Tag Archives: pdl

Cocos despre Ponta

Sursa: Comisarul.ro

Declarație incredibilă a lui Dorin Cocoș în fața procurorilor DNA! Ca și Sebastian Ghiță, Darius Vâlcov, Elena Udrea sau Marian Vanghelie, și Dorin Cocoș a fost chestionat de procurori despre ce relații au fost între el și Victor Ponta. Reacția lui Cocoș, de o naturalețe frustă, a provocat ilaritate: Da, domne’, i-am dat bani, că lucra la mine pe plantație! Nu-l puteam lăsa neplătit, că era un jigărit! 

Scurtă ISTORIE

Victor Ponta către Dorin Cocoș: “Da, domnu’ director! Ordonați!”
Interceptarea de mai jos, din data de 16 Iulie 2008, între Dorin Cocoș și Victor Ponta, a fost prinsă în dosarul cauzei Alro, aflat acum câțiva ani în instanță. Numărul de telefon apelat de Dorin Cocoș este cel al lui Victor Ponta. Discuția dintre cei doi are loc la două săptămâni după ce procurorul obținuse la de Curtea Supremă de Justiție autorizația de incerceptare. Iar totul a fost declasificat după două luni.
Victor Ponta se afla în acea zi la Sibiu unde urma să participe la Raliul Sibiului. Victor Ponta- copilot, Edwin Keleti- pilot în Echipajul 99, așa cum arată referințele din acea dată despre Raliul Sibiului.

Din discuție reiese că Dorin Cocoș avea de rezolvat “o chestie” cu “asociatul” lui Victor Ponta care se afla în acea zi în Austria, chestie cu care până atunci asociatul lui Ponta nu fusese de acord, motiv pentru care chiar îl înjurase pe Victor Ponta.
“Asociatului” lui Ponta “din nou i s-a trimis chestia aia” și acum ar fi trebuit să trimită “chestia”, “de data asta”, “așa cum trebuie”. Ca atare, Victor Ponta se declară de acord să-i stabilească o întâlnire lui Dorin Cocoș cu “asociatul”. În plus, Victor Ponta este de acord și cu solicitarea lui Dorin Cocoș de a-i transmite “asociatului” următoarele : “Bă, dacă-ți vine chestia aia nu o face până mâine. Ține-o pe loc până mâine, poimâine, când discutăm”.

Pe lângă nota criptică, ascunsă a discuției, important de subliniat este și tonul familiar al conversației dintre cei doi, relația de subordonare a lui Victor Ponta față de Dorin Cocoș, apelativul “domnu’ președinte” pe care Dorin Cocoș îl folosește în discuția cu Victor Ponta dar și concluzia: “OK! Bine.Așa facem!”

În Iulie 2008, Victor Ponta era deputat PSD, vicepreședinte al PSD, nu avea funcție guvernamentală și abia în Februarie 2010 a devenit președinte al PSD.
Dorin Cocoș era la acea vreme soțul Elenei Udrea.
Elena Udrea era în Iulie 2008 secretar executiv PDL.

Victor Ponta: „Da, domnu’ director!

Dorin Cocoș: „Domnu’ președinte (Ponta era președinte al TSD, n.r.), ce faci?”

Victor Ponta: „Ordonați! Sunt la Sibiu”

Dorin Cocoș: „Poate îl suni și tu pe asociatul tău, spune-i că din nou i s-a trimis chestia aia. Poate de data asta o trimite cum trebuie”

Victor Ponta: „E plecat în Austria. Când se întoarce”

Dorin Cocoș: „Te rog io…”

Victor Ponta: „Eu îl rog, dar te rog și pe tine să te duci să dați o mână…”

Dorin Cocoș: „Dăm o mână, dar uite, spune-i că am acuma nevoie de chestia aia”

Victor Ponta: „Io îi spun, dar vreau să te duci să-i spui și tu”

Dorin Cocoș: „Îi spun și eu, dar…”

Victor Ponta: „Că eu i-am spus și… A fost atât de reticent încât n-am înțeles care e problema, știi?”

Dorin Cocoș: „Da mă! OK!”

Victor Ponta: „Și mamă cum m-a înjurat el pe mine, la mine în birou și nu știu ce… Deci te rog eu… Hai să o rezolvi și tu!”

