Tag Archives: taxe

Simplificare fiscală absolută: desfiinţarea impozitului pe profit

Sursa: Sfin.ro

Lumea fiscală a zilelor noastre tinde să se instituţionalizeze, informal, într-o realitate simptomatică, în care mulţi contabili îşi întreabă “complice” patronul: “Şefu’, anul ăsta cu ce profit doriţi să ieşim?”. Astfel, în meandrele concretului economic, principiul capitalist al “maximizării profitului” se traduce într-un ping-pong fiscal permanent, vicios şi costisitor, între oamenii de afaceri şi stat. Şi aceasta nu pentru că sutele de mii de întreprinzători ar fi stăpâniţi, moraliceşte, de porniri antistatale, ci pentru că sistemul fiscal uneori mai mult încurcă decât descurcă, mai mult constrânge decât stimulează, mai mult complică decât simplifică…

Cele mai titrate cercetări internaţionale, cum ar fi de exemplu Doing Business Report, arată că sistemele fiscale devin competitive nu doar prin reducerea nivelului impozitării, ci, deopotrivă, prin uşurinţa plăţii impozitelor, adică prin simplificarea sistemului fiscal. Oamenii de afaceri ajung uneori să conteste nu cât doreşte guvernul să impoziteze, ci mai degrabă cum.

Simplificarea sistemului fiscal a constituit un adevărat laitmotiv pe agenda de politici publice. Fireşte, au existat şi diverse tentative în ultimii ani, cum ar fi reducerea numărului de taxe şi tarife parafiscale, de la aproape 500 la 245 în prezent. Ca motivaţie, au fost invocate costurile ridicate de administrare. Totuşi, trebuie să ne fie limpede că, prin definiţie, statul nu operează pe bază de calcul economic.

Oricum, acolo unde şi atunci când s-a făcut, simplificarea fiscală a fost doar una marginală. Însă adevărata simplificare fiscală trebuie să fie una sistemică, nu una care doar să ciupească, pe ici, pe colo, prin puncte neesenţiale.

Din păcate, politica fiscală a căpătat, tradiţional, funcţia de “aspirator”, menită să absoarbă finanţele necesare bugetului statal. Însă, preocuparea nu trebuie să fie doar aceea de a furniza confortul – de cash flow – al bugetului. Miza fundamentală este, mai degrabă, aceea de a rezolva problemele structurale, profunde, ale ceea ce vedem că înseamnă, în România, “economie de piaţă”.

Să luăm ca exemplu impozitarea afacerilor. În prezent, impozitarea profitului este însoţită şi, totodată, complicată de diverse prevederi fiscale şi scheme de deductibilităţi. Avem de-a face, în această materie, cu un întreg sistem de deductibilităţi, cum ar fi cele privind amortizarea automobilelor, cu diurne, deplasări, premii, sponsorizări, publicitate, cercetare-dezvoltare etc. Calculele care se fac nu sunt deloc dintre cele mai simple, iar adeseori sunt însoţite de tot felul de interpretări juridice.

Fireşte, interesul legitim al oamenilor de afaceri este de a plăti un impozit cât mai mic, iar statul caută să încaseze cât mai mulţi bani. Astfel, pe de o parte, oamenii de afaceri suportă anumite costuri de conformare fiscală, angajează contabili, experţi, avocaţi, servicii profesionale de consultanţă. Pe de altă parte, statul caută să colecteze cât mai mulţi bani prin diverse sisteme de control şi inspecţie fiscală, care înseamnă bineînţeles costuri – costuri de administrare.

Toate aceste costuri ilustrează, de fapt, un imens volum de resurse, care însă nu îşi aduc contribuţia în sfera direct productivă. Câte pierderi, aşadar, în materie de capital investiţional şi locuri de muncă productive, plus energiile risipite mai degrabă cu întreţinerea statului decât pentru dezvoltarea economiei!

Cu cât sistemul fiscal şi cel administrativ, în general, vor fi mai stufoase şi mai costisitoare, cu atât mai mult vor avea de suferit sectorul productiv, investiţiile şi prosperitatea economică. De aceea, simplificarea oricărui sistem administrativ trebuie să aibă valenţe economice, să poată elibera resurse pentru motoarele productive ale economiei.

Aşa cum am mai arătat în diverse împrejurări, o soluţie sistemică ar putea fi desfiinţarea impozitului pe profit. S-ar putea trece, de pildă, la o formă de impozitare mult mai simplă de aplicat şi, în mod necesar, favorabilă şi mediului de afaceri. De exemplu, un impozit elementar de 1-2% asupra cifrei de afaceri sau chiar în regim regresiv! E simplu, la fiecare 100 de lei încasaţi, 1 leu intră în buzunarul statului. Uşor de conceput, de calculat şi de administrat, odată ce s-ar simplifica poate peste un sfert din Codul fiscal actual.

