Tag Archives: Romgaz

Companiile Hidroelectrica, Aeroporturi București, Portul Constanța și Salrom ar trebui să ajungă pe bursă cât mai repede cu putință, a declarat, luni, Greg Konieczny, vicepreședinte executiv Templeton Emerging Markets Group și manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, într-o conferință de presă

Sursa:Sfin.ro

,,Am avut o creștere a activelor nete de 1%, iar principala contribuție a venit de la companiile nelistate controlate de stat: Hidroelectrica, Aeroporturi București și Portul Constanța, urmată de Salrom.

Sunt patru companii pe care le promovăm și vom continua să le promovăm ca fiind companii care ar trebui să ajungă la bursă cât mai repede cu putință. În ciuda faptului că suntem acționari minoritari putem adăuga valoare acestor companii și am dovedit că suntem administratori activi. Cele care au contribuit negativ au fost companiile nelistate Petrom și Romgaz, ca urmare a căderii prețurilor la petrol și gaze, și Nuclearelectrica, de asemenea, bănuiesc pentru că au continuat să vorbească despre reactoarele 3 și 4″, a spus Konieczny.

Listată în 2017

Potrivit acestuia, calendarul arată că Hidroelectrica ar urma să fie listată în cel de-al doilea trimestru din 2017.”Din punct de vedere al performanței operaționale, Hidroelectrica a avut o situație foarte bună în acest an. Putem să spunem că pe ansamblu pentru Hidroelectrica ar trebui să fie un an record pentru profit. În prezent, există un consiliul interimar și un consiliu de supraveghere interimar. Este bine că procesul de selecție conform codului de guvernanță corporativă a început, Ministerul Energiei a început acest proces iar termenul limită de depunere a fost în 30 octombrie și după cum s-a raportat există 84 de candidați. Observăm o șansă mare de a avea în final un consiliul foarte profesionist și cu o reputație bună înainte de alegeri, ceea ce ar trebui urmat de încă un proces pentru comitetul de supervizare să numească management executiv, ceea ce ar trebui să dureze 2-3 luni, după alegerea acestui nou consiliu. Procesul de listare avansează deși încet potrivit standardelor noastre, iar în prezent țintele de calendar sunt al doilea trimestru al anului următor”, a mai arătat managerul de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Tagged , , , , , , ,

Dosarul Microsoft: caracatiţa politică din spatele distribuitorilor de licenţe software

Sursa: Dobrogea TV

Sorin Eftene – Microsoft Romania

Fostul director general al Microsoft România, Sorin Eftene a fost audiat marți mai bine de șase ore de către procurorii DNA într-un dosar cu o miză uriașă, în care mai sunt implicate numele unor politicieni care au deținut sau dețin funcții publice importante, scrie nasul.tv

Încă din 2013, numele Microsoft a fost deja vehiculat într-un scandal internațional legat de șpaga care are fi fost oferită unor oficiali guvernamentali români pentru încheierea unor contracte cu statul. Analizarea listei de firme care au prins constracte pentru furnizarea de licențe software Microsoft, regăsim personaje pestrițe, puternic conectate politic. În ciuda reputației firmei în domeniul tehnologiei, Dosarul Microsoft România pare să confirme rapoartele firmelor de audit internaționale, care arată că marile corporații au tendința, atunci când vor să intre pe o piață nouă, să se conformeze ”culturii organizaționale locale”. Iar ”cultura organizațională” (mai exact modul de obținere al marilor contracte cu statul) din România o cunoaștem.

România Curată vă prezintă un dosar (rezumativ) al conexiunilor dintre distribuitorii de licențe Microsoft în România și mediul politic și instituțional autohton.

De la Loganul de 70.000 de euro la vânzător de Microsoft

Una din firmele care a prins mai multe contracte de furnizare software Microsoft către statul român este Ager Business Tech SA. Firmele din familia Ager au livrat licențe Microsoft către Nuclearelectrica, ASE București, Societatea Română de Televiziune.

