Monthly Archives: September 2016

Odiseea eMAG – Viziune antreprenoriala sau faliment necontrolat ??

2014 -pierdere din exploatare aproximativ 16 milioane de euro.
2015- pierdere din exploatare aproximativ 20 milioane de euro.
Mii de angajati. Cifre de crestere spectaculoasa a afacerii. Tinta de 1 miliard de euro pentru turnover 2016-2017. Expansiune fortata cu creearea de branduri in regiune. Intentii de Non Sales a afacerii… Actionari relaxati (teoretic) cand pierd 40 de milioane in doi ani. Explicatia? Ajungem in 5 ani la 2-3 miliarde de euro turnover cu 3% marja si recuperam costurile cresterii si intram pe profit. Si DACA NU ? Cine are de pierdut ? Si cat?

Cine este grupul Naspers? Un grup specializat in investitii in e-commerce. Companiile detinute de Naspers in Romania au generat in total in 2015 pierderi cumulate de peste 150,000,000 RON.

Naspers este un grup multimedia originar din Africa de Sud, clasat printre primele companii la nivel mondial în ceea ce privește numărul de clienți deserviți din zona de comerț electronic. Fondul de investitii este consolidat la nivel de detinator de actiuni (holding) in companii din Rusia, Olanda, Cipru.
Naspers Russia deține peste 99,99% din titlurile Allegro Online Service Romania, iar MIH Internet Europe o parte socială.
În luna februarie a anului 2015, grupul norvegian Schibsted Media Group a anunțat că a vândut către Naspers administratorul site-ului de anunțuri tocmai.ro, tranzacție care a inclus și subsidiara din Portugalia. Site-ul de anunțuri tocmai.ro era deținut de Sibmedia Interactive Sibiu, controlată în proporție de 95% de Schibsted Classified Media. O lună mai târziu, anunțurile postate pe tocmai.ro au fost mutate pe olx.ro (fost mercador.ro). Din luna aprilie, accesările tocmai.ro au fost rutate către olx.ro. În 2014, afacerile Sibmedia Interactive s-au dublat, la 5,9 milioane de lei, iar pierderile au crescut de la 25,3 milioane de lei la 50,9 milioane de lei.
În România, Naspers deține prin MIH Allegro o participație reprezentând 75,7% din capitalul social al Dante International, compania care gestionează cel mai mare retailer online din domeniul electro-IT, eMAG.ro.
Omul de afaceri Iulian Stanciu are o participație de 24,3% din capitalul Dante International. Printr-o subsidiară din Ungaria, Naspers deține și un comparator de prețuri,compari.ro.
De asemenea, grupul are în proprietate și PayU Romania, cel mai mare integrator local de plăți online, care a fost preluat prin absorbție de PayU Polonia, alături de PayU Ungaria și PayU Cehia.
Fuziunea s-a încheiat pe 31 martie 2016 și este parte a strategiei de reorganizare a grupului PayU.
In 2014, Allegro Online a avut pierderi de 30,9 milioane lei la afaceri de 11,7 milioane de lei. Comparativ cu 2013, afacerile au crescut cu 52%, iar pierderile cu 117%.
O discutie la Mc Donalds cu Iulian Stanciu
Preambul
Ce risca Iulian Stanciu si de ce se consolideaza in business uri paralele?
Daca ai incredere ca faci in 3 ani 60 milioane euro profit pe an, ce nevoie ai sa te pierzi in business uri ca Beraria H?

Costurile la tine si veniturile la mine? Activitatile de service, reparatii, publicitate, marketing sunt tinute in firme conexe afacerii Emag controlate de aceeasi actionari… Sa vedem cine este NASPERS – fondul de investitii care arunca pe fereastra atatia bani dar ne zice ca sub cladire se afla tot el si ca prinde toti banii la loc ba chiar si cu profit… Am mai vazut acest scenariu nu-i asa la Enron -baietii destepti din energe care au provocat falimentul unei bune bucati din economia americana , stricand reputatia  unei case imense de audit- Arthur Andersen, a zeci de banci si instituii de audit care au girat cu ratinguri de triple A plus sau star, aceasta companie despre care fostul CEO  -acum in puscarie- afirma ca are viziune, ca investitiile si modelul afacerii sunt ceva de neinteles pentru lumea de business dar ca ei stiu ce fac… pierderi uriase generate de un business prost condus si prost manageriat, bonusuri uriase incasate de management si la final dezastru pentru micii investitori… Sloganul Enron – ASK WHY ?

Asa ca intrebam si noi eMAG – WHY ?

Intotdeauna cand te casatoresti in business cu cineva trebuie sa te gandesti la divort mai intai… asta inseamna simplu – sa vedem cine si ce are de pierdut… Banii de achizitie a companiei Emag sunt veniti de la investitori – nu de la managerul  Iulian Stanciu.

Cash flow ul actual al EMAG este negativ – firma pierde bani deci actionarii trebuie sa aduca aport la capitalurile proprii ale companiei – Daca Emag se scufunda-cei care pierd cei mai multi bani sunt micii investitori – sutele de mii de mici investitori ai Naspers si nu managementul din Ro…In acest timp previzionandu-si si PRO-vizionandu-si  pierderea de pe eMAG – actionarul Stanciu lucreaza cu resursele eMAG si pe costurile eMAG la businessuri care-i asigura resurse numai lui personal….Asta arata neincredere in modelul de business eMAG, ba mai mult ne demonstreaza neincrederea pe care insusi co-proprietarul Stanciu o are in propriul business…pentru ca altfel…pariul de a duce un business la 2-3 miliarde de euro pe an turnover ar trebui sa-ti consume tot timpul, energia si creativitatea astfel incat sa NU simti nevoia de a-ti mai crea alte jucarii…Stanciu insa e prevazator si conservator – nu-si pune toate mingile de basket in acelasi cos…

Iulian Stanciu- Firma are capitaluri proprii (aduse de actionari) si cash flow pozitiv…        (raman mut la aceasta  afirmatie… cum sa ai cash flow pozitiv cand ai rezultat financiar negativ?)..vine si sustinerea afirmatiei- avem credit furnizor mare si noi generam cash pentru ca incasam imediat banii de la clienti in timp ce platim tarziu la furnizori… Incredibil-da, pe termen scurt ai bani… dar din ei  trebuie platite datoriile  catre furnizori la un moment dat, salariile ,costurile operationale… nu pot sa cred ca economistii grupului au in fruntea lor un manager care face o confuzie grava… Noi nu vorbim aici de sursa de finantare pe termen scurt a companiei – care poate fi din credit furnizor, linii de credit, neplata taxelor si impozitelor sau chiar neplata salariilor… asta NU inseamna ca esti cash flow pozitiv Iulian ci ca ai pe termen scurt cash in companie dar care cash NU este al companiei…)

Uitandu-ma in cifrele companiei observ ca grupul Naspers a adus in capitalurile proprii 50 de milioane de euro care se regaseau in firma anul trecut… anul asta mai avea 22 de milioane de euro echivalent in ron… si desigur in casa si banci avea aproximativ 45 de milioane de euro, dar din incasarile de la clienti, in timp ce ecuatia e simpla – inventarul existent plus casa si banci minus datorii rezulta o suma negativa… deci daca se platesc TOATE datoriile curente – fara a pune la socoteala datoriile pe taxe si salarii- Emag ar fi deja in pierdere….cash flow-ul se mentine pozitiv pe seama tocarii inconstiente a celor 30 de milioane deja pierduti de actionari prin rezultatul negativ obtinut doi ani la rand ca si pe seama banilor acumulati prin metoda creditului furnizor si a incasarii imediate de la clienti… Daca aplici insa metoda discount cash flow de evaluare a companiei observi imediat discrepantele si realizezi ca valoarea Emag incepe sa fie fortata…

Interviul din cancan a fost de fapt piratat de pe profit.ro

Surprins fiind de aparitia in Cancan a unui larg interviu cu Mogulul E-commerce Iulian Stanciu am intrebat cum se „pupa” aceasta atitudine de a aparea in Cancan cu profiulul lui de discretie si modestie…Raspunsul a fost naucitor dar verosimil- interviul nu a fost dat in Cancan ci in profit.ro- a fost un interviu in genunchi cum se spune in presa, probabil pe considerente de PR...nici o iontrebare incomoda…
Saptamana Financiara- Am fi fost  mandri sa avem si noi o  afacere veritabil romaneasca, o reteta de succes care sa creasca de la zero la 3 miliarde de euro si expansiune regionala in doar cativa ani...Experienta de business insa arata ca aceste afaceri asa numite, nu sunt afaceri… Sunt doar orgolii, sunt rezultate ale unui mecanism de economie de prada, al arderii unor etape de business care au ca final falimentul incontestabil. Sa ne uitam la Patriciu… si sunt multe alte exemple… O afacere are costul ei si scopul ei. Finalul unei afaceri, telul unei intreprinderi comerciale si economice este crearea de valoare adaugata atat pentru angajati (salarii, bonusuri, experienta de viata si profesionala, evolutie tehnologica) dar si pentru ACTIONARI- valoare de piata a companiei si PROFIT pentru investitorii mici ai fondului… Cand aceste doua componente nu sunt indeplinite atunci afacerea nu e rotunda si ceva nu e in regula.

Daca eMAG ar fi fost o afacere sustinuta PRIVAT INTEGRAL din buzunarul managerului Stanciu – toate argumentele mele ar fi cazut. Fiecare are dreptul sa-si piarda banii propri cum vrea… Cand te joci insa pe banii altuia, NU ai dreptul nici moral si nici altfel sa faci acest lucru.

Iulian Stanciu- cash ul generat de companie  si cresterea cifrei de afaceri sunt componente urmarite de investitori pentru ca acestea atrag dupa ele o evaluare pozitiva a companiei si o valoare de piata foarte mare. Pierederea actuala nu reflecta valoarea companiei. Valoarea companiei e mult peste nivelul de pierdere. Iar prin cresterile viitoare vom genera profituri uriase  si vom acoperi regional tot potentialul urias de business pe care eMAG il are in acest moment.
l-am intrebat pe Iulian (Giuli pentru conaisseuri)  despre Sebi-partenerul care l-a ajutat sa-si construiasca afacerile si cu care a fost asociat mult timp in firmele sale fanion… „Sebastian Ghita mai mult incurca”-zice Iulian…iar noi trebuie sa-l credem?

Putina istorie…Cum sa incasezi 120 de milioane de dolari pe un plan de afaceri…???

Saptamana Financiara -Cum a fost vandut cu 120 milioane de dolari eMAG-ul vechi (apartinand lui Ghita si Iulian) catre Naspers? O firma fara istoric, fara cifre de profit consistente in ultimii 5 ani…O firma cumparata cu 3 ani inainte de vanzarea spectaculoasa -cumparata pe nimic- e vanduta out of the blue cu 120 milioane de euro…Cat de prosti sa fie unii? sau de corupti? Pentru ca sunt povesti care reclama un comision urias platit fondului de investitii pentru a accepta si sustine cumpararea Emag de catre Naspers…Or fi doar zvonuri?

Pe baza unui excell recunoaste senin Iulian Stanciu…Cum adica pe baza unui excell?

Adica am prezentat cifre de crestere de la an la an ( firma avea un istoric de doi ani doar NR),am prezentat compania si potentialul ei de crestere, valoarea din viitor a companiei si a tehnologiei si modelul de business iar Naspers a primit intentiile noastre si cifrele de viitor si a platit pentru asta 120 milioane de dolari…
Saptamana Financiara -Cum de Fondul de Investitii Naspers nu si a luat contingenciesplan  asa cum se face la orice vanzare adevarata? – cu alte cuvinte –va dam acesti bani dar dupa ce an de an timp de urmatorii 5 ani va demonstrati adevarurile din excell si faceti cifrele… livtrati profitul promis si cresterea promisa…Pana atunci excell ne dati-promisiuni pe hartie va platim…Facem un pariu? Va dau si eu un excell sa veddem daca-l vindeti vreodata asa vreunui fond de investitii?

Banii actionarilor Naspers sunt aruncati pe fereastra sau investiti cu folos? Deocamdata sutele de mii de actionari ai Naspers NU primesc nici un dividend pe actiunile lor… Ce explicatie are Stanciu pentru asta -niciuna… Nimic altceva decat ca in viitor va fi bine… Ca sunt sute de programatori care lucreaza, ca avem tehnologie maxima, sigur ea nu poate fi inglobata in contabilitatea firmei pentru ca tehnoologia ca si brandul sunt greu de eveluat si sunt asset-uri intangibile/greu tangibile economic.

Iulian Stanciu afirma ca actionarii au Return of Investment prin valoarea pe care o are Emag ca si companie

Saptamana Financiara- Nu exista Return of Investment pentru ca voi nu aveti cum sa dati return…Aveti doar o evaluare pe care o dati companiei pe baza cresterii cifrei de afaceri…dar noi nu stim multe legat de aceasta cifra de afceri…care sunt stocurile, care e viteza de rotatie a lor… cum sunt absorbite pierderile din Black Friday -??? ….Creati doar pierdere… In plus, nimeni nu stie ce se afla in platforma voastra pentru ca este un asset tehnologic neinscris in contabilitate… Nu exista amortizare… Costuri uriase… Cum calculeaza Emag valoarea acestei companii?
Greseli frecvente in War-Room-uri care duc la milioane de euro pierderi– de exemplu afisarea unor cifre gresite de cost al produsului -fapt care a facut ca echipamente de mii de lei sa fie vandute cu sute de lei…Rezultatul?-Milioane de euro pierdere… Investitii in marketing necorelate cu realitatea din piata- de exemplu ce return in sales aduc investitiile in marketing? De ce bugetele de marketing NU sunt transparent administrate de o companie externa grupului Emag ci de o companie care-i apartine lui Iulian Stanciu? De ce nu aveti un audit de media ca orice corporatie internationala?