Victor Ponta a lucrat pentru Dorin Cocoș. În calitate de avocat, actualul prim-ministru al României a prestat servicii juridice pentru familia Elenei Udrea, începând din perioada în care aceasta era șefa Cancelariei Prezidențiale.

Șase companii deținute de Dorin Cocoș, de  Victor Cocoș (tatăl lui Dorin) și de Anca Dinu (sora lui Dorin) au beneficiat de serviciile avocățești ale lui Victor Ponta încă din anii 2005-2006. Actele adiționale ale celor șase firme au fost modificate fie “de avocatul Victor Ponta”, fie la “Cabinetul Avocatului Victor Viorel Ponta”.

Mențiunile apar în documente oficiale depuse la Registrul Comerțului. Din acestea, reiese fie că soțul de atunci al Elenei Udrea a trecut pragul cabinetului de avocatură al lui Victor Ponta, fie că Victor Ponta a venit personal la sediul firmelor lui Dorin Cocoș, pentru încheierea acestor servicii private.

Și în baza de date a Monitorului Oficial, numele cabinetului “Victor Viorel Ponta»  figurează de zece ori în legătură cu grupul Cocoș:

25 aprilie 2005 Firma Telemedica S.A., care îl avea printre asociați la acea vreme și pe Dorin Cocoș (cu 29%) și câțiva dintre partenerii săi tradiționali, își modifică actul constitutiv la “Cabinetul individual de avocatură Victor Ponta”. Elena Udrea era sefa cancelariei prezidențiale.

25 aprilie 2005 În aceeași zi, firma Sanipharm SRL, din acționariatul căreia face parte  și Mioara Radu (parteneră a cuplului Udrea-Cocoș, membru PDL și consilieră la Primăria Capitalei în mandatul lui Traian Băsescu) – își extinde acționariatul, intrând în firmă și alți asociați ai lui Dorin Cocoș. Modificarea se face printr-un «contract de cesiune încheiat la cabinetul individual de avocatură Victor Ponta”.

21 dcembrie 2005 (respectiv pe 30 august 2006) Firma Centrul de Diagnostic Clinic Internațional (CDCI), își modifică structura acționariatului și adaugă un nou domeniu de activitate prin “două” acte adiționale, în josul cărora apare mențiunea: “redactat și editat de avocat Victor Ponta”. Unul dintre patronii CDCI, la acea vreme, era Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoș (cu 70%).

13 februarie 2006 Sanipharm SRL își deschide un punct de lucru în incinta Facultății de Chimie – potrivit unui act adițional  “redactat și editat de către avocat Victor Ponta, titular al Cabinetului individual de avocat Ponta Victor Viorel”.

13 februarie 2006 Tot atunci, Clinica de Diagnostic Complex Interdepartamental SRL, patronată și de Mioara Radu, își deschide un punct de lucru în incinta Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici” – lucru atestat de actul adițional “redactat și editat de avocat Victor Ponta”. Ulterior, pe 5 noiembrie 2006, Dorin Cocoș preia 90% din această firmă tot printr-un “contract de cesiune încheiat la Cabinet de Avocatură Victor Ponta”.

3 noiembrie 2006 Au loc schimbri în acționariatul Telemedica SA. Spiridon Cristu (asociat vechi al lui Cocoș și fost administrator RAAPPS) cedează 32% din acțiuni către însuși Dorin Cocoș. Operațiunea se realizează legal “în urma unui contract de cesiune încheiat la cabinetul individual de avocatură Victor Ponta”.

7 noiembrie 2006 La firma Centrul de Testare al Forței de Muncă SA se semnează “contractul de cesiune atestat de către avocat Victor Ponta”, prin care mai mulți asociați își cedează acțiunile. Printre cedenți figurează și Victor Cocoș (n.r. tatăl lui Dorin Cocoș).

