Comisia Europeană are în vedere introducerea unui nou instrument în materie de concurență care să permită remedierea problemelor structurale existente în piață înaintea săvârșirii vreunei încălcări și fără emiterea vreunor sancțiuni. Este o noutate absolută, în condițiile în care regulile actuale se aplică post factum, adică după săvârșirea, descoperirea și investigarea încălcărilor și remediile aplicate privesc doar companiile care au încălcat regulile de concurență.
Mecanismul luat în considerare ar permite remedierea îngrijorărilor concurențiale ridicate fie de conduita unilaterală a companiilor, fie de însăși structura piețelor a căror funcționare nu duce la rezultate concurențiale, fără a fi nevoie de identificarea vreunei încălcări.
Procesul legislativ este la început, dar o analiză preliminară a scopurilor și modalităților în care va fi utilizat acest instrument ridică îngrijorări privind efectul său asupra piețelor și companiilor.
Încă de la introducerea sa, dreptul concurenței a avut ca scop remedierea disfuncționalităților concurențiale ale piețelor prin identificarea și sancționarea conduitelor anticoncurențiale, fie ele acorduri anticoncurențiale (fixarea prețurilor, impunerea prețurilor de revânzare etc) sau abuzuri de poziție dominantă (practicarea prețurilor excesive, vânzarea legată etc). Raționamentul de bază era că, în absența unor acorduri / conduite care să restrângă concurența, piețele se vor dezvolta într-o manieră optimă, care să reflecte toți stimulii economici care acționează asupra pieței.
Ce propune Comisia Europeană
Comisia a propus patru variante de implementare ale instrumentului de concurență luat în considerare. În toate variantele, Comisia desfășoară o investigație riguroasă de piață, cu respectarea dreptului la apărare, în urma căreia identifică anumite îngrijorări concurențiale. Noul instrument ar permite Comisiei impunerea de remedii, structurale sau comportamentale, care să permită funcționarea pieței, fără a identifica o încălcare, fără a aplica sancțiuni și fără a da naștere dreptului de a înainta acțiuni în despăgubire. Reamintim că remediile structurale sunt acele remedii care afectează însăși structura pieței – obligativitatea acordării accesului la anumite infrastructuri sau unități de producție în termeni nediscriminatorii, cesionarea sau înstrăinarea unor activități etc, iar remediile comportamentale sunt, în esență, cele privind comportamentul viitor al unei întreprinderi.
Prima varianta vizează impunerea acestor remedii exclusiv companiilor dominante, active în toate sectoarele pieței. A doua varianta restrânge posibilitatea de impunere a acestor remedii companiilor dominante prezente pe acele sectoare de piață cu grad ridicat de risc. A treia varianta permite impunerea de remedii și companiilor care nu sunt dominante, active în orice sector de piață, precum și formularea de recomandări de norme legislative care să faciliteze funcționarea concurențială a respectivului sector. Ultima variantă permite impunerea remediilor și companiilor care nu sunt dominante, cu condiția ca acestea să activeze în acele sectoare de piață cu grad ridicat de risc.
Astfel, utilizarea unui asemenea instrument ar avea efecte semnificative asupra poziției pe piață a companiilor cărora li se adresează, chiar și în absența unei sancțiuni.
Efecte asupra piețelor și companiilor
Măsurile propuse, indiferent de forma în care vor fi adoptate, în cadru mai restrâns sau mai larg, au potențialul de a revoluționa complet modul în care companiile se raportează la regulile de concurență, antrenând o serie de consecințe mai mult sau mai puțin benefice pieței.
Nu e foarte clar cum vor fi identificate și definite aceste sectoare cu un grad ridicat de risc care vor avea un statut aparte și nici care și care va fi contribuția companiilor la acest proces, fiind evident inacceptabil ca acest exercițiu să fie desfășurat unilateral de către Comisie.
La fel de neclar este cum vom identifica acele piețe care nu funcționează optim din punct de vedere concurențial. Perfecțiunea este, în orice domeniu, un deziderat legitim și totodată de neatins – a interveni în modul în care funcționează o piață de fiecare dată când este aparent faptul că aceasta ar putea funcționa mai bine este o rețetă sigură pentru dezastru.
Orice ingerință în modul de funcționare al unei piețe va afecta pe termen mediu și lung disponibilitatea companiilor / capitalului de a intra pe acea piață. Decizia de a investi într-un anumit sector depinde și de stabilitatea acelui sector, de predictibilitatea măsurilor luate. Impunerea de remedii comportamentale sau structurale în absența unei încălcări va fi de natură să descurajeze investițiile tocmai în piețele dinamice, ducând la blocarea inovației, principalul lor atu. Este discutabil în ce măsură este binevenită o intervenție în piețele în formare până la maturitatea lor – raționamentul ne spune că poți identifica o disfuncționalitate acolo unde toate piesele de șah sunt deja așezate, unde piața a eșuat în a se autoregla.
În condițiile în care sectoarele economice sensibile, precum cele vizate de Comisie, fac obiectul unor reglementări sectoriale a căror implementare este supervizată de autorități de reglementare specifice (ANRE, ANCOM, BNR, CNAS / MS, ASF etc), noile competențe pe care Comisia dorește să și le aroge au un potențial ridicat de a intra în conflict cu cele ale autorităților de reglementare.
Apoi, regula de bază în ceea ce privește evaluarea concurențială a comportamentului individual al companiilor era că regulile de concurență nu sancționează succesul, concretizat prin obținerea unei poziții dominante, ci abuzul respectivei poziții, folosirea ei în dauna concurenților și, în final, a consumatorilor.
Totodată, există situații în care efectele de rețea au consecințe benefice și în care concurența pentru piață aduce beneficii comparabile sau superioare concurenței pe piață – de ce am avea nevoie de mai mult de un sistem de operare? Care ar fi beneficiile unor standarde diferite în ceea ce privește formatul de salvare al fișierelor text? Cine va suporta costurile crescute ale asigurării interoperabilității? Efectele de rețea acționează datorită preferinței consumatorilor, iar a forța existența unor alternative teoretice la standardul comun nu beneficiază nimănui.
În același timp, este dificil spre imposibil să determini un mod optim de funcționare al unei piețe, pentru că întrebarea care se pune imediat este ‘Optim pentru cine și pentru cât timp?’. Pentru participanți, pentru consumatori, pentru potențiali concurenți? Optim acum, optim în 2 ani, optim în 10 ani?
Introducerea unui sistem de reglementare a piețelor care, în teorie, deviază de la ce percepem noi drept piețe competitive semnifică, în esență, renunțarea definitivă la mâna invizibilă, așa cum e ea descrisă de Adam Smith. Este, într-adevăr, discutabil dacă regulile și instrumentele disponibile în acest moment autorităților de concurență sunt suficiente pentru a remedia disfuncționalitățile tuturor piețelor. Cu toate acestea, întrebarea care ar trebui să se pună este dacă acesta e rolul dreptului concurenței și dacă, în prezența unor astfel de instrumente, mai putem vorbi de o piață liberă.