Astfel, oamenii de afaceri nu vor mai face slalom pe (contra)sensul legislaţiei, nu vor mai trebui să “arbitreze” cheltuielile deductibile, să filtreze fiscal şi contabil sistemele de amortizare a mijloacelor fixe, să cântărească dacă avocaţii fiscali sunt sau nu mai ieftini decât impozitele datorate statului. S-ar produce, în mod real, despovărarea afacerilor de un noian de proceduri fiscale, sarcini administrative şi birocratice.

În plus, eliminarea impozitului pe profit ar contribui la o schimbare fundamentală de comportament economic, odată ce întreprinzătorii vor culege roadele raţionalizării, ale însănătoşirii costurilor. Numai astfel “maximizarea profiturilor” devine motorul antreprenorial real al economiei de piaţă. Totodată, va fi încurajată dezvoltarea, prin stimulentul de a creşte mai puternic valoarea adăugată în raport cu creşterea cifrei de afaceri.

Însă, s-ar putea spune, ce ne facem cu activităţile neprofitabile? În esenţă, dacă ne raportăm la principiile economiei de piaţă, afacerile neprofitabile nu au ce să caute pe piaţă. Uneori însă întreprinzătorii eşuează tocmai pentru că afacerile lor sunt împovărate cu reglementări, birocraţie şi costuri administrative. De aceea, o simplificare fiscală sistemică ar separa grâul de neghină în economia românească şi ar scoate la suprafaţă tocmai antreprenoriatul autentic.

De cele mai multe ori, reformele spectaculoase rezidă în idei simple, care frizează evidenţa şi bunul-simţ economic, spectaculoasă fiind mai degrabă determinarea de a le “pune în operă”. În esenţă, reguli simple pentru o lume complexă.

Tagged , , , , , , ,

Cele mai mari bânci și firme financiare din Marea Britanie ar putea câştiga 12 miliarde de lire (14,6 mld. dolari) pe an în venituri dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană

Sursa: Sfin.ro

Părăsirea spaţiului comunitar şi încheierea apartenenţei la piaţa comună pentruservicii şi persoane ar putea ajuta Marea Britanie să renunţe la legătura cu Bruxelles-ul, iar firmele din industria financiară să crească.

Potrivit unui raport al Leave Means Leave publicat duminică, Londra ar urma de asemenea să evite criza bancară şi lupta pentru supravieţuire din zona euro.

Riscă să piardă zeci de mii de joburi

Raportul vine în condiţiile în care este un contrast puternic între firmele globale financiare care susţin că Londra va fi puternic afectată de Brexit, ceea ce ar risca zeci de mii de job-uri şi miliarde de lire din venituri şi taxe. Şeful Barclays, Jes Staley, susţine că se uită la mutarea operaţiunilor undeva în spaţiul comunitar pentru a reduce impactului părăsirii Uniunii Europene.

,,O nouă serie de oportunități,,

„Marea Britanie este pusă în faţa unui viitor profitabil şi promiţător în afara Uniunii Europene”, a spus Richard Tice, co-preşedinte al Leave Means Leave. „Să fii capabil să renunţi la reglementările inutile şi să aduci înapoi jurisdicţia legală către Marea Britanie deschide o nouă serie de oportunităţi”, a adăugat el.

Tagged , , , , , , ,

Taxarea Bisericii este Armageddon-ul, este Biblia omului civilizat

Sursa: Sfin.ro

În viața omului civilizat, evoluat și cu simț critic sau chiar interesat de ideile liberale, vine inevitabil un moment în care trebuie să ceară taxarea Bisericii. Taxarea Bisericii este Armageddon-ul, este Biblia omului civilizat. Uneori auzi „nu e românul atât de civilizat, încât să avem taxarea Bisericii!”. E o chestie SF, de nu știu ce secol din viitor. Aici trebuie verificat dacă și în Startrek se practica taxarea Bisericii.

Deseori auzim producători care se plâng de alți producători, baruri care se plâng de alte baruri că fac evaziune. Iar soluția  recomandată este întotdeauna controale pentru combaterea evaziunii fiscale. Așa s-ar elimina concurența neloială. Am avea un argument egalitarist etic, al încălcării egalității de tratament: „de ce eu să plătesc și alții nu?” Această egalitate de (mal)tratament este cea mai populară. Probabil acești patroni mai vocali s-au înscris printre primii la loteria bonurilor fiscale.