Raspuns Iulian Stanciu- da, e adevarat- am pierdut multi bani din greselile de pret sau programare dar am invatat din asta…si…am capatat increderea publicului pentru ca livram la timp si livram exact ce am promis...Increderea publicului in Emag e cel mai valoros asset al nostru…am schimbat perceptia de business si obiceiurile de cumparare, avem sisteme de rate unde cumparatorul nu plateste dobanda…am creat un brand puternic in regiune si suntem pregatiti sa NU vindem si sa rezistam atacurilor corporatiilor majore de e-commerce care vor urmari extinderea in regiune.

Saptamana Financiara -Exact despre asta e vorba… Publicului ii este cumparata increderea, apoi publicul isi pierde banii investiti in voi…Personal sunt sceptic. Eu cred ca umflarea cu pompa a cifrei de afaceri a eMAG are ca scop tocmai recuperarea pierderilor prin vanzare. Exitul poate fi o solutie si sunt sigur ca asta e planul lui Naspers – sa-si creeze reputatie buna prin investitia uriasa in marketing si sa fie prezent la nivel de structura ocupand tot teritoriul european major pentru a vinde unui Alibaba sau Amazon la un moment dat… Si nu cred ca e ceva rusinos in asta…ba dimpotriva…e un pariu, dar unul foarte riscant

SI DACA NU VAND? Se mai recupereaza vreodata pierderile grupului Naspers? Adica ale sutelor de mii de actionari marunti ai Naspers?

Impozit pe profit si pe dividende viitoare pierdute pentru Romania….

Stanciu- Pierderile de 20 milioane din anul 2015 si 16 mil euro din 2014 concentreaza si operatiunile din afara tarii… sau mai ales pe acelea…pentru ca in Romania noi suntem profitabili :))…

Intrebare Saptamana Financiara- de ce nu s-au constituit societati pe teritoriul acelor tari pentru ca pierderea sa fie fiscalizata operational pe fiecare regiune/tara in parte? De ce suporta bugetul Romaniei pierderea pentru constructia afacerii in Bulgaria sau in alte tari?..

Saptamana Financiara- Aici e o in treaga teorie…Din punct de vedere fiscal si moral- vanzarea de bunuri pe teritoriu unei tari -chiar si online-chiar daca magazinul virtual e tinut in Romania- ar trebui sa produca efecte comerciale si baza de impozitare in tara in care vinde…

Iulian Stanciu nu e de acord si zice ca el livreaza serviciile de pe teritoriul Romaniei...Marfa insa o livreaza in Bulgaria sau pe unde mai vand ei iar banii care se incaseaza vin tot de acolo…Opinia Saptamana Financiara -vom intreba si Anaf si Ministerul de Finante despre speta- este ca Stanciu nu ar trebui sa impoziteze pierderea lui aferenta dezvoltarii afacerii in Bulgaria aici… ci ar trebui sa-si creeze o firma in Bulgaria si sa inregistreze acolo pierderi fiscale iar in Romania- asa cum a afirmat in Romania face profit- sa taxeze acest profit… Pai sa o luam altfel… Daca in ultimii doi ani Stanciu a pierdut 26 milioane de euro ( si afirma ca nu in Romania face pierderea)  atunci cand o sa faca profit, statul roman va pierde exact 6,8 milioane euro impozit pe profit in Romania si exact inca 6,8 milioane eruo impozit pe dividend….E corect?

Nota

L-am rugat pe Stanciu sa aiba un punct de vedere cu referire la cele scrise in acest articol. A refuzat spunandu-mi ca el considera articolul tendentions si ca nu am preluat ce a spus el. I-am dat ocazia sa completeze/corecteze /adauge argumentele lui care sa explice punctul de vedere al companiei. Nu a facut-o.

Acest articol este un studiu de caz. Poate fi un semnal de alarma pentru investitori.
Poate fi un tool prin care Iulian Stanciu isi schimba/remodeleaza opinia…poate fi ceva folositor.
Iar Saptamana Financiara le doreste sa foloseasca aceste informatii in scopul obtinerii de rezultate bune. In fond ceea ce am vrut a fost o dezbatere a situatiei lor si o discutie deschisa. Partial- le-am obtinut.
Le dorim mult succes in continuare
Tagged , , , , , , ,

Ipocriziile Firii

Sursa: Sfin.ro

extul de mai jos cuprinde citate din discuţii, comentarii şi imagini surprinse pe data 21 septembrie 2016. Vă rog să citiţi acest text doar dacă sunteţi interesaţi să aflaţi cum mi-am petrecut 6 ore din viaţă încercând să solicit respectarea legii, remedierea unor proiecte dovedite ca având erori şi oprirea irosirii banilor publici.

Dacă aceste subiecte sunt neinteresante pentru dumneavoastră, nu vă pierdeţi timpul să citiţi. Chiar nu o să găsiţi altceva în rândurile de mai jos.

10.45 Sună telefonul. O doamnă se recomandă ca fiind consilier general din partea USB. Ar vrea să afle mai multe despre cererea pe care am depus-o la primărie. Îi spun că sunt la 50 de metri de clădire. Dacă mi se permite să intru, în 5 minute vorbim faţă în faţă. E mirată.    „De ce să nu te lase să intri?”

10.46 Intru în primărie. E agitaţie pe hol. Spun că vreau să intru la şedinţa CGMB. Legea îmi permite lucrul acesta. Nu şi doamna în uniformă. Spune să am răbdare până începe şedinţa, programată să înceapă la ora 11. Mă trece pe o hârtie goală. Sunt cap de listă în acest moment.

10.49 Cei din grupul de lângă mine sunt „de la teatre”. Observ că pe ei nu-i trece nimeni pe listă. Spun doar „de la teatru” şi sunt îndrumaţi să se alăture grupului. Îmi dau seama că sunt martorul unui abuz. Fac prima poză.

10.50 Nicuşor Dan intră live pe Facebook, înconjurat de presă, mă anunţă cineva care urmăreşte de acasă noutăţile din primărie.

10.52 Trimit SMS consilierei USB care mă sunase mai devreme.   „Nu se permite accesul.”

11.02 Câţiva jurnalişti întârziaţi. Aşteptând liftul, discută despre Nicuşor Dan. Sunt supăraţi că nu a anunţat conferinţa de presă „de la fără 10.”   „Ce ne facem cu ăsta, că nici la telefoane nu mai răspunde!”

11.04 Grupul „de la teatre” a urcat deja. Dar tot apar persoane. Spun „de la teatru”, iar poliţia îi îndrumă spre lifturi. Fără listă, fără legitimare. Urcă la fel cum urc eu în tramvai.

Le transmit colegilor cu care ţin legătura:   – Fiecare teatru a trimis oameni. Toţi intră. Asta se cheamă presiune. De aceea Firea nu va scoate proiectele. De aceea nu se va permite să vorbesc. – Ne-am întors în anii 80. Şi ăştia din teatre intră? Îi lasă să treacă? – Ongistii sunt trecuţi pe listă şi aşteaptă. Teatrele intră.

Apar două persoane cu 3 buchete impresionate de flori.   „Suntem de la Primăria Voluntari.”   Fac poză. Poliţistul vorbeşte la telefon. Le face semn să urce.

Apare un nou oengist. Este trecut pe listă şi pus să aştepte. El insistă. Vorbeşte de lege. Le spune că a depus cerere. Că a fost chemat la telefon. Poliţiştii îl ignoră. Parola este „de la teatre”. Dacă nu o ştii, rămâi trecut pe o listă în speranţa că cineva va respecta legea.

11.05 Alţi oengişti. Filmez. Sunt curios ce se va întâmpla. Ratez SMS-ul cu răspunsul consilierei, prin care mă anunţă că o să coboare.

11.08 Colegii din online anunţă că primarul Negoiţă este la Parchet pentru povestea cu plagiatul

11.15 Sună telefonul. O doamnă în faţa mea, cu telefonul la ureche, zâmbeşte şi se îndreaptă spre mine. O trag uşor din faţă şi îi explic: „Filmez. Am nevoie de sunet.”

Au înţeles. Se duc la poliţişti şi îi întreabă de ce nu permit accesul cetăţenilor în sală. Fac poză.

Din online, primesc vestea că a început transmisia din sala de şedinţă a CGMB, dar n-a început şedinţa. Sunt colegii care urmăresc pe calculator, de acasă. Ei spun ce se întâmplă în sala de şedinţe, eu le spun ce se întâmplă pe holul primăriei.

11.20 Suntem 5 oengişti care aşteaptă pe holul primăriei. Facem fotografii pentru a posta pe Facebook.

Un domn cu burtă se apropie de noi. Întreabă cine e Ivan şi Irina. Avem voie să urcăm.   – Şi ceilalţi? Ori urcăm toţi, ori stăm aici toţi.

– Nu mai sunt locuri.

– Toţi de la teatre au urcat, iar ăştia 5 de la asociaţii nu au loc? – Doar aceste două persoane au voie.

– Dar cine a dat aprobarea?

– Doamnele de la USB

Sunt mirat. Cele două doamne pot face asta? Primesc SMS de la doamna consilier.   „Vă lasă să intraţi pe hol, în faţa sălii. Pentru că nu este loc în sală, o să vă dea drumul în sală când trebuie să faceţi intervenţiile. Te rog, întreabă şi colega de la ActiveWatch la ce punct trebuie să intervină, să mă asigur că o veţi face.”   „Locuinţe sociale”   „Sunteţi pe hol?”   „Nu vrem să urcăm fără toţi colegii”

11.32 Primesc informaţii despre ce se întâmplă în şedinţă.

„Nicuşor Dan vrea scoaterea de la 18 la 36 de pe ordinea de zi. La 36 e proiectul cu pistele. Ia să vedem votul pentru amendamentul lui Nicuşor Dan. P**a! S-a respins. 17 pentru – 34 împotrivă.”

Pe holul de la intrarea în primărie trebuie să luăm o decizie grea. Doi oengişti au voie să urce. Este corect să urcăm sau trebuie să fim solidari cu cei cărora le este interzis să urce?

Am primit acceptul colegilor să urcăm, după ce ne dăm seama că problemele despre care vrem să ne adresăm plenului CGMB acoperă şi problemele pe care ei ar vrea să le prezinte.

Ajungem pe holul de la etajul 3, în faţa intrării unde are loc şedinţa. În sala de protocol din faţa noastră, trupele „de la teatre”. Sandvişuri, apa, o măslină… vorba aia. Noi suntem cuminţi, pe scaune, pe un hol. Îi sunăm pe colegii de jos şi le explicăm că nu ni se dă voie în sală; doar am schimbat holul de la intrare cu holul de la etajul 3.

Pe holul de la intrarea în primărie trebuie să luăm o decizie grea. Doi oengişti au voie să urce. Este corect să urcăm sau trebuie să fim solidari cu cei cărora le este interzis să urce?

Am primit acceptul colegilor să urcăm, după ce ne dăm seama că problemele despre care vrem să ne adresăm plenului CGMB acoperă şi problemele pe care ei ar vrea să le prezinte.

Ajungem pe holul de la etajul 3, în faţa intrării unde are loc şedinţa. În sala de protocol din faţa noastră, trupele „de la teatre”. Sandvişuri, apa, o măslină… vorba aia. Noi suntem cuminţi, pe scaune, pe un hol. Îi sunăm pe colegii de jos şi le explicăm că nu ni se dă voie în sală; doar am schimbat holul de la intrare cu holul de la etajul 3.

11.45 Primesc ştirea că viceprimarul Bădulescu a anulat întâlnirea care trebuia s-o avem la ora 13 pe tema creşterii siguranţei bicicliştilor în trafic. Cică o să sune după şedinţă CGMB să reprogramăm întâlnirea. (N-a sunat)   Îl văd pe şeful de la Administraţia Străzilor. Îl întreb dacă ştie despre întâlnirea de la ora 13, unde ar fi trebuit să participe. Nu ştia.

11.47 Împreună cu Irina, stăm pe hol, la 3 metri de intrarea în sala de şedinţă. Aflăm ce se întâmplă în sala de lângă noi de la colegii care urmăresc întâlnirea de acasă.

„Îl ceartă Firea pe Nicuşor Dan. Incredibil! I-a sărit în gât. «Ţi-am dat funcţie, nu ai vrut, taci din gură. Dar poate te răzgândeşti.»”   „Se p**ă pe tot. Se simt invincibili.”

11.54 Un consilier general de la PNL vede imaginile postate de noi pe Facebook. Ne lasă un comentariu.

„O să cer public, în şedinţă, să vă permită accesul.”

Îl anunţăm, printr-un comentariu pe Facebook, că două persoane au reuşit să urce până pe holul din faţa sălii unde are loc şedinţa, dar restul de oengişti sunt pe holul de la parter.

Mă abordează viceprimarul Bădulescu. Mă întreabă când vrem să stabilim întâlnirea pe tema siguranţei bicicliştilor din trafic, ce ar fi trebuit să aibă loc la ora 13.

