Tag Archives: smurd

Cronica unor morti anuntate- sau cum este confiscat SMURD sau sistemul de sanatate de orgoliul unor Arafati

Sfin.ro

Așa i-a spus.

„Tată, mai stau două, trei săptămâni pe aici și apoi ies și îi distrugem pe toți!”.

Bărbatul flutură mâinile din spatele zidului format de camerele de luat vederi, își ridică brațele, le încrucișează cu simbolismul cătușelor și le arată celorlalți părinți care vorbesc de la pupitru.

Pe patul de spital

Bărbatul este „Jean”, tatăl lui Alexandru Chelba, unul dintre cei 64 de morți la „Colectiv”. ”

Mai stau două, trei săptămâni aici, ies și îi distrugem pe toți”, i-a spus fiul său, Alex, pe patul de spital. „Alex era supărat pentru că observase haosul operațiunii de salvare, era supărat pentru că deși ajunsese la spital pe picioare, starea lui se degrada”, explică tatăl.

Băiatul a murit și tatăl a venit astăzi, duminică, 27 martie 2016, ca să vorbească.

Cinci luni de tăcere. Și prima întâlnire cu presa a părinților celor morți și răniți la „Colectiv”.

În ciuda gesturilor apăsate ale bărbatului, în ciuda hotărârii surorii lui Alex, Irina a mers în față, traversând peretele de microfoane, nici familia Chelba și nici familiile Iancu, Hogea, Golu sau Istrate nu arată ca și cum ar dori să distrugă pe cineva.

Despre ei, psihologii ar spune că vor doar să-și găsească liniștea. Care vine doar odată cu adevărul.

Citeste mai mult pe Tolo.ro

Tagged , , , , , ,

Spagile despotului luminat Arafat cu Porsche Romania

Sursa: Tolo.ro

Întrebat de Deutsche Welle dacă trebuie să ne rugăm pentru Paris, Dalai Lama a spus: ”Sînt budist și cred în rugăciune. Dar această problemă a fost creată de noi, oamenii. Nu e suficientă rugăciunea. E nevoie să o rezolvăm noi, cei care am creat-o. Să începem readucînd pacea în societatea și în familiile noastre. Nu le poți cere lui Dumnezeu, Budha sau guvernului să ne rezolve problema”.

Punem o mare presiune pe Dumnezeul fiecăruia.

În România, El a luat forma lui Raed Arafat.

Și, la rîndu-i, Raed Arafat se bazează pe DNA ca pe Dumnezeu.

Asta se înțelege din interviul acordat de Raed Arafat cititorilor Gazetei și din ceea ce singur a postat, mai pe seară, pe Facebook.

Întrebat dacă a știut de sponsorizările cerute de pompieri și, concret, de ceea ce a reclamat un inspector șef adjunct de la ISU, Arafat a spus că nu a luat nici o măsură pentru că exista o anchetă la DNA.

Contrazicîndu-l pe Dumnezeu, trebuie să fie destul de interesant și pentru el, nici un manager, nici un lider și nici o autoritate publică nu se pot ascunde în spatele DNA.

Nu DNA conduce intervențiile la incendii sau controalele la cluburi.

Dacă un șofer de pompieri rătăcește de trei ori la rînd drumul către incendiu asta nu e o chestiune penală. Dar e o probă de incompetență. Va fi, probabil, înlocuit de șefii săi. Fără să fie nevoie de DNA.

Alt exemplu.

Doi inspectori sînt trimiși la încasat taxă de protecție. Fac zeci de colectări pentru Asociație. Și cîteva pentru ei, una de la clubul Colectiv, cum suspectează procurorii care vorbesc despre indicii de corupție. Dar e nevoie să lărgim tabloul înțelegerii faptelor, așa cum cere în aceste zile judecătorul militar Gabriel Gunescu.

Este același judecător care a scris, în contextul cazului Colectiv, că ”este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparţinînd acestei instituţii masiv sponsorizate”.

Noroc că magistratul militar Gabriel Gunescu nu se raportează la DNA ca la Dumnezeu.

Pentru că, atunci cînd apare DNA, Budha a plecat deja. Și a luat cu el compasiunea.

De regulă, cînd vin procurorii e tîrziu și așa s-a întîmplat la Colectiv.

Acesta este adevărul. DNA și conducerea IGSU, inclusiv Raed Arafat, nu au conștientizat potențialul distructiv al sponsorizărilor.

Sigur că e greu să o recunoască.

Dar ei știu. Și o simt.

Știu că sponsorizările deformează relațiile dintre controlori și controlați. Așa se ajunge ca un club de dimensiunile Colectiv, unde se organizau concerte cu sute de oameni, unul dintre cele  două cluburi mari din Sectorul 4, să nu apară în baza de date a pompierilor!

De ce insistăm pe sponsorizări?

Pentru că au murit oameni. Pentru că faptele sînt încăpățînate.

Pentru că doi pompieri sînt arestați, riscînd ani grei de pușcărie, și au dreptul la un proces corect, ca oricare dintre noi. Patronii clubului și toți ceilalți au, de asemenea, dreptul la apărare.

Deocamdată, versiunea lor a fost înghițită de cea a acuzării și de mînia generală.

Insistăm și din alt motiv. Atunci cînd oamenii au ieșit în stradă în 2012 pentru Raed Arafat, au ieșit conduși de principiul că nimeni nu are voie să dea ordine ca Dumnezeu la telefon.

Arafat însuși nu are voie să facă asta. Arafat nu-i poate lua locul lui Traian Băsescu, rostind edicte la telefon și pe facebook.

Îi sîntem datori lui Raed Arafat, așa cum îi sîntem datori, pe alt plan desigur, lui Gică Popescu.

Popescu ne-a marcat copilăria și adolescența, Arafat ne-a ajutat să rămînem, un pic mai mult, în viață.

Dar îi sîntem datori lui Arafat și cu toate întrebările posibile.

Nimeni, nici măcar el, nu se poate sustrage chestionări publice.

Despotismului său luminat tot despotism se numește.

Și nimeni nu se simte bine, așa cum scria un profesor de drept francez, ”într-un stat funcționînd în baza credinței, fondat pe un principiu de supunere totală față de o putere înzestrată cu o autoritate nelimitată”.

O întîmplare reală, povestită de un pompier de la ISU București. Un grup de pompieri români s-a deplasat la un schimb de experiență în Franța.

În primă etapă, la București, francezii fuseseră primiți și ospătați regește. Plimbări, mese, muzici. Totul din banii Asociației, obținuți din sponsorizări.

La retur, românii i-au rugat pe colegii lor să-i plimbe prin Paris cu un autocar ca să vadă cîteva muzee. ”Sigur că da, costă 21 de euro de om”, li s-a răspuns. ”Păi cum, noi v-am plimbat pe gratis la București!”, le-au răspuns, indignați, ai noștri.

”Da, dar noi nu putem asta”, le-au spus francezii, cumva jenați. ”Aici, orice cetățean francez are acces în orice moment la documentele noastre contabile și nu ne dau voie să le cheltuim banii ca să vă plimbăm pe voi. Nu vă supărați”.

Nu s-au supărat.

Și au mai băgat ceva de seamă. În Franța, unitățile de pompieri nu au garduri.

Contribuabilii pot să intre și să vadă oricînd cum li se cheltuiesc banii.

Iată o întrebare, de data asta nu pentru Raed Arafat.

DNA Iași a făcut chiar azi percheziții într-un dosar de fraudare a fondurilor europene.Conform Mediafax, sînt vizate și contractele de achiziție de autospeciale pentru ISU.

Chestiunea nu privește direct SMURD, pentru că mașinile au fost achiziționate de Consiliul Județean Iași și apoi date către ISU.

Probabil că DNA nu știe, dar și în București – Ilfov s-a întîmplat fix același lucru.

O sursă din ISU București-Ilfov ne-a pus la dispoziție următorul caz: o autospecială achiziționată, nu de ISU, ca să fie clar, ci de Consiliile locale din București și Ilfov, a costat 517.000 de lei,echivalentul a 123.000 de euro.

Autospeciala de pompieri e una dintre cele cinci care ar fi fost cumpărată de la Rădăcini SRL.

”În mod normal, o astfel de mașină costă 30.000 de euro plus încă 20.000 echipamentele de descarcerare și un 10.000 de euro marja de profit de 20% pentru firmă. Ajungem la un total de 60.000 de euro, adică la jumătate față de cît s-a plătit!”, a estimat sursa, care este chiar un pompier care a lucrat pe astfel de mașini.

