Mihai Craiu

Atunci când le convine, partidele se delimitează de general, şi de partidul-bâtă, arătând cu degetul spre ”trădător”, deşi trădarea în politică este un loc comun, membri partidelor fiind interşanjabili apelând la trădare ori câte ori le-o cere interesul personal sau de clan. De ceva timp asistăm la mişcarea generalului de a ocupa o poziţie de forţă pe frontul politicii româneşti, mult mai în forţă decât a fost el vreodată. Omul se simte cumva la apogeul său politic. Cu paşi mici, generalul, cu al său partid-bâtă, îşi pregăteşte momentul când va bate cu pumnul în masă. Aparenta linişte politică ascunde în spatele uşilor închise multă agitaţie, în fapt anunţă repoziţionări, dezertări, trădări spectaculoase.

La ceas de seară au loc întâlniri de taină unde se pun la cale noile alianţe. Generalul este probabil persoana cea mai curtată în această perioadă. Se simte foarte bine în această postură şi asta se vede la fiecare declaraţie politică pe care o face, sau la interviurile pe care deja le-a dat. Costume mai trendy, o aparentă nonşalanţă, o dezinvoltură pe care şi-o tot exersează, părul vopsit, o posibilă operaţie a pleoapelor spun gurile rele, şi linişte în ceea ce priveşte plagiatul despre care se tot vorbeşte destul de marginal în presă. Intuim că politicienii care îşi caută un nou culcuş pentru alegerile următoare îi fac vizite peste vizite generalului pentru a-i pupa inelul şi a se pune bine cu tartorul politicii dâmboviţene.

PSD e găurit după gloanţele încasate din cauza derbedeului de fost preşedinte, actual premier, dar merge mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat într-o totală orbire şi decuplaţi de propriul electorat. Dragnea s-a întors hotărât să arate cine e şeful în PSD. PNL-ul mimează opoziţia, preşedintele e absent ignorându-şi poporul pentru care figura unui preşedinte, a oricărui preşedinte, e ca un far călăuzitor, mai mult un fel de căutare/obsesie a unui far călăuzitor. Popor căutător de far călăuzitor, încă traumatizat. Probabil că declicul se va petrece la un moment dat când, brusc, poporul se va simţi pe deplin necălăuzit, nemângâiat. În lipsa unor gesturi măcar aparent curajoase actualul preşedinte va cădea în irelevanţă. Al doilea mandat se va obţine mai greu sau deloc.

În tot acest dezinteres politic al partidelor, vecin cu dispreţul pentru popor/cetăţean, hora măririi salariilor nu smulge nicio reacţie de la politicieni pentru că niciunul nu ar îndrăzni să se opună/să explice efecte/să pună la îndoială măcar declarativ acest dans nebunesc pe praful de pe tobă. Preşedintele stă liniştit în turnul său de fildeş şi nu consideră că trebuie să se adreseze muritorilor de rând, nu simte nevoia să intervină pentru a linişti spiritele în toată această isterie a măririi salariilor. Politicienii au fost mai întâi preocupaţi să îşi acorde pensii speciale, să îşi mărească indemnizaţiile de parcă aveau probleme în a-şi plăti întreţinerea sau a pregăti copiii pentru şcoală,  fără să le treacă prin minte că gestul lor obscen va declanşa reacţia firească a celor care sunt cei mai îndreptăţiţi să ceară măriri salariale – medicii şi profesorii.

Dacă actualele măriri salariale nu sunt sustenabile ele vor crea doar grundul pentru replicarea anilor post-nebunia Tăriceanu când acesta arunca cu banii din buget fără să ia în calcul efectele dezmăţului guvernamental. Deja unii specialiştii vorbesc despre tăierea inevitabilă a salariilor în 2017, în timp ce alţii spun că bugetul se va descurca. Ceea ce este cert este faptul că România e pe mâna unor inconştienţi politici lipsiţi de viziune.