Nu ştiu să-i răspund. Sunt mai multe persoane implicate. Îl întreb de ce nu s-au făcut dezbateri pe proiectele care se discută în CGMB. I-am spus că avem petiţii depuse la registratură pentru a lua cuvântul în şedinţa CGMB.

– De ce nu m-aţi sunat? V-am dat cartea de vizită. – De ce să vă sun? Am depus cerere, aşa cum fac cetăţenii. Eu nu sun. Eu colaborez instituţional.

12.01 Primim veşti din sală:   „Ciucu îi dă dreptate lui Nicuşor Dan. Cică aia e o listă de shopping, nu proiect de hotărâre. Iar acum Firea-i dă m**e şi lui Ciucu. A ridicat niţel tonul.”

O vedem pe Firea ieşind furioasă din sală. Din frânturile de discuţii, înţelegem că se va întâmpla ceva la prânz. Este un spectacol regizat, iar acum se lucrează la detalii. Mai târziu, aveam să-mi dau seama că se discută despre marea găselniţă: insolvenţa RADET.

12.12 Alte discuţii din plen, transmise de colegii care urmăresc online. Noi, la 3 metri de sală, auzim doar când începe să se ridice tonul.

„Un bou care e medic le zice, că dom’le, da’ care e problema? Dvs. puteţi veni la licitaţii în calitate de consilieri.”   „Bădulescu dă şi el m**e acum la opoziţie. Maaaaamă!!! «Nu mă adresez USB-ului, că USB e încă-n creştere şi asimilare».”

12.28 S-a votat primul punct. Agitaţie mare în jurul nostru. Urmează punctul „cu teatrele”. Nişte doamne au fost aliniate lângă noi. Un domn le dă indicaţii. Le spune că trebuie să răspundă ăstora de la USB, că ăştia sunt ai naibii, pun întrebări.   Între timp, din online aflăm ce se întâmplă în sală.

„În sală, Darie, Ivaşcu, George Mihăiţă. Vor lua cuvântul pe rând. E, Nicuşor Dan, joac-o p-asta, man! Dai în bazinul tău electoral? :) Evident că nu vrea nimeni liberalizarea pieţei în teatre, contracte pe un an, concursuri la fiecare spectacol, chestii…”

„ – Olga Delia Mateescu: e falsă problema cu politizarea în cultură, educaţie, sănătate. – Depinde de care parte a partidului stai.”

„Ia, Turcescu… zice că mai bine facem cinema dedicat cineaştilor români decât teatru dedicat dramaturgilor români. Gata. A trecut, s-a aprobat, m**e.”

13.30 Irina, de la ActiveWatch, a venit aici ca să vorbească când se va discuta pe marginea proiectului privind locuinţele sociale.

Chiar are expertiza pe subiect. Însă nu i se dă voie să intre în sală. Chiar dacă cei de la teatre au ieşit iar în sala sunt locuri, nu ni se permite accesul. Legea este călcată în picioare în cel mai josnic mod. Pur şi simplu nu s-au luat în discuţie cererile noastre. Ceilalţi oengişti, care au fost blocaţi la intrare, au plecat. Încă nu s-a ajuns la punctul 6. Atmosfera din sală ne este descrisă de cei care pot urmări online.

„Va dura ceva, Nicuşor Dan încă n-a vorbit, Firea nu l-a certat.  Gata. Îl ceartă.”      Între timp, vine rândul lui Ciucu, consilier. Pe hol răsună glasul lui primăriţei care strigă la el. Îl ceartă că a lăsat pe Facebook un mesaj despre ce se întâmplă în şedinţă. Da, confirm că aceste discuţii au avut loc în şedinţa CGMB de ieri.

13.52 Auzim cum consilierii cer cuvântul. Preşedintele de şedinţă refuză să le dea cuvântul. Trebuie doar să voteze.

Se deschide uşa. Consilierii PMP, USB şi PNL ies din şedinţă. Asist la un spectacol absurd: se interzice consilierilor să vorbească în şedinţă. Să amintesc faptul că eu eram deja pe hol de 3 ore şi nici măcar nu a fost luată în discuţie cererea mea?

Întreb ce se întâmplă. Un consilier USB îmi povesteşte ce s-a întâmplat în Comisia de buget. A cerut detalii despre modificările propuse. A fost ignorat. Şedinţa a durat 2 minute. Da, se pare că aşa se face treaba în Comisii, acolo unde grijă pentru gestionarea banilor publici ar trebui să fie o prioritate. Informaţia avea să-mi fie confirmată mai târziu, involuntar, de un consilier de la PSD.

14.40 Consilierii care au ieşit din sală dau o declaraţie pentru presă. PSD întrerupe spectacolul din sala de şedinţă. Ce rost are să te lauzi dacă presa nu este de faţă? Aşteaptă ca presa să revină în sală, după declaraţia opoziţiei.

Între timp, colegii ascultă ce se întâmplă în sală.

„Vocea lui Bădulescu. În sală, undeva unde nu bate camera, în stânga, plm, nu se vede. Zice că nu e adevărat că nu li s-a dat cuvântul. Că au fost şi injurii, că proiectele s-au discutat deja în comisii, nu e adevărat că nu s-au dezbătut.”

15.01 Consilierii PSD, singuri în sală, votează proiectele pe bandă rulantă.

„29 pentru – 0 abţineri – 0 împotrivă”

15.10 Vine momentul pregătit cu minuţiozitate: insolvenţa RADET. Se pregăteşte cadrul pentru interviuri. Camerele sunt aliniate, reflectoarele pornite. Aici, pe hol, am parte de un spectacol la fel de bun ca cel din sală. Da, sala este goală, după plecarea opoziţiei. Totuşi, nu am voie să intru, chiar dacă legea spune că şedinţele sunt publice.

15.39 În sală, se vorbeşte despre proiectele PIDU. Eu, pe hol.

„Vorbeşte ăla care a lucrat la PIDU. Şi ăla-i dă m**e lui Nicuşor Dan. Zice că a făcut parte din juriul care a evaluat PIDU.”

„Acum se vorbeşte despre reluarea proiectelor, că au fost în consultare şi că ONG-urile şi-au spus cuvântul”   „36-le Nimic de obiectat Votat”

15.40 Consilierii din opoziţie sunt pe holuri. Îl abordez pe Florin Grigorescu, consilier USB. Este biciclist şi ne cunoaştem de vreo 3 ani, dinainte să se apuce de politică. Face parte din Comisia de transporturi. Îl întreb ce proiecte s-au discutat în comisie. Îmi confirmă faptul că niciun proiect PIDU nu s-a discutat în Comisie. În drum spre lift, îl abordez şi pe Turcescu, care face parte din aceeaşi comisie. Îl ştiu de la televizor… dar de ce să nu-l întreb? Îmi spune acelaşi lucru: nu au fost discutate proiectele PIDU în Comisia de transporturi.

15.44 Pesediştii au luat o pauză. Surprind o discuţie.

„Am venit luni pe aici, am făcut 3 comisii din-alea rapide.”

Mi se confirmă din partea unui pesedist: lucrul în comisii este doar un mod de a bifa nişte activităţi. Da, sunt plătiţi pentru asta. Dar de ce să pierzi timpul cu discuţiile? Sunt banii cetăţenilor, ce ne pasă! Nu? Nu-i aşa că înregistrarea întâlnirilor din Comisii ar rezolva probleme sesizate de opoziţie?

15.50 Presa se aliniază pentru interviu. Trebuie să vină doamna Firea. Se dă alarma! E publicitate la TV.

„Nu mai bine începem la fix, ca să dăm în direct?”

16.00 Totul decurge conform programului. Reflectoarele s-au aprins. Operatorii comunică prin telefon cu cei din studio. Reporterii se aliniază pentru a face loc doamnei primar. Este exerciţiul unor oameni care fac teren de mult timp. Am lucrat în televiziune. Nimic din ceea ce văd nu este străin pentru mine.

Mă aflu pe scaun, în holul unde, timp de vreo 5 ore, am aşteptat ca preşedintele şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti să pună în discuţie cererea prin care solicitam să mă adresez plenului.

Am fost un cetăţean răbdător. Cel care a stat până la sfârşit. Ceilalţi au plecat după o oră, două, trei. Eu am stat până la sfârşit. Iar acum primeam recompensa. Aveam să fiu live la TV, în spatele doamnei primar.

Am aşteptat. Număram secundele de pe cronometrul unui reportofon. Trecuseră 5 minute de când doamna Firea vorbea în faţa a 4 camere şi vreo 15 microfoane.   Simt ritmul unui interviu. Am ştiut care va fi ultimul răspuns.

Am apăsat butonul LIVE. E timpul să testez reacţia presei.

Am lăsat-o pe doamna primar să iasă din cadru şi am întrebat reprezentanţii presei dacă vor să afle şi părerea unui cetăţean ignorat de autorităţi. M-am retras într-un colţ. Nu am vrut să mă bag în seamă. Am vrut să văd cine e interesat. Reporterii ezitau. Câţiva au întins microfoanele.

Am început să vorbesc. 10 secunde. 20 de secunde. În spate, în lateral, în faţă, consilierii din primărie sunt agitaţi. „Opriţi! Opriţi!”. Se stinge primul reflector, al doilea. Microfoanele se depărtează de mine „Opriţi!”, aud peste tot în jur.

Un singur reportofon a rămas până la sfârşit lângă mine. Niciun reporter nu m-a întrebat nimic. Văd cu coada ochiului cum un cameraman strânge un cablu cu privirea în pământ. Simt frica celor din jur. Un reporter mi-a spus odată ca cea mai mare frică a lui este să nu i se retragă acreditarea. De aceea, era foarte precaut.

Apar consilierii USB. Mă întreabă ce s-a întâmplat. Nimic, ce să se întâmple? Dar n-au scăpat! După ce i-a tras de urechi doamna Firea, e rândul domnului de la pază să-i certe. Este domnul care a venit să ne permită mutarea de pe holul de la parter pe holul de la etajul 3. Eu sunt de vină. Am deranjat ordinea publică, de aceea, mi se spune că nu voi mai intra niciodată în clădire. Sunt live pe Facebook. Îi las să vorbească.

16.30  Părăsesc clădirea primăriei. Încă sunt şocat de ceea ce am văzut/auzit/simţit astăzi. Interacţiunea cu administraţia m-a adus de multe ori în situaţii similare. Dar azi a fost prea mult. Şi este vorba de o administraţie care nu are nici măcar 3 luni vechime!

19.30 Va urma

Tagged , , , ,

Gabriela Firea, acuzată că a încercat să dea un tun de 5 milioane euro cu achiziții pentru spitale

gabriela-firea-acuzata-ca-a-incercat-sa-dea-un-tun-de-5-milioane-euro-cu-achizitii-pentru-spitale-203053

Bloggerul Vali Petcu, cunoscut ca și Zoso, atrage atenţia, pe pagina personală, asupra faptului că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ar fi încercat să dea un tun de 5 milioane de euro prin achizițiile de aparatură medicală din spitale.

Administratia Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) din cadrul Primăriei București a reacționat prin intermediul unui comunicat de presă și a precizat că totul reprezintă o eroare materială care nu a fost sesizată de managerii spitalelor care au semnat actul, dar care a fost ulterior corecată. Ei au precizat că această eroare nu avea cum să producă efecte negative deoarece achizițiile se vor face prin sistemul SEAP, iar Gabriela Firea a dat asigurări că vor fi licitatii “transparente, deschise, electronice, fără intervenția nici unei persoane”.

“Spitalele sunt o vacă de muls, de aia tardul ăla de Bușoi voia să facă un spital. Dar fiți atenți aici la ce țeapă voiau să dea Firea și ciracii ei:

Bugetului aprobat al unui panou Radioprotecție este de 15.500.000 lei. În realitate, cu această sumă se pot cumpăra PESTE 600 DE PANOURI. Avem un plus de 3.438.000 milioane euro.

Un echipament Fortigate 100D (de protecție a datelor) este bugetat la 5.892.000 lei, dar costul real se ridică la 18.000 lei (pe Amzaon îl găsiți la 5800 lei). Prin urmare, reținem și de aici o diferență (un plus) de 1.3 milioane euro!

Ecograf: Spitalul Malaxa solicita 382.000 lei – luam aceasta sumă ca referință pentru a compara solicitările celorlalte spitale pentru același aparat:

Spitalul de Ortopedie Foișor – 1.198.000 lei –preț cu 214% mai mare față de prețul solicitat de către Spitalul Malaxa.

Spitalul Filantropia 980.000 lei –preț cu 175% mai mare față de prețul solicitat de către Spitalul Malaxa.

Spitalul V Babeș – 594.000 lei – preț cu 44% mai mare față de prețul solicitat de către Spitalul Malaxa.

Spitalul C. Davila – 450.000 lei

Spitalul P. Sârbu – 2 bucăți: 1 x 492.000 și 1x 483.000 lei.

Astfel, totalizăm o diferență de aproape 600.000 euro.
Defibrilatoare: Spitalul Davila cere 80.000 lei/buc, Spitalul Colentina – 36.000 lei  și 27.000 lei, Spitalul Colțea – 25.000 lei, Spitalul Burghelea – 13.500 lei, Spitalul Sf. Stelian – 11.000 Lei

Prețul mediu al unui defibrilator este de aproximativ 13.000 lei. Prin urmare, mai luăm și de aici un plus de 25.000 euro.

