Tag Archives: jurnalul national

Marca inregistrata – Intact si Dan Voiculescu – santajul de presa

Sursa: B1

Din nou emoţii pentru Dan Voiculescu şi directorii din trustul său. Miercuri este programată o nouă înfăţişare în dosarul “Şantaj la Antene“, dosar în care apar atât Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia, cât şi directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu. Ei sunt acuzaţi că au folosit instituţiile media pentru şantaj, cu scopul obţinerii de foloase ilicite. În acelaşi dosar sunt trimise în judecată şi firmele Antena TV Group, Antena 3 şi Intact Publishing. În acest dosar a fost audiat şi directorul Antena 3, Mihai Gâdea (Detalii AICI)

Dosarul acesta este emblematic pentru întrega istorie a Antenei 3 şi a celorlalte publicaţii din Intact, instituţiile media conduse de Dan Voiculescu, condamnat deja la zece ani de închisoare în dosarul ICA, fiind în repetate rânduri folosite ca adevărate “măciuci mediatice” în disputele pentru obţinerea influenţei din politică şi afaceri. Iată în continuare câteva exemple dintr-o lungă serie de evenimente care au demonstrate ce tip de “politică editorială” se practică la Antenele lui Voiculescu:

Antena 3 şi angajaţii săi, simple instrumente folosite în campanile electorale

Decembrie 2009: Suntem în plină campanie prezidenţială, România având de ales între candidaţii Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Antena 3, postul deţinut de Dan Voiculescu, uită de orice imparţialitate şi se implică activ pentru sprijinirea candidatului PSD. Un document intern al partidului dezvăluie că Antena 3 urma sa organizeze un televoting pe parcursul dezbaterii, care consta in transmiterea de sms-uri care să îl ajute pe Mircea Geoană. (Detalii AICI)


Iulie 2012: Perioada campaniei pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Un document “scăpat” din şedinţele PNL devoalează cum controlau liderii politici instituţiile media deţinute de Dan Voiculescu. Relu Fenechiu, la acea vreme ministru, cerea fără echivoc: PC să dea pe cineva de la Jurnalul național și Antena 3 care să stea la Băsescu (…) Trebuie să facem, prin rotație cu PSD, în fiecare zi câte o temă pentru o pagină din Jurnalul Național.”



Eugen Nicolaescu nu se sfia nici el să-şi impună solicitările: Ar trebui transmis la A3 să includă în toate promo-urile îndemnul de a merge la vot”. Iar Codrin Ștefănescu completează: Trebuie “făcute clipuri pentru YouTube și pentru Antena 3.”

Şi pentru ca aşa zisa imparţialitate a angajaţilor Antena 3 să se prăbuşească cu totul,  documentul arată şi că analistul Radu Tudor nu era decât un propagandist al USL. (Detalii AICI)


Februarie 2015: Jurnaliştii Antena 3 sunt din nou protagoniştii unui moment penibil. Reporterul aflat la DNA a fost scos brusc din emisie după ce a început să vorbească despre dosarul de fraudă cu fonduri europene în care este implicată o firmă care aparține familiei premierului Victor Ponta. Prezentatoarea emisiunii a încercat în zadar să o facă pe colega sa să renunţe la ştirea momentului pentru a discuta despre audierea lui Ion Ariton în dosarul Gala Bute, aşa că producătorul a luat decizia de a tăia transmisia. La acea vreme, majoritatea presei a titrat: “Antena 3 nu e aici când e vorba de cumnatul premierului Ponta!” (Detalii AICI)

Şantajul de presă

Acesta sunt doar câteva din exemplele care au demonstat, cu imagini, documente şi mărturii, că postul Antena 3 şi celelalte entităţi media deţinute de Dan Voiculescu nu au fost altceva decât nişte “măciuci mediatice” folosite la ordinul sau cheremul diverşilor politicieni ai momentului.

La acestea se adaugă zeci de exemple de manipulare ieftină, la comandă, acuzaţii de şantaj, unele dintre ele concretizate în procese penale aflate pe rol şi tentative de influenţare a opiniei publice prin mijloace din ce în ce mai jenante.

Extrem de grav: procurorii au dovedit deja că însuşi şeful Fiscului acţiona la comanda conducerii Intact. Astfel, fostul şef al Fiscului, Şerban Pop, acţiona după dispoziţiile şefului Antena Group, Sorin Alexandrescu, iar oamenii din Antene aveau acces la informaţii confidenţiale de la ANAF, informaţii folosite în diverse tentative de şantaj. Cazul care a scos la iveală acest lucru şocant a fost tocmai dosarul “Şantaj la Antene“, unde meircuri este programat un nou termen. (Detalii AICI)

Nu este singura dovadă concretă despre şantajul practicat de oamenii din Antene. Fostul jurnalist al Intact Stelian Negrea dezvăluia că fostul director al trustului Codruţ Sereş indica personal oamenii şi firmele care trebuiau atacate la Antena 3 pentru a cotiza la “puşculiţa” lui Voiculescu. (Detalii AICI)

În maşina de propagandă a Antenei 3 au picat firme mari, cum este cazul Vodafone, firme care erau “tăvălite” la televizor pentru a fi mai uşor convinse să aprobe bugete de publicitate pentru mogul. (Detalii AICI) De asemenea, interesul Antenelor în marile afaceri transpare prin mesajele mincinoase transmise în pline scandaluri mediatice, cum este cazul Roşia Montana. Atunci, Mihai Gâdea şi ai săi ciraci l-au desfiinţat pe Horia-Roman Patapievici care ar fi fost ditamai moşierul la Roşia Montana, el deţinând de fapt acolo, simbolic, doar un metru pătrat de teren! (Detalii AICI)

