Tag Archives: primaria capitalei

Ce (Ovidiu) semenesti aia culegi

Sursa: Zf

Apa Nova Bucureşti ar fi încheiat contract cu o firmă pentru monitorizarea angajaţilor, inducându-le o stare de teamă pentru a nu deconspira activitatea ilicită, spun anchetatorii, instanţa motivând că martorii nu au dat informaţii suficiente pentru a se aprecia riscul ca salariaţii să fie timoraţi.

Procurorii DNA care instrumentează dosarul de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă în care apare numele companiei Apa Nova Bucureşti susţin că, pe lângă “serviciul de securitate” intern care funcţiona la nivelul Apa Nova Bucureşti, format din foşti lucrători ai unor servicii de informaţii, compania a încheiat, de asemenea, un contract cu o firmă privată, care avea sarcina de a-i monitoriza pe angajaţii companiei pentru a se asigura că aceştia nu divulgă date “despre activitatea ilicită a agentului economic”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Informaţia apare în motivarea Curţii de Apel Ploieşti, unde s-a judecat contestaţia DNA faţă de decizia Tribunalului Prahova de a-i cerceta sub control judiciar pe trei dintre suspecţii din acest dosar, contestaţie respinsă de Curtea de Apel.

“Deosebit de important este şi faptul că la nivelul SC Apa Nova Bucureşti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuează filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic şi care încearcă în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate. Totodată, în acelaşi scop a fost încheiat un contract cu SC Sis Strategy SRL administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian. Astfel, s-a indus în permanenţă o stare de teamă angajaţilor, scopul fiind ca aceştia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic”, se arată în documentul citat.

În acest context, procurorii susţin că filajele s-au făcut “în mod nelegal” şi “fără acordul angajaţilor”.

Potrivit aceleiaşi surse, doi dintre directorii de la Apa Nova Bucureşti audiaţi în acest dosar – directorul executiv Mihai Savin şi directorul adjunct Irina Munteanu – au afirmat, în declaraţiile date ca martori la DNA Ploieşti, că în ultimele luni s-au simţit “filaţi” de către angajaţii respectivei firme private.

Instanţa a decis să respingă contestaţia procurorilor şi să menţină controlul judiciar.

“În ceea ce priveşte susţinerea că la nivelul SC Apa Nova Bucureşti există un serviciu de securitate, prin intermediul căruia inculpatul Semenescu Ovidiu Traian ar induce o stare de temere angajaţilor, se constată că, dacă în privinţa existenţei acestui serviciu există dovezi, martorii Savin Mihai, Munteanu Irina Elena şi martorul ameninţat D.D. declarând că de circa 2-3 luni sunt supuşi unor activităţi de filaj din partea SC Sis Strategy SRL despre care nu aveau cunoştinţă şi în privinţa cărora nu şi-au dat acordul, în egală măsură, se constată că niciunul dintre aceştia nu a furnizat informaţii suficiente din care să rezulte implicarea inculpatului Semenescu în astfel de monitorizări şi nici în privinţa scopului pentru care a fost înfiinţat acest serviciu, pentru a se putea aprecia asupra riscului ca salariaţii societăţii să fie timoraţi în legătură cu declaraţiile pe care le-ar putea da în prezenta cauză”, se precizează în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Ploieşti.

De altfel, conform documentului citat, avocatul omului de afaceri Ovidiu Semenescu a susţinut, în faţa instanţei, la şedinţa din 30 septembrie, că “există elemente care arată că a existat o anumită monitorizare”, însă a negat că aceasta ar fi avut drept scop monitorizarea angajaţilor pentru a-i determina să facă ori să nu facă ceva anume, susţinând că scopul monitorizării era acela de a se asigura că nu se “sifonează” bani din firmă.

“Chestiunile cu privire la art. 226 din Cod penal, respectiv la violarea vieţii private, susţine (avocatul lui Ovidiu Semenescu – n.r.) că există elemente care arată că a existat o anumită monitorizare, însă Ministerul Public omite a fi avut în vedere că scopul nu a fost acela de a determina o anumită conduită angajaţilor ca urmare a descinderii DNA, din declaraţii urmând a se vedea că scopul era cu totul altul, respectiv acela de a se asigura că se respectă obligaţiile corporatiste şi că nimeni nu «sifonează» bani din această societate privată”, se mai arată în încheierea de şedinţă redactată de Curtea de Apel Ploieşti.

