Tag Archives: licitatii trucate

INTRAROM – SUCCESUL UNUI EȘEC RĂSUNĂTOR LA MINISTERUL JUSTIȚIEI

Sursa: Sfin

Managementul sistemul judiciar românesc, se afla la mâna grecilor… Vă veţi întreba, desigur, care greci? Păi, tot ăia de la Intracom, Intrarom, Intrasoft şiIntra… ce-o mai vrea muşchiul lor, pentru că, veţi vedea, au intrat adânc în toate locurile de unde puteau „trage” cât mai mulţi bani publici.

UN PROGRAM ISTORIC 

În anul 2010 pe la sfârşit, înainte de Crăciun, mai precis pe data de 14 decembrie, se semnează un contract între Ministerul Justiţiei şi asocierea Intracom IT Services, Grecia – Intrarom SA, România, cu acţionar majoritar Intracom Telecom tot din Grecia, companie care în 2006 a vândut 51% din acţiuni holdingului rus Sistema. Obiectul contractului, generos dealtfel, implementarea unui sistem informatic complex de management al resurselor (RMS) pentru Ministerul Justiţiei (Implementation of a comprehensive Resources Management System (RMS) for the Judicial Sector), care face parte din Proiectul Reforma Sistemului Judiciar din România, finanţat de Banca Mondială cu aproximativ 15 milioane de Euro.

Aici trebuie menţionat faptul că programul Reforma Sistemului Judiciar din România, este cel mai mare ca valoare, complexitate şi impact, dedicat strict unui sistem judiciar, din istoria Băncii Mondiale. Din acest program complex fac parte nu mai puţin de 100 de contracte/proiecte iar implementarea sistemul RMS este singura iniţiativă de tip ERP, la nivel mondial. Pornind de la aceste considerente putem spune că ne aflăm în faţa unui proiect istoric, în cadrul unui program istoric, chiar dacă elementele sale de vizibilitate sunt reduse, cel puţin în acest moment.

 UN SUCCES SAU UN EŞEC RĂSUNĂTOR?

Termenul de finalizare şi de predare a RMS, 100% funcţional, prevăzut în contract, este 15 martie 2015 după ce, nu mai târziu de sfârşitul lunii aprilie 2014 ar fi trebuit să fie predate toate cele 8 subsisteme componente. Tot prin contract se stipulează că, între 2014-2017, deci timp de 3 ani se va derula perioada de întreţinere şi garanţie, hardware şi software, a sistemului. Mâine se împlineşte un an de la această dată care ar fi trebuit să fie, la rândul ei, istorică şi peste numai o lună, ar fi trebuit să se consume al doilea an de garanţie. Pe cale de consecinţă, sistemul ar trebui să ruleze la întreaga capacitate iar funcţionarii Ministerului de Justiţie să fie extrem de mulţumiţi pentru că au la dispoziţie un instrument de lucru performant. Ce credeţi că se întâmplă? Păi, nu prea se întâmplă nimic, sau aproape nimic… De ce? Pentru că au avut grijă grecii!

MOMENTELE UNUI EŞEC AŞTEPTAT

Dar să revenim la contract… În perioadă mai – octombrie 2011, se negociază asiduu planul proiectului care în final este aprobat după ce toate observaţiile beneficiarului sunt însuşite de către furnizorul de servicii. Ar fi trebuit ca din acest moment totul să se desfăşoare conform acestui plan aprobat, nu? Ei bine nu! Inventivii parteneri greci ai asocierii, Intracom IT Services, în septembrie 2013, pun de o fuziune transfrontalieră prin care Intrasoft Internaţional SA din Luxembourg, preia, prin absorbţie, firma mamă. Un fel de pui care îşi înghite mama. Urmare, preia locul firmei mamă în asocierea semnatară a contractului cu Ministerul Justiţiei.

Asta nu ar fi însemnat mare lucru dacă oamenii şi-ar fi însuşit contractul şi l-ar fi dus mai departe respectând pas cu pas planul proiectului aprobat. Noua asociere constată în septembrie 2013 că are de-a face, în acest contract, cu o altă realitate, în care ei ca furnizori de fapt implementează 5 sisteme de management diferite, pentru 5 beneficiari diferiţi şi independenţi nu un singur sistem integrat, unificat, aşa cum era stipulat în contractul iniţial. Au trebuit să treacă aproape 3 ani ca să se „lumineze” celebrii integratori grci, ce au de făcut. Noua realitate, evident, generează alte „realităţi” contractuale care rostogolesc termenele până aproape în 2020. Inteligent sau şmecheresc? Nu ştiu dar cu siguranţă specific Intra… ce-or fi ei, greci, luxembrughezi, cine mai ştie…

PÂNĂ LA URMĂ, CINE PLĂTEŞTE?

În acest moment se nasc multe, foarte multe întrebări… În ce stadiu se află proiectul în momentul transferului de responsabilitate dintre Intracom IT Services, Grecia şi Intrasoft Internaţional S.A., Luxembourg? Oare se derula după programul iniţial aprobat? Se află în grafic şi noua realitate, constatată de noua asociere. a anulat toate rezultatele înregistrate până atunci? Ce se întâmplă cu tehnica de calcul achiziţionată? Va mai fi aceasta funcţională? Licenţele software vor mai fi de actualitate? Suportul tehnic este public, ca fiind 22 % din preţul licenţelor şi trebuie asigurat, pe cale de consecinţă plătit, încă trei ani de la acceptanţa finală. Din informaţiile publice termenul până la care trebuie asigurat suportul tehnic al licenţelor Oracle, achiziţionate conform contractului, este anul 2020. Cine îşi asumă această cheltuială, extra-contractuala, generată de impasul în care se găseşte în acest moment programul şi de decalarea termenului de acceptanţa finală a sistemului?

Sunt multe, foarte multe întrebări însă dintre toate ne interesează cel mai mult, cine va plăti pentru toate aceste întârzieri? Cine îşi va asuma preţul eşecului, pentru că există, în mod real, posibilitatea ca Banca Mondială să anuleze împrumutul, în cazul neîndeplinirii obiectivelor?