Din lista compilată rezultă o diferență de 5 milioane de euro. La o singură listă de achiziții! Dintr-un singur an! Primăria, desigur, o dă la întors, că erau virgulele puse aiurea. Virgule puse aiurea de 5 milioane de euro!!!” a scris bloggerul Vali Petcu.

Și Asociația “Dăruiește Viață” a reacționat pe această temă, acuzând Primăria de o nouă tentativă de jaf din banii pentru sănătate care ar fi făcut cu complicitatea spitalelor.

“Primaria recunoaște o “eroare materială” de 21.658.610 lei, adica de 4,8 milioane euro!!!! Puteți crede ca există asemenea erori? Eu nu.

Stimata doamnă Firea, acest comunicat este o jignire la adresa cetățenilor care, cu voia sau fără voia lor, vă încredințează spre administrare taxele pe care le plătesc.

Vă rugăm să ne spuneți cine este autorul acestei greșeli materiale? Cum este posibil ca ASSMB să prezinte o astfel de notă de fundamentare cu nenumărate greșeli și fără nicio o analiză prealabilă? De ce aceste solicitări ale spitalelor nu sunt verificate și supuse unei proceduri clare de validare înainte de a fi supuse aprobării Consiliului General? Care e rolul ASSMB dacă nu face nimic din ceea ce inseamnă management?

Întrebările sunt multe, dar înainte să vi le adresăm pe toate, vă informăm că lista este plină de “erori materiale”. Ce se va întâmpla cu ele?

Dacă noi nu sesizam aceste așa zise erori, câteva milioane de euro erau alocate nejustificat? Cum putem avea noi, cetățenii, încredere că știți ce faceți și că administrați cu chibzuință banii publici?

Aștept răspuns la toate acestea și mai ales, aștept să ne explicați cum veți corecta toate erorile materiale din listă, nu doar pe cele 3 menționate? Și poate ne explicați cum puteți explica 2-ul apărut din neant în această “eroare materială”

“La pozitia 39 (Echipament fortigate 100D) din lista de investitii, apare la pret unitar suma de 5892 lei , in loc de 5,89 mii lei”” a comentat Oana Gheorghiu, de la “Dăruiește Viață” pe pagina personală de Facebook.

Tagged , , , ,

Berea artizanală

Sursa: Sfin.ro

Gustul berii artizanale pare multora inefabil, chiar dacă unii îl exprimă:

“E ca atunci când mănânci o pâine caldă coaptă de bunica în sobă faţă de o pâine cu aditivi uitată cu zilele pe raftul supermarketului. E aromată. Iar alcoolul, chiar şi la berea de 8%, se simte de-abia după ce o bei. E atât de bine pătrunsă cu gustul şi cu aroma, că tăria nu i-o simţi. O bei ca pe-o bere normală şi de-abia după aceea îşi face efectul” (Gândul, 2009).

Potrivit codului fiscal, ceva este bere dacă este bere sau dacă conține bere, având în ambele cazuri o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum (CF, 349:1).

Cum diferă berea artizanală de cea normală, industrială? Diferențele par tehnologice și de cantitate. Berea artizanală nu e pasteurizată și filtrată și nu conține aditivi (Sikaru). Filtrarea berii îi îmbunătățește aspectul, îi crește limpezimea, îndepărtează majoritatea drojdiilor și a altor micro-organisme ce pot influența stabilitatea microbiologica și reține proteinele chiar si de mici dimensiuni care pot provoca în timp tulburarea berii (Cazino, 2016). Rezultatul filtrării ar fi o bere mai seacă, mai puțin gustoasă, mai decolorată, mai puțin sănătoasă (Cazino, 2016).

Cât privește pasteurizarea, pentru a asigura un termen de valabilitate cât mai mare (3- 6 luni și chiar mai mult), producătorii distrug, de regulă, prin metode termice enzimele, drojdiile și alte microorganisme ce pot provoca refermentarea sau degradarea berii, afectând însă și celelalte componente, vitaminele, proteinele (Cazino). Pasteurizarea ar imprima însă berii, potrivit unor producători, un gust de pâine prăjită, gust ce se accentuează pe măsură ce berea îmbătrânește (Cazino, 2016). Deși există tehnologii sofisticate de pasteurizare o bere pasteurizată va fi mereu o bere pasteurizată (Cazino, 2016).

Pentru Sikaru (nu sicario) există două clase mari de bere, ale, de fermentație înaltă și lager, de fermentație joasă (Sikaru). Berea de tip Ale sau de fermentare înaltă se obține prin utilizarea de drojdie ce fermentează la temperaturi de 15-25⁰C și ar fi metoda tradițională de fabricarea berii (Sikaru). Berea artizanală ar fi obținută prin procese naturale neaccelerate artificial (Sikaru). Ale sunt berile fabricate la temperaturi ridicate, de 15-20 de grade și peste, care fac drojdia să se ridice spre suprafața rezervorului de fermentare, unde se descompune în esteri și arome secundare (CC, 23). Berile Ale  sunt  complexe,  ușor  tulburi,  cu  gust  bogat  și  dulceag  și  concentrație  de  alcool variabilă, dar în general, medie și tare (CC, 23).

În schimb, cele mai multe beri industriale sunt beri de tip “Lager” sau de fermentare joasă (Sikaru). Lager  sunt  berile  obținute  prin  fermentarea  îndelungată  la  rece  (5-9,  chiar  0  grade Celsius), în care drojdia de bere coboară spre fundul vasului de depozitare (CC, 23).

Cantitatea de bere produsă intră chiar în definiția berii artizanale. Berea artizanală este o bere în ediție limitată. Micii producătorii își propun deliberat să nu facă milioane de hectolitrii de bere (Zăganu, Grundzero etc). Avem așadar economie de scală versus producție personalizată. Berea artizanală ar fi o bere mai personalizată față de berea industrială. Avantajul personalizării e că e o bere mai flexibilă și se poate experimenta mai mult relativ la berea marilor producători. Așadar am avea această tensiune calitate versus cantitate, unde berea artizanală ar sta mai bine la calitate, potrivit producătorilor și fanilor. Am avea mai multe gusturi, nu gusturi omogene, ca în cazul berilor industriale, care încep să cam semene.

Alte elemente de conținut prin care berea artizanală diferă de cea obișnuită sunt accizele. Acciza pentru berea fabricilor mari este 3,3 ron la 1 hl pentru, pentru cele mici este 1,82 la 1hl (CF, Anexa 1). În schimb, berea făcută acasă pentru consum propriu, de particulari mici nu are deloc accize (CF, 349:9). Și e de văzut cum aceste ingrediente fiscale se reflectă în gustul berii, în gradul de său de amăreală.

În SUA sunt vreo 2500 de berării artizanale (Perry, 2013), în România 5-6 microberării artizanale. Pe definiția SUA a berii artizanale microberăriile românești nu produc toate împreună atât de mult (sub 7 milioane hl).

Microberăriile au două probleme mari:

-autorizarea, care durează foarte mult.

-desfacerea, în principal dificultatea de a intra pe piața HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele).

Cam o jumătate de an sau chiar 1 an durează autorizarea (Grundzero; Logec, 2016; Republica, 2016). Dosarul pentru autorizare poate avea și 200 de documente (Republica, 2016). Procesul de autorizare a unei fabrici mici de bere e la fel ca acela pentru o fabrică de mare capacitate, deși, de exemplu,  capacitatea Zăganu este de circa 4.000 de hectolitri pe an.

Apoi e nevoie de o comisie teritorială, minizonală care să autorizeze aceste miniberării (OMFP 220, 2016). Comisia e formată în principal din vameși și finanțiști județeni și persoanele delegate de ei (OMFP 220, 2016). Să ne gândim că aceasta e versiunea simplificată. Pentru o fabrică mare de bere este nevoie de un secretar de stat, 3 directori generali din 3 direcții generale din Ministerul Finanţelor Publice, Şeful Serviciului accize 1 sau, în lipsa acestuia, Şeful Serviciului accize 2 (OMFP 219, 2016, 2). E o macrocomisie, formată din șefii ăia mari, mai greu de găsit, care probabil ar îndruma microberarii către consumul propriu sau renunțarea la berăria artizanală.

Un alt obstacol este garanția care trebuie plătită, în special pentru cei din intervalul 5 mii hl și 200 mii hl/an.  O astfel de microberărie are o garanție de 236.901 (CF, Garanții), cam 53 mii euro, ca și la accize, cam jumate din cât plătește o fabrică mare. Pentru fabrici și mai mici, de maximum 5.000 hl pe an 9476 ron, adică 2130 euro iar o fabrică mare plătește 473.801 ron, adică în jur de 106541 euro (CF, Garanții).

Timpul pierdut cu autorizarea nu este inventariat ca barieră de intrare în raportul Concurenței pe piața berii (CC), unde CC nu oferă sancțiuni, chiar dacă are suspiciuni de coordonare.

Dacă șpaga în trafic hărțuiește oamenii obișnuiți,  Concurența hărțuiește firmele mari, corporațiile. Dacă în trafic mai poți scăpa, în față Concurenței ești oarecum vinovat din servă prin triada clasică:

-ai un preț mai mare = abuz de poziție dominantă

-ai același preț = înțelegere

-ai preț mai mic = dumping.

Ca în orice mentalitate etatistă ești vinovat că exiști. În raportul nostru dacă deviațiile standard ale prețurile mărcilor pe câțiva ani erau puțin mai în dreapta (CC, 63), mai aproape de medie am fi avut amenzi usturătoare la marii producători de bere. Așa există doar suspiciuni de coordonare în această anchetă care a durat 3 ani sau cel mult se atrage atenția asupra contractelor încheiate de marii fabricanți cu restaurantele.

O problemă a microberăriior este accesul pe piața HoReCa (CC, 119). Canalul prin care se comercializează cel mai mult berea nu este însă nici HoReCa (25%), nici supermarketurile (15%), ci magazinele de cartier (52% in piață) (CC, 64) iar berea cea mai consumată în România este cea la pet (54%) (CC, 112). Consumul de bere la pet semnalează preferința pentru consumul casnic în detrimentul HoReCa (CC, 112), consumul la draft fiind scăzut, sub  5%,  în raport cu restul Europei (CC, 112).

De multe ori există percepția e că patronul barului n-are niciun cuvânt de spus în fața marilor producători, ci doar e o victimă pasivă a unor opresori. În realitate, primește mobilier,  umbrele,  vitrine  frigorifice, reclame luminoase, echipamente pentru berea draft s.a. (CC, 119). Oricât ne-ar plăcea conflictul mici producători-marii producători, bere artizanală-bere opresivă, e o realitate că marii producători oferă condiții bune. În raportul Concurenței se afirmă că Ursus  si  Heineken sunt de neevitat (CC, 119), deși îți spune în aceeași frază că mărcile lor sunt preferate de mulți utilizatori finali (CC, 119).

berea-artizanala

Cum funcționează poziția dominantă? În primă fază monopolistul face prețurile atât de mici, sub costurile de producție le celorlalți, încât îi falimentează. Apoi pune niște prețuri nesimțite pe produsele lui și urmează o perioadă lungă de exploatare a omului de către om. Aici toate manualele de economie se opresc. Soluția e să intervină Concurența să facă ceva cu această imperfecțiune a pieței. Ce ar trebui să facă autoritățile? Să spargă macrofabrica de bere în două, să subvenționeze companii mici, să plafoneze prețurile, producția etc. Să încercăm însă să ducem mai departe scenariul prețurilor nesimțite. Sunt două situații posibile. În prima, când monopolistul crește prețul, pe piață intră alți jucători. La noul preț, un profit foarte mare e un semnal pentru ca alți producători să reintre în joc, fie aceiași, fie oameni din alte industrii și în final prețul scade. Așa se explică de ce monopolurile sunt instabile pe piața liberă și de ce mai ai o mie de tipuri de suc pe lângă Coca-Cola. Al doilea scenariu e că monopolistul poate ține în continuare prețul scăzut, pentru a preveni noi intrări, dar atunci care e problema? Consumatori sunt mulțumiți că pot cumpăra la prețuri mici. În oricare din scenarii scade prețul. Și dacă o companie are 100% din piață, dacă oamenii sunt mulțumiți, preferință exprimată prin schimburi voluntare, nu e nevoie de serviciile Concurenței, pe care de altfel nu le-ar cumpăra nimeni prin interacțiuni voluntare, neoferind servicii tipice agențiilor de rating sau de standardizare. Cât privește cartelul, tendința unor membri de a trăda înțelegerea pentru profituri mai mari este suficientă pentru distrugerea cartelului, tendință care e observabilă și istoric, empiric, de exemplu în cazul OPEC.

Marii producători sunt organizați în Asociația Berarii României și sunt: SAB Miller (Ursus), Heineken, URBB (Carlsberg) și Bergenbier și acoperă cam 80% din piață. La testimonialele de pe site-ul Asociației Berarii României sunt numai mesaje ale autorităților. Aici se pot citi în engleză și protecționismele deputatului Săpunaru, unde apare inclusiv termenul „synergy”, care înseamnă „sinergie” (ABR).

