Tag Archives: radu timofte

Bobic Costel, analfabetul din Focsani, mare papusar mason…sau invers

Sursa: Ziartricolorul.ro

Un personaj misterios, din Focşani, dar cu reşedinţa la Monaco, care trece drept „Machiavelli dîmboviţean”, „capo di tutti capi”, „malefic”, dar şi miliardar în euro, deşi-semnificativ – el nu apare în topul celor mai bogaţi români. A fost asociat în afaceri (sau chiar mai este, dar nu la vedere) cu alte nume controversate, precum evreii Alexandru Bittner şi Dan Fischer, sau cu masonul Cristian Burci, parteneri cu care, la un moment dat, împărţea proprietatea postului de televiziune Prima tv.

Legătura cu Serviciile Secrete

Legăturile lui Costel Bobic cu vîrfurile fostei Securităţii sau ale S.R.I.-ului sînt reale, dar şi încărcate de legendă, aşa cum este totul în ceea ce îl priveşte. Un fapt cert este prietenia sa cu Gheorghe Diaconescu, fost colonel în Direcţia a III-a de contraspionaj a Securităţii, devenit după 1989 adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Diaconescu i-a asigurat lui Bobic protecţia afacerilor din poziţia ce o deţinea la SRI, cf. investigaţiilor de presă. De fapt, colonelul Diaconescu apare ca deţinînd 10% din principala firmă a lui Bobic, Acord Invest Bucureşti (cu activitate de comerţ în toate domeniile, reţea de magazine, producţia de gaz şi produse chimice, servicii etc). Firma Acord Invest este controlată de Bobic în proporţie de 55%, restul firmei fiind de ţinută de un anume Amer Eyada, sau de alţii, printre care şi un alt ofiţer aparţinînd Serviciilor Secrete româneşti, generalul Gh. Şerbănescu, cadru al spionajului românesc, adică al Serviciului de Informaţii Externe, în prezent în rezervă. Conform regretatului director al SRI, Radu Timofte (care le-a urmat în funcţie tandemului Costin Georgescu şi Mircea Gheordunescu), oamenii din echipa de afacerişti în care se învîrte Costel Bobic au fost protejaţi nu de către SRI în ultima vreme, ci de către „celălalt serviciu secret, de unde provine generalul Şerbănescu (SIE – n.n.). De acolo mai provin şi alţii care îi protejează. Întrebaţi-l pe (Ioan) Talpeş (ex şef al SIE) în ce relaţii e cu Burci. Şi colonelul (de Securitate-DIE) Ristea Priboi ştiu că i-a ajutat, că prin el a reuşit Burci să ia firme de la stat, prin Ovidiu Muşetescu (fost preşedinte ai agenţiei de privatizări a statului, APAPS – fostul FPS -, între 2001 şi 2004)”. Se spune că Bobic a fost/este folosit ocazional”, de SIE, pentru plăţi sub acoperire.

Această legătură a lui Bobic, generalul Gh. Şerbănescu, a fost „deconspirat ca ofiţer DIE de către fostul şef al spionajului din vremea lui Ceauşescu, Mihai Pacepa, care a arătat că acesta era ofiţer în spionajul extern al României şi agent de legătură cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei, condusă de Yasser Arafat, sau că Şerbănescu a fost implicat în „pedepsirea” Monicăi Lovinescu, deoarece aceasta critica regimul lui Nicolae Ceauşescu la postul de radio Europa Liberă. Prin 1991, Şerbănescu era ambasadorul României în Kuweit. Şi asociatul lui Bobic, Cristian Burci, „şi-a construit imperiul financiar în domeniul feroviar, sanitar-veterinar şi alimentar între anii 2001 şi 2004, fiind ajutat de doi generali rezervişti care au lucrat pentru SIE”, spunea şeful SRI Radu Timofte, referindu-se la acelaşi general Gh. Şerbănescu şi la generalul (r) Ioan Talpeş, fost şef al SIE. „Am trimis nenumărate note informative – continua R. Timofte – în care avertizam instituţiile statuui inclusiv la Parchet, dar n-a ţinut nimeni cont de ele pentru că Burci venea de mînă cu generalul Gheorghe Şerbănescu şi bloca demersurile noastre” (ale SRI).

Cea mai nemediatizată legătura a lui Costel Bobic cu un Serviciu Secret este cea cu cel al ministerului de Interne, aşa-zisul „doi şi un sfert” (adică ex-UM0215), fiind asociat cu Remus Şpan (fostul şef al interceptărilor acestui serviciu), „bun prieten” al său care îi furniza informaţii secrete, lui şi politicianului liberal Norica Nicolai (ex ministru de Interne), căreia Bobic i-ar fi fost „finanţator de mare succes anonim al campaniilor electorale”.

Tunuri la Bancorex şi alte afaceri

Generalul Şerbănescu s-a implicat în afaceri după 1992, cam în aceeaşi perioadă cu Costel Bobic. În februarie 1997, Parchetul a început urmărirea penală „privind pe Bobic Costel şi Şerbănescu Gheorghe… pentru săvîrşirea infracţiunilor de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii… fals în declaraţii şi înşelăciune constînd în aceea că, în calitate de administrator al SC Acord Intercom 95 SA Bucureşti, la data de 09.05.1995… cei doi au prejudiciat Bancorex cu suma de 11.088.706 mărci germane”. Şerbănescu şi Bobic au reuşit, însă, să închidă definitiv dosarul după anul 2001. Generalul Şerbănescu a mai apărut, alături de Bobic, şi ca cenzor în firma Art Construct 95, abonată şi ea la creditele Bancorex, cea mai mare bancă românească devalizată în primul rînd din cauza creditele acordate politicienilor şi personajelor cu influenţă şi protecţie politică, dar şi pentru a se pierde urma acestor bani. Şi firmele MBM Construct ’95 sa şi Acord Invest sa, în care Şerbănescu şi Bobic erau asociaţi, au luat de la Bancorex, conform unor rapoarte, cea. 20 milioane de dolari, ca şi alte firme, asociate mai mult sau mai puţin justificat cu numele lui Bobic, ca Freedom Star (15 milioane de dolari) şi Prima TV (în asociere cu Cristian Burci).

Afacerile lui Costel Bobic sînt, de fapt, de tot felul, de la cele cu petrol (i s-a pronunţat numele chiar şi legat de devalizarea Petrom-Focşani în perioada 2000-2004, de privatizarea Peco Vrancea) pînă la traficul de frontieră legat de magazinele duty-free din toate punctele de frontieră terestră (alături de un anume Petrovici), numele său fiind implicat şi în mega-scandalul de trafic de contrabandă ţigareta II, în care au fost implicaţi oameni ai Serviciilor Secrete, nu numai româneşti. Cum am văzut, Bobic nu este străin nici de afacerile din televiziune sau de cele din industria muzicală şi de divertisment.

Episodul alegerilor din 1996. Înainte de alegerile din anul 1996, deşi om de afaceri, Costel Bobic ar fi fost sursa unor dezvăluiri împotriva regimului pentru şeful ziarului Ziua, S. Roşca-Stănescu. Imediat ce rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale îl arătau pe Emil Constantinescu ca învingător asupra lui Ion lliescu, Roşca-Stănescu aloca întreaga primă pagină a ziarului elogierii lui Costel Bobic, pe care îl prezenta drept omul care l-a convins pe şeful SRI, Virgil Măgureanu să nu dea curs comenzii lui Iliescu de a falsifica rezultatul alegerilor în favoarea sa. Bobic apărea astfel ca agent al Providenţei în România. Imediat, un raport occidental al drepturilor omului, scria că: „Alegerile din noiembrie 2006 a candidatului opoziţiei, Emil Constantinescu, ca preşedinte, a avut un efect imediat asupra presei, căci poliţia a oprit investigarea unor acuzaţii aduse lui Costel Bobic, un ziarist (?) al independentului Ziua, care a scris despre corupţia guvernamentală” (?).