11 decembrie 2006 Firma Medcomplex SRL, deținută de Dorin Cocoș (cu 90%), își modifică structura patronală printr-un “contract de cesiune încheiat la cabinetul de avocat Victor Ponta”. Vezi documentul AICI. În plus, un banal “search” pe Google dezvăluie că Medcomplex SRL (aparținând lui Dorin Cocoș) are același număr de telefon cu firma de contabilitate Exfin 2000, înființată de mama lui Victor Ponta. Medcomplex apare și în declarațiile de avere ale Elenei Udrea, pe vremea când era ministru în Guvernul Boc. Astfel, familia Udrea-Cocoș a încasat dividende de 2,53 milioane lei de la această companie.

Acum șapte ani, relațiile private dintre Victor Ponta și familia Udrea-Cocoș au fost semnalate de reporterii ziarului Gândul și paparazzii revistei VIP. Pe 11 septembrie 2006, în restaurantul “EuroHotels” al lui Cocoș  din apropierea Arcului de Triumf, cuplurile Daciana Sârbu-Victor Ponta și Elena Udrea-Dorin Cocoș au fost surprinse luând cina împreună. Asta se întâmpla la două zile după ce Elena Udrea a participat la școala de vară a TSD, organizată de Victor Ponta – pe atunci liderul tinerilor social-democrați.

Ani mai târziu, în ianuarie 2012, în timpul protestelor de stradă susținute oficial de USL împotriva austerității impuse de PDL, firma cumnatului lui Ponta își adjudeca cel mai bănos contract cu statul din istoria companiei. Licitația fost câștigată în tandem cu “Euroconstruct Trading ’98” – societatea prietenilor și partenerilor de afaceri ai lui Dorin Cocoș: Dan Besciu și Sorin Vulpescu. Toți trei au fost asociați în West Tour ’98 SRL, iar Cocoș și Besciu – în Casa de Pensii Private Concordia Română și în Grupul Român de Investiții.

Şi şeful Cancelariei primului-ministru, Vlad Stoica, prietenul lui Ponta, a lucrat tot pe plantaţia lui Cocoş

Actualul Şef al Cancelariei era un simplu trepăduş, care rezolva personal toate nevoile birocratice ale miliardarului Dorin Cocoş.

Miliardarul Dorin Cocos i-a ţinut în cârcă ani buni pe Victor Ponta şi Vlad Stoica
Stoica era un soi de curier care alerga pe la ghişeele instituţiilor de stat să depună câte o foaie, „misiune” pe care nici măcar stagiarii nu mai acceptă să o îndeplinească în ziua de azi. Dar, cum era răsplătit regeşte pentru frecuşul la care îl supunea fostul soţ al Elenei Udrea, şeful Cancelariei premierului îsi făcea treaba cu o conştiinciozitate demnă de o cauză mai bună.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

Predoiu-campanie electorala sustinuta din mita, dator la deputatul Musetel ( proprietarul Plafar)… Intrebati-l pe Bigiu

Sursa: EvZ

Brookerul Cristian Sima a scris pe Facebook că George Scutaru (foto stânga) i-a fi nanțat campania lui Predoiu din 2008

Mita de 170.000 de euro, investită de baronul de Buzău, Cristinel Bîgiu și de fostul consilier prezidențial, George Scutaru, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, a fost cu folos. Cu publicitate cumpărată din mită, organizația liberală din Buzău a ajuns în 2008 pe podiumul partidului. Ea a fost întrecută doar de colegii din Giurgiu, Călărași și Botoșani.

PNL Buzău a reușit să obțină trei mandate de parlamentar: unul de senator și două de deputat. Cel mai bun scor electoral din ultimii 19 ani, declara, în 2008, Bîgiu. „Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la Bîgiu Cristinel, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008”, scriu procurorii.

Armele de luptă

Materiale promoționale, bannere, reclamă în mass-media sau evenimente artistice au făcut parte din armele de luptă ale liberalilor. Unul din principalii sponsori oficiali din 2008 ai PNL este Alexandra SRL Buzău, care a donat la PNL suma de 70.000 de lei. Firma este controlată de Florin Colgiu, finul lui Bîgiu, cercetat pentru complicitate la luarea unei mite de către nașul său.

Scutaru a făcut, în 2008, două donații în bani la PNL, în total 48.800 de lei, circa 85% din totalul câştigurilor sale.

Cine au fost candidații PNL Buzău din 2008

CAMERA DEPUTAȚILOR

● Adrian-George Scutaru (Colegiul 1) a fost ales. Este vorba de postul de deputat de Nehoiu, localitate în care Bîgiu anunța că vrea să instituie un fief liberal.