Sunt opinii sceptice care estimează că acest contract va fi rupt, banii vor fi returnaţi Băncii Mondiale şi se va organiza o nouă licitaţie pentru implementarea RMS. Chiar dacă nu dorim acest lucru, este şi asta o posibilitate dar pentru timpul pierdut şi resursele irosite, PÂNĂ LA URMĂ, CINE PLĂTEŞTE?

Tagged , , , , , , , , ,

Consumul excesiv de bani publici poate provoca INSOLVENŢA!

Sursa: Saptamana-Financiara.ro

După ce s-a înfruptat din plin din bani publici, câştigând sute de milioane de euro în schimbul furnizării unor sisteme informatice nefuncţionale, INTRAROM SA, companie controlată de grecii de la INTRACOM TELECOM, intră în INSOLVENȚĂ.

Cunoscută pentru multiplele „tunuri” date la licitaţiile organizate de Loteria Română, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi nu numai, pentru achiziţia de sisteme informatice în valoare de milioane de euro, compania Intrarom S.A. intră în insolventă. Romsoft SRL, firmă românească, integrator de sisteme informatice, a cerut în instanţă intrarea în insolvenţă a Intrarom SA, pentru o datorie de aproximativ 3 milioane de euro. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti pe data de 02.11.2015.

Un lung şir de eşecuri

În pofida sumelor uriaşe încasate, Intrarom S.A. s-a consacrat în piaţă datorită eşecurilor răsunătoare, aceasta nereuşind livrarea în parametrii funcţionali a sistemelor implementate, beneficiarii fiind nevoiţi să lucreze fără multe dintre facilităţile pe care de tehnologia de vârf achiziţionată, ar fi trebuit să le ofere. Este cazul proiectului atât de mediatizat de la Loteria Română.

Prin Acordul Cadru de Împrumut încheiat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional, s-a stabilit că punerea în funcţiune a unui serviciu informatic performant, pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice, să reprezinte unul dintre elementele de control ale realizării obligaţiilor asumate.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România s-a angajat să aplice standardele clasificaţiei economice a activităţilor guvernamentale COFOG nivel 2 pentru raportarea execuţiei bugetare, standarde care solicită informaţii mult mai detaliate din partea instituţiilor publice. De asemenea, în cadrul raporturilor cu instituţii financiare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială), Ministerului Finanţelor Publice i se solicită informaţii de detaliu privitoare la situaţia financiară a instituţiilor publice. În acest context, la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, este necesară cunoaşterea execuţiei bugetare şi a angajamentelor bugetare detaliate, la nivel primar, în profil funcţional şi economic, a tuturor celor aproximativ 15.000 de instituţii publice şi operatori economici. În plus, este necesară consolidarea tuturor acestor informaţii într-o bază de date accesibilă atât Ministerului Finanţelor Publice, cât şi altor părţi interesate.

Pentru realizarea acestor angajamente, Ministerul Finanţelor Publice implementează proiectul “Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice (FOREXEBUG)”, cod SMIS 34952, co-finanţat din Fondul Social European, respectiv din Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, al cărui termen de finalizare a fost amant de nenumărate ori datorită lipsei de funcţionalitate şi performanţă.

Proiectul a avut ca perioadă de implementare intervalul 16 ianuarie 2012 – 15 iulie 2014. Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 7.878.860,00 lei (6.697.031,00 lei- valoare eligibilă nermabursabilă din Fondul Social European şi 1.181.829,00 lei – cofinanţarea eligibilă a Ministerului Finanţelor Publice).

Un alt proiect din portofoliul de eşecuri le multinaţionalei abonată la „ţepe din bani publici” pare a fi şi cel de la Ministerul Justiţiei – „Procurement of a Comprehensive Resource Management System (RMS) for the Romanian JudicialSector (IFB No. IBRD4811RO-MoJ/G-3-1/1)”. Ca toate celelalte proiecte “implementate” şi acesta se bucură de finanţare generoasă (Buget proiect 22,224,640.28 LEI + 933,463,196.00 USD + 3,963,761.68 EURO) din partea Băncii Mondiale având ca obiectiv Reforma Sistemului Judiciar din România. Este proiectul cel mai mare din istoria Băncii Mondiale, ca valoare şi impact, dedicat strict unui sistem judiciar şi totodată singura iniţiativă de tip ERP, de o asemenea complexitate şi impact, aplicată la nivel mondial, strict legată de sistemul judiciar eterogen al vreunui stat. Şi finalizarea acestui proiect pare a fi o “fata morgana”.

Părerea pieţei IT

Eşecul acestor proiecte nu este surprinzător pentru specialiştii din piaţă care le consideră mai degrabă o consecinţă firească a semnării şi asumării unor contracte fără a avea la dispoziţie specialişti IT, certificaţi în implementarea proiectelor de o asemenea anvergură.

Piaţa IT este acaparată în acest moment de firme cu resurse „fantomă”, care prin modalităţi mai mult decât îndoielnice reuşesc să câştige licitaţii în sectorul public, aducând grave prejudicii utilizării fondurilor publice.

Mai multe firme din piaţa IT, printre care Novensys, Total Network Solution, Software Development & Consulting, au intrat în imposibilitatea de derulare a business-ului din cauza relaţiilor contractuale cu Intrarom SA. Ar fi interesant de analizat, în acest context, modul în care profitul înregistrat de Intrarom SA este distribuit între sucursala din România şi firma mamă, Intracom.

Întrebări care aşteaptă răspuns

Rămân foarte multe întrebări dar la unele dintre ele răspunsurile ar trebui găsite cât mai curând. Cum poate fi explicat faptul că o firmă câştiga contracte de o asemenea anvergură şi importanţă, pentru proiecte de interes naţional, finanţate de instituţii de renume, neavând de fapt resursele umane necesare? Cine analizează lipsa de performanţă a corporaţiilor locate în România, în proiectele de interes naţional?