Stilul Voiculescu în afaceri

Atacurile la comandă, manipulările şi şantajul de presă cu care Antenele lui Voiculescu şi-au obişnuit publicul îşi au sursa chiar în mentalitatea cu care fostul mogul, aflat acum pe termen lung la puşcărie, obişnuia să facă afaceri. Arendarea unor terenuri aflate în litigii cu Agenţia Domeniilor Statului, jonglarea cu terenuri ale Academiei Române, schimburi suspecte de proprietăţi, aceasta reprezintă reţeta care l-a dus până la urmă pe Dan Voiculescu la puşcărie. Şi, în toate acestea, în permanenţă s-a folosit de “măciuca” Antena 3. De altfel chiar “meciurile politice” pe care Antena 3 le are de ani buni îşi au originea în diverse afaceri pe care arendaşul Voiculescu voia să pună mâna (Detalii AICI)

Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii în cazurile de şantaj aflate pe rol şi ce alte dosare vor mai apărea în viitor legat de acest subiect. Pentru că, după com o arată şi faptele, “material cu iz penal” există din belşug.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,

Pe ruinele presei…Deontologul – o specie pe cale de disparitie

Sursa: Comisarul.ro

Cazul de cenzura de la EVZ denuntat de publicista Daniela Ratiu a starnit reactii anemice in breasla. Jurnalistii s-au obisnuit atat de tare cu cenzura si autocenzura incat ii lasa rece acest gen de acuzatii grave, de atentat la libertatea de a gandi si scrie. Ultima lor problema. Cei mai multi, cu cateva exceptii, lupta sa supravietuiasca si cam atat. Vor sa-si pastreaze leafa, job-ul, aproape in orice conditii, in ruinele fumegande ale vreunei redactii. Pentru asta, fac compromisuri mai mari sau mai mici. Mogulii au lasat in urma lor un munte de scrum. Acolo gasim ingropata o generatie de gazetari stricati pana la os si alta fara orizont. Cum a decazut, totusi, presa romaneasca atat de mult? Ce a distrus-o? De ce provoaca publicului rational atata sila si dispret?

Povestea caderii are o stransa legatura cu banii si cu lacomia. Inclusiv a jurnalistilor, nu doar a mogulilor. Cand banii negri, banii din santaje, banii de la buget, banii de la borfasi, banii din evaziune, banii spalati prin presa si scosi din tara prin contracte fictive s-au terminat a inceput marea vaicareala. Va intrebati, poate, cum s-au terminat acesti bani, asa, peste noapte?

Laptele si mierea au secat pe masura ce justitia a deratizat etaj dupa etaj din cetatea infestata, mogulii si politicienii au intrat la puscarie, iar lupta impotriva marii evaziuni a devenit politica de stat. Abia atunci le-a intrat tuturor frica in oase si s-au oprit din haiducie.

Exact din acest motiv nu veti gasi prin redactiile falimentare de azi mari sustinatori ai justitiei, ci detractori tot mai sofisticati. Falitii de azi stiu exact de unde li se trage. Multi dintre ei au sustinut justitia in trecutul lor in mod ipocrit, de fatada, ca sa faca publicului pe plac. A fost o vreme cand totul parea inca un razboi intre politicieni care nu va ajunge pana la ei. Din fericire, s-au inselat. Asa ca azi au trebuit sa schimbe placa si sa submineze cat mai istet justitia astfel incat sa nu frustreze nici publicul setos de sange.

Vedem tot mai des atacuri impotriva justitiei, conspiratii cu securisti, acoperiti si ordine pe unitate, istericale impotriva unor abuzuri imaginare? Reciti cu atentie randurile de mai sus. Legiunile de jurnalisti flamanzi, pana mai ieri in tabere rivale, si-au descoperit un incamic comun: justitia, serviciile si jocurile lor malefice.

Mare parte din jurnalistii romani-vedeta, baronii studiourilor tv de azi, sunt la fel de corupti ca politicienii si oamenii de afaceri alaturi de care au crescut intr-un cerc de complicitati din care azi nu mai pot iesi. Unii au trecut deja pe la procurori, altii traiesc cu groaza ca le vine randul.

Luxul de a sustine fara complexe justitia si institutiile de forta si-l permit cei fara schelete in dulap, care nu se tem de trecutul lor.

Spatiul public romanesc a ajuns prizonierul unei mase critice de jurnalisti/formatori de opinie/propagandisti platiti de politicieni care lupta in acest moment, subversiv sau la vedere, impotriva interesului public. Si-ar dori cu totii sa se intoarca la sistemul vechi, cand se indopau la masa plina intinsa de politicieni sau de oameni de afaceri corupti.

Au fost platiti ani de zile sa scrie si sa vorbeasca, sa danseze pe micile ecrane cum le cantau finantatorii din umbra, nu de dragul adevarului sau interesului public. Dar vremurile bune, cand banii veneau usor iar lefurile nu aveau nici o legatura cu piata, au apus. Paradisul s-a transformat intr-un mic iad. Pentru distractia maxima din anii trecuti au inceput sa plateasca o factura cam mare.

Din acest motiv, cu o exceptia sau doua, televiziunile de stiri nu mai au demult nici o legatura cu agenda corecta, cu temele de interes real pentru public si par rupte de realitate. Fiecare are de aparat astazi un mogul, un politician sau om de afaceri scos din circuitul marilor spagi.

