Tag Archives: riseproject

Bulgarii si Teapa Agricola

Sursa: Riseproject.ro

O agenție a statului a fost înșelată de două clanuri interlope din Bulgaria după ce a încercat să cumpere ulei și făină pentru familiile sărace din România. Tranzacțiile comerciale, în valoare de zeci de milioane de euro, urmau să fie decontate de Uniunea Europeană. Doar că bulgarii au fugit cu banii în Cipru. Schema fraudei implică un om al străzii din Sofia, bancheri bulgari și o familie de români.


Departamentul Național Anticorupție a ridicat azi, 5 octombrie 2015, documentele afacerii de la sediul APIA din București. Foto: Ana Poenariu

Direcția Națională Anticorupție a ridicat azi, 5 octombrie 2015, documentele afacerii de la sediul APIA din București. Foto: Ana Poenariu/RISE Project.

CUM A ÎNCEPUT AFACEREA Pentru primul contract, în valoare de aproape 20 de milioane de euro, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) trebuia să primească ulei de la bulgari, dar aceștia au mai livrat produse în valoare de doar 3,5 milioane de euro. Cel de-al doilea contract era practic un barter. Bulgarii dădeau făină și primeau la schimb orz. Bănește, schimbul era de peste 6 de milioane de euro. Numai că bulgarii au încasat banii și orzul, dar n-au mai livrat făina. Agenția statului român încearcă de mai mult timp să recupereze paguba prin executarea scrisorilor de garanție bancară cu care firma bulgară s-a prezentat la licitație. Însumate, garanțiile se ridică la 31,5 milioane de euro. Au apărut însă alte probleme.

RISE Project și jurnaliștii de la Bivol.bg, centrul bulgar pentru jurnalism de investigație, au documentat mai multe luni această afacere, descoperind filiera prin care România a fost păgubită cu aproape 26 de milioane de euro. Între timp, procurorii români anticorupție au demarat o anchetă proprie în acest caz, fiind vizați inclusiv funcționarii agenției, dar și mai multe companii implicate în schema comercială. Birourile APIA din București și din Ilfov și mai multe sedii de firme din Dâmbovița și Giurgiu au fost percheziționate azi de procurorii Departamentului Național Anticorupție. (Detalii, AICI).

INFOGRAFIC_BULGARI

MÂNUITORII BANILOR First Investment Bank (FIB), banca bulgărească care a eliberat garanțiile, refuză să mai facă plata, motivând că APIA a încurcat conturile în care a virat banii. Practic, banca bulgară suține că agenția guvernamentală n-a mai trimis banii în conturile firmei bulgare de la această bancă, ci în cu totul altă parte. Jurnaliștii RISE Project și colegii de la Bivol.bg au aflat că banii s-au scurs într-un cont din Cipru. La vedere, firma bulgară Viem Corporation e deținută și condusă de Valeri Petrov, un om al străzii din Sofia. În același apartament din capitala Bulgariei, unde este înregistrată firma Viem Corporation, mai figurează și alte companii înrudite între ele. Unele dintre firme sunt conectate la afaceriști români și, mai departe, chiar la patronii First Investment Bank, banca bulgărească care refuză să înapoieze banii statului român.

Bulgarul Ivan Tanev, creierul afacerii, a fost dat în urmărire internațională la puțin timp după ce la București s-au parafat contractele publice.

Bulgarul Ivan Tanev, creierul afacerii, a fost dat în urmărire internațională la puțin timp după ce la București s-au parafat contractele publice.

Alte firme din aceeași încăpere sunt conectate la Ivan Tanev, fiul fostului ministru al agriculturii din Bulgaria, un interlop căutat de Interpol pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Toate firmele din apartament sunt legate între ele și au intrat și în vizorul procurorilor bulgari pentru posibile infracțiuni economice. În România, Oficiul European pentru Lupta împotriva Fraudelor (OLAF), care monitorizează cheltuirea banilor europeni, dar și Direcția Națională Anticorupție (DNA) investighează, la rândul lor, contractele pe care le-a derulat APIA în acest caz. Banii pentru cele două contracte au fost plătiți inițial de Ministerul Economiei, conform procedurilor din programul social, și urmau să fie decontați de Uniunea Europeană ca parte dintr-un amplu program social pentru sprijinirea familiilor sărace din România.

PRODUSE PENTRU SĂRMANI. Nu doar că au fost pierduți banii, dar un alt efect al afacerii a fost că mii de familii din toată România nu au mai primit ajutoarele sociale. Gheorghe Benu, chiar directorul APIA care a semnat contractele cu bulgarii, le-a comunicat Consiliilor Județene că familiile sărmane nu vor mai primi ulei și făină în 2012 din cauză că firma bulgară nu și-a respectat obligațiile din cele două contracte:

ULEIUL. O sumă totală de 20 milioane de euro pentru 17 milioane de litri de ulei alimentar, pe care însă nu l-a mai văzut nimeni.

ADRESA_BENUFĂINA. Viem Corporation nu era la primul contract cu APIA. În vara lui 2012, compania bulgară a mai câștigat o licitație de 6,6 milioane de euro. Atunci, Agenția avea nevoie de făină tot în programul pentru săraci și a făcut un troc cu orz pe care l-au pus la dispoziție omologii lor din Suedia și Germania. Viem a luat bani doar pentru transportul produselor și urma să primească orz în funcție de câtă făină aducea la APIA. Autoritățile din Berlin au refuzat să spună dacă Viem a luat orzul de la ei, atâta vreme cât afacerea este cercetată de OLAF și de procurorii DNA, dar omologii suedezi au explicat că ei au predat orzul unei asociații de agricultori din Suedia, după ce, înainte, Viem Corporation a încasat banii pentru acest produs. Practic, Viem a luat banii pentru transport deși nu a adus nici un kilogram de făină în România. Mai mult, firma bulgară a mai încasat și banii pe orzul scos din depozitele din Suedia.

LICITAȚII CU PROBLEME Firma bulgară a câștigat cele două licitații, deși documentele lor aveau mari probleme, exact ceea ce verifică acum procurorii anticorupție. În mare, problemele erau următoarele:

  • O parte dintre hârtii nu au fost depuse la dosarele de achiziție publică în original, ci doar prin fax și fotocopii, deși procedurile cer documente originale sau copii autentificate și traduceri legalizate;
  • Istoricul firmei bulgare nu o recomanda pentru afacerile cu ulei alimentar, ci pentru comerț cu amănuntul;
  •  Cifra de afaceri a companiei declarată la autoritățile fiscale din Bulgaria pe ultimii trei ani era de 1 milion de euro, nu de 10 milioane de euro, așa cum prevedea caietul de sarcini impus de normele europene.

Conducerea APIA a refuzat să discute cu reporterii RISE pe marginea acestui subiect, motivând că afacerea este anchetată oficial de procurori.

CONTUL OFFSHORE Banii din contracte au ajuns în final într-un cont din Cipru. Conform contractelor și scrisorilor de garanție bancară depuse la dosarul de achiziție publică, plățile trebuiau făcute într-un cont al Viem Corporation deschis la First Investment Bank în Sofia. Banii au luat, însă, o altă direcție. După ce firma bulgară a câștigat și a doua licitație, la sediul APIA a fost trimis un set de documente care modificau modalitatea de plată stabilită prin contract.

Documentele erau trimise de bulgăroaica Stefka Krasimirova Stoeva, care nu figura deloc până atunci în relația dintre firma bulgară și agenția română. Stoeva nu era la primele contacte cu România. Ea mai avea două firme de construcții în care era parteneră cu doi români. În documentele respective, Stefka Stoeva apărea ca fiind împuternicită de Viem Corporation să transmită APIA că banii nu mai trebuie să ajungă la banca bulgară, ci la un cont al firmei bulgare din Cipru.

O lună mai târziu, pe 11 octombrie 2012, cele 87 de milioane de lei pentru ulei au plecat din conturile Trezoreriei APIA și au intrat într-un cont privat al Agenției deschis la Banca Comercială Română. Acolo, convertiți în 19 milioane de euro, banii au plecat din contul Agenției de la BCR direct în contul offshore din Cipru.

Extras bancar după plățile făcute de APIA.

Extras bancar după plățile făcute de APIA.

Câteva luni mai târziu, la începutul lui 2013, după ce Viem Corporation n-a adus nici făina, nici uleiul, APIA a încercat să recupereze banii de la First Investment Bank, instituția bancară care a garantat pentru compania bulgară când aceasta s-a înscris la licitații.

Banca n-a mai fost de acord să execute plata garanțiilor invocând exact schimbarea circuitului bancar, adică faptul că banii au ajuns, în final, în Cipru: „Observăm că acest document […] pare semnat de o anumită Stefka Krasimirova Stoeva în numele Viem Corporation Eood. Băncii nu i-a fost pus la dispoziție de către clientul său nici o informație cu privire la dreptul doamnei Stoeva de a reprezenta sau de a semna documente în numele Viem Corporation Eood”.