Conform Risco.ro INTRAROM SA, CUI 4879159, este deţinută de următorii acţionari:

INTRACOM TELECOM: 66,70%

Tsoukalidis Konstantinos: 9,99%

Gherman Mihai Liviu: 2,74%

Dumitru Florin Victor: 0,79%

Arnaoutou Valentin: 0,26%

Turcu Carmen: 0,23%

Constantinescu Cătălin Iulian: 0,23%

Rusu Anca Daniela: 0,23%

Chiriţă Ionel Marian: 0,23%

Bârlea Teodor: 0,23%

Bolohan Mihai: 0,13%

INTRAROM SA: 9,47%

INTRALOT SOCIETATE ANONIMĂ – SISTEME

COMPLETE DE INFORMATICĂ ŞI SERVICII

JOCURI DE NOROC (T.D.) INTRALOT: 4,38%

MORTON FININVEST HOLDING SA: 4,36%

Tagged , , , , , , , , , , ,

Cum fura baietii nemernici din grupurile de firme din IT

Sursa: Hotnews

Am primit in urma cu ceva timp pe mail o marturie din interiorul unei mari companii, care explica in detaliu cum se castiga anumite licitatii cu statul roman. Am decis sa publicam aceasta marturie anonimizand numele de companii si de persoane pentru ca experienta HotNews.ro in ultimii ani de anchete jurnalistice pe achizitii ne-a aratat ca mecanismul descris este real. Consideram ca mecanismul fraudarii fondurilor publice merita cunoscut de marele public. In ce priveste situatiile concrete, cu referire la nume de persoane si companii, nu le-am putut verifica in lipsa unor dovezi concludente, documente, etc. Insider-ul nu a mai raspuns solicitarilor noastre. Publicam mai jos marturia sa integrala, cu anonimizarile de rigoare.

  • “Este jenant sa vezi cu cata energie participa toti colegii mei la furtul calificat, suntem ca o banda de hoti, dar pentru ca suntem facuti complice la hotie si primim niste frimituri, atunci ne simtim importanti, invitati la masa, protejati de haita de banditi”

“Se vorbeste despre resetarea sistemului dupa tragedia din club. Adica, nu e suficient ca a picat un guvern plin de incompetenti si corupti, ci ar trebui sa se schimbe sistemul cu totul. Am stat si m-am gandit: oare cei care cer asta isi dau seama ce inseamna schimbarea sistemului? Hai sa va spun despre niste lucruri care nu se vad, nu se aud, sunt departe, din sistem, dar nu se vorbeste despre ele. Sa va spun cum se fura legal.

Nu mai pot sa tac: dupa ce am vazut ce s-a intamplat in acel club, dupa ce a devenit evident ca un sistem ca cel din care si eu fac parte contribuie la mizeria generala, trebuie sa vorbesc. Sa vorbesc de mizeria morala a celor care ne complacem, luam salarii si tacem, caci tacerea ne aduce urmatorul salariu.

Am sa va vorbesc despre grupul de firme (…), pentru care lucrez de ceva vreme ca sa il inteleg cum functioneaza. Am inteles cum gandesc niste oameni care conduc firma si pe care i-am crezut multa vreme cei mai tari si cinstiti oameni. Cei mai mari banditi din firma asta sunt in jurul lui X, care este banditul sef. Are multi catei langa el, (…x, y, z) – ca sa numesc pe cei mai mizerabili dintre ei.

Dar sunt unii si mai jos, micuti, directori sau manageri. Toti fura, stiu cum se fura, si lucreaza impreuna, ca sa nu mai zic si de cei mici, angajati simpli, care inteleg si ei despre ce e vorba. Cea mai mare calitate a unora din grupul de firme (…) este relatia de rudenie sau alianta cu oameni cheie din institutii publice, este un criteriu de recrutare si angajare, apoi de pastrare in firma.

Sunt oameni care nu fac nimic, nu au nici o calitate, stau degeaba, dar care pot intra in sediul Ministerului X sau agentiei Y la orice ora, caci sunt rude cu cate un director sau general. Este jenant sa vezi cu cata energie participa toti colegii mei la furtul calificat, suntem ca o banda de hoti, dar pentru ca suntem facuti complice la hotie si primim niste frimituri, atunci ne simtim importanti, invitati la masa, protejati de haita de banditi, deci nu vorbim, lucram cu zel de dimineata pana seara, peste program, in weekend, si suntem mandri, suntem cei mai tari hoti din piata, cand a picat firma (…), aproape ca am sarbatorit, e bine ca ramanem singuri, ca nu mai trebuie sa impartim.

Eu, parte a echipei (…), nu pot fi altfel decat ceilalti colegi, ma complac, sunt prins in joc. Ceva s-a rupt prima data anul trecut, la turul doi al prezidentialelor, cand niste domni si doamne directori au facut o sedinta ad-hoc vineri dupa amiaza ca sa ne spuna ca trebuie sa votam cu Ponta duminica, ca ne va fi bine. Si nu am votat cu Ponta, sic! Dar tot mi-am vazut de treaba, pana cand am vazut ce s-a intamplat in club, am tacut iar, dar n-am mai putut, si am inceput sa scriu.

Sa va spun cum se fura banii oamenilor cinstiti in tara asta, si cum se fura fondurile europene. Este o firma de hoti, unii care fac lucrurile, si multi care tac, fara sa fie direct implicati, dar vad si inteleg. Se fura legal, avem contracte, avem licitatii, avem proiecte, se platesc facturi. Dar sa vedem cum se face.

Totul incepe cu mult inainte de a se vedea, sunt oameni care se gandesc cum sa construiasca un proiect finantat din fonduri europene sau de la bugetul local, cu o componenta mare de IT. Apoi, se cauta beneficiarul, adica pornind de la regulile de aplicare pentru fonduri europene sau de la bugetul local, trebuie gasit beneficiarul eligibil, acea primarie, acel minister care nu isi bate capul ca are banii de la UE sa faca proiecte.

Nu, vine cineva de la (…), expert pe fonduri europene (e la fel si pentru bugete locale), dar care nu se prezinta de la (…), si incepe sa pregateasca terenul. Adica, se cauta oameni coruptibili in acea primarie, in acel minister, oameni eventual numiti politic, care raspund la comanda de la domnul (………) sau cine o fi, si care vor deveni mai atenti la discutie si vor incepe sa inteleaga ca pot face un proiect, bun pentru comunitate.