Costin Berevoianu, fostul consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu au fost reţinuţi, în 24 septembrie, de DNA Ploieşti în dosarul de corupţie în care este vizată compania Apa Nova, iar ulterior instanţa a decis să fie cercetaţi sub control judiciar.

În 24 septembrie, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societăţii. De asemenea, anchetatorii au făcut percheziţii şi la cinci locuinţe şi sedii de firme care au legătură cu faptele vizate. O zi mai târziu, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente şi de la sediul Apa Nova Ploieşti, care are contract cu autorităţile din municipiu.

Procurorii arată că, în perioada 2008-2015, Semenescu, Moisescu şi Berevoianu şi-au traficat influenţa pe care o aveau la reprezentanţii unor instituţii publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale municipiului Bucureşti, Primăria şi Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucureşti) în beneficiul agenţilor economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obţinând în schimb de la reprezentanţii acestora sume importante de bani.

Tagged , , , , , , , , , , , ,

DNA ar fi vrut sa-l urmareasca pe Oprescu si la Viena

Sursa: Stiripesurse.ro

Procurorii DNA au cerut interceptarea şi filarea pentru aproape trei săptămâni a lui Sorin Oprescu şi a altor doi complici, la Viena, dar autorităţile din Austria au respins solicitarea, invocând detaliile sumare puse la dispoziţie, dar şi legislaţia.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii DNA au solicitat Procuraturii Centrale pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria interceptarea şi filarea lui Sorin Oprescu, a şefului Direcţiei Cimitire, Cornel Popa şi a lui Cristian Stanca, şoferul edilului, care s-au aflat la Viena, în vara acestui an.

Obiectul cererii rogatorii a fost ”procedură împotriva lui Cornel Popa şi a altor persoane împotriva acceptării de cadouri şi mită”, iar cererea a fost transmisă autorităţilor judiciare austriece în 28 aprilie 2015.

Potrivit surselor citate, există două răspunsuri ale autorităţilor judiciare austriece transmise DNA, în care sunt menţionate solicitările anchetatorilor români, dar şi motivele refuzării cererilor de comisie rogatorie.

Astfel, potrivit surselor citate, Procuratura Centrală pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria a primit o cerere de interceptare a trei numere de telefon aparţinând lui Sorin Oprescu, Cornel Popa şi Cristian Stanca, precum şi a mesajelor de tip SMS. Totodată, anchetatorii au cerut ”dispunerea supravegherii transfrontaliere a acuzaţilor Sorin Mircea Oprescu şi Cristian Stanca pentru cel mult perioada 15 mai – 5 iunie, ora 24.00”, dar şi a lui Bogdan Cornel Popa şi a lui Teodor Gogonea, pentru cel mult perioada 29 mai 2015 – 5 iunie 2015.

Ulterior, procurorii anticorupţie au cerut extinderea perioadelor de intereceptare şi filaj pentru cei patru, pentru perioada 12 iunie – 5 iulie.

Anchetatorii DNA au solicitat autorităţilor judiciare austriece ”supravegherea optică şi acustică” a lui Sorin Oprescu la o presupusă întâlnire la Hotel Park Hyatt, dar operaţiunea nu a mai avut loc deoarece Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO austriacă nu a avut condiţiile necesare.

”…în pofida faptului că potrivit motivelor mai sus amintite nu sunt îndeplinite premizele legale pentru luarea unei măsuri de supraveghere potrivit 136 par. 1 Z 3 din Codul de Procedura- Penală din Austria, Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO a întocmit un studiu privind posibilitatea efectuării unei supravegheri optice şi acustice de persoane potrivit (…). În acest studiu se spune că nu se pot face declaraţii cu privire la locaţii care nu au fost exact predefinite în raport cu efectuarea unei supravegheri acustice si optice. În ceea ce priveşte informaţiile funcţionarului de legătură din cadrul Poliţiei din România, că întâlnirea ar putea avea loc la Hotel Park Hyatt, respectiv în apropierea acestuia, s-a verificat capacitatea de realizarea la această locaţie, în consecinţă nu se poate realiza în restaurantul acestui hotel o supraveghere acustică datorită ecranării continue şi a echipamentului existent. Fezabilitatea pentru efectuarea unei supravegheri optice ar depinde în mare măsură de alegerea locului persoanelor cheie şi de capacitatea localului. În cazul locurilor din spaţii publice, cum ar fi strada, acest lucru nu ar fi altfel. Dacă o astfel de măsură s-ar putea lua, ar depinde astfel de factori ce nu pot fi influenţaţi”, relatează sursele judiciare, citând documentele din dosar.

