Tag Archives: pib

Nicio schimbare: România, codaşă în UE la procentul din PIB alocat sănătăţii

652x450_020110-reteta-medicala

Potrivit datelor publicate de Eurostat, cheltuielile cu sănătatea în România au fost echivalente cu 4,99% din Produsul Intern Brut în anul 2016, cel mai mic procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiţiile în care media la nivelul UE este de 10% din PIB

La acest indicator, Franţa este campioană în UE, cu 11,5% din PIB alocat sănătăţii, urmată de Germania (11,1% din PIB) şi Suedia (11%).

În schimb, în 12 state membre UE, cheltuielile cu sănătatea sunt echivalente cu mai puţin de 7,5% din PIB. Imediat deasupra României se situează Luxemburg, unde doar 5,47% din PIB este alocat sănătăţii, însă Eurostat subliniază că acest lucru se datorează faptului că Produsul Intern Brut în cazul Luxemburgului are un nivel ridicat.

Comparativ, în Bulgaria, cheltuielile cu sănătatea sunt echivalente cu 8,23% din PIB, în Ungaria cu 7,13% din PIB, iar în Polonia cu 6,52% din PIB.

Conform datelor Eurostat, procentul din PIB alocat sănătăţii a crescut uşor în România, de la 4,94% în 2015 până la 4,99% în 2016, pentru ca în 2017 să ajungă la 5,16%.

Tagged , ,

Deputatul ALDE Remus Borza a declarat în plenul Parlamentului că România se confruntă cu cea mai mare evaziune la TVA din ultimii 20 de ani şi susţine că ANAF este „o instituţie anacronică, ce trebuie reformată din temelii”

„Pe mine mă îngrijorează mai mult ceea ce o să facă Guvernul Grindeanu decât ceea ce a făcut Guvernul Cioloş, că asta ştim. Şi noi am pornit cu stângul în 2017 cu 24% colectare mai mică la TVA. ANAF, într-adevăr, trebuie să îşi tureze motoarele. Este o instituţie anacronică, ce trebuie reformată din temelii. De altfel, şi Guvernul Cioloş a avut 40% neîncasare pe TVA. Doar 11 miliarde de euro din 19 miliarde de euro. Practic, ne confruntăm cu cea mai mare evaziune la TVA din ultimii 20 de ani”, a afirmat Borza, în cadrul dezbaterilor pe tema raportului Comisiilor de buget cu privire la rectificările bugetare din anul 2016.

El spune că nu poate fi de acord cu „încercarea de a prezenta de o manieră triumfalistă faptele de arme şi de vitejie ale Guvernului Cioloş”.

„Pot să fiu de acord cu colegii din opoziţie că, probabil, nu am fi avut nevoie de această anchetă parlamentară care, sigur, cred şi eu, că a fost inutilă. Dar nu pot să fiu de acord cu ei în încercarea de a cosmetiza, de a denatura o realitate care este incontestabilă şi în încercarea de a prezenta de o manieră triumfalistă faptele de arme şi de vitejie ale Guvernului Cioloş.

Realitatea este şi încerc foarte concis şi în cifre să o spun – Legea 339/2015 care a aprobat bugetul de stat pe 2016 estima venituri bugetare de 254 de miliarde de lei, din care 22 de miliarde de lei fonduri europene. Deci 232 de miliarde de lei ar fi venituri doar din impozite şi taxe colectate de către stat. Ştim că din fonduri europene, din cele 22 de miliarde de lei estimate, au reuşit anul trecut performanţa de a aduce în ţară 1,3 miliarde de lei pe exerciţiul financiar 2007 – 2013 şi zero fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014 – 2020. Din cele 232 de miliarde de lei venituri colectate din intern au reuşit 222 miliarde de lei, adică fix cu 11 miliarde de lei mai puţin. Mai puţin tot cu 10 miliarde de lei decât a reuşit Guvernul Ponta în 2015 la un PIB cu 48 de miliarde de lei mai puţin. PIB-ul României în 2015 a fost de 710 miliarde lei şi în 2016 a fost 758 de miliarde de lei. Aşa cum spunea şi preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, avem cel mai mic grad de colectare din ultimii 10 ani, în 2016 de 29,4% faţă de 2015 – 32,9%”, a explicat Borza.

Acesta a criticat creşterea economică bazată doar pe consum, asemenea celei din 2006 – 2008.

„În ceea ce priveşte investiţiile, Legea bugetului de stat 339/2015 a angajat investiţii de 39 miliarde de lei, a realizat 18 miliarde de lei cu 11 miliarde de lei mai puţin decât Guvernul Ponta în 2015. Nu putem accepta la infinit o creştere economică doar pe consum pentru că ne va fi fatală. Sigur că ne umflăm în pene şi cu mândrie patriotică raportăm 4,8 creştere economică în 2016, dar ea este fundamentată exclusiv şi preponderent pe consum. Istoria se repetă şi, din păcate, nu învăţăm nimic din greşelile trecutului. La fel s-a întâmplat şi în 2006 – 2007 – 2008, când am crescut artificial pe consum şi unde am ajuns în 2010 – la tăiat de salarii la categorii întregi. Investiţiile sunt cele care pot să dea o creştere sustenabilă, o creştere sănătoasă economiei româneşti, şi nu consumul. Şi am sacrificat anul trecut investiţiile pentru consum. Şi am crescut de la 1,4% deficit bugetar în 2015 la 2,6% în 2016”, a mentionat Borza.

