Peste 10.000 de IMM-uri au ales până acum Banca Transilvania în programul IMM Invest România

  • 5 paşi pentru primirea finanţării ●

Banca Transilvania a făcut un pas înainte în programul guvernamental IMM Invest pentru susţinerea antreprenorilor, prin semnarea Convenţiei de Garantare şi Plată a Granturilor cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Firmele pot aplica pentru a obţine finanţări garantate de stat pentru activitatea curentă şi investiţii.

BT şi-a propus să se implice semnificativ în facilitarea accesului IMM-urilor în acest program, fiind o măsură de sprijin mai mult decât binevenită pentru firmele româneşti, aşa încât economia să se poată baza în viitor pe ele. Plafonul Băncii Transilvania este de 3,4 mld lei.

“Mulţumim clienţilor care au ales Banca Transilvania în cadrul programului IMM Invest. Numărul foarte mare al acestora ne-a impresionat pe toţi la BT şi le transmitem că pentru echipa noastră aceste solicitări sunt prioritatea noastră de business numărul 1. Vom munci oricât pentru a finaliza documentaţiile în timp util. Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine” – declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.

5 paşi pentru IMM-uri pentru a beneficia de finanţare:

  • Înregistrarea pe platforma imminvest.ro (cu datele de identificare ale companiei, opţiunea de credit, selectarea BT ca bancă parteneră în implementarea programului, declaraţie IMM, Certificat unic de înregistrare şi carte de identitate). După înregistrare, IMM-ul va primi un mesaj de confirmare.
  • FNGCIMM pune la dispoziția BT datele și documentele înregistrate de antreprenor, precum și acordul de principiu privind eligibilitatea la finanțare.
  • Banca Transilvania analizează cererea de finanțare și ia decizia acordării creditului, în baza analizei de credit. BT ia în considerare evoluţia afacerii în ultimii ani, planul de business pentru următorii ani de activitate considerând efectele negative/oportunităţile generate de actualul context economic şi destinaţia finanţării.
  • După aprobarea împrumutului, BT solicită FNGCIMM acordarea garanției de stat aferente finanțării. BT revine cu contractul de credit şi contractul de garantare FNGCIMM, pentru semnare.
  • După îndeplinirea condițiilor contractului de credit, Banca Transilvania pune la dispoziție creditul.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Tagged