Totul e bun pentru comunitate, indiscutabil, (…) asta face de dimineata pina seara, lucreaza pentru comunitate, ca Romania sa fie frumoasa. Asa sunt prostiti oamenii si noi cei din firma. Apoi, dupa ce se explica in detaliu proiectul, acelei entitati eligibile i se ofera pe tava un caiet de sarcini. Evident, o primarie sau un minister nu are oameni care sa scrie un caiet de sarcini, las ca are (…) destui oameni, sunt cu zecile, iti fac caietul de sarcini la virgula.

Tot ce trebuie sa faca primaria e sa publice in sistemul de licitatii electronic acel caiet de sarcini, ca sa poata firmele sa participe la licitatii. Dureaza treaba luni de zile, lucrurile nu se fac cu viteza, ca bate la ochi. Apoi, tot pe linie politica, dupa publicarea proiectului, se cauta sprijin bugetar la guvern, caci UE ramburseaza mai tarziu proiectul, trebuie sa ai bani ca sa faci proiectul, si recuperezi banii mai incolo.

Urmeaza licitatia, si nu castiga firma (…), nu, ca e licitatie, castiga cel mai bun. Intelegeti, oameni buni, castiga cine trebuie de fiecare data, sa fie foarte clar. Adica, castiga cineva din grupul de firme (…), asta inseamna inclusiv firme care aparent nu au nici o legatura cu (…), cum ar fi (…) (ati citit bine (…) are domni cu epoleti de pe vremuri care implica firma in hotie, ca nimeni nu mai traieste din salariul cinstit).

Sunt consortii de citeva firme, dar nici una nu e (…). Dar, in (…) se face totul. Chiar daca proiectul e castigat de 5 firme, nici una cu legatura cu (…), cine face treaba? Pai cine a facut caietul de sarcini, tot noi, noi stim ce am cerut, noi aveam deja solutia in cap, noi implementam. Cum? Nu se vede? Nu, ca nimeni nu se uita, apoi noi intern nu spunem lucrurilor chiar pe nume si nu avem voie sa vorbim la telefon, dar scriem linii cod, testam, instalam servere, totul facem noi.

Nu pastram nimic, nici un document, nici un email, nici o urma. Cei mai avansati oameni in furt sunt (…, …)  astia fac jocurile, care gandesc in stil mare, dar mai sunt baieti care iau resturi (…, …, …), toti au firme sau participa la diverse activitati si raman cu bani. Dar, daca nu e clar, sa intram si mai mult in detaliu: cat costa un soft? S-a scris prin presa urit despre noi, cum ca umflam preturile.

Pai nu prea stiti cu cat se umfla, dar, vorbind cu diversi colegi, la un proiect de 10 milioane de euro din fonduri europene, toate costurile nu depasesc 3 milioane euro, cu multa generozitate si marje de proiect. Dar cine poate verifica? Cine stie cu adevarat? Cui ii pasa? Firmele care castiga licitatiile sunt folosite ca paravan pentru executia proiectului tot de catre (…), si sunt contracte, scrise si nescrise, prin care firmele paravan ramin cu 2%-5% din valoarea tranzactionata fara sa faca nimic.

Iar beneficiarul crede ca totul a fost facut de firmele care au cistigat licitatia, la fel cred si autoritatile, la fel cred si cei care mai vin in control (pot fi si de la Bruxelles). Banii sunt apoi plimbati pana in buzunarele celor pe care ii vedem la televizor, politicieni, primari, directori prin ministere, se cumpara pe proiect telefoane, tablete, laptopuri care ajung si la cateii din administratia publica, fara nici o logica, dar cine verifica?

Bun, dar pana la urma care e treaba? Pai treaba e ca 75% sunt bani negri, furati, plimbati, care nu se vad in nimic, de aia nu avem nici drumuri, nici spitale, ce zic este peste tot, sa nu credeti ca (…) este singurul grup de firme care lucreaza asa, asta e sistemul, domnilor, dar e ala ascuns, pe care nu il vedem si de care nu stim, degeaba ne bucuram ca a picat guvernul, bunastarea nu va veni, sistemul va continua.

Asa se fura, legal, e nevoie de inca 5 DNA-uri ca sa ii prinzi pe toti si sa schimbi sistemul. Si sa nu credeti ca se pierd 7 milioane din 10, care sunt bani negri. Mai sunt 3 milioane costuri, ca noi codam, zi, noapte, in weekend, si primim salarii, platim taxe. Dar, intr-un caz din doua, ce rezulta e zero, nu e folosit de nimeni la nimic, deci in multe cazuri, oameni buni, statul pierde toti cei 10 milioane de euro  fara sa obtina nimic, din care 7 milioane sunt bani negri, si 3 milioane bani care se duc in salarii, taxe, caci s-a muncit si oamenii au fost platiti.

Multiplicati de mai multe ori, pe mai multe proiecte, calculul, si va iese bugetul unui minister. De asta nu se vede nimic, nici spitale, nici scoli, nimic, caci banii pur si simplu dispar, in spate sunt multe documente, multe servere si softuri, dar multe stau degeaba, caci de la bun inceput s-a pornit gresit, nu le-a cerut cineva care avea nevoie de ele, nu, le-am cerut noi, (…), ca sa furam niste bani si i-am luat in barca pe niste domni si doamne care au primit pentru implicarea lor parte din bani.

Asa functioneaza sistemul, nu, nu se va schimba, nu va imbatati cu apa rece, si sunt multi ca noi, foarte multi. Asta e clasa privilegiata care se hraneste din furt si au format o haita care se sustine. Sa ma cautati, sefi de la (…), caci n-am obligatii, pot sa plec in America, si acolo voi cu toti securistii vostri infipti de ani de zile peste tot, cu care tineti o atmosfera de panica in toata firma, de nu misca nimeni, n-o sa ma gasiti.