Generatia jurnalistilor formati in anii 90, cea care avea sa-i inlocuiasca pe dinozaurii erei comuniste, si-a cam epuizat resursele de credibilitate.

Un raport publicat recent de The Centre for Media Transparency, realizat de Manuela Preotesa si Andrei Schwartz, noteaza: “media au jucat un rol esential in viata politica si economica aparte a Romaniei si in triunghiul politica-afaceri-justitie. Fapt pentru care jurnalistii romani se confrunta cu o situatie dificila: pe alocuri aparatori ai justitiei si ai anticoruptiei, altadata protectori ai secretelor, ei lucreaza intr-un mediu profesional caracterizat de concentrari economice si politice, dar si de surse de finantare opace”.

Sigur, nu toti jurnalistii au stiut din ce bani sunt platiti, cine finanteaza redactii si de ce. Exista pe lumea asta destui naivi, prosti utili sau pur si simplu oameni desprinsi de realitate, profesionisti atat de dedicati meseriei incat n-au mai avut timp sa vada raul nici cand acesta i-a coplesit. Inocentii sunt, totusi, putini. In general, jurnalistii s-au integrat in mecanismele coruptiei, au devenit complici, parte dintr-un sistem putred de putere.

Chiar atat de rau a ajuns presa, nu cumva exagerati? Daca ati ajuns sa va indoiti ca presa romaneasca a sucombat in plina glorie, va reamintesc cateva fapte. Nu uitati ca titluri mari din presa romaneasca sunt astazi in insolventa: Mediafax, Adevarul, EVZ, Jurnalul National, Realitatea TV, Prima etc. La fel, marile retele de distributie. Cateva televiziuni de stiri se confrunta cu mari probleme financiare si doar DIGI 24 pare sa pastreze in acest moment un standard financiar si profesional ridicat.

Nu uitati, apoi, ca marii moguli au infundat puscaria, altii au trecut la cele vesnice, iar finantatorii la vedere sau din umbra (gen Niro, Udrea, Cocos – EVZ, B1, Maricel Pacuraru, Calin Mitica, Elan Schwartenberg – Realitatea TV, Sebastian Ghita – Romania TV) au intrat toti pe mana procurorilor. Practic, n-a scapat niciunul.

Pe acest fond de prabusire financiara a marilor trusturi, Guvernul Ponta a promis, printr-o ordonanta de urgenta adoptata prin luna iunie, un ajutor de stat televiziunilor si radiourilor. In realitate, PSD si Victor Ponta au profitat de starea jalnica a presei audio-video pentru a o face si mai obedienta puterii, fluturandu-i pe la nas niste finantari care vor veni, intamplator, abia de anul viitor, pe criterii complet arbitrare.

De notat inca un fenomen esential, care a accelerat degradarea. Marile grupuri straine s-au retras treptat mai ales din presa se stiri si din televiziuni. Astazi, business-ul de presa din Romania (cu exceptia ProTV) are actionari in covarsitoarea majoritate romani neaosi. Mai sunt in revistele glossy sau in televiziuni de divertisment, dar nu despre acestea vorbim aici.

In cinismul lui abisal, SOV, tocmai el, a tinut de curand, pe blog, o mica predica despre ticalosi descoperind ca unul din fostii sai angajati pe care il simpatiza s-ar incadra in aceasta categorie. Ce-si spun oare azi toti cei care se inghesuiau la TV sa-l spele inainte de fiecare condamare cand mogulul vede in cei mai multi dintre ei o turma de ticalosi? Nu-si spun nimic. Nu cred ca le pasa. Daca i-ar plati regeste ca in trecutul de aur, ar fi in stare sa incadreze singuri in categoriile de ticalosi sugerate de SOV.

Au ajuns la un asemena grad de relativism moral, dupa atatia ani de rastalmacire a realitatii, de mancurtizare, de transformare a negrului in alb si invers, incat in presa romaneasca de azi nu se mai pot dezbate probleme etice fara a genera un mare hohot de ras grosolan. “Deontologul” a devenit un fel de fraier, ultimul bou care isi pierde vremea cu principii si reguli in timp ce toata lumea fura la zece maini. Faptul in sine ca se vorbeste despre “deontologii” din presa in sens peiorativ spune multe.

Partea buna este ca pe langa ticalosii cu care sa lauda SOV ca s-a inconjurat, mai exista specia rara a jurnalistilor liberi. Putini cati sunt, jurnalistii liberi s-au refugiat pe internet, spatiul unei libertati deocamdata greu de controlat, unde poti functiona cu costuri mult mai mici in comparatie cu presa clasica, ziar tiparit sau televiziune.

Mai sunt apoi, risipiti prin redactii mai mici, oameni de buna credita si buni meseriasi. Acestia din pacate nu se prea aud si nici nu prea conteaza in vacarmul facut de marii dirijori ai opiniei publice. Buni profesionisti veti gasi si in slujba ticalosilor descrisi de Vantu. Pe ei nu-i pot judeca, nu stiu de ce au ales sa lucreze in slujba raului (constienti sau cu scuza penibila ca ei “nu si-au facut decat meseria de jurnalist”). Probabil ca fiecare are justficarile lui foarte personale.

Constat doar ca au abandonat prea usor, in vremuri de pace, nefiind amenintati cu moartea, cu prigoana inchisorilor ca in comunism sau cu alte nenorociri. S-au predat cam prea usor, de buna-voie. Apoi, Romania nu s-a laudat niciodata cu prea multi dizidenti autentici, cu mari luptatori pentru niste amarate de principii.