Totodată, Serviciul Federal de Prevenire şi Compatere a Corupţiei, care trebuia să execute măsurile oprative aprobate de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, nu a putut să execute măsurile de ”supraveghere transfrontalieră” şi ”supraveghere optică şi acustică” în perioada cerută de DNA pentru că ”persoanele ţintă nu s-au aflat în Austria respectiv nu au putut fi constatate activităţi coresunzătoare ale persoanelor”, precizează sursa citată.

Cererea procurorilor DNA a fost respinsă de anchetatorii din Austria şi pe motiv că faptele pentru care sunt cercetate persoanele pentru care Direcţia a cerut măsurile operative nu au limite de pedeapsă peste zece ani, în contextul în care Codul de procedură austriac prevede astfel de măsuri operative pentru fapte de crimă organizată, organizaţii criminale sau infracţiuni cu pedepse de peste zece ani.

Contactat telefonic pentru detalii suplimentare, avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu, a spus că nu doreşte să facă niciun fel de declaraţie pe această temă şi că toate elementele care ţin de apărarea pe fond a lui Sorin Oprescu vor fi invocate în faţa instanţelor de judecată.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie, scrie mediafax.ro

Tagged , , , , , , , , ,

Serghei Mizil, primarul Oprescu…Nicu Ceausescu…beizadelele fostei nomenclaturi comuniste

Sursa: Comisarul

Avem prima mită reală, palpabilă, luată de unul dintre cei mai influenţi politicieni din România.

Potrivit tuturor sondajelor, primarul general al Bucureştiului avea o cotă de încredere apropiată de cea a preşedintelui Iohannis, undeva peste 45 la sută. Oprescu era văzut că un posibil lider al PSD în anii următori sau candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale din 2019. Oprescu s-a identificat cu imaginea PSD şi, repet, era de departe cel mai credibil lider al stângii româneşti.

Ce nu se ştie, însă, la nivelul publicului larg este că Oprescu era reprezentantul cel mai de vârf al fostei nomenclaturi comuniste, rămas încă la butoanele puterii în România. Năstase, Iliescu alţi mulţi dinozauri au ieşit din prim plan. Oprescu făcea parte în anii ’80 din gaşca de beizadele ale liderilor PCR condusă de fiul dictatorului Nicu Ceauşescu, Serghei Mizil şi alţii. În acest anturaj se învârtea şi Adrian Năstase, iubitul de atunci al Danei Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, ministrul Agriculturii ceauşiste.

Sorin Oprescu este fiu de general de Securitate iar familia sa de origine evreiască a fost beneficiara prosperă a venirii la putere a partidului Comunist după 1948. După Revoluţie Sorin Oprescu a devenit, la propriu, un fel de fiu (politic şi sentimental) al preşedintelui Iliescu. Acesta a vegheat asupra carierei sale zbuciumate, pentru că puţină lume ştie că Sorin Oprescu a avut o a două tinereţe după ’90 plină de femei frumoase, o viaţă mondenă pigmentată cu tot felul de bârfe.

Oprescu este un noctambul notoriu, nu doarme noaptea, mergea la birou după amiază târziu. De aceea a fost reţinut în toiul nopţii când se îndrepta spre o întâlnire. Crescut aşadar în mijlocul nomenclaturii PCR, adoptat de puterea neocomunistă a lui Iliescu, nu întâmplător singurul fiu al lui Oprescu, Mircea, a ajuns prietenul fiilor lui Adrian Năstase, în special al lui Andrei Năstase. Cum ar veni, fiii de nomenclaturişti, între ei. Andrei Năstase a devenit cu largul concurs al primăriei Capitalei deţinătorul unor restaurante de lux în Nordul Capitalei, pe terenurile primăriei evident.