Ii incurajez pe toti care pot spune ceva, sa o faca, daca tacem si inghitim mizeria lor sa nu ne mai plangem cand mor oameni nevinovati si, poate data viitoare, vor fi cunoscuti de ai nostri. Vorbiti si schimbati si voi sistemul, toti care nu va temeti, oriunde ati lucra. Altfel, mai trec 25 de ani si nu mai ramine nimic, doar ei cu jeepurile lor din bani furati, si noi cu firimiturile si speranta ca va veni o schimbare de nu stiu unde.”

Tagged , , , , , , , , , ,

Starea presei sau cum a ajuns Udrea ziarista la fel ca Voiculescu

Sursa: Voxpublica.Realitatea.Net

Multe file de prin marile dosare de corupţie ne oferă detalii despre media: pe lumea asta ziarele, televiziunile, siteurile sînt ale unor patroni care au interese, de multe ori obscure; pe lîngă patroni aflăm şi ziarişti-antrepenori care vînd ce pot cum pot spre deosebire de fraierii care n-au “instinct de piaţă”; toată lumea dă lecţii de moralitate, încă se vinde bine şi asta.

Vine Băsescu la putere, citim stenograme cu ăia de la Antene, pleacă de la putere, citim cu ăia ai lui.

Aflăm din dosarul Udrea şi de la Antena 3, platforme de ştiri, şi din analize mai amănunţite la Tolontan pe blog, amănunte despre cum a fost cumpărată o parte a presei. Udrea era proprietar fără să fie, ziariştii erau slugi fiind independente şi pro-justiţie etc. Am tot scris despre marile două tabere de mercenari, găsiţi pe blogul ăsta zeci de analize. Azi mi-am propus să rezum mult mai simplu treaba.

Două puternice industrii de pază şi protecţie s-au ridicat în ultimele decenii. Firmele private de paznici. Şi presa.

Bodygardul a devenit o instituţie. Maşinile firmelor de pază sînt mai multe şi mai prezente pe străzi decît cele ale poliţiei. Ca bodyguard poţi bate mai liniştit decît poliţistul. Abuzul poliţiei este măcar semnalat în unele cazuri. Abuzurile bodyguarzilor sînt “fireşti”, sînt private.

Presa a fost folosită şi ea pe bune bucăţi pe post de jandarmerie privată. Numai cînd mă uit cîte materiale apar cu putorile de români care nu vor să muncească pentru patroni generoşi şi-mi dau seama că ziariştii s-au sinucis de ceva timp.

Cînd o aperi pe Udrea pentru că te- a plătit sau pe Voiculescu eşti un mercenar oarecare, e plină lumea noastră de ei. Cînd ataci sărăcimea că nu munceşte destul pe bani puţini eşti altceva, eşti propagandist al unui establishment mult mai nociv decît vreo figură sau alta. Nu eşti mercenar, eşti un fanatizat al puterii, mulţi spun asta şi fără să fie plătiţi, din credinţă profundă.

Nu-s încă hotărît cine a făcut mai mult rău, simplii roboţei plătiţi sau roboţeii virusaţi ideologic (există şi hibrizi între cele două, sigur, priviţi dezbaterile cu legi Big Brother sau TTIP)?

Dar o concluzie am, roboţeii plătiţi funcţionează într-un soi de competiţie. Latura virusată ideologic e singură pe scenă.

Bodyguarzii păzesc proprietăţi private sau instituţii publice (licitaţii la mişto, bani grămadă, eliminarea pazei de stat, prea scumpă şi cu prea multe drepturi la angajare). Ce să vezi, şi rolul ziaristului, păzitor al “democraţiei”, a devenit de paznic al afacerii, al interesului de vreun fel. Bodyguardul de rînd şi ziaristul de rînd sînt la fel de precari. Precari într-un business care de fapt e foarte influent şi lucrativ.

Cine vă spune poveşti cu glorie, luptă grea, investigaţii sfărîmătoare vă minte. Sînt ziarişti care fac o treabă simplă, după cîteva reguli simple (dar din ce în ce mai scumpe: costă să ai răbdare, să sapi sau să nu fii senzaţional sau să nu înghiţi dosare livrate de-a gata). Tot aşa sînt şi bodyguarzii, foşti angajaţi în diverse zone industriale deja istorice, angajaţi care-şi fac treaba curat şi cuminte pe salariul minim.

Ei nu pot răsturna mecanismele de putere de la vîrf, influenţa negocierile patronale şi politice, nu au putere de vreun fel. Un nivel al doilea în aceste companii sînt oamenii care asigură legătura între profit şi influenţă pe piaţă. Aşa apar firme de bodyguarzi şi ziarişti pe rol de detectivi particulari, servicii secrete private şi cîte alte forme de pază şi protecţie.

De la distanţă, cele două categorii pot fi confundate.

E amuzant că Antena 3 face scandal că sînt cumpăraţi unii de Udrea. Am scris aici de nenumărate ori că avem trusturi în care se acţionează cu soldaţi ai banilor Vântu & Voiculescu, şi trusturi aservite puterii politice (Băsescu pe atunci). Ambele tabere au fost dizgraţioase şi nocive. În egală măsură. Iar nu mă pot decide ce e mai scîrbos, să aperi fără tăgadă instituţii de care eşti interesat, grupuri partinice şi de afaceri, în funcţie de cum bate vîntul, sau să-ţi aperi un singur patron pînă cazi.

Antena 3 a făcut un titlu de glorie din faptul că au pupat în fund un singur om (care a avut şi el valsurile lui politice), pe cînd Evenimentul Zilei, B1, Realitatea etc. au pupat în funcţie de “vremi” şi chiar de abuzuri diverse executate de diverşi patroni de-a lungul vremii.

Influenţa politică şi discutarea ei e foarte bună, dar nimeni nu discută cît de profund cumpărată e presa de către business în general – pentru un contract de publicitate bun poţi cumpăra şi aranja editorial cam orice, uneori abia fac faţă redacţii bune unor astfel de presiuni. Nu e doar celebrul caz Roşia Montană o mostră de cum poţi cumpăra presa cu totul pe cale legală. Apanova a fost un alt exemplu. Practic actori din piaţa media s-au autocenzurat, şi-au pus mîna invizibilă peste gură. După criză advertorialul a devenit lege.

