Iată că professor Friedman / Stratfor raționalizează conflictul ucrainean din aceeași perspectivă – Moscova e pusă la colț fără să i se ofere o cale de ieșire – o ieșire diplomatică – și este împinsă spre o posibilă ripostă pur militară – deși puțin probabil, dar eu aș adăuga faptul că este o greșeală a se pune în aceeași-oală Ucraina cu țările East-Europene din lagărul Comunist al bătrânei Europe.
Aici mi-aș lua libertatea de a fi în dezacord cu profesorul Friedman, aș zice că Rusia nu va face nici un pas spre fostele membre ale Lagărului-Comunist care acum fac parte din alianță – adică membrii NATO, dar asta nu se referă la Ucraina – mai ales că asta a fost înțelegerea-tacită reclamată de Rusia, când s-a dat “the go-ahead” pentru noua Europă după ’89 – și în mod special pentru Ucraina care avea bazele militare rusești la marea neagră – în primul rând Sevastopol și-apoi Crimeea… și arsenalul nuclear inițial… și… și…, dar inclusiv poziția militar-strategică a Ucrainei / a Rusiei, față de Europa lui Churchill și Roosevelt…
Ucraina – să nu uităm, nu este membru NATO – deci “all bets are off” – și în condițiile în care-a evoluat dialogul-surzilor dintre Obama și Putin, nu cred că va fi prea curând indusă “in the Nord-Atlantic Hall of Fame” – unless, two things will happen, or va fi Rusia integrată – fully integrated, în sistemul de securitate UE – implicit NATO, or Estul Ucrainei va fi încorporat zonei de securitate / buffer-zone rusești.
Desigur că înțeleg – ce, când și de ce, construirea unei percepții a unei Moscove militariste poate servi administrația americană în acest conflict – unul din motive fiind continuare suportului public la construcție militară americană / NATO în Ucraina, construcție militară care include – the daily upgrade of the military advisors în Ucraina – adică mărirea zilnică a numărului de militari NATO în Ucraina – dar de asemenea înțeleg posibilitatea mai mare ca această strategie să se întoarcă împotrivă – to backfire, gândirii de atotputernic, de stăpân… Believing that pressuring Russia and its people – the Russians, into capitulating – it’s only day dreaming on some non-military minds – no names… Ce nu înțeleg, sunt cele două standarde cu care administrația Obama tratează rezolvarea conflictelor, unul este o construcție militară la granița Rusiei iar celălalt este ușa deschisă dialogului, încurajarea diplomației în rezolvarea conflictelor, pe care de altfel o aplaud.
Forța trebuie folosită numai împotriva unui “rogue-nation”, dar nu-l arăta cu degetul pe cel pe care-l zgândări… Iată ce-am găsit azi pe news referitor la asta – la tratarea conflictelor, iată cum Obama este avocatul păcii și înțelegerii prin dialog în ce privește Iranul – dar nu spune aceleași lucruri și despre Rusia… Și mă repet, pacea de care generația noastră a beneficiat după război se datorează înțelegerii cu Rusia – a acestui parteneriat, pentru crearea ONU – ca mecanism principal de anihilare rapidă a conflictelor între statele lumii. Dar am impresia că aici cineva a prins prea mult curaj…
Pentru că sunt în Las Vegas, aș face o analogie – numai când jucătorul prinde prea mult curaj, când este entuziasmat de câștigul dobândit prea mult și prea repede, poate prea ușor – entuziasmat de câștig, numai atunci poate pierde tot – numai atunci, își va pune portofelul la bătaie – altfel ar rămâne rațional…
“…Moscow may see no reason not to escalate the conflict on the battlefield if the West is offering only more threats… …But an even more concrete warning sign is the fact that the NATO Force Integration Units proposed last year are finally set to be established later this month. The presence of these new forward staging units in Eastern Europe, right on Russia’s doorstep, could end up provoking Moscow…”