Bun, ce se va alege dupa cataclism? Cateva titluri se vor inchide complet iar piata media, asa cum o cunoastem acum, populata in mod nefiresc pentru o tara mica si sarca precum Romania cu o puzderie de televiziuni de stiri, se va restrange.

Altii se vor reorienta si deja sunt in plina actiune de rebranduire, in incercarea de a sterge urmele crimelor comise in trecut. Isi vor depune serviciile la dispozitia noilor stapani, care le-ar putea garanta supravietuirea. Antena 3 a schimbat atat de brusc macazul, incat i-a atras atentia lui Sebastian Ghita, amicul premierului Ponta. Astfel, RTV a anuntat zilele trecute ca Antena 3 ca “a ales sa devina principalul mijloc de propaganda al noului PNL”.

Partea proasta este ca raul se va perpetua. In loc sa fie lasati sa moara, sunt folositi de noii stapani. Acestia se bucura in mod stupid ca maciuca trece din mana dusmanului in mana lor. La o adica, vor intoarce din nou armele si tot asa. Salvarea vine din alta parte. Pe masura ce internetul si retelele sociale se vor dezvolta, toate aceasta lume sulfuroasa se va scufunda incet in irelevanta. Pana atunci insa, vom mai asista la acte de cenzura, campanii la comanda, linsaje publice si calomnii dar acesta este un drum fara viitor pe care cativa jurnalisti se incapataneaza sa mearga.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cat costa lacrimile lui Vosganian

Sursa: Gandul.info

Marius Tucă, fostul director editorial de la Jurnalul Naţional, funcţie din care şi-a dat demisia în februarie, a povestit în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV că a fost obligat să îi plătească daune morale de 40.000 de euro lui Varujan Vosganian, scrie realitatea.net.

În 2006, fostul ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe Liviu Turcu a scris, în Jurnalul Naţional, că Varujan Vosganian a lucrat pentru Securitate. La acea vreme, Tucă era director editorial al Jurnalului, motiv pentru care a fost tras la răspundere de instanţă. Într-o intervenţie la Realitatea TV, în emisiunea “Jocuri de putere”, Marius Tucă a vorbit despre “execuţia” la care a fost supus şi care, spune acesta, nu s-a încheiat nici până în ziua de astăzi.

”A fost un proces banal. Jurnalul Naţional, acum 6-7 ani, a publicat un articol, o dezvăluire a lui Liviu Turcu, fost ofţter în Securitatea română, fugit din România în 1989 şi ajuns în America. În urma articolului, ziarul a fost dat în judecată, eu am fost dat în judecată în calitate de director editorial, editura care edita Jurnalul Naţional în acel moment şi, până la Curtea de Apel, lucrurile pentru noi au mers foarte bine. Mi se pare absurd să fii condamnat doar pentru o opinie, până la urmă. Am fost achitaţi la toate termenele de judecată şi, stupoare, la Curtea de Apel, două doamne judecătoare au condamnat în solidar Jurnalul Naţional, pe mine şi pe Liviu Turcu pentru plata a 40.000 de euro daune morale, daune pe care le-am fi produs domnului Varujan Vosganian”, a declarat Marius Tucă, luni seara, la Realitatea TV, în emisiunea “Jocuri de putere”.

Întrebat de ce tocmai Marius Tucă a trebuit să fie condamnat, jurnalistul a replicat: “Vosganian a vrut neapărat să aibă de-a face cu mine, să mă vadă pe mine condamnat, pe mine să mă vadă pus să plătesc. Ce e şi mai ciudat, nici Liviu Turcu nu a fost obligat să plătească, nici editura care edita Jurnalul Naţional, s-a pus sechestru pe bunurile mele. Nu am înţeles de ce. A trebuit să plătesc, iar lucrul cel mai interesant pe care nu-l ştiţi şi vi-l spun acum e că, după ce am plătit acei bani, domnul Vosganian a ţinut să mai deschidă încă două noi dosare. Deci ne judecăm după această plată a mea, după ce am plătit 40.000 de euro, m-a dat în judecată şi există alte trei dosare în care sunt dat în judecată: unul pentru că nu am plătit la timp banii, cei 40.000 de euro, cu toate că eu ar fi trebuit să plătesc undeva la 13.000 de euro, doi, pentru că daunele cerute de Vosganian cheltuieli de judecată şi un alt dosar despre care nici eu nu ştiu exact ce conţine, o să află mâine, când o să am o întâlnire cu avocata mea. Adică nu numai că am plătit singur aceşti bani, dar în continuare sunt vânat în alte trei noi dosare. Îl văd pe Vosganian că plânge. Avocata mi-a povestit că şi în sala de judecată a plâns, i-au dat lacrimile şi le-a înduioşat pe cele două judecătoare cărora le mulţumesc pentru actul de justiţie pe care l-au făcut. Cred că au făcut dreptate în acest caz. O să ţină minte acest caz foarte multă vreme tocmai prin faptul că au înfăptuit un act de justiţie absolut adevărat. Eu nu am spus nimic despre acest lucru pentru că mi s-a părut firesc să aştept până în ultima clipă ceea ce hotărăşte instanţa de judecată. Dar, de acum înainte, eu am să vorbesc despre tot ceea ce a însemnat acest proces pentru că la Curtea de Apel a fost o execuţie atunci când a venit condamnarea. Practic, suma a fost aleasă arbitrar din cauza faptului că făceam parte dintr-un anumit trust de presă. Aşa se face justiţie în România când vine vorba despre un cotidian, despre jurnalişti. Nu sunt un om oarecare, am condus un ziar vreme de 22 de ani”.