Egalizarea, armonizarea fiscală se poate face și în jos prin reducerea taxelor, ideal spre 0, nu doar în sus: trebuie să plătească toți și cât mai mult (Rothbard, 2016). E ca și cum dacă trăiam în sclavie, soluția nu era abolirea imediată a sclaviei, ci extinderea ei pentru că așa ar fi fost egal. La fel ar fi fost dacă sclavi care erau loviți de stăpânii lor ar fi protestat de ce nu sunt aplicate corecții fizice și altor tipuri de sclavi sau sclavi care aveau munci grele ar fi dorit aceleași munci și pentru sclavii cu munci mai ușoare. Similar ne puteam întreba de ce naziștii omoară doar evrei, nu și chinezi?, fără să înțelegem că poate problema e crima, nu categoria rasială de victime selectată. Era rău și dacă naziștii își propuneau să execute doar nemți.

taxarea bisericii

Despre această ranchiună este vorba parțial și în taxarea Bisericii Ortodoxe. Chipurile, așa cum plătește toată lumea, la fel trebuie să plătească și Biserica. În loc ca obiectivul să fie ca toate firmele să fie ca Biserica, acesta e ca Biserica să ajungă ca firmele. Unii forumiști chiar plusează. Biserica ar trebui nu doar taxată, ci mai mult, este nevoie și de controale severe de la celelalte instituții ale statului în biserici: ITM, mediu, Sanepid, pompieri etc. Așa cum o firmă e controlată la sânge la fel trebuie taxată și o biserică, tot din acest elan egalitarist de tip „să moară și capra vecinului”, specifică unui sistem politic contemporan. Aici nu e vizualizată situația că cu cât administrația îi controlează mai mult pe alții, cu atât te va controla mai mult și pe tine. Cu atât crește agresiunea statului, cu atât cresc puterile sale discreționare și avem mai degrabă un scenariu de tipul cine scoate sabia, de sabie va pieri.

Am menționat motivul etic al egalității de tratament pentru taxarea Bisericii.  Alt argument ar fi că s-ar construi școli și spitale cu acești bani. Acest argument este atât economic cât și etic, cel cu egalitatea de tratament era strict etic. Acest argument trebuie reținut. Este printre puținele locuri unde se vede clar problema rarității resurselor, care nu este atât despre puținătatea resurselor, cât despre utilizări excludabile. O portocală este rară chiar dacă am 5 milioane de portocale. Nu pot mânca aceeași portocală și să fac și suc din ea. Ca să utilizezi banii într-un anumit fel, trebuie să reduci alte utilizări. Conflictul spitale-catedrale trebuie notat undeva. Este printre puținele locuri unde discursul socialist devine conștient de raritatea resurselor. În genere se cere ca statul să facă un lucru gratis, fără să existe percepția utilizărilor alternative.

Uneori Keynes pare un fel de șaorma cu de toate. Ai simultan creșterea cheltuielilor publice și reducerea taxelor și poate aceasta e și explicația pentru care are priză la oameni diferiți. Socialiștii (Krugman, Stiglitz) își aleg partea de creștere a cheltuielilor publice, în timp ce oameni mai apropiați de conservatori (de exemplu, Mankiw) merg pe partea de reducere a taxelor într-o criză. Asta ca și cum n-ar exista o tensiune între creșterea cheltuielilor publice și reducerea taxelor. Ca să cresc cheltuielile publice, trebuie să cresc taxele, ori acum, ori mai încolo. Dincolo de asta, important este că un economist precum Keynes ar fi pro Catedrala Mântuirii Neamului: să continue mustăria, să se dea de lucru la oameni, să crească cererea agregată! Construcția se sincronizează perfect cu preferința sa pro piramide, pentru a crește PIB-ul. Keynes și-ar dori nu o catedrală, ci două! Trebuie să construim și spitale și catedrale și orice pentru că așa creștem cererea agregată, creștem creșterea economică și ne apropiem de PIB-ul potențial.

Dacă Biserica ar face singură spitalele și școlile promise de ateii militanți, ar mai trebui taxată? E greu de crezut că persoanele care cer taxarea ar renunța. Se vor găsi alte lucruri de făcut, inclusiv finanțarea discursului privind taxarea Bisericii. Aici cei care vor separarea Bisericii de stat pentru că încalcă libertatea de conștiință nu vor și separarea de banii Bisericii. Un ateu oricât ar fi de militant ar fi, își dorește o reținere de la sursă. Apoi nu este cerută o separație a statului de banii oamenilor religioși, chiar dacă-i disprețuiește, în special dacă are Discovery în grila de cablu. Așa cum consemna un personaj din Dostoievski (Stepan Trofimovici) cu cât cineva e mai socialist, cu atât e mai ahtiat după bani (Dostoievski, 91-92). Ateii militanți nu vor o separație de banii Bisericii. Aici și Biserica întoarce obrazul: nu vrea o separație de banii ateilor militanți, homosexuali, persoane care fac avort etc, banii din bugetul public fiind la grămadă.