Senatul şi Camera Deputaţilor au decis miercuri, în şedinţă comună, retrimiterea la comisiile de buget a raportului cu privire la ancheta parlamentară pentru verificarea condiţiilor în care s-au realizat rectificările bugetului de stat din lunile august şi noiembrie 2016. În favoarea retrimiterii raportului au votat 201 parlamentari, în timp ce 81 au fost împotrivă şi 12 s-au abţinut.

Tagged , , , , , , ,

De ce este irațional ca statul să colecteze >25% din PIB

Sursa: Sfin.ro

Bănuiesc că ați auzit argumentul: statul român este sărac, prin urmare nu are cum să finanțeze servicii publice de calitate. Zilele trecute Ionuț Dumitru a repetat această idee, arătând că suntem aproape pe ultimul loc în UE la suma de bani colectată la buget din impozite.

Am criticat această opinie în mod repetat, cu argumente și exemple empirice, de exemplu aiciaici sau aici. Dar știu că multă lume crede că divergența de păreri este doar o chestiune de ideologie. Că cei care se opun creșterii veniturilor fiscale (și care susțin scăderile de impozite) o fac doar pentru că sunt liberali, “de dreapta” sau așa ceva. Astăzi vreau să insist pe faptul că lucrurile nu stau așa și că opoziția la ideea creșterii colectării este pur și simplu logică și firească, nu izvorâtă dintr-un parti-pris doctrinar.

Să vedem, este adevărat că dacă statul este sărac atunci el nu poate oferi servicii de calitate? Pe scurt spus, nu. Într-adevăr, un stat sărac nu poate oferi prea multe servicii publice sau nu poate oferi asistență socială generoasă pe scară largă, însă asta nu înseamnă că nu poate oferi calitate. Vă propun să facem o comparație. Este adevărat că un om sărac trebuie să fie și mizerabil? Cu siguranță, nu. Într-adevăr, un om sărac nu-și pate cumpăra haine fițoase, însă asta nu înseamnă că are gunoi în casă sau că umblă nespălat pe stradă. Sărăcia nu este sinonimă cu indecența. Sunt convins că știți fiecare dintre voi oameni cu salarii și pensii mici care se chivernisesc așa cum pot, oferind un exemplu de civilizație.

Care sunt implicațiile acestei descoperiri în raport cu problema pe care o discutăm? Faptul că un stat care colectează puțini bani la buget nu este sinonim cu un stat care își bate joc de bani. Da, un stat sărac probabil că nu poate construi prea multe autostrăzi sau poate nici una; însă ar fi fost capabil să construiască o rețea de drumuri-expres care să crească substanțial viteza de deplasare și să mute România din Evul Mediu măcar în secolul XX, dacă nu XXI. Desigur, sunt super-generos în această afirmație: în România s-au dedicat atât de mulți bani construcției de autostrăzi încât chiar am fi putut avea autostrăzi. Nu le avem fiindcă banii au fost risipiți (furați?!), de exemplu doar de la Bechtel prejudiciul este de 500 de milioane de euro. Ne plângem că nu avem drumuri dar de câte ori le-am asfaltat iarna sau pe ploaie pe cele existente? Câte borduri atomice am turnat? Hai să ne referim la alt domeniu: sănătatea. Da, un stat sărac nu-și poate permite să aibă spitale ca în Occident sau medici plătiți ca în Franța, însă ca și în cazul drumurilor noi nu am construit aproape nimic în 25 de ani, din contră, am închis spitale iar cele rămase au devenit focare de infecție. Ați uitat de cazul Hexi Pharma? Oare în Germania se întâmplă așa ceva?! De ce nu se întâmplă, fiindcă ei sunt bogați și nu trebuie să fure?! Sau hai să vorbim despre educație. Da, un stat sărac nu poate investi prea mult în școli. Însă este de notorietate că prețul educației a scăzut substanțial datorită revoluției tehnologice, astfel încât este la mintea cocoșului că nu mai e necesar să cheltuim ca în urmă cu 25 de ani pentru a ajunge la un nivel de educație similar. Este de notorietate și faptul că învățământul este încă un sistem socialist (99% din școli sunt de stat) și ca atare produce rebuturi pe bandă rulantă. Dacă avem un stat sărac asta nu înseamnă că trebuie să avem și o educație politizată.

Un stat sărac nu trebuie să fie musai un stat prost administrat, tot așa cum o gospodărie săracă nu este automat una mizerabilă. Deci pur și simplu este irațional să spunem că avem drumuri pline de gropi, școli precare și spitale infecte deoarece birurile nu se colectează satisfăcător. Da, este adevărat că statul este sărac, însă așa sărac cum este, dacă ar fi fost administrat cu o minimă decență, tot ar fi trebuit să ne ofere servicii de calitate. Ce motiv există pentru ca Bucureștiul să aibă străzi mai bine asfaltate ca New York-ul, iar drumul Brașov-Bran – ruta aferentă principalei concentrații turistice din România – să arate ca în Africa? Ce motiv există pentru ca abandonul școlar să crească astronomic, pentru ca jumătate din elevi să nu treacă Bac-ul, oare faptul că nu avem bani de tablete, videoproiectoare sau, cine-știe, poate faptul că schimbăm manualele precum ciorapii?