V-am spus toate astea ca să trag următoarea concluzie: noul sistem de putere a decis ca vechile umbre al PCR şi ale Securităţii să fie eliminate de la conducerea României. Pentru că, trebuie să fim serioşi, Doctorul Oprescu trebuia să fie operat demult de corupţie, încă din vremea în care împărţea contracte uriaşe la spitalele Universitar şi Elias din Bucureşti. Sau pentru afacerile grele cu medicamente şi dispozitive medicale făcute prin intermediul prietenului şi asociatului său Aurel Galea.

Acum când vechii securişti, păzitorii Sistemului, au trecut la pensie sau la cele veşnice a venit vremea decontului. Cu Oprescu se termină în sfârşit un mare mit, al comunistului cu faţă umană, creat de securitate şi reasamblat de Perestroika anilor 90. Fireşte, Oprescu a sfârşit că un găinar, o mită de 25 de mii de euro pentru anturajul din care face parte primarul general este o glumă. Oamenii ăştia au învârtit miliarde de euro în ultimii 20 de ani, doar la primăria Capitalei Oprescu a rulat 8-9 miliarde de euro în cei 8 ani de mandat. Sic transit gloria mundi! ar zice Adrian Năstase.

Nu fiţi însă trişti, familia lui Oprescu deţine cea mai importantă reţea de clinici private Academică (cu capital românesc) din Capitală, zvonurile vorbesc despre proprietăţi impresionante în Grecia şi Austria. Viitorul sună bine pentru beizadelele lor. Despre asta, însă, vom vorbi în alte dosare de politician.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,

Cand sari ca boul in Vuitton

Sursa: Evz

Ceasurile de fițe, stilourile de marcă, imobilele și mașinile de lux ale unui director din Primăria Capitalei au atras atenția DNA. Fostul director al Direcției Generale Infrastructură și Servicii Publice din cadrul Primăriei București, Mădălin Dumitru, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru mai multe fapte de corupție. Mai multe discuții cu soția sa au ajuns probe cheie în anchetă. Soția acestuia, Cristina, îi reproșa că achizițiile de firmă au atras atenția asupra sa.

„Dacă ai sărit ca boul din Loius Vouiton, primele discuții pe care le-ai avut tu la Primărie și pe care le-ai uitat în ultima vreme, la ce se refereau? Să nu veniți cu mărci. Da? Să nu vă afișați, da? Ce ți-am zis eu? Că te duci să te dai în spectacol și să te întrebe lumea: «De ce?», cum l-au întrebat pe nu știu cine de ceasul pe care îl poartă în emisiune,” suna reproșul soției. „Și la cât de deșteaptă erai, puteai să-mi spui: «Bine mă, bine că ți-ai făcut fetișul ăsta, dar părerea mea e să nu te duci cu ea la muncă»”, îi replica directorul. Acasă la Dumitru, procurorii DNA au descoperit o comoară: 8 ceasuri și stilouri mărcile Longines, Ulisse Nardin și Mont Blanc.

„Am iubit Touareg-ul!”

Pasionat de autoturisme, el a primit de la mai multe societăți, mașini în folosință gratuită sau la prețuri mici. „Am zis eu ceva de Polo vreodată? Nu. Am zis eu ceva de Passat vreodată? Nu. Am iubit Touareg-ul? Da. Am… Nu mi-a plăcut Mitsubishi. Ți-am spus că nu-mi place ca mașină. După aceea, după ce l-ai luat, am zis, ce am zis? … Să trecem peste Mitsubishi. Ce a urmat? Am zis ceva când ai luat ML-ul? Nu. Am zis ceva când ai luat E-ul? Nu. Nu poți să-mi reproșezi că încercam să te aduc cu picioarele pe pământ”, se văita Cristina.

Imperiul imobiliar

Femeia era nemulțumită că soțul său devenise extravagant prin luxul afișat, în timp ce Dumitru se plângea că făcuse un adevărat imperiu imobiliar singur. „Ce-ai făcut tu cu toate casele pe care le-am luat? Nimic. De ce?… Care închiriere, că și tot ce s-a închiriat, le-am închiriat eu. Eu le-am luat, eu le-am făcut, eu le-am închiriat”, spunea Mădălin. Cristina îi reproșa că tot ce a făcut a fost pentru bani: „Acum stai și le numeri pe toate de nu îți ajung degetele de la o mână. Și? Și îmi spui că era fabulos între noi. Era …..!”.