Mai nou, subiecte de “interes naţional” şi ideologic n-au nici o treabă în a trece drept adevăruri supreme. Tratatul transatlantic UE-SUA nu trebuie discutat pentru că eşti pro-Putin, exploatări controversate nu trebuie chestionate, de ce nu se taxează mari companii, de ce au protejat cu toţii austeritatea, protecţie pentru bănci etc.

Antena 3, în timp ce găzduia din interese politic forţe anti-băsiste şi se mai enerva că UE ne spune ce să facem, nu sărea niciodată linia vreunei chestionări sociale adevărate. De altfel, de la chestiunea privatizării de la urgenţă s-a ajuns rapid la ură pură şi dură pentru Băsescu şi camarilă dar din motive de corupţie, nu de politici. Era corupţia ălora răi care învingea corupţia bună, a “noastră”. Şi atît.

Culmea e că faptul că au reuşit să nu se anihileze complet a dat un soi de poză totuşi democratică. Adică e mai rău să ai o singură unică şi puternică firmă de bodyguarzi decît să ai mai multe firme de bodyguarzi, deşi au profil abuzator, netransparent etc.

Tot aşa, decît o haită agajată de unii să cîştige supremaţia, mai bine mai multe. O fotografie cu pluralism s-a realizat totuşi. Coşmarul ar fi fost doar cu Badea la puterea presei sau doar cu alde lu’ Udrea, Băsescu, SRI, DNA şi ce mai vreţi. Fire invizibile îi leagă, dar din bătaia lor iese şi ceva ordine. Exact ca firmele de badigarzi care pentru cîte un contract angajează nişte smardoi să-şi mai dea în freză, după ce-şi reîmpart zona, liniştea se reaşează cît de cît. Nu te mai bate nimeni decît bătăuşul autorizat.

Paradoxuri, cum vedeţi. Dar şi asemănări. Am obosit cu fineţuri, am zis să o dăm pe comparatistică de piaţă. Cum scria Lucreţiu Pătrăşcanu cîndva, despre perioada interbelică şi marii ei luptători de presă şi opinie (erau şi atunci cu tona, mult mai violenţi şi chiar mult mai corupţi), toată atenţia se concentrează pe răfuieli sau pe reverie, pe vals între pamflet şi reportaj sau ştiri “echilibrate” (atunci cîndvrem s-o ardem quality), dar astea sînt şi forme de a închide ochii, de cele mai multe ori.

Bun, şi unde-i romantismul presei, investigaţia salvatoare etc? A existat tot timpul, pentru asta trebuie răbdare şi mai puţină isterie. E plină scena de contractori şi contractaţi, dar nu-s greu de observat. Dar sînt tot acolo intenţii bune, naive, neutre, angajate, independente, cum vreţi. Încă mai aveţi de cîştigat. Ei trăiesc de pe urma tensiunilor dintre marile găşti. Scenariul negru ar fi ca una să cîştige definitiv, pentru că nu există parte bună. Deocamdată e tot ce poţi spera. Binele involuntar. Unul o critică pe Udrea pentru că e plătit.

Altul îl critică pe Voiculescu pentru că e plătit. Între gradaţiile (şi gradaţii, da, mai e şi SRI-ul care distorsionează piaţa) astea, mai facem şi treabă. Ca un badygard care din cînd în cînd mai şi face o faptă bună, printre comenzile dubioase ale şefilor. E lumea în care trăim, cine nu execută comenzi-contra-profit este fie un privilegiat, fie vreo specie cu upgrade în condiţii dure de supravieţuire, fie un tip cu ceva tupeu şi simţ strategic, fie un individ care a avut bulan, că altă expresie mai potrivită nu cred că e de găsit.

Poza asta tristă e poza întregii noastre lumi de azi. Puţini mai reuşesc să zîmbească în ea. Haha.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,

Busca aka Walter

Sursa: Comisarul

Tăcerea mormântală care s-a așternut pe dispariția așa-zisului om de afaceri Florian Walter, fost Bușcă, ascunde, în off, un scandal de proporții. Care depășește ancheta DIICOT. Personajul este dispărut de 6 zile.

Serviciile, spun surse bine informate, l-au făcut scăpat pe Walter/Bușcă. Printr-o acțiune concertată. Care a inclus chiar intoxicarea procurorilor DIICOT. Și s-au mai și călcat în picioare.

Iată ce se spune. Americanii au avertizat discret SRI că sunt scurgeri de informații din anumite zone unde angajați ai Romprest desfășoară activități. Iar informațiile merg spre un serviciu secret dintr-o țară vecină și de acolo spre agenți ruși. Dealtfel, neștiind nimic despre aceste operațiuni paralele, procurorii DIICOT au și furnizat, fără să vrea, câteva nume. În afacere au intrat însă, ca musca-n lapte și șmecherii din DIPI, fostul Doi și-un sfert, aflat în raza de influență a lui Gabriel Oprea. Din DIPI a fost avertizat Florian Walter/Bușcă despre descinderi.

Așa că Florian Walter/Bușcă a fost recuperat, cu nervi și disperare, în ultima clipă, de pe drum, de SRI. Dacă este tot la SRI sau a fost împrumutat puțin la americani, pentru debrifare, nu vom afla, probabil, niciodată…

Cine este personajul DAT DISPĂRUT de 6 ZILE

Numele lui e Walter. Florian Walter. Înainte îl chema Buşcă. Şi-a schimbat numele pentru CV. Este cumătrul senatorului PSD Miron Mitrea.El l-a scos din ţară pe ţeparul Mihai Necolaiciuc. Nu a fost cercetat pentru asta.

Înainte de 1989, Florian Buşcă vindea butelii la un centru din Pantelimon, acolo unde era coleg de “vândut butelii pe sub mână” cu Borcea. Prietenia celor doi avea să se consolideze şi să devină reciproc avantajoasă în anii de după căderea regimului comunist.