Biserica este într-o concurență pentru jobul de bodyguard al statului cu intelectualii laici, luptă pe care Biserica a cam pierdut-o. Există însă încercări de revenire. De exemplu, actualul papă îți bifează toate clișeele socialiste contemporane, oriunde s-ar afla. E de cercetat dacă a zis-o și pe cea privind asemănările à la Foucault între o fabrică din capitalism și un lagăr de concentrare sau un Gulag, în ambele tipuri de organizații fiind implicate relații de putere. Într-adevăr, un lagăr de concentrare e un loc unde vii la 9 și pleci la 5. Apoi ar fi bine să țină aceste discursuri socialiste și în Venezuela, dacă are drum. Să nu pierdem din vedere că vine din America Latină. În plus, actualul papă poate folosi în următoare enciclică direct fragmente din Manifestul Partidului Comunist, însă va trebui să scoată pasajele anti-religie.

Fără o cultură teologică solidă și dacă ai văzut doar filmul lui Zeffirelli (Zeffirelli, 1977), e puțin probabil ca Întemeietorul creștinismului să privească cu prea mare simpatie o magaoaie gen Catedrala Mântuirii Neamului, mai ales că e locală („Mântuirea neamului”) și creștinismul este universalist („nu mai este nici iudeu , nici elin etc”. În plus, mântuirea e a neamului, colectivă, nu individuală, fără brokeri, ca la neoprotestanți unde omul este propriul său preot.

Uneori caritatea creștină mai înseamnă și o mână întinsă partidelor românești în campaniile electorale, mai cu seamă celor de stânga. Biserica intră în acest joc de antreprenoriat politic. Cum statul este angajatorul, plătește lefurile, e previzibil să te aștepți la concesii din partea Bisericii. Biserica ar trebui să fie mai reticentă aici, mai ales că în unele locuri sunt practici  vrăjitorești. Știm că există situații când, în anumite județe, o persoană care în viață a votat Convenția, votează postmortem PSD-ul.

Biserica nu poate sluji doi stăpâni, după cum ne învață Evanghelia după Matei (6.24) și poate Biserica ar trebui să delege cărturarilor laici atitudinea slugarnică față de stat. De la Matei citire:

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei, 6.24).

Cu o Biserică oficială, de stat, exista riscul îndoctrinării și al încălcării libertății de conștiință. Similar putem avea în vedere o separație a statului de educație, tocmai din rațiuni de pluralism, diversitate și libertate academică pentru ca statul să nu impună o metapovestire cum ar fi socialismul soft contemporan. La fel pentru activitățile economice. Dacă și calculul economic este un instrument mental, are loc în cap, în minte, este nevoie și aici de libertate de conștiință, chiar dacă produci doar prune și portocale, nu idei. Prin intervenționism economic, statul afectează acest calcul. Evident, putem avea în vedere și separarea statului de alte domenii, preferabil de toate (Rothbard, 2006, 3).

Termenul „cancer” vine din limba greacă, din cuvântul „karkinos”, care înseamnă crustaceu (Cancer). În general termenul „cancer” se referă la un grup de afecțiuni caracterizate prin creșterea anormală și necontrolată a unei sau unui grup de celule, care invadează țesuturile înconjurătoare și care se pot răspândi (metastază) la distanță de țesutul sau organul de origine (Cancer).

Biserica trebuie să se separe de stat. Nu trebuie taxată, însă ar trebui să nu accepte nicio finanțare de la stat, de orice formă ar fi ea, că vorbim de subvenții, salarii sau alte daruri grecești. Ar fi o formă de exorcism și un semn că s-a lepădat de Satana.