Da, statul român are o problemă cu banii. Dar are o problemă infinit mai mare cu structura stimulentelor, cu instituțiile proaste, cu legile monopoliste, cu practicile tribale. Da, un om sărac nu se îmbracă de la Prada; dar asta nu înseamnă că trebuie să fure sau să comită abuzuri zi de zi.

Știți ceva? Statul român colectează așa puțini bani tocmai fiindcă este abuziv. Tocmai fiindcă are impozite prostești. Tocmai fiindcă își tratează cetățenii ca pe sclavi. Ar trebui să reclamăm această situație cu fiecare ocazie. Cu o calitate a guvernării atât de proastă ca cea demonstrată de statul român în ultimul sfert de secol, ideea creșterii colectării taxelor nu este doar greșită, ci una care poate să îngroape definitiv România.

Tagged , , , , ,

Intre economia reala si speculatie

Sursa: Sfin.ro

Produsele derivate datează din secolul al XVIII și probabil cel mai cunoscut episod speculativ dinainte de derivatele moderne este Mania bulbilor de lalea olandezi, din 1837, cand primele contracte forward au fost tranzacționate la Royal Exchange London. Apoi la jumătatea secolului al XIX-lea au fost creeate contractele futures , ca tip de instrument financiar care permit fixarea prețului cerealelor împotriva fluctuațiilor sezoniere și astfel și transferul riscului de scădere a prețului. Abia în 1973 celebra formula de determinare a preturilor pentru opțiuni, Black-Scholes, a dus la propagarea utilizării derivatelor, Primele contracte de tip swap și derivatele OTC (over-the-counter : produse specifice, care sunt tranzacționate intre banca și cliențiibuy-side, fără intermediul burselor de valori) au apărut în 1980. De atunci pana în prezent asistam la o extindere permanenta a pieței produselor derivate – atat ca volum cat și din punctul de vedere al complexității produselor. După cum am menționat anterior, derivatele au fost create pentru eliminarea riscului, iar pe măsură ce derivatele s-au dezvoltat – practic pot acoperi orice risc: risc de credit, risc de piață, risc de lichiditate, risc de volatilitate sau riscul de modificare al ratei de schimb și al dobanzilor; și pot fi folosite pentru orice tip de active: acțiuni, credite, dobanzi, etc.

Cele mai importante categorii de derivate, în funcție de volumul total aflat în circulație, sunt – derivatele de risc de dobandă, derivatele de risc de credit, derivatele pe acțiuni și derivatele pentru mărfuri.

Avantajele generale ale derivatelor sunt faptul ca, prin asigurarea riscului în tranzacțiile internaționale sau domestice, oferă agenților economici din domeniul producției sau al comerțului posibilitatea de a se concentra pe activitatea lor principala, iar institutelor financiare posibilitatea de a investi cu ușurință mai mare și flexibilitate crescuta în diverse active/piețe și de a profita de un efect de levier sporit. Astfel derivatele contribuie la creșterea lichidității și eficientei piețelor.

Probleme fundamentale

În afara derivatelor standardizate tranzacționate în cadrul burselor, în ultimele decenii s-a dezvoltat în mod accelerat și piața derivatelor OTC , care sunt produse customizate , negociate în afara sistemului bursier, adesea intre bănci de investiții și fonduri speculative și nu sunt centralizate sau reglementate.

Conform datelor furnizate de BIS (Banca of International Settlements) valoarea pieței derivatelor OTC se ridica la 648 trilioane USD la sfarsitul anului 2011[1], cand PIB-ul la nivel global totaliza 79,39 trilioane USD. Practic, aceasta piață a derivatelor, care este de 10 ori cat PIB-ul global, nu este publica, nu trece printr-o instituție de clearing și este complet nereglementată.[2]

Analizand cele mai recente crize, din anii 1990 pana în prezent, putem afirma ca marea majoritate a crizelor au avut drept cauza o bulă speculativă facilitată uneori și de existenta produselor derivate, care o dată explodată, a dus la o neîncredere generalizată, o criză de lichiditate și falimente în lanț.

Creșterea economica puternica din tarile din sud-estul Asiei din 1998 a fost finanțată cu transferuri de lichiditate dinspre tarile dezvoltate unde RIR (Rata interna de rentabilitate) era scăzută, către proiectele din tarile în curs de dezvoltare cu RIR mai ridicate. Acest tip de capital, speculativ, este însă foarte sensibil la fluctuații economice și indicatori de termen scurt. Cand în 1997 moneda tailandeza, bathul a fost lovit de atacuri speculative și nu a putut fi susținut, investitorii și-au retras sumele investite, ceea ce a dus la devalorizarea monedei, la o puternică recesiune și la contaminarea și intrarea într-o criză de lichiditate a întregii zone sud asiatice.