„Păi nu, aș putea continua, că pe fondul la chestia asta, am sărit ca boul din magazinul Loius Vouiton, că nu-mi iau nu știu, rahat de nu știu ce. Am sărit ca boul din nu știu ce hotel din Ungaria, să sar în nu știu care alt hotel”, spunea Mădălin.

Mită de la Tehnologica Radion

Dumitru a fost acuzat că a primit, în ultimii 5 ani, mai multe foloase necuvenite – lucrări de renovare/amenajare la imobile, bunuri electrocasnice- de la reprezentanții Tehnologica Radion, firmă care avea mai multe contracte cu Primăria Capitalei.

Dumitru: A început să mi se facă dor de tine! Costel, vroiam să te întreb un lucru: Pentru punerea în funcțiune a șantierului din Pipera, când putem să facem o punere în funcțiune, o trecere în revistă? Să stabilești pe cineva care să meargă și să parcurgă pasul ăsta pe acolo… Să vedem. Mai punem brivițul, un colțișor, o bordură, o pavea.

Costel Iacob, angajat Tehnologica Radion: Da, da, da. Dumitru: O să vă dea cineva cheia de acolo…

Angajat Tehnologica: Trebuie să-i cumpăr vas WC suspendat cu draci, cu laci, aplică la oglindă, baterie de lavoar, port prosop, port hârtie. I-am făcut necesarul lui Vasile, am fost dimineață cu el la Vasile…

Șpaga i-a fost furată

Dumitru a fost acuzat că a primit de la reprezentanții firmei Elektra Invest să folosească gratuit două autoturisme special achiziționate pentru director, un BMW X6 și un Mercedes ML. În schimb, firma a primit în subcontractare lucrări la Carrefour Chitila și la Centrul Istoric. Leasing-ul la ambele mașini era plătit de Elektra. În 2009, Electra i-a vândut lui Dumitru autoturismul Mercedes ML cu suma infimă de 20.000 de lei. În 2011, cealaltă mașină, BMW-ul (foto), a fost furată, când era în posesia lui Dumitru, iar Elektra a continuat să plătească ratele la leasing.

Finisaje de 50.000 de euro

Dumitru a fost acuzat că a primit mită de la reprezentanții firmei Real Deco mai multe lucrări de finisaje/ reabilitare a unor imobile, în valoare de 50.000 de euro. În schimb, societatea a primit mai multe contracte de reabilitare a unor școli.

Angajat Real Deco, SMS către Dumitru: „Salutare Dl Mădălin, am pus bucata mică de la balustrada de la parter și balustrada de la balcon. Aș mai avea nevoie de o parte din bani să mai fac din plăți pentru că nu voi mai putea face comenzi. Dacă mă puteți ajuta vă rămân recunoscător. Vă rog, dacă veniți astă seara la casă să mă sunați și pe mine, indiferent de oră, să mai discutăm în legătură cu balustrada de la etaj. Mulțumesc”.

„Și eu trebuie să mă mișc repede”

Dumitru a fost acuzat că a primit de la reprezentanții Astaldi, în folosință gratuită, mașina Lancia Delta 1600, pentru a asigura societății derularea în bune condiții a contractului „Pasajul denivelat suprateran Basarab”. Reprezentantul Astaldi, Canino Pier Luca, a povestit la DNA că, în cadrul unei întrevederi de la sfârșitul lunii noiembrie 2010, Dumitru i-a pretins remiterea unui autoturism. Mai precis, acesta i-a spus: „Dacă vrei ca proiectul să se miște repede, atunci și eu trebuie să mă mișc repede”.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Dan Constantin s a prins ca Dan Voiculescu este ilegal… imoral si cam gras

Sursa: Gandul

Susţinut în urmă cu cinci ani de Dan Voiculescu să preia conducerea oficială a PC, Daniel Constantin spune acum că este „într-o situaţie ireconciliabilă” cu fondatorul conservatorilor, chiar dacă îi datorează acestuia poziţia de lider al partidului.

Video

Căzut în digraţia lui Dan Voiculescu, Daniel Constantin a declarat, la GÂNDUL LIVE, că relaţia sa cu fondatorul PC este ireconciliabilă, iar atacurile acestuia nu fac decât rău partidului care trebuie să meargă mai departe prin actualii săi lideri.

