Cuba, o Romanie a anilor 90

Sursa: Sfin.ro

Havana veche e o zonă plină de clădiri vechi, coloniale, de 2-5 etaje, lipite una de alta, despărțite de străduțe înguste și din când în când de câte un bulevard larg.

E visul lui Nicuşor Dan: jumătate dintre clădiri sunt abandonate, cele mai multe în stare de degradare, mirosind puternic a gunoi și igrasie, și nu există clădiri noi moderne ori case renovate în stil futurist.

Dintre cele locuite, tot cam jumătate sunt neîngrijite, (am văzut o femeie măturând tencuială în fața casei), cu modificări și adăugiri artizanale, iar pe cele mai multe se vede efectul ploilor abundente și a umezelii din aer.

Multe dintre clădirile locuite poartă o siglă care certifică licența de operare în regim de casă particulară, adică gazdă și pensiune, un lucru bun pe care l-am întâlnit și în alte două orașe.

Din loc în loc găsești câte o gheretă de 3mp unde se vând sandvișuri cu șuncă presată și brânză topită, apă, sucuri și bere. De regulă nu au nici o siglă, doar o listă de prețuri în geam, care se astupă cu obloanele când închid.

De fapt, geam e mult spus. Fereastră e mai corect, pentru că cele mai multe clădiri nu au geamuri, doar gratii și/sau obloane. Căldura și umezeala îi fac pe oameni să țină mai tot timpul ușile și obloanele larg deschise și să stea mult în fața casei, ceea ce dă o atmosferă plăcută de familiaritate și siguranță. Vecinii umblă liber între casele lor, intră și ies pe toate ușile ori stau împreună pe o treaptă ori bordură și pălăvrăgesc ori se uită la televizorul dat la maxim în holul casei.

O bună parte dintre clădiri nu e racordată la sistemul de distribuție a apei potabile, așa că primesc zilnic apă din cisterne și o cară pe scări cu gălețile pentru a o turna în niște bidoane mari și albastre de pe acoperiș. Toate acoperișurile sunt dotate cu astfel de rezervoare, pentru că și cei conectați la rețea își fac rezerve de apă.

Cuba 2

În afara acestor clădiri de locuințe mai găsim vile coloniale transformate în restaurante, hoteluri istorice, alimentare cu galantare pustii dar rafturi ticsite cu rom, standuri cu înghețată ori sucuri de fructe și nelipsitele chioșcuri cu suveniruri.

Străduțele sunt toate prevăzute cu rigole pe ambele părți, în care mai tot timpul băltește un pic de apă amestecată cu resturi de alimente, gunoaie și moloz de la ruine. Toate astea duc la un mix de mirosuri de mucegai, gunoaie, apă stătută, ulei încins din bucătării, fum de trabuc și gaze de eșapament.

Sunt pline de la 7 dimineață la 2 noaptea cu bicitaxi, carturi cu legume și fructe ori pâine și biscuiți tari ca piatra, taxiuri, cisterne, vânzători de te miri ce, combinatori, agățători pentru restaurante ori plimbări cu decapotabila și turiști. Mai toate sunt brăzdate de șanțuri și gropi, ceea ce îngreunează traficul și face dificilă viața proprietarilor de bicitaxi.

Bulevardele sunt mai largi, au câte 3 benzi pe sens, arhisuficient pentru autocare, taxiuri, bicitaxi și şarete cu cai. Spre deosebire de străduțe, sunt mai curate și mai ingrijite, asfaltul e mai întreg, dar mirosul se schimbă într-un nor de praf și gaze de eșapament, ocazional condimentat de izul provenit de la cai.

Orașul e plin de viață, de vânzoleală, de oameni care vând ori prestează ceva sau sigur au un văr ori un vecin care face asta și de turiști cu gura căscată.

