Sursa: Zf
Ştiam că există două Românii – una urbană şi alta rurală.
Ştiam că mai există două Românii – una a celor rămaşi acasă şi alta a celor plecaţi.
Şi mai ştiam că există două Românii chiar în rândurile celor plecaţi.
În vremea comunismului – spun unii din cei care au trăit acele vremuri şi au bătut străinătăţurile – românii din afara graniţelor, vârfurile cel puţin, cei care contau cu adevărat în structurarea unei opoziţii solide la regim, nu au putut fi o adevărată diaspora pentru că au fost divizaţi.
Nu am ştiut însă că există o Românie a “economiştilor” şi o alta a “oamenilor de afaceri”. Până miercuri, când dl Valentin Lazea economistul-şef al Băncii Naţionale a explicat ce este cu cele două Românii noi.
Cele două Românii cu multiplele lor paradigme au un numitor comun. Se dispreţuiesc una pe cealaltă.
România urbană dispreţuieşte România rurală. România celor plecaţi o dispreţuieşte pe cealaltă rămasă acasă şi nici cea rămasă acasă nu-i rămâne datoare celei plecate.
Într-o întâlnire de miercuri, la BNR, unul dintre reputaţii economişti ai României Valentin Lazea a mai definit o schizmă: România economiştilor şi cea a oamenilor de afaceri.
Dl Lazea nu este deloc echivoc în ce spune, ci explicit dualist: Există, spune domnia sa, în România două viziuni complet diferite în ceea ce priveşte percepţia realităţii economice – una a mediului de afaceri şi cealaltă a economiştilor.
Evident că dl Lazea face parte din a doua categorie, a economiştilor.
Iată diferenţa, în opinia domniei sale: “Prima (viziunea antreprenorilor – n.n.) este pe termen scurt şi parohială cu accentul săgăsim o soluţie naţională la problema pe care o avem. A doua (a economiştilor – n.n.) este, de regulă, pe termen mediu şi lung, macroeconomică şi europeană sau globală. Mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că stabilitatea macroeconomică reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări durabile, şi nu doar un «nice to have»”.
Nu sunt vorbe spuse la nervi. Dl Lazea are mereu discursurile atent construite. Iar prezentarea sa de miercuri este, în privinţa cifrelor, foarte exactă.
Întreaga discuţie trebuie aşezată în contextul reducerilor de taxe într-un procent pe care Banca Naţională, Consiliul Fiscal, FMI Comisia Europeană îl consideră exagerat şi în măsură să pună în pericol stabilitatea macroeconomică. În mare, şi economiştii care nu lucrează pentru bănci şi mediul de afaceri au acceptat o astfel de poziţie şi, la vremea respectivă, chiar Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a avut obiecţii faţă de o reducere atât de abruptă a taxelor. Dar sentimentul general în rândul mediului de afaceri este că reducerile de taxe sunt bune: consumul creşte, prin urmare afacerile cresc. Nu este bine?
De ani de zile taxele au tot crescut. Taxa pe stâlp, taxe noi în agricultură, acciză nouă la carburanţi, reevaluare a facilităţilor fiscale. Toate lumea aplaudă faptul că cresc încasările la buget, dar nimeni nu face socoteala să vadă cum ar fi stat bugetul fără aceste noi taxe. Şi acum când se reduc taxele nu este bine că se reduc?
Aplauzele pentru reducerea puternică taxelor înseamnă “viziune pe termen scurt”, în opinia economistului-şef al BNR: “Mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că stabilitatea macroeconomică reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări durabile”.
Chiar trebuie muştruluit mediul de afaceri? Ce să fac el, prin urmare? Să spună că reducerile de taxe nu sunt bune pentru că încurajează consumul şi supraîncălzesc economia? Să ceară guvernului să renunţe la reducerile de taxe pentru păstrarea echilibrului macroeconomic?
În lunga criză a lumii, băncile, cu tot cu economiştii lor de renume, au fost salvate de state – erau “prea mari” ca să poată cădea. Nu şi companiile, ele erau “prea mici”.