„E un conflict care exista de mai mult timp. Cred că astăzi, din păcate, suntem  într-o situaţie ireconciliabilă, eu şi Dan Voiculescu. Nu mi-am dorit acest lucru, nu am înţeles de ce acele reacţii. Cert este că după ce s-a întâmplat această condamnare şi după alegerile prezidenţiale s-a început un atac, am devenit o ţintă principală, a început o campanie de presă”, a declarat Daniel Constantin, la GÂNDUL LIVE.

Liderul PC a evitat să spună clar care sunt motivele conflictului, precizând doar că nu mai există vreo cale de împăcare cu Dan Voiculescu deoarece „s-a ajuns prea departe”.

„Dincolo de campania de presă care este evidentă şi care se poate întâmpla oricând,  în plan personal s-a ajuns la situaţii de pe care nu mi le imaginam, despre care nu vreau să vorbesc foarte mult şi care m-au făcut să trag acestă concluzie că situaţia nu mai poate fi conciliată”, a spus Constantin.

El a admis că îi datorează poziţia de şef al PC lui Dan Voiculescu, însă, în acest moment, partidul trebuie să meargă mai departe prin liderii săi.

„Dincolo de faptul că domnul Voiculescu l-a fondat, cred că partidul trebuie să meargă mai departe. (…) Dan Voiculescu a avut un rol extraordinar în PC, în evoluţia sa a avut un rol important. Cred că sunt mulţi colegi care îi acordă respectul. Acum, PC trebuie să trăiască prin liderii pe care îi are. Sunt destui vectori: Bogdan Ciucă, Cristian Popescu Piedone, Sorin Câmpeanu”, a spus el, evitând să dea un răspuns la întrebarea dacă Dan Voiculescu este în acest moment un avantaj sau un dezavantaj pentru PC.

Constantin a apreciat că încerercarea lui Dan Voiculescu de a forţa schimbarea sa din fruntea PC nu face decât rău partidului. „Am stat să mă întreb şi eu de ce această campanie. De ce cineva care a creat un partid vrea să distrugă partidul”, a comentat şeful conservatorilor.

Video

„Piedone poate fi un preşedinte de partid foarte  bun, dar cred că nu-şi doreşte”

De altfel, pe seama acestei campanii a pus şi scenariul preluării partidului de către Cristian Popescu Piedone.

„Domnul Piedone este un primar de succes. Cred că poate fi un preşedinte de partid foarte  bun, dar cred că nu-şi doreşte. Cred că a fost şi o campanie din exterior, a fost un vector folosit în încercarea de a destabiliza partidul”, a mai spus el.

„Blonda lui Constantin – o mizerie dintr-un lung şir de mizerii”

Liderul PC a pus în aceeaşi notă şi scandalul din jurul Alinei Cazanacli, numită secretar de stat la Ministerul Dezvoltării şi care a fost prezentată drept „blonda lui Constantin”.

„E o altă mizerie dintr-un lung şir de mizerii iniţiat de cineva care conduce trustul de presă. Există o persoană care a pornit această campanie. Doamna e preşedinta Tineretului PC, a ocupat o funcţie publică şi la Ministerul Tineretului. Este o doamnă adusă în PC de Dan Voiculescu şi nimeni nu a zis că e blonda lui Dan Voiculescu”, a explicat Constantin.

Relaţie sinceră cu Ponta, dar în alegeri cu Tăriceanu

Daniel Constantin a spus că a discutat cu premierul Victor Ponta despre relaţia tensionată cu Dan Voiculescu. „Am avut o discuţie, nu numai una. Nu am cerut asigurări. Am primit o certitudine, avem o relaţie politică corectă şi sinceră şi va continua în beneficiul ambelor părţi”, a spus el.

Pe de altă parte, liderul PC a declarat că, în două săptămâni, conservatorii vor decide în privinţa fuziunii cu  partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. În cazul în care aceasta va avea lic, a precizat el, noua formaţiune va participa singură în alegerile locale şi parlamentare din 2016.

„Nu cred că putem avea în 2016 doar două partide mari – PNL şi PSD. Cred că vor exista cetăţeni care vor altceva. Cred că putem fi al treilea partid”, a comentat Constantin.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,