La fel s-a întîmplat și în recenta criza financiară în care lichiditatea excesivă de pe piața americană a dus la creșterea activității de creditare. În mod normal, capitalul de risc al băncilor ar trebui sa fie ajustat proporțional cu creditele acordate, însă produsele derivate au permis eliminarea acestor active bancare din bilanțul băncilor prin structurare sau cumpărarea unei protecții.

De exemplu, conform regulamentului Basel II orice bancă trebuie sa depună un colateral de 8% din valoarea creditelor acordate către persoane fizice sau juridice, dacă însă este vorba de o alta instituție bancară cărei i se acordă acest credit, regulamentul prevede un capital de garanție de 1,6%. Atunci instrumentele derivate de tip CDS pentru asigurarea riscului vor fi utilizate de către bănci pentru a diminua capitalul depus drept garanție.

Astfel noi fonduri devin disponibile care permit acordarea de credite noi , astfel incat va crește cererea de bunuri imobiliare, iar preturile vor crește, rezultand o bula speculativă.

Totuși, nu putem afirma că piețele cu exces de lichiditate creează bule speculative, ci cele în care lichiditatea nu este direcționată spre proiectele adecvate, iar pentru a face posibilă o direcționare adecvata este important ca prețul activelor și al derivatelor, la fel ca și RIR pe care îl generează, să reflecte nu doar riscul unui singur proiect ci riscul care rezulta din corelațiile dintre piețe, un risc sistemic.

Tipuri de produse derivate la baza crizei financiare din 2008

În actuala criza financiară, care a pornit dinspre piața imobiliară americană, două tipuri de derivate, au fost cele care au dus la asumarea de riscuri disproporționate și la contagiunea economicămondială. În cele ce urmează voi analiza aceste doua tipuri de produse și modul în care au pregătit apariția crizei, dar și potențialele lor avantaje.

I. CDS – swap pe riscul de credit

CDS sunt derivate, care funcționează după exemplul asigurărilor, una dintre parțile contractului plătind o sumă fixă, o asa-zisă primă către cel care vinde asigurarea. În cazul în care are loc un „eveniment de credit“ ( un faliment, o scădere a valorii de piață a activului de referință, etc.) vanzătorul CDS-lui va plăti cumpărătorului o suma compensatorie (valoarea nominală a obligațiunilor și va prelua obligațiunile sau diferența intre prețul de piață și valoarea nominală).

Schemă grafică a unui contract CDS , simplu (plain vanilla) :

Totuși, CDS-urile (credit default swap-contract de asigurare a datoriei împotriva riscului de neplată) nu sunt asigurări, deoarece spre deosebire de asigurări nu presupun deținerea activului de baza. Practic orice entitate economica poate astfel sa „parieze“ pe un faliment de întreprindere sau de tara, cumpărand CDS, sau pe siguranța acesteia vanzand CDS.

Evident, aceste derivate, care permit asigurarea oricărui tip de risc, totușipăstrează un risc rezidual și anume riscul counterparty, riscul firmei cu care se încheie CDS-ul. Dacă aceasta firmă va falimenta, un întreg sir de plăți va fi întrerupt. Într-adevăr riscul este redus în perioadele normale, dar în cazul unui eveniment atipic, efectele tind sa fie cu atat mai puternice, fenomen cunoscut sub numele de hidden tail risk.

Să luăm de exemplu cazul AIG, care vinde contracte CDS pentru asigurarea împotriva falimentului unor bănci, fonduri sau companii și încasează prima de asigurare. În momentul în care una dintre aceste unități este amenințată de faliment, primele cresc, iar dacă firma în cauza va da faliment, AIG va trebui sa plătească tuturor părților contractante valoarea nominală asigurată. Astfel, falimentul Lehman Brothers (cauzat de supraexpunerea la instrumente securitizate cu active de baza de tip sub-prime) a dus la o presiune uriașă asupra AIG atat prin canalul de compensare a protecției CDS pe Lehman cat si prin destabilizarea pieței de active imobiliare securitizate. Se estima că totalul de swapuri pe riscul de credit al companiei Lehman Brothers, in sistemul financiar în toamna lui 2008, se ridica la 400 miliarde USD , însă totalul obligațiunilor asigurate era inferior – 150 miliarde USD, diferența fiind pur speculativă. În plus, contractele CDS fiind derivate OTC nu era clar cine deținea aceste poziții[3], fapt care adauga și mai multă incertitudine in sistem.

Am fi astfel tentați sa afirmăm că dezvoltarea produselor derivate încurajează tendințele speculative permitand asumarea de riscuri fără nici o legătura cu activul de baza: de ex swapuri de dobînda pentru a paria pe dezvoltări favorabile ale ratei de dobandă sau a unui diferențial de dobandă, sau CDS pentru a specula asupra situației unei entități economice.

O altă caracteristică a derivatelor este posibilitatea de a speculacu un capital inițial redus raportat la suma totală, datorită unui efect de levier. Pericolul este evident deoarece în cazul unui colaps financiar nu va fi afectat doar capitalul speculativ și marja inițială.