În 1997, Buşcă s-a pus pe făcut bani. Una din primele sale afaceri a fost transportul ilegal la muncă în Italia şi Austria a sute de oameni care munceau la negru în aceste două ţări. Buşcă a făcut şi închisoare pentru asta, atunci când autorităţile austriece au intrat pe fir, şi, la sfârşitul unei urmăriri spectaculoase pe o autostradă – mai ceva ca în filmele poliţiste -, omul de afaceri a fost arestat. Presa austriacă a anului 1997 a consemnat pe larg atât cazul, cât şi arestarea răsunătoare a lui Buşcă. După ce a ieşit pe cauţiune, din arest, Florian Buşcă a pus bazele unei firme de protecţie şi pază, SC Beretta, împreună cu Marian Măgureanu, fiul fostului director al SRI Virgil Măgureanu. Buşcă şi fiul lui Măgureanu au mai făcut afaceri în acea perioadă şi cu mobilă, materiale de construcţii, gresie şi faianţă.

În acele vremuri, în care era asociat cu fiul fostului director al SRI, Florian Buşcă l-a cunoscut şi pe fostul ministru pesedist al Transporturilor Miron Mitrea, pe care l-a susţinut financiar în campania electorală din 2000. Drept recompensă, Buşcă a fost sprijinit de PSD şi a ajuns consilier general PSD în Consiliul General al Primăriei Bucureşti. Amiciţia strânsă dintre Mitrea şi Buşcă a făcut ca politicianul să devină şi naşul de botez al unuia dintre cei doi copii din a doua căsătorie a afaceristului. Relaţia strânsă dintre cei doi nu s-a limitat doar la biserică şi familie…

Firmele lui Walter/Bușcă au încasat de-a lungul vremii sume importante din paza şi salubrizarea Aeroportului Otopeni sau din afacerile cu ANL, CFR şi Metrorex. La vremea respectivă, Buşcă şi fostul său asociat Mihai Sireteanu (fost deputat PSD între 2001 şi 2004) erau cercetaţi penal sub acuzaţiile de înşelăciune şi cămătărie. Cu toate acestea, Walter Buşcă a obţinut unul dintre cele mai bănoase contracte pentru firma Romprest în timp ce era urmărit penal de procurorii DNA pentru cămătărie. Astfel, în 2001, Buşcă împreună cu pe atunci deputatul PSD de Prahova, Mihail Sireteanu, l-au împrumutat pe Ion Georgescu, directorul economic al Agrozootehnica SA Dră­gă­neşti, pentru ca acesta să cumpere în numele lor pachetul majoritar de acţiuni de la IAS-ului prahovean. Cei trei au semnat un “contract de împrumut cu dobândă” prin care deputatul Mihai Sireteanu şi omul de afaceri Florian Buşcă îl împrumutau pe Ion Georgescu cu 1,46 miliarde de lei, cu o dobândă de 0,5% pe zi, pe termen de un an, adică mai mare decât la orice bancă. Totul ar fi mers conform planului celor trei dacă aceştia nu intrau în conflict cu directorul general al Agrozootehnica SA Drăgăneşti, Aurel Anghel. Du­pă privatizare, cei trei, adică Sireteanu – Buşcă – Georgescu, l-au scos din cercul decizional pe Anghel, preluând întreaga conducere a societăţii prahovene. Pentru a se asigura că Anghel va tăcea, Sireteanu a făcut o plângere la Parchet împotriva acestuia, pe motiv că ar fi devalizat societatea. La rândul său, Anghel a sesizat Parchetul în legătură cu neregulile întreprinse la privatizarea Agro­zootehnica SA.

Cu toate că, în timpul guvernării Năstase, Florian Buşcă era deja cercetat de procurori pentru faptele de înşelăciune şi cămătărie comise în complicitate cu deputatul PSD Mihai Sireteanu, a înfiinţat compania Romprest Service. Ac­ţio­na­riatul societăţii a fost unul bizar încă de la început. Asta pentru că nu a existat nicio persoană fizică drept acţionar, ci doar trei companii, dintre care două străine. Acţionar majoritar era firma ame­ricană Detaco LLC, care avea 60% din acţiuni, 30% erau de­ţinute de o companie din Ma­rea Britanie, 3I Grup PLC, iar statul român era reprezentat de Aeroportul Internaţional Otopeni, cu 10% din acţiuni. Compania a preluat, la scurt timp de la înfiinţare, serviciile de curăţenie de pe Aeroportul Otopeni. Un contract de o valoare foarte mare şi, în condiţii normale, destul de dificil de obţinut de o companie nou înfiinţată.

De la acest punct înainte, obiectivele pe care şi le-a fixat firma de salubritate a lui Buşcă au devenit din ce în ce mai înalte. Odată intrată pe Aeroportul Otopeni, următo­rul obiectiv a fost acela de a înlocui Jandarmeria, care asigura paza instituţiei, cu serviciile de securitate oferite de Romprest Security, o divizie a Romprest Service, înfiinţată special pentru a obţine şi acest contract de pază. Fireşte că Romprest Security a primit contractul pentru paza aeroportului, fără licitaţie. Singurii avantajaţi de acest contract au fost deţinătorii companiei Romprest. Asta pentru că reprezentanţii statului român au ales, din motive lesne de înţeles, să plătească milioane de euro din bani publici pentru un serviciu care putea fi prestat gratis, în continuare, de Jandarmerie. Imediat după obţinerea acestui contract, Buşcă-Walter a vrut să continue pe acelaşi tipar, de această dată pentru a înlătura de pe Otopeni şi Brigada Antiteroristă din cadrul SRI (care lucra gratis), dar încercarea a eşuat. Conform Programului Naţional de Securitate Aeroportuară, SRI este singura instituţie cu atribuţii privind controlul antiterorist pe principala poartă aeriană a României; aşa că ministrul de atunci al Transporturilor, Ludovic Orban, a fost nevoit să o lase mai moale, mulţumindu-se doar să îşi numească o protejată din minister (Daniela Mincu) în Consiliul de Administraţie al companiei. Florian Walter-Buşcă a reuşit să obţină în compensaţie pentru contractul pierdut pe mâna lui Ludovic Orban un alt contract de la o altă firmă păstorită de Ministerul Transporturilor. Este vorba despre un contract în valoare de 18 milioane euro între firma Romprest şi celebra gaură neagră a economiei româneşti, CNADNR, compania ce administrează autostrăzile şi drumurile naţionale din România. Contractul de 18 milioane euro vizează întreţinerea şi salubrizarea aşa-ziselor autostrăzi din România.

