Caracatita fondurilor europene innoata la Braila

Corespondentul nostru local, Sokrates Kokkalaris – brailean prin nastere si roman prin adoptie, ne transmite in cele ce urmeaza un material nascut parca din filmele cu mafioti…

Stiti care e problema mafiotilor? Sunt realmente prosti… Ei au alta parere insa de aceea Al Capone a fost prins cu chestiuni banale, de aceea Voiculescu a crezut ca prosteste pe toata lumea scriind 10 carti pe minut si de aceea Fondurile Europene sunt si vor fi din ce in ce mai greu fraudate…La acest lucru a contribuit si DNA.


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03.02.2016, a inculpaților:

SIMIONESCU AUREL GABRIEL, primar al municipiului Brăila și ANGHELESCU STOICA, director executiv al Direcției Finanțelor Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Brăila, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 22 iulie 2009, în contextul derulării Programului Operațional Regional, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în proporție de 85% (ce privea sprijinirea unei dezvoltări economice și sociale durabile și echilibrată teritorial, a tuturor Regiunilor României), Primăria municipiului Brăila a încheiat cu instituțiile abilitate un contract de finanțare ce avea ca obiect „Modernizare Bulevardul Dorobanților, municipiul Brăila”.

În cursul anului 2010, inculpatul Simionescu Aurel Gabriel, în calitate de ordonator principal de credite și responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul inculpatului Anghelescu Stoica, în calitate de director executiv al Direcției Finanțelor Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Brăila, a schimbat, cu intenție, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 2.642.179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15.703.464 lei primiți ca primă tranșă de prefinanțare din fonduri europene, în cadrul proiectului menționat mai sus.
Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv („Învățământ”, „Locuințe, servicii dezvoltare publică” etc.).

Citeste intreg comunicatul pe www.PNA.ro

Tagged , , , , , , , ,