Ca și la Iași, banii au venit și la București – Ilfov din fonduri europene.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,

Politistul Peste si Judecatorul Client

Sursa: Evz.ro

Judecătorul Aurelian Nicolae Tomuș este cercetat în libertate FOTO: ADI PÎCLIȘAN

Un magistrat care apela la serviciile unor tinere prostituate era cunoscut de proxeneți ca fiind violent. Judecătorul se lăuda cu înregistrările fierbinți făcute în timpul partidelor de amor.

Interceptări halucinante în dosarul proxeneților care exploatau eleve de liceu pentru a organiza orgii pentru magistrați și oameni de afaceri bogați din Banat. Magistratul Aurelian Nicolae Tomuș de la Judecătoria Timișoara avea faimă de vio lent, potrivit interceptărilor. El dispunea de fete după bunul plac și se lăuda că avea poze compromițătoare cu acestea. „Domnul preşedinte să trăiască”, i se adresau cunoscuții.

Șantajul

Tomuş este cercetat sub control judiciar pentru șantaj după ce a amenințat o tânără că le va trimite părinților ei înregistrări din timpul partidelor de amor, dacă nu va mai fi păpușa lui sexuală. Într-o discuție cu polițistul Ovidiu Gîțan, Tomuș i se confesează: „Mie mi s-o tăiat de ea. Înțelegi ce vreau să zic? După aia o bat și ajung la alte chestii cu ea, știi? Și nici nu vreau să-i dau în freză sau din astea. Înțelegi? Dar pe Raluca aia mică dacă o prind o bat de se… pe ea. Deci, dacă o prind, o bat de o nenorocesc. Ce p… mea? Mă ia la 11 metri? O… de trei lei”.

FOTO: Ovidiu Gîțan a fost arestat preventiv săptămâna trecută într-un dosar de proxenetism



Într-o altă interceptare telefonică, judecătorul se laudă unui bărbat despre cum noua sa cucerire îi respectă ordinele. „Eu am o iubițică nouă, mă rog. Tu știi la mine cum îi viața asta, nu-i stres. Păi când ești singur și vrei să te îmbeți, să vezi ce fac cu ea, cât de bine. Știi? Am niște poze. Așa de sus, i-o bag la 45 de grade, incredibil, deci nu vrei să știi. Deci bă, ești nebun. Sârboaică din aia, bă, n-am o treabă, când îi zic să stea drepți, stă drepți, când îi spun ia tocuri, ia tocuri. N-am niciun stres, știi? S-a împiedicat, frate, o dată, era să-și rupă gâtul, chiar mi s-a făcut milă de ea. Am pus-o să danseze, a căzut pe acolo, n-a spus nimic, repede s-a pus pe tocuri înapoi, a început să danseze în continuare. Zic: «Păi nu te doare?», nu știu ce. Ba. «Și dacă mă doare nu vreau să mă opresc, după aia te superi». Știi? Vai, mi s-a rupt sufletul”.

Arestații

În acest caz, patru persoane sunt arestate: Paul Mînzu, considerat capul rețelei de trafic de persoane (membru al lumii intelope și condamnat pentru devalizarea BRD Timișoara), Ovidiu Torj (fostul soț al lui Brigitte Năstase), Ovidiu Gîțan (agent de poliție) și Gheorghe Bală.

Ancheta mușamalizată: „M-au omorât în bătaie”

De mai bine de un an și jumătate zugravul Tudor Gavrilă așteaptă ca procurorii să îi facă dreptate. În octombrie 2013 el a văzut moartea cu ochii după ce a fost bătut de agentul de poliție Ovidiu Gîțan. Este vorba de același polițist care a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de minore și proxenetism. Agentul de poliție Ovidiu Gîțan era „loverboy”, adică cel de care se îndrăgosteau liceenele care erau exploatate de DJ Manzotti de la formația DJ Project – cercetat sub control judiciar sau judecătorul Nick Tomuș. Potrivit procurorilor DIICOT, rolul lui era de a racola fete de la liceele bune din Timișoara pe care mai apoi le „introducea” în lumea orgiilor sexuale cu cocaină la care participau bogații zilei, contra unui tarif de mii de euro.

„Cred că le dădea fete”

Din noiembrie 2013, Gîțan e cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, loviri sau alte violențe. Victima lui, zugravul Tudor Gavrilă, crede că dosarul trenează pentru că, cel mai probabil, Gîțan le livra „fete” anchetatorilor. Deși infracțiunea a fost constatată de ancheta internă a Poliției, iar cauza a fost trimisă spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, nu s-a ajuns la niciun rezultat. Dosarul a fost mutat la Parchetul Militar, unde, în mai mult de un an, nu s-a dat nicio soluție.

În acest timp victima a rămas cu sechele și fără loc de muncă. Bărbatul de 64 de ani a stat în spital o lună. În urma bătăii aplicate de Gîțan, el a suferit două fracturi de maxilar, a pierdut șase măsele, piciorul drept i-a fost fracturat, șase coaste i-au fost rupte, a rămas cu fisuri craniene și o pată pe ficat. A fost operat de mai multe ori și a rămas cu sechele. „Mă doare capul îngrozitor, la maxilar am fost operat deja de două ori, iar piciorul rupt a rămas umflat, nu prea pot călca pe el și nu rezist să stau în picioare. Din cauza asta de atunci nu mai pot lucra, nimeni nu ia la lucru un om bolnav”, povestește bărbatul. Polițistul nu a fost sancționat, ba mai mult, la cerere, s-a mutat de la Secția 3 la Secția 1.


FOTO: Tudor Gavrilă își caută dreptatea de aproape doi ani de zile



Pe 11 octombrie 2013, între Gîțan, pe atunci polițist la Secția 3, și Gavrilă a izbucnit un scandal care s-a terminat prost, doar pentru victimă. Motivul? Omul i-a cerut polițistului, care la vremea respectivă curta pe fiica unui vecin, să nu își mai lase câinele liber pe strada Lămâiței, deoarece acesta omorâse găinile și pisicile mamei lui.

Soția, amenințată

„Cu câteva zile înainte, la 2 noaptea, a țipat la nevastămea: «Te duc în pădure, te leg și te…”», i-a spus vorbe grele. Pe 11 octombrie, la ora 16,30 – 17,00, a venit la mine, eram în poarta casei mamei mele, și a început să mă înjure, apoi mi-a dat doi pumni. Nu departe de casă erau doi polițiști cu mașina de serviciu și o grupă de jandarmi cu o dubă. Am intrat în curte, Gîțan a venit după mine, m-a lovit cu picioarele, am căzut, el m-a lovit în cap. Era în civil. Când am reușit să mă ridic au venit colegii lui, mi-au dat cu spray paralizant, am căzut iar, mi-au pus cătușele cu mâinile la spate și m-au omorât în bătaie. Jumătate de oră au dat în mine încontinuu, 10 oameni”, își amintește Gavrilă.


Magistratul Aurelian Nicolae Tomuș este cercetat, în acest caz fără precedent, pentru șantaj. Colegii săi au respins propunerea de arestare preventivă.


Acuzații: „Le dădea fete și se drogau, toată lumea spune asta!”

Tudor Gavrilă își aduce aminte cu durere de chinurile îndurate. Povestește că a fost încătușat și dus pe un câmp, cu mașina jandarmilor, unde a fost lovit în zona capului, până când i-au rupt maxilarul și i-au spart măselele. „Am pierdut șase măsele atunci. De pe câmp, m-au dus la Secția 3, unde am fost legat de calorifer și bătut. De cel puțin patru ori m-au dezlegat și m-au târât afară, ca să arunce cu apă rece pe mine, să îmi revin. Asta povestesc oamenii din blocul de vizavi, care au văzut toată scena. Am fost bătut trei ore încontinuu”, povestește Gavrilă.


FOTO: Ovidiu Gîțan



Ce crede victima

Gavrilă e convins că Ovidiu Gîțan (foto) îi avea cumva, la mână, pe colegii și superiorii lui, dar și pe medici și anchetatori. „Poate se droga cu ei, sau le dădea fete. Toată lumea spune asta, că face numai ce vrea el, omul are spate. Când am fost prea insistent cu dosarul meu mi s-a spus: «Nu te poți pune cu poliția». Acum s-a dovedit cu ce se ocupa el”, crede zugravul.

Toată lumea spunea că se droga și probabil era drogat când m-a bătut, căci altel nu-mi explic cum un om poate bate un alt om trei ore, fără să obosească. Eu am adus 15 martori în anchetă și nu au fost audiați decât câțiva”, explică victima.