De fapt, S.R. Stănescu afirmase că în perioada guvernării PDSR (1992-’96), Costel Bobic a fost „agentul său secret, introdus în mafia económico-financiară a partidului de guvernămînt” (în ’96, poliţia îl căuta cu mandat pe Bobic, în timp ce el îi dădea lui Roşca-Stănescu interviuri despre preşedintele Ion Iliescu şi apropiaţii acestuia). Bobic a fost, în realitate, cum am văzut, unul dintre cei care a participat la devalizarea Bancorex”, dar, totodată ar fi „furat” nişte dischete cu toţi beneficiarii creditelor preferenţiale, pe care i le-a oferit lui Sorin Roşca Stănescu în schimbul obţinerii protecţiei faţă de o eventuală anchetă. Unii martori spun că, în primele luni ale anului 1997, Bobic dormea efectiv într-un birou al ziarului „Ziua“ şi trăia din banii lui S. Roşca Stănescu, avînd conturile personale blocate şi neputînd părăsi ţara.

Se pare că jocurile „din opoziţie” sînt specialitatea lui Costel Bobic, căci, în perioada 1997-2000, el se reapropie de PSD, prin Viorel Hrebenciuc, pe care îl cunoaşte dinainte de 1989, iar la alegerile din 2000 ajunge să fie unul dintre sponsorii „discreţi” ai lui Adrian Năstase, plătindu-i direct pe Dan Andronic şi pe Bogdan Teodorescu.

Televiziune şi show-biz

Cu Cristian Burci (un cunoscut mason), Costel Bobic s-a asociat din vremea cînd Burci primea de la FSN-ul „post-revoluţionar” contractul de exclusivitate pentru publicitatea difuzată pe singurul post de televiziune din acel moment, TVR-ul, în valoare de foarte multe milioane de dolari SUA. După acest episod, „Burci, alături de faimosul contrabandist Bobic, pun mîna pe Prima TV”. A condus firma Music & Music promovînd formaţiile muzicale 3Sud-Est şi Animal X, dar şi pe iubita sa, Cristiana Răduţă, o ex-vedetă Playboy, cu care s-a şi căsătorit, deşi i-ar fi putut fi tată. Solista l-a urmat la Monaco, principatul bogaţilor lumii, unde Bobic deţine un imobil, ea renunţînd definitiv, totodată, în anul 2007, la cetăţenia română, solicitînd şi obţinînd cetăţenia principatului.

Andrei Gheorghe, realizator al multor emisiuni radio şi tv ar fi fost una dintre victimele furiei lui Bobic, deoarece, după ce ar fi refuzat să promoveze muzica Răduţei, ar fi fost pus în faţa unui scandal legat de consumul ilegal de droguri, dosar despre care s-a spus că ar fi fost fabricat la comanda lui Costel Bobic.

„Capo di tutti capi”

În cadrul emisiunii „în gura presei”, realizată de cunoscutul analist de presă şi politică Mircea Badea, acesta făcea o dezvăluire, în sensul că: nici unul din numele foarte vizibile din perspectiva presei româneşti, nu este, cu adevărat, şeful „adevăratelor” mega-afaceri interne din România, acesta fiind, din experienţa sa (!), un anume personaj care acţionează atît în afacerile de tot felul, dar şi în lumea televiziunii şi a show-bitz-ului, şi pe care l-a numit: „domnul B”. Acesta ar fi, în viziunea d-lui Badea, „capo di tutti capi” al românilor (interlopi?). Deşi iniţial părea că se referă la Bittner, s-a văzut din precizările ulterioare ca se referă la Bobic (o evident foarte subiectivă impresia d-lui Badea, ce ar putea fi, însă, chiar şi corectă, dar, la fel, M. Badea ar fi putut să se refere ca la un „capo di tutti capi” la Nicu Gheară, cu diferenţa că acesta din urmă este vînat de SIE, în timp ce Bobic lucrează pentru serviciul de spionaj românesc).

Bobic este cunoscut ca fiind boss-ul duty-free-urilor din România, alături de Răzvan Petrovici, vorbindu-se – fără, însă, a se dovedi – despre implicarea sa în contrabanda cu bunuri prin frontieră. Presupusa lor contrabandă s-ar fi înfăptuit sub protecţia şi cu ajutorul celebrului şef al vămilor, Dinu Gheorghe, zis Dinu Vamă. Anul 2002 a fost unul zbuciumat pentru Dinu Vamă şi Costel Bobic, prin apariţia primului „Armaghedon” de presă, ce a dus la un scandal mediatic. Autorii documentului atrăgeau atenţia cî afaceristul focşănean ar fi fost capul unei reţele de trafic de droguri din România, ajutat de şeful Direcţiei Generale a Vămilor: „Capo di tutti capi” al acestei filiere nu este nimeni altcineva decît interlopul Costel Bobic (care a beneficiat de privilegiul multor întrevederi cu însuşi actualul premier – A. Năstase – sau cu distinsa domniei sale soţii), cunoscut ca un cal breaz pentru implicarea sa prin sistemul duty-free în contrabanda cu ţigări. Sub pretextul directivelor Uniunii Europene, guvernul Năstase, a emis Ordonanţa de Urgenţă 104/2002, prin care erau interzise magazinele duty-free în aeroporturi, celelalte puncte de frontieră, terestre şi navale, rămînînd cu magazinele în picioare… Ordonanţa a fost mană cerească pentru Bobic şi firmele sale.”

Dinu Gheorghe-Vamă a trebuit să demisioneze atunci din funcţia în care îl numise Năstase, dar Bobic şi-a continuat nestingherit afacerile, în discreţie, ne-existînd nici un dosar penal pe numele său. Un document al ministerului Justiţiei arăta în 2006 că: „Din analiza datelor şi informaţiilor deţinute de către Ministerul Adinistraţiei şi Internelor şi de către ANAF… rezultă faptul că există persoane fizice şi juridice care încalcă legislaţia privind comercializarea de mărfuri în regim duty-free, introducînd şi punînd în liberă circulaţie pe teritoriul României produsele în cauză, în mod fraudulos, fără plata taxelor vamale, accizelor şi taxei pe valoarea adăugată.”

Cînd, în anul 2011, vameşii români erau arestaţi masiv de autorităţi pentru corupţie în vămi, liderul sindicatului funcţionarilor publici Sed Lex, Vasile Marica, era acuzat de un fost şef de vamă, Marius Ungureanu, ca fiind unul din cei care cer taxă de protecţie vameşilor şpăgari, Marica riposta: „Omul ăsta are ură pe mine şi pe Costel Bobic”, deşi nimeni nu pomenise atunci numele acestuia ca pe un şef al afacerilor necurate din vămi.

Cozmin Guşă îl acuzase deschis pe Bobic că este implicat în traficul de droguri, din poziţia de patron în toate punctele vamale teritoriale (adică mai puţin aeroporturi). Tot în postura de naş mafiot apărea Bobic şi atunci cînd Hienă, şeful trupei muzicale Animal X, declara, după despărţirea de firma lui Bobic, că au fost ameninţaţi cu moartea (Hienă refuzase să renunţe la cei doi prieteni şi să cînte în formaţie cu Cristiana Răduţă).

Alegerea primarului Oprescu în 2008

O importantă serie de masoni s-au aflat în jurul lui Sorin Oprescu atunci cînd şi-a lansat candidatura şi a cîştigat ca independent funcţia de primar al Bucureştiului, în anul 2008. Cel mai important dintre aceştia, dr. Radu Neagu, membru în staff-ul de campanie al lui Oprescu şi apoi consilier al primarului, a copilărit pe aceeaşi stradă din Focşani cu „prietenul de o viaţă” al lui Oprescu, Costel Bobic. În finanţarea campaniilor „doctorului” a mai fost implicat şi şeful „masoneriei energiei”, Marele Maestru Bogdan Buzăianu, cu care Oprescu s-a întîlnit în iulie 2009, înainte de a candida la preşedinţia României, la reşedinţa acestuia din Geneva. Întrebat fiind legăturile sale cu masoneria, Oprescu spunea: „Am prieteni în masonerie. Costel Iancu e unul dintre prietenii apropiaţi”, ori M.M. Costel Iancu este şeful Ritului Scoţian Vechi şi Acceptat din cadrul MLNR, pe care Costel Bobic l-ar fi convins să îl susţină pe Radu Bălănescu la şefia Marii Loji.