Fun fact: Toată lumea, dar TOATĂ lumea are câte un Patrocle de juma de metru plus un papagal, canar ori altceva. Nu am auzit nici un lătrat de câine, sunt pur și simplu bibelouri, iar pisicile străzii sunt cele mai costelive pe care le-am văzut vreodată.

Cuba

***

Cubanezii trăiesc cu, pentru și prin muzică și dans.

La 7 dimineață deja mișună bicitaxiurile pe străzi, mai toate fiind dotate cu o baterie de mașină și 2 boxe sub scaune. De regulă zbârnâie reggaeton, dar le plac mult pop-ul, rap-ul și R&B-ul modern și mare mi-a fost mirarea să aud “Ich Will” de la unul dintre ei.

La fel și taxiurile, au casetofoanele pregătite pentru orice gust, iar când circulă fără clienți dau cu bassul și toba mare de sar oglinzile.

Fiecare terasă mai spălată are o mică trupă care face show live și ocazional câte un cuplu de dansatori care după ce își face numărul merge printre mese și scoate clienții la dans: salsa, bachata, cha cha, etc. Nu mai zic de hoteluri, unde în fiecare seară se țin spectacole de dans, concerte ori show-uri de iluzionism.

Cei mai mulți căntăreți și dansatori fac asta cu o plăcere și o pasiune vizibile pe chipurile lor, pe care le transmit și spectatorilor, care de cele mai multe ori se lasă atrași pe ringul de dans și se pun în mișcare cu stângăcie.

La hotelul la care am stat în Varadero aveau o trupă de 4 băieți și 4 fete care dansau de rupeau, într-o recuzită jalnică. Ciorapii fetelor erau mai mult petice și ață decât dantelă, pantofii erau scofâlciți, iar ei se schimbau în toaleta localului, grăbiți și emoționați pentru că venea numărul următor. Dansau cu suflet, cu pasiune, cu gura până la urechi.

În fiecare oraș se găsește cel puțin o “Casa de la Musica”, local ori spațiu public unde se cântă și se dansează. Vin artiști locali pe scenă, iar spectatorii se adună pe marginea piațetei, pe borduri ori la terasele dimprejur și ascultă sau ies la dans. Printre spectatori se numără mereu și localnici, ei fiind și cei mai curajoși și talentați dintre dansatori.

În Havana se țin în fiecare seară 1-2 spectacole ale Buena Vista Social Club, la care sunt afiliați zeci de artiști, care cântă în diferite localuri. Sunt ca o mare familie, se cunosc toți între ei și fac un show de zile mari. La cel la care am fost noi a venit și o solistă de 80 de ani, îmbrăcată sclipitor și cu mărgele roșii la gât. Abia mergea, dar zbiera la microfon mai ceva ca Fidel în zilele lui tumultuoase.

***

Che Guevara domină autoritar domeniul suvenirurilor, de la tricouri și magneți la tablouri și berete verzi cu steluță roșie. Picturile cu Fidel sunt și ele des întâlnite, dar propaganda oficială e aproape inexistentă în Havana. Magazinele pentru turiști fac toată treaba gratis.

Pe autostradă (remarcabil de bine întreținută, în condițiile în care nu umblă camioane de mare tonaj iar traficul auto e lejer) și șosele se găsesc din loc în loc panouri cu mesaje înălțătoare, menite să crească mândria și mânia proletară.

Am observat că sunt mai rare în apropierea orașelor și mai dese în zonele rurale. Probabil trebuie să îi țină motivați pe țăranii care merg la câmp câte 40 într-o remorcă de camion preistoric, în timp ce 20 de români trec pe lângă ei într-un autocar cu aer condiționat.

Cu toate astea, afișele nu par a fi întreținute prea bine, multe sunt îngălbenite de vreme ori șterse de ploi și dau impresia că nici măcar cei responsabili nu mai cred de mult în mesaj ori eficiența lui. Asta sau n-au bani de vopsea.

Citate de pe panouri:

– Nimic nu poate opri cursul istoriei. (Dar o poate încremeni timp de 60 de ani).

