Statul modern şi intervenţia sa în viaţa noastră este justificată în permanenţă de socialişti prin prezenţa unui contract social care legitimează agresiunea instituţionalizată prin care statul ne forţează să fim “mai incluzivi” şi “mai participativi” acolo unde vrea el şi când vrea el. Istoria apariţiei statelor este foarte complexă şi foarte greu de clarificat şi argumentat utilitatea lor pentru existenţa noastră (care trebuie să meargă mai departe de ideea că statul este şi rămâne un instrument eficient de îmbogăţire pentru cei care dobândesc puterea politică). Şi mai greu de explicat este modul în care statul a adăugat gradual noi şi noi atribute rolului pe care şi l-a “asumat” faţă de cetăţenii săi, atribute care astăzi frizează logica economică: protecţia concurenţei făcută de un monopol, protecţia consumatorului, protecţia mediului înconjurător, crearea de locuri de muncă şi asigurarea unei ocupări totale, administrarea pensiilor noastre etc.În primul rând este foarte greu de argumentat că poate exista un astfel de contract social VOLUNTAR între indivizii unei societăţi. Este imposibil să credem că, fără violenţă, opresiune sau ameninţarea cu moartea rapidă, astfel de contracte prin care cineva cedează voluntar din libertatea sa ar fi apărut natural în existenţa noastră.
Este contra firii umane să credem că de bună voie ne-am dorit să fim sclavi şi obedienţi unei structuri care devine suverană pe o parte din existenţa noastră şi îşi rezervă dreptul şi plăcerea de a interveni oricând pentru a ne determina să ne schimbăm comportamentul într-unul incluziv şi participativ. Orice contract (social sau nu) care nu emerge din libera exprimare a voinţei celor care îl semnează este şi trebuie să rămână un contract NUL de drept.Unii ar argumenta că acest voluntariat a existat şi există şi că el a venit din faptul că la momentul construirii statului / semnării contractului social acesta a venit la pachet cu o serie de drepturi fundamentale: dreptul la vot şi la a fi ales în structurile de conducere ale statului / de control al acţiunii acestuia sau chiar menţinerea dreptului de a emigra dacă nu ne mai convenea cât de opresiv a devenit statul. Un prim contra-argument ar fi că orice cadou primit de la stat (dreptul de vot, libertatea de a emigra) nu e obligatoriu să fie însoţit şi de obligaţii mult disproporţionate (de a fi obedient unei structuri suverane, de a te supune şi de a ceda din suveranitatea ta unor indivizi străini de existenţa şi de viaţa ta).
Admiţând apoi că totuşi există aceste “drepturi” acordate sub formă de cadou, observăm că în statele “moderne” şi “democratice” e tot mai dificil să accezi la putere pentru un om de rând (a se vedea disputa dintre votul uni-nominal şi cel pe liste şi cum poate ajunge o persoană normală în Parlament) iar dreptul de a emigra este puternic obstrucţionat cu cât o ţară devine mai socialistă (adică cu cât contractul social anulează mai multe drepturi şi adânceşte sclavia la nivel de indivizi).
Obedienţa faţă de puterea politică este asumată de către unii ca fiind ceva natural şi normal, deşi în momentul în care ea e aplicată pe propria persoană lucrurile încep să scârţâie (toţi se văd regi, preşedinţi, miniştri adică la cârma societăţii şi nu pe eşafodul care le curmă viaţa pentru că aşa a decis puterea politică).O altă categorie de susţinători ai contractului social (cei din jurul lui Locke) cred în ideea că doar o astfel de iniţiativă poate aduce împreună membrii unei societăţi şi că prin votarea contractului social şi apoi amendarea sa periodică şi permanentă se poate obţine un contract social care să fie permanent îmbunătăţit şi adaptat la schimbările din societate. Problema este că votarea unui astfel de contract social cu majoritate şi nu cu unanimitate ridică serioase semne de întrebare cu privire la efectele unui astfel de contract social asupra minorităţii.
Argumentele pentru care s-a renunţat la unanimitate în votarea contractului social ţin de ideea că toţi oamenii din societate trebuie să se mişte în direcţia evoluţie a societăţii impusă de majoritatea membrilor ei (chiar dacă direcţia aceasta înseamnă un război nuclear sau un război cu teroriştii), că e foarte costisitor să obţinem unanimitatea şi că guvernele suverane formate prin majoritate nu vor putea să nu includă şi minoritatea în deciziile lor. Evident că, încetul cu încetul, societăţile moderne au devenit foarte politizate, conduse de adevărate oligarhii care sunt legitimate nu cu majoritate ci cu minoritate de voturi (mulţi refuză să mai meargă la vot dezamăgiţi de liderii politici care asumă astfel că cei care nu merg la vot îi votează tacit pe ei şi contractul lor social), care cumpără aceste voturi prin tot felul de mecanisme tot mai complexe şi mai greu de dovedit cu legea în mână. Puterea politică este obţinută întotdeauna de către cei mai numeroşi (tot mai rar însă), mai vocali şi mai activi membri ai societăţii care după ce o dobândesc o deturnează în folosul celor puţin care i-au votat. E
Source: Contractul social şi sclavia modernă | Saptamana Financiara
