Sursa: Comisarul.ro
Așa cum noi am spus, Dosarul Vâlcov va cunoaște evoluții incendiare. Șpaga de 2 milioane de euro pe care spun procurorii DNA că a luat-o fostul ministru al Finanțelor este doar un mizilic din valoarea totală a contractului derulat de Tehnologica Radion în județul Olt.
Care valoare bate spre 70 de milioane. Și aici vine surpriza. Cel care s-a dus de mânuță cu Tehnologica Radion la Slatina a fost Vasile Blaga. Sursele noastre spun că el este beneficiarul adevăratei șpăgi. Vâlcov n-a primit decât bonusul de obraz fin de la Theodor Berna pentru ce credeți? Pentru scutirea de la plata garanției de bună execuție. De care, printr-o hotărâre de Consiliu local, Tehnologica Radion a fost scutită. Valoarea garanției pentru lucrările aferente municipiului Slatina era de 3,5 milioane euro. Nu-i așa că lucrurile devin interesante?
Dacă mai adăugăm la acest fapt și micuțul amănunt că în timpul mandatului lui Blaga la ministerul Dezvoltării, Slatina a beneficiat de mai mult de 10 la sută din fondurile distribuite la nivel național pentru reabilitarea termică a blocurilor lucrurile sună și mai apetisant.
Adăugăm la asta și ingredientul că, în mod miraculos, aceleași firme implicate în Dosarul Șpăgii pentru care s-a cerut arestarea lui Vâlcov, adică Plus Confort și CAFMIN, au consumat, împreună, toate aceste sume uriașe.
Să detonăm și artificiile: toate materialele aferente reabilitării blocurilor din Slatina, sub mandatul lui Vasile Blaga, s-au achiziționat, obligatoriu, de la firme controlate de ginerele copreședintelui PNL.