Bibliografie:

ANAF, Codul fiscal:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2016.htm#T5C2S3,

accesat 24.08.2016;

Cancer,

http://romaniancancerleague.org/romana/?page_id=21, accesat 25.08.2016;

Dostoievski, Feodor M.: Demonii:

http://hols.besaba.com/ceta/demonii.pdf, accesat 24.08.2016;

Matei, 6.24: Evanghelia după Matei:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6, accesat 23.08.2016;

Rothbard, Murray N., 2006, The Libertarian Manifesto:

https://mises.org/library/new-liberty-libertarian-manifesto, accesat 24.08.2016;

Rothbard, Murray N., 2016, The Myth of Tax “Reform”:

https://mises.org/blog/rothbard-myth-tax-reform, accesat 23.08.2016;

Zeffirelli, 1977: Jesus of Nazareth, 1977:

http://www.imdb.com/title/tt0075520/, accesat 24.08.2016;

Tagged , , , , , , ,

UE vrea ca motoarele de cautare sa plateaaca pentru stiri on-line | Saptamana Financiara

Comisia Europeana lucreaza la o reforma a drepturilor de proprietate intelectuala, care ar da organizatiilor media dreptul de a taxa platformele de Internet de genul Bing sau Google daca motoarele de cautare publica extrase din articolele lor, informeaza Financial Times
 
Potrivit Financial Times, propunerile Executivului comunitar, care ar urma sa fie date publicitatii luna viitoare, sunt destinate sa reduca puterea marilor companii din sectorul online in negocierile dintre motoarele de cautare si creatorii de continut. Insa noua taxa ar pune si mai multe presiuni asupra relatiilor, si asa tensionate, intre Silicon Valley si Bruxelles pe teme precum taxele si concurenta.
Doar extrase
In centrul noului plan este o propunere conform careia organizatiile media vor primi „drepturi exclusive” pentru a permite continutului lor sa fie disponibil online publicului, iar astfel servicii precum Google News ar fi fortate sa negocieze cu organizatiile media pentru a putea publica extrase din articolele lor. Cu toate acestea, organizatiile media nu sunt obligate sa perceapa taxe pentru ca un agregator sa publice extrase din continutul lor si ar putea sa il ofere gratuit.
Eșecuri in Germania si Spania
„Vrem sa fie foarte clar, acordarea unor astfel de drepturi catre organizatiile media nu va afecta modul in care utilizatorii fac schimb de hyperlink-uri pe Internet”, a declarat purtatorul de cuvant al CE, Christian Wigand.
Criticii acestei idei sustin ca eforturi similare de a taxa Google pentru ca a publicat stiri online au esuat atat in Germania si Spania. In cazul Spaniei, Google a raspuns prin inchiderea serviciului Google News in aceasta tara, iar in Germania multe organizatii mediu au renuntat la dreptul de a impune taxe pentru a aparea in continuare in rezultatele de cautare ale motorului de stiri, dupa ce anterior au suferit o diminuare semnificativa a traficului.

Source: UE vrea ca motoarele de cautare sa plateaaca pentru stiri on-line | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , , , , , , ,

Străinii primesc ajutoare de stat, romanii mai așteaptă! | Saptamana Financiara

Pirelli, Arctic, Clariant Products, Robert Bosch, Safe Med International şi Alu Menziken sunt cele şase companii care au fost selectate de Ministerul Finanţelor pentru a primi ajutoare de stat în valoare de 621 milioane de lei. Numai companii străine! Romanii mai pot aștepta!

Acum, guvernul Cioloş a ales să sprijine un număr de şase mari companii private cu o sumă totală de 621 de milioane de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP), care a selectat Pirelli, Arctic, Clariant Products, Robert Bosch, Safe Med International şi Alu Menziken, dintr-un număr de 36 de societăţi comerciale, pentru acordarea unor ajutoare de stat.

Transfera profiturile afara

Acordarea ajutoarelor de stat companiilor cu acţionariat străin este un subiect controversat, oamenii de afaceri români susţinând că statul, în timp ce finanţează multinaţionalele, nu îi sprijină pe antreprenorii autohtoni. Este cunoscut faptul că firmele străine ocolesc legea, transferându-şi profiturile în afara ţării, pentru a nu plăti în România impozite pe profit.

Recent, inspectorii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) au verificat activitatea unei multinaţionale din domeniul farma şi au constatat un prejudiciu de 44,49 de milioane de lei (circa 10 milioane de euro), cauzat bugetului de stat prin sustragere de la plata TVA.

Arctic primește cei mai mulți bani

Cel mai mare ajutor de stat, în valoare de 163 mil. lei urmează să fie acordat companiei Arctic, care a anunţat că va folosi banii pentru construcţia unei noi fabrici de electrocasnice. Alte 30 de companii au fost respinse, se arată pe site-ul Ministerului de Finanţe. „Din 36 de proiecte de investiţii au fost selectate şase în valoare totală de 2,28 de miliarde de lei. Ajutorul de stat solicitat se ridică la 621,4 milioane de lei. Urmează ca, în maximum 45 de zile lucrătoare de la publicarea listei, să fie analizate cele şase cereri de acord pentru finanţare şi anunţate rezultatele finale”, spun reprezentanţii Ministerului de Finanţe. Cererile totale de acord pentru proiectele depuse de cele 36 de companii arată o valoare a investiţiilor de 5,47 miliarde de lei. Ajutorul de stat total solicitat a fost de 1,98 miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul total al sesiunii este de 638 de milioane de lei. In 2015, Guvernul a acordat ajutoare de peste 130 milioane de euro tot companiilor străine.