Abandonat pe o targă

Așa se face, își mai amintește Gavrilă, că după ce a fost dus de SMURD la Spitalul Județean, a fost abandonat în curte pe o targă, deoarece soția lui a refuzat să semneze un document din care reieșea că nu are nimic. „Gîțan a rezolvat și la IML, să nu mi se dea toate zilele de îngrijiri, ci numai 33”, oftează Gavrilă.

Plângerea, tergiversată

Plângerea penală depusă la Parchet împotriva lui Gîțan, este, de un an și jumătate nesoluționată. Chiar și Poliția, după o anchetă internă, a constatat că agentul se face vinovat și a notificat Parchetul.

„La momentul respectiv a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală”, a spus Ancuța Morariu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.

Procurorii au deschis un dosar pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe, care, după patru luni, a fost declinat spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, unde, deși a trecut mai mult de un an, nu a fost soluționat.

Disperat, ca să tragă un semnal de alarmă, Gavrilă a vrut să -și de a foc, în ziua alegerilor prezidențiale.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

EXCLUSIV. Înţelegerea SECRETĂ a fostului ministru Cristian David cu afaceriști cercetați în DOSARUL „Microsoft”. Banca Mondială a dat 7,5 milioane de euro pentru un SISTEM DE SALVARE care nu funcţionează

Sursa: Evz.ro

Fostul ministru de Interne, Cristian David FOTO: RĂZVAN PETRESCU

Printr-un ordin al fostului ministru de Interne, arestat, acum, pentru șpagă, au fost secretizate, în 2008, detaliile legate de implementarea sistemului informațional pentru situații de urgență.

Printre beneficiarii banilor se numără Călin Tatomir, fost director Microsoft, Dan Roman și Bogdan Cocora, reprezentanții S&T Romania. Cei trei sunt cercetați de DNA pentru trafic de influență și dare de mită.

Pe lista lungă a celor care sunt cercetați în dosarul „Microsoft” se numără și re prezentanții firmei S&T Romania, Dan Roman și Bogdan Cocora. Societatea este una și aceeași care trebuia să implementeze, încă din anul 2008, Sistemul de Management Informațional pentru Situații de Urgență (SMISU). Pentru acest sistem național pentru intervenții în caz de calamități sau accidente aviatice, care putea salva viața studentei Aura Ion și a pilotului Adrian Iovan, în tragedia din Munții Apuseni, Banca Mondială a alocat 7,5 milioane de euro Guvernului României, iar principalul beneficiar este Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„Strict confidențiale”

Interesant este că, după tragedia din 20 ianuarie 2014, oficiali IGSU declarau, pentru HotNews, că valoarea proiectului este de 6,5 milioane de euro, cu un milion mai puțin decât anunțase S&T Romania, în anul 2008, însă datele legate de contract sunt „strict confidențiale”.

 

 

Implementarea SMISU este parte a acordului de împrumut semnat, în anul 2004, de Guvernul României și Banca Mondială, privind o finanțare de 150 de milioane de dolari, în Proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență. „Afacerea SMISU” a fost pusă în aplicare printr-un ordin semnat de fostul ministru de Interne, Cristian David.

Desemnat să acorde asistență tehnică proiectului a fost consorțiul format din firmele asociate: AAM Management Information Consulting Ltd., Intech AS și Societatea Comercială „Cabinetul Călin Tatomir” – SRL. Călin Tatomir a devenit, în același an, directorul Microsoft România. Anul trecut, în referatul DNA, un martor preciza că, „în 2008, Tatomir a fost numit director general la Microsoft. El a declarat în piață că a acceptat această funcție doar pentru a se ocupa împreună cu Claudiu Florică (pion principal în dosarul Microsoft – n.r.) de reînnoirea contractului de licențiere cu Guvernul României. De altfel, Tatomir a părăsit Microsoft în 2010, după semnarea acestui contract.”

Sistemul care salvează vieți, în mâna unor corupți

Contractul privind construirea Sistemului a fost atribuit, în 2008, către S&T Romania și APD Communica tions Ltd. (Marea Britanie). Pentru implementarea proiectului a fost emis Ordinul nr. 612 din 11 septembrie 2008, semnat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Cristian David.



● Din Comitetul de coordonare a implementării SMISU, denumit CCI, au fost desemnați să facă parte Victor Paul Dobre – președinte, fost secretar de stat MIRA (fosta denumire a MAI), alături de membrii: Ionel Sorinel Vasilca, adjunct tehnic al directorului STS; Valentin Oniciu, director adjunct MIRA; Vladimir Secară, inspector general IGSU, utilizator; Aurel Bilanici, director Unitatea de Management al Proiectului (UMP-MIRA).

● Conform articolului 7 din ordinul semnat de Cristian David reiese că „documentele au caracter de confidențialitate” și „accesul la aceste documente este permis numai personalului nominalizat în prezentul ordin”. Printre aceste persoane se numără Cristian David – arestat pentru luare de mită, Victor Paul Dobre – cercetat în dosarul fraudării referendumului privind suspendarea fostului președinte, Traian Băsescu, sau generalul Vladimir Secară – trimis în judecată pentru angajări ilegale la IGSU.


FOTO: Tragedia din Munții Apuseni, din ianuarie 2014, în care și-au pierdut viața studenta Aura Ion și pilotul Adrian Iovan, ar fi fost evitată dacă se implementa sistemul SMISU



Am căutat să vedem care sunt explicațiile date de IGSU, principalul beneficiar al SMISU, pentru perioada lungă scursă de la alocarea fondurilor de la Banca Mondială. Am găsit un raport al ISU Teleorman care făcea referire, în octombrie 2014, la acest sistem, pe site-ul prefecturii.

Explicațiile țin, mai mult, de o birocrație tipic românească: pregătire de personal, amenajarea unor spații, organizarea în raport cu consiliile județene etc. Abia în aprilie 2012, sistemul a fost testat, iar acum proiectul s-ar afla în faza de acceptanță finală – echipamente hardware și software comercial.

România riscă să piardă banii

Oficiali din MAI ne-au precizat că țara noastră poate fi nevoită să înapoieze banii alocați acestui proiect din cauza neîndeplinirii clauzelor contractuale. Printre piedicile invocate în implementarea sistemului se numără lipsa actelor normative de care IGSU avea nevoie pentru a funcționa la parametrii optimi, implicit evitarea birocrației. Spre exemplu, lipsa unei legi unitare a pompierilor. IGSU s-a înființat în anul 2004, prin fuziunea Corpului Pompierilor Militari și a Inspectoratului Protecției Civile. După 11 ani, instituția funcționează prin ordonanțe de Guvern, în baza legilor celor două instituții care au fuzionat, Legea 307/2006 a pompierilor și Legea 481 a protecției civile.

În perioada scursă de la semnarea acordului cu Banca Mondială, în 2004, timp de șapte ani la șefia IGSU s-a aflat generalul Vladimir Secară. În anul 2011, el a părăsit instituția, după ce a fost acuzat, și apoi trimis în judecată de Parchetul General pentru fraudă la angajări. Din anul 2007, SMURD-ul, înființat prin fundația doctorului Raed Arafat – pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Sănătății -, a luat o amploare nebănuită: s-a extins la nivel național, la inspectoratele pentru situații de urgență.

În anul 2011, atunci când a demisionat de la șefia IGSU, generalul Vladimir Secară a fost numit vicepreședintele Fundației SMURD.

MEGAINVESTIGAȚIE ANTICORUPȚIE

Dosarul „Microsoft” este unul din cele mai mediatizate cazuri de la DNA. Totul a început pe 26 septembrie 2014, atunci când procurorii DNA au cerut începerea urmării penale în cazul a nouă foști miniștri: Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Mihai Tănăsescu, Alexandru Athanasiu și Adriana Țicău.

Primele rețineri din acest dosar au fost pe 28 octombrie 2014: afaceriștii Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, Gheorghe Ștefan (singurul arestat) și Sandu Gabriel. Pe 10 februarie au reținut-o în acest caz pe Elena Udrea – a fost arestată câteva zile, în prezent are mandat în dosarul „Gala Bute”.

