului Fethullah Gulen din Pennsylvanya – a făcut munca de jos în schimbarea politicii din Turcia. Mișcarea Gülen a supervizat operațiunea Barosul și alte înscenări judiciare similare, prin intermediul adepților săi din poliție și din sistemul de justiție, și și-a folosit vasta rețea mass-media și conexiunile din presă pentru a difuza acest basm – un basm construit din nenumărate povești mai mici privind comploturi militare și alte făcături. Reprezentanții acestei mișcări în Statele Unite și în Europa au făcut permanent lobby pe lângă politicienii și liderii de opinie occidentali pentru ca aceștia să acrediteze calitățile democratice ale lui Erdoğan.

În același timp, mișcarea Gülen a investit masiv și cu șiretenie în cultivarea Intelighenției occidentale preocupate de Turcia. Astfel, în ciuda trecutului jenant al lui Gülen – acesta fiind autorul unor predici antisemite și anti-occidentale – adepții săi au reușit, în anii 2000, să se facă văzuți și considerați ca reprezentând mișcarea societății civile, care împărtășește valorile și aspirațiile liberale ale turcilor.

Güleniștii au oferit resursele și conexiunile necesare liberalilor din Turcia, ceea ce i-a sporit legitimitatea și credibilitatea în Occident. Când politicienii americani și europeni, jurnaliștii și specialiștii în domeniul drepturilor omului aveau nevoie de cineva care să le explice ce se întâmplă în Turcia, ei apelau la beneficiarii liberali ai mișcării lui Gülen, și erau apoi îndopați cu poveștile binecunoscute.

Ce i-a transformat pe acești intelectuali în aliați ai lui Erdoğan și Gülen a fost ideea că cel mai mare obstacol în calea consolidării democrației în Turcia este reprezentat de controlul exercitat de armată asupra instituțiilor statului – “patronajul militar”. Pentru liberalii din Turcia, slăbirea influenței politice a armatei a devenit un scop în sine. El le-a permis să treacă cu vederea (sau să minimalizeze) lista tot mai mare de încălcări ale drepturilor omului și de manipulări judiciare. Și le-a permis Güleniștilor să-i păcălească – de exemplu, asigurându-i că dezvăluirile compromițătoare din armată (dintre care cele mai flagrante au fost pur și simplu inventate) vor fi publicate mai întâi în presa liberală.

Guvernul Erdogan a adoptat legi prin care lumea să dea crezare acestei povești false. Comisia Europeană a privit cu aprobare o succesiune de inițiative – un nou cod penal care adoptă “standardele europene moderne,” programe de formare privind Convenția europeană a drepturilor omului, deplasări ale experților din Uniunea Europeană, și amendamente constituționale care aparent garantează o mult mai mare independență a justiției.

Din păcate, așa cum stau lucrurile și în știința economică, mimarea reglementărilor și a instituțiilor din țările avansate rareori produce rezultatele dorite. Forma nu garantează fondul. Dar poate ajuta la ascunderea realității.

Așa au stat lucrurile cu reformele guvernului “pro-european” al lui Erdoğan, care a servit în principal doar pentru a asigura acoperirea politică necesară consolidării controlului Güleniștilor asupra justiției. Indusă în eroare de aparențe, Comisia Europeană a continuat să afirme, an după an, că procesele-spectacol în care erau inculpați militarii reprezintă de fapt prilejul întăririi statului de drept.

Până de curând, armata a fost în general considerată ca cea mai puternică și coerentă instituție din societatea turcă. Generalii nu au fost niciodată timizi când a fost vorba să intervenă în politică, ori de câte ori au simțit că este necesar.

Dar un basm bine redactat poate fi mai puternic decât sabia. Cazul Barosul și alte acuzații, toate false, au imobilizat practic armata. Intrată sub tirul intens al mass-mediei pro-guvernamentale, conducerea armatei nici măcar nu a îndrăznit să spună adevărul despre ofițerii acuzați, refuzând chiar să publice un raport intern care nu lăsa nici o urmă de îndoială că întregul proces este o înscenare. Conducerea armatei nu a vrut sa arate ca îi ajută pe “puciști.” Odată ce povestea a fost promovată, nimeni nu a mai pus-o la îndoială.

Turcia

Analiștii occidentali și cea mai mare parte a liberalilor din Turcia nu au renunțat la amiciția lor cu Erdoğan până la reprimarea de către acesta a protestelor din Parcul Gezi din Istanbul, în vara anului 2013. Apoi Erdogan s-a detașat de mișcarea Gülen după ce acoliții acesteia din sistemul judiciar au lansat acuzații de corupție împotriva lui și a celor apropiați.