Îngrozit de finalul inevitabil al plecării din fruntea guvernului şi de anchetele DNA care strâng tot mai tare şurubul, premierul pare hotărât să îşi facă de cap până la capăt. Premierul de fapt pregăteşte iadul pentru viitoarea guvernare, singurele satisfacţii pe care şi le proiectează minuţios de pe acum. Cine ştie unde îl va duce pe el viitorul astfel că măcar de asta este sigur – va fi crunt economic pentru viitorii guvernanţi, iar el va sta pe margine şi va savura, chiar dacă în cele din urmă cei care au cel mai mult de tras sunt simpli cetăţeni.

În aceste condiţii, partidele politice par lovite de orbire, de muţenie, de prostie politică. Decuplate de români, PSD, PNL sau UNPR au de rezolvat doar micile lor găinării, coabitări la vedere sau în spatele uşilor închise, traficarea de dosare, de influenţă, de presiune asupra instituţiilor statului, complicate strategii de salvare a membrilor de partid aflaţi în vizorul DNA care pot destructura reţelele de corupţie politică. Dintre partidele mai mici, vedem cum PMP practic a fost pulverizat de Elena Udrea. Deşi a părăsit partidul, acţiunile ei , dar şi ultima declaraţie în  care îi plângea de milă premierului este halucinantă, arată de fapt cum funcţionează legăturilor în Sistemul transpartinic, sistem care nu are nicio legătură cu România reală. Dacă preşedintele Traian Băsescu se va înscrie în PMP, dar va continua să îi plângă de milă Elenei Udrea, partidul nu va mai sări de acolo de jos de unde e acum.

Cineva totuşi poate profita politic de acest culoar gol, un culoar al politicii reale în folosul cetăţeanului neocupat de nimeni, de unde poate alerga cu şanse reale de a deveni relevant politic: M10. Dacă va deveni mai vocal, mai vizibil, şansele sale de a atrage simpatia populară sunt reale. Mai mult, poate marca la alegerile de anul viitor. Cea mai mare provocare este să poată sparge bariera media, să îşi facă cunoscute mesajele, să îşi scoată în lume comunicatorii, şi alţii decât Monica Macovei. Cum media mainstream a fost îngenuncheată politic este foarte greu pentru ca mesajele politice ale M10 să penetreze şi alte medii decât cel virtual. Exemplul lui Adrian Stanciu, unul dintre fondatorii URR, dar şi al M10, dar şi unul dintre cei mai relevanţi oameni din zona management şi antreprenoriat, ar trebui urmat şi de alţi oameni care au soluţii la problemele României. Atâta timp cât aceştia vor rămâne doar la nivelul postărilor trendy pe facebook ori se închid în cercul propriilor afaceri, de parcă funcţionarea lor nu ar fi influenţată de orice decizie politică sau economică pe care o ia actuala guvernare, orice altă guvernare, schimbarea dorită de ei, de orice cetăţean, nu va veni. Atâta timp cât nu vom înţelege că politicul afectează chiar şi mersul nostru pe stradă vom avea o ţară disfuncţională aşa cum este ea acum.

Probabil că fiecare dintre noi cunoaşte persoane onorabile care sunt membrii de partid, doar că onorabilitatea acestora nu albeşte proasta reputaţie a partidelor dezinteresului naţional, perseverenţa partidelor în a distruge o ţară, a căpuşa bugetul de stat, singura lor raţiune de a exista. Cum PNL, odată cu victoria nemeritată a lui Iohannis preşedintele-globetrotter-conjugal, nu a înţeles mesajul electoratului şi continuă să coabiteze vinovat cu PSD, UNPR este ocupat cu bâta politică, iar PMP nu există, M10 are un singur glonţ.  Acum sau niciodată.

Partidele dezinteresului naţional ar merita o bâtă din partea electoratului, însă blândeţea şi capacitatea de a uita a electoratului român sunt viciile de care acesta nu vrea/nu poate/nu are curajul/nu ştie să se lipsească. Partidul care va avea curajul şi creativitatea de a se folosi de devoalarea corupţiei transpartinice realizată de DNA, prin anchetele şi arestările spectaculoase care au fost şi vor mai fi, de a face diferenţa şi a capta interesul electoratului, acela ar putea fi partidul care să schimbe paradigma politică şi să reconstruiască legătura distrusă dintre politic şi cetăţean. Schimbarea se face nu se aşteaptă.