Tag Archives: victor ciutacu

Cabinetul 2-varianta proasta

Sursa: EvZ

Victor Ciutacu langa tonomat (Foto: Evz)

Realizatorul România TV Victor Ciutacu a scris un editorial pe blogul personal despre Alina Gorghiu. Jurnalistul se arată profund dezamăgit de reacţiile publice ale liderului PNL, despre care spune că l-a promovat, însă, acum, după ce a reuşit să ocupe o funcţie importantă are un comportament agresiv faţă de colegii din sfera politică. Moderatorul tv a comparat-o pe Alina Gorghiu cu Elena Udrea şi Elena Ceauşescu. După reacţia jurnalistului, preşedintele PNL a scris pe pagina de Facebook un comentariu pe marginea acestui subiect.

Victor Ciutacu crede, de asemenea, că mai devreme sau mai târziu, Alina Gorghiu va trebui să dea explicaţii pentru afacerile necurate în care ar fi implicată. Jurnalistul susţine că preşedintele PNL va avea parte de o “cădere” politică în momentul în care numele ei nu va mai avea acelaşi impact pentru public.

“Mă uit la tine, mă frec la ochi și nu-mi vine să cred ceea ce văd. Proastă mână am la oameni. Te-am susținut, deschis, transparent, asumat. Păreai altfel, tinerică, splățică, istețică. Ai fost una dintre invitatele mele preferate. Aveai discurs, atitudine, comportament cuviincios. Prost am fost! Am contribuit, din păcate, la zămislirea unui monstru. Asta ai ajuns, un monument de arivism, de ipocrizie și de obrăznicie, un munte de lipsă de scrupule. Ai luat-o, în pas alergător, pe urmele Elenei Udrea. Dar parcă nici măcar ea nu-și luase viteză atât de repede.

Știi bine cum ai ajuns președinte al PNL, sper că nu e nevoie să detaliez. Azi îți execuți, fără milă, colegi de partid în fața cărora acum doi-trei ani de zile erai ca un pudel. Dai cu rahat în oameni fără sprijinul cărora nu ai fi ajuns în veci ceea ce ești. Reciți lecții de cinste, morală și corectitudine în contextul în care se stă cu curul, la ordin, pe dosarele tale. Nu te mai legitima cu hârtia de la DNA, care susține că n-are în lucru nici o anchetă penală cu tine. Și Elena Udrea a avut câteva. Și nu i-a folosit la nimic. Pentru că nu era momentul. Când se va da verde la execuția ta, deontologii care îți suflă-n pene vor fi alimentați cu informații. Și, astfel, lumea va afla și cum ai fost asociată cu Pinalti în firma de energie, și cum a ajuns taică-tău director la Electrica în guvernarea Tăriceanu, și cum ai luat pe cabinetul de avocatură contracte de reprezentare (tot) cu Electrica, și cîți bani ai făcut cu AVAS-ul condus de Tase Atanasiu, și cum ai ajuns arbitru la Curtea lu’ Mișu Vlasov. Și multe altele, Alina, pentru că n-ai priceput nimic din ceea ce i se întâmplă Elenei. Iar tot ce faci azi, cu precădere aberațiile juridice pe care le susții și nesocotirea unor libertăți cetățenești fundamentale, va fi folosit mâine, doar că împotriva ta, când tu vei deveni ținta.

Mă uit iar la tine, Alina Gorghiu. Văd o femeie încrezută, încrâncenată, schimonosită de ură și de nerăbdarea de a se ajunge, o politrucă dispusă să facă orice (inclusiv să bați palma cu un Vanghelie care te-a umilit ani de zile ca pe ultimul câine de pripas) pentru a parveni. În spatele tău, cei care-ți zâmbesc în față îți spun Elena Udrea a PNL. S-a schimbat alesul, s-a schimbat și femeia determinantă. Ți se pare că toată lumea e a ta. La 25 de ani de la căderea comunismului, ai ajuns un fel de Elena Ceaușescu, doar că mai vizibilă, mai ahtiată de putere și cu Blackberry pe birou. Urâtă transformare ai suferit. Sau poate doar îți scoți la iveală caracterul. Te-ai suit în lift și-i scuipi în cap, printre gratii, pe ăia care urcă pe scări. Să vezi senzație tâmpită când liftul cade-n gol…

Dimineața, pe răcoare, înainte să te apuci să mai schimbi olecuță lumea, tu chiar ai curaj să te uiți la tine în oglindă?”, se arată scris pe blogul personal a lui Victor Ciutacu.