Fără sprijinul aliaților Güleniști, mesajul lui Erdoğan s-a orientat exclusiv către publicul intern și a devenit caracterizat de doze mari de simbolism populist-naționalist-religios. Între timp, Güleniștii au continuat să înșire basme, prezentându-se publicului occidental drept victimele – nu colaboratorii – lui Erdoğan.

Poveștile false devin în cele din urmă nesustenabile (iar internetul și rețelele sociale le grăbesc sfârșitul). Dar, așa cum se întâmplă în Turcia, o astfel de poveste poate lăsa în urmă multă mizerie. Și, mai degrabă decât să fie interesați să facă curat și să restabilească adevărul, Erdoğan și Güleniștii par hotărâți să folosească mizeria rămasă pentru a-și construi mai departe propriile minciuni, făcând și mai dificilă reconcilierea politică.

***

Acest articol este tradus după Dani Rodrik, Narrative Power in Turkey, 9 aprilie 2015.

Tagged , , , , ,

EXCLUSIV. Înţelegerea SECRETĂ a fostului ministru Cristian David cu afaceriști cercetați în DOSARUL „Microsoft”. Banca Mondială a dat 7,5 milioane de euro pentru un SISTEM DE SALVARE care nu funcţionează

Sursa: Evz.ro

Fostul ministru de Interne, Cristian David FOTO: RĂZVAN PETRESCU

Printr-un ordin al fostului ministru de Interne, arestat, acum, pentru șpagă, au fost secretizate, în 2008, detaliile legate de implementarea sistemului informațional pentru situații de urgență.

Printre beneficiarii banilor se numără Călin Tatomir, fost director Microsoft, Dan Roman și Bogdan Cocora, reprezentanții S&T Romania. Cei trei sunt cercetați de DNA pentru trafic de influență și dare de mită.

Pe lista lungă a celor care sunt cercetați în dosarul „Microsoft” se numără și re prezentanții firmei S&T Romania, Dan Roman și Bogdan Cocora. Societatea este una și aceeași care trebuia să implementeze, încă din anul 2008, Sistemul de Management Informațional pentru Situații de Urgență (SMISU). Pentru acest sistem național pentru intervenții în caz de calamități sau accidente aviatice, care putea salva viața studentei Aura Ion și a pilotului Adrian Iovan, în tragedia din Munții Apuseni, Banca Mondială a alocat 7,5 milioane de euro Guvernului României, iar principalul beneficiar este Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„Strict confidențiale”

Interesant este că, după tragedia din 20 ianuarie 2014, oficiali IGSU declarau, pentru HotNews, că valoarea proiectului este de 6,5 milioane de euro, cu un milion mai puțin decât anunțase S&T Romania, în anul 2008, însă datele legate de contract sunt „strict confidențiale”.

 

 

Implementarea SMISU este parte a acordului de împrumut semnat, în anul 2004, de Guvernul României și Banca Mondială, privind o finanțare de 150 de milioane de dolari, în Proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență. „Afacerea SMISU” a fost pusă în aplicare printr-un ordin semnat de fostul ministru de Interne, Cristian David.

Desemnat să acorde asistență tehnică proiectului a fost consorțiul format din firmele asociate: AAM Management Information Consulting Ltd., Intech AS și Societatea Comercială „Cabinetul Călin Tatomir” – SRL. Călin Tatomir a devenit, în același an, directorul Microsoft România. Anul trecut, în referatul DNA, un martor preciza că, „în 2008, Tatomir a fost numit director general la Microsoft. El a declarat în piață că a acceptat această funcție doar pentru a se ocupa împreună cu Claudiu Florică (pion principal în dosarul Microsoft – n.r.) de reînnoirea contractului de licențiere cu Guvernul României. De altfel, Tatomir a părăsit Microsoft în 2010, după semnarea acestui contract.”

Sistemul care salvează vieți, în mâna unor corupți

Contractul privind construirea Sistemului a fost atribuit, în 2008, către S&T Romania și APD Communica tions Ltd. (Marea Britanie). Pentru implementarea proiectului a fost emis Ordinul nr. 612 din 11 septembrie 2008, semnat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Cristian David.



● Din Comitetul de coordonare a implementării SMISU, denumit CCI, au fost desemnați să facă parte Victor Paul Dobre – președinte, fost secretar de stat MIRA (fosta denumire a MAI), alături de membrii: Ionel Sorinel Vasilca, adjunct tehnic al directorului STS; Valentin Oniciu, director adjunct MIRA; Vladimir Secară, inspector general IGSU, utilizator; Aurel Bilanici, director Unitatea de Management al Proiectului (UMP-MIRA).