Există sugestia intervenționistă potrivit căreia Consiliul Concurenței ar trebui să-i controleze mai mult pe marii producători, să verifice înțelegerile marilor producători în Horeca. Așa s-ar ajuta berea artizanală. Teoretic un anticapitalist, un antineoliberal ar trebui să fie împotriva Consiliului Concurenței. Este o instituție care vrea să facă piața și mai perfectă. Există apoi și o lipsă de viziune a Consiliului Concurenței în măsura în care nu hărțuiesc și firmele mici, ci doar corporațiile. Ce-mi garantează că o firmă înființată într-un garaj ceva mai încolo nu va deveni un monopol care va abuza de poziția sa dominantă? E mai bine să previi decât să tratezi, ca în filmul „Minority Report”. Apoi sunt situații în care firme mici se înțeleg cu alte firme mici să cumpere materii prime de la ele. Oricând te poți trezi că astfel de turbulențe îți afectează parametrii deciși prin planificare centralizată.

 

Bibliografie

ABR: Asociația Berarii României:

http://www.berariiromaniei.ro/mesajul-autoritatilor/, accesat 12.10.2016;

Cazino: De ce este berea Cazino o bere artizanală?

http://www.bere-cazino.ro/de-ce-este-berea-cazino-o-bere-artizanala/, accesat 11.10.2016;

CC: Consiliul Concurenței, Raport privind investigația sectorială pe piața berii:

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9158/nota_bere_neconf.pdf, accesat 12.10.2016;

CF: Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2016.htm#B349_8, accesat 15.09.2016;

Gândul. 2009, Cum să-ţi fabrici „bere de casă“ singur, în propria bucătărie:

http://www.gandul.info/reportaj/cum-sa-ti-fabrici-bere-de-casa-singur-in-propria-bucatarie-5107316, accesat 13.09.2016;

Republica. 2016, Generația B. Microberarii de la Zăganu fac afaceri de 2 milioane de lei din bere artizanală:

http://republica.ro/generatia-b-microberarii-de-la-zaganu-fac-afaceri-de-2-milioane-de-lei-din-bere-artizanala, accesat 11.10.2016;

Logec. 2016, Când va da raportul comisia de tăiat hârtii?

https://logec.ro/cand-va-da-raportul-comisia-de-taiat-hartii/, accesat 12.10.2016;

Manufacturo:

http://www.manufacturo.com/ro/fabrica-de-bere-buna/, accesat 15.09.2016;

OMFP 219, 2016: ORDIN Nr. 219/2016 din 15 februarie 2016 privind instituirea şi aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_219_2016.pdf, accesat 15.09.2016;

OMFP 220, 2016: ORDIN Nr. 220/2016 din 15 februarie 2016 privind instituirea comisiilor teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acestora:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_220_2016.pdf, accesat 15.09.2016;

Perry, Mark J. 2013, Chart of the day: US breweries have exploded, from 89 in the late 1970s to more than 2,500 today, a 2,750% increase!:

http://www.aei.org/publication/chart-of-the-day-us-breweries-have-exploded-from-89-in-the-late-1970s-to-more-than-2500-today-a-2750-increase/, accesat 13.09.2016;

Sikaru:

http://www.sikaru.ro/ce-producem.html, accesat 15.09.2016;

Zăganu:

http://www.bere-zaganu.ro/, accesat 15.09.2016.

Tagged , , , , ,

România, codașa clasamentului făcut de Comisia Europeană pe infrastructură

Sursa: Sfin.ro

Nicio surpriză că ne găsim pe ultimul loc la majoritatea capitolelor unui clasament făcut în premieră de către Comisia Europeană pe tema calității infrastructurii de transport. Sunt însă câteva capitole la care nu suntem ultimii, iar România este țara ce a înregistrat la infrastructura rutieră cele mai mari progrese în ultimii trei ani.

Clasamentul ”EU Transport Scoreboard” al Comisiei Europene, realizat în premieră, conține nouă indicatori privind calitatea infrastructurii feroviare, rutiere, aeriene și navale de transport. Aceștia sunt grupați în special în jurul calității infrastructurii de transport, a gradului de completare a rețelei naționale din punct de vedere al integrării în rețeaua europeană și a ușurinței de a face exporturi sau importuri.

2,75 față de 4,88 la calitatea drumurilor

Notele acordate de către Comisia Europeană provin fie din sondajele făcute de Forumul Economic Mondial fie din datele Băncii Mondiale. Toate cele 28 d ețări UE au primit pentru fiecare aspect note cuprinse între 1 și 7, o notă mai mare semnificând o situație mai bună.

După cum era de așteptat România stă cel mai prost la majoritatea capitolelor, existând însă un domeniu la care depășește chiar media UE. La indicatorul ”calitatea drumurilor” România ocupă ultimul loc, cu un punctaj de 2,75, față de media UE de 4,88. Cel mai bine se plasează Portugalia cu 6,34 puncte, urmată de Austria și Franța. Letonia este țara clasată imediat înaintea României, cu 3,09 puncte. Bulgaria este și ea înaintea Letoniei cu 3,14 puncte. Croația este țara din Europa centrală și de Est care a înregistrat un scor mai bun chiar decât Suedia, respectiv 5,62 puncte, față de 5,5 țara nordică.

Progrese în perioada 2012-2014

România este însă țara cu cele mai mari progrese în perioada 2012-2014. Calitatea drumurilor a crescut de la 2,08 la 2,75. Media UE a crescut de la 4,84 la 4,88, Polonia de la 3,05 la 3,55, iar în cazul Bulgariei de la 2,95 la 3,14. Există și țări a căror calitate a drumurilor a scăzut. Este cazul Cehiei, caz în care punctajul a scăzut de la 3,72 la 3,7 în doi ani, sau chiar al Marii Britanii, țară unde punctajul a scăzut rămânând însă peste media UE.

Locul 28 din 28 de țări

Singurele capitole la care România a obținut punctaje comparabile sau mai mari decât media europeană privesc stadiul de completare a rețelei și proiectelor de transport fluvial, precum și durata medie a formalităților necesare efectuării operațiunilor de export și import pe mare. În clasamentul general România rămâne însă pe locul 28, ultimul din UE.

Tagged , , ,

ROMÂNIA DIN BAHAMAS

#BahamasLeaks, noua scurgere de informații globală, scoate la lumină o felie din economia românească. Documentele offshore, obținute de Süddeutsche Zeitung și procesate de International Consortium for Investigative Journalists în parteneriat cu RISE Project, arhivează secretele românești din Bahamas, arhipelagul supranumit “Cortina din Caraibi”. Firmele identificate de RISE au interese majore în România, de la energie la sistemul sanitar.

treasure-ches_wergf42352_900px

Perimetrul Rompetrol din Amazon

#BahamasLeaks oferă informații și despre o companie offshore din grupul Rompetrol, afacere anchetată în prezent la București. Între 1999 și 2011, Rompetrol Upstream International LTD, fostă Lumbaqui Oil LTD, din arhipelagul Bahamas a avut 13 directori executivi.

Radu Mihail, actualul consul onorific al României în Ecuador, a fost numit în funcția de director al companiei offshore pe 14 iulie 2011. El ne-a explicat: “Pe vremea lui Dinu Patriciu, Rompetrol m-a numit un fel de reprezentant în Ecuador. În 2000, au cumpărat drepturile de explorare și exploatare ale blocului petrolier, cumpărând întreprinderea Lumbaqui Oil de la niște ecuadorieni. Așa se cheamă și localitatea din zona junglei unde era activitatea petrolieră respectivă. Au lucrat, apoi au vândut-o la kazahi. În perioada în care au fost ei proprietari, eu aveam o însărcinare onorifică. Nu eram director general ca să am putere decizie. Eram un fel de președinte onorific”.

Înainte de ‘89, Radu Mihail susține că a lucrat chiar în fosta companie de stat Rompetrol, preluată peste ani de magnatul liberal Dinu Patriciu, decedat între timp.

Cu experiența dobândită, Mihail a înființat rapid, în 1990, Geopetsa în Ecuador, specializată tot în servicii pentru industria petrolieră. Mihail spune firma sa a colaborat cu Rompetrol Upstream în Ecuador, executând lucrări de sondă și alte servicii. Offshore-ul din Bahamas a fost apoi radiat, mai susține actualul consul onorific: “Știu că Lumbaqui Oil LTD s-a transformat în Rompetrol Upstream International LTD. În Ecuador nu mai puteau să lucreze pentru că Bahamas e paradis fiscal și legislația ecuadoriană a interzis de prin 2006 oricărei companii constituite într-un paradis fiscal să mai acționeze în Ecuador”.

În dreptul mai multor directori ai firmei din Bahamas este menționată o adresă din orașul Quito, capitala Ecuadorului.

“Numai Dinu Patriciu și Bogdan Popescu au fost în Ecuador o singură dată și nu au stat mai mult de trei zile. Erau șefi. Veneau să dea fața cu clientul”, mai susține Mihail.

Sorin Marin, fost acționar Rompetrol. Foto: Mediafax Foto / Bogdan Maran

Sorin Marin, fost acționar în Rompetrol și prieten cu Dinu Patriciu, a avut calitatea de director executiv în offshore-ul din Caraibe, în perioada aprilie 2001- octombrie 2002. În dreptul numelui său figurează tot adresa din orașul Quito, Ecuador. Sorin Marin ne-a spus inițial că nu știe nimic despre compania din Bahamas, dar a revenit câteva ore mai târziu: “Rompetrol avea șantiere în Ecuador înainte de ’89. S-a pus problema constituirii acelei societăți pentru identificarea de zăcăminte. Până să plec a rămas la stadiul de teorie. Am vorbit cu o fostă colegă și din câte își amintește s-a pus problema să concesionăm niște zone, dar era o situație instabilă în Ecuador, adică era nevoie de pază armată cu mercenari pentru securizarea perimetrului petrolier. Este posibil să apară în lista de directori și numele meu, dar nu mi-am exercitat în niciun fel această poziție și nu am fost niciodată în Ecuador sau în Bahamas. Nu am avut niciodată conturi acolo.” Sorin Marin susține că a mai fost numit în consilii de administrație fără să știe, doar pentru că era acționar al firmelor respective.

Afacerea derulată în Ecuador este menționată de DIICOT, în 2006, în cadrul anchetei împotriva lui Dinu Patriciu, acuzat de mai multe infracțiuni în dosarul Rompetrol: “Exista practica curentă de se muta banii dintr-o societate în alta sau dintr-un cont în altul, fiind exemplificată în acest sens plata sumei de 5 milioane de dolari pentru concesiunea din Ecuador din contul SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa – Petromidia – în luna aprilie 2001 în contul SC Rompetrol SA, la cererea inculpatului Patriciu Dan Costache”.

Americanul Phil Stephenson, anchetat în dosarul penal, a devenit acționar în grupul Rompetrol la începutul anilor 2000, în timpul preluării rafinăriei Petromidia de la statul român. Stephenson a figurat, de asemenea, în lista directorilor offshore-ului din Bahamas, din 2002 până în 2009. El nu a putut fi contactat până la publicarea materialului.

Un angajat al Rompetrol Petrochemicals supraveghează o unitate de producție, la Constanța în 2007. Foto: Mediafax Foto / Florin Gheorghe

Eugeniu Moby-Henke, avocat de origine română, a fost și el director în offshore din 2009 până în 2011. Contactat telefonic, Henke nu a vrut să facă niciun comentariu.

Rompetrol ne-a comunicat că filiala din Bahamas (alta însă decât cea identificată de RISE Project – n.r.) a fost înființată în 1993 sub denumirea de Santa Fe Energy Resources Java Ltd. și avea ca activitate exploatarea ţiţeiului şi a gazelor naturale şi activităţi de producţie în America de Sud: “(…) Compania nu mai există, fiind radiată din registrul comerțului (din Bahamas – n.r.) în 2012. Măsura a făcut parte din planul şi strategia noului acţionar de concentrare pe operaţiunile de bază ale grupului în regiunea Mării Negre (rafinare şi distribuţie carburanţi), dar şi de optimizare şi lichidare a activităţilor adiacente. Pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor de lichidare şi radiere de la Registrul Comertului în acord cu decizia unicului acţionar din 2009, grupul a numit două noi persoane române în cadrul Consiliului de Administraţie a societăţii, respectiv Henke Eugeniu Moby şi Serghie Mihalache.”

Dinu Patriciu a fost director în Rompetrol Upstream International din aprilie 2001 până în 2009. Numelui său a figurat tot la o adresă din capitala Ecuadorului. Pe vremea când era deputat, Dinu Patriciu a făcut parte din grupul parlamentar de prietenie cu Republica Ecuador. Reprezentanții Rompetrol ne-au mai precizat: “Dan Costache Patriciu a deţinut până în decembrie 2009 funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al acestei societăţi. În anul 2009, când KMG (compania statului kazah – n.r.) a devenit unicul acţionar al Grupului Rompetrol, au fost îndeplinite procedurile de înlocuire a sa din această poziţie”. Omul de afaceri Dinu Patriciu a decedat în august 2014 într-un spital din Londra.

Compania Rompetrol SA, pe scheletul căreia s-a format actualul grup, a fost înființată în 1974 și a desfășurat activități în domeniul petrolier în mai multe state. După 1989, compania a fost cedată inițial, în cadrul programului de privatizare, către salariați, iar ulterior un pachet semnificativ de acțiuni a ajuns în mâinile lui Sorin Ovidiu Vîntu, cel care i-a înlesnit intrarea lui Dinu Patriciu în afacere. Se întâmpla în 1998, anul în care Patriciu a tatonat atât privatizarea rafinăriei Vega din Ploiești, cât și preluarea Petromidia. Pe ultima, fostul om de afaceri a reușit să o cumpere abia la a doua încercare în 2001.