Buşcă şi americanii. Devine Walter

Buşcă dorea să impună Romprest Service la o licitaţie organizată de Armata Statelor Unite pentru serviciile de salubritate în bazele militare de la Kogălniceanu şi Babadag. Pentru aceasta, compania avea nevoie de un aviz de secu­­ritate de la Ministerul Apărării Naţionale, însă petele din cazierul lui Buşcă îl împiedicau în obţinerea avizului. Ca atare, în august 2006, omul de afaceri şi-a schimbat numele în Florian Walter, obţinând documentul necesar pentru a participa la licitaţia organizată de Armata Statelor Unite, pe care de altfel a şi câştigat-o, oferind cel mai mic preţ.

O altă societate controlată de Buşcă a mai obţinut fonduri importante de la bugetul Ministerului Transporturilor în timpul ministeriatului pesedistului Miron Mitrea. Astfel, societatea Antrepriza Construcţii-Montaj 4 (ACM 4) apare în contracte cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe, dar şi în contracte semnate direct cu CFR-ul condus de Necolaiciuc, cel pe care Walter, fost Buşcă, l-a ajutat să fugă din ţară via Chişinău, conform celor spuse chiar de el, în septembrie 2007.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

POWER NET, EMIL MUNTEANU ȘI ȘPAGA ÎN FRUMUSEȚILE PATRIEI

Sursa: Curentul

Powet Net este o companie IT din România. Tăcută. Foarte puțină lume știe de ei. Low profile. Dacă nu știe lumea de tine este mult mai bine.
Compania a fost înființată oficial în 1999 de trei persoane fizice Emil Munteanu, Ștefan Mustață și Eduard Dimitriev. Compania furnizează de toate: servere, stații de lucru , rețele, servicii și soluții de stocare date, soluții de management și Securitate a infrastructurii. Sectorul public generează aproape în totalitate cifra de afaceri a companiei.
Ca în cazul oricărei firme de IT care se respectă, Emil Munteanu nu are o firmă, ci mai multe. Mai bine să ai decât să nu ai. Deci pe lângă POWER NET CONSULTING același proprietar mai are și IT POWER SOFT CONSULTING, CODESPHERE, și evident compania de consultanță pe fonduri europene EVOLVA TREND CONSULTANT.
În anul 2008 apare și a 5–a firmă, TOP RESORTS. La numai câteva luni, firma primește aprobarea de finanțare pe fonduri europene și din bani europeni își construiește o pensiune, ATRA,  la marginea lacului Paltinu, în satul Teșila din comuna Valea Doftanei, județul Prahova.Pensiunea ATRA este de cinci margarete, are 20 de locuri, spațiu pentru fitness, saună, restaurant-gourmet, 3500 mp pentru activități în aer liber.
Și odată cu apariția pensiunii si afacerile în IT încep să crească. Vecinii pensiunii, deși la mare distanță, povestesc cu interes despre vizitatorii pensiunii, căci mulți din foștii, actualii si viitorii clienți POWER NET  își petrec zilele împreună cu Emil sau cu propria familie, fără Emil, în mijlocul naturii în frumoasa pensiune de 5 margarete. Evident gratis.

Să răsfoim așadar care au fost și sunt clienții POWER NET, clienți din cadrul cărora diverse persoane „s-au folosit necuvenit” de pensiunea ATRA (citatul aparține Codului Penal):

Inspectoratul General al Poliției Române, cu contracte de actualizare software, cu proiecte de furnizare echipamente IT, furnizare stații de lucru, software, firewall din februarie 2012, un alt contract pentru procurare laptopuri pentru asigurarea suportului tehnic necesar activităților tot în anul 2012, Inspectoratul General al Poliției Române;
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pentru echipamente de rezervă, pentru echipamente de resortul comunicații și informatică;
Ministerul Administrației și  Internelor, chiar la UM 0149 F pentru extinderea sistemului de elaborare de ecusoane pentru acces misiuni, chiar și la DGIPI i.e. Directia Generala de Informații și Protecție Internă pentru servicii de consultanță pentru proiectul sistem integrat de management al infrastructurii, pentru Școala de agenți de poliție Vasile Lascăr, Câmpina, UM0296 pentru furnizare de software și echipamente de calcul,
Ministerul Justiției cu un proiect de peste 20 milioane de RON pentru servicii de întreținere și reparație echipamente informatice din dotarea Ministerului Justiției și instanțelor judecătorești subordonate precum și din dotarea Administrației naționale a penitenciarelor și a penitenciarelor din subordine;
Ministerul Finanțelor cu multe contracte însumând milioane de euro  pentru modernizarea infrastructurii hardware și software, pentru îmbunătățirea capacității operaționale a administrației naționale a vămilor, achiziții de echipamente pentru sistemul informatic de management, un alt contract pentru stocarea datelor Poliției Române, un alt contract pentru implementarea de decizii cadru pentru simplificarea schimbului de date,  un alt contract pentru achiziție echipamente hardware pentru baza de date comuna dpi, altul pentru achiziția de echipamente pentru buna desfășurare a activității autorității de certificare și plată, un alt contract pentru Achiziționarea de echipamente IT și de comunicare pentru dezvoltarea și întărirea capacității ANSVSA pentru SRA și TRACES, un alt contract pentru upgrade-ul platformei de învățământ la distanță e-learning din cadrul Poliției Române ca instrument de pregătire a utilizatorilor operativi ce au acces la baza de date SINS, și alt contract pentru dotare pentru centrele regionale și sediul Institutului Național al Magistraturii, etc, etc,
Camera Deputaților, Ministerul Culturii și Cultelor, Universitatea Politehnică București, ANSVSA, Administrația Națională a Vămilor, ROMTELECOM și mulți alții.

Despre prietenia dintre POWER NET CONSULTING și CONSILIUL NAȚIONAL de SOLUȚIONARE a CONTESTAȚIILOR (CNSC) în articolul următor.

Tagged , , , , , , , , , , ,