La începutul anului 2008, cu luni bune înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei, liderul PSD-Bucureşti, Marian Vanghelie, declara că Oprescu candidează independent, deoarece PSD-ul „nu a vrut banii de campanie ai interlopului Bobic”, declaraţie întărită într-un fel şi de şeful partidului de atunci, Mircea Geoană, care spunea că „Oprescu este dependent de grupuri de interese”.

La rîndul lui, Oprescu replica că Bobic „nu este un interlop… Mă sprijină, ca prieten … Dacă o fi nevoie să apelez şi la el, am să apelez. N-am înţeles niciodată de ce au încercat să creeze o aureolă de mister în jurul lui Bobic, mi-e prieten de 30 de ani”. Totuşi, presa se întreba: „De ce s-a aliniat în spatele lui Oprescu toată floarea cea vestită a afaceriştilor controversaţi? De ce contribuie Alexandru Bittner, omul care ajunsese să conducă guvernul Năstase, la campania lui Oprescu? De ce îl sprijină Adrian Petrache, unul dintre abonaţii afacerilor imobiliare cu RA-APPS? De ce printre finanţatori se numără unul dintre clienţii Bancorex, Costel Bobic? Ce beneficii caută Bartolomeu Finiş, unul dintre regii combinaţiilor cu terenuri, de-l ajută pe Oprescu? Sînt întrebări la care nimeni nu poate răspunde, chiar dacă răspunsul e clar ca lumina zilei – toţi caută profit!”. Toţi finanţatorii enumeraţi mai sus sînt parte a aceluiaşi grup de care este legat şi Bobic, prin Prima tv, grup ce ar putea fi numit pe scurt BBB, adică Burci-Bittner-Bobic, lîngă Bittner fiind permanent lipit şi Bartolomeu Finish. (O întrebare care persistă! Dacă, în 2008, Oprescu era prieten de 30 de ani cu Bobic, cum a ajuns ca fiul privilegiat ai unui general de Securitate din Bucureşti, cum era Oprescu în anii 70, să se împrietenească cu un băiat din Focşani, cum era Bobic, dacă nu cumva şi Bobic se trage tot dintr-un mediu apropiat Securităţii?)

Alt mason consilier de campanie al lui Oprescu, Adrian Thiess, consilier apoi ia primăria capitalei, este (prin firma sa Adra Retail) reprezentantul trustului Otto în România, în timp ce fiica lui Bobic, Cătălina Bobic, este proprietara filialei Otto Star.

La întrebarea revistei „Q Magazine“, din mai 2008: „V-aţi întors de la Monaco după cîţiva ani de absenţă să preluaţi butoanele din politică?”, Costel Bobic răspundea. „Nu m-am întors pentru butoane, ci din cauza unor probleme de familie şi la rugămintea prietenului meu, Sorin Oprescu”, dar adăuga „Eu fac artă în politică” şi că „Tot eu (Bobic) i-am făcut campania şlui Oprescuţ şi în 2000″.

Iată cum relata on-line Florin Ghiulbenghian, în chiar ziua Conventului alegerilor de la MLNR, 6 noiembrie 2010, modul cum ar fi acţionat afaceristul Costel Bobic:

* În urmă cu circa 3 săptămîni sînt sunat de Costel Bobic şi invitat la o discuţie. Evident, accept şi mă prezint… Tema discuţiei? Bobic mi se prezintă ca principalul sponsor şi strategul campaniei electorale a lui Radu Bălănescu în ultimele 2 luni, îmi spune că a citit blogul meu şi mă roagă să-l ajut pe Radu în continuare, atacîndu-l pe Mircea Gheor-dunescu, deoarece el crede că, fără sprijinul meu, Bălănescu nu poate cîştiga finala contra lui Gheordunescu. Îmi propune în schimb funcţia de Mare Maestru Adjunct, în cazul în care Bălănescu reuşeşte să cîştige alegerile pentru demnitatea de Mare Maestru al MLNR. Cînd îl întreb de ce consideră respectiva funcţie potrivită pentru mine, îmi explică că îl interesează să aibă un om al lui cît mai sus poziţionat în MLNR care să-l ajute în diverse combinaţii. Îi explic că, cea mai potrivită funcţie pentru aşa ceva este cea de Mare Secretar, îmi exprim disponibilitatea de a-l ajuta pe Bălănescu şi îl pun să îmi prezinte o hîrtie scrisă de la acesta prin care certifică că respectiva funcţie va fi dată unui Frate (mason) desemnat de mine, deoarece eu sînt un personaj prea controversat şi nici nu mai vreau să mă întorc în MLNR. Este de acord şi rămîne să ne întîlnim peste cîteva zile, după ce aranjează cu Bălănescu. Mărturisesc sincer că nu am crezut o iotă din ce îmi spusese Bobic, mai ales că este un profan şi nici nu părea să ştie nimic despre funcţionarea Ordinului (Presa românească arăta că Bobic ar fi mason; deşi Ghiulbenghian îl caracterizează drept „profan”; el poate fi însă membru al unei mari loje din străinătate, mai ales că îşi petrece cea mai mare parte a timpului la reşedinţa de la Monaco.).

* Din nou, surpriză! Bobic mă sună, îmi spune că Radu a acceptat cererea mea şi mă roagă să aranjez o întîlnire cu cel pe care îl propusesem pentru funcţia de Mare Secretar, deoarece doreşte să îl cunoască. Fac întocmai, ne vedem în 3 şi Bobic îşi exprimă clar doleanţele: vrea să aibă omul său şi la Marele Secretariat, om prin care să aranjeze diverse combinaţii, deoarece nu îl vede pe Bălănescu în stare să facă bani, ci doar imagine. Cădem de acord să aibă loc o nouă întîlnire la care să participe şi Bălănescu cu Vişoianu şi în care aceştia să discute direct cu persoana recomandată de mine, iar în cazul acceptării să se pornească la lucru. Mărturisesc din nou că eram în continuare cît se poate de sceptic că Bobic ar avea o asemenea influenţă asupra lui Bălănescu.

* O nouă surpriză! Şi mai mare! Bobic aranjează respectiva întîlnire la începutul ultimei săptămîni de campanie, chiar la el acasă. Toată lumea este prezentă, inclusiv Radu Bălănescu, dar mai puţin eu, care Implicasem că nu este bine să apar lîngă Bălănescu deoarece ar fi bănuit că el este cel aflat în spatele acţiunilor mele şi i-ar aduce mai multe deservicii decît puncte în cadrul alegerilor. Fratele meu şmasonul desemnatţ îmi confirma a doua zi că s-a bătut palma conform celor afirmate de Bobic şi că urmează să fie introdus de Bălănescu în staff-ul de campanie şi prezentat ca viitorul Mare Secretar. Decidem să continuăm jocul pînă la confirmarea şi în faţa Fraţilor (masoni) ce l-au sprijinit pe Bălănescu a celor convenite în cadru restrîns în casa lui Bobic.