– Principiile nu se negociază – Fidel (Treningul Adidas inclus).

– Studenții sunt prima linie în lupta pentru libertate.

– Poporul și Revoluția.

– Doar socialismul face posibil imposibilul + foto Chavez.

– Socialismo: prospero y sustenable. (Sărăcia e cel mai sustenabil sistem).

Am făcut și o constatare: Dictator grandoman e pleonasm

***

Economia Cubei este una încă puternic centralizată și dirijistă, deși în ultimii ani a cunoscut o oarecare deschidere și liberalizare.

Toate industriile majore sunt deținute de stat sau operate cu licență de la stat. Există 201 domenii în care cetățenii cubanezi se pot ocupa pe cont propriu, cel puțin o jumătate de milion de oameni fiind azi proprietari de butic cu băuturi și sandvișuri, terasă ori restaurant, pensiune bed&breakfast, șoferi de taxi (de multe ori închiriing mașina de la stat), vânzători ambulanți, ghizi, etc. Sunt speranțe că numărul categoriilor va crește.

Un ghid pe care l-am cunoscut în Havana ne spunea că sunt azi mai mulți turiști decât oricând. Iar pensiunile apar peste noapte, peste tot se lucrează la renovarea sau extinderea caselor particulare (pensiuni).

Este interzisă deținerea de ambarcațiuni, cu excepția câtorva pescari cu licență, cărora le e interzis să ia pe barcă turiști ori cetățeni cubanezi. Ăsta e motivul pentru care oceanul e imaculat, nu există nici o pată albă cât vezi cu ochii (foto la comment).

Sistemul monetar e all fucked up. Există moneda locală, peso cubanez sau CUP, în care sunt plătiți mai toți angajații, în special cei de la stat. Din 1993 până prin 2004 a fost legală deținerea și utilizarea de USD, apoi a fost introdus peso convertible, sau CUC, a cărui valoare e legată de cea a dolarului. Turiștii schimbă valuta lor în CUC și îl folosesc pe acesta, uneori primind restul în CUP. Makes sense, right?

Sistemul bancar este astăzi mai mic decât era în 1959.

Fun fact: Cuba primește cam 100.000 de barili de petrol pe zi de la Venezuela, pe care îi plătește în principal cu servicii ale angajaților companiilor de stat cubaneze.

Alimentara in Cuba

Alimentara in Cuba

***

Când mergi pe șosea ori autostradă te surprinde numărul mic de mașini și camioane și mai ales vechimea lor. Majoritatea sunt din anii ’50-’60, iar tractoarele pe care le vezi ocazional pe câmp la fel.

De fapt, camioanele sunt destul de rare, iar utilitarele de marfă sunt aproape inexistente, inclusiv în orașe.

Relieful e foarte fragmentat, spectaculos pentru turiști, însă nepotrivit pentru agricultură. Solul are mai peste tot culoarea și textura de cărămidă pisată: e roșu și grunjos, motiv pentru care livezile de banane, mango ori citrice sunt cele mai vizibile.

Producțiile de trestie de zahăr și tutun sunt, practic, vedetele Cubei, furnizând cele mai de succes produse de export: romul și havanele.

Cu toate acestea, producția de zahăr a scăzut masiv după căderea URSS, unul dintre principalii clienți. Agricultura reprezintă sub 5% din PIB, dar ocupă 10% din forța de muncă. Utilajele și echipamentele vechi, lipsa semințelor de hibrizi avansați și a fertilizatorilor și pesticidelor moderne își spun cuvântul.

O mare parte din alimente este importată, inclusiv cantități mari de orez, produs de bază al bucătăriei cubaneze. Doar cu cartofii se pare că sunt probleme, din moment ce nu se găsesc în afara “sezonului”.

Vitele de pe câmp sunt puține și sfrijite de le numeri coastele. Mi-au trebuit 9 zile ca să descopăr lapte lichid la magazin, dar am văzut saci de 25kg de lapte praf din Mexic.