În România, dacă te uiţi pe datele Registrului Comerţului, ai crede că nimic nu s-a schimbat din 2008 încoace – companiile intră, ies de pe piaţă, soldul rămâne cam acelaşi: în jur de 500.000 de companii. Diavolul se ascunde în detalii, însă: din 2008 până în 2014 din economie au dispărut peste 40.000 de companii antreprenoriale. Mai grav: aceleaşi companii antreprenoriale, au avut în 2014 cu 721.000 de angajaţi mai puţin decât în 2008. Iar datele nu arată că cei plecaţi s-ar fi angajaţi în multinaţionale care au şi ele cu 20.000 de angajaţi mai puţin în 2014 faţă de 2008.
Este o viziune “pe termen scurt şi parohială, cu accentul să găsim o soluţie naţională”, dacă te uiţi la companii, în special la cele naţionale? – 422.000 de companii naţionale şi 38.000 de mutinaţionale erau înregistrate în România în 2014. Să le despovărezi de taxe?
Cine să facă atunci businessul dacă nu companiile româneşti – de vreme ce au cei mai mulţi angajaţi (2,4 milioane faţă de 1,2 milioane, multinaţionalele) şi, pe sold, raportează câştiguri şi plătesc, prin urmare, impozite pe profit de câteva ori mai mult decât mutinaţionale deşi au cifre de afaceri juma – juma? (Companiile cu capital străin au avut, potrivit calculelor ZF în baza datelor Recom, între 2008-2014, un sold al profitului net, calculat ca diferenţă între profitul şi pierderile nete raportate de numai 2,5 mld. lei. Acelaşi indicator în cazul antreprenorilor a fost de 22 de ori mai mare – 55 mld. lei).
Desigur că economiştii nu fac diferenţă între companiile locale şi multinaţionale. Nu a făcut-o nici dl Lazea. Obiecţiile domniei sala se referă la modul în care este stimulată economia; prin consum, în cazul în care scad taxele, lucru aplaudat de companii; prin investiţii, în cazul în care cineva s-ar îndura să le facă.
Cum împingi însă lucrurile în direcţia dorită de economişti precum dl Lazea – creştere prin investiţii şi excedent de cont curent (sic!)?
Investiţiile au început să crească începând cu trimestrul patru al anului trecut. Dar sunt investiţii private, pentru că cele ale statului nu sunt. Investiţiile de capital sunt, la nouă luni, cu 6% mai mici decât cele de anul trecut, an/an. Investiţiile totale (de capital şi din fonduri UE) sunt cu 15% mai mari, an/an, dar la ani lumină distanţă de programul stabilit la începutul anului. Bugetul ar trebui să cheltuiască pe investiţii 44,8 mld. lei în 2015 (cheltuieli de capital şi din fonduri UE), dar nu a cheltuit la nouă luni decât 19 miliarde de lei – este clar, prin urmare, că programul de investiţii nu va fi atins. Dar dl Lazea nu critică guvernul, nu se face ca instituţiile să se critice între ele!
Aşadar, investiţiile sunt aşteptate din mediul privat. Dar cum să crească investiţiile în mediul privat, dacă ele nu sunt stimulate? Nu ne învârtim în cerc?
La asta trebuie căutat răspuns. În rest, poveşti că trebuie să crească absorbţia fondurilor europene, că trebuie stimulate investiţiile, exporturile, astea le auzim de ani de zile. Ce nu auzisem până acum e că “economiştii” sunt europeni şi mondialişti, cu viziuni largi, în vreme ceilalţi din business sunt “parohialişti” şi limitaţi în timp şi spaţiu.
Nota 1
Dacă economiştii vor să limiteze consumul atunci ar fi bine să se mai uite şi la televizor să vadă ce reclame îşi mai fac băncile pentru încurajarea creditelor. Este unul bandajat ca vai de capul lui, chior şi şchiop, de nu dai doi lei pe el, dar o bancă tot îi dă credit şi nu-i cere niciun document.
Nota 2
Iată ce primesc pe e-mail de la o bancă: “(…) ne-a cuprins febra cumpărăturilor împreună cu (…) punem mână de la mână şi-ţi oferim reduceri speciale în perioada (…).
Deci cine încurajează consumul?