Alina Gorghiu se apără spunând că “După votul ferm de astăzi (miercuri, 25 martie) al PNL, am devenit ținta unor atacuri concertate, din partea liderilor PSD, în frunte cu Victor Ponta și consultanții formali sau informali ai PSD. Există un fir roșu, aproape și la propriu, în toate atacurile la persoană care s-au dezlănțuit asupra mea.

Mă aștept, în perioada imediat următoare, la o dezvoltarea a acestei ofensive, pe modelul consacrat deja în cazul altor adversari politici ai lui Victor Ponta.

Atacul la persoană, linșajul mediatic prin toate televiziunile și platformele pe care le controlează, amenințările și intimidarea sunt singurele arme pe care Ponta și PSD le mai deține.

Îl transmit lui Victor Ponta că, cel puțin în privința mea, este o strategie greșită, fără efectele scontate.

Voi continua să arăt că PSD este corupt, voi continua să cer egalitate între cetățenii României și parlamentarii PSD, nu mă voi opri în a sancționa dublul limbaj și inconsistența în actul de guvernare.

Românii au nevoie de adevăr și de o resetare politică”, a scris preşedintele PNL pe reţeaua de socializare.

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

Victor Ciutacu, dezvăluiri INCENDIARE | Cum sunt plătiți de Servicii acoperiții din presă. Un al doilea patron de televiziune a vizitat pe cineva în arest

Sursa: Nasul TV

Jurnalistul Victor Ciutacu susține că a aflat mecanismul prin care ofițerii acoperiți din presă sunt plătiți de serviciile secrete. Ciutacu susține că are informații conform cărora Elena Udrea ar avea cunoștință și de un alt patron de presă care a fost la închisoare să viziteze un inculpat.

”Fiindcă mi-e al dracului de scârbă de oamenii care nu-s proști, dar fac pe proștii, vă descriu mecanismul prin care un ziarist poate fi plătit de un om de afaceri și fără să ia banii în plic de la el. Nu-mi cereți nume, asta nu-i treaba mea.

Presupunem că serviciul secret, condus de X, îl are, sub soldă proprie sau liber la împrumutat și folosit prin piața media, pe ziaristul Y. Varianta plății în regie proprie, din fonduri bugetare, nu-i rentabilă. Banii-s puțini, rămân urme. Așa că șeful X folosește varianta ocolitoare. Serviciul pe care-l conduce protejează sau, după caz, patronează, din umbră, un grup de firme, deținut în acte de Z. În paralel, își transmite mesajele prin intermediul ziarului/site-ului/postului tv condus de W. Prăvălia media nu produce suficient nici cât să-și țină salariații oficiali. Atunci X îl cheamă pe W la el și îl anunță că, de la data cutare, îl va avea angajat pe megastarul Y. Care va avea și leafa de…Altă informație folositoare pe care W o primește de la X este că Y îi este alocat lui Z. Care, lunar, are obligația, pe lângă altele, de a achita (publicitate, sponsorizare, parteneriate media etc) întocmai și la timp leafa lui Y. Care are contract legal de muncă/drepturi de autor, înregistrat la ANAF și la ITM, cu instituția condusă de W. Și care nici nu-i obligatoriu să știe cine îl ține, cui a fost alocat. Dar, dacă nu-i tâmpit, se prinde.

Dacă Elenei Udrea nu-i piere subit memoria până o umflă statul de drept, e posibil să spună și ce alt patron de televiziune a vizitat, la Cercetări Penale, alt arestat preventiv din marele lot luat cu anticorupția de pe scări și despre ale cui venituri (care nu trebuia să fie periclitate) era vorba în conspirativa întâlnire. Dar, după știința mea, memoria de uz extern a Blondei Supreme e depozitată, fragmentat, la un titan al gândirii și la un luptător împotriva corupției”, scrie Victor Ciutacu.

Tagged , , , , ,