“Sistemul bancar din România va încheia anul cu o pierdere de peste 2 miliarde lei”

Sursa: Bursa.ro

Sistemul bancar din ţara noastră a înregistrat o pierdere de 1,6 miliarde lei după primele 9 luni din 2014, iar pe tot anul pierderea va depăşi “lejer” 2 miliarde lei, a declarat ieri directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), Nicolae Cinteză, citat de Agerpres.

Oficialul Băncii Centrale a explicat: “Pe fondul provizioanelor mari înregistrate, şi mai urmează multe, la 30.09.2014 sistemul are o pierdere de 1,6 miliarde de lei. Era normal. Provizioanele masive înregistrate în trimestrul 3 au dus la această pierdere. Atunci când s-a vehiculat cifra de 2 miliarde de lei, nu aveam cifrele auditate. Cred că pierderea va depăşi lejer 2 miliarde de lei pe tot anul”.

Nicolae Cinteză a mai afirmat că nivelul creditelor a scăzut, în perioada aprilie-septembrie 2014, de la 22,3% la 15,33%, iar gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante este de 66,22%.Şeful supravegherii nu exclude ca pierderea din acest an s-o depăşească pe cea din 2012, de 2,34 miliarde lei, un rezultat-record, transmite Mediafax.

Ca urmare a procesului demarat în aprilie la solicitarea BNR, rata creditelor neperformante a scăzut de la 22,3% la 15,3%. Cu toate acestea, Nicolae Cinteză consideră că scăderea trebuia să fie şi mai abrubtă, ajungând chiar sub 10%.

“Sunt unii care n-au făcut restructurarea protofoliului de neperformante aşa cum am cerut şi au termen-limită 30 noiembrie”, a explicat Cinteză. Domnia sa a adăugat că, în unele cazuri, nu a vrut să forţeze scoaterea în afara bilanţului, deoarece instituţiile de credit intenţionau să urmărească în continuare respectivele garanţii şi existau probleme de soft care presupuneau un cost imediat mare, iar implementarea se făcea oricum mai greoi.
După primul trimestru din acest an, sistemul bancar avea un profit de 597 milioane lei, care a coborât la 209 milioane lei la jumătatea anului, pentru a se transforma în pierdere la 30 septembrie.

Tagged , , , , ,