Exxon, Știrbu și Marea Neagră

Una dintre cele mai mari afaceri cu resurse minerale din România este derulată printr-un offshore din Bahamas. Corporația americană ExxonMobil a explorat unul dintre perimetrele din Marea Neagră, unde a și găsit resurse consistente de gaze naturale. Compania deține jumătate din drepturile de explorare și exploatare ale perimetrului Neptun din Marea Neagră, după ce le-a preluat în 2008 de la OMV Petrom. Patru ani mai târziu, în 2012, cele două companii au anunțat că au descoperit într-una din zonele cercetate o pungă consistentă de gaz, care ar conține între 42 si 84 de miliarde de metri cubi. Exxon și OMV Petrom susțin că au investit până în prezent peste 1,5 miliarde de dolari în exploarea acestor resurse minerale din Marea Negră. Practic, banii ExxonMobil pentru această investiție au venit prin offshore-ul propriu din Bahamas.

Imagine de pe site-ul corporate.exxonmobil.com

Acesta se numește ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited și deține din 2008 o filială în România, înființată special pentru parteneriatul cu OMV Petrom din Marea Neagră. Reprezentanții corporației americane au explicat pentru RISE Project alegerea offshore-ului pentru operațiunile din România: “ExxonMobil respectă cu strictețe legislația fiscală în vigoare. ExxonMobil își desfășoară activitatea în toată lumea și plătește taxe în valoare de miliarde de dolari în țările în care operează. Țara în care este înregistrată o companie are un impact redus asupra taxelor plătite sau asupra transparenței“.

Unul dintre vicepreședinții firmei offshore este românul Alin Știrbu, care, în organigrama Exxon, figurează ca director de exploatare. În profiul său de pe LinkedIn, Știrbu susține că se ocupă de operațiunile gigantului american din Marea Neagră. Alin Știrbu este angajatul Exxon din 2006, iar anterior a făcut parte din managementul Shell și, respectiv, MOL, alte două corporații care activează în domeniul exploatării resurselor minerale.

Imperiul Medicarom

#BahamasLeaks transparentizează și o părticică dintr-un imperiu financiar de sute de milioane de euro, crescut în inima sistemului medical românesc.

E vorba de doi acționari minoritari, înregistrați în Bahamas, ai grupului de firme Medicarom. Acesta este o platformă de companii care a prins viață la București, acum douăzeci de ani, ascunzând, de la bun început, numele beneficiarilor ei reali.

Într-o anonimitate deplină a patronilor, Medicarom a strâns anul trecut 45 de milioane de euro de pe piața sanitară, vânzând bunuri și servicii către sute de mii de pacienți români.

De la plasturi, seringi și branule, până la reactivi de laborator, trecând prin consultații medicale și softuri informatice, grupul Medicarom comercializează cam tot ce se poate comercializa în lumea plina de urgențe a suferințelor fizice.

În timp ce acționarul majoritar al Medicarom rămâne necunoscut și astăzi, pitit în spatele unei firme de carton din Insulele Virgine Britanice, #BahamasLeaks ridică un pic ceața de pe doi acționari minoritari, Langton Industrial Holdings și Wellington Property Holdings.

1

Lagton Industrial Holdings Bahamas și Wellington Property Holdings Bahamas (partea de sus a graficului) dețin părți mici din platforma de firme Medicarom, controlată de o firmă înregistrată în Insulele Virgine Britanice.

Scurgerile de informații anunțate azi arată că cele două firme cu sediul atât de exotic, în Bahamas, sunt conduse de doi români, directori, de altfel, în cadrul grupului Medicarom: Gheorghe Paraschiv (71 de ani) și Ionel Volintiru (57 de ani).

Cum au ajuns cei doi în hârtiile unor societăți offshore din Marea Caraibilor? Contactat de RISE Project, Gheorghe Paraschiv a ridicat din umeri la această întrebare. El spune că a ieșit la pensie din 2003 și că habar nu are de companiile bahameze.

Cu toate astea, în #BahamasLeaks apar documente marcate cu anul 2006, purtând semnătura olografă a lui Gheorghe Paraschiv.

Până la pensie, Paraschiv a avut o poziție de primă mărime în Medicarom: a fost directorul de vânzări al întregului holding. Fusese instalat în aceasta funcție după ce își făcuse mâna la o multinațională foarte mare: „Înainte de Medicarom, am lucrat la Coca-Cola. Am fost primul director de vânzări al Coca-Cola România”.

Pentru Paraschiv a existat un „înainte” interesant chiar și până să ajungă la Coca-Cola: „În comunism, am fost angajat la reprezentanța locală a unei firme britanice”.

Întrebat dacă munca sa la reprezentanța firmei britanice a avut vreo legătură cu Securitatea, Gheorghe Paraschiv a negat această ipoteză cu vehemență.

Căutat la birourile Medicarom din București, unde activează și astăzi, Ionel Volintiru, celălalt director al firmelor din Bahamas, nu a fost de găsit.

Rugat să comenteze prezența celor două companii din Bahamas în acționariatul Medicarom, președintele companiei, Michael Lewis Selby, nu a răspuns, până la această oră, la întrebările RISE Project.

Fiul generalului

Lucian Bădescu, 42 de ani, a ajuns cunoscut pentru comerțul cu energie, iar apoi s-a extins și în alte domenii. Fiul unui fost general SRI, Bădescu a devenit, din aprilie 2011, directorul Kereulen Investments Limited, o companie din Bahamas. Acesta este coleg în conducerea companiei împreună cu un alt român: Bogdan Mihalcea Călinescu.
Kereulen nu deține subsidiare în România, însă Bădescu și Călinescu sunt parteneri de afaceri și în țara noastră, nu doar în Caraibi. În una dintre firmele lor, Ice Blink Consulting SRL, aceștia au declarat la Registrul Comerțului că au domiciliul în Nassau, capitală Insulelor Bahamas.

Cei doi dețin Ice Blink împreună cu un offshore cipriot, RG Renovatio Group Limited. RG a împrumutat periodic SRL-ul pe care îl dețin, cu sume cumulate de peste 3 milioane de euro.

Bădescu Jr. și Călinescu mai sunt implicați în mai multe afaceri cu energie, atât în industria centralelor fotovoltaice, cât și eoliene. În aceste afaceri, Bădescu l-a avut ca partener pe fostul șef al SRI Giurgiu, Ion Garagancea, inculpat într-un dosar de contrabandă cu produse petroliere. De altfel, Bădescu Jr. are un istoric încărcat de parteneri de afaceri controversați.

Numele lui Lucian Bădescu apare și în istoricul firmei Global Logistics Services SRL, afacere în care a fost asociat cu Gabriel Ștefan, fiul fostului primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Firma, înregistrată în Capitală pe o stradă din spatele Guvernului, administrează depozite de marfă. Bădescu a mai fost implicat și în alte afaceri în Portul Constanța. Sargeant Trading Ltd, o altă companie înregistrată în Bahamas, a deținut în România o filială la conducerea căreia s-a aflat Bădescu. El a mai fost asociat și în Yeyo Advertising SRL, afacere de consultanță media în care i-a avut parteneri pe oameni din anturajul lui Sorin Ovidiu Vântu. Fiul fostului general SRI a fost asociat și cu Gheorghe Tofan, omul de afaceri care controlează grupul de firme Tofan Grup.

Afacerea care l-a propulsat pe Bădescu Jr. în atenția mass-media a fost Green Energy, firmă implicată în scandalul “băieților deștepți” din energie, în care a figurat printre asociați și Alinga Gorghiu, actualul lider al PNL, dar și același Gabriel Ștefan, fiul edilului din Piatra Neamț. Lucian Bădescu nu a putut fi contactat înainte de publicarea acestui material.

Vărul Mihaelei Geoană

Printre românii care apar în documentele ajunse la Süddeutsche Zeitung figurează și un membru al numeroasei familii a soacrei lui Mircea Geoană – Margareta Costea (născută Barba).

E vorba de Gheorghe Valentin Barba (57 de ani), văr primar al Mihaelei Geoană.

Personaj cu cetățenie dublă, română și americană, Barba e cel care a cumpărat de la statul român, la un preț modic, uzina de pompe de injecție Mefin Sinaia. Tranzacția a avut loc în 2003, an în care Mircea Geoană era ministru de externe în Guvernul Năstase.

„Domnul Geoană, în poziția de ambasador la Washington, a încurajat implicarea noastră în privatizarea societății Mefin în anul 2002 și s­-a interesat asupra evoluției privatizării pe parcursul timpului”, spune astăzi, pentru RISE Project, Gheorghe Barba.

(n.r. – 2002 a fost, într-adevăr, anul în care privatizarea uzinei din Sinaia a fost inițiată, dar preluarea efectivă a activelor ei s-a realizat în 2003. Atât în 2002, cât și în 2003, Mircea Geoană era ministru de externe, nu ambasador în SUA, cum își amintește ruda sa. Geoană a fost ambasador în America între 1997 și 2000).

RISE Project a scris despre cazul Mefin AICI.

Barba apare ca reprezentant a trei firme în #BahamasLeaks, numele fiecăreia dintre ele trimițând la încrengăturile afacerii din 2003: Mefin, Walbridge Group și Detroit Diesel. (Pentru detalii, vezi articolul de mai sus).

Documentele din #BahamasLeaks care îl vizează pe Barba sunt doar niște scrisori prin care responsabilii locali ai celor trei firme îl anunță, în 2011, că vor renunța să mai presteze acest serviciu.

Rugat să explice rostul celor trei companii din Bahamas, Gheorghe Barba a spus: „În legătură cu societățile menționate (n.r. – în #BahamasLeaks), Mefin și acționarii companiei nu au legături cu societăți din Bahamas, iar eu nu reprezint astfel de firme. (…) Nu avem cunoștințe despre avocați din Bahamas sau alte ‘surse’ sau ‘scurgeri’ pe care le indicați”.

Patronul Mefin a ținut să facă și o declarație mai largă despre ceea ce califică drept falsuri publicate de presă, de-a lungul vremii, despre persoana sa și compania de la Sinaia. O puteți citi AICI.

De amintit că Barba a cumpărat uzina Mefin – o fabrică așezată pe un teren de 14 hectare în Sinaia – de la statul român tot printr-un offshore, doar că înregistrat în Cipru.

Iar o felie de 40 la sută din acel offshore cipriot, care îl avea printre acționari și pe Barba, era deținută de un offshore din Bahamas. Alt offshore, însă, decât cele trei de mai sus, pe nume Delta Capital Investment, rămas neatins de actuala scurgere de informații.

De trei ani de zile, rudele lui Mircea Geoană țin capul de afiș al dezvăluirilor apărute în „internaționala” afacerilor offshore. FOTO: Andreea Alexandru / Mediafax Foto.

Interesant este că dezvăluirile #PanamaPapers, din această primăvară, și cele de anul trecut, etichetate #SwissLeaks, dar și niște dezvăluiri mai vechi, denumite #OffshoreLeaks, au dus la rude ale lui Mihaelei Geoană.

Primele două s-au referit la Ionuț Costea. Ultimele, la Dominic Pan Meghea.

Costea, Meghea și Gheorghe Valentin Barba sunt veri primari.

Rugat să comenteze omniprezența rudelor soției sale în dezvăluirile care au erodat, în ultimii ani, cele mai bine păzite secrete financiare ale pământului, Mircea Geoană a spus: „Dacă era despre mine sau despre soția mea, cu plăcere. Soția mea are 22 de veri primari. Sper că glumiți…”.

Deși soția lui Mircea Geoană are mulți veri, cel care apare azi în #BahamasLeaks e cel care s-a apropiat cel mai mult de cariera fostului președinte al Senatului României. Gheorghe Barba a fost secretarul general al Institutului Aspen, adus în România de Mircea Geoană, și s-a implicat activ în campania prezidențială a acestuia de acum șapte ani.

Fabrica de pompe

Michael Danny Topolinsky, cetățean canadian, deține grupul de firme Benevo, al cărui portofoliu include mai multe investiții imobiliare în România. În 2013, Topolinsky a cumpărat compania Aversa, plătind 17,4 milioane de euro statulului român pentru fosta fabrică de pompe din zona Obor. Atunci, achiziția s-a făcut prin intermediul unui offshore din Cipru. Privatizarea Aversa a avut și o miză imobiliară: aproape 10 hectare de teren din zona Obor. Michel Topolinsky ne-a spus că a cumpărat fabrica în urma unei licitații și că apoi a fost suspus unor presiuni din partea unui fost șef al autorității care a gestionat privatizarea: “S-a declanșat o adevărată campanie împotriva mea. Am avut parte de 11 controale în numai șase săptămâni dar nu s-a descoperit nimic în neregulă”. Privatizarea a ajuns și în instanță, iar judecătorii au decis că a fost una corectă. Corpul de Control al Primului Ministru a verificat vânzarea și a constatat că valoarea minimă la care trebuia vândută compania era de 24 milioane de euro, adică mai mult cu aproape șapte milioane decât prețul la care a fost cedată și a sesizat DNA în acest caz.