Marius Tucă a mai precizat că Varujan Vosganian nu a cerut niciodată drept la replică pentru respectivul articol. ”Puteam să-i dăm drept la replică oricând”, a mai spus Tucă, conformRealitatea.

Tagged , , , , , ,

Teparul tot tepar

Sursa: Reportervirtual.ro

Dan Voiculescu se ține de șmecherii chiar și în spatele gratiilor! Și-a băgat firma în insolvență, nu și-a plătit angajații de la „Jurnalul Național” cu lunile, dar are 400.000 de euro pe această companie ca să-i dea pe un apartament! Iată povestea:

Prima proprietate a lui Dan Voiculescu scoasă la vânzare de stat în vederea recuperării prejudiciului din Dosarul ICA, în care mogulul Antenelor a fost condamnat la 10 ani de pușcărie, n-a putut fi adjudecată.

ReporterVirtual.ro vă informa în urmă cu două săptămâni că ANAF scoate la vanzare prima proprietate detinuta de Dan Voiculescu: un apartament de patru camere in suprafata utila de 206,5 mp situat pe Soseaua Kiseleff, la un pret de pornire de 1.410.000 lei (circa 320.000 euro).

Ei bine, persoana fizică participantă la licitație care și-a adjudecat imobilul n-a plătit banii (1,9 milioane de lei – 427.000 de euro, sumă rezultată în urma licitației) în termenul stabilit, astfel că va pierde garanţia de 141.000 de lei (31.700 de euro), iar procedura de licitație va fi reluată, au declarat pentru „Adevărul“ surse guvernamentale.

Firmă în insolvență vrea case de sute de mii de euro


Interesant este însă altceva: la licitația respectivă, Dan Voiculescu a încercat să-și cumpere propriul apartament scos la vânzare de Fisc, prin firma Intact Publishing.
N-a reușit, pentru că firma a fost descalificată. „Intact Publishing a fost respinsă pentru că a fost considerată de ANAF ca fiind persoană interpusă. Camelia Voiculescu nu a participat la licitaţie ca persoană fizică, doar prin Intact Publishing. Grivco nu a participat la licitaţie“, au spus sursele citate de „Adevărul”.

Cine este Intact Publishing? Este firma controlată de fiica lui Voiculescu, Camelia Voiculescu, și care editează cotidianul „Jurnalul Național”. Interesant este că Intact Publishing este aceeași care și-a cerut… insolvența în ianuarie 2015. Firmă care și-a ținut angajații de la „Jurnalul Național” neplătiți cu lunile. Iată însă că are bani pentru a participa la licitații cu imobile de sute de mii de euro!

Tagged , , , , , , , , , , , ,

Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu, tot mai aproape de puscarie

Sursa: Evz

Curtea de Apel București a încuviințat mai multe probe în dosarul în care fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Ioan Bendei, administrator al RCS&RDS.

Solutia pe scurt:

  • În baza art. 100 alin. 2 C.proc.pen. încuviinţează cererile Ministerului Public şi ale părţilor privind audierea martorilor menţionaţi în rechizitoriu, cu excepţia numiţilor Radu Bogdan, Ambrono Alexandru Demostene, Cimpoeşu Radu, Bădiţă Florin Bogdan şi Păcuraru Mirela.
  • Încuviinţează pentru inculpaţii SC Intact Publishing şi Matiescu George Daniel administrarea probei cu înscrisuri constând în actele constitutive ale SC Intact Publishing SRL şi contractul de asistenţă juridică încheiat între SC Intact Media Group SA şi avocat Puşcaş Raluca Fraga.
  • În baza art. 100 alin. 4 C.proc.pen. respinge celelalte probe solicitate de inculpaţii SC Intact Publishing şi Matiescu George Daniel.
  • În baza art. 100 alin. 2 C.proc.pen. încuviinţează pentru inculpaţii SC Antena TV Group SA şi Alexandrescu George Sorin administrarea probei cu înscrisuri constând în actele din dosarul nr. 32833/3/2012 al Tribunalului Bucureşti menţionate în cuprinsul cererii de probe (cerere de intervenţie, încheiere de şedinţă din 31.10.2012, împuternicire avocaţială), adresa nr. 34606/20.12.2013 emisă de RCS&RDS SA şi contractul de distribuţie nr. 424/20.05.2013 încheiat între Orange România SA şi SC Antena TV Group SA.
  • În baza art. 100 alin. 4 C.proc.pen. respinge celelalte probe solicitate de inculpaţii SC Antena TV Group SA şi Alexandrescu George Sorin.
  • În baza art. 100 alin. 2 C.proc.pen. încuviinţează pentru inculpata SC Antena 3 SA administrarea probei cu înscrisuri constând în documentele privind modul de organizare şi funcţionare a acestei societăţi menţionate în cuprinsul cererii de probe şi rapoartele certificate de A.R.M.A. pentru perioada ianuarie-mai 2013 conţinând alte promo-uri/teasere preluate şi difuzate automat de Antena 3 în baza contractului încheiat cu SC Antena TV Group SA.
  • În baza art. 100 alin. 4 C.proc.pen. respinge celelalte probe solicitate de inculpata SC Antena 3 SA.
  • Respinge cererea inculpatului Pop Şerban privind audierea martorului Ciuvică Mugur.
  • Respinge cererile inculpaţilor Voiculescu Camelia Rodica, Voiculescu Dan, SC Antena 3 SA şi Alexandrescu George Sorin de ataşare la dosarul cauzei a suporţilor originali conţinând interceptările de orice tip efectuate în cauză, respectiv de ataşare a tuturor interceptărilor efectuate în prezenta cauză, în faza de urmărire penală.
  • Dispune citarea pentru termenul din 29.04.2015 a martorilor Jura Cristina Felicia şi Vasile Monica Valentina.

Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2015.

Solicitarea de audiere

Procurorul DNA și avocații părților au cerut audierea tuturor martorilor din rechizitoriu. Apărătorul lui Pop a cerut să fie adus ca martor Mugur Ciuvică. La fel și avocatul Antenei 3. În acel moment, judecătorul Victor Voina le-a atras atenția că Ciuvică a făcut circ la audierea de la DNA și că nu va permite același lucru în sala de judecată. ”Știți cum a început declarația Ciuvică? „Acest jurământ este prea solemn pentru o anchetă băsistă”. Nu înțeleg de ce insistați cu audierea acestui martor. dacă speră să facă circ și aici vă rog să-i transmiteți că nu-i permit. Mărturia mincinoasă se pedepsește dacă martorul nu spune tot ce știe, sper să-i explicați asta”, a arătat judecătorul. Avocatul Antenei 3 și-a luat angajamentul că Ciuvică va fi serios al audiere.

Propunere indecentă

Un alt apărător a cerut instanței să primească toate înregistrările emisiunilor Antenei 3 deoarece din monitorizarea SRI  a acestora rezultă că postul de teelviziune a dat ep post mai multe promo-uri caer pot fi interpretate ca amenințări și șantaj la adresa RCS- RDS. „Credeți că am timp să le vizionez pe toate?”, a întrebat, neîncrezător, judecătorul.

Ca probă auxiliară, avocatul Antenei 3 a mai susținut că dorește să depună la dosar o serie de interviuri realizate la Antena 3 de personalități de marcă ale culturii românești și le-a nominalizat pe fostele actrite Florina Cercel și Draga Olteanu Matei. În plus, avocatul a acerut să depună lista premiilor câștigate de psotul de televiziune, „premi cu care noi ne mândrim”.  Propunerile au reușit să smulgă un zâmbet din partea judecătorului.

Avocata Jurnalului Național a cerut ca să fie audiați redactorii șefi Dan Constantin și Marius Tucă. Chipurile, cei doi ar putea confirma că Intact Publishing și JN este complet separat de Antena 3. Pe toate aceste cereri jduecătorul urmează să se pronunțe, ce acceptă și ce nu pentru a fi depuse la dosar.

La termenul următor urmează să fie audiată Camelia Voiculescu, cel puțin așa a susținut avocatul acesteia, Viorel Roș.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

De ce tac ?!

Sursa: Nasul Tv

Cazul incredibil al numarului 3 din DNA Central, procurorul Danut Volintiru, a carui nevasta este notar in Gorj si incaseaza bani de la Ciurel – seful CEO, miliarde de lei, in timp ce Ciurel este anchetat de catre DNA iar Sova este la un pas de arestare a fost evitat de catre aproape toata presa si, ciudat, de catre intreaga clasa politica.

Alaltaieri, in afara de NASUL TV, Cartianu FB si Turcescu FB, doar EVZ, Curierul National si Ziare.com au publicat factura de peste 5,5 miliarde lei incasata de nevasta ditamai procurorului Volintiru taman de la cel cercetat de DNA-ul unde procurorul este ditamai seful, al treilea dupa Kovesi.

Am facut o lista cu toti cei care tac, in mod extrem de suspect, la unul dintre cele mai zguduitoare subiecte de presa din 2015. Bravo colegului Narcis Daju de la Gorjnews, “nasul” bombei de presa!

DE CE TAC ?

1. Kovesi – sefa DNA si a lui Volintiru, femeia care aresteaza tot in Romania si nu se teme de nimic.

2. De ce tac Hotnews si Dan Tapalaga, expertii nr.1 din presa pe institutia DNA?

3. De ce tace Traian Basescu, el avind doua motive grele sa nu taca?! Pai Volintiru a fost propus la DNA de catre Ponta, in urma celebrului blat politic, Basescu fiind cel care a semnat decretul. Si doi, Procurorul General Nitu il ancheteaza pe Basescu pentru un fis-fis, vrajeala cu Firea “santajata”.

4. De ce tace Udrea, avind in vedere ca tocmai ea a sustinut prima ca DNA este sub pulanul lui Coldea-SRI ?!

5. De ce tace Catalin Tolontan? El este un ziarist care nu doar ca a monitorizat activitatea unor procurori dar i-a luat celebrul interviu lui Geoana in Gazeta Sporturilor, in 3 decembrie 2009, in care acesta spunea ca o va schimba pe Kovesi din functia de Procuror general (cu 3 zile inainte de noaptea cu “Mihaela, Dragostea mea”).

6. In sfirsit, de ce tac ANI si CSM, care alteori se autosesizeaza pe cite-o pirlita de nevasta de parlamentar sau CSM-ul care a reactionat fulminant cind Basescu l-a piscat de nas pe Nitu, Procurorul general?

7. De ce tace Klaus Iohannis?! Pentru mine nu e o enigma, e clar o strategie. Desi, in asemenea caz flagrant, Presedintia ar trebui sa dea macar un comunicat!

Mai exista o categorie de “TACUTI” dar aici avem unele explicatii:

1. Adevarul, Prima Tv si mogulul Cristian Burci tac rau de tot fiindca Adevarul Holding are datorii de 100 de milioane de euro, Prima Tv tocmai a luat o amenda uriasa si inexplicabila marimea amenzii, de 2 Miliarde, din partea CNA, iar mogulul Burci tocmai a fost dus cu “insotitori” la Curtea de Apel in dosarul “Mita pentru PSD”, in calitate de martor.