Există o singură marcă de apă îmbuteliată, aceeași fabrică producând și un suc de portocale, unul de lămâie și unul tip Cola. Există două mărci de bere, Cristal (bere blondă) și Bucanero (bere arămie și brună, stron). Cristal se găsește peste tot și are drept slogan “berea preferată a cubanezilor” ?

Salariul mediu este estimat la aproximativ 30$ pe lună în Havana, dar nu cred că depășește 15-20$ în zonele rurale.

Concluzii

Cuba seamănă întrucâtva cu România la începutul anilor ’90. Începe să miroasă a libertate și a prosperitate, iar cei care se află în prima linie sunt cei care au contact cu turiștii.

E drept, Cuba nu are mamuții industriali pe care îi avea România, dar poate că ăsta nu e un lucru rău. În cazul în care va alege calea deschiderii, “tranziția” nu va fi îngreunată de sifonări cu ajutoare de stat, privatizări către afaceriști de carton și mitinguri cu “nu ne vindem țara”.

75% din PIB e generat de servicii, iar sumele cresc de la an la an. Hoteluri, pensiuni și restaurante se construiesc și renovează în ritm alert. Turiștii nu aduc doar bani, ci, aș zice eu, mai important, aduc informații și mentalități din țări mult mai prospere. Astea sunt esențiale pentru o țară în care televiziunea și internetul sunt cenzurate.

Accesul la internet trebuie să devină mult mai ieftin și mai liber, deși ăsta e un proces pe care Partidul Comunist din Cuba cred că vrea să îl amâne cât mai mult.

La fel, deschiderea granițelor pentru proprii cetățeni e foarte importantă, cu tot riscul unui exod pe termen scurt și mediu. Cubanezii care ar pleca (și mulți ar pleca a doua zi, cu pluta din nuci de cocos dacă trebuie) ar trimite bani acasă și idei de business. Spre deosebire de România, Cuba e la doar 350km de o țară foarte prosperă, cu care ar putea lega imediat relații comerciale și financiare solide.

Deschiderea granițelor pentru importuri de mașini și echipamente ar trebui să fie prioritate 0. Capitalul tehnic e atât de vechi și uzat moral, încât centrele de reciclare de fer vechi ar avea de lucru ani întregi, iar nevoia de investiții e imensă.

Trendul pare să fie deja definit, apar tot mai multe întreprinderi individuale (cuentapropismos), iar presiunea se pune către creșterea numărului lor și a domeniilor în care pot opera. Mai e nevoie de dezvoltarea sistemului financiar și, oricât de SF ar suna, de o bursă de valori la Havana.

Ar mai fi mica problemă a sistemului monetar, cu 2 monezi proprii și convertibilitatea redusă a valutei. Moneda localnicilor trebuie să dispară, iar schimbul și deținerea de valută să fie libere. Aici văd unul dintre cele mai mari riscuri, la tentația statului de a se finanța prin inflație, ceea ce ar îngreuna masiv calculul antreprenorilor.

Direcția asta nu e suficient de sigură, Cuba a mai cunoscut câteva perioade de oarecare liberalizare, urmate de inversarea curentului și recuperarea rolului statului, dar nici una de așa o anvergură. Mă tem că o întoarcere la un regim mai comunist de atât ar însemna uz de forță, naționalizări și un bilet doar dus spre Venezuela.

Cel mai bun lucru pe care îl poate face acum cineva e să viziteze Cuba. Să se bucure de ea așa cum e acum, să cheltuie bani, să povestească despre cum e în restul lumii, să poarte discuții subversive cu un solist de la Buena Vista Social Club și să încurajeze inițiativa privată și deschiderea țării.

Cuba ar putea deveni în scurt timp destinația de concediu preferată și un centru logistic important pentru America de N și nu numai.

Trăiască Rom + Cola!

Tagged , , , , ,