Patronul acestei firme, Bogdan Savin, a vândut Poliției Române 1500 de Dacia Solenza Politiei Romane și 6000 de Loganuri, în mandatele a trei miniștri de coloraturi politice diferite (Ioan Rus, Vasile Blaga și Cristian David). El este cel care a reușit performanța amuzantă de a inventa Loganul de 70.000 euro, în mandatul lui Cristian David la Ministerul de Interne. Suma a fost atât de umflată, încât însuși Traian Băsescu, președintele în exercițiu al României (și posesor de Logan), a ieșit public în urma unei ședințe a CSAT, reclamând prețul aberant. Ulterior, Ager a sponsorizat campania prezidențială a lui Traian Băsescu pentru al doilea mandat. De asemenea Savin, prin Ager Leasing, a vândut 1500 de Loganuri și SRI-ului, în ultimele zile de mandat ale lui Radu Timofte, conform agenției NewsIn, dar și 1700 de mașini către Electrica în 2004.

În spatele afacerilor lui Bogdan Savin se află și trei offshore-uri: Semper Continental LLC (Delaware), Fabius International LLC (Delaware) și Burren s Action PLC (Republica Dominicană), înființate de Laszlo Kiss, arestat în Dosarul PSV, alături de Liviu Luca și SOV pentru devalizarea PetromService, conform research-ului făcut de jurnaliștii de la Organized Crime and Corruption Reporting Project (https://reportingproject.net/occrp/) , mai arată nasul.tv

micorsoft-dosar

Ginerele liderului sindical din învățământ, furnizor major de software pentru stat

DIM Soft SRL este o firmă administrată de Florica Claudiu Ionut, ginerele lui Aurel Cornea, ex-presedinte al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). În iulie 2009 SRL-ul DIM Soft SRL a încheiat un contract de 100 de milioane euro cu Ministerul Comunicațiilor pentru închirierea unor licențe Microsoft, necesare sistemelor informatice din administrația publică. Scandalul imens generat de sumele uriașe pe care micuțul SRL a pus mâna, l-au determinat pe Ministrul Comunicațiilor să anuleze licitația. Andrei Iliescu, Adrian Ujeniuc și Marius Ioan Ardeleanu, cei trei acționari, au vândut compania firmei elvețiene D-CON.NET AG, care l-a pus administrator pe Florica Claudiu Ionuț, personaj care a reușit să cîștige din nou contractul de 100 milioane. De menționat e că același Florica Claudiu a fost și primul director al Fujitsu Siemens Computers GmbH, reprezentanța românească, cea care a încheiat cu Guvernul Năstase mega-contractul pentru achiziția de licențe Microsoft pe mulți ani.

Printre clienții DIM Soft SRL s-a numărat și ANAF-ul lui Sorin Blejnar. Conform unui articol al lui Adrian Popescu, publicat pe România Curată, Florica Claudiu Ionuț este actionar și în : Abacus Systems&Software SRL , firmă abonată la contracte pe IT: SPP, MAI si Ministerul Educatiei. Printre clienții de produse Microsoft ai firmei DIM Soft SRL se numără și Conpet SA Ploiești, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Spitalul Universitar de Urgență București, Electrica SA, Poșta Română, RATB, Administrația Națională a Penitenciarelor.

Firma de familie din cadrul Romgaz, pricepută la vândut Microsoft

Un alt furnizor de licențe Microsoft pentru stat este Gama Computers SRL. Spre deosebire de firmele cu aplecare globală, care prind contracte cu instituții cât se poate de diverse, Gama Computers este una focusată pe o nișă foarte îngustă: Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaș. Astfel, Gama Computers a încheiat în intervalul 2007-2013 cel puțin patru contracte de livrare a pachetului Microsoft Enterprise, în valoare de 2 milioane euro. Lor li se adaugă patru contracte de aproape un milion de lei câștigate în intervalul 2011-2014 pentru livrarea de produse Oracle, dar și multe alte contracte pentru o paletă largă din domeniul IT, de la servicii la tehnică de calcul sau construcția de rețele de fibră optică. Deci cam tot ce ține de IT. De menționat este că firma Gama Computers este o companie dedicată proiectelor de gaze naturale. Astfel, din totalul de 32 de contracte încheiate cu statul, 13 sunt cu Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. și 17 cu Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaș. Doar două sunt încheiate cu alte instituții (Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, respectiv Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca). România Curată a găsit o explicație pentru apetitul acestei firme pentru companiile de stat din domeniul gazelor naturale. Gamma Computers SRL, a fost fondată de Grusea Ionel, a cărui soție, Grusea Veronica Rodica, este șefă de serviciu la ROMGAZ.