Mai mult, chiar APIA și-ar fi încălcat obligațiile contractuale mai susține banca bulgară: „prin efectuarea de plăți într-un cont bancar diferit care nu este deschis la banca noastră neținând cont de contul bancar IBAN BG83FINV……..569 menționat pe prima pagină a contractului. Comportamentul prudent și diligent ar trebui să fie rezonabil din partea unei autorități publice în calitatea sa de autoritate de management pentru fonduri alocate de la bugetul Uniunii Europene”.


ACTUALIZARE /9 octombrie 2015 Curtea de Apel Sofia a aprobat executarea silită a băncii First Investment Bank pentru cele două scrisori de garanție bancară cu care Viem Corporation a câștigat licitațiile. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată de bancă la Curtea Supremă de Justiție, astfel că agenția statului român mai trebuie să aștepte recuperarea celor 33 milioane de euro. Primul complet de judecată a refuzat, în 2014, executarea scrisorilor de garanție bancară pe motiv că APIA a transferat banii într-un cont alt cont decât cel din contractul inițial.

Sediul băncii bulgare. Foto:Fibank.bg

Sediul băncii bulgare. Foto:Fibank.bg

Între timp, la București, procurorii DNA i-au reținut pe doi dintre funcționarii APIA pentru presupuse fapte de corupție. Melinda Kerekeș, director general adjunct, și Anton Giminadis, șef al Direcției Măsuri de Piață, au fost ridicați de la sediul instituției chiar luni, 5 octombrie 2015, în ziua descinderilor la sediul instituției. Fostul director general al APIA, Gheorghe Benu, a fost audiat, de asemenea, la sediul DNA, fiind acuzat că a acordat ilegal subvenții agricole în valoare totală de peste 4 milioane de lei.


CLANURILE INTERLOPE În același apartament din Sofia, strada Lavski Rid nr.6,  unde este sediul Viem Corporation sunt înregistrate mai multe firme. Companiile de la această adresă  întregesc tabloul fraudei: Viem Corporation are legături la vârful băncii First Investment Bank, prin intermediul unei familii de români din Târgoviște – oraș vizat azi de perchezițiile DNA.

Soții Radu și Nicoleta Iugulescu, originari din Târgoviște, au jucat un rol cheie în această afacere. Radu Iugulescu este directorul a două offshore-uri din Insulele Virgine Britanice și Seychelles care sunt conectate, prin mai multe firme, adrese și tranzacții financiare chiar la proprietarii First Investment Bank, adică exact banca care refuză acum să înapoieze banii statului român.

Bulgaria are o istorie complicată când vine vorba de relațiile dintre bancheri și crima organizată. După prăbușirea comunismului, Bulgaria a fost deseori zguduită de reglările sângeroase dintre bandele criminale locale, operațiuni în care au căzut victime mai mulți bancheri.

Familia Iugulescu face afaceri în Bulgaria atât cu banca bulgară, cât și cu liderii unor notorii clanuri locale: “Asasinii” și“Universalii”. Dar nu direct, ci tot prin intermediul unui lanț de companii offshore.

CONEXIUNILE DIN BULGARIA

Liderul clanului “Universalii” este chiar Ivan Tanev, cel care a asigurat infrastructura în afacerea contractelor cu agenția din România. Tanev este căutat de Interpol după ce procurorii bulgari l-au acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani. Mai departe, contractele cu statul român au intrat sub autoritatea unei alte grupări criminale de la sud de Dunăre- “Asasinii”.Această grupare este condusă de o femeie, pe numele ei Mila Georgieva. Reporterii bulgari cu care RISE Project a colaborat la acest subiect au aflat că Georgieva și Tanev sunt în conflict în prezent, după ce ani la rândul au executat împreună diverse operațiuni criminale. Georgieva, care a făcut în trecut parte din gruparea lui Tanev, este acuzată în Bulgaria pentru mai multe infracțiuni. Reporterii bulgari au luat legătura cu Ivan Tanev, care a recunoscut că se ascunde în Dubai, dar acesta nu a dorit să dea detalii despre schema comercială din România. Soții Iugulescu nu au putut fi contactați de reporterii RISE. Ei au mai multe afaceri în Târgoviște: o fabrică de cauciucuri, o grădiniță, firme de consultanță și comerț cu legume și fructe.

Victor ILIE, Atanas TCHOBANOV

Ilustrație: Sergiu BREGA

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Probabil “cea mai buna bere din lume” e plina de aditivi si chimicale….

Sursa: Riseproject

“Procesul de fabricare al acestei băuturi naturale se bazează, încă de pe vremea anticilor, pe un principiu simplu: fermentarea naturală a zaharurilor și extracția cerealelor malțificate cu ajutorul apei fierbinți.” spun, într-un raport de anul acesta, Berarii României, asociația care reprezintă interesele marilor producători de bere. În același document este citat și ministrul agriculturii, Daniel Constantin, care declară și el că: “Berea este un produs nobil, creat din ingrediente naturale, care aduce bucurie milioanelor de consumatori români.”.

Reporterii RISE Project au descoperit însă că ingredientele nu sunt întotdeauna cele naturale și nici procesul de fabricație nu este unul bazat pe principii tocmai simple. Declarații, interviuri și documente obținute de la persoane care activează în marea industrie a berii scot la iveală faptul că cele patru mari companii producătoare de bere din România- Heineken România, Ursus Breweries, Bergenbier și Tuborg România – nu fabrică berea folosind doar ingredientele naturale.

Tacit și fără a fi controlați în amănunt de autorități, marii producători de bere adaugă în procesul de fabricație produse și adjuvanți tehnologici pentru a fabrica licoarea adorată de români. Practic, consumatorul nu cunoaște ce conține această “băutură nobilă”, într-o piață în care doar companiile știu ce e cu adevărat în bere.

Imperiul celor patru

Piața de bere din România este dominată de patru companii multinaționale: Heineken România este controlată de Heineken International din Olanda; Ursus Breweries este o companie subsidiară a SABMiller din Marea Britanie;Bergenbier este parte a grupului Molson Coors, cu rădăcini în Statele Unite; iar United Romanian Breweries Bereprod(Tuborg Romania), deține o licență de fabricație de la grupul Carlsberg din Danemarca.

Toate aceste companii produc și comercializează în România peste 30 de mărci de bere. Majoritatea mărcilor internaționale produse de cele patru companii sunt fabricate în România. Berea din import constituie doar trei la sută din totalul berii consumate iar producătorii independenți sunt aproape invizibili pe piață.

Rețeta secretă: aditivi și enzime industriale

Apa, hameiul, malțul din orz, mălaiul sau alte cereale sunt ingrediente care se regăsesc pe eticheta oricărei sticle sau doze de bere, fiind folosite în diverse combinații. Aceste ingrediente nu reprezintă însă decât o mică parte din ceea ce conține cu adevărat o bere românească.

Un fost director din cadrul Ursus Breweries a vorbit cu reporterii RISE Project, sub protecția anonimatului, despre felul în care se produce berea. Acesta dezvăluie o industrie în care magia chimiei, a adjuvanților și aditivilor devine ingredient de bază al băuturii consumate de majoritatea românilor.

Fostul angajat susține că toți cei din industria berii vor declara întotdeauna că ingredientele din bere sunt naturale.“Aceasta este versiunea ‘oficială!”, doar că se fac mici șmecherii, pe furiș”. Sursa noastră declară că procesul de producție este un subiect extrem de delicat pentru companii și  acestea vor încerca mereu să țină etapele de producție departe de ochii consumatorilor.

Fabricarea berii depinde, în orice sezon, de calitatea cerealelor și a hameiului. Uneori, aceste ingrediente pot avea o calitate mai slabă și pot să nu îndeplinească standardele impuse de producție. Nu mai departe de săptămâna trecută, un producător independent de bere a trebuit să arunce o mie de litri de bere tocmai fiindcă întregul volum nu a ieșit așa cum trebuie. În mod evident, există și situații în care se fac greșeli pe parcursul fabricației, iar greșelile costă dacă nu sunt remediate.

“Când ești presat, când ești la vârful sezonului și tu trebuie să livrezi, iar în container ai niște bere greșită, trebuie să faci ceva…”

“Ce poți face este să adaugi niște aditivi. Ceri permisiunea șefului și asta faci. Eu, ca fabricant de bere, nu sunt complet sigur ce se va întâmpla cu berea respectivă și ce ți se va întâmpla ție dacă o bei. Poate o să ai doar dureri de cap și totul e în regulă. Ei te vor întreba cât ai băut. Îți vor spune că cinci sunt prea multe și că trebuie să bei maxim trei.”