Curtea de Conturi: „Implementarea a început în 2008

Iată principalele momente ale implementării SMISU și conexiunile cu oamenii implicați în dosarul Microsoft:


FOTO: Sistemul care putea salva viața studentei Aura Ion și a pilotului Adrian Iovan în tragedia din Munții Apuseni nu funcționează nici astăzi, deși trebuia realizat în 12 luni



● Pe data de 8 august 2008, S&T Romania anunța lansarea oficială în România a proiectului SMISU, de aproximativ 7,5 milioane de euro ce urma să fie implementat, în termen de 12 luni, de către un consorțiu format din companiile S&T Romania și APD Communications Ltd. (Marea Britanie). Dacă funcționa, sistemul ar fi reprezentat un avantaj decisiv în operațiunea de salvare a victimelor din Apuseni. După tragedie, Raed Arafat a fost numit secretar de stat în cadrul MAI pentru a gestiona situațiile de urgență. La mai bine de un an de la tragedie, SMISU este încă nefuncțional.

● Pe data de 30 septembrie 2014, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a transmis Camerei Deputaților și Senatului referatele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin care se solicită declanșarea procedurilor de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu și Valerian Vreme, în celebrul caz „Microsoft”.

● Pe 1 octombrie 2014, „Evenimentul zilei” dezvăluia date din referatul DNA, în dosarul „Microsoft”. Printre persoanele implicate în traficul de influență și darea de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct sunt Dan Roman și Bogdan Cocora – S&T Romania – și Călin Tatomir, fost director general Microsoft România. DNA preciza că toate firmele menționate sunt implicate oficial în contractul cu Ministerul Educației, „făcând fiecare la rândul său trafic de influență și dare de mită pentru a-și maximiza cota din contract și a-și proteja rămânerea lor în acest contract.”

● În ianuarie 2015, „Evenimentul zilei” prezenta raportul Curții de Conturi care arăta: „Sistemul SMISU nu este operațional, din cauza întârzierilor înregistrate în derularea Proiectului, deși finanțarea acestuia a fost asigurată, iar implementarea a început încă din anul 2008”.


Sistemul a fost testat abia în aprilie 2012. Acum, proiectul s-ar afla în faza de acceptanță finală – echipamente hardware și software comercial


Cum poate localiza SMISU locul unei prăbușiri

Sistemul este conceput să permită o mai bună coordonare și comunicare între toate componentele ISU din țară, într-un caz de urgență, și este prevăzut să ajute autoritățile ca să acționeze eficent în caz de inundații, ninsori puternice, cutremur sau accidente aviatice.


FOTO: Aura Ion



Așa cum reiese din documentele intrate în posesia „Evenimentul zilei”, prin acest sistem se poate localiza pe hartă locul unei tragedii și trimise la fața locului toate forțele operaționale aflate în zonă. Numai că, deși trebuia să fie gata într-un an, el nu funcționează nici astăzi. Mulți specialiști în situații de urgență susțin că, dacă SMISU era operațional, avionul care s-a prăbușit, pe 20 ianuarie 2014, în munții Apuseni – și în care au pierit studenta la medicină Aura Ion și pilotul Adrian Iovan – ar fi fost găsit mult mai repede.


FOTO:Adrian Iovan

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cutremur fiscal la GSP Constanta.Comanescu strans cu usa de ANAF

Sursa: Mediafax

Grup Servicii Petroliere (GSP) susţine că este ţinta a numeroase abuzuri din partea angajaţilor ANAF subordonaţi vicepreşedintelui instituţiei Florin Tunaru, ANAF derulând o inspecţie fiscală la GSP care durează de aproape doi ani, mult peste termenul legal, şi continuă abuziv deşi a fost suspendată.

Grup Servicii Petroliere acuză ANAF de abuzuri (Imagine: Bogdan Baraghin/ Mediafax Foto)

“Începând cu luna noiembrie, GSP a fost ţinta unor numeroase abuzuri săvârşite de funcţionari publici ai statului, angajaţi ai ANAF, aflaţi în subordinea domnului Florin Tunaru, vicepreşedinte ANAF, coordonator al inspecţiei fiscale”, arată compania deţinută de omul de afaceri Gabriel Comănescu, într-un comunicat.

Comănescu a declarat vineri într-o conferinţă de presă că abuzurile ANAF au pornit de la suspiciunea că GSP nu a plătit TVA pentru o tranzacţie de 96 milioane de dolari derulată în 2008 între două firme din grup privind vânzarea-cumpărarea a trei platforme marine de foraj petrolier.

“GSP România a vândut în 2008 către GSP Malta trei platorme marine de foraj petrolier, respectiv Prometeus, Saturn şi Jupiter. Scopul tranzacţiei a fost accesarea unor fonduri de la bănci internaţionale necesare unui program de modernizare a platformelor companiei. Compania nu avea posibilitatea de a accesa acele fonduri din România”, a afirmat Comănescu.

Potrivit lui Comăneascu, legislaţia în vigoare asimilează platformele marine de foraj petrolier navelor, iar tranzacţiile cu nave sunt scutite de la plata TVA.

“Pe de o parte, o direcţie din ANAF zice că nu se aplică scutirea de la plata TVA. Pe de altă parte, o altă direcţie din ANAF zice că se aplică scutirea de la plata TVA. Este o divergenţă internă a ANAF. Este un blocaj făcut intenţionat cu scopul de a deteriora imagina companiei. Este un abuz. În 2008, când am vândut platformele, nu am avut nicio problemă (…) Aţi văzut abuzurile. Va începe prăpădul. (…) Se pare că instituţiile statului funcţionează la ordinul unor băieţi deştepţi, la ordinul unei găşti. (…) Tripleta din Constanţa, Mazăre şi gaşca lui sunt supăraţi că au pierdut Portul Constanţa. Ei nu mai ştiu ce să inventeze. În instanţă, statul va păţi ce a păţit cu fraţii Micula”, a spus Comănescu în conferinţa de presă.

În urma unei sesizări anonime formulată în 2011, ANAF a declanşat în 2012, prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), o inspecţie fiscală la nivelul GSP.

După un an şi jumătate, în august 2014, ANAF a suspendat inspecţia, invocând primirea unor informaţii solicitate unor autorităţi fiscale din afara ţării şi emiterea unei decizii a Comisiei Fiscale Centrale, privind intrepretarea unor dispoziţii legale cu privire la regimul taxării operaţiunilor efectuate cu platforme marine în zona Mării Negre.

“Comisia Fiscală Centrală nu a formulat până în prezent niciun răspuns, activitatea acesteia fiind obstrucţionată constant de către domnul Vicepreşedinte ANAF Florin Tunaru, aducând grave acuzaţii membrilor Comisiei. Desi inspecţia era suspendată, în data de 9.12.2014 inspectorii DGAMC s-au prezentat la sediul GSP, cu un proces verbal de control deja întocmit, care concluziona că societatea nu ar fi avut «drept de deducere din impozitul pe profit» rezultat din relaţiile de afaceri cu parteneri externi. Sesizând abuzurile, am formulat punct de vedere bazat pe convenţiile de evitare a dublei impuneri, motiv pentru care inspectorii DGAMC au întocmit un nou proces verbal, la data de 11.12.2014, prin care nu au mai reţinut vreo încălcare a legii”, conform comunicatului.

În aceeaşi perioadă inspectorul DGAMC Adriana Bour a solicitat “printr-o fiţuică”, nesemnată, nedatată, neînregistrată conform procedurilor legale, ca societatea să pună la dispoziţie o serie de documente, conform sursei citate. Ulterior, Bour a solicitat printr-un email, trimis de pe o adresă personală, completarea listei de documente.

GSP a formulat plângere penală la DNA împotriva inspectorului ANAF.

“Abuzurile au continuat, şi în data de 16.12.2014 s-a prezentat la sediul GSP domnul inspector Burduja Doria, care ne-a transmis un document care face referire la o adresă emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi înmânată personal de domnul vicepreşedinte ANAF, Florin Tunaru, echipei de control. Prin acest document se solicită ca GSP să pună la dispoziţie aceleaşi informaţii cerute anterior de dna Bour. Acest document, tipărit pe o foaie A4, nu poartă antet oficial, nu are număr de înregistrare al emitentului, nu este ştampilat şi nu este avizat de către conducătorul activităţii de inspecţie fiscală, conform legii. Mai mult, informaţiile solicitate exced perioada supusă inspecţiei, referindu-se la o perioada care fusese deja verificată, inspecţia finalizându-se fără constatări de încălcare a legislaţiei fiscale”, se mai arată în comunicat.

GSP concluzionează că demersurilor abuzive ale inspectorilor DGAMC au paralizat buna desfăşurare a activităţii companiei în raport cu partenerii interni şi externi.