Source: Străinii primesc ajutoare de stat, romanii mai așteaptă! | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , ,

In sfârșit am intrat in Europa: taxe plătite cu cardul | Saptamana Financiara

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunța ca Persoanele fizice din Municipiul Bucuresti si din Judetul Ilfov vor putea plati cu ajutorul cardului bancar la ghiseu, incepand de astazi, 29.08.2016.

În acest scop, au fost instalate 37 de POS-uri, în 21 de sedii care apartin Administratiilor Sectoarelor 1-6 ale Finantelor Publice, Activitatii de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti si unitatilor de trezorerie suboordonate (Trezoreriile Statului – Sectoarele 1-6 si Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publica a Judetului Ilfov).

Pe sire-ul ANAF

Dacă doriți sa consultați lista cu sediile din București si din Ilfov la care se poate plăti cu cardul, o puteți face la adresa:

https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/20160829143438_dgrfpb%20%20implementare%20plata%20cu%20cardul.pdf

In sfârșit am intrat si noi in Europa. Nu mai ținem oamenii la cozi ca sa plătească impozitul de care statul are atâta nevoie!

Source: In sfârșit am intrat in Europa: taxe plătite cu cardul | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , ,

Veniturile fiscale: – 0,8%; cheltuielile publice: + 4,7% | Saptamana Financiara

Îngrozitor!! După 7 luni scurse din acest an constatăm că veniturile din birurile puse pe cârca cetățeanului au scăzut cu… țineți-vă bine… 0,8%. Exact, ați citit bine. Cu o TVA mai mică cu 26-27%, cu alte impozite reduse în ultimii ani (remember, Doar Ponta scade taxele…), în ciuda acuzelor că ANAF nu a biciuit destul firmele, ei bine statul a colectat aproape aceeași sumă de bani ca anul trecut. Am pomenit de BNR-iști și de analiștii care au criticat relaxarea fiscală? Nu, pentru că nici nu mai merită pomenit.

Nu același lucru se poate spune despre cheltuielile publice, care au crescut deocamdată cu 4,7%. Dar, desigur, până foarte recent nimeni din elita finanțistă nu a protestat cu convingere împotriva creșterilor succesive de salarii și pensii, erau ocupați să sperie lumea că ajunge țara în criză din cauza scăderii impozitelor.

Anyway, ca să nu divagăm, veniturile totale ale statului au scăzut într-adevăr cu 2,4%, dar dacă te uiți în execuția bugetară vezi imediat că doar influxul de bani europeni a scăzut cu vreun miliard de euro, așa că ce să mai povestim. Iar influxul ăsta se va relua inevitabil, imediat ce băieții deștepți vor începe să absoarbă ca lumea… bănuiesc că asta așteaptă toată lumea, nu? E doar o problemă de timp și de sincronizare. Până se pune la punct sistemul informatic, ăla finanțat tot cu bani europeni, știți… Eventual se vor mai cheltui niște bani pe modernizarea lui dar – hei! – vom fi toți foarte fericiți că am ridicat gradul de absorbție, corect?

Și încă o chestiune, așa preventiv, împotriva celor care pretind că au economia la bază și arată cu degetul către suma (mai mică) colectată din TVA. Da, așa este. Doar că, așa cum am mai spus, suma asta mai mică este totuși semnificativ mai mare decât ar fi indicat un calcul static, strict contabil (remember, TVA a scăzut cu 26-27%). În plus, faptul că sectorul privat s-a văzut un pic despovărat are efecte și pe alte planuri, nu doar al TVA. Adică ar fi absurd să ne așteptăm ca modificarea unui impozit să se reflecte doar în colectarea lui (în bine sau în rău), punct. Scăderea fiscalității are efecte benefice și de durată asupra întregii economii. Așa se face că aceasta produce mai mult și, pe ansamblu, varsă la buget cam aceeași biruri ca și anul trecut.