Un fost angajat Heineken, care a dorit să rămână anonim, a confirmat și el adăugarea substanțelor în bere. “Fungamyl, Ceremix 6X MG sau Filtrase sunt doar câteva dintre substanțele folosite,” relatează acesta.

Acestea sunt enzime industriale produse de Novozymes din Danemarca, o companie specializată în biotehnologii alimentare.

Fungamyl-ul accelerează descompunerea amidonului pentru a produce o cantitate mai mare de alcool, iar Ceremix-ul îmbunătățește calitatea berii și a materiilor prime.

Lista continuă însă. Fostul angajat Ursus a povestit că se mai adaugă inhibitori pentru stabilizarea spumei și aditivi pentru aromatizare. Cel de la Heineken amintește de stabilizatori ca PVPP-ul și extracte de hamei modificat, cum este tetrahop-ul. Un alt angajat al unei fabrici de bere Heineken confirmă și el folosirea aditivilor și enzimelor industriale, spunând că lista lor nu ar încăpea pe eticheta berii.

Firmele producătoare spun că folosirea enzimelor industriale face ca berea să fie mai consistentă și mai stabilă din punct de vedere chimic. În același timp, introducerea lor în procesul de fabricație înseamnă reducerea timpului și costurilor de fabricație.

Majoritatea berilor din România sunt beri de tip lager. Fabricarea acestora durează, în mod normal, între două și șase săptămâni. Foștii angajați Heineken spun însă că, în perioada în care lucrau în fabrică, berea se făcea în mai puțin de o săptămână. Într-o perioadă din 2008, “am încercat să facem bere și într-o zi.”

“Eu am o zicală: un copil care se naște la nouă luni are toate șansele să fie sănătos, să nu ia toate bolile. Cel la șapte luni are toate șansele să…” răspunde fostul angajat întrebat dacă timpul redus de fabricare al berii are efecte adverse.

Tăcerea producătorilor

Pe parcursul a mai bine de șase luni, RISE Project a solicitat, în repetate rânduri, interviuri marilor companii producătoare de bere din România. Reprezentanții Ursus Breweries, Bergenbier, Heineken România și Tuborg România nu au răspuns nici măcar emailurilor în care le-am adresat întrebări punctuale despre folosirea enzimelor sau aditivilor. Molson Coors, compania mamă a Bergenbier, nu a răspuns nici ea.

Peter Hammarstedt, director în cadrul companiei Carlsberg International pentru zona de Export, Licențe și Duty Free, cel care supervizează practic licența Carlsberg în România, a spus că urmează să verifice existența enzimelor industriale în berile Tuborg România, dar apoi nu a revenit cu un răspuns.

Întrebată dacă berea Heineken conține adjuvanți și enzime industriale, Marie – Christine van’t Hullenaar, purtătoarea de cuvânt a Heineken International, a răspuns în felul următor:

“Berea Heineken® este fabricată după rețeta originală din 1873. Folosim în mod consecvent această rețetă în toată lumea pentru fabricarea berii Heineken.”.

Emily Hamburger, purtătoarea de cuvânt a SABMiller, compania ce deține Ursus în România, a spus că nu ne poate oferi informații dacă materialul nostru este centrat pe folosirea enzimelor industriale în producția berii.

Reporterii RISE au încercat să ia legătura cu angajați sau foști angajați ai fabricilor de bere deținute de Tuborg Romania și Bergenbier. Niciunul nu s-a arătat disponibil să discute spunînd că nu vor să se amestece în acest subiect. În schimb, un distribuitor național și un producător internațional de enzime industriale au confirmat prezența substanțelor în berile produse de aceste companii în România.

Cei de la Grama Trading, o companie specializată în vânzarea enzimelor industriale în România, menționează pe site-ul lor că printre cei cu care colaborează se numără: Heineken Romania, Bergenbier, Tuborg Romania și Ursus. Contactat de RISE pentru a confirma datele de pe site, directorul de vânzări al Grama Trading, Marius Toboșaru a spus: “Aceasta este o întrebare la care, sincer, nu pot răspunde, pentru că ține de meseria mea și de secretele de fabricație.”  A menționat că totuși colaborează cu toate companiile majore de bere din România.

Compania daneză Novozymes este una dintre cele mai mari producătoare de enzime industriale din lume. Este activă și pe piața din România. Debbie Spillane, reprezentanta Novozymes în relațiile cu presa, ne-a declarat:

“Pe piața din România activează marii producători internaționali de bere: MolsonCoors (fost AB-InBev și StarBev), Heineken și SABMiller – responsabili pentru producția celei mai mari cantități de bere. Industria românească folosește enzime în procesul de fabricare a berii din diferite motive. Unele enzime sunt folosite pentru producția berilor light, altele pentru îmbunătățirea calității materiilor prime locale  sau în alte situații, pentru asigurarea stabilității berii. ”

Enzimele industriale

Conform Novozymes, folosirea enzimelor industriale scade perioada de producție, scade costurile și crește profitul, asigurând o calitate constantă a berii. Tot cu ajutorul lor, se poate produce bere din ingrediente mai puțin tradiționale precum porumbul, orezul, orzul nemalțificat sau sorgul. Anumite tipuri de enzime se folosesc strict pentru producerea berii light sau a celei fără gluten.

Din punct de vedere științific, “enzimele sunt proteine cu centri activi care catalizează o anumită reacție” a  precizat Spillane.

“Novozymes fabrică enzimele industriale folosind procedee de fermentare submersă. Practic, micro-organisme selectate atent sunt crescute cu grijă în containere speciale care conțin o supă de nutrienți (mediul fermentării) și o concentrație ridicată de oxigen (condiții aerobice). În momentul în care micro-organismele descompun nutrienții se produc enzimele dorite. ”

Selecție de enzime industriale produse de Novozymes și comercializate de firma Grama Trading din Avrig, județul Sibiu. Pe website-ul Grama Trading sunt enumerați toți cei patru mari producători de bere din România: Heineken România, Bergenbier, Tuborg România și Ursus Breweries.

Selecție de enzime industriale produse de Novozymes și comercializate de firma Grama Trading din Avrig, județul Sibiu. Pe website-ul Grama Trading sunt enumerați toți cei patru mari producători de bere din România: Heineken România, Bergenbier, Tuborg România și Ursus Breweries.

Enzimele industriale nu sunt considerate aditivi sau ingrediente. Motivul este simplu: atunci când sunt folosite în dozele recomandate, odată ce își îndeplinesc rolul, devin inactive și nu mai pot fi detectate în bere. Ele sunt însă folosite în diverse etape de producție a berii. Se adaugă pentru “îmbunătățirea materiei prime” sau pentru “pregătirea cerealelor pentru a crea avantaje financiare”. Novozymes recomandă în acest scop Ultraflo® și Termamyl®. Pentru fermentare și pentru a controla diacetilul, un produs secundar al fermentării,  se recomandă Neutrase® și Maturex®.

Unele enzime sunt extrase după submersia micro-organismelor, iar altele sunt produse prin fermentarea submersivă a organismelor modificate genetic (proteina enzimatică extrasă nu este modificată genetic).

Un fost angajat Heineken România susține că, pentru producător, cantitatea este cea importantă și abia mai apoi calitatea, iar cu ajutorul enzimelor industriale se poate produce o cantitate mai mare de bere cu costuri reduse.

“Nu ești nevoit să iei o materie primă chiar de calitate foarte bună. Poți să iei calitate mai proastă, pe care binențeles să o cumperi mai ieftin, dar cu ajutorul acestor enzime poți să obții calitate mai bună și cantitate mai multă”

Și, bineînțeles, berea este produsă mult mai rapid. Fostul angajat povestește că vara, când cererea de bere este mare, producătorul fabrică berea în cinci zile. În timpul iernii, același tip de bere este produs în 16 zile.  Pe site-ul Heineken România scrie că procesul de fabricare a berii durează între  12 și 39 zile.

Controlul enzimelor industriale de bere

Nu există nicio reglementare la nivel Uniunii Europene în ceea ce privește utilizarea enzimelor industriale în procesele de fabricare a berii. Nu există nicio listă care să conțină enzimele considerate sigure și general-acceptate de statele membre ale Uniunii Europene.

Jan Op Gen Oorth, purtător de cuvânt al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară ne-a declarat:

„Majoritatea enzimelor sunt adjuvanți pentru procesarea ingredientelor. Adjuvanții alimentari nu sunt reglementați la nivel european, dar se aplică legile naționale.”