Grupul susţine că inspectia fiscală se desfăşoară într-un cadru ilegal, întrucât deşi trebuia să dureze conform legii maxim şase luni s-a prelungit nejustificat timp de aproape doi ani, şi deşi controlul a fost suspendat se deruleaza în continuare, în mod abuziv.

Compania va continua demersurile legale deja iniţiate, respectiv formularea de noi plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, la adresa tuturor funcţionarilor responsabili.

GSP cere de asemenea instituţiilor statului să intervină ferm pentru oprirea abuzurilor.

Grup Servicii Petroliere a fost înfiinţată în 2003 ca o companie de servicii în zona forajului pe mare (offshore). În decembrie 2005 GSP a achiziţionat de la OMV Petrom şase platforme de foraj marin, cinci vapoare şi o macara plutitoare. Acestea au fost cumpărate printr-un credit bancar, rambursat integral. După achiziţionarea acestora, GSP a început un proces de modernizare şi de extindere a activităţilor pe pieţele internaţionale. În ultimii zece ani, GSP a investit în modernizarea şi extinderea flotei şi a bazelor logistice peste un miliard de euro.

În prezent, GSP are 3.000 de angajaţi şi trei baze operaţionale în porturile Constanţa, Agigea şi Midia, operând opt platforme de foraj marin, 13 vapoare multifuncţionale, trei vapoare destinate construcţiilor marine şi două macarale marine. GSP a avut sau are operaţiuni în Marea Neagră, Marea Nordului, Marea Mediterană, Golful Mexic, Golful Persic şi Marea Peciora.

Potrivit GSP, 90% din cifra de afaceri este realizată exclusiv în afara Românei, iar 10% se realizează în România numai cu societăţi private. GSP notează de asemenea că de la înfiinţare nu a obţinut venituri din contracte cu societăţi de stat din România.

Tagged , , , , , , ,

1300 de salvari comandate de Ayatollahul Raed Arafat, acest Dumnezeu al licitatiilor cu cantec din Romania

Niste familii se pregatesc sa isi inmormanteze mortii, niste medici ii multumesc lui Dumnezeu ca au scapat cu viata din accidentul aviatic de la Cluj.

Un asemenea eveniment are insa insemnatatea lui. Doar sacrificiul uman al celor decedati poate reporni morisca intrebarilor grele despre sistemul medical romanesc, care nu se reformeaza nici pace de 25 de ani. Abia acum o ancheta jurnalistica are valoare, caci poate deschide si mai mult mintea opiniei publice furioase.

Au murit doi oameni ce incercau sa salveze vieti. Unii cauta vinovati, altii cer demisii. Eu mi-am propus sa va spun inca o data o poveste veche. Mi-am adus aminte de ea pe 7 ianuarie, citind o stire aparent banala: un Mitsubishi a ajuns sub remorca unui TIR, in urma unui accident produs in zona Metro din comuna clujeana Floresti. Soferul a scapat ca prin minune, desi masina sa, o bomba pe roti, cu caracteristici de masina de raliu, a fost pur si simplu decopertata in urma accidentului.

Soferul de pe Mitsubishi era un om de afaceri, Dan Vasile Gorgan, directorul firmei Deltamed, o firma-minune care a vandut pana acum catre ministerul Sanatatii peste 1300 de ambulante si care castiga licitatii pe banda rulanta in intreaga Romanie.

Din fericire, Gorgan nu a fost nevoit sa foloseasca ambulantele pe care el le-a livrat. Norocul lui!
Dar Gorgan si, asa cum voi arata mai jos, prietenul sau, Raed Arafat, sfantul neprihanit al sistemului de urgenta, sunt actorii unei mascarade incredibile pe bani publici. Scotand in fata argumentul de necontestat ca Romania trebuie umpluta de ambulante pentru a imbunatati timpii de reactie in caz de urgenta, Arafat l-a umplut pe amicul sau, Dan Vasile Gorgan, de zeci de milioane de euro.

Arafat este presedinte al Fundatiei pentru SMURD si presedinte al Societatii de Medicina de Urgenta si Catastrofa din Romania (SMUCR). Aceste entitati au avut relatii de afaceri cu Vasile Gorgan, patronul firmei Deltamed SRL din Cluj, care a furnizat peste 1.200 de ambulante Ministerului Sanatatii, dar care a si facut donatii de peste doua milioane de lei celor doua fundatii mentionate mai sus.
Raed Afarat a fost acuzat ca a facut parte din comisiile de licitatie formate la nivelul Ministerului Sanatatii pentru achizitionarea ambulantelor de la firma Deltamed SRL. In aceasta situatie, Raed Arafat ar fi putut fi incadrat la infractiunea de conflict de interese. Potrivit Codului Penal, prin conflict de interese se intelege “fapta unui functionar public care in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luara unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani“.
Fundatia pentru SMURD are sediul la Targu Mures si a devenit cunoscuta dupa campania de presa prin care romanii erau indemnati sa directioneze doi la suta din impozitul pe profit in conturile acesteia.
Raed Arafat a inceput sa figureze din anul 2011 pe statul de plata a Fundatiei pentru SMURD, iar, potrivit evidentelor fiscale, in perioada martie – august, a castigat lunar suma de 13.125 lei. La acea vreme, medicul a refuzat sa faca orice comentariu pe aceasta tema.
Interesant este ca omul de afaceri, Vasile Gorgan, care a castigat contracte grele cu Ministerul Sanatatii, a donat sume importante catre Fundatia pentru SMURD:

2008 – Deltamed SRL are o relatie de afaceri cu Fundatia pentru SMURD servicii in valoare de 433.000 lei;
2009 – Deltamed SRL are o relatie de afaceri cu Fundatia pentru SMURD servicii in valoare de 1.1 milioane lei;
2010 – Deltamed SRL are o relatie de afacericu Fundatia pentru SMURD servicii in valoare de 470.000 lei.
Si Societatea de Medicina de Urgenta si Catastrofa din Romania (SMUCR), patronata tot de medicul palestinian, a primit bani de la societatea Deltamed SRL. Suma incasata in 2007 se ridica la 882.000 lei.
Activitatea SMUCR Targu Mures, patronata de Raed Arafat este strans legata de activitatea Fundatiei pentru SMURD. In luna august 2011, cele doua entitati au emis un comunicat de presa comun prin care anuntat ca “vor sponsoriza participarea unui numar de 80-100 de persoane la cel de-al Vl-lea Congres Mediteranian de Medicina de Urgenta“, care s-a desfasurat in perioada 10-14 septembrie 2011, in Grecia.
Procurorii pot decide daca este legal. Eu pot sa spun doar ca e imoral il acuz pe Raed Arafat ca a patronat, de la inaltimea functiei sale “modeste” din Ministerul Sanatatii, crearea unui sistem ce mimeaza transparenta, dar, e perfect legal, s-a pus chezas in fata opiniei publice pentru a ajuta la crearea unui “baiat destept” in sistemul de Urgenta romanesc.
Si Raed Arafat e un “baiat destept”. Chiar daca sunteti obisnuiti de presa sa credeti ca un “baiat destept” e ala care face milioanele de euro din banul public, eu cred ca “destept” e si cel care se “ingrijeste” de crearea mediului propice pentru tunuri.
O sa demonstrez in cele ce urmeaza ca Raed Arafat si-a favorizat un amic vechi de 20 de ani, legitimand un sistem incredibil de ingenios, de legal si de eficient prin care SC Deltamed SRL din Cluj, firma prietenului sau din studentie, Dan Vasile Gorgan, a castigat pe tava contracte de zeci de milioane de euro din licitatii, furnizand sute de ambulante si de “proiecte speciale” catre SMURD.
Pentru aceasta ancheta, pe care am mai publicat-o pe blog acum doi ani (nu mai aveam Citynews-ul), am muncit aproape o saptamana. Am discutat cu firme care au pierdut constant licitatii in fata Deltamed, am consultat insideri din sistemul de urgenta, am vorbit cu un ofiter dintr-un serviciu secret, cu un celebru avocat de penal, cu oameni din Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta din Bucuresti si Cluj, cu un oficial din apropierea subsecretarului de stat Raed Arafat, cu un om important din anturajul acestuia. Iata ce am aflat.