Constanța a mers pe mâna familiei consilierului lui Nicușor Constantinescu

Un alt furnizor de licențe Mircosoft pentru autoritățile publice locale din Constanța este Expertissa Constanța SRL, despre care România Curată a publicat recent o investigație. Firma Expertissa Constanța îl are ca acționar majoritar pe Ion Colțan, despre care, în 2010 site-ul local ziuaconstanta.ro a descoperit că are fratele, Niculae Colțan, angajat pe postul de consilier al lui Nicușor Constantinescu, iar pe nepoata sa, Simona Cristina Colțan, pe postul de consilier debutant. În intervalul 2009-2012, administrator și director general al Expertissa Constanța SRL a fost Daniel Georgescu (consilier local la Constanța, din partea PSD), numit de Guvernul Ponta I l-a numit pe Daniel Georgescu director general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile S.A. Din același grup de firme face parte și Expertissa HQ, care a furnizat software Microsoft pentru Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Ecologie Industrială.

Afacerile fondate de deputatul RTV Sebastian Ghiță , vânzătoare de licențe Microsoft

Asesoft Internațional SA, despre care presa a vuit îndelung, business în spatele căruia s-au aflat mai mulți membri ai familiei Ghiță, este de asemenea unul din dealerii de Microsoft. La momentul actual societatea este controlată de Minasee Holdings Ltd (Cipru) – (99,43%) şi Cristian Năstăsoiu – (0,57%). Astfel, Asesoft a fost furnizor de licențe Microsoft în valoare de 270.000 euro pentru Operatorul Pieței de Energie Electrică OPCOM S.A. Ghiță a făcut parte și din acționariatul SC TeamNet International SA, firmă care a prestat servicii de consultanță pentru implementarea platformei microsoft office sharepoint 2007 și dezvoltarea de fluxuri de documente pentru Societatea Comerciala Filiala de Distributie a Energiei Electrice “Electrica Distributie Transilvania Sud” S.A. și a furnizat licențe Microsoft către SC Apă Cbala 2000 S.A. Pitești.

Candidat la Camera Deputaților din partea PD

Firma Pro Sys SRL, fondată de Bărbieru Petrișor, fost candidat la Camera Deputaților din partea PDL, a vândut în 2007 licențe Microsoft Primăriei Sectorului 3, condus de PDL-istul Liviu Negoiță, la acel moment. Conform ziarului Ring, Pro Sys SRL a prins o mulțime de contracte cu statul, inclusiv cu instituții constrolate de PDL, cum ar fi Ministerul Transporturilor în mandatul Ancăi Boagiu, MDRT, MAE, SGG, Senatul, Institutul Pentru Tehnologii Avansate dar și unor instituții ca DNA, căruia i-a livrat echipamente de ascultare. Curtea de Conturi a României, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, U.M. 0975 București și alte unități militare.

Donator al PNL și PDL, în fieful fraților Flutur

Firma Elsaco Electronic SRL din Botoșani, a comercializat la rându-i licențe software RAR, Secretariatului General al Guvernului, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași , UMF Târgu Mureș. Firma Elsaco apare, conform presei locale din Moldova, în Monitorul Oficial, pe listele sponsorilor PNL și ulterior, după înființarea PDL, drept sponsor al ultimului menționat (http://www.desteptarea.ro/elsaco-electronic-sponsorul-pnl-de-la-grupul-2-cogenerare/). Presa locală consideră firma Elsaco ca apropiată a fraților Cătălin și Gheorghe Flutur (http://botosaninews.ro/174014/administratie/scandalos-primaria-botosani-amendata-cu-peste-3-milioane-de-euro/). De asemenea, o altă firmă din grup, Elsaco Solutions, a comercializat la rându-i produse software către diverse instituții ale statului.

Partenerul lui Victor Paul Dobre, de la Galați, dădea licențe Universității din Galați

Firma Calcnet SRL din Galația a furnizat licențe software Microsoft către Universitatea Dunărea de Jos Galați. Unul din asociații din Calcnet, Laurențiu Milea (decedat în vara anului trecut), a fost unul din partenerii de afaceri și din apropiații lui Victor Paul Dobre, fost secretar de stat în cadrul MIRA și ministru delegat pentru administrație în MAI. Laurențiu Milea a fost consilier județean în CJ Galați până la deces. Deși Calcnet a încheiat numeroase contracte pe IT cu statul român (Apaterm SA Galați, ANIF-Sucursala Moldova de Sud-Galați, CFR- Regionala de Transport Feroviar de Calatori Galați), majoritatea, 23 dintre acestea, au avut ca partener Universitatea Dunărea de Jos Galați.