În România însă nu există legi specifice care să reglementeze folosirea enzimelor și nici liste care să le enumere.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este cea care trebuie să se ocupe, printre altele, de siguranța berii din România. Reprezentanții instituției spun că deoarece enzimele industriale nu sunt considerate ingrediente, producătorii de bere nu sunt obligați să le declare. Oficialii din ANSVSA consideră că nu există o instituție de stat care să dețină o lista a enzimelor industriale care sunt adăugate în bere

Nicușor Ciocănea, directorul general adjunct al ANSVSA, ne-a declarat că instituția pe care o conduce asigură siguranța berii folosind principiileHACCP (Hazard Analysis Critical Control Point). Adică, inspectorii ANSVSA verifică dacă producătorii îndeplinesc normele de igienă și dacă apa este de bună calitate. Aceștia mai investighează gradul de contaminare radioactivă și nivelul de staniu din dozele de bere. Asta ne-a declarat ANSVSA în prima fază, nimic legat de aditivi sau enzime industriale. Câteva luni mai târziu, ANSVSA a revenit cu un alt răspuns. Citiți mai multe despre bâlbele ANSVSA la finalul acestui material.

În afara unui control inițial, când o bere apare pe piață, nicio agenție din România nu verifică dacă ingredientele de pe etichetă se potrivesc cu ceea ce este în bere. De asemenea, nimeni nu verifică dacă enzimele industriale sunt folosite în dozajele recomandate.

Deși enzimele folosite în industria băuturilor și alimentelor sunt considerate sigure și non-toxice, Uniunea Europeană atrage atenția:

„Industria enzimelor alimentare încearcă în continuu să-și îmbunătățească tehnologia de producție, rezultând o creștere a numărului de enzime alimentare. Pe parcursul anilor, acestea au devenit din ce în ce mai complexe și sofisticate. Ar putea exista riscuri cauzate de natura și sursa chimică ale acestora. Spre exemplu alergiile, toxicitatea legată de activitatea lor, activitatea microbiologică reziduală și toxicitatea chimică.”

Folosirea enzimelor industriale în procesul modern de fabricare a berii este, în continuare, o practică discutabilă. Germania a interzis folosirea acestora și a aditivilor similari încă din 1993, când a adoptat Legea Provizorie a Berii, urmașa „Reinheitsgebot”-ului, o lege care reglementa puritatea berii încă din 1526.

Sebastian Mergel, Președintele Asociației Globale a Fabricanților Artizanali de Bere, a declarat  că enzimele reduc costurile producătorilor de bere și nu vede vreo problemă cu utilizarea enzimelor sau chiar a aditivilor de tipul PVPP-urilor, cu o singură condiție

„Consumatorul trebuie să știe. Trebuie să fii transparent pe etichetă… Ar trebui să scrie pe ea.”

Dr. Charles Bamforth, renumit expert în industria berii și profesor de știință și tehnologie alimentară la Universitatea din California-Davis, vede folosirea enzimelor ca pe o practică rezonabilă de a îmbunătăți berea și de a uniformiza loturile de producție.

Doar că, << atunci când companiile de enzime spun, „Hei, poți face chestiile într-un alt mod cu totul diferit, de exemplu, poți folosi orz nemalțificat.” În cazul ăsta nu vei avea aceeași bere, iar eu nu pot să sprijin acest lucru.>> spune acesta.

Enzimele industriale: un fenomen tipic românesc?

În România, enzimele industriale sunt relevante din cauza popularității cerealelor nemalțificate, cum ar fi porumbul sau orzul nemalțificat, din berile de larg consum. Rețeta tradițională a berii prevedea trei ingrediente: malț din orz, hamei și apă. Statistic vorbind, mai puțin de un sfert din mărcile de bere produse autohton de către companiile multinaționale conțin doar aceste ingrediente.

În schimb, berile de larg consum au o concentrație ridicată de cereale nemalțificate. Ingrediente care sunt în general mai ieftine ca malțul folosit în mod tradițional la producția berii. Cantitatea și gustul depind practic și de folosirea enzimelor industriale în procesul de producție.

Spillane, reprezentanta Novozymes, ne-a declarat că producătorii de enzime fac berea mai accesibilă oamenilor din regiunile cu venituri mici.

Nimeni nu poate spune cât de răspândită este folosirea enzimelor industriale în restul statelor din Uniunea Europeană pentru că  nu sunt considerate ingrediente, deci nu există informații publice sau statistici. Este însă cert că enzimele sunt folosite pentru fabricarea berilor puțin alcoolizate sau non-alcoolice, a berilor tari și a celor fără gluten în mai multe regiuni din spațiul european.

Micii producători de bere

O explicație referitoare la predominanța enzimelor industriale pe piața de bere românească poate fi aceea că micii fabricanți, care produc berea după rețete tradiționale, sunt rari în România.

Conform unei statistici realizate de Asociația Berarilor din Europa, în 2013 existau doar doi producători independenți de bere în țară, în timp ce în Marea Britanie existau 1440.  Din 24 de state incluse în statistică, România se află pe penultimul loc, depășind doar statul maltez care nu avea niciun producător. În același timp, România este al optulea mare producător de bere și al șaptelea consumator de bere pe cap de locuitor din Europa.

Situația din 2013 s-a schimbat totuși. Clinica de Bere, Zăganu, Ground Zero, Csiki Sor și Sikaru sunt producători autohtoni, dar cantitățile fabricate de ei sunt mult mai mici față de cele puse pe piață de multinaționale. Toți micii producători contactați de noi s-au plâns de problemele pe care le au în încheierea de contracte cu  baruri și restaurante.

Marius Mircea, directorul Clinicii de Bere, a spus că diferența dintre fabrica lui și cele ale  multinaționalelor constă în calitatea ingredientelor folosite și în timpul alocat procesului de fabricare.

 „Din câte știu (…) companiile mari de bere au scurtat procesul de la două săptămâni la cinci zile… Sunt beri pe piață care sunt mai ieftine decât apa. Desigur că nu te poți aștepta să aibă ingrediente bune.”

Marius Mircea ne-a mai spus că nu știe cum funcționează enzimele industriale sau aditivii, pentru că nu le folosește.

Însă Leonard Andras, patronul Csiki Sor, un fabricant mic din Transilvania, ne-a declarat că știe foarte bine ce sunt enzimele industriale, dar că a decis să nu le folosească.

„Nu mai este bere când folosești enzime.” A adăugat că primește constant oferte de la distribuitori de enzime, rugându-l să ia în considerare produsele lor.

Patronul unei alte fabrici de bere și-a adus aminte că a fost sunat de o companie care comercializează enzime. Când i-a spus distribuitorului că nu îl interesează oferta, acesta l-a întrebat: „Dar cum faceți bani?”

În cadrul documentării acestui material, reporterii RISE Project au vorbit cu numeroși consumatori de bere din România însă niciunul nu auzise de enzimele industriale folosite în fabricare berii. Niciunul nu a știut ce sunt sau cum funcționează acestea. În același timp, producătorii mari de bere se laudă, în reclame televizate, cu ingrediente naturale și rețete vechi de secole. Lipsa de transparență a uneia dintre cele mai mari industrii din România este îngrijorătoare pentru consumatorul care, de multe ori, bea un surogat care doar poartă denumirea bere.

9 luni de transparența ANSVSA 

Reporterii RISE Project au discutat timp de nouă luni de zile cu experți din cadrul ANSVSA pentru a înțelege felul în care această  instituție monitorizează producția berii de larg consum în România.

Iată șirul răspunsurilor contradictorii:

  • 28 ianuarie 2015 reprezentanții ANSVSA precizează foarte clar ce fel de controale fac angajații instituției în fabricile de bere. Practic, niciun fel de control legat de enzime sau aditivi alimentari.
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mortul Viu…

Sursa: Riseproject.ro

Eliseu Ghenea (1888-1969), frizerul care a îmbogățit un președinte. FOTO: Tabloul realizat la nunta lui Eliseu Ghenea (stânga). Poza de pe mormântul în care localnicii spun că este depus Eliseu Ghenea (dreapta).

Cine a fost Eliseu Ghenea, proprietarul interbelic al celor două clădiri din centrul Sibiului pe seama căruia Carmen Iohannis, mama ei și familia Baștea și-au construit un drept succesoral închipuit? Ce se mai păstrează azi din amintirea țăranului îmburghezit pentru a cărui avere familia Iohannis se luptă de aproape două decenii prin tribunale?


Recent, RISE Project a prezentat traseul pe care soții Iohannis și o familie pe nume Baștea l-au parcurs pentru a-și însuși două imobile din centrul Sibiului – naționalizate de stat, în anii 1960, de la un țăran care se chema Eliseu Ghenea (1888-1969).