 

Asta seara, licitam in… familie!
Pana si tabloidul Cancan, mai degraba atent la pipite siliconate si playboy autohtoni, s-a simtit dator sa puncteze intr-un articol din noiembrie 2011 ca, la finele anului ce tocmai s-a incheiat, Raed Arafat a facut achizitii-record din vistieria statului – 80 de milioane de lei dintr-o lovitura – pentru 236 de ambulante oferite de doua companii “campioane” la achizitii din bani publici: Porsche Romania si Deltamed SRL Cluj.
Ambulantele au fost achizitionate in baza unui contract-cadru care se deruleaza pe o perioada de patru ani si prin care castigatorii urmau sa livreze intre 800 si 1000 de ambulante cu care sa se doteze statiile SMURD si serviciile de profil subordonate Ministerului de Interne.

Cancan a gresit un pic, dar se iarta, numai daca te uitai cu atentie la istoricul licitatiei ai fi putut afla ca acest contract-cadru nu a fost castigat de doua firme, ci de 3: Porsche Romania, Deltamed SRL Cluj si Dlouhy Gmbh, o firma austriaca cu o experienta considerabila, peste 135 de ani in productia de ambulante.
In fapt, cele 3 companii sunt legate una de alta prin fire invizibile ochiului neobisnuit sa priveasca peste declaratiile pompoase de presa.
In primul rand, proprietarul Deltamed, Dan Vasile Gorgan, este asociat cu CEO-ul companiei austriece Dlouhy Gmbh, Martin Dlouhy, mostenitorul imperiului austriac celebru pentru serviciile de productie de ambulante in Austria natala; societatea lor din Romania se numeste Dlouhy SRL (RO 21845695) si are o activitate interesanta, din punct de vedere financiar: in 2008, de exemplu, a avut o cifra de afaceri de 18,3 milioane de lei, in 2010, a scazut considerabil, la 2 milioane de lei, dar tot nu se poate spune ca e o firma moarta. Daca ar fi sa stim cifra de pe 2011, cu siguranta ca am vedea mari schimbari, avand in vedere succesul programat al licitatiei de la final de an.
O fratie frumoasa, chiar daca nu oficializata, exista si intre Deltamed SRL Cluj si Porsche Romania. Nu putem condamna aceasta asociere, dar putem vorbi despre aceste intelegeri.
Primul semn al acestei intelegeri, l-am descoperit in 2008, cand Porsche a castigat o licitatie-soc la Ministerul Sanatatii in valoare de 29 de milioane de lei, evident, pentru livrarea de ambulante, la fel de evident, avandu-l ca subcontractor pe Deltamed. In acelasi an prodigios, Gorgan de la Deltamed echipase direct sau indirect, pe bani incredibili, 816 ambulante, tot din banii Ministerului Sanatatii.
Ne explica mai multe un om din divizia de vanzari a Porsche Bucuresti Nord: “Cunosc relatia apropiata dintre clujeni si oamenii nostri din Porsche, de ea stie inclusiv Brent Valmar (CEO-ul Porsche Romania de atunci – n.m.). Cei de la Deltamed au un statut de dealer neoficial, ca sa spun asa, e si normal, cu ajutorul lor, divizia de utilitare a VW a vandut sute de bucati in acesti ani. Imaginati-va ca toti dealerii din tara nu vand intr-un an impreuna 200 de vehicule utilitare, e si normal sa aiba un tratament special. In cazurile astea mai simandicoase, se fac discounturi speciale, se pupa in fund clientul, se leaga relatii mai apropiate”.
Un detaliu misto din momentul scandalului Arafat

Presiunile ca Raed Arafat sa isi dea demisia au inceput inca din noiembrie 2011. Putini stiu acest lucru. Insusi Arafat s-a plans unui apropiat ca primeste constant telefoane sa plece, inclusiv de la Traian Basescu, nemultumit ca se opune reformei in sanatate. De ce nu a plecat atunci de buna voie? Fiindca domnul Arafat a crezut pe bune ca poate sa il convinga pe Basescu sa opreasca totul. Rabdator, presedintele Romaniei a pus in continuare presiune, fortandu-l pe Arafat sa ofere si un motiv sau un gest care sa forteze plecarea sa. Acel moment a venit cand Raed Arafat a declarat sus si raspicat ca nu este de acord cu ministrul sau. Ce e corect, e corect. Basescu a avut dreptate sa spuna asta: cand contesti pozitia guvernului din care faci parte, atunci te iei frumos si pleci sa contesti ce vrei, dar din afara acelui guvern.
O declaratie interesanta am smuls de la un oficial cu rang inalt din PDL care mi-a spus: ”O greseala enorma dupa demisie a fost ca Raed Arafat a mintit opinia publica, a dezinformat-o, isterizand oamenii ca se intentioneaza desfiintarea sistemului de urgenta. Asta l-a suparat rau pe Basescu, care era dispus sa treaca peste incident si sa se concentreze pe adoptarea reformei. Cum insa Arafat a insistat, am vaga premonitie ca domnul Arafat o sa o sfecleasca urat de tot. Caci Basescu e obsedat sa faca aceste schimbari in sanatate. Nu m-as mira sa aiba inclusiv probleme cu Justitia (n.m. – Arafat)”.
Stim ce s-a intamplat apoi: Basescu i-a solicitat lui Boc retragerea proiectului, gest ce a atras manifestatii de simpatie pentru medicul de origine palestiniana, ba chiar am asistat si la un pas inapoi din partea premierului care a dat de inteles fatis luni, 16 ianuarie 2012, ca Arafat se poate intoarce inapoi in minister, daca doreste, sau poate participa ca membru in comisia ce va pregati noul proiect al reformei in sanatate.
Asa cum interesant remarca un domn din serviciul secret national, am numit SRI, “din cauza originii, palestinian fiind, domnul Raed Arafat nu putea sa scape de monitorizarea noastra. Pana la urma, chiar daca e mai roman decat multi romani, sistemul de urgenta din Romania este considerat obiectiv major de siguranta nationala, este normal sa fim atenti la ce se intampla acolo. Si stim ce se intampla acolo. Sub domnul Raed Arafat, toti iau spaga. Oameni din minister, din Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta, din Consiliile Judetene… Unele spagi sunt mici, diverse obiecte, altele sunt considerabile. Este insa treaba organismelor de lupta impotriva coruptiei sa ia masuri, noi veghem pentru alte “detalii”.

 