2. De ce tace marele Cristian Tudor Popescu?! La pachet cu Mediafax, Gandul, Ziarul Financiar?! Pai nu e mogulul Adrian Sarbu retinut pentru 30 de zile in beciurile Politiei Capitalei pentru acuzatii grave?!

3. Nu urmaresc Antenele si nici nu citesc Jurnalul National, deci nu stiu daca tac desi banuiesc ca da, ca doar tatucul lor e legat pentru 10 ani !

4. De ce tac liderii Opozitiei, Domnisoara Gorghiu sau Marele Buldog Blaga?! Pai ori de frica, ori de blat, alta scuza nu au la un asemenea subiect bomba!

5. De ce tace Adrian Nastase, tocmai la procurorul prins cu cel mai mare conflict de interese din istorie, dar taman procurorul care l-a bagat la zdup?! Pai Bombo e terminat de frica (stie ce scheleti are in dulap) si cred ca si-a facut rost de oarece protectie in schimbul tacerii si al miilor de simpozioane pe care le va organiza in urmatorii ani.

Concluzie.

Oameni buni si normali, oare nu vedeti ca, desi sint in tabere opuse personajele si organele de mai sus, unele chiar in tabara neutrilor, cam prea TAC TOTI ?!

Tacerea asta e suspecta si ma pune pe ginduri. Ceva se intimpla si nu e de bine. Ne cam indreptam spre o Romanie “militarizata” si “disciplinata” in care in fiecare dimineata niste “insi” stabilesc ce are voie sa se vorbeasca sau sa se scrie in Romania!

Cit timp vom rezista si exista, va asigur ca NASUL TV nu pune botul la asa ceva si ma bucur ca Savin, Alexa, Cartianu, Turcescu au apreluat si comentat acest subiect greu!

Sa fiti iubiti!
Radu Moraru

P.S.
Evident ca RTV-Ghita sau Lavinia Sandru-Realitatea, nu se pot ocupa de un asemenea subiect bomba, au alte treburi, grele de tot!
Putini am mai ramas fratilor, mult prea putini pentru o tara atit de mare! Dar cine stie, poate ca noi astia putini, dar buni si neincovoiati, vom schimba Romania! Curaj Romania! Arata ca poti!

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Jurnalista Ondine Gherguţ, la un pas să plătească 300.000 de euro! Happy-end, în procesul cu procurorul Sâmpetru

Sursa: Reportervirtual.ro

Marcel SampetruOndine Gherguţ, jurnalistă la „România liberă”, specializată în investigaţii şi fină cunoscătoare a lumii justiţiei, a câştigat bătălia cu un mare grangure din „sistem”: Marcel Sâmpetru, fost procuror general adjunct al României (alăturat). „În contul lui Marcel Sânpetru, presa a pus îngroparea dosarului Banca Agricolă, în care era cercetat Sorin Ovidiu Vântu, și protejarea unor cercetați penal din cazurile RAFO și „Mafia SRI”. A fost demis din funcția de procuror general adjunct al Romaniei pentru suspiciunea de a-l fi protejat pe Omar Hayssam”, scrie Wikipedia. În ciuda acestor probleme, Sâmpetru a căzut tot în picioare; a ajuns consilier al fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu (aflat acum în conducerea Băncii Naţionale), iar din octombrie 2007 a fost numit adjunct al șefului DGIPI (serviciul secret al poliției, zis şi „Doi ş’un sfert”). Ondine Gherguţ a scris la finele lui 2011 şi începutul lui 2012 o serie de articole prin care susţinea că Sâmpetru nu trebuia numit consilier CSM, fiind un procuror controversat, implicat in multe scandaluri de corupție. Acesta a dat-o în judecată şi i-a cerut daune acceptate iniţial de Judecătoria sectorului 3, care ar fi însemnat costuri de aproximatix 300.000 de euro. La recurs însă, jurnalista a câştigat. Iată ce a scris Ondine Gherguţ pe Facebook, legat de procesul cu Sâmpetru:

OndineIn februarie 2012 m-a dat în judecată pentru că i-am afectat imaginea de procuror IMACULAT. In iulie 2012 , DNA a descins la biroul său de la CSM , punându-l sub invinuire pentru fapte de corupție.

Cu toate acestea, în septembrie 2012, instanta Sectorului 3 m-a PEDEPSIT, oferindu-i despăgubiri materiale si publicarea dispozitivului hotărârii, de 24 de pagini, ca articol de ziar, in alte patru ziare (Jurnalul National, Evz, Adevarul, Libertatea – in ziarele print, plus România Libera pe print si online)

Totul mă costa cam 300.00 de euro. Am făcut recurs la Tribunalul Bucuresti, la un complet de trei judecători, care mi s-a părut extrem de ostil.

La final, doi judecători mi-au admis recursul intru totul ( câștigând, astfel procesul), iar al treilea a făcut opinie separată, considerând că am afectat imaginea lui Marcel Sâmpetru si pentru asta trebuia să-i plătesc despăgubiri și să public dispozitivul hotărârii în patru ziare, plus RL.

Mulțumesc mult tuturor intervenientilor care au sărit să mă apere, respectiv lui STELIAN NEGREA si asociației de jurnalisti pe care o reprezintă; lui DORU MĂRIES si Asociației 21 Decembrie 1989, organizației ActiveWatch si unei organizaiții pentru apărarea drepturilor omului.

