Sursa: www.washingtoninstitute.org
Integrarea poate rezolva pe termen lung conflictul din Middle East – cel mai mare conflict militar permanent în existență pe planetă. Același lucru este valabil și pentru UE/Rusia… Dar “integrarea” rămâne totuși o soluție și voință politică și nu juridică sau militară…Se pare că unii își dau seama că se pierde terenul câștigat și au intrat în panica păstrării status quo-ului – adică al echilibrului de putere în Middle East… mai ales după destabilizarea Egiptului și continuarea programului nuclear al Iranului… Spun continuare pt că atât timp cât SUA menține dialogul Iranian, eu unul nu cred că iranienii stau pe loc în așteptare, dar asta-i o altă poveste, la fel cum ISIS e o poveste on it’s own right…
Se pare că rezolvarea conflictului israeliano/palestinian a rămas doar o retorică la îndemâna mai marilor actori. Toți analiștii de seamă – în frunte cu ambasadorul Ross au expus – vehement, aș spune, în ultima săptămană aceeași teorie – păstrarea echilibrului de putere în zonă – de altfel nimic rău, doar că această cerere de normalitate este făcută în detrimentul ICC, care este de-a dreptul amenințată pentru îndrăzneala de a asculta o plângere – ce-i drept, plângerea AP împotriva raidurilor israeliene a populației civile din Gaza…Bineînțeles, aici sunt multe de spus, chiar foarte multe, dar în mod special faptul că în Gaza distincția între populație-civilă și activiștii-Hamas este imposibil de făcut… Articolul este interesant, dar personal ramân la părerea că “integrarea” rămâne posibilitatea cea mai bună de rezolvare a conflictelor între state – de fapt aceasta este și idea de bază a globalizării și chiar a constituirii UE – interdependența regională și internațională prin Integrare. Integrarea ar rezolva mult mai bine și – mai ales, pe termen lung, conflictul din Middle East – cel mai mare conflict militar permanent în existență pe planetă.Integrarea celui slab în sistemul socio-politic al celui puternic, integrarea “independentului” în sistemul democratic regional și global (cazul Rusiei și-al UE). Dacă începând cu 90′ UE ar fi avut o politică constantă de integrare a Rusiei în sistemul European, așa cum s-a făcut cu – toate, celelalte state foste comuniste europene, cu siguranță că astăzi nu am fi avut conflictul ucrainean și Ucraina ar fi devenit cu siguranță membră UE în granițele ei de după ’90 fără nici o opoziție din partea Rusiei. Dar izolarea constantă a Rusiei și – în același timp, în paralel, dezvoltarea cu celeritate a alianței militare – NATO, la granițele sale prin încorporarea fostelor țări comuniste – fără îndoială, a alimentat animozitatea și neincrederea Rusiei care – în cele din urmă, după mișcarea UE de “înscriere” a Ucrainei, înscriere care în mod cert duce la integrarea Ucrainei în alianța militară Nord Atlantică și – deci, aduce NATO la granița Rusiei.Cred că acest lanț de evenimente a dus la mișcarea – disperată, a Rusiei de anexare a Crimeei și insistența în estul Ucrainei. Foarte clar și răspicat spun că nu sunt de-acord cu Mișcările strategice ale Rusiei – justificate sau nu, nici un stat nu-și poate face dreptate singur – ca principiu al cooperării și în spiritul general al globalizării.Desigur că dialogul politic rămâne singura cale de urmat neînțelegerilor dar, din nefericire, lăcomia unora cu suportul altora a dus la acest conflict la granițele NOASTRE – pt că trebuie să recunoaștem că Ucraina este una dintre piețele de desfacere ce nu pot fi “lăsate să scape” de băieții mari. Un conflict dezastruos pt UE și care va fi suportat de întreaga populație UE dar mai ales de România, țara cea mai expusă în zona de conflict al marilor puteri… Desigur că mă gândesc aici la implicarea Moldovei și Basarabiei românești.