Presiuni pe Minister de la Arafat, Deltamed, Ambasada Austriei si Ambasada Germaniei. Coafura nu a rezistat…
De ce a mai stat atunci Raed Arafat pe functie si in decembrie 2011? Fiindca, printre altele, trebuia sa rezolve o situatie complicata pentru firma prietenului sau clujean, Dan Gorgan, caruia tocmai i se blocase de la minister achizitia a 200 de ambulante pe care Gorgan le cumparase deja.
Aici, merita sa ne oprim putin. Contractul-cadru, pe 4 ani, prin care Ministerul Sanatatii se obliga sa ia intre 800 si 1000 de ambulante, era deja semnat. Dar un contract-cadru fara un contract subsecvent nu valoreaza nimic. Contractul subsecvent este contractul ce decurge dintr-un contract primar, sau initial, prin care, practic, se comanda executia unei transe de produse (in cazul acestui contract).
Dupa semnarea acordului-cadru, semnarea contractului subsecvent a fost amanata chiar de catre castigatori, adica de catre Deltamed si Porsche Romania, care incercau sa schimbe in favoarea lor, printr-o dispensa de la minister, nivelul cursului euro-leu, defavorabil in momentul castigarii licitatiei, mult mai bun in lunile de la finele anului. Tergiversarea asta a fost in prima faza de bun augur, caci, intre timp, contestatiile la licitatia cea mare au fost finalizate pozitiv in favoarea actualilor castigatori, dar a devenit presanta in momentul in care saptamanile treceau, iar din partea Ministerului nu se vedea nicio miscare.
Fapt recunoscut de insusi patronul Deltamed, intr-o discutie cu mine: “Noi primisem de la Minister un contract, pregatit de ei spre semnare, l-am semnat, l-am intors la minister, dar nu a mai venit inapoi semnat de ei”.
Desi nu avea niciun contract semnat de la Minister, Dan Gorgan a dovedit un curaj nemaipomenit, o generozitate de patriot, si a dat in productie, adica spre dotare si amenajare, cele 200 de ambulante. Mai precis, 203 ambulante:
– 23 de Ambulante de tip C construite pe un sasiu Volkswagen Crafter
– 110 Ambulante de tip B cu tractiune 4×4 construite pe sasiu Volkswagen Transporter
– 70 Ambulante de tip B cu tractiune 4×2 construite pe sasiu Citroen Jumper.
Discutam aici de bani seriosi, de valori mari pe care Dan Gorgan le-a riscat ca la ruleta, facand achizitii de masini, echipamente si sisteme in valoare de cel putin 12 milioane de euro, fiind constient ca nu are un contract semnat!
Cum explica la acea vreme Gorgan situatia: “Noi am aflat dintr-o conferinta de presa despre numarul concret al ambulantelor, abia dupa aia ne-a venit draftul de contract. Da, am riscat, fiindca s-a mai intamplat si in alti ani la fel, si pana la urma totul a fost ok. Ce se intampla daca nu mai venea contractul? Dadeam faliment! Presiunile s-au facut din mai multe parti. Am inceput sa facem presiuni la minister, sa intrebam ce se intampla?!”.
In discutia cu patronul Deltamed, acesta nu a negat nici presiunile facute in numele companiei sale, nici cele facute pentru realizarea acestui contract de catre prietenul sau, Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii, nici interventiile la nivel diplomatic din partea Ambasadei Austriei sau Germaniei.
Ba chiar l-am intrebat fatis pe domnul Gorgan daca i se pare normal ca un prieten vechi de-al sau cu functie foarte importanta in Minister sa intervina pe fata pentru ca interesele sale comerciale sa se realizeze. Mi-a raspuns ca intrebarea i se pare tendentioasa (am inregistrat totul), ca nu vede care e problema, atata vreme cat totul a fost corect.
Aici nu reusesc sa ma dumiresc eu: sunt un ziarist tendentios cand intreb asta?
Discutam de un blocaj de 14,4 milioane de euro (18 de milioane de euro TVA inclus), pe putin atata valorau acele ambulante, conform contractului, iar clujeanul putea sa se friga rau de tot! Cu mare greutate, subsecretarul de stat Arafat a reusit sa deblocheze situatia, iar Gorgan a avut in acel an niste sarbatori mai mult decat fericite: sa-ti intre in conturi atatia bani, e mai mult decat poate spera chiar si Mos Craciun!
Ca sa imi verific inca o data munca, desi aveam, practic, confesiunea sefului Deltamed, am consultat si un functionar al Ministerului Sanatatii:
“Dom’le, Raed era innebunit! Facea niste presiuni enorme. Si aia de la Deltamed, la fel! Au intervenit pe toate caile posibile si imposibile, au folosit inclusiv influenta ambasadelor. Pe de o parte, presau aia de la Ambasada Austriei, ca baiatul din Cluj are un asociat austriac. Pe de alta parte, astia de la Porsche, prin ambasada nemtilor, ca doar masinile erau Volkswagen, aveau super interes sa nu ramana cu ele! Pana la urma, au reusit sa deblocheze achizitia, dar a iesit cu scandal si mai mare dupa aia. Nu stiu de unde si cine a sunat, dar s-a spus clar catre Deltamed ca acel contract pe 4 ani e blocat pe termen nelimitat, din lipsa de bani”.
In Codul Penal, nu exista infractiunea de “presiune” pe oamenii sau institutiile statului. Dar daca ar fi existat…
(In discutiile telefonice cu domnul Gorgan, am avut impresia mereu ca isi bate joc in mod civilizat de mine. Intrebandu-l ce suma de bani a incasat de la Minister la finele lui decembrie, culmea, domnul Gorgan a spus ca nu isi aduce aminte, ca treburile cu intrarile de bani din firma nu il intereseaza musai. Mi s-a parut ciudat sa spui ca nu iti aduci aminte ca ti-au intrat in cont cateva milioane de euro intr-o zi de decembrie. Sunt convins ca si lui Ion Tiriac i s-ar fi parut demn de interes faptul ca tocmai i-au intrat in conturi 14-15 milioane de euro intr-o singura zi!)
Nota: Dan Gorgan a fost avertizat ca discutia mea cu el va fi inregistrata, stia ca o sa scriu un articol despre faza din decembrie, despre relatia sa cu Raed Arafat, deci a raspuns in cunostinta de cauza.
De ce il ajuta Arafat pe Dan Gorgan sa faca zeci de milioane de euro?
Fiindca cei doi se cunosc bine de tot, au fost prieteni la catarama inca din timpul studentiei. Anii au trecut, Raed Arafat a inceput sa construiasca de unul singur proiectul de Urgenta de la Targu-Mures, Gorgan s-a lansat in afaceri. Arafat traia vremuri grele, ceea ce a facut el la Targu-Mures poate fi considerat pionieratul sistemului de urgenta asa cum arata el astazi. In acele vremuri, orice sprijin conta. Pe atunci, Dan Gorgan detinea dealership-ul firmei Volvo la Cluj, prin intermediul firmei X-Car, si avea deja o bruma de avere. Generos din fire, Gorgan a fost cel care a donat prima ambulanta, chiar daca second-hand, Fundatiei pentru SMURD, ONG-ul prin care Arafat efectua operatiunile de achizitii si primire de donatii. Dar nu a donat-o “pe sleau”, asa cum circula legendele urbane, ci a scos bani din buzunar, ambulanta fiind achizitionata din Austria.
Chestionat telefonic asupra relatiei cu Raed Arafat, Dan Gorgan asculta cu atentie intrebarile si raspunde diplomat, dar pe langa: “Nu mai tin minte momentul, dar cred ca prin 1991 sau 1992 ne-am intalnit prima oara. Nu am donat nicio ambulanta (n.m. – nu a donat-o efectiv, a sponsorizat achizitia ei), dar am donat un aparat din partea Crucii Rosii, asta era momentul cand ne-am cunoscut”.
Relatia cu Arafat a devenit din ce in ce mai buna. Un prieten de-al domnului Gorgan remarca: “Dan nu avea niciun interes pe atunci, era pura generozitate. Pe atunci, era un tip generos. Anii si banii l-au schimbat, mai ales cand si-a dat seama ca poate sa profite de bunul simt al lui Arafat. Dar nu, atunci nu era cazul. Insist sa spun ca Dan l-a ajutat si mai mult in anii care au urmat. Iar Raed Arafat a putut face pasi insemnati in a demonstra comunitatii ce inseamna un proiect profesionist de interventie, un sistem de urgenta eficace. Si nu a uitat de efortul prietenului sau, a apreciat mereu insemnatatea gestului”.

Ia Raed Arafat spaga?

O sa ne intoarcem la lucruri mai concrete, dar pana atunci o sa va spun ce am aflat din gura unei surse extrem de apropiate de cei doi. Am fost mereu curios, din postura de ziarist, daca Raed Arafat a luat spaga si, daca nu, de ce a facut toate aceste lucruri pentru Dan Gorgan?!
“Eram si eu mereu intrigata cum de Raed face atatea lucruri pentru Dan, cum de nu vede ca e folosit. Acuma, e foarte dificil sa va explic eu personalitatea lui Raed. Intr-o tara in care toti iau spaga, dau tunuri, un om ca Arafat e o poama rara. Raed Arafat nu ia spaga. Nu a luat niciodata. E pasionat, obsedat in sens patologic de meseria sa, dar nu e un spagar. A vrut mereu sa faca un sistem puternic de urgenta. Si a reusit. In 2006 mai putin, dar tunurile lui Gorgan au inceput in 2007. Raed Arafat era deja un nume de necontestat, a fost o chestiune foarte interesanta. Caci Deltamed facea lucruri de calitate. Si astazi face lucruri de calitate, chiar daca dumneavoastra, ca ziarist, nu o sa scrieti asta.

 

Munca celor de la Cluj este impecabila, cand livreaza ambulante, nu exista cusururi, iar asta au spus-o oameni din straintate care se pricep. E drept, intre timp, au mai aparut firme care ar putea face lucruri foarte bune. Dar ele nu mai incap de Deltamed. Pur si simplu, Arafat, naiv, a zis: de ce nu? Si l-a bagat peste tot pe Gorgan. Asa a ajuns Gorgan “baiatul destept” din sistemul de Urgenta.

