Sursa: Adevarul
O elevă din Constanţa a fost invitată la Casa Albă, în urma clasării pe un loc fruntaş la un concurs de eseuri organizat de o platformă pentru tineret din Statele Unite ale Americii. Elif Memet are 18 ani şi studiază în ultimul an la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa. Eseul ei a fost desemnat cel mai bun din Europa.
Elif Memet, o elevă în vârstă de 18 ani, aflată în ultimul an de studiu la Liceul Internaţional de Informatică, a adus Constanţei o performanţă răsunătoare. Participând la un concurs de eseuri, organizat de o platformă pentru tineret de la Gulen Institut din Houston – Statele Unite ale Americii, Elif a obţinut cea mai bună clasare a unui elev din Europa. Dintre cei peste 1.000 concurenţi provenind din 65 de ţări, eleva din Constanţa s-a situat pe locul 13 la nivel mondial.
Drept premiu, Elif Memet a fost invitată în aprilie la Casa Albă din Washington, unde îşi va prezenta eseul şi va întâlni congresmeni americani, dar şi alţi lideri ai comunităţii. Competiţia organizată în august – decembrie 2014 de Gulen Institute Youth Platform avea ca probă scrierea unui eseu de 2.000 de cuvinte pe tema „Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetăţenii lumii?“.
Soluţia dată de eleva din Constanţa propune microfinanţările în agricultura Africii subsahariene, cu spriijn guvernamental, după modelul de creditare deja existent în sistemul bancar. Răsplata pentru locul pe care s-a clasificat Elif Memet constă în 300 de dolari şi o vizită de 3 zile în State, unde va fi însoţită de sora ei. La 15 aprilie are loc la Casa Albă ceremonia de înmânare a premiilor. Eleva din Constanţa, la Casa Albă: Mi-am spus că voi reveni la Washington „E un vis îndeplinit. În 2012 am fost la Washington DC, ca participant la conferinţa internaţională de dezvoltare a spaţiului. M-am plimbat în jurul Capitoliului şi mi-am spus atunci că voi reveni, dar nu ca simplu turist. Nu mă gândeam că să va întâmpla atât de repede.
Iar acum, când am aflat de premiu, primul meu gând a fost de recunoştinţă către toţi cei care m-au susţinut“, zâmbeşte Elif. Visul ei este să studieze la Harvard, printre cei mai buni. A aplicat oricum pentru admiterea la universităţi prestigioase din Statele Unite ale Americii. Modelul de acasă Dascălii spun că o elevă ca Elif Memet este o raritate. „La un moment dat, toţi profesorii trăgeam de ea să meargă la olimpiade, la materiile noastre. La oricare s-ar fi dus, Elif ar fi luat premiu.
Noi, cei de la ştiinţe exacte, ne-am fi dorit-o să meargă mai departe pe această latură, dar ea şi-a ales drumul ei. Română, mediu înconjurător – dovadă şi eseul care a dus-o la Casa Albă“, arată profesoara de matematică Alexandra Botoşanu. La Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa, Elif Memet este singura fată din clasa ei de-a XII-a, iar după notele pe care le are, va fi şefa de promoţie a anului şcolar 2015.
Performanţa fetei le este familiară profesorilor de la liceul particular. Şi sora lui Elif, Sevda, mai mare cu 5 ani, a fost un elev eminent. Actualmente, Sevda este studentă în anul al V-lea la Facultatea de Medicină de la Universitatea Ovidius din Constanţa. „Sevda a vrut să rămână acasă, să studieze aici, să profeseze aici. «Este nevoie de mine în ţara mea», ne-a spus. Sperăm ca ţara să n-o dezamăgească“, mărturisesc dascălii.
Până la un punct, Elif Memet are alte gânduri. Vrea să studieze în străinătate, să facă în special cercetare ştiinţifică în mediul înconjurător şi agricultură, iar la un moment dat să-şi înfiinţeze propria companie. Aici apare iar în ecuaţie România. Elif speră să aibă o contribuţie care să conteze în probleme de mediu, de biotehnologie, de schimbare. Orice ar face, doreşte să activeze într-un domeniu pluridisciplinar. „Nu aş vrea să mă cantonez într-o anume specializare. Sunt atâtea lucruri de făcut şi de învăţat, încât vreau să aflu cât mai multe“, afirmă Elif.