● Conform articolului 7 din ordinul semnat de Cristian David reiese că „documentele au caracter de confidențialitate” și „accesul la aceste documente este permis numai personalului nominalizat în prezentul ordin”. Printre aceste persoane se numără Cristian David – arestat pentru luare de mită, Victor Paul Dobre – cercetat în dosarul fraudării referendumului privind suspendarea fostului președinte, Traian Băsescu, sau generalul Vladimir Secară – trimis în judecată pentru angajări ilegale la IGSU.


FOTO: Tragedia din Munții Apuseni, din ianuarie 2014, în care și-au pierdut viața studenta Aura Ion și pilotul Adrian Iovan, ar fi fost evitată dacă se implementa sistemul SMISU



Am căutat să vedem care sunt explicațiile date de IGSU, principalul beneficiar al SMISU, pentru perioada lungă scursă de la alocarea fondurilor de la Banca Mondială. Am găsit un raport al ISU Teleorman care făcea referire, în octombrie 2014, la acest sistem, pe site-ul prefecturii.

Explicațiile țin, mai mult, de o birocrație tipic românească: pregătire de personal, amenajarea unor spații, organizarea în raport cu consiliile județene etc. Abia în aprilie 2012, sistemul a fost testat, iar acum proiectul s-ar afla în faza de acceptanță finală – echipamente hardware și software comercial.

România riscă să piardă banii

Oficiali din MAI ne-au precizat că țara noastră poate fi nevoită să înapoieze banii alocați acestui proiect din cauza neîndeplinirii clauzelor contractuale. Printre piedicile invocate în implementarea sistemului se numără lipsa actelor normative de care IGSU avea nevoie pentru a funcționa la parametrii optimi, implicit evitarea birocrației. Spre exemplu, lipsa unei legi unitare a pompierilor. IGSU s-a înființat în anul 2004, prin fuziunea Corpului Pompierilor Militari și a Inspectoratului Protecției Civile. După 11 ani, instituția funcționează prin ordonanțe de Guvern, în baza legilor celor două instituții care au fuzionat, Legea 307/2006 a pompierilor și Legea 481 a protecției civile.

În perioada scursă de la semnarea acordului cu Banca Mondială, în 2004, timp de șapte ani la șefia IGSU s-a aflat generalul Vladimir Secară. În anul 2011, el a părăsit instituția, după ce a fost acuzat, și apoi trimis în judecată de Parchetul General pentru fraudă la angajări. Din anul 2007, SMURD-ul, înființat prin fundația doctorului Raed Arafat – pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Sănătății -, a luat o amploare nebănuită: s-a extins la nivel național, la inspectoratele pentru situații de urgență.

În anul 2011, atunci când a demisionat de la șefia IGSU, generalul Vladimir Secară a fost numit vicepreședintele Fundației SMURD.

MEGAINVESTIGAȚIE ANTICORUPȚIE

Dosarul „Microsoft” este unul din cele mai mediatizate cazuri de la DNA. Totul a început pe 26 septembrie 2014, atunci când procurorii DNA au cerut începerea urmării penale în cazul a nouă foști miniștri: Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Mihai Tănăsescu, Alexandru Athanasiu și Adriana Țicău.

Primele rețineri din acest dosar au fost pe 28 octombrie 2014: afaceriștii Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, Gheorghe Ștefan (singurul arestat) și Sandu Gabriel. Pe 10 februarie au reținut-o în acest caz pe Elena Udrea – a fost arestată câteva zile, în prezent are mandat în dosarul „Gala Bute”.

Curtea de Conturi: „Implementarea a început în 2008

Iată principalele momente ale implementării SMISU și conexiunile cu oamenii implicați în dosarul Microsoft:


FOTO: Sistemul care putea salva viața studentei Aura Ion și a pilotului Adrian Iovan în tragedia din Munții Apuseni nu funcționează nici astăzi, deși trebuia realizat în 12 luni



● Pe data de 8 august 2008, S&T Romania anunța lansarea oficială în România a proiectului SMISU, de aproximativ 7,5 milioane de euro ce urma să fie implementat, în termen de 12 luni, de către un consorțiu format din companiile S&T Romania și APD Communications Ltd. (Marea Britanie). Dacă funcționa, sistemul ar fi reprezentat un avantaj decisiv în operațiunea de salvare a victimelor din Apuseni. După tragedie, Raed Arafat a fost numit secretar de stat în cadrul MAI pentru a gestiona situațiile de urgență. La mai bine de un an de la tragedie, SMISU este încă nefuncțional.