De asemenea, vă multumesc, vouă, prieteni, că ați fost alături de mine!

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Antena 3 e aici! Un milion si jumatate de euro de la Blue Air si Nelu Iordache pentru trustul de presa al familiei Voiculescu. Documente in EXCLUSIVITATE !

Sursa: Turcescu.ro

Avem asa: pe de o parte, Jurnalul National, Editura Intact SRL, Antena 2, Antena 3, Intact Production SA si EuroExpo Trade Fairs SRL. Firme din imperiul media si de afaceri al familiei Voiculescu. Pe de alta parte, SC Blue Air Transport Aerian SA, o firma care i-a apartinut ani de zile omului de afaceri Nelu Iordache. Dinluna decembrie a anului 2011, postul de televiziune Antena 3 a inceput o serie de anchete jurnalistice legate de afacerile derulate de Nelu Iordache printr-o alta firma pe care acesta o detinea, e vorba de ROMSTRADE. Anchetele au fost prezentate, in special, in emisiunea “Exces de putere”, realizata de Oana Stancu. Dar relatiile dintre trustul de presa al familiei Voiculescu si omul de afaceri Nelu Iordache n-au fost tot timpul tensionate. Ba, asa cum veti putea observa din documentele pe care le public astazi in exclusivitate, aceste relatii au fost chiar strinse: trustul de presa al familiei Voiculescu a incasat de-a lungul anilor aproape un milion si jumatate de euro de la compania Blue Air Transport Aerian SA, detinuta pina nu demult de acelasi Nelu Iordache.

Sa le luam pe rind. Mai intii, INTACT PRODUCTION SA, care a taiat facturi pentru BLUE AIR-ul lui Iordache, de-a lungul anilor, in valoare de peste 2.000.000 de RON! Prima factura dateaza din 28.12.2007. Iata documentele doveditoare:

Intact Production 5Intact Production 6

 

 

 

 

 

 

Intact Production 1Intact Production 2

 

 

 

 

 

 

Intact Production 3Intact Production 4

 

 

 

 

 

 

 

 

Antena 2 a incasat si ea de la BLUE AIR peste 200.000 de euro. Iata facturile doveditoare:

Antena 2-1Antena 2-2

 

 

 

 

 

 

 

Si Jurnalul National a beneficiat de contracte de publicitate cu firma BLUE AIR a lui Nelu Iordache. Iata dovezile:

Jurnalul 1Jurnalul 2-2

 

 

 

 

 

 

 

Firma Euro EXPO TRADE FAIRS SRL care apare in declaratia de interese a fostului senator Dan Voiculescu, a beneficiat, de asemenea, de contracte cu BLUE AIR-ul lui Nelu Iordache. Iata facturile:

Euroexpo 2Euroexpo 1

 

 

 

 

 

 

 

Dar, surpriza, cei mai multi bani din contracte de publicitate cu firma BLUE AIR a lui Nelu Iordache i-a incasat, ati ghicit, Antena 3. E vorba de peste 650.000 de euro! Iata facturile:

Antena 3-1Antena 3-2

 

 

 

 

 

 

Antena 3-4Antena 3-5

 

 

 

 

 

 

Antena 3-3

La un moment dat, potrivit unei note din 22.04.2011, firma BLUE AIR a refuzat sa plateasca o factura in valoare de 253.815, 10 RON emisa de Antena 3. CEO-ul Blue Air de la acea vreme, Sherif Ussama spunea ca “departamentul de marketing al Blue Air nu poate certifica prestarea serviciilor mentionate” in acea factura de Antena 3. Iata documentul:

Blue Air refuza plata

Acum trebuie sa deschid o paranteza si sa va spun ca eu am fost dat in judecata de Oana Stancu pentru articolul postat AICI. In care era vorba si despre Iordache, si despre Oana Stancu, si despre trustul de presa al familiei Voiculescu. In cererea de chemare in judecata, printre altele, doamna Stancu vorbeste si despre prima emisiune “Exces de putere” de la Antena 3 in care a abordat “subiectul” Nelu Iordache – ROMSTRADE. Se intimpla in decembrie 2011, cind Blue Air-ul aceluiasi Iordache refuza sa plateasca ultima factura in valoare de 253.815, 10 RON emisa de Antena 3! Desigur, o pura coincidenta… Iata un fragment din cererea de chemare in judecata scrisa de avocatii doamnei Oana Stancu:

Oana Stancu cronologie

Asa cum stiti, la un moment dat, Nelu Iordache a fost saltat de DNA, a ajuns in arest, a pierdut Blue Air, cealalta firma, ROMSTRADE, i-a intrat in insolventa, detaliile sint cunoscute. Ce nu stiati, cu siguranta, este ca Antena 3 a reusit sa-si recupereze banii. Dupa ce a dat mai intii in judecata Blue Air, in cele din urma, Mihai Gadea, directorul Antena 3, a semnat in aprilie anul trecut o intelegere cu noul director al Blue Air, Gheorghe Racaru. Si, pupat Piata Endependentii! Iata documentul:

A3 si Blue Air intelegere 1A3 si Blue Air intelegere 2

 

 

 

 

 

 

A3 si Blue Air intelegere 3

Just for fun: asa cum se vede si din documentul de mai jos, directorul de marketing al companiei Blue Air este o doamna numita Mirela Secan. Distrati-va cautind pe net si veti gasi ca este o fosta angajata a trustului de presa al familiei Voiculescu :)

Secan insista sa se faca plata

Tagged , , , , , , , ,