Înainte de privatizare salariații Aversa București au protestat în repetate rânduri împotriva lichidării companiei. Foto: Mediafax Foto / Bogdan Maran

Topolinsky respinge concluziile instituției de control: “Este un raport din 2014 cu care nu s-a întâmplat nimic. În mod evident informațiile din el nu sunt corecte. Nu am fost contactat de către vreun procuror și nimeni nu ne-a întrebat nimic referitor la aceste constatări”.

În registrele din Bahamas, el figureză ca director al Topo Holdings INC, poziție pe care o ocupă încă din anul 2007. În această afacere Topolinsky spune că s-a inspirat de la alții: “Am deschis offshore-ul în Bahamas pentru că mulți oameni de afaceri din America de Nord își deschis astfel de companii. Am un offshore și în Cipru”. Afaceristul mai spune că a folosit offshore-ul pentru a o altă investiție imobiliară, mai precis construirea unui mall pe terenul ce a aparținut fostei fabrici de textile Dacia, din cartierul Bucureștii Noi.

Proiectul nu s-a mai concretizat pentru că lanțul de Hipermaketuri Cora, cu care Topolinsky susține că avea o înțelegere, s-a retras. Omul de afaceri spune că a deschis un proces împotriva Cora și că, în prezent, cere daune de 17 milioane de euro. Topolinsky susține că de fapt offshore-ul său din Bahamas a cumpărat de la SRL-ul său din România drepturile litigioase ale procesului de 17 milioane de euro deschis împotriva Cora: “Am cumpărat acest drepturi litigioase pentru că SRL-ul de aici nu mai avea bani să plătească pentru acest proces. Astfel că offshore-ul se ocupă acum de acest proces”.

În 2012, o altă afacere imobilară l-a adus pe Michael Topolinsky la masa cu doi afaceriști controversați din România: Marian Iancu și Ovidiu Tender. Ambii sunt acum în închisoare pentru infracțiuni economice deosebit de grave. Topolinsky a fost partener al fondul de investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI) în achiziția a 77 de mii de metri pătrați de teren din patrimoniul fabricii Vulcan deținută de Ovidiu Tender. Pe același teren, Marian Iancu, prin intermediul companiei sale Balkan Petroleum, dorea să construiască un cimitir privat. În final, în loc de cimitir, a fost înălțat un centru comercial de către fondul de investiții sud-african. Michael Topolinsky ne-a mai explicat că nu a fost parte la această tranzacție ci a participat doar la negocierile ințiale.

Americanul din IT

Constantin Bărbulescu (55 ani) este cetățean american cu origini românești. În ultimele două decenii, el a fost director executiv al Telstar Internațional, o companie specializată în servicii de telefonie prin internet și distribuția de cartele prepaid în SUA.

În anii 2000, compania avea un profit anual de peste 50 de miloane de dolari, având parteneriate cu giganți telecom din SUA, precum Verizon. Bărbulescu figurează și ca vicepreședinte al 7 Movil LTD, un offshore din Bahamas. Contactat telefonic, Constantin Bărbulescu ne-a declarat: “Compania nu a fost folosită în niciun fel. A fost doar o idee pe hârtie, dar nu s-a mai întâmplat nimic”.

În România, Bărbulescu a fost implicat într-o sigură companie – IP Media IT, care avea ca obiect de activitate administrarea paginilor web. Compania a funcționat doar doi ani, fiind radiată în 2010. În această companie, Bărbulescu a deținut aproape un sfert din acțiuni.

cris_micurt_captura_twitterPachetul majoritar de 51 la sută era deținut de către o companie românească controlată de câțiva consultați financiari.

Despre afacerea IT, Bărbulescu ne-a precizat: “Parcă numele asta îmi spune ceva dar nu îmi mai amintesc. E un nume comun pentru industria asta. Din 2009 a trecut ceva vreme, chiar nu-mi mai amintesc”.

Hotelierul

Cris Micuț este director al companiei Trend Hospitality, specializată în servicii de consultanță în domeniul hotelier. A fost timp de un an director al Institutul Român de Cercetări Economico-Sociale şi Sondaje – IRECSON. În perioada 1995-2000 a fost angajat al lanțului hotelier Best Western Hotels South-East Asia. În registrele din Bahamas, Mihuț este menționat ca director executiv al Coral Fund Management LTD, despre care el susține că avea ca scop tot industria hotelieră: “A fost un fond de investiții în care au investit oameni de afaceri interesați de piața hotelieră”. Mihuț ne-a precizat că nu mai are nicio legătură, în prezent, cu firma din Bahamas. Offshore-ul din Bahamas este afiliat grupului Delman SA din Geneva, un fond de investiții elvețian.

Sursa: Sfin.ro

Tagged , , , , , , ,

Profilul Economic al Zilei

Sursa: Sfin.ro

Joi, leul s-a apreciat puternic față de dolarul american (0,8% într-o singură zi) pe măsură ce moneda americană a continuat să piardă teren în raport cu euro pe piețele internaționale. Cotația stabilită de BNR pentru un leu în raport dolarul american a fost 3,9611. În raport cu euro, leul a avut o nouă şedinţă calmă de tranzacţionare, cu o lichiditate scăzută și un curs BNR aproape nemodificat faţă de ziua anterioară (4,4503).

Ministerul Finanțelor Publice a vândut ieri obligaţiuni de stat cu scadenţa în aprilie 2019 în valoare de 500 milioane lei. Randamentul mediu a fost 1,39%, în scădere cu 18 puncte de bază față de nivelul acceptat la licitația anterioară care a avut loc la începutul lunii august a.c. Cererea investitorilor a fost puternică şi s-a situat la 2,77 miliarde lei. Pe piața secundară, investitorii în titlurile cu venit fix au manifestat interes pentru segmentul mediu și lung al curbei în lei, iar randamentele au scăzut cu 1,5-4,5 puncte de bază față de sesiunea precedentă.

Tagged , , , , , , ,

Explicatiile cash-ului din economie… eMAG pierde in doi ani 35 de milioane de euro | Saptamana Financiara

In ziarul financiar de astazi jurnalistii de analiza economica se intrebau de unde exista atata exces de lichiditate in economia romaneasca… Astazi avem o posibila explicatie analizand continutul articolului publicat de supervizor.ro… Fondurile de investitii injecteaza cash enorm in toate masinile de pierdut bani din Romania asa cum este si cazul lui eMAG.

Iulian Stanciu afirma intr-un interviu/studiu de caz pe care il publicam peste o saptamana- ca dansul are cash in companie si ca eMAG are valoare pentru ca genereaza cash…de fapt teoria stramba a managerului minune este ca dansul are cash pentru ca are credit furnizor iar banii se incaseaza instant pentru ca clientul final plateste la livrare… evident nimeni nu se mai uita la banii de platit catre furnizori sau stat sau salariile angajatilor pentru ca nu-i asa ? Cine are timp de asemenea chestiuni cand ne grabim sa facem cifra de 1 Miliard pe an turnover.

Revenim cu un interviu si un studiu de caz absolut spectaculos -despre cum a fost de fapt cumparat eMAG de catre Naspers cu 100 milioane de dolari pe un excel- ca sa urmarim declaratiile lui Stanciu, fara garantii si fara realizari si fara istoric de piata, despre cum se pierd 35 de milioane de euro in ultimii 2 ani de exercitiu financiar, despre brand si expansiune.

Pana atunci iata realitatea

eMAG avea 50 milioane de euro in cont anul trecut… acum mai are doar 22 milioane de euro… restul s-au dus pe apa sambetei ( urmariti capitalurile proprii ale companiei)

emag-600

MINUNE! La aproximativ 100 de zile după termenul stabilit de lege, DANTE INTERNATIONAL SA Bucureşti (CUI: 14399840), societatea care deţine brandul eMAG, a depus bilanţul aferent anului 2015. Sau poate l-a depus mai devreme şi abia acum a fost postat pe site-ul Finanţelor.

Pentru anul trecut, se remarcă o creştere impresionantă a cifrei de afaceri, care a ajuns la 1,70 miliarde lei, faţă de 1,25 miliarde lei în 2014. Totuşi, creşterea de 454 milioane lei este ceva mai mică decât cea înregistrată de liderul în domeniu, ALTEX ROMANIA SRL Bucureşti (CUI: 2864518). Şi asta în condiţiile în care firma lui Dan Constantin OSTAHIE nu s-a apucat să vândă chiar toate rahaturile, aşa cum procedează eMAG.

emag-bilant-2015-wDANTE INTERNATIONAL SA (eMAG) – rezultate financiare 2015

Dacă ne raportăm la anul 2013, observăm că vânzările eMAG sunt mai mult decât duble, dar asta a însemnat o creştere de 17 ori a pierderilor, care anul trecut au atins un maxim istoric, minusul fiind de 119.299.377 lei, adică 26.839.005 euro (la cursul mediu al anului trecut, de 4,4450 lei/euro). În 2015, pierderile au urcat la 7% din cifra de afaceri, faţă de 4,68% în 2014. Această evoluţie a pierderilor nu poate fi justificată prin creşterea cheltuielilor cu personalul, numărul de angajaţi fiind cu doar 18% mai mare faţă de 2014.

La 31 decembrie 2015, DANTE INTERNATIONAL SA înregistra datorii totale de 549.280.429 lei, aproape duble faţă de anul anterior, dar suma este acoperită de stocuri – 234.063.962 lei, creanţe – 89.558.439 lei şi banii din casă şi conturi –226.344.171 lei. Surprinzător de mare este suma din casă şi conturi înregistrată la finalul anului trecut – peste 50 milioane euro, în condiţiile în care, cu un an în urmă, acest indicator era de numai 12.193.099 lei (2,74 milioane euro).

Spre deosebire de 2014, compania a încheiat anul 2015 pe plus la capitolul capitaluri proprii101.825.374 lei, faţă de -27.700.717 lei în urmă cu un an, evoluţie datorată în principal creşterii activelor imobilizate, de la 29.642.034 lei în 2014, la139.744.561 lei în 2015.
emag-14-ani-2015-w
La ora actuală, societatea DANTE INTERNATIONAL SA este asociat la 4 firme:

  • CONVERSION MARKETING SRL Voluntari (CUI: 18350386)
  • DEPANERO SRL Bucureşti (CUI: 27846339), fosta SERVSKILLS INTERNATIONAL SRL Ploieşti
  • EMAG IT RESEARCH SRL Voluntari (CUI: 33194337)
  • FASHION DAYS SHOPPING SRL Chiajna (CUI: 25735580)

CONVERSION MARKETING SRL (profitshare.ro) a obţinut anul trecut un profit net de 2,39 milioane lei, cu 10.408 lei mai mult faţă de 2014, la o cifră de afaceri de 46,80 milioane lei, cu peste 20 milioane lei mai mare decât cea din 2014. Numărul (mediu) de angajaţi a crescut la 31, faţă de 14 în 2014.

DEPANERO SRL a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri la 23,26 milioane lei, faţă de 16,41 milioane lei în 2014, dar şi o majorare de 50% a datoriilor, care au ajuns la6,02 milioane lei, faţă de 4,03 milioane lei în 2014. Şi datoriile au urcat considerabil – 14,25 milioane lei, faţă de 7,58 milioane lei -, iar toate aceste evoluţii negative au dus la o valoare negativă a capitalurilor proprii de -9,28 milioane lei, faţă de -3,26 milioane lei în 2014. Singura bilă albă poate fi acordată pentru creşterea numărului de angajaţi la 268, faţă de 172 în 2014, dar asta arată că şi numărul reclamaţiilor/reparaţiilor în perioada de garanţie a crescut foarte mult.

Înfiinţată în mai 2014 şi urmând să presteze “activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”, EMAG IT RESEARCH SRL a raportat pentru anul trecut un profit net de 6,48 milioane lei (2,17 milioane lei în 2014), la o cifră de afaceri de 29,68 milioane lei (6,40 milioane lei în 2014), rezultate obţinute cu 209 angajaţi, faţă de 139 în anul anterior.

FASHION DAYS SHOPPING SRL a fost înfiinţată în 2009 şi încă nu a aflat că se poate încheia un exerciţiu financiar şi cu profit. Pierderile de anul trecut au fost de7,58 milioane lei, la o cifră de afaceri de 221,34 milioane lei, dar obţinerea unor astfel de performanţe nu este meritul DANTE INTERNATIONAL SA, proprietarul eMAG devenind oficial asociat în aprilie 2016, când a preluat 719.142 părţi sociale (99,9999% din capitalul social) de la FASHION DAYS GROUP AG (Elveţia). Celălalt asociat al firmei care deţine/administrează magazinul online fashiondays.ro este Iulian-Gabriel STANCIU (40 de ani) – 0,0001% (o singură parte socială, cu valoare nominală de 10 lei).

Ca într-un cântec la modă cândva, se poate spune că oficial, eMAG nu o duce bine. Totuşi, dacă ne amintim că firma este oficial controlată de o companie olandeză(75,2782% din acţiuni, celelalte fiind la Iulian-Gabriel STANCIU) şi până şi cei mai necăjiţi jucători de pe această piaţă obţin profituri “frumuşele”, cu siguranţă că trebuie adaptată expresia la forma DOAR oficial, eMAG nu o duce bine (cu varianta “DECÂT oficial” pentru prea numeroşii cetăţeni certaţi la cuţite cu limba română)!(sursa foto: blog.emag.ro)

Source: Explicatiile cash-ului din economie… eMAG pierde in doi ani 35 de milioane de euro | Saptamana Financiara

Tagged , , , , ,

Cum păcălesc marile companii fiscul | Saptamana Financiara

Wired.com explică schema imaginată de regii tehnologiei pentru a nu plăti taxe și impozite.