* Timp de 4 zile Fratele nostru a fost implicat direct, în urma introducerii în staff-ul de campanie de către Radu Bălănescu, în ultimele mişcări efectuate înainte de Convent. Vineri, la ora 17.00, Radu Bălănescu l-a confirmat oficial, în faţa staff-ului său, ca viitorul Mare Secretar, după numai 4 zile de prezenţă în echipa sa şi în urma unei negocieri purtate cu profanul Costel Bobic. Evident că Fratele Tohăneanu, căruia i se promisese funcţia respectivă de mai bine de 1 an, nu a fost deloc încîntat, iar ceilalţi Fraţi prezenţi nu au înţeles nici ei motivele respectivei schimbări. Mai mult, Radu Bălănescu îl desemnează pe Fratele ales de mine ca reprezentantul său în Comisia de Numărare a Voturilor din Convent, ceea ce ne determină să îl includem în ultima clipă pe lista delegaţilor la Convent. În momentul în care am avut şi această ultimă confirmare a încălcării extraordinar de grave a regularităţii masonice de către Radu Bălănescu, am decis să îi anunţ pe Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, pe Marele Maestru fondator Costel lancu, pe preşedintele Curţii Supreme de Justiţie Masonică Remus Borza şi, prin intermediari, pe Fratele Mircea Gheordunescu. De asemenea, am avut o discuţie faţă-în-faţă cu Costel Bobic, precum şi convorbiri telefonice cu Cornel Vişoianu şi cu Nini Florea, pe care i-am informat asupra deciziei mele irevocabile de a face publică vînzarea MLNR de către Radu Bălănescu către profanul Costel Bobic…”.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Turnatorul din Banat

Sursa: Cotidianul

Alina Bica: ”Adjunctul șefului SRI, Florian Coldea, mi-a cerut în 2013 ca, ”din rațiuni de securitate națională”, Tender să nu facă închisoare”. Declarația bombă a fostei șefă a DIICOT, prezentată ieri, în premieră, de GSP, a fost preluată apoi de alte instituții media, dar receptată cu normala doză de neîncredere, generată de situația în care se află Bica.

Atenție însă: Tender este membru într-un grup de afaceri/interese constituit la jumătatea anilor 90, din care mai fac parte numeroase persoane care au avut cele mai diverse legături cu fosta Securitate. Mai mult, fostul director SRI Radu Timofte apela la Tender pentru a obține favoruri de la fostul șef al SIE Ioan Talpeș, fapte recunoscute într-o anchetă DNA, care arată cât de apropiat era afaceristul de ambii foști șefi de servicii secrete.

Coldea a fost numit de Traian Băsescu adjunct al SRI în timpul șefiei lui Radu Timofte și și-a păstrat funcția sub George Maior, cel din urmă apropiat și el al afacerilor inițiate de Ovidiu Tender. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Coldea era considerat om de încredere al lui Băsescu, iar acum este atacat de Alina Bica, după ce l-a atacat și Elena Udrea, ambele, la rândul lor extrem de apropiate de fostul președinte.

***

Declarațiile făcute în timpul anchetelor DNA de către principalii suspecți în cazurile majore de corupție sunt privite, pe bună dreptate, cu o anumită doză de suspiciune, scrie jurnalistul Mihai Goţiu pe site-ul romaniacurata.ro. Fie pentru că inculpații vor să scape, fie că vor să arunce vina pe umerii altora. Astfel, e de la sine înțeles gradul de neîncredere cu care a fost primită dezvăluirea fostului șef DIICOT, Alina Bica, legată de presiunile pe care le-ar fi făcut prim-adjunctul directorului SRI, Florin Coldea, pentru a-l scăpa de pușcărie pe Ovidiu Tender din motive de ”securitate națională”. Doar că mărturia Alinei Bica nu e o noutate, ci o confirmare a faptului că Tender și grupul din care face parte a beneficiat de protecția serviciilor în ultimele decenii. Iar povestea acestui grup a început încă în prima parte a anilor 80, cu fapte aparent fără nicio legătură: 1) că din motive umanitare, Australia și-a relaxat politicile de emigrație față de români, 2) invitarea de către Ceaușescu a unui afacerist canadian în România.

O poveste care a început în Australia, în anii 80

Controversat șef în Securitatea comunistă (în cadrul DIE), azilant în SUA după 1978, Ioan Mihai Pacepa relatează în numeroasele lui dezvăluiri și de o operațiune externă a fostei poliții politice. Este vorba de înființarea unor filiere de traficanți de droguri în diferite țări ale lumii, nu atât pentru profitul financiar direct al unor astfel de activități (deși nici acesta nu poate fi neglijat), cât, mai ales, ca parte a unei strategii de luptă cu ”dușmanul” (țările și societățile de tip capitalist) chiar pe teritoriul acestora (prin ”subminarea lor din interior”).

Filiera traficanților români de droguri din Australia este cunoscută încă din anii 80. În ciuda a numeroase scandaluri, arestări și căderi, rețeaua nu este anihilată nici astăzi. Periodic, agențiile de știri difuzează informații despre arestări și condamnări ale unor traficanți și capturi de droguri în Australia în care sunt implicate și persoane cu origine română. De altfel, persoanele de origine română implicate în traficul de droguri din Australia dețin și un trist record: cele mai mari pedeapse aplicate după abolirea condamnării la închisoarea pe viață în această țară, de 18, respectiv 20 de ani (Constantin Francisc Onea, respectiv Nana Pușcaș, în 1994). Într-o interpelare din același an, senatorul liberal Ken Alfred confirma scenariul descris de Ioan Mihai Pacepa: ”În afară de îngrozitoarea povară și cruzime pe care Ceaușescu a impus-o propriului său popor timp de un sfert de secol, guvernul său a exportat, continuu, în democrațiile vestice, terorismul, asasinatul și drogurile (…) Cea mai mare a acestei activități criminale a fost organizată eficient și brutal de serviciul român de spionaj, Departamentul de Informații Externe (DIE)”.

Acesta e mediul (al traficanților români de droguri) din care provine Frank Timiș, emigrant și el în Australia în 1981. Frank Timiș, ”părintele” Afacerii Roșia Montana, a fost cercetat și amendat de trei ori pentru posesie de droguri (1982, 1989, 1991). De două ori a reușit să convingă poliția și pe judecători că ar fi consumator, nu și traficant, iar o dată (în 1989) că, de fapt, n-ar fi intenționat să-i vândă droguri unui ofițer de poliție aflat sub acoperire, ci să-l înșele. Viorel Borșa, complicele lui din 1989 și viitorul tată vitreg al lui Frank Timiș, are un lung istoric de arestări și condamnări pentru trafic de droguri. La începutul anilor 90 și-a încercat ”norocul” în mai multe afaceri din Australia (transporturi și minerit), pe care fie le-a falimentat, fie au fost lichidate pentru nerespectarea standardelor legale. Astfel arată CV-ul și portofoliul care l-au ”recomandat” pe Frank Timiș să preia cele mai importante zăcăminte de aur ale României, din Munții Apuseni. Dar nu singur.

”Întâlnirea” de la Toronto

Frank Timiș a devenit președinte al Gabriel Resources. Prim vice-președinte al companiei a fost canadianul Stephen G. Roman, fiul unui magnat al cuprului și titanului, Stephen B. Roman, venit pentru prima dată în România în 1983, la invitația lui… Nicolae Ceaușescu. Conform declarațiilor lui Roman jr., făcute pentru The Globe and Mail, în octombrie 2010, Ceaușescu le-a solicitat sprijin canadienilor pentru dezvoltarea exploatării resurselor de uraniu și cărbune ale țării. De asemenea, Ceaușescu le-a cerut să facă lobby pe lângă Guvernul Canadian pentru accelerarea dezvoltării reactorului nuclear de la Cernavodă, proiectat de canadienii de la CANDU. În cadrul aceluiași interviu, Roman jr. spune că l-a întâlnit pe Timiș la Toronto printr-o cunoștință comună.

Să fi fost doar o întâlnire întâmplătoare între aventurierul provenit din rețelele de traficanți de droguri din Australia ”lansate” de fosta Securitate și fiul unui afacerist din Canada care știa despre resursele minerale ale României de la Ceaușescu și apropiații lui? Și la fel de ”întâmplătoare” întâlnirea lui Frank Timiș cu Ovidiu Tender, cel care deținea hărțile resurselor naturale ale României, și care se vor lega ulterior nu doar în afaceri, ci și familial (Timiș devenind nașul de cununie al lui Tender)?