 

La vremea respectiva, i-a innebunit pe toti. Nimeni nu stia de unde a aparut omul asta. Apoi, s-au resemnat. Era evident ca nu puteau castiga in fata lui mai ales cand totul parea servit pe tava. Sa va explic eu mecanismul pe care l-a folositGorgan in relatia cu Arafat.
La inceput, au fost ambulantele. Deltamed le livra, erau de calitate, isi luau banii. Arafat avea incredere ca munca de la Deltamed e bine facuta, putin ii pasa cat se facea profit pe ele, el era bucuros ca reusea sa isi realizeze visul, sa doteze cat mai multe unitati cu ambulante. Dar lui Gorgan nu ii era destul, simtea ca e loc si pentru tunuri mai mari. Si a speculat chiar pasiunea lui Arafat. Gorgan pregatea saptamani intregi cate un proiect special, sa zicem o masina-prototip pentru interventii la accidente colective si calamitati. Ii impuia capul lui Arafat, ca ce bine ar fi sa aiba si aia, pana cand Arafat ii zicea sa o si produca. Gorgan nu risca nimic, avea grija sa o produca la nivelul cel mai bun de echipare, dupa care Arafat i-o cumpara din banii stransi in Fundatia Pentru SMURD, ca sa nu ramana in paguba. Prin aceasta fundatie, in fapt, se pregateau tunurile pentru viitoarele licitatii.
Planul era perfect, e perfect si azi: dupa ce achizitiona “prototipul” de la Gorgan, Arafat incepea sa il promoveze in randul institutiilor de stat direct interesate: SMURD, ISU, etc. Aia, va dati seama, cum sa ii zica nu lui Arafat, mai ales ca in 2007 era pe un mare val! Caietele de licitatii, ma refer la aspectele tehnice, erau – minune! – gata facute, se punea totul transparent la licitatie, sa nu zica cineva ca se fac smenuri, si hop! castiga Gorgan – caci era singurul care putea sa faca pretul bun si sa il faca si rapid, doar il avea gata, nu trebuia sa se chinuie sa gaseasca de la furnizorii extreni preturi si sa stea in proiectare luni de zile, cum incercau alte firme! Acesta a ramas in mare sistemul perfect prin care Gorgan, sustinut puternic de Arafat, a reusit sa castige licitatii dupa licitatii pentru proiecte speciale.

 

Eu zic ca nu era corect nici atunci, nici acum, dar, deh, prinde orbul, scoate-i ochii!”, ne-a declarat sursa respectiva. In poza, vedeti cum arata un model de “proiect special” intitulat “Autospeciala Interventie Dezastre” – Punct Medical Avansat pentru interventii in cazul unor accidente colective si calamitati.
Nimeni nu zice ca nu ar fi utila masinaria: cu ea se intervine in cazul unor accidente colective dezastre si calamitati, fiind dotata cu 2 corturi gonflabile unde se pot primi pacienti si se poate acorda primul ajutor specializat. De asemenea, ea contine un set de descarcerare complet pentru accidente rutiere, targi pentru transportul pacientilor, kit-uri pentru arsuri.
Revin si repet: eu nu contest necesitatea acestor investitii, asa cum arata si “Autospeciala Interventie Dezastre”, care are seturi de resuscitare nou-nascuti. Un asemenea “proiect special” a fost vital in momentul dezastrului de la Maternitatea Giulesti.
Dar nu ma cumpara argumentul acesta, atata vreme cat sub perdeaua necesitatii si a lucrului bine facut, se ascunde un sistem ce desemneaza din start un castigator “programat” al licitatiei.
Ca o mica acolada de final, dupa ce Fundatia pentru SMURD a cumparat primul prototip de genul celui prezentat mai sus, nu a trecut mult timp si, q.e.d, l-am vazut mintenas implementat cu mare tam-tam.
In noiembrie 2008, presa vremii titra cu generozitate urmatoarele:
Trei autospeciale pregătite să intervină în caz de dezastre au fost prezentate miercuri la sediul Ministerului de Interne. Acestea vor fi preluate de către Inspectoratele de Urgenţă din trei judeţe.
Cele 3 autospeciale destinate intervenţiei la dezastre, accidente colective şi calamităţi vor ajuta echipele de medici să ajungă mai rapid în zonele cu probleme şi să acorde primul ajutor mai multor pacienţi deodată. Proiectul ministerului prevede achiziţionarea de alte 50 de maşini de acest fel. Noile autospeciale sunt dotate cu echipamente de prim ajutor, intervenţie în caz de necesitate şi pot transporta până la 11 victime.
Deocamdată cele trei autospeciale vor fi repartizate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, Iaşi şi Mureş. La prezentarea de la ministerul de Interne au participat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu (din Mures – n.m.), şi subsecretarul de stat în MSP, Raed Arafat, care a declarat că intenţa este ca toate judeţele să fie echipate cu o astfel de autospecială. Raed Arafat a atras atenţia că noile maşini trebuie folosite doar în situaţii speciale.

 

Cifra de afaceri a SC Deltamed SRL gorgan

Pentru ca tot e fierbinte subiectul, ati aflat de la Pro TV despre existenta unui avion medical modern parcat la Oradea si despre care se crede ca, daca ar fi fost folosit, Iovan si studenta ar fi fost si acum in viata, caci nu ar mai fi avut loc niciun accident. Aici Arafat are dreptate: in afara de faptul ca avionul este la reparatii, din punct de vedere tehnic, nu era nevoie de un avion supradotat pentru un simplu transport de organe.
Avionul in discutie insa are si el o poveste interesanta, caci a fost dotat cu echipament medical tot de Deltamed.
Avionul medical destinat special unor astfel de operațiuni de salvare a fost cumparat de Fundaţia SMURD prin contributia publica a romanilor, iar Raed Arafat spunea, in iulie 2013, ca acest avion va sta si la dispoziţia echipelor de medici care fac prelevare de organe pentru transplanturi. Insa mai multe voci din randul medicilor sustin ca, de fapt, avionul a fost folosit exclusiv de SMURD si nu a fost disponibil pentru misiuni de transportare a organelor prelevate.
Bugetul pentru avion a fost insemnat: peste un milion de euro.
Potrivit datelor de pe site-ul Fundatiei SMURD, pentru achizitia si operationalizarea aeronavei a fost alocat bugetul de 1.008.255 euro, reprezentand:
– 757.300 EUR, valoarea de achiziţie a avionului SMURD ce include aeronava cu resursele existente, o serie de lucrări de îmbunătăţire, 2 tărgi medicale, inscripţionarea avionului, etc.;
– 55.400 EUR reprezentând cursurile de pregătire ale echipei de tehnicieni din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, ce vor asigura mentenanţa de bază a avionului;
– 22.965 EUR pentru achiziţia tuturor truselor de service necesare echipei de tehnicieni;
– 6.350 EUR (8.120 USD), asigurarea Aviation Hull „All risks” and Liability Insurance, a aeronavei;
– 97.000 EUR, pentru cursurile de pregătire ale echipei de piloţi ai avionului SMURD, necesare acreditarii fiecărui pilot, pentru zbor cu acest tip de avion, ce a inclus un număr de cel puţin 15 ore de zbor / pilot pentru cei 6 piloţi şi costul instructorului şi obţinerea licenţelor necesare;
– 57.040 EUR, echipamente medicale necesare asigurării îngrijirilor la nivel de terapie intensivă pe durata zborului;

 

12.200 EUR, reparatia unei piese defectate pe durata perioadei de instruire a piloţilor;
PS: Nu e un ziar, e doar un blog, asa ca o sa imi permit si un Post Scriptum intr-o nota mai personala.
Raed Arafat si-a creat de-a lungul anilor, prin foarte multa munca si pasiune, o imagine impecabila, de Dumnezeu al sistemului de Urgenta romanesc. A si muncit omul, a si gresit omul, dar, per total, realizarile sale sunt incontestabile. Raed Arafat este un specialist de prima clasa, laudat si apreciat de somitati in materie la nivel mondial. Unii vorbesc pe la colturi ca e atat de bun profesional, incat maine ar putea fi chemat in board-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Dragostea si aprecierile publicului larg i s-au suit insa lui Raed Arafat la cap. A ajuns de o infumurare sora cu mitocania, imi aduc aminte chiar de un episod cand a indraznit sa ridice tonul la adresa Danei Grecu, ramasa perplexa. Noroc ca a intrat Victor Ciutacu pe telefon si l-a pus la punct, intr-atat de nesimtit fusese Arafat in acel episod.

 

Raed Arafat a ajuns atat de pretios, incat chiar se crede Dumnezeu in “industria” din care face parte: intangibil, de nerefuzat, curatia personificata. Dar nu e.

 

Stiu ca o sa imi atrag oprobiul adulatorilor lui Arafat, stiu ca, din momentul publicarii acestei anchete, o sa fiu considerat o javra basista, stiu ca o sa ma manance focul Gheenei si ca o sa mor de infarct si SMURD-ul n-o sa mai vina la mine.

Sursa: Ziar de Cluj

Tagged , , , , , , , , ,