Folosind adeverințe de stare civilă false și un certificat de moștenitor încheiat prin fraudă – acte care le atestau, în mod nereal, un drept de succesiune asupra celor două case din Sibiu ale lui Eliseu Ghenea – familiile Iohannis și Baștea au reușit, în 1999, să scoată clădirile din proprietatea statului și să le treacă pe numele lor.

Ulterior, închiriind parterul uneia dintre aceste clădiri către banca Raiffeisen, Iohannis și Baștea au încasat, vreme de un deceniu și jumătate, rente totale de aproximativ 640.000 de euro.

Porumbacu de Jos

Reporterii RISE Project au fost la Porumbacu de Jos (Sibiu), comuna în care a trăit Eliseu Ghenea, și au încercat să pășească pe urmele demult șterse dintre vii ale omului simplu, pe a cărui prosperitate președintele României își sprijină și astăzi nivelul de trai.

Amintirea lui Eliseu Ghenea, mort de 46 de ani, încă mai e prezentă în sat.

Apare și dispare din memoria vârstnicilor, care adună, cu greu, din trecut, fragmente din portretul spart, imposibil de pus laolaltă, al țăranului pe care naționalizarea comunistă l-a lăsat fără două case din centrul Sibiului.

Când el trăia, ei erau copii sau tineri abia ieșiți din adolescență.

Faima averii lui, uneori distorsionată, exagerată de nevoia de mituri a satului, i-a supraviețuit până în ziua de astăzi.

Înhumarea lui Eliseu (Ilisie) Ghenea, petrecută pe 27 aprilie 1969, este consemnată în registrul cimitirului din Porumbacu de Jos. FOTO: Sergiu Brega.

Lada cu galbeni 

Localnicii tind să creadă că Eliseu Ghenea a fost încă mai bogat decât lasă, acum, să se întrevadă epava averii lui, disputată prin tribunale.

Liviu Albean, secretar al comunei Porumbacu de Jos, e convins că, înainte să moară, Eliseu Ghenea a pitit în pământ, de teama comuniștilor, care îl lăsaseră fără cele două case din Sibiu, o ladă plină cu bani de aur.

– Unde?
– În pădure, printre potecile care duc la Vârful Negoiu!
– Unde, mai exact?

Dacă ar ști, Albean ar scutura praful de pe această legendă și s-ar apuca să sape de unul singur după comoara care îi aprinde imaginația din locul ei secret.

Visul american al unui frizer

Între cele două războaie sau chiar înainte de primul dintre ele – spun sătenii – Eliseu Ghenea a mers să-și încerce talentul de supraviețuitor în America.

Toți banii cu care s-a întors de-acolo – bani cu care și-a cumpărat cele două case din Sibiu – au fost câștigați cu foarfecele și briciul de frizer, zic ei.

Poza de pe piatra funerară a lui Ghenea întărește această pistă biografică: bărbatul e gătit spilcă, tocmai tuns și bărbierit. Iradiază eleganță dintre crucile pătate de timp, înghițite de bălării ale cimitirului.

Tabloul pe care l-a comandat în ziua nunții îl surprinde învăluit în același abur de briantină: are perciunii retezați și o mustață bogată, ceremonioasă, cu colțurile răsucite în sus.

O moarte obișnuită

Ghenea a trăit optzeci de ani și a murit de „moarte ordinară” – scrie în registrul de înhumări al cimitirului.

Aurel Poșa – una dintre rudele lui mai îndepărtate – avea doisprezece ani când bătrânul a fost dus la groapă. Părinții l-au lăsat să meargă în fața dricului, să ducă sfeștnicele.

Aurel Poșa, rătăcind printre crucile cimitirului din Porumbacu de Jos, în căutarea mormântului lui Eliseu Ghenea. FOTO: Sergiu Brega.

Ghenea a fost așezat – spune Poșa – într-o criptă în care, de curând, fusese pusă o fetiță de-a familiei lui, moartă de apendicită, la puțin timp după ce învățase să meargă și să vorbească.

Astăzi, la o depărtare de o jumătate de secol, abia mai știe unde se află mormântul bogătașului. Bâjbâie printre cruci și se oprește la un monument prăbușit, cu piatra făcută așchii, de pe care numele și anii nu mai pot fi descifrați.

Cantorul bisericii zice, însă, că nu acolo e înmormântat Ghenea, ci la câteva cripte depărtare, sub o piatră pe care e încrustat numele de Irimie Ghenea – cum îl chema pe tatăl lui.

Prima încercare de revendicare

După Revoluție, Poșa a fost primul care a încercat să revendice imobilele din Sibiu pe care comuniștii i le-au confiscat lui Eliseu Ghenea. Un act al Biroului de Stare Civilă din Porumbacu de Jos, eliberat în 1996, afirma că tatăl lui Poșa, Gheorghe, a fost văr cu Eliseu și singurul moștenitor al acestuia.

Poșa nu s-a zbătut, însă, prea tare pentru drepturile lui succesorale. Un avocat i-a zis, în anii aceia, că nu merită să se lupte, că legea nu va fi de partea lui și astfel l-a convins să abandoneze. Soția i-a dat același sfat, cu alte cuvinte: „Nu mai insista! Las-o-ncolo de moștenire! Dacă Dumnezeu nu ne-o dă, înseamnă că n-o merităm!”.

Copiii din Germania

Casa lui Aurel Poșa tocmai a trecut prin reparații. FOTO: Sergiu Brega.

Asta nu înseamnă că Poșa a încetat vreodată să viseze la ea. Chiar zilele acestea, plănuiește să meargă în Avrig, să mai ceară niște păreri de la un cunoscut care se pricepe la chestiuni juridice.

Fiii lui Poșa trăiesc în Germania. Au plecat de-acasă fiindcă nu-și găseau serviciu. Îl sună zilnic, în pauza pe care patronul neamț le-o dă pentru sandviciuri și cafea.

Atât de mult stau la fabrică, crede tatăl lor, că nu le mai rămâne timp să-și caute câte-o femeie pe care s-o ia de nevastă.

Cu banii pe care i-au trimis în Porumbacu de Jos, Poșa a înălțat casa bătrânească, a vopsit-o în roșu și i-a pus burlane de inox. E singura care are jgheaburi de oțel din tot satul.

Supărarea lui Poșa

Deși nu se ține deloc la curent cu ce apare în presă, Aurel Poșa a aflat, la un moment dat, că averea lui Eliseu Ghenea a ajuns, în cele din urmă, în parte, la Klaus Iohannis.

S-a dus atunci la Primărie și i-a bătut obrazul lui Liviu Munteanu, funcționarul care a eliberat două adeverințe de stare civilă false, datorită cărora averea lui Ghenea a fost deturnată către familiile Baștea și Iohannis. Același funcționar îi dăduse și lui o hârtie care spunea că tatăl lui e unicul urmaș al lui Ghenea.

– Măi, Liviu, cum e, mă, posibil ca averea lui Eliseu, neam cu mine, să ajungă la un sas?, a întrebat.
Răspunsul pe care l-a primit a fost tăcerea.

Cât de „neam” este cu Ghenea nici el nu se prea pricepe, totuși, să spună. Funcționarul scrisese că tatăl lui, Gheorghe, a fost văr al bogătașului. Numai că Gheorghe Poșa, născut în 1924, era mai mic cu treizeci și șase de ani decât Eliseu. Puteau fi veri?

Aurel Poșa dă puțin înapoi în fața acestei întrebări. Nu știe să răspundă și nici nu are de la cine să ceară ajutorul. Tatăl lui, Gheorghe, e în pământ din 1994.

Ce-și amintește un primar

Mihai Cizmaș, primar în Porumbacu de Jos, vreme de douăzeci de ani, în perioada comunistă, abia dacă și-l mai amintește pe Eliseu Ghenea.

La fel, soția lui, cea care răspundea de biroul de stare civilă din localitate. Cizmaș zice că l-a văzut pe Ghenea de două – trei ori; de fiecare dată pe fugă, momente care abia i se mai păstrează în memorie: „Locuia mai mult la Sibiu, unde avea casele. La Porumbacu venea, cred, foarte rar”.

 

Imobilele retrocedate, în mod ilicit, familiilor Iohannis și Baștea se găsesc în inima Sibiului, foarte aproape de Piața Mare. Clădirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 (foto stânga) este compusă doar din apartamente. Cea de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 (foto dreapta) are la parter un spațiu comercial cu deschidere la artera cu cel mai mare dever al orașului.  Închirierea acestui spațiu comercial către Banca Raiffeisen l-a umplut de bani pe Klaus Iohannis. FOTO: Google Earth / INFOGRAFIE: Sergiu Brega

Cufărul cu documente

Maria Neamțu nu l-a cunoscut nici ea pe Eliseu Ghenea, deși trăiește de mulți ani în casa din Porumbacu de Jos, în care acesta a locuit. A moștenit casa de la soacra ei. Iar soacra ei a primit-o în dar de la sora lui Ghenea, printr-o hârtie scrisă de mână, pentru că o îngrijise înainte de moarte.