● Robert-Viorel Cioveanu (Colegiul 2) a fost învins de Adrian Mocanu (PSD). Doctorul veterinar nu a reușit să-l învingă pe fiul baronul PSD de Buzău, Vasile Mocanu.

● Titi Holban (Colegiul 3) a fost ales. Actualul parlamentar UNPR a câștigat un colegiu format în jurul orașului Râmnicu Sărat. A fost una dintre surprizele alegerilor legislative din Buzău. Holban a fost trimis în judecată, în decembrie 2014, pentru trafic de influență.

● Carmen-Mariana Tudor (Colegiul 4) a fost învinsă de Valeriu Alecu (PDL). Candidata liberală era și este și la acest moment consilier județean. A fost sprijinită de Bîgiu, în 2012, pentru un al doilea mandat de consilier județean.

● Cătălin-Marian Predoiu (Colegiul 5) a fost învins de Marian Ghiveciu (PSD). Fostul ministru al Justiției a candidat într-un colegiu din jurul orășelului Pogoanele. Contracandidatul, Marian Ghiveciu, a fost trimis în judecată de DNA pentru la infracțiunea de abuz în serviciu privind retrocedări imobiliare.

● Constantin Ionescu (Colegiul 6) a fost învins de Carmen – Ileana Moldovan (PSD). Fostul viceprimar al Buzăului, Constantin Ionescu, nu a avut nicio șansă în fața Ileanei Moldovan, fosta reporteriță a Antenei 1. Dacă nu s-a putut parlamentar, Ionescu s-a mulțumit cu funcții în administrația locală, acum fiind consilier local în orașul Buzău.

● Aurelian Podeanu (Colegiul 7) a fost învins de Cezar-Florin Preda (PDL). Medicul Aurelian Podeanu, consilier județean între 2008-2012, a pierdut lupta cu liderul PDL de Buzău de la aceea vreme, Cezar Preda.

SENAT

● Lucian –Alexandru Sălcuțan (Colegiul 1) a fost învins de Viorel Constantinescu (PDL). Sălcuțean este unul dintre avocații cunoscuți din Buzău, el a fost învins de Viorel Constantinescu, președintele CJ din 2000-2004.

● Marian-Cristinel Bîgiu (Colegiul 2) a fost ales. În fieful din Nehoiu, Cristinel Bîgiu nu a avut nicio problemă în a câștiga colegiul.

● Nicolae Mărăcine (Colegiul3) a fost învins de Vasile Ion (PSD). Lupta cea mai încleștată a fost dată de directorul ANIF București de la aceea vreme, Nicolae Mărăcine, și Vasile Ion, șeful de atunci al PSD – Buzău.

Declarația lui Cristinel Bîgiu

George Scutaru este anchetat de DNA sub control judiciar, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani. Totul începe luna trecută, după ce Cristinel Bîgiu, președintele CJ Buzău, a recunoscut că a primit mită și că banii i-a folosit în campania electorală. Șpăguitorul este primarul din Jilava, Adrian Mladin, care a dat două mite pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra a 15 hectare de teren în orașul Buzău. Prima, de 1,1 milioane de euro a fost împărțită: 500.000 de euro ministrului de Interne Cristian David și 600.000 de euro fostului șef de cabinet al ministrului, Roger – Valeriu Nițescu. Cea de-a doua, 1 milion de euro, a ajuns la Bîgiu. „În mod concret, circa 250.000 de euro au ajuns în campania electorală, iar restul i-am dat unor persoane pe care deocamdată nu doresc să le nominalizez”, declara Bîgiu.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Specialisti in…fuga de justitie

Sursa: EvZ

Deputatul Ion Diniță (PC) FOTOGRAFII: NICU DÎRDÎIAC

Frica de severitatea sentințelor date de judecătorii supremi în dosarele de corupție, îi face pe politicienii acuzați de corupție să renunțe la fotoliul de parlamentar. Cel care a lansat această modă a ajuns după gratii.

