Analiştii estimează deprecierea leului în următoarele 12 luni până la 4,8262 lei/euro

leu

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA).

Analiştii financiari CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la o valoare medie a cursului de 4,8262 lei/euro.

“În ceea ce priveşte cursul de schimb Euro/Leu, 71% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7810, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8262. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2020/iulie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,05%”, se arată într-un comunicat CFA România, transmite Agerpres.

În luna iunie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 0,6 puncte, până la valoarea de 50,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Această evoluţie a fost generată de componenta de anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte, până la valoarea de 60,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 1,4 puncte).

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2 puncte, până la valoarea de 46,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,4 puncte).

“Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA Romania privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA”, precizează sursa citată.

Tagged , , ,