Într-una dintre încăperile casei, în urma lui Eliseu Ghenea și a surorii lui, a rămas un un cufăr enorm, plin cu acte, rămășițe ale afacerilor pe care proprietarul le-a făcut între războaie. Fiindcă se împiedica de el și nu-i vedea rostul, într-o zi, Maria Neamțu l-a golit de hârtii și le-a pus pe toate pe sobă. Acum, în cufăr păstrează porumbul cu care își hrănește animalele.

Rolul unui tablou

Tabloul de nuntă al lui Eliseu Ghenea a stat și el în casa Mariei Neamțu câteva zeci de ani. Mai întâi, pe perete, într-o cameră; apoi, afară, în ploaie. Mariei Neamțu nu îi plac lucrurile vechi. Se gândește să arunce și tabloul.

Maria Neamțu, în poarta casei în care a locuit Eliseu Ghenea și în care ea locuiește astăzi. FOTO: Sergiu Ghenea.

E bine, totuși, că nu l-a aruncat până acum, tot ea spune.

Cu optsprezece ani în urmă, când Baștea și Iohannis au început să revendice casele din centrul Sibiului, pretinzând că sunt moștenitorii lui Eliseu Ghenea, tabloul s-a dovedit folositor, povestește.

A fost purtat prin fața procurorilor din Alba Iulia, ca să-i ajute să separe realitatea de minciună, în chestiunea adevăraților succesori ai lui Ghenea.

Dacă, astăzi, Baștea și Iohannis au pierdut una dintre cele două case din Sibiu și au emoții că ar putea-o pierde și pe cealaltă, lucrul ăsta se datorează și puținului de lumină pe care tabloul l-a adus în marea de necunoscut care, la început, acoperea descendența lui Eliseu Ghenea.

„Lăsați-l să doarmă!”

De aproape douăzeci de ani –  de când au început procesele pentru retrocedarea clădirilor lui Ghenea din Sibiu – pe la poarta Mariei Neamțu s-au perindat procurori, impostori puși pe căpătuire, victime ale luptelor testamentare purtate peste cadavrul bogătașului, reporteri TV, cameramani…

Maria Neamțu abia își mai reține enervarea când un vizitator nou, purtat de aceeași curiozitate, intră la ea pe uliță și i se oprește la poartă. Strigă și suspină, în același timp: „Ce aveți cu Eliseu Ghenea?!… Lăsați-l să doarmă!… De ce nu-l lăsați să se odihnească?!”.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,

50 de romani cu conturi in Elvetia sunt verificati de ANAF

Sursa: B1

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va verifica 50 de români care dețin conturi secrete deschise la HSBC Elveția, după ce a primit o serie de date de la instituția similară din Franța, informează B1 TV.

Inspectorii ANAF vor verifica dacă există diferențe între suma declarată de către respectivele persoane în România și sumele găsite în conturile din Elveția. În cazul bunurilor nedeclarate, acestea vot fi impozitate cu 16%.

Cele  50 de persoane vor fi chemate în fața inspectorilor fiscali pentru a da declarații referitoare la conturile secrete. Întreaga operațiune se va desfășura sub coordonarea unei structuri speciale, alcătuită din cinci insspectori, desemnată de șeful ANAF.
Daniela Florentina Ganea, soția fostului ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu, Ionuț Costea, cumnatul fostului lider PSD Mircea Geoană, celebrul medic Gabriel Hanganu, dar și Vladimir Cohn, fost acționar al clubului Diamo, sunt doar câteva dintre numele care apar pe această listă, conform riseproject.ro

Controalele vin în urma suspciunilor că filiala elvețiană a bancii britanice HSBC ar fi ajutat peste 100.000 de persoane să păcălească Fiscul, ascunzând identitatea deponenților.
În urma solicitărilor venite din partea autorităților fiscale străine, Elveția va publica numeșe, datele de naştere şi naţionalităţile persoanelor respective în gazeta federală în care sunt publicate textele oficiale. Astfel, cei identificați vor avea posibilitatea de a beneficia de un avocart și a lua măsuri legale.

În luna martie, Elveţia a semnat un acord pentru schimb automat de informaţii cu Australia, acorduri similare urmând să intre în vigoare cu Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adevarul despre crescent?

Orice om normal la cap intelege ca e o problema atunci cand proprietarul unei firme – Crescent Commercial Maritime – in speta Mr Fouad Michael Sanbar, alege prin testament sa NU isi lase firma familiei lui, sotiei si copiilor, ci…unui director angajat de el-Mr Voiculescu Dan zis Puscarie.

Orice om normal intelege ca sunt prea multe coincidente-moartea lui Marin Ceausescu la Viena dupa ce a fost vizitat de Dan Voiculescu.

Moartea acceidentala, absolut accidentala, la Atena, a proprietarului firmei Crescent-acelasi MIchael Fouad Sanbar, impuscat cu doua focuri de revolver intamplator.

Vizita la Bucuresti dupa anii 1990 a sotiei lui MIchael-Nadia Fouad Sanbar care anuntase o conferinta de presa la Hotelul Hilton…Imediat dupa ce s a cazat insa a fost condusa de urgenta la Dan Vociulescu la o intalnire la Grivco apoi urcata in avion si dusa a fost….

Banii din Crescent? Nu mai erau siguri de mult in  Grecia zguduita de hotii si furturi…

Incercati la Londra, acolo unde mogulul puscarie si-a completat studiile la 60 de ani asa cum si-a facut si un doctorat cumparat cu 200 de dolari la o universitate americana care NU organiza doctorate ci se ocupa cu vinderea de certificate pe internet…

Dottore Felix….nu e bine dottore…nu e bine

VIDEO – Adevarul despre Crescent

Sursa: Riseproject

Averea lui Dan Voiculescu, mogulul aflat acum în spatele gratiilor, își are rădăcinile în afacerile derulate de statul comunist cu grupul de firme Crescent. Aceste companii au intermediat o mare parte din exporturile românești cu produse industriale din anii ’80, într-o vreme când Ceaușescu și regimul său au achitat datoria externă a țării cu prețul înfometării populației.

Vă prezentăm acum documente inedite, obținute din mai multe țări, care arată evoluția transfrontalieră și anvergura afacerii Crescent dar care și scot în evidență câteva dintre personajele cheie care au contribuit la crearea imperiului deținut de oligarhul căzut.

Vizionați mai jos și un scurt video care descrie geneza și dimensiunea afacerii Crescent.

OMUL DE MUCAVA

VOICULESCU_ICA

Până la intrarea lui Dan Voiculescu în afacere, în 1982, Crescent era o simplă firmă în orașul-port Pireu din Grecia și avea mai puțin de doi ani de activitate în spate. Prima firmă Crescent din afara Greciei, piatra de temelie a ceea ce avea să devină imperiul de afaceri Crescent, a fost creată în Austria de către un cetățean german, Gert Lichtblau, pe care Voiculescu îl turnase la Securitate cu cinci ani mai devreme. În raportul remis ofițerilor de Securitate în 1977, Voiculescu îl recomanda pe neamț pentru “abordarea unor probleme care vor fi considerate majore”. RISE a relatat deja pe larg despre înființarea companiei din Austria. (AICI)

Neamțul turnat i-a făcut mai apoi rost românului și de un om de paie:“…era nevoie de un director care să se ocupe de noua firmă. Întrucât eu ca cetățean român nu aveam voie să fiu director al unei firme străine, urma să găsim un director <<de mucava>> pentru Crescent-Cipru, director pe care l-a găsit Gert Lichtblau, un partener de afaceri din Germania.spune Voiculescu în cartea sa, “Adevărul despre Crescent” pe care a publicat-o în 2001 în încercarea de a risipi speculațiile făcute pe seama legăturilor dintre Crescent și infama Securitate.

Personajul de mucava ales de Lichtblau și Voiculescu este un cetățean britanic pe nume John Edgington care în anii ’80 locuia în Austria. În fapt, Edgington l-a înlocuit pe Lichtblau în Crescentul austriac iar mai apoi a devenit director sau chiar acționar într-o multitudine de Crescenturi: în Cipru, Marea Britanie, Statele Unite sau insula Man din Marea Irlandei. Documentele firmelor Crescent pot fi consultate la finalul acestui material.

