6 din 10 companii din România se așteaptă la o recesiune în maximum un an

Intrum România publică astăzi ediția specială Covid-19 a Raportului European al Plăților Companiilor, realizat pe 9.980 de companii din 29 de țări din Europa. Rezultatele raportului confirmă impactul financiar negativ pe care criza Covid-19 l-a avut și îl are în continuare asupra mediului de business și asupra plăților dintre companii, acestea confruntându-se cu situații unice în activitate.

Astfel, 6 din 10 companii din România, respectiv 58% dintre reprezentanții acestora, sunt de părere că în urmatoarele 12 luni o recesiune este iminentă în România. Media la nivel european este de 56%, iar companiile cu cele mai pesimite premise sunt în Italia (83%), Belgia (81%), Portugalia (86%), la polul opus fiind în Croația (27%), Bulgaria (33%) și Irlanda (35%).

Iar dacă în 2019 companiile vedeau ca riscuri majore plățile întârziate, acum ele declară că cel mai mare risc care le amenință buna funcționare a afacerii este riscul unei recesiuni la nivel paneuropean.  Astfel, pentru a-și continua activitatea și pentru a-și păstra un număr cât mai mare din personal, 69% dintre companiile europene, respectiv 61% dintre companiile din România au acceptat termene de plată mai lungi decât de obicei.

Ca măsuri de prevenire a unui eventual blocaj operațional, majoritatea companiilor, fie ele IMM-uri sau corporații, declară că apelează la măsuri de tăieri de costuri (38%), precauții la termenele de plată (35%), consolidarea echipei și a strategiei de vânzări (25%).

“În perioada crizei Covid-19 am observat un interes crescut al companiilor mici și mijlocii pentru securizarea operațiunilor și menținerea unui flux de numerar constant prin cereri de recuperare a sumelor restante. În ceea ce privește companiile cu peste 250 de angajați, focusul a fost accelerarea proceselor digitale, inclusiv Intrum România se regăsește în aceeași situație.”, declară Cătălin Neagu, Managing Director Intrum România.

Efectele economice pe termen lung ale Covid-19 asupra companiilor europene sunt încă incerte, deși Paolo Gentiloni, comisarul European pentru economie, declară că “Europa experimentează cel mai mare șoc economic de la Marea Criză Economică din 1930.”

Întregul raport este disponibil la linkul urmator: www.intrum.com

Despre Raportul European al Plăților Companiilor, ediția specială Covid-19

Raportul a fost realizat simultan în 29 de țări europene în perioada 14 februarie – 14 mai 2020. Studiul se bazează pe datele extrase din răspunsurile a 9.980 de companii din 12 industrii diferite. Prin subiectele abordate în studiile efectuate anual, Intrum își propune să crească nivelul de conștientizare asupra efectelor plăților întârziate și astfel să deschidă drumul spre o economie puternică.