Doi parlamentari, Dănuț Culețu (PNL) și Ion Diniță (PC), trimişi în judecată de procurorii DNA, şi-au dat demisia ieri din Camera Deputaţilor. Primul efect al demisiilor: procesele acestora se vor muta de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) la instanțe inferioare din teritoriu.

Felix: „Tribunalul nu e Justiție?”

Este exact strategia folosită de Dan Voiculescu (PC), în 2013, atunci când a demisionat din Senat. Dosarul a fost mutat la Tribunalul București. Întrebat de ce fuge de Curtea Supremă, Voiculescu a reacţionat: „Încă o dată, Tribunalul nu e Justiție? De ce, Justiție se face numai la ÎCCJ? Adică Tribunalul nu e Justiție, nu are judecători?”. Curtea Supremă a dat, în ultimii ani, mai multe sentințe grele în cazurile unor demnitari acuzați de corupție.

Exemplul lui Dan Voiculescu a fost pus în aplicare şi de alţi parlamentari: Olosz Gergely (UDMR), Iosif Secășan (PNL) sau, recent, Oana Niculescu- Mizil (PSD). Un caz aparte este cel al fostului deputat Stelian Ghiță Eftimie (PDL), acuzat de conflict de interese, după ce şi-a angajat ginerele la cabinetul parlamentar. Fostul parlamentar a preferat să încheie un acord de vinovăție cu procurorii şi a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Purtătorul de cuvânt al deputaţilor PNL, Cristina Pocora, a declarat, ieri, că Dănuţ Culeţu şi-a dat demisia, deoarece are un dosar în instanţă. „Și-a dat demisia pentru că a vrut să nu implice pe nimeni, nici imaginea Parlamentului, nici pe cea a PNL”, a spus Pocora.

Procesele de corupție

ION DINIȚĂ (53 de ani) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pe 17 decembrie 2014, în dosarul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu (PNL). El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu. Curtea Supremă respinseseră toate excepțiile ridicate, a început judecarea pe fond, iar următorul termen este pe 7 aprilie.

DĂNUȚ CULEȚU (64 de ani) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pe 22 decembrie 2014, pentru fapte făcute în calitate de prefect de Constanța. Acuzația: abuz în serviciu. Curtea Supremă a respins pe 22 februarie toate excepțiile ridicate de avocații săi. Dosarul era la Completul de cinci judecători, termen: 7 aprilie.

Ce s-a întâmplat cu ceilalți demisionari

DAN VOICULESCU

Dan Voiculescu (68 de ani) a demisionat de trei ori din Senat (2007, 2012 și 2013) pentru a tergiversa dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. În final, două instanțe inferioare l-au găsit vinovat pentru spălare de bani: Tribunalul București- 5 ani, în faza de fond, și Curtea de Apel București- 10 ani- în apel. Dan Voiculescu este închis din 8 august 2014 la Penitenciarul Rahova.

Dan Voiculescu

OANA NICULESCU – MIZIL

Oana Niculescu- Mizil (40 de ani) a demisonat pe 18 martie 2015 din Camera Deputaților, imediat după ce iubitul său, Marian Vanghelie, a fost reținut pentru o mită de 90 de milioane de euro. Oana este cercetată de DNA pentru operațiuni de comerț, incompatibile cu funcția de parlamentar. Calitatea de deputat a trimis cazul la Curtea Supremă. Dosarul va fi mutat la Curtea de Apel București.


Oana Niculescu Mizil

OLOSZ GERGELY

Olosz Gergely (39 de ani) a demisionat pe pe 13 mai 2013 din Camera Deputaților. În momentul demisiei, dosarul în care era acuzat de DNA pentru trafic de influență era pe rolul Curții Supreme. Cazul a fost trimis la Tribunalul București. Olosz a fost condamnat, inițial, la 7 ani de închisoare, dar sentința a fost anulată. Procesul este pe rolul Curții de Apel București.

 

OLOSZ GERGELY

IOSIF SECĂ ȘAN

Iosif Secășan (61 de ani) și -a dat demisia din Senat pe 8 aprilie 2014, după ce procurorii DNA au început ancheta împotriva sa pentru complicitate la luare și dare de mită. Dosarul său a fost trimis în judecată la Tribunalul Caraș –Severin. Pe 25 martie, Secășan a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității.

IOSIF SECĂ ȘAN

 

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,