Turnătorul din Banat

Ovidiu Tender a fost cooptat și el în conducerea companiei care viza aurul de la Roșia Montană. Principalul lui atu consta în faptul că devenise ”norocosul” câștigător al privatizării fostei Întreprinderi de Prospecțiuni Geologice și Geofizice, rebotezată după 1990 Întreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare, apoi Prospecțiuni SA. Astfel, Tender intra în posesia cercetărilor legate de resursele naturale subterane ale României desfășurate pe parcursul mai multor decenii! Ce îl recomanda pe Tender în domeniu? Teoretic, pregătirea lui de inginer miner. Cu toate acestea el n-a profesat în domeniu; Revoluția din 1989 l-a prins ca șef al unei unități hoteliere din Jimbolia, iar apoi șef de unitate al fostului hotel al Partidului Comunist Român din Timișoara. Primele lui afaceri după 90 au fost în industria hotelieră, apoi în agricultură, embargoul impus Iugoslaviei și afacerile cu petrol fiind însă cele care i-au grăbit ascensiunea spre topul miliardarilor români.

Mult timp, Ovidiu Tender a negat vreo legătură cu fost Securitate. În 2010, în cadrul unei anchete realizate de EVZ, Tender a fost identificat însă de către scriitorul William Totok ca fiind unul dintre informatorii care l-au turnat la Securitate. Pus în fața acestei dezvăluiri, Tender a declarat că, după 36 de ani de la acele evenimente, nu-și mai amintește…

Caracatița Tender & Co: Roșia Montană, gazele de șist, Oltchim, Petrom, Africa…

Să recapitulăm: la începutul anilor 90, situația se prezenta astfel: în Australia, cu puternice conexiuni cu rețelele de traficanți de droguri înființate de fosta Securitate, își începea primele afaceri (falimentare) Frank Timiș. La Toronto trăia Stephen G. Roman, fiul lui Stephen B. Roman, care ajunsese în România la invitația lui Ceaușescu și care avea informații despre resursele minerale ale țării chiar de la regimul comunist. La Timișoara, debuta în afaceri, ca șef al fostului hotel PCR, Ovidiu Tender, despre care există suspiciuni mai mult decât rezonabile că a fost turnător al Securității. Să fi fost, absolut întâmplătoare întâlnirea celor trei și implicarea lor în câteva dintre cele mai controversate afaceri din România ultimelor decenii?

Câteva exemple:

  1. Aurul Apusenilor, de la Roșia Montană dar și, în prima fază, cel de Certej și din alte zone din Hunedoara, despre asta am tot scris, nu mai insist (nu insist nici asupra implicării lui Tender în afacerile RAFO, Carom etc., mult mai mediatizate).
  2. Exall Resources, controlată de Stephen G. Roman, a câștigat în 2001, prima licitație legată de privatizarea Oltchim. Doar că Exall nu avea banii cu care licitase, ci spera să-i obțină din listarea la Bursă a combinatului de la Vâlcea (era aceeași schemă ca și în cazul Roșia Montană: Timiș a intrat cu buzunarele goale în afacere, banii obținându-i DUPĂ listarea proiectului la Bursă). Stephen G. Roman nu a fost la fel de norocos, piața fiind în scădere, n-a obținut banii de pe Bursă și licitația s-a anulat.
  3. Prin Regal Petroleum, Tender și Timiș au concesionat aproximativ 4-5% din teritoriul României, în special perimetre cu posibile resurse de gaze de șist. Concesiunea perimetrelor din Moldova (zona Bârladului) au vândut-o în 2011 către Chevron (ca fapt divers: la Regal Petroleum îl vom regăsi ca director pe Mihail Ianaș, fostul director al ANRM în perioada în care ANRM a făcut numeroase concesiuni către firmele lui Tender și Timiș – dar ăsta e alt subiect).
  4. Tentativa de preluare a Petrom. Cea mai spectaculoasă operațiune a fost însă încercarea de a pune mâna pe Petrom. În acest scop, Tender și Timiș au creat un concern cu gigantul petrolier american Halliburton (și alte firme mai mici din Arabia Saudită, Cipru și România), cu care, la începutul anului 2003, s-au înscris la licitația pentru privatizarea Petrom. Un punct forte al combinației era prezența în concern și a ofițerului de rang înalt al NATO, Willem Matser. În cele din urmă, acesta s-a dovedit și punctul slab: pe 7 februarie 2003, Willem Matser a fost arestat în Olanda și acuzat de spălare de bani proveniți din traficul cu droguri columbiene. În caz a fost cercetat și Ovidiu Tender, sub acuzația că firmele lui ar fi fost folosite ca paravan pentru operațiune. În ciuda căderii lui Matser, la începutul anului 2003, concernul lui Tender și Timiș cu Halliburton era văzut de către mass-media ca mare favorit la câștigarea perlei Petrom, dar, surprinzător, nu a intrat nici măcar pe lista scurtă a licitației câștigate în cele din urmă de OMV. Explicația vine din scăderea influenței pe care o avea Ioan Talpeș (apropiat al lui Ion Iliescu), pe fondul conflictului din 2003 dintre Iliescu și Năstase (dar să nu anticipăm – vom reveni la Talpeș).
  5. În ultimii ani, Tender și Timiș au debarcat în Africa, unde dețin concesiuni impresionante de zăcăminte minerale din țări ca Senegal sau Sierra Leone. Coincidență (sau nu?) sunt țări în care fostul DIE din fosta Securitate a desfășurat ample acțiuni de spionaj înainte de 1990.

”Frumoasele prietenii”. Timofte și Talpeș

La fel cum nu este întâmplătoare (să nu fim naivi), întâlnirea dintre Tender, Timiș, Stephen G. Roman și ”frumoasa prietenie” care a urmat (mai ales între primii doi), nu e întâmplătoare nici vasta operațiune de preluare a resurselor României (minerale și/sau industriale). Operațiuni de o asemenea anvergură nu se puteau desfășura însă fără alte ”frumoase (și periculoase) prietenii”. Iar pe lista de prieteni îi vom regăsi (ah, coincidențele!), la loc de frunte, pe șefii serviciilor de informații din România. Exact cei care ar fi trebuit să vegheze la modul în care sunt privatizate și înstrăinate asemenea resurse!

Căutând absolut aleatoriu pe internet, vom găsi conexiunile lui Ovidiu Tender (în mod special), cu fostul șef al SRI Radu Timofte și cu fostul șef al SIE Ioan Talpeș. E interesant că într-un dosar instrumentat de DNA, există declarații conform cărora Radu Timofte ar fi apelat la Tender pentru a-i cere lui Ioan Talpeș avansarea la gradul de general (în rezervă) al tatălui generalului SRI Ovidiu Soare. Atât Tender, cât și Talpeș au confirmat în fața procurorilor DNA episodul petrecut înainte de 2004. Talpeș a declarat însă că a refuzat avansarea. Procurorii nu au reușit să probeze că generalul SRI Ovidiu Soare i-ar fi oferit informații secrete lui Tender pentru serviciul făcut (chiar dacă nu și-a atins scopul, Tender a intervenit la Talpeș – detalii aici). Ancheta DNA îi viza pe pe ofițerii SRI Soare și Dumitrache, dar procurorii par să fi ignorat marea miză. Până la urmă, declarațiile arată că Tender nu-i făcuse un serviciu lui Soare, ci lui… Radu Timofte. Mai exact, Radu Timofte își permitea să-i ceară lui Tender astfel de servicii. O făcea doar în temeiul ”frumoasei prietenii” (despre care puteți găsi alte numeroase relatări în presa vremii) sau și a altor servicii ce țineau de funcția lui Radu Timofte?

Despre ”frumoasa prietenie” a lui Tender cu Ioan Talpeș vorbesc chiar cei doi. Un scurt fragment dintr-un interviu realizat de Robert Turcescu la Europa FM în 2004, și publicat și în revista 22.