În cartea sa, Voiculescu îl învinovățește chiar pe Edgington de propagarea ideii că firmele Crescent ar fi aparținut Securității: “Fapt este că fabulația ulterioară despre relația Crescent-Securitate-Ceaușescu a apărut exclusiv de la John și Annemarie Edgington. El-în mitomania lui și pentru a-și acoperi aventurile galante-inventa tot soiul de povești, ea în ura ei neîmpăcată față de firma care îi <<furase>> afecțiunea soțului- și lucrând la o televiziune locală din Austria-a preluat, distorsionat și difuzat poveștile respective”

RISE Project a luat legătura telefonic de trei ori cu John Edgington însă acesta a refuzat să vorbească despre Crescent, spunând că a ieșit din afacere acum 25 de ani.

Britanicul a fost surprins de faptul că Voiculescu a publicat o carte despre Crescent în care este menționat și el și, atunci când i-am enumerat câteva dintre afirmațiile făcute pe seama lui de către mogul în paginile cărții, s-a întrebat de ce ar fi spus Dan Voiculescu toate lucrurile acelea despre el.

Britanicul a mai adăugat că s-a întâlnit doar de două ori cu Nicolae Ceaușescu și o dată cu fratele său, Marin Ceaușescu, șeful Agenției Economice a României la Viena asupra căruia revenim mai jos în text.

Englezul, acum în vârstă de 71 de ani, este contabil în mai multe firme din Marea Britanie.

La rândul său, Lichtblau deține o firmă care produce fibră de sticlă în Bavaria. În pofida încercărilor noastre, neamțul nu a răspuns întrebărilor trimise de RISE.

BINEFĂCĂTORUL

COPERTA_CRESCENTDocumentele consultate de noi conțin și informații privind relația de afaceri dintre român și familia celui pe care Voiculescu îl va prezenta peste ani drept un adevărat Mecena. Este vorba despre Fouad Sanbar, libanezul căruia, de altfel, Voiculescu îi dedică cartea sa “Adevărul despre Crescent” și pe care îl evaluează drept un “om de o rară probitate morală și bogăție sufletească”. Potrivit spuselor lui Voiculescu, libanezul Fouad Sanbar, decedat în 1995 și nu Securitatea a fost adevăratul patron al Crescent. Acesta ar fi decedat în 1995 și, spune Voiculescu, i-a lăsat în administrare firmele Crescent cu tot cu lichiditățile și alte bunuri aferente, în baza unui testament. Fouad Sanbar sau soția sa Nadia apar în calitate de acționari minoritari în mai toate Crescenturile create în diverse locuri pe glob.

Mogulul afirmă că l-a întâlnit pe Sanbar la București și că acesta i-a propus să lucreze pentru firma sa din Grecia, Crescent Commercial & Maritime, societate care făcea trading în principal în Marea Neagră și Marea Mediterană dar avea acces și pe piețe mai dificile precum Iranul sau Irakul.

Nadia Fouad Sanbar a semnat în decembrie 1982 la Atena documentul prin care Dan Voiculescu este autorizat să reprezinte firma Crescent Commercial & Maritime din Pireu în afacerile din Austria.

De altfel, numele Nadiei Sanbar, născută în Palestina, deținătoare a cetățeniei libaneze și rezidentă în Grecia, apare în mai multe rânduri în tranzacțiile desfășurate de Crescent. Ea este menționată inclusiv pe site-ul Consiliului Național al Audiovizualului în contextul proprietarilor posturilor TV și radio din trustul lui Dan Voiculescu, Intact.

Documentele de mai jos arată evoluția acționariatului Crescent Austria, firmă prin intermediul căreia România socialistă a făcut afaceri de import-export și indică și un moment interesant ce a avut loc în decembrie 1989, la câteva zile după ce Nicolae Ceaușescu a fost executat și la o zi după ce, pe 28 decembrie 1989, Marin Ceaușescu, fratele dictatorului, a fost găsit spânzurat în sediul Ambasadei României la Viena.

Crescentul din Cipru a ieșit din firma austriacă pe 29 decembrie 1989 și a fost înlocuit de Arena Holding din insula Jersey. Arena a preluat cele 90 la sută din acțiuni în timpă ce Fouad Sanbar a rămas cu restul de 10 la sută. După 1990, Crescent Cipru a reintrat în afacere alături de Dan Voiculescu iar firma din Austria i-a fost schimbat în GRIVCO GmbH-Grupul Industrial Voiculescu.

Actul care consfințește intrarea firmei din Jersey în afacere poartă semnătura lui Walter Redl, unul dintre asociații de afaceri ai lui Voiculescu care, peste ani, avea să apară într-o firmă alături de senatorul Vasile Blaga, fost ministru la Interne.
În afară de firmele Crescent, reporterii RISE au mai identificat o firmă a familiei Sanbar în Panama, FNS Associates, înființată în 1990 și în care Nadia și Fouad Sanbar își declară drept domiciliu o adresă din Viena.

Documentele de mai jos conțin și adnotări sau observații referitoare la anumite porțiuni din conținut.

FIRMA LUI SANBAR DIN PANAMA – sanbar-panama
CRESCENTUL DE PE INSULA MAN – crescent-iom
CRESCENT CIPRU – crescent-cipru2 (1)
CRESCENT NEW YORK – crescent-us
ARENA HOLDINGS, FIRMA DIN JERSEY CARE A PRELUAT CRESCENT AUSTRIA ÎN DECEMBRIE 1989 – arena-jersey

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mihai Craiu – Documente confidentiale demascheaza firme importante din Romania care au apelat la paradisul fiscal din Luxemburg

Documente confidențiale: filiera românească din dosarul Luxemburg

Sursa: Riseproject

O serie de documente secrete arată că firme din România au apelat la facilitățile oferite de statul Luxemburg pentru a plăti taxe mai mici.

Luxemburg a devenit un paradis fiscal din ce în ce mai căutat, care ascunde importante corporații aflate în căutarea unui regim low-tax. Pepsi, Ikea, FedEx și alte 340 de companii internaționale au găsit multiple scheme fiscale prin care au reușit să-și reducă substanțial taxele, în teritoriile micului ducat. Mai mult de 170 de companii aflate în topul “Fortune 500” au cel puțin o filială în Luxemburg.

International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) împreună cu o echipa de 80 de jurnaliști din 26 de țări, printre care și RISE Project, au investigat aceste companii și schemele fiscale folosite, având la bază 28.000 de pagini de documente confidențiale. Sute de miliarde de dolari au fost trecute prin paradisul fiscal luxemburghez, companiile reușind să scutească taxe de ordinul miliardelor de dolari.

Taxe de 1%

Marile companii ajung să obțină reduceri de taxe considerabile mutîndu-și profiturile din țări cu fiscalitate excesivă, unde dealtfel își au activitatea și sediul central, către liniștitul ducat luxemburghez care oferă un regim fiscal lejer și tentant. În unele cazuri, jurnaliștii ICIJ au descoperit companii care s-au bucurat de taxe mai mici de 1% pe profiturile trecute prin Luxemburg. De asemenea, printre documentele cercetate, se numără și sute de scrisori ale fiscului din Luxemburg, care aprobă din punct de vedere al legalității și conformității, tranzacțiile și schemele de optimizare fiscală operate de companii. Aceste scrisori, numite “comfort letters” reprezintă practic asigurarea dată în scris că Ministerul Finanțelor luxemburghez privește favorabil toate aceste operațiuni.

UE anchetează regimul fiscal din Luxemburg

În ultimele luni, Uniunea Europeană a avut o serie de dispute cu Luxemburg pe fondul derulării unei anchete privind sprijinul pe care l-ar fi obținut anumite companii precum Amazon și Fiat Finance, sprijin care ar putea fi considerat ajutor de stat. Oficialii luxemburghezi au devenit refractari în ceea ce privește comunicarea de documente fiscale către Comisia Europeană, care în prezent investighează dacă deciziile ducatului sunt sau nu conforme cu legislația europeană. Un alt aspect delicat vizează prezența fostului prim-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker în poziția de președinte al Comisiei Europene. Pe de o parte, Juncker a promis să lupte împotriva evaziunii fiscale și pe de alta, a declarat că este de părere că regimul fiscal din țara sa este în totală concordanță cu legislația europeană.

Strategiile fiscale din Ducat

Documenetele folosite în ancheta ICIJ fac referire directă la clienți aparținînd PriceWaterhouseCoopers (PWC), una dintre cele mai mari companii de consultanță și audit din lume. Consultanții PWC au proiectat diverse strategii fiscale care implică împrumuturi între companii surori și tranzații făcute cu scopul de a muta profitul de pe o companie pe alta pentru a reduce venitul impozabil. De multe ori, schemele propuse de PWC au fost foarte complexe, implicînd tranzacția banilor prin intermediul multor societăți, prin diferite țări și paradisuri fiscale. Într-un răspuns oficial trasmis ICIJ, compania PWC consideră că sfaturile sale fiscale au fost date în conformitate cu legislația europeană și internațională. De asemenea, PWC a catalogat munca jurnaliștilor drept “un furt de informație”.

