Tag Archives: media grup produsction

Maestrul si insolventa

Sursa: Supervizor.ro

La sfârşitul lunii august 2015, MEDIA GRUP PRODUCTION SRL Buzău (CUI 15032728) a intrat în insolvenţă la propria cerere (Dosar 2174/114/2015), menţionând că datoriile societăţii totalizează 1.892.913,80 lei, conform balanţei contabile sintetice a conturilor încheiată în iunie 2015.

 Tabelul preliminar al creanţelor, publicat săptămâna trecută, include numai 17 creditori, dar contrazice afirmaţia din documentaţia depusă la deschiderea Dosarului de insolvenţă, masa credală acceptată fiind mult mai mare – 2,89 milioane lei. Fiscul este mai mare finanţator al societăţii buzoiene, având de recuperat 829.561 lei, sumă compusă dintr-o creanţă teoretic garantată de 608.305 lei şi una bugetară de 221.256 lei. La categoria bugetare, mai apare şi creanţa de peste un miliard de lei vechi deţinută de Primăria Municipiului Buzău.

Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreţi (CREDIDAM) a solicitat înscrierea în tabel cu o creanţă salarială de 173.036,80 lei, dar a avut o dublă surpriză din partea administratorului judiciar: creanţa a fost considerată chirografară şi a suferit o reducere la 135.050,52 lei, prin eliminarea TVA şi a penalităţilor de întârziere, “datorită lipsei înscrisurilor contabile întocmite legal”.

Fostul asociat majoritar, Vlad Mircea PUFU, susţine că a împrumutat firma cu 480.779,62 lei, actualul asociat majoritar, CASA MEDIA SRL revendică 210.648 lei, iar TIPOGRUP PRESS SRL, o altă firmă “afliată” debitoarei, plânge după 654.274,29 lei. Pe lângă Fisc şi BCR (210.374,52 lei), aceşti trei creditori au de recuperat cele mai mari sume, cu menţiunea că PUFU a fost trecut în tabel cu o creanţă subordonată.

Deşi masa credală este de peste două ori mai mare decât cifra de afaceri a anului trecut, administratorul judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ VALAHIA SPRL (Marin CHIRIAC) a ajuns la concluzia că “există şanse obiective de reorganizare prin vânzarea activelor mai puţin utilizate,atragerea de capital prin noi investitori, reorganizarea activităţii si reducerea costurilor“. Această mostră de profesionalism este menţionată în raportul privind cauzele insolvenţei, document din care se remarcă faptul că persoana care l-a scris a făcut gramatica cu femeia de serviciu!

MEDIA GRUP PRODUCTION SRL este cunoscută la nivel local ca deţinătoare a licenţei pentru FOCUS TV, ca (fost) editor al cotidianului local ŞANSA BUZOIANĂ, iar la nivel naţional se ştie despre această firmă pentru că îl are ca asociat semnificativ pe Ion CRISTOIU. (foto: opiniateleormanului.ro)

MEDIA GRUP PRODUCTION – tabel preliminar al creanţelor

Tagged , , , ,