Procesul numit securitizare,presupune agregarea și transferarea unui număr de active, de exemplu credite ipotecare dinspre o instituție financiară, care le-a emis, într-un vehicul investițional. În numele acestuia, se vor emite apoi instrumente financiare cu dobandă fixă, garantate prin activele ( de ex. titlurile ipotecare) inițiale. Acestea vor fi vandute către investitori, care primesc, în baza creditelor ipotecare, plata care ar trebui încasată de către banca și în caz de neplata au recurs la activele care se garantează creditele inițiale. Astfel emitentul transferă atat riscul cat și veniturile către investitori, prin intermediul vehiculului investițional creat în acest scop (care este o entitate juridică separată).

Evident, creditele ipotecare emise nu au toate aceeași bonitate și același profil de risc / randament. Atunci prin inginerie financiara se vor crea / structura transe diferite în cadrul SPV-ului cărora le corespunde un profil de risc /randament specific. Astfel, datorită diversificării activelor de baza, o mare porțiune a SPV-ului (vehiculului investițional) va avea active relativ sigure, deoarece primele pierderi vor fi absorbite de transele superioare, iar probabilitatea ca toți creditorii sa intre în incapacitate de plata este relativ scăzută. Transa „equity“, care rămîne în general în posesia emitentului va avea profilul de risc cel mai ridicat, apoi descrescător urmează celelalte transe pana la transa cotata cu AAA, cea mai sigura dar și cu cel mai mic cash flow, care în general va fi achiziționată de fondurile de pensii sau firmele de asigurări.

Acest proces de securitizare, permițînd o eliberare de lichidități din bilanțul băncilor inițiatoare – permite transferul riscului din domeniul bancar care deține informații cu privire la tipul de active și la clienți către comunitatea de investitori (fonduri de pensii, companii de asigurare sau fonduri mutuale) unde prin agregare și consolidare se pierde transparența și accesul la datele referitoare la activele de bază al derivatelor. Informațiile pe piață sunt asimetrice, banca care structurează produsul deține majoritatea informațiilor, însă riscul este transferat către investitori.

Astfel apare hazardul moral, deoarece riscul este transferat investitorilor, in timp ce profitul rezultat din primele de structurare sau alte taxe revin băncilor și diverșilor intermediari (furnizori de protecție, bănci de investiție, agenții de rating), fără nici o responsabilitate pe termen mediu sau lung pentru produsul derivat vandut.

Pericolul activelor securitizate nu se limitează doar la efectele devastatoare asupra investitorilor , în timp ce băncile care inițiază creditelerăman practic neatinse în cazul creditelor neperformante ci și din efectul de contaminare economică, care este mult mai pronunțat în momentul în care activele de bază ale derivatelor devin netransparente sau în cazul în care se structurează derivate de gradul 2 sau 3, asa-zise ABS squared.

Avantajele securitizării

În ciuda contribuției masive în criza economico financiara declanșată o data cu falimentul Lehman Brothers produsele securitizate au numeroase avantaje.

  • Instituția de credit poate îndepărta o parte din activele sale din bilanț. Astfel băncile își pot reduce cheltuielile de finanțare, deoarece nu trebuie sa contribuie cu marja de 8% (conform criteriilor Basel II) pentru toate activele detinute.
  • Îmbunătățirea rating-ului instrumentelor emise – deoarece ratingul transelor din vehiculul investițional (fiind o entitate juridica separata) poate fi superior ratingului băncii emitente, si astfel obligațiunilor emise de aceasta.
  • În plus, exista posibilitatea de a crea o mulțime de active omogene, structurate pe un profil de risc/randament specific, în funcție de cerințele investitorilor, din mulțimea eterogena de credite ipotecare din bilanțul băncilor.
  • Structura de SPV (vehicul investițional) permite finanțarea diferitelor proiecte, independent de entitatea care le inițiază, fluxul de numerar fiind corelat cu performanta proiectului și garantat cu activele acestuia. Astfel se pot dezvolta proiecte de infrastructura, investitorii avand posibilitatea sa investească direct în proiecte cu profil risc/randament specific.
  • Eliberarea de capital din bilanțul băncilor și astfel scăderea cheltuielilor de capital, care pot duce treptat la relaxarea activității de creditare și la accelerarea creșterii economice.
  • Pentru investitori, beneficiile pot fi – randamentul superior al titlurilor garantate cu active (ipoteci, alte tipuri de credite) fata de obligațiuni clasice sau bonuri de stat, cu același profil de risc. Tranșele cotate AAA au în general un randament net superior altor tipuri de instrumente cu venit fix cotate cu AAA.

Concluzie

Avand în vedere dezvoltarea din ultimii ani ale produselor derivate și ale securitizării, am putea afirma că sectorul s-a dezvoltat excesiv (ca volum total) în raport cu sectorul real.

În special piața derivatelor OTC (fiind nereglementată) și securitizările de active (datorita lipsei de transparenta) pun probleme de contaminare serioase, în special în cazul unui faliment, care ar duce la ne-onorarea unui număr semnificativ de contracte și la un efect de domino.

Inițiativa G20, din Septembrie 2009, la Pittsburg unde s-a hotarat crearea unei instituții centrale de clearing, CCP (Central Counterparties) , prin care trebuie trecute toate tranzacțiile de derivate OTC standardizate, care trebuie și raportate la registrele centrale de tranzacții[4].