Acestea sunt doar o parte din firmele care vând/au vândut licențe Microsoft către instituții ale statului din România și care au legături cu personaje conectate politic sau instituțional de entitatea statală achzitoare. Cea mai mare felie din tort o dețin companiile de profil din domeniu care adesea au și investitori străini în spate, dintre care enumerăm: Asseco SEE SRL, Crescendo International SRL, Q’NET International SA, Net Brinel, Romsoft, Power Net Consulting. Radix, Ness România și celebra Fujitsu Siemens Computers GmbH Viena. Radix și Ness au ca element de legătură faptul că au fost conduse de Dragoș Nicolăescu, fostul director al Fujitsu Siemens.

Cel mai spectaculos contract cu statul român pentru achiziția de licențe

De departe cel mai interesant contract al statului pentru achiziția de licențe Microsoft e cel anunțat de MCTI în primăvara lui 2009, pe care îl reproducem Integral:

Achizitionarea dreptului de utilizare de produse software prin inchiriere cu optiune de cumparare

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale

Valoarea estimata fara TVA: intre 20,000,000 si 200,000,000 EURO

Anunt de participare numarul 78087/22.05.2009

Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor

LICITATIE DESCHISApentru achizitionarea dreptului de utilizare de produse software prin inchiriere cu optiune de cumparare

Minim 150.000 produse software……………………………..Maxim 500.000 produse software

Durata contractului sau termenul pentru finalizare

Incepand de la 31.07.2009 pana la 31.12.2012

Se solicita ca ofertantul sa fie Large Account Reseller, Gold Partner avand cel putin urmatoarele competente: Licensing Solutions, AdvancedInfrastructure Solutions, Network Infrastructure Solutions, Security Solutions, Learning Solutions6.

Serviciul Juridic al Institutiei

Adresa postala: Bulevardul Libertatii, numarul 14, sectorul 5, Localitatea: Bucuresti, Cod postal: 050706, Romania, Tel.023114119, Email: [email protected], Fax: 0213114119, Adresa internet (URL): www.mcsi.ro

VI.5) Data expedierii prezentului anunt

21.05.2009 15:00

Se pare că problemele în justiție pe care o serie de miniștri și de înalți oficiali români le au, sunt legate de ispitele generate de acest “banal” anunț de pe SEAP.

1920x1080

Scurt istoric al controverselor din jurul Microsoft

Wall Street Journal publica în martie 2013 un articol în care anunța că Departamentul Justiţiei din SUA și Comisia pentru Schimburi Comerciale şi Securitate Financiară, cercetează Microsoft într-un caz de posibilă mituire a unor oficiali guvernamentali din România, Italia şi China pentru a obţine contracte cu statele respective. Totul a pornit de la afirmația unui fost reprezentant al Microsoft din China, că firme intermediare partenere ar fi mituit oficiali pentru a furniza licențe MCTI din România.

Microsoft România își optimizează fiscal activitatea, exportând banii în Irlanda

Microsoft vinde software în România după “un model de business indirect”, prin reţeaua de distribuitori, care-l cumpără nu de la Microsoft România, ci de la Microsoft Irlanda. Acest lucru convine de minune corporației americane, care în Irlanda plătește un impozit mai mic decât cel pe care l-ar plăti dacă pe contracte ar scrie că sunt încheiate cu filiala din România. Un artificiu scriptic care sporește profitul și micșorează impozitele de care ar trebui să beneficieze statul român. Subliniem că o fracție din veniturile generate în țara noastră sunt remise ulterior de nodul regional din Irlanda, ca bonificație pentru “serviciile de marketing şi vânzare” desfăşurate. Restul cifrei de afaceri a Microsoft România e completată cu “servicii de consul­tanţă şi suport” pentru proiectele complexe, contorizate ca “man-hours”.