Corporațiile care și-au stabilit un punct de lucru în Luxemburg s-au folosit de instrumente financiare hibride cu ajutorul cărora banii s-au plimbat prin toată lumea, folosind regulile fiscale ale unei țări împotriva altora. Spre exemplu, un împrumut între companii poate permite ca profitul să fie tratat ca și acțiuni sau părți sociale, nu ca un venit ce ar trebui impozitat. UE a interzis de curând astfel de împrumuturi hibride, care exploatează diferențele dintre sistemele de impozitare ale diferitor țări.

Specialiștii consultați de ICIJ care au cercetat documentele au confirmat faptul că atât companiile cât și consultatul PWC s-au angajat într-o serie de strategii agresive de reducere a taxelor, folosind Luxemburgul în combinație cu ale jurisdicții offshore, precum Gibraltar, Delaware și Irlanda.

Rețeta fiscală exportată în România

PWC a oferit consultanță privind optimizarea fiscală prin intermediul paradisului fiscal din Luxemburg și unor companii cu sucursale în România. Printre clienții săi se numără: suedezii de la Ikea, Eurobank, compania energetică E.ON, British American Tobacco, grupul TMF Group implicat în afaceri imobilare, energie, consultanță și investiții; Orascom Group – controlat de miliardarul egiptean Naguib Sawiris; dezvoltatorul imobiliar Bluehouse, precum și compania israeliană Rosebud. Pentru câteva companii, PWC a oferit în paralel și servicii de audit, verificând raportările subsidiarelor în România. Cunoscuta companie de audit și-a început activitatea la noi în anii’90. PWC a fost condusă mai bine de un deceniu de către Jean-Pierre Vigroux, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți din piața locală. Începând cu 2004, românul Vasile Iuga a devenit managing partener pe regiunea Europei de Sud-Est.

Consultanții statului

Compania PWC a consiliat statul român în mai multe tranzacții importante precum privatizarea Electrica Muntenia Sud, cedată italienilor de la Enel pentru 820 de milioane de euro, și a conceput procesul de privatizare al Oltchim care s-a transformat într-un eșec după implicarea directă a politicianului-ziarist Dan Diaconescu. Nu în ultimul rând, PWC a recrutat managerii privați ai companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor.

Materialul integral realizat de ICIJ poate fi consultat AICI.

Filialele românești

E.ON. Una din companiile pentru care PWC a furnizat atît consultanță cît și servicii de audit este E.ON Group. Compania germană operează în peste 30 de țări, printre care și România. PWC este auditorul grupului cît și al subsidiarelor din România încă din 2007. Conform rapoartelor anuale ale companiei energetice, PWC a încasat peste 276 de milioane de euro din 2009 pînă în 2013 numai pentru audit. Începînd cu 2009, PWC a oferit E.ON Group și servicii de consultanță pentru reconstrucția grupului prin operațiuni ce implicau în special filialele luxemburgheze ale companiei mamă. În România, PWC a fost numit auditor pentru mai multe divizii ale grupului: E.ON Distribuție, companie în acționariatul căreia este reprezentat și statul român prin Ministerul Econonimiei, E. ON Gaz Distribuție, E.ON Moldova Distribuție și E.ON Moldova Furnizare, societăți deținute în majoritate de grupul german.

Eurobank / EFG Group. În 2009 și 2010, PWC a fost angajată să evalueze tranzacții din cadrul grupului bancar EFG, prin implicarea directă a societăților înregistrate în Luxemburg. În planul de investiții supus optimizării fiscale era prevăzută și intrarea companiei elene pe piața din România începînd cu anul 2008. Filialele locale ale grupului sunt  Eurobank și Bancpost. PWC a devenit auditor independent atît pentru compania mamă, cît și pentru filialele românești. Conform informațiilor publicate în Monitorul Oficial, societățile înregistrare în România au fost auditate de către PWC încă din 2008, o parte din contracte fiind prelungite pînă în prezent.
În raportul din 2010 al companiei mamă EFG Eurobank Ergasias se face referire la poziția de auditor a PWC, în cadrul grupului, în contextul în care acesta urma să furnizeze și un alt tip de servicii. După ce a analizat “independența și eficacitatea” auditorului extern, Consiliul de Administrație l-a reconfirmat în această poziție. În România, grupul a înregistrat pierderi de 40 de milioane de euro în 2013 și a închis peste 20 de unități la începutul acestui an.

TigerGlobal. TigerGlobal deține două afaceri în România: Ejobs și Neogen, care operează importante site-uri cu oferte de locuri de muncă. Pînă în 2007, Tiger Global a deținut acțiuni în ambele companii prin intermediul Tiger Holdings Four S.a.r.l. Luxemburg și a unei filiale olandeze. În 2008, PWC a auditat Neogen iar în 2010 a devenit auditor pentru Ejobs. Tot în 2008, PWC a oferit consultanță grupului cu privire la viitoare investiții, folosing o schemă de rulare a banilor prin multiple filiale înființate în Luxemburg, cu scopul de a reduce semnificativ taxele aferente.
Un alt document PWC din septembrie 2008 menționează ca viitoare investiții în România prin cumpărare de acțiuni, folosind următoarele vehicule: Tiger Global Investments Partners IV (Tiger PIP IV) înregistrată în Cayman Islands Limited Partnership, care deține Tiger Parent Four care la rîndul său deține Tiger Holding Four S.a.r.l. În 2009 PIP IV urma să investească în Cehia și în România. Investiția inițială era calculată la 75 de milioane de euro.

Orascom. Compania controlată de miliardarul egiptean Naguib Sawiris deține în România filiala Sole SRL, prin intermediul căreia a cumpărat câteva sute de hectare de teren lîngă Constanța. Magnatul egiptean a devenit cunoscut în România, în 2011, după ce primarul Radu Mazăre, investigat în mai multe dosare penale, a anunțat că Sawiris l-a contactat ca să-l ajute să doneze o treime din avere în scopuri caritabile. Averea egipteanului era estimată atunci, potrivit Forbes, la peste 1,5 miliarde de euro. PWC a fost consultant, în 2010, pentru Weather Investments, compania mamă a Orascom, pregătind declarațiile fiscale pentru filialele din Luxemburg. Același PWC a creat un mecanism fiscal prin care Weather Investments și-a mărit participația în cadrul Orascom Telecommunication folosindu-se atât de o licitație l-a care au putut să se înscrie acționari din cadrul grupului, cât și de împrumuturi acordate de la o societate la alta din holding. În final, circuitul financiar a făcut ca sumele de bani să se întoarcă în Luxemburg sub formă de datorii.

Bluehouse. Compania a dezvoltat în România importante proiecte imobiliare prin Astoria Business Center SRL, Bluehouse Dezvoltare SRL, Laroblue Investitii SRL sau Bluenoi SRL. Investițiile făcute la noi au fost de zeci de milioane de euro. În 2013 Astoria Business Center a înregistrat datorii de 10 milioane de euro și pierderi de 150 000 de euro.
În 2009, PWC a oferit consultanță Bluehouse în vederea realizării unei investiții de 120 milioane de euro. Bluehouse Grup și-a deschis o filială în Luxemburg dedicată investițiilor imobiliare din România și Grecia, aplelând la aceleași împrumuri ca și în cazul Orascom, care ulterior s-au tranformat în datorii neimpozitabile.

Cum funcționează optimizarea fiscală

Ce spune PWC România

Întrebați de RISE Project dacă în opinia lor există o incompatibilitate între poziția de auditor în România pentru filialele companiilor cărora le-a acordat consultanță în Luxemburg, PWC România ne-a furnizat următorul răspuns: “PwC oferă servicii de consultanţă independentă clienţilor săi în domeniile importante pentru aceştia, inclusiv într-o gamă largă de probleme fiscale. Acestea pot include consultanţă referitoare la taxarea anumitor operaţiuni de afaceri în diferite ţări. De asemenea, ne asistăm clienţii în pregătirea situaţiilor financiare şi în dialogul cu autorităţile fiscale. Serviciile de consultanţă şi de asistenţă oferite de PwC sunt în concordanţă cu normele legislative locale şi europene, cu prevederile legislaţiei fiscale şi ale acordurilor internaţionale, precum şi cu Codul Global de Conduită al PwC în materie de Consultanţă Fiscală. Acesta oferă consultanţilor noştri fiscali din întreaga lume un cadru de reglementare privind o gamă largă de subiecte, inclusiv felul în care deciziile fiscale pot fi interpretate de către toate părţile interesate. Relaţiile cu clienţii noştri sunt strict confidenţiale şi nu putem comenta pe marginea unor cazuri individuale.”

Roxana Jipa

Tagged , , , , , , , , ,