Asta face, de fapt, în timpul ei. Studiază. Nu neapărat foarte mult, cât foarte multe. „Sunt un easy learner, adică învăţ repede, reţin uşor. Am curiozitatea de a cerceta, de a analiza, de a descoperi“, arată liceanca ale cărei pasiuni sunt pianul şi sportul. Ambiţioasă, determinată şi modestă. Aşa o descriu profesorii. Cu unele calităţi te naşti, altele le deprinzi. Cu altele te învaţă viaţa. Pentru Elif, momentul de cotitură l-a reprezentat pierderea tatălui ei, cu mulţi ani în urmă. „Mama ne-a crescut singură. Nu s-a mai recăsătorit. Am văzut la ea dorinţa de a depăşi obstacolele, oricât de greu ne-ar fi fost. N-am putut să nu învăţ asta de la ea.
M-a făcut să-mi doresc şi mai mult să reuşesc“, se confesează Elif, fără să-şi poată ascunde lacrimile din ochi. Tatăl ei era antreprenor, mama este şef de serviciu la Trezorerie. Împreună, fetele Memet au obţinut admiraţia şi respectul tuturor. „Elif este cea care ne ajută mereu. Este frumoasă, deşteaptă şi merită tot ce i se întâmplă bun. Va ajunge departe“, este părerea colegilor ei Ozel Mustafa şi David Buliga.
Palmaresul lui Elif Memet, eleva din Constanţa invitată la Casa Albă Medaliată cu aur, apoi cu bronz, la Olimpiada Internaţională de Proiecte de Mediu, premiată la concursurile NASA (precum sora ei), finalistă la Concursul Naţional de Vorbire în Public în limba engleză, cel mai tânăr Ambasador Bloomberg din lume şamd. Sunt doar câteva repere din palmaresul unui copil din România. În noiembrie 2013, Elif a organizat primul club de pregătire a elevilor şi studenţilor pentru conferinţele simulatorii ale Organizaţiei Natiunilor Unite. În martie 2014 a fost singura elevă de liceu din lume acceptată la dezbaterile simulatorii ale ONU – Harvard World Model United Nations.
„În fiecare an aplică mii de studenţi şi sunt aleşi mai puţin de 40. Elif, cu impresionantul ei palmares în studiul şi aplicaţiile ştiinţelor politice, a avut o aplicaţie spectaculoasă şi a fost acceptată cu braţele deschise, fiind singura liceană acceptată, la nivel mondial“, relatează profesoara Ioana Stochiţă, consilier de imagine al liceului. Cu acest prilej, Elif a activat în Internaţional Rescue Comitee, un ONG mondial care ajută grupurile defavorizate economic, cultural etc. A fost repartizată într-unul din cele mai avansate comitete Third Party Actors şi a avut drept de a lua cuvântul în toate comitetele, pe subiecte variate, de la traficul de organe, inegalitatea statelor Americii Latine, antreprenoriatul global, securitatea internaţională şi dezarmare, până la produsele modificate genetic.
Rezoluţiile au fost prezentate la ceremonia de încheiere, la care a participat şi Herman Van Rompuy – preşedintele Consiliului European şi Jose Manuel Barroso – preşedintele Comisiei Europene. Fragmente din eseul care i-a adus elevei din Constanţa invitaţia la Casa Albă „Din moment ce băncile sunt direct conectate la creşterea economică, facilitarea accesului la finanţare pentru o categorie extinsă de populaţie, în special gospodării şi microantreprenori, devine vitală pentru reducerea inegalităţii veniturilor, pe măsura permiterii unei creşteri economice rapide.“
„Sistemele financiare eliberează micii antreprenori de nevoia de a se baza pe propriile economii limitate şi câştiguri şi reduce riscurile neprevăzute, investind în educaţia lor şi încurajând spiritul antreprenorial.“ „De asemenea, reforma în politicile financiare trebuie să aibă în vedere prioritar acest aspect care să reducă din dezechilibre şi să ajute la proliferarea firmelor mici.“ „Astfel de reforme asigură stimulentul corespunzător pentru întreprinzători şi ajută accesul la finanţare. Până nu vor fi aplicate, nici rata sărăciei nu va fi redusă, nici distribuţia resurselor sau prosperitatea nu vor creşte în echitate, nici stabilitatea mondială.“