În intervalul 2000-2013, cifra de afaceri a Microsoft România a fost de peste 723 milioane lei, cu un profit de 81,45 milioane lei.

După ce anterior șeful Secratariatului General al Guvernului (SGG), Ion Moraru, a fost chemat să depună mărturie de două ori în calitate de martor, ieri, Sorin Eftene, fostul șef al Microsoft România, a fost audiat timp de șase ore la DNA, în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită, în care sunt cercetați și Valerian Vreme (fost ministru al Comunicațiilor) și Daniel Funeriu (fost ministru al Educației și consilier prezidențial la Cotroceni). DNA a precizat într-un comunicat că “obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ”.

tastatura bani

Potrivit Mediafax, care citează surse judiciare, procurorii DNA vizează trei contracte referitoate la licenţele IT, derulate între 2001 şi 2013:

-Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers (FSC) Austria GesmbH, (105 milioane de dolari, perioada de derulare 2004-2009)

-Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între MCSI şi consorţiul D-CON.NET (96 de milioane de euro, perioada de derulare 2009-2013)

-Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI), încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei (124 de milioane de euro).

În mai 2013, s-a decis ca raportul Corpului de Control al premierului în urma verificărilor activității MSI și a Ministerului Educației pe perioada 2009-2012 să ajungă la DNA. În conținntul acelui raport se arată că împuternicirea acordată MSI pentru achiziția de licențe Microsoft a fost extinsă în mod ilegal printr-o notă semnată de Vreme şi Funeriu şi aprobată de premierul Boc, notă în care inspectorii Corpului de Control s-ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului şi s-ar fi creat aparenţa de legalitate a contractului de achiziție.

Tagged , , , , , , , ,

O companie a miliardarului Gabriel Comănescu, amendată de Consiliul Concurenței

Sursa: Dobrogea TV

IMG_8431-e1343114638346

Firma Foserco, parte a grupului american Weatherford, a fost scutită de amendă de către Consiliul Concurenţei în cadrul investigaţiei prin care a sancţionat companiile Dafora Mediaş, Upetrom 1 Mai (deținută de miliardarul constănțean Gabriel Comănescu), Foraj Sonde Craiova şi Foraj Sonde Târgu-Mureş pentru trucarea unor licitaţii organizate de Romgaz.

“Este prima investigaţie declanşată în urma unei cereri de clemenţă. Companiile s-au înţeles să îşi împartă lucrările de foraj pentru care Romgaz urma să organizeze licitaţii publice, stabilind dinainte câştigătorii licitaţiilor şi modul în care urmau să acţioneze. Una dintre companiile implicate în înţelegere ne-a furnizat probele încălcării legii concurenţei, motiv pentru care a fost exonerată de la plata amenzii”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a menţionat că acest cazul a fost iniţiat pentru că o firmă a recunoscut că a încălcat legea şi a pus la dispoziţia Consiliului dovezi în acest sens, care după investigaţie s-au dovedit adevărate.

“Pe cel care ne-a furnizat informaţia nu l-am sancţionat, asta e politica de clemenţă. În ţările dezvoltate ale UE, care au o practică mai avansată în combaterea încălcărilor de lege, clemenţa este principalul mijloc de depistare a cartelurilor. Important este să facem să devină căt mai întâlnită şi în România această practică, să încurajăm mai multe companii să recunoască, iar pentru noi este mai uşor să depistăm alte cazuri”, a spus Chiriţoiu.

Companiile sancţionate deţineau peste 70% din piaţă în perioada încălcării, iar amenzile sunt cuprinse între 300.000 euro (Upetrom) şi 900.000 euro (Dafora).

“Comportamentul anticoncurenţial s-a derulat în perioada 2 iunie 2008 – 12 octombrie 2009 şi a vizat mai multe proceduri de licitaţie publică derulate în acest interval de timp”, potrivit Consiliului Concurenţei.

În luna decembrie, surse din piaţa energetică au declarat pentru MEDIAFAX că cele patru firme au fost amendate de Consiliul Concurenţei, iar la acea dată purtătorul de cuvânt al grupului Upetrom, Radu Petrescu, a afirmat că Upetrom 1 Mai nu a primit nicio notificare privind vreo amendă, iar compania produce utilaj petrolier, neavând operaţiuni de foraj petrolier.

Tagged , , , , , , ,