Executia bugetara

Problema mare a economiei României este alta. Creșterea rapidă a cheltuielilor publice și a masei monetare duce țara într-o direcție sud-americană, pe care, mă rog, am mai experimentat-o și aici pe Dâmbovița, în anii 1990. PIB este doar o statistică ce nu surprinde esența, anume că fără acumulare de capital și fără investiții eficiente nu poate exista dezvoltare economică. Iar politica de creștere a cheltuielilor publice subminează acest deziderat. Subliniez: România nu trece acum printr-un boom similar celui din anii 2004-2008, genul de boom clasic explicat de teoria ciclurilor economice a Școlii Austriece de economie și pe care aproape nimeni nu l-a sesizat deoarece puțini au fost educați corespunzător. Nu, România experimentează acum alt gen de dezechilibru. Voi mai reveni asupra subiectului.

***

Îmi mențin predicția că execuția bugetară, care momentan arată ca pe vremea lui Ponta, nu se va încheia așa, ci mai rău. Și se anunță vești triste pentru anul viitor, cu alte creșteri de salarii din pix…

Source: Veniturile fiscale: – 0,8%; cheltuielile publice: + 4,7% | Saptamana Financiara

Tagged , , , ,

Cele doua Romanii ale Bancii Nationale

Sursa: Zf

Ştiam că există două Românii – una urbană şi alta rurală.

Ştiam că mai există două Românii – una a celor rămaşi acasă şi alta a celor plecaţi.

Şi mai ştiam că există două Românii chiar în rândurile celor plecaţi.

În vremea comunismului – spun unii din cei care au trăit acele vremuri şi au bătut străinătăţurile – românii din afara graniţelor, vârfurile cel puţin, cei care contau cu adevărat în structurarea unei opoziţii solide la regim, nu au putut fi o adevărată diaspora pentru că au fost divizaţi.

Nu am ştiut însă că există o Românie a “economiştilor” şi o alta a “oamenilor de afaceri”. Până miercuri, când dl Valentin Lazea economistul-şef al Băncii Naţionale a explicat ce este cu cele două Românii noi.

Cele două Românii cu multiplele lor paradigme au un numitor comun. Se dispreţuiesc una pe cealaltă.

România urbană dispreţuieşte România rurală. România celor plecaţi o dispreţuieşte pe cealaltă rămasă acasă şi nici cea rămasă acasă nu-i rămâne datoare celei plecate.

Într-o întâlnire de miercuri, la BNR, unul dintre reputaţii economişti ai României Valentin Lazea a mai definit o schizmă: România economiştilor şi cea a oamenilor de afaceri.

Dl Lazea nu este deloc echivoc în ce spune, ci explicit dualist: Există, spune domnia sa, în România două viziuni complet diferite în ceea ce priveşte percepţia realităţii economice – una a mediului de afaceri şi cealaltă a economiştilor.

Evident că dl Lazea face parte din a doua categorie, a economiştilor.

Iată diferenţa, în opinia domniei sale: “Prima (viziunea antreprenorilor – n.n.) este pe termen scurt şi parohială cu accentul săgăsim o soluţie naţională la problema pe care o avem. A doua (a economiştilor – n.n.) este, de regulă, pe termen mediu şi lung, macroeconomică şi europeană sau globală. Mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că stabilitatea macroeconomică reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări durabile, şi nu doar un «nice to have»”.

Nu sunt vorbe spuse la nervi. Dl Lazea are mereu discursurile atent construite. Iar prezentarea sa de miercuri este, în privinţa cifrelor, foarte exactă.

Întreaga discuţie trebuie aşezată în contextul reducerilor de taxe într-un procent pe care Banca Naţională, Consiliul Fiscal, FMI Comisia Europeană îl consideră exagerat şi în măsură să pună în pericol stabilitatea macroeconomică. În mare, şi economiştii care nu lucrează pentru bănci şi mediul de afaceri au acceptat o astfel de poziţie şi, la vremea respectivă, chiar Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a avut obiecţii faţă de o reducere atât de abruptă a taxelor. Dar sentimentul general în rândul mediului de afaceri este că reducerile de taxe sunt bune: consumul creşte, prin urmare afacerile cresc. Nu este bine?

De ani de zile taxele au tot crescut. Taxa pe stâlp, taxe noi în agricultură, acciză nouă la carburanţi, reevaluare a facilităţilor fiscale. Toate lumea aplaudă faptul că cresc încasările la buget, dar nimeni nu face socoteala să vadă cum ar fi stat bugetul fără aceste noi taxe. Şi acum când se reduc taxele nu este bine că se reduc?

Aplauzele pentru reducerea puternică taxelor înseamnă “viziune pe termen scurt”, în opinia economistului-şef al BNR: “Mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că stabilitatea macroeconomică reprezintă fundamentul oricărei dezvoltări durabile”.