Astfel riscurile acestor tranzacții ar putea fi monitorizate și limitate prin tranzacții care se compensează reciproc, iar pentru derivatele care nu sunt standardizate, ar creste marjele, astfel colateralul din sistem creste și poate absorbi mai ușor eventuale scăderi ale valorii de piața ale acestor instrumente financiare. Avantajele unei astfel de măsuri sunt multiple: pentru clienți posibilitatea obținerii unui preț mai bun datorită transparentei, pentru băncile centrale: un control mai bun asupra pieței derivatelor și posibilitatea de a compensa și echilibra pozițiile la nivel mondial si de a evalua astfel expunerea netă.

Pentru a încuraja această trecere spre platformele publice de tranzacționare, care ar fi asemănătoare cu cele de opțiuni și futures din cadrul burselor, băncile de investiții și fondurile vor fi obligate, ca pentru derivatele OTC neînregistrate, să depună marje de capital mai mari.

În ciuda acestor măsuri, însă , marile probleme răman. Derivatele asa-zis lichide trecute prin unitatea de clearing centrală, nu pot cuprinde produsele puternic individualizate: astfel tranzacțiile „private“ (over-the counter) vor rămane. Ca și la futures și la opțiunile standardizate, chiar pentru derivatele pe diferențial de dobandă, posibilitatea de a exploata efectul de levier se va menține. Chiar și în cazul în care marjele pentru tranzacționarea derivatelor OTC vor fi majorate, nu vor elimina cu totul efectele de levier.

Măsura interzicerii vanzării „ a la baisse“ a contractelor CDS pentru obligatiuni de stat (riscul de faliment al statului), pe fondul crizei datoriilor de stat din Uniunea Europeana are rolul de a împiedica o spirală speculativă negativă. Astfel se poate atenua creșterea dobanziilor pentru titlurile de stat din cauza speculaților și se diminuează riscul de intrare în incapacitate de plată al statelor. Aceasta măsură, deși utilă, este insuficientă, deoarece neîncrederea în economia unui stat îndatorat se va manifesta prin alte canale macroeconomice (de ex. creșterea spread-urilor la CDS-urile companiilor din țara respectivă, scăderea prețului acțiunilor) sau alte tipuri speculații cu produse derivate cum ar fi derivatele pe volatilități, dobînzi, etc.

Nu în ultimul rand, pentru a permite ca produsele derivate să acționeze în sensul de stabilizare a prețurilor, ca indicatori pentru dezvoltările activelor de bază sau în scopul asigurării, ar trebui ca aceste piețe să fie cat mai standardizate (ceea este imposibil și impractic) sau ca deținerea de derivate să fie corelată în mod obligatoriu cu deținerea activului de bază, ceea reprezintă una dintre singurele măsuri viabile pentru a readuce derivatele în slujba economiei reale.

 


[1] BIS (2012): http://www.bis.org/publ/otc_hy1205.htm accesat in data de 20.03.2013

[2] În momentul de faţă se discută reglementarea acestei piețe la nivel mondial, voi reveni la acest aspect în ultima parte a articolului.

Tagged , , , , , , , ,

Circuitul ipocriziei in educatie

Sursa: Saptamana-Financiara.ro

1453015

Am avut ocazia, am avut bani suficienti alocati de guvern pentru educatie. Ceea ce n-am avut – un control strans al cheltuielilor publice si biciul pe spatele ministrilor nesimtiti care au fost ordonatori de credite pentru educatie… Asa se face ca -dupa cum veti vedea mai jos- am ajuns sub media mondiala la multi indicatori care tin de educatie, natalitatea s-a prabusit iar mentalitatea se zbate in subcultura de cartier specifica, mai degraba, cartelurilor din America de Sud sau ghetto-urilor tiganesti din cartierul lui Maricel Pacuraru- un semianalfabet, astazi dirijand din puscarie un post de televizine…de stiri.


 

Știm. Creșterea PIB-ului unei țări depinde de trei factori: capital, forță de muncă și productivitate.

Pe segmentul forță de muncă, România se îndreaptă rapid spre transpunerea în realitate a zicerii populare ”decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost”.

Mai întâi, numărul de nou-născuți s-a prăbușit în anii 90 de la circa 350 mii pe an la 250 mii pe an.

De altfel, atunci când acorzi deduceri fiscale de 100 de lei pentru copii (neindexate de peste zece ani) și 1000 de lei pentru pensionari nu prea mai e mare lucru de comentat și alte exemple de dat.

Mai apoi, raportul UNESCO prezintă o realitate devastatoare pentru viitorul României. Una care ar trebui să genereze ample discuții publice și măsuri grabnice de remediere.Am ajuns să figurăm, de departe, pe ultimul loc în UE la rata de participare la educația primară.

