Sursa: Sfin.ro
Ce este adevărat la nivel de individ, este adevărat și la nivel de județ. Mai exact, România are județe net plătitoare la bugetul central și județe subvenționate. 25 din județele României primesc de la bugetul de stat mai mulți bani decât sumele încasate din taxe – vezi lista detaliată pe Curs de guvernare. Între ele, se disting Teleorman,Călărași și Mehedinți, unde raportul dintre banii primiți de la București și banii colectați depășește cifra 2. De exemplu, Teleorman a încasat taxe în valoare de 243 mil. lei, dar a primit de la București 579 mil. lei (reprezentând cote din TVA și impozitul pe venit).
Și uite așa descoperim avantajele descentralizării fiscale, ca în Elveția. În loc să cheltuim bani cu birocrația locală pentru a colecta niște taxe care oricum reprezintă mai puțin de jumătate din banii pe care ulterior Teleorman îi primește de la bugetul de stat, nu mai bine tăiem taxele în Teleorman? Cu cât exact nu pot să mă pronunț, deoarece nu dispun de cifre exacte, însă raportul dintre cote și încasări sugerează că Teleorman ar putea fi transformat în paradis fiscal.
Despre Teleorman circulă fel de fel de glume (unii oameni sunt răi, dom’le…), dar adevărul este că acolo sărăcia e la ea acasă. Vorbim practic de o altă Românie decât România bucureștenilor. În Teleorman rata șomajului este de 11%. Județul este codașul național la numărul salariaților în raport cu numărul persoanelor care pot lucra – doar 32,6% din populația activă are un loc de muncă. În tot anul 2015 aici s-au înființat doar 500 de SRL-uri – și alea probabil pe fonduri europene! – în vreme ce în toată țara s-au deschis aproape 65 000 de firme.
Județul Teleorman este precum șomerul român. Ținut în capcana sărăciei, de un stat care nu încurajează munca și spiritul antreprenorial, dar care se preface că îl iubește dându-i diverse alocații – prilej cu care niște bani sunt risipiți aiurea cu funcționărimea. Sau îl putem vedea ca o mini-țară, precum Nepal, care de decenii este asistată extern și tot de decenii se scufundă mai adânc în sărăcie și corupție. Regiunile sărace nu se pot dezvolta decât prin investiții, prin creare de locuri de muncă. Prin taxe mici și birocrație redusă, așa cum arată atâtea și atâtea exemple din istoria lumii. Stau și mă întreb: oare tehnocrații aceștia, care s-au plimbat prin toată lumea, oare nu au învățat chiar nimic-nimic? Oare nu au înțeles că nu Pachetul anti-sărăcie a scos Coreea de Sud sau Japonia de la nivelul Ghanei, că nu pe falsa milostenie a politrucilor s-au bazat Hong Kong și Singapore când au făcut saltul de la sărăcie lucie la opulență? Sau ei chiar vor să rămână în continuare abonați la banii moca din fondurile europene?