Uniunea europeană vorbeşte serios când spune că vrea ca marile companii străine să-şi plătească corect taxele în Europa.A dovedit-o obligând Apple, cea mai valoroasă companie din lume, să dea Irlandei 13 miliarde de euro în taxe neachitate – un ajutor de stat oferit de guvernanţii de la Dublin despre care autoritatea antitrust a ue a decis că încalcă regulile europene. Suma reprezintă cea mai mare pedeapsă pecuniară decisă de comisia europeană contra unei singure companii.

Își mută profiturile în țări cu taxe reduse

Apple nu este singura companie străină care se foloseşte de legislaţiile permisive din Europa sau din alte zone pentru a evita plata taxelor. Spre exemplu, nimeni nu poate întrece în ingeniozitate companiile crescute în Silicon Valley, mai ales când vine vorba de fentarea Fiscului. Wired.com explică schema folosită de regii tehnologiei din America.

Vânzând drepturi de proprietate intelectuală către companii-marionetă, Apple, Google, Microsoft & Co. îşi mută profiturile în ţări cu taxe mai reduse, precum Irlanda. Acesta este doar începutul schemei. Urmează acordarea unor sublicenţe pentru drepturi de proprietate intelectuală unei a doua unităţi, să zicem irlandeze, care contabilizează vânzările globale. Apoi entitatea B plăteşte redevenţe către compania A, scăpând astfel de venituri. Însă compania A are sediul în Caraibe, un paradis fiscal, ceea ce face ca venitul din redevenţe să nu poată fi taxat în Irlanda.

Fiscul american e dur: taxe sau nu puteți folosi banii în SUA

Există însă şi o problemă: până când Fiscul american nu-şi primeşte partea, companiile nu-şi pot aduce lichidităţile în SUA. Deci nu-şi pot folosi banii acolo.

Apple, cel puţin, ar putea să-şi aducă cash-ul acasă, dar nu în orice condiţii. În urmă cu trei ani, Tim Cook, şeful companiei, a explicat clar acest lucru. Convocat în faţa unei comisii speciale a Senatului american, ca să dea socoteală pentru banii blocaţi în străinătate, Cook le-a explicat politicienilor: Apple nu va repatria miliardele de dolari, profiturile din operaţiunile internaţionale, până când Trezoreria nu va reduce taxele aplicate companiilor. „N-am niciun plan să aduc banii acasă la actualul nivel al impozitelor“, a spus CEO-ul. A fost un răspuns – unul din multele – care l-a enervat pe preşedintele comisiei, Carl Levin, povesteşte presa americană.

Source: Cum păcălesc marile companii fiscul | Saptamana Financiara

Tagged , , , , ,

Taxarea Bisericii este Armageddon-ul, este Biblia omului civilizat

Sursa: Sfin.ro

În viața omului civilizat, evoluat și cu simț critic sau chiar interesat de ideile liberale, vine inevitabil un moment în care trebuie să ceară taxarea Bisericii. Taxarea Bisericii este Armageddon-ul, este Biblia omului civilizat. Uneori auzi „nu e românul atât de civilizat, încât să avem taxarea Bisericii!”. E o chestie SF, de nu știu ce secol din viitor. Aici trebuie verificat dacă și în Startrek se practica taxarea Bisericii.

Deseori auzim producători care se plâng de alți producători, baruri care se plâng de alte baruri că fac evaziune. Iar soluția  recomandată este întotdeauna controale pentru combaterea evaziunii fiscale. Așa s-ar elimina concurența neloială. Am avea un argument egalitarist etic, al încălcării egalității de tratament: „de ce eu să plătesc și alții nu?” Această egalitate de (mal)tratament este cea mai populară. Probabil acești patroni mai vocali s-au înscris printre primii la loteria bonurilor fiscale.

Egalizarea, armonizarea fiscală se poate face și în jos prin reducerea taxelor, ideal spre 0, nu doar în sus: trebuie să plătească toți și cât mai mult (Rothbard, 2016). E ca și cum dacă trăiam în sclavie, soluția nu era abolirea imediată a sclaviei, ci extinderea ei pentru că așa ar fi fost egal. La fel ar fi fost dacă sclavi care erau loviți de stăpânii lor ar fi protestat de ce nu sunt aplicate corecții fizice și altor tipuri de sclavi sau sclavi care aveau munci grele ar fi dorit aceleași munci și pentru sclavii cu munci mai ușoare. Similar ne puteam întreba de ce naziștii omoară doar evrei, nu și chinezi?, fără să înțelegem că poate problema e crima, nu categoria rasială de victime selectată. Era rău și dacă naziștii își propuneau să execute doar nemți.

taxarea bisericii

Despre această ranchiună este vorba parțial și în taxarea Bisericii Ortodoxe. Chipurile, așa cum plătește toată lumea, la fel trebuie să plătească și Biserica. În loc ca obiectivul să fie ca toate firmele să fie ca Biserica, acesta e ca Biserica să ajungă ca firmele. Unii forumiști chiar plusează. Biserica ar trebui nu doar taxată, ci mai mult, este nevoie și de controale severe de la celelalte instituții ale statului în biserici: ITM, mediu, Sanepid, pompieri etc. Așa cum o firmă e controlată la sânge la fel trebuie taxată și o biserică, tot din acest elan egalitarist de tip „să moară și capra vecinului”, specifică unui sistem politic contemporan. Aici nu e vizualizată situația că cu cât administrația îi controlează mai mult pe alții, cu atât te va controla mai mult și pe tine. Cu atât crește agresiunea statului, cu atât cresc puterile sale discreționare și avem mai degrabă un scenariu de tipul cine scoate sabia, de sabie va pieri.

Am menționat motivul etic al egalității de tratament pentru taxarea Bisericii.  Alt argument ar fi că s-ar construi școli și spitale cu acești bani. Acest argument este atât economic cât și etic, cel cu egalitatea de tratament era strict etic. Acest argument trebuie reținut. Este printre puținele locuri unde se vede clar problema rarității resurselor, care nu este atât despre puținătatea resurselor, cât despre utilizări excludabile. O portocală este rară chiar dacă am 5 milioane de portocale. Nu pot mânca aceeași portocală și să fac și suc din ea. Ca să utilizezi banii într-un anumit fel, trebuie să reduci alte utilizări. Conflictul spitale-catedrale trebuie notat undeva. Este printre puținele locuri unde discursul socialist devine conștient de raritatea resurselor. În genere se cere ca statul să facă un lucru gratis, fără să existe percepția utilizărilor alternative.

Uneori Keynes pare un fel de șaorma cu de toate. Ai simultan creșterea cheltuielilor publice și reducerea taxelor și poate aceasta e și explicația pentru care are priză la oameni diferiți. Socialiștii (Krugman, Stiglitz) își aleg partea de creștere a cheltuielilor publice, în timp ce oameni mai apropiați de conservatori (de exemplu, Mankiw) merg pe partea de reducere a taxelor într-o criză. Asta ca și cum n-ar exista o tensiune între creșterea cheltuielilor publice și reducerea taxelor. Ca să cresc cheltuielile publice, trebuie să cresc taxele, ori acum, ori mai încolo. Dincolo de asta, important este că un economist precum Keynes ar fi pro Catedrala Mântuirii Neamului: să continue mustăria, să se dea de lucru la oameni, să crească cererea agregată! Construcția se sincronizează perfect cu preferința sa pro piramide, pentru a crește PIB-ul. Keynes și-ar dori nu o catedrală, ci două! Trebuie să construim și spitale și catedrale și orice pentru că așa creștem cererea agregată, creștem creșterea economică și ne apropiem de PIB-ul potențial.

Dacă Biserica ar face singură spitalele și școlile promise de ateii militanți, ar mai trebui taxată? E greu de crezut că persoanele care cer taxarea ar renunța. Se vor găsi alte lucruri de făcut, inclusiv finanțarea discursului privind taxarea Bisericii. Aici cei care vor separarea Bisericii de stat pentru că încalcă libertatea de conștiință nu vor și separarea de banii Bisericii. Un ateu oricât ar fi de militant ar fi, își dorește o reținere de la sursă. Apoi nu este cerută o separație a statului de banii oamenilor religioși, chiar dacă-i disprețuiește, în special dacă are Discovery în grila de cablu. Așa cum consemna un personaj din Dostoievski (Stepan Trofimovici) cu cât cineva e mai socialist, cu atât e mai ahtiat după bani (Dostoievski, 91-92). Ateii militanți nu vor o separație de banii Bisericii. Aici și Biserica întoarce obrazul: nu vrea o separație de banii ateilor militanți, homosexuali, persoane care fac avort etc, banii din bugetul public fiind la grămadă.

Biserica este într-o concurență pentru jobul de bodyguard al statului cu intelectualii laici, luptă pe care Biserica a cam pierdut-o. Există însă încercări de revenire. De exemplu, actualul papă îți bifează toate clișeele socialiste contemporane, oriunde s-ar afla. E de cercetat dacă a zis-o și pe cea privind asemănările à la Foucault între o fabrică din capitalism și un lagăr de concentrare sau un Gulag, în ambele tipuri de organizații fiind implicate relații de putere. Într-adevăr, un lagăr de concentrare e un loc unde vii la 9 și pleci la 5. Apoi ar fi bine să țină aceste discursuri socialiste și în Venezuela, dacă are drum. Să nu pierdem din vedere că vine din America Latină. În plus, actualul papă poate folosi în următoare enciclică direct fragmente din Manifestul Partidului Comunist, însă va trebui să scoată pasajele anti-religie.

Fără o cultură teologică solidă și dacă ai văzut doar filmul lui Zeffirelli (Zeffirelli, 1977), e puțin probabil ca Întemeietorul creștinismului să privească cu prea mare simpatie o magaoaie gen Catedrala Mântuirii Neamului, mai ales că e locală („Mântuirea neamului”) și creștinismul este universalist („nu mai este nici iudeu , nici elin etc”. În plus, mântuirea e a neamului, colectivă, nu individuală, fără brokeri, ca la neoprotestanți unde omul este propriul său preot.

Uneori caritatea creștină mai înseamnă și o mână întinsă partidelor românești în campaniile electorale, mai cu seamă celor de stânga. Biserica intră în acest joc de antreprenoriat politic. Cum statul este angajatorul, plătește lefurile, e previzibil să te aștepți la concesii din partea Bisericii. Biserica ar trebui să fie mai reticentă aici, mai ales că în unele locuri sunt practici  vrăjitorești. Știm că există situații când, în anumite județe, o persoană care în viață a votat Convenția, votează postmortem PSD-ul.

Biserica nu poate sluji doi stăpâni, după cum ne învață Evanghelia după Matei (6.24) și poate Biserica ar trebui să delege cărturarilor laici atitudinea slugarnică față de stat. De la Matei citire:

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei, 6.24).

Cu o Biserică oficială, de stat, exista riscul îndoctrinării și al încălcării libertății de conștiință. Similar putem avea în vedere o separație a statului de educație, tocmai din rațiuni de pluralism, diversitate și libertate academică pentru ca statul să nu impună o metapovestire cum ar fi socialismul soft contemporan. La fel pentru activitățile economice. Dacă și calculul economic este un instrument mental, are loc în cap, în minte, este nevoie și aici de libertate de conștiință, chiar dacă produci doar prune și portocale, nu idei. Prin intervenționism economic, statul afectează acest calcul. Evident, putem avea în vedere și separarea statului de alte domenii, preferabil de toate (Rothbard, 2006, 3).

Termenul „cancer” vine din limba greacă, din cuvântul „karkinos”, care înseamnă crustaceu (Cancer). În general termenul „cancer” se referă la un grup de afecțiuni caracterizate prin creșterea anormală și necontrolată a unei sau unui grup de celule, care invadează țesuturile înconjurătoare și care se pot răspândi (metastază) la distanță de țesutul sau organul de origine (Cancer).

Biserica trebuie să se separe de stat. Nu trebuie taxată, însă ar trebui să nu accepte nicio finanțare de la stat, de orice formă ar fi ea, că vorbim de subvenții, salarii sau alte daruri grecești. Ar fi o formă de exorcism și un semn că s-a lepădat de Satana.

Bibliografie:

ANAF, Codul fiscal:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2016.htm#T5C2S3,

accesat 24.08.2016;

Cancer,

http://romaniancancerleague.org/romana/?page_id=21, accesat 25.08.2016;

Dostoievski, Feodor M.: Demonii:

http://hols.besaba.com/ceta/demonii.pdf, accesat 24.08.2016;

Matei, 6.24: Evanghelia după Matei:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6, accesat 23.08.2016;

Rothbard, Murray N., 2006, The Libertarian Manifesto:

https://mises.org/library/new-liberty-libertarian-manifesto, accesat 24.08.2016;

Rothbard, Murray N., 2016, The Myth of Tax “Reform”:

https://mises.org/blog/rothbard-myth-tax-reform, accesat 23.08.2016;

Zeffirelli, 1977: Jesus of Nazareth, 1977:

http://www.imdb.com/title/tt0075520/, accesat 24.08.2016;

Tagged , , , , , , ,