După o cădere de 7% în 10 ani, fără precedent în Europa, ne-am dus pe tobogan tocmai sub media mondială la un capitol unde plecasem în 1990 cu vise de generalizare a învățământului de 12 clase.

tabel1Privind clasamentul european, se poate invoca faptul că și alte țări au avut scăderi. Dar ele sunt mai dezvoltate, au scăzut de la un nivel mult mai înalt și, atenție, își pot permite să ia de la noi ceea ce le lipsește ca urmare a unei anumite raționalizări de tip cost/beneficiu pe partea de educație (nu toate, Suedia și Marea Britanie au menținut standardul iar Grecia a evoluat spectaculos în bine)

De reținut: în România prăbușirea indicatorului de participare la educație la vârste fragede a avut loc pe fondul unei creșteri economice care a adus mai mulți bani la buget și mai multe posibilități de a ameliora situația din învățământ, dacă s-ar fi dorit realmente acest lucru și nu s-ar fi încălcat legea care reclamă alocarea a 6% din PIB pentru acest domeniu.

Așa am ajuns să ne ducem tocmai sub media de 89,1% a ratei de participare la învățământul primar consemnată la nivel mondial, imediat după frații de peste Prut (87,9%), Mozambic (86,2%) și Kazahstan (86,0%). Mult sub țări precum Ucraina (97,9%), Mongolia (97,3%), Mexic (96,3%), Laos (95,9%) sau Turcia (94%).

***

CASETA

Circuitul ipocriziei din educație:

Statul se preface că plătește, noi ne prefacem că îi instruim, ei se prefac că muncesc, iar PIB-ul o să se prefacă că vine.
***

De la educație la PIB

Mergând cu analiza mai departe, pe grupe de vârstă din intervalul 15 – 29 de ani, se poate oberva cum ”ce e val ca valul trece”. Generația din jurul anului 1990, care mai ne scotea la liman cu media per total și cu perpetuarea clișeului cu forța de muncă bine educată, se duce și din urmă nu mai vine nimic, ne ducem spre coada învățământului din Europa.

Dacă la grupa 20 – 24 ani suntem în prima jumătate a clasamentului european, pe care nu îl mai prezentăm in extenso, la grupa 25 – 29 ani apărem pe locul 5 de la urma acestui clasament.

La grupa 15 – 19 ani (care intră actualmente în câmpul muncii) prindem podiumul celor mai puțin educate națiuni europene.

Dar, ceea ce ne interesează este cum putem corela aceste date cu intenția de a ajunge din urmă țările occidentale ca nivel de trai.

Să vedem cum se prezintă colegele noastre de competiție în această tentativă (v. tabelul).

tabel2Dincolo de observarea lucrurilor mai mult decât evidente – precum de ce România este peste Bulgaria, de ce balticele au progresat mai rapid sau de ce Polonia a reușit ce nu a reușit Croația (al cărei PIB tot scade după accederea în UE) – nu putem să nu tragem concluzia (simplificatoare, dar adevărată) că, până la urmă, fiecare popor trăiește după cum a înțeles să învețe.

Poate, dacă fiecare cetățean ar putea să voteze și în numele urmașilor săi minori, politicienii și-ar deplasa atenția dinspre masa pensionarilor, disponibli pentru băgat hârtii în urnă la schimb cu banii dați de stat, spre viitorul țării.

Deocamdată, după ce am crescut PIB-ul potențial al României și PIB-ul real al altor țări cu cetățenii ”creați de Ceaușescu” și educați, mai mult din inerție, de dascălii rămași de atunci, începem să culegem roadele orientării tactice către trecut în locul orientării strategice către viitor. Cu consecința imposibilității de a mai recupera decalajele față de Occident pentru simplul motiv că nu va mai avea cine și cu ce cunoștințe să le recupereze.

Tagged , , , , , , , ,

Cum traieste SRI in 2016

Sursa: Saptamana-Financiara.ro

Proiectul de buget pe anul 2016 al noului cabinet Dacian Ciolos arata ca bugetul Serviciului Roman de Informatii (SRI) inregistreaza o crestere spectaculoasa de aproape 20%, de la 1,55 miliarde lei in anul curent la 1,85 miliarde anul viitor. Cresterea bugetara extraordinara vine dupa o serie de impresionante cresteri succesive in cei doi ani precedenti. Astfel, din 2013, bugetul serviciului intern de informatii sau de securitate a tarii – sau, in orice caz, bugetul principalului serviciu interior de informatii si securitate, ca mai sunt cateva – a crescut cu nu mai putin de 60%!
Simpla etalare a cifrelor nominale nu este totusi suficienta pentru a intelege ordinul de marime pe care il reprezinta actualmente bugetul SRI din punct de vedere economic. Daca proiectul de buget Ciolos va fi adoptat in forma actuala – si nu exista niciun motiv sa credem ca acest lucru nu se va intampla – bugetul SRI va atinge 0,25% din PIB!