”Robert Turcescu: Dar cu dl Talpeș de când vă cunoașteți?

Ovidiu Tender: Cu dl Talpeș mai recent, din anii 90, însă în primul rând este bănățean, este un om de mare valoare, după părerea mea, și profesională, și umană. Și dacă dumnealui a declarat că îmi este prieten, îmi permit și eu să fac publică această chestiune”.

Prieteniile au fost cimentate însă și prin sponsorizări generoase suportate de firmele lui Timiș și Tender în timpul evenimentelor NATO organizate de către… Ioan Talpeș la București, în 2002. Acest ”amănunt” îl regăsim atât într-un CV trimis unui jurnalist de la Rise Project de către Frank Timiș, dar și într-un comunicat trimis presei de către… Willem Matser, de care și-a amintit istoricul Marius Oprea în toamna lui 2013, într-un interviu acordat lui Orlando Balas.

”În luna iunie 2002 a avut loc la Snagov reuniunea șefilor de servicii secrete din țările membre NATO. Toate cheltuielile au fost suportate de patru sponsori, printre care figurează Frank Timiș și Ovidiu Tender. Cel care a comunicat presei lista de sponsorilor a fost Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală și de Est al Secretarului General al NATO, spunând că respectă inițiativa și curajul de aducere a acestor sponsori a domnului Talpeș. (…) Apariția lui Frank Timiș ca sponsor, la o reuniune NATO de rang înalt poate să indice faptul că Ioan Talpeș, responsabilul cu organizarea acestui eveniment, este unul dintre protectorii din umbră ai lui Frank Timiș. Sau ar fi trebuit să facă asta, ceea ce și mai grav. Ca sponsor al reuniunii NATO de la Snagov apare și ”Tender Holding, grup de firme deținut de Ovidiu Tender împreună cu familia sa”. (Marius Oprea)

Tot în toamna lui 2013, fostul procuror militar în rezervă Gheorghe Oancea afirma că a existat un dosar la DNA al Afacerii Roșia Montană, dosar blocat la nivel politic de Adrian Năstase. Spusele fostului procuror militar seamănă destul de mult cu ceea ce afirmă acum Alina Bica (cu mențiunea că Oancea le-a făcut unui jurnalist de la Cotidianul.ro, nu în fața procurorilor, și neavând nimic ”de salvat”). Și atunci, ca și acum, e vorba de o protecție a afacerilor lui Tender la nivel înalt, și atunci, ca și acum, ar fi fost vorba de un ”interes strategic al României” (acum afacerile lui Tender în Africa, atunci aderarea României la NATO).

”Mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna președintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna președintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă o memorie bună: ”Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-à-vis de modul de inițiere și derulare a contractului cu Gabriel Resources, unde primul ministru printr-o rezoluție pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO. Mi-a spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi declarat acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit așa ceva am rămas perplex!”. (Gheorghe Oancea)

Că ”impedimentul major” nu îl reprezenta o politică oficială a NATO în acest sens, ci, după cum s-a văzut mai sus, influența unui personaj important în ierarhia NATO, Willem Matser, care avea propriile interese oneroase cu grupul lui Tender și Timiș, are relevanță doar pentru a nu cădea într-o teorie a conspirației și pentru a înțelege cum funcționează sistemul (Willem Matser nu a fost singura influență de acest fel: compania americană de lobby Dutko a prestat atât pentru România, ca țară, în campania de aderare la NATO și pentru Adrian Năstase personal – chiar dacă pe bani publici -, cât și pentru Gabriel Resources).

George Maior, alt lobby-st pentru Gabriel Resources

După cum am amintit, în 2003-2004, influența lui Ioan Talpeș a scăzut, fiind prins la mijloc în războiul dintre Ion Iliescu și Adrian Năstase, fiind un apropiat (și consilier) al primului. După 2004 Talpeș va schimba luntrea și îl vom regăsi în preajma lui Traian Băsescu. Tender și Timiș au ieșit din Afacerea Roșia Montană, mai mult de nevoie, decât de voie (e un lucru pe care Tender l-a recunoscut în mod indirect de mai multe ori), fără a încasa marele pot din afacere. Cu toate acestea, n-au ieșit fluierând a pagubă. Fostul aventurier Timiș a intrat cu buzunarele goale și a ieșit cu 70 de milioane de dolari (din vânzarea acțiunilor pe care le deținea). Dincolo de bani, atât Tender, cât și Timiș, și-au făcut numeroase relații și au avut acces la informații care le-au permis să-și dezvolte afacerile fie în România, fie în Africa sau Asia.

Afacerea Roșia Montană a rămas însă apropiată de serviciile de informații. Din 2006, în fruntea SRI și șef al lui Florian Coldea, a fost, până mai ieri, George Maior, cel care, în 2005, pe când era senator de Alba și șef al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, apărea în listele acțiunilor de lobby organizate de Ambasada Canadei în România pentru Gabriel Resources. Maior a recunoscut că a participat la asemenea acțiuni. Să ne mire că, în toamna lui 2013, în timpul protestelor pentru Roșia Montană, George Maior vorbea doar despre ”anarhiștii” și ”eco-teroriștii” care ar fi vrut să monopolizeze protestele, dar nu avea absolut nicio informație despre culisele reale ale afacerii?

Despre implicarea directă a lui Florian Coldea în protejarea lui Tender (în încercarea de a-l scăpa de o pedeapsă cu executarea) există doar declarația fostei șefe DIICOT Alina Bica, aflată, la rândul ei, sub urmărire penală. Despre relațiile privilegiate pe care Tender și cei din grupul lui cu șefii serviciilor secrete există însă numeroase alte mărturii și dovezi. Fie că a fost vorba de sponsorizarea unei reuniuni NATO organizată de un fost șef al SIE, fie de favorurile (ce aduc a trafic de influență) pe care un fost șef al SRI i le solicita lui Tender.

Război între favoriții lui Băsescu

Florian Coldea a fost avansat la gradul locotonent-colonel și avansat adjunct al șefului SRI în 2005, pe când Radu Timofte conudcea încă instituția. Cel care l-a numit în funcție a fost, însă, președintele Traian Băsescu. Coldea a fost cel care s-a ocupat din partea SRI de criza ostaticilor din Irak (în 2005), iar în 2007 a fost acuzat de către Mircea Geoană că ar fi urmărit să-i șantajeze pe judecătorii CCR care au dat verdict favorabil suspendării lui Traian Băsescu. Faptul că, acum, două foste protejate ale lui Traian Băsescu, Elena Udrea și Alina Bica, arată cu degetul către Florian Coldea face ca povestea să devină și mai interesantă.

La final, doar o remarcă: să nu ne jucăm cu cuvintele. În diferite forme, se invocă de prea multe ori, în mod abuziv, sintagme precum ”rațiuni de securitate națională”, ”interes național”, ”interes strategic” pentru a justifica fapte care, de fapt, țin de Codul Penal. La un moment dat, când ar avea o justificarea deplină utilizarea lor, s-ar putea să nu mai însemne nimic.