● Pe data de 30 septembrie 2014, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a transmis Camerei Deputaților și Senatului referatele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin care se solicită declanșarea procedurilor de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu și Valerian Vreme, în celebrul caz „Microsoft”.

● Pe 1 octombrie 2014, „Evenimentul zilei” dezvăluia date din referatul DNA, în dosarul „Microsoft”. Printre persoanele implicate în traficul de influență și darea de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct sunt Dan Roman și Bogdan Cocora – S&T Romania – și Călin Tatomir, fost director general Microsoft România. DNA preciza că toate firmele menționate sunt implicate oficial în contractul cu Ministerul Educației, „făcând fiecare la rândul său trafic de influență și dare de mită pentru a-și maximiza cota din contract și a-și proteja rămânerea lor în acest contract.”

● În ianuarie 2015, „Evenimentul zilei” prezenta raportul Curții de Conturi care arăta: „Sistemul SMISU nu este operațional, din cauza întârzierilor înregistrate în derularea Proiectului, deși finanțarea acestuia a fost asigurată, iar implementarea a început încă din anul 2008”.


Sistemul a fost testat abia în aprilie 2012. Acum, proiectul s-ar afla în faza de acceptanță finală – echipamente hardware și software comercial


Cum poate localiza SMISU locul unei prăbușiri

Sistemul este conceput să permită o mai bună coordonare și comunicare între toate componentele ISU din țară, într-un caz de urgență, și este prevăzut să ajute autoritățile ca să acționeze eficent în caz de inundații, ninsori puternice, cutremur sau accidente aviatice.


FOTO: Aura Ion



Așa cum reiese din documentele intrate în posesia „Evenimentul zilei”, prin acest sistem se poate localiza pe hartă locul unei tragedii și trimise la fața locului toate forțele operaționale aflate în zonă. Numai că, deși trebuia să fie gata într-un an, el nu funcționează nici astăzi. Mulți specialiști în situații de urgență susțin că, dacă SMISU era operațional, avionul care s-a prăbușit, pe 20 ianuarie 2014, în munții Apuseni – și în care au pierit studenta la medicină Aura Ion și pilotul Adrian Iovan – ar fi fost găsit mult mai repede.


FOTO:Adrian Iovan

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

CULMEA PSD-ULUI: GABRIELA FIREA ÎL FELICITĂ PE VICTOR PONTA PENTRU REZULTATUL BUN OBȚINUT

Sursa: Curentul

Un comunicat trimis de purtătoarea de cuvânt a PSD ne-a lăsat mască. După ce a mințit și manipulat toată această campanie, inclusiv în ziua alegerilor când vrând să demonstreze că nu sunt probleme cu votul din Londra ne-a prezentat un filmuleț de la o secție de votare „din zonă” unde nu era nimeni. Întrebată la câți km e secția a spus că nu știe exact dar că se va interesa și ne va spune. Nu ne-a mai spus. Secția s-a dovedit a fi de la peste 300 km, în Liverpool. Ieri nu știam dacă doamna Firea e mincinoasă sau proastă. Azi, după ce a transmis comunicatul ce analizează rezultatul votului de ieri, ne-am lămurit:

„Partidul Social Democrat a înțeles mesajul dat de români. Oamenii au arătat, cât se poate de clar, că nu își doresc ca toată puterea politică din România să fie concentrată în sfera unei singure formațiuni politice. Nici a PSD, nici a ACL. Este un mesaj puternic pe care îl respectăm.

Este foarte important că, în aceste momente, toată lumea, indiferent că vorbim de Parlament, Guvern, Președinție, să lucreze împreună pentru bunăstarea tuturor romanilor, indiferent de opțiunile lor politice.

Îl felicit pe Victor Ponta, care a obținut un rezultat bun în aceste alegeri!

Îmi doresc foarte mult că, în aceste momente, toți colegii noștri să înțeleagă nevoia de unitate în partid. Nu avem nevoie de tensiuni interne, nu avem nevoie de ceartă.

Avem, ca partid, o obligație clară față de cei peste 5 milioane de romani care au votat pentru proiectul lui Victor Ponta.

Sunt sigură că, împreună, vom putea clădi, în continuare, proiectul nostru de guvernare.

Gabriela Firea,

Purtător de cuvânt al PSD”

Tagged , , , , , , ,