Asta inseamna – judecand dupa acelasi proiect de buget dat publicitatii de cabinetul Ciolos – valoarea bugetului cumulat a nu mai putin de trei ministere, si nu chiar dintre cele mai neimportante, macar in ordine simbolica (Ministerul Culturii; Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor; Ministerul Tineretului si Sportului), plus bugetul a inca doua agentii independente (Agentia Nationala de Integritate si Institutul Cultural Roman, de pilda). Un astfel de nivel de finantare raportat la avutia nationala a unui serviciu secret intern – sa nu uitam ca mai exista, in mod mai justificat de altfel, si unul extern! – este absolut fara echivalent in Europa, cu care atat politicienilor, cat si jurnalistilor romani le place sa faca ample comparatii, desi Europa numara in randul sau state cu o politica externa mult mai activa, care s-au confruntat cu atacuri teroriste extrem de grave si care efectiv prezinta riscuri interne de securitate mult mai ridicate decat este cazul, dupa orice masura am judeca lucrurile, in Romania. Mai mult, daca s-ar mentine o tendinta liniara a cresterii inregistrate de bugetul SRI intre anii 2013 si 2016, atunci in anul 2018, adica peste doar doi ani, bugetul SRI ar atinge 0,3% din PIB al tarii, adica o treime din bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii din proiectul prezentat de guvernul Ciolos…
Surse date: SRI, Guvernul Romaniei

Siguranta cetateanului este, bineinteles, o indatorire regaliana fundamentala a statului si un bun public esential, insa o crestere bugetara de o astfel de magnitudine pentru un serviciu intern de informatii intr-o tara care nu este o tinta prioritara pentru gruparile teroriste islamiste si nu prezinta amenintari imediate, dar care este in schimb relativ saraca si cu multe alte nevoi publice, nu se poate face fara explicatii mai amanuntite.

Acestea sunt cu atat mai necesare, cu cat avem de-a face cu o institutie sensibila, cu o istorie complicata si nu tocmai fericita sau lipsita de pete, care coboara pana in regimul comunist si anii nebulosi ai violentului prim deceniu postcomunist: pe scurt, este vorba de o institutie care, pe drept sau pe nedrept, nu se bucura catusi de putin de o mare credibilitate publica, desi este mult prea des in atentia publica. (Arestarea preventiva, chiar in preziua lui 1 decembrie, sarbatoarea nationala oficiala din prezent, a unui cetatean roman de origine maghiara asociat cu organizatia iredentista si de extrema dreapta „Miscarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, care ar fi planuit – conform comunicatului procurorilor DIICOT, dat publicitatii cu prea putin tact in aceeasi festiva dupa-amiaza – sa detoneze o bomba artizanala la parada militara din Targul Secuiesc este o chestiune grava, dar separata, care nu trebuie sa deturneze atentia de la discutia generala privind evolutia ascendenta a bugetului SRI).

In plus, asa cum au remarcat si alti comentatori – precum Melania Cincea de la bisaptamanalul Timpolis sau Cristian Campeanu de la cotidianul Romania Libera, de exemplu –, SRI este sub standardele corespunzatoare acestui tip de institutii din democratiile avansate în ce priveste transparenta cheltuielilor si a personalului. In sfarsit, supravegherea democratica si controlul legal asupra activitatilor si operatiunilor secrete ale acestui serviciu intern de securitate ridica de asemenea semne mari de întrebare, în conditiile în care: 1) comisia parlamentara de control a SRI este dominata de persoane aflate într-un conflict moral de interese pentru ca fie si-au facut studiile în „academiile de informatii” ale acestui serviciu, fie detin companii care au facut afaceri cu acest serviciu si 2) SRI si-a arogat în mai multe ocazii în mod informal initiativa legislativa, încercand cu insistenta sa impuna o lege privind interceptarea si stocarea convorbirilor private care era croita de propriii oameni si care elimina orice fel de supraveghere juridica.
Comentariul ambasadorului american la Bucuresti, Hans Klemm, facut în fata unui reporter al agentiei de stiri Mediafax duminica, evident orientat spre chestiunea noului buget în crestere al SRI, cum ca „sunt necesare investitii foarte mari în dezvoltarea serviciilor, în schimbul de informatii si în a fi pregatiti”, dezamageste prin optica sa mai degraba autocentrata si o anumita lipsa de întelegere diplomatica a particularitatilor culturale romanesti cand vine vorba de servicii interne de securitate. Bineînteles, un comentariu aluziv de o asemenea generalitate este acoperit de toate caveat-urile protocolului diplomatic si nu trebuie suprainterpretat. Nu îl mentionam decat pentru faptul ca el reprezinta un reper pentru o parte importanta a formatorilor de opinie autohtoni.

Cu toate acestea, este important de precizat ca – desi Romania este si a fost de la bun început un membru al coalitiei internationale împotriva terorismului în cadrul careia îmi închipui ca participa si la schimburi de informatii – serviciile secrete de informatii romanesti – si mai ales serviciul intern de securitate romanesc – sunt în primul rand responsabile în fata publicului romanesc si a poporului roman si abia în al doilea rand niste furnizori de informatii pentru aliati si partenerii externi ai Romaniei. In consecinta, daca aceste servicii romanesti de informatii nu sunt in masura sa castige increderea publica a romanilor, cand se pune problema de a renunta la un pic de libertate – si o gramada de bani! – pentru ceva mai multa securitate, atunci chiar si domnul ambasador Klemm ar trebui sa inteleaga ca acest schimb, de altfel nerecomandat chiar de catre unul dintre cei mai inteligenti Parinti Fondatori ai SUA, nu poate realmente sa aiba loc, cel putin nu in mod durabil.

Tagged , , , , , , , , ,