***

*Notă: o parte importantă a informațiilor folosite în redactarea acestui articol le-am prezentat pe larg în cartea Afacerea Roșia Montană (ed. Tact, 2013); sursele informațiilor sunt trecute în carte, aici utilizând doar o sinteză a acestora

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Alta fata a SRI

Sursa: Comisarul

Discuţia despre SRI, în contextul nominalizării controversatului Eduard Hellvig la şefia institiţiei, ar trebui să depăşească limita persoanei.
Toţi oficialii români se bat să laude, ca dobitocii, modernul, reformatul, performantul, bla, bla, bla, SRI. Da, SRI 2014 nu mai este SRI 2004. Nu mai este sluga totală a infractorilor gen Sorin Ovidiu Vântu, care primea buletinul informativ zilnic al SRI înaintea şefului statului şi înaintea primului-ministru. În vremea când Radu Timofte, un adevărat trădător de ţară, conducea această instituţie.
Iar Coldea de atunci era Gioni Popescu, un semianalfabet, fost subofiţer înainte de 1989. Şi devenit, peste noapte, absolvent de studii superioare, doctor, general cu foarte multe stele. O ruşine de ţară am fost. Din care s-a furat sume fabuloase de bani. De ordinul ZECILOR DE MILIARDE DE DOLARI. Care acum sunt ascunse, sub diverse identităţi, în paradisuri fiscale. Sau stau la baza unor aşa-zise poveşti de succes în afaceri gen Tender sau Frank Timiş.
Toţi actualii baroni care se zbat după gratii sau se luptă să nu ajungă după ele sunt creaţia corupţiei din structurile locale şi centrale ale SRI. Au mers mână în mână, frăţeşte, corupţii din structurile SRI locale cu corupţii din structurile administraţiei locale. Au făcut chefuri, afaceri bănoase, toate cu încălcarea sfidătoare a legii, prin coruperea, prin orice mijloace, a procurorilor, judecătorilor, poliţiştilor.
Acelaşi tablou şi la nivel central. Şi în guverne, dar mai ales în Parlament. Unde cei mai mulţi aşa-zişi aleşi au fost doar nişte butonaţi. Nişte fantoşe care au mimat democraţia.
Ce-o mai râde acum Gioni Popescu! Văzându-şi creaţia la butoane. Manevrându-l pe chiar prim-ministrul ţării! Însă Gioni Popescu nu l-a creat doar pe Sebastian Ghiţă. L-a creat şi pe Gruia Stoica. Personajul dubios căruia păpuşa Victor Ponta a fost cât pe-aci să-i dea pe mână Căile Ferate Române! Unui rrom din Galaţi care a făcut primii bani din furtul de fier vechi! Şi cât a mai insistat! Vă daţi seama că pe această temă se pot scrie tomuri întregi. Şi societatea civilă independentă şi onestă din România ar trebui să aibă acces cât mai urgent la aceste date. Pentru ca SRI să devină, cu adevărat, un scut pentru cetăţenii oneşti ai acestei ţări. Nu o minciună vopsită frumos, ca acum.
Trebuie umblat la arhivele ultimilor 25 de ani. Pentru a şti exact cine a vândut această ţară! Documentele există. Pentru că rapoarte s-au făcut. Şi nu s-au distrus.
SRI nu este ceva supranatural, dincolo de legile firii! Este, simplu, o instituţie a statului român. Care trebuie să respecte legile acestei ţări. Trebuie să se ştie exact câţi angajaţi are, câţi colaboratori externi. Pentru ce sunt plătiţi aceşti colaboratori. Câte firme are SRI şi care sunt contractele pe care le derulează. Sunt lucruri minimale care nu afectează mult clamata siguranţă naţională. Aperi siguranţa naţională când eşti cinstit cu cei care îţi plătesc solda!
Pentru că este greu de redat întreg păienjenişul, cere, aşa cum am spus, tomuri întregi, vă facem o trecere selectivă. Cu câteva date pe care, subiectiv, le considerăm relevante.
Ştiaţi că, în performantul şi occidentalul SRI, fosta mână dreaptă a generalului Iulian Vlad din Securitate, pupilul său, a fost trecut în rezervă de-abia în anul 2009? Că de-abia din 2005, la 16 ani de la Revoluţie, s-a trecut la pensionarea masivă, trecerea în rezervă, a fostelor cadre superioare din structura centrală a SRI provenite din Securitate? Că rudele lor umplu şi azi, până la refuz, occidentalul SRI?
Din primul lot de treceri în rezervă, la sfârşitul lui martie 2005, a făcut parte controversatul Ion Popescu, zis Gioni, adjunctul şefului SRI de atunci, Radu Timofte (decedat între timp).
Fost şef cu import-exportul în CENTROCOOP pe vremea lui Nicolae Ceauşescu,Gioni Popescu a fost preluat, după 1990, în SRI. A fost con­siderat un personaj controversat, el făcând obiectul mai multor scandaluri de presă legate de contractele de achiziţii ale SRI (răspundea de logistică).
În decembrie 2005, a fost decapitată cea mai nocivă filială a SRI, cea din Prahova. Au fost arestaţi preventiv coloneii Corneliu Păltânea, şeful filia­lei Prahova şi adjunctul său, Daniel Bucur. Lotul lor s-a lărgit cu alţi ofiţeri SRI. Ei au fost acuzaţi de fapte de corupţie şi, ulterior, condamnaţi definitiv.
Până la condamnarea defi­nitivă, Păltânea a fost directorul Centrului de Afaceri Româno-Rus (inaugurat de Ion Iliescu şi Vladimir Putin la Moscova, in 2004), iar în cadrul protocolului de colaborare, partea română, se obliga să furnizeze baze de date părţii ruse, în condiţiile în care România era deja în NATO şi aveam şi baze americane pe teritoriul ţării.
În 2006, a fost îndepărtat şi influentul general Ovidiu Soare, membru în comitetul director al SRI. El a fost arestat alături de colonelul SRI Gheorghe Dumitrache (ex-adjunct la SRI Prahova), tot pentru fapte de corupţie, fapte care aveau legătură cu filiala coruptă a SRI din Prahova.
Tot în 2006, Traian Băsescu a trecut în rezervă alţi generali SRI şi anume pe generalii Dumitru Bădescu, Adrian Hoinaru, Ioan Micheu şi Gheorghe Tarcavu. Toţi cei patru deţineau funcţii de conducere în centrala SRI. Motivul principal: faptul că înainte de 1989 au făcut parte din structurile Securităţii. Au urmat şi alte treceri în rezervă, dar fără rezonanţă în ­memoria publică.
Reformarea SRI a continuat, de rezo­nanţă publică fiind trecerea în rezervă în 2008, a influenţilor gene­rali Dumitru Zamfir şi Ionel Marin, din conducerea SRI.
După 2009, a continuat politica trecerii în rezervă a foştilor ofiţeri de Securitate. Au ieşit la pensie fostul sef al Ins­pectoratului de Contraspionaj, ­Ionel Bidireci, fostul şef al Secretariatului general, Marius Brateanu, Petrache Cândea (fost şef al Corpului de control în cadrul SRI), Adrian Bărbulescu, Daniel Coman, Laurian Gheorghe Marin Ioniţă, Sorin Dunea, Sava Cons­tantin, Ioan Voicu, Ion Ştefănuţ. De departe, cea mai răsunătoare trecere în rezervă a fost a generalului Aurel Rogojan, fostă mână dreaptă a şefului Securităţii, Iulian Vlad.
SRI-ul lui Sorin Ovidiu Vântu, doar câteva exemple. Reţeaua a fost mult mai mare…
În timpul când Timofte conducea SRI, Sorin Ovidiu Vîntu avea o influenţă extraordinară în acest serviciu. Nu se mulţumea doar să primească informaţii care rezultau din ascultările cu mandat care se făceau, dar influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean, la nivel de secţii, în SRI. Vîntu a reuşit să tragă marile tunuri sub umbrela creată de angajaţii consilieri şi colaboratorii foste cadre ale serviciilor de informaţii. Unul dintre aceştia a fost Ştefan Alexie, fost general de Securitate, fost şef al Direcţiei de Contraspionaj şi secretar de Stat în Ministerul de Interne înainte de decembrie 1989. Din 1990 a fost consilier al lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Vasile Alexoaie, fostul şef al Securităţii din Roman înainte de 1989, cooptat în conducerea SRI din Iaşi după decembrie 1989, după trecerea în rezervă devenind preşedintele Fondului Naţional de Investiţii din Iaşi şi director al filialei locale a firmei Gelsor; Vasile Buliga, fost ofiţer de securitate şi angajat al trustului Gelsor; Aurelian Deaconescu, fost ofiţer de Securitate, fost şef al Serviciului Fraude din cadrul societăţii de asigurări Astra, a fost implicat în fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu; Vasile Doroş, fost colonel de Securitate, şef al SRI Bacău timp de 8 ani, a condus filiala Fondului Naţional de Investiţii din Bacău prin fiul său, Claudiu Doroş; Dan Gheorghe, fost ofiţer de Securitate, comandant adjunct al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, şef al Brigăzii Antiteroriste a SRI după decembrie 1989, transferat apoi la UM 0215 (unitatea de informaţii şi contrainformaţii a Ministerului de Interne).
A revenit în SRI, în calitate de consilier al noului director Radu Timofte în 2000, iar la 1 noiembrie 2001 a demisionat.
Nicolae Constantin Haţeganu, fost ofiţer de Securitate şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări Astra, a participat şi el la fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Florian Ioan, fost ofiţer de Securitate, reactivat în Serviciul de Protecţie şi Pază al Preşedinţiei în perioada lui Emil Constantinescu, ajuns la gradul de colonel, a trecut în rezervă în 1998 pe motive medicale şi s-a pus la dispoziţia lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Vlad Mărgineanu, fost ofiţer de Securitate, fost şef al secţiei SRI din Braşov, a devenit apoi fondator al Băncii Române de Scont, falimentată deliberat în 2002, după dispariţia din conturi a 17 milioane de dolari din patrimoniul societăţii de asigurări Astra.
Ogăşanu Dumitru, fost ofiţer de Securitate cu gradul de colonel, a condus Centrul Operaţional SRI Ardeal. După trecerea în rezervă, a devenit director al Filialei Gelsor din Oradea. A participat la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.
Gheorghe Raţiu, fost ofiţer de Securitate (D.I.E., acoperit ca diplomat în M.A.E.) a fost cooptat în calitate de consilier şi partener de afaceri a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cornel Rudăreanu, fost colonel de Securitate, fost şef de cabinet al lui Măgureanu, a devenit şi el consilier al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Rudăreanu s-a numărat printre primii camarazi ai lui Vîntu, alături de Ion Văsâi, propuşi pentru reîncadrare de generalul SRI Gioni Popescu.
Vlad Soare, fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe din cadrul Departamentului Securităţii Statului, a fost preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior în timpul guvernării cederiste, apoi preşedinte al grupului financiar Gelsor.
Răzvan Temeşan, fost ofiţer de Securitate acoperit în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior, a devenit preşedintele Bancorex din decembrie 1989, funcţie în care s-a menţinut pånă în 1996. Răzvan Temeşan a fost profund implicat în afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Victor Velişcu, fost ofiţer de Securitate în cadrul Inspectoratului de Securitate Dolj, a devenit în 2001 principalul consilier al şefului SRI, Radu Timofte, fost ofiţer de grăniceri. Victor Velişcu a fost numit în această funcţie la insistenţele lui Sorin Ovidiu Vîntu, ca o recompensă a faptului că i-a acoperit afacerile ilegale în perioada cåt a fost încadrat ca ofiţer la UM 0215 din cadrul Ministerului de Interne.
Victor Velişcu a fost ofiţer de securitate la Craiova până în 1990, unde a făcut parte din Direcţia I (Informaţii Interne) a Direcţiei Securităţii Statului. Ulterior a fost trimis de Măgureanu la reorganizarea secţiei judeţene a SRI Cluj unde a ocupat poziţia de locţiitor al şefului SRI Cluj un an de zile. Aici Velişcu s-a remarcat prin folosirea în interes personal a banilor din fondul CIS (din care se executa plata informatorilor) şi în urma unei anchete interne a SRI, la sfârşitul lui 1991 a trecut în rezervă.
În 1994, Velişcu este recrutat de Sorin Ovidiu Vîntu, care îl pune să amenajeze sediul Gelsor, iar în iulie 1995, devine acţionar la SOV Invest, firmă ce avea să administreze dezastrul FNI.
Conform declaraţiilor Mariei Vlas, în angrenajul jafului FNI un rol-cheie l-au avut foştii ofiţeri SRI, iar de recrutarea şi angajarea lor, într-o primă fază, s-a ocupat SRI Victor Velişcu, asociatul lui Vîntu.
Vlas a afirmat că, la început, ea a lucrat pentru Vîntu la Societatea de Valori Mobiliare Gelsor SA şi că a încheiat cu Velişcu, care reprezenta SOV Invest, primul contract de distribuire a certificatelor de investitor. Ulterior, Velişcu i-a predat Mariei Vlas administrarea SOV Invest.
Ilie Vrånceanu, fost ofiţer de Securitate, a fost şef al filialei Fondului Naţional de Investiţii din judeţul Bistriţa.
Ion Popescu, cunoscut sub numele de Gioni Popescu, ajuns general şi director adjunct al SRI prin contribuţia financiară substanţială la „puşculiţa“ fostului director Virgil Măgureanu, a girat implicarea CENTROCOOP în afacerea FNI…

Vîntu șef și la doi şi-un sfert
SOV controla principalele servicii de informaţii, începând cu serviciul Ministerului de Interne, fostul „doi şi-un sfert“, devenit apoi UM 0962. Relaţia sa specială cu Vulpea, adus de imbecilul de Dejeu pe poziție şi cu colonelul Traian Marinescu – adjunct al comandantului 0962 – a fost extrem de importantă pentru acoperirea hoţiilor de tip FNI, BRS şi BID, ofiţerii din IGP desemnaţi să ancheteze afacerile lui SOV fiind, practic, de fapt, la cheremul său.
Conotaţiile Cazului Prahova în realităţile din 2014
Corupţia din SRI Prahova a avut însă şi mize mai serioase, ofiţerii de aici fiind implicaţi în mafia petrolului, chiar prin foştii şefi ai secţiei Corneliu Păltânea, şi adjunctul său, Daniel Bucur. Ovidiu Soare şeful Inspectoratului pentru Apărarea Constituţională şi Securitatea Economică coordona două dintre cele mai importante unităţi din SRI, direcţiile A şi C care se ocupau cu monitorizarea societăţii civile, a partidelor, a mass-media, şi a mediului politic. Vânzarea de informaţii din interiorul sistemului, acuzaţia cea mai gravă la adresa sa făcea parte din “fişa postului” său.
Soare îl servea direct pe Adrian Năstase şi PSD-ul, SRI-ul devenind un fel de bastion al Regimului pesedist.
Soare si-a impus şi plasat trepăduşii in numeroase puncte ale serviciului, controlând, chiar şi după arestarea sa, o bună parte din activitatea instituției, doar nu degeaba și-a plasat conserve peste tot…
Îl cunoaşteţi pe senatorul Ioan Chelaru, cel care a refuzat să se ducă acum judecător la CCR?
În 2000, în plin scandal FNI, varianta de „avarie” a lui Vântu a fost să-şi vîndă firma cea mai importantă, Grupul Gelsor. Compania, cu un capital social de cîteva milioane de dolari, a fost cumpărată de Ioan Chelaru, avocat din Roman, senator din partea PSD începînd cu 2004, bun prieten din copilărie al lui Sorin Ovidiu Vântu. Valoarea din acte a tranzacţiei încheiate în iulie 2000 a fost de 30 de miliarde de lei, plătibili eşalonat în 25 de ani. Valoarea reală a Grupului Gelsor SA era de 199,87 miliarde de lei. Vântu susţine că nu a fost interesat să-şi răscumpere afacerea vîndută la subpreţ vechiului său prieten: „Domnul Chelaru a vîndut mai departe. Nu m-a interesat. Aveam alte preocupări”. Într-adevăr, Ioan Chelaru a vîndut mai departe Grupul Gelsor, dar nu oricui, ci către off-shore-ul Anwin Alliance Limited, tranzacţia fiind încheiată în mai 2002, dar menţionată la Registrul Comerţului o lună mai tîrziu. Întrebat cine era patronul firmei, Chelaru a declarat că nu îşi mai aminteşte.

Tagged , , , , , , , , , ,