Chiar trebuie muştruluit mediul de afaceri? Ce să fac el, prin urmare? Să spună că reducerile de taxe nu sunt bune pentru că încurajează consumul şi supraîncălzesc economia? Să ceară guvernului să renunţe la reducerile de taxe pentru păstrarea echilibrului macroeconomic?

În lunga criză a lumii, băncile, cu tot cu economiştii lor de renume, au fost salvate de state – erau “prea mari” ca să poată cădea. Nu şi companiile, ele erau “prea mici”.

În România, dacă te uiţi pe datele Registrului Comerţului, ai crede că nimic nu s-a schimbat din 2008 încoace – companiile intră, ies de pe piaţă, soldul rămâne cam acelaşi: în jur de 500.000 de companii. Diavolul se ascunde în detalii, însă: din 2008 până în 2014 din economie au dispărut peste 40.000 de companii antreprenoriale. Mai grav: aceleaşi companii antreprenoriale, au avut în 2014 cu 721.000 de angajaţi mai puţin decât în 2008. Iar datele nu arată că cei plecaţi s-ar fi angajaţi în multinaţionale care au şi ele cu 20.000 de angajaţi mai puţin în 2014 faţă de 2008.

Este o viziune “pe termen scurt şi parohială, cu accentul să găsim o soluţie naţională”, dacă te uiţi la companii, în special la cele naţionale? – 422.000 de companii naţionale şi 38.000 de mutinaţionale erau înregistrate în România în 2014. Să le despovărezi de taxe?

Cine să facă atunci businessul dacă nu companiile româneşti – de vreme ce au cei mai mulţi angajaţi (2,4 milioane faţă de 1,2 milioane, multinaţionalele) şi, pe sold, raportează câştiguri şi plătesc, prin urmare, impozite pe profit de câteva ori mai mult decât mutinaţionale deşi au cifre de afaceri juma – juma? (Companiile cu capital străin au avut, potrivit calculelor ZF în baza datelor Recom, între 2008-2014, un sold al profitului net, calculat ca diferenţă între profitul şi pierderile nete raportate de numai 2,5 mld. lei. Acelaşi indicator în cazul antreprenorilor a fost de 22 de ori mai mare – 55 mld. lei).

Desigur că economiştii nu fac diferenţă între companiile locale şi multinaţionale. Nu a făcut-o nici dl Lazea. Obiecţiile domniei sala se referă la modul în care este stimulată economia; prin consum, în cazul în care scad taxele, lucru aplaudat de companii; prin investiţii, în cazul în care cineva s-ar îndura să le facă.

Cum împingi însă lucrurile în direcţia dorită de economişti precum dl Lazea  – creştere prin investiţii şi excedent de cont curent (sic!)?

Investiţiile au început să crească începând cu trimestrul patru al anului trecut. Dar sunt investiţii private, pentru că cele ale statului nu sunt. Investiţiile de capital sunt, la nouă luni, cu 6% mai mici decât cele de anul trecut, an/an. Investiţiile totale (de capital şi din fonduri UE) sunt cu 15% mai mari, an/an, dar la ani lumină distanţă de programul stabilit la începutul anului. Bugetul ar trebui să cheltuiască pe investiţii 44,8 mld. lei în 2015 (cheltuieli de capital şi din fonduri UE), dar nu a cheltuit la nouă luni decât 19 miliarde de lei – este clar, prin urmare, că programul de investiţii nu va fi atins. Dar dl Lazea nu critică guvernul, nu se face ca instituţiile să se critice între ele!

Aşadar, investiţiile sunt aşteptate din mediul privat. Dar cum să crească investiţiile în mediul privat, dacă ele nu sunt stimulate? Nu ne învârtim în cerc?

La asta trebuie căutat răspuns. În rest, poveşti că trebuie să crească absorbţia fondurilor europene, că trebuie stimulate investiţiile, exporturile, astea le auzim de ani de zile. Ce nu auzisem până acum e că “economiştii” sunt europeni şi mondialişti, cu viziuni largi, în vreme ceilalţi din business sunt “parohialişti” şi limitaţi în timp şi spaţiu.

Nota 1

Dacă economiştii vor să limiteze consumul atunci ar fi bine să se mai uite şi la televizor să vadă ce reclame îşi mai fac băncile pentru încurajarea creditelor. Este unul bandajat ca vai de capul lui, chior şi şchiop, de nu dai doi lei pe el, dar o bancă tot îi dă credit şi nu-i cere niciun document.

Nota 2

Iată ce primesc pe e-mail de la o bancă: “(…) ne-a cuprins febra cumpărăturilor împreună cu (…) punem mână de la mână şi-ţi oferim reduceri speciale în perioada (…).

Deci